sufar de o fobie sociala iesita din comun

Buna! Am 16 ani si am mare nevoie de sfaturi!! sunt foarte timida! sunt in clasa a 11-a la liceu dar nu vorbesc cu nimeni din clasa. nu stiu ce este asta... ma urasc... de multe ori ma jenez pentru ca toata lumea imi zice ca sunt tacuta ca abia scot doua vorbe pe gura! nu pot sa ma schimb! sunt in aceasi situatie! pur si simplu vreau sa fiu altcineva dar nu pot ! uneori simt ca nu mai pot... plang singura pe unde apuc sa nu ma vada nimeni... nu pot sa tin o conversatie cu nimeni din clasa... mai vb cu vreo doua persoane dar destul de rar.. intr-una din zile mergeam acasa cu un coleg care mi-a spus:, , esti ca o moarta... aproae ca nu te misti, aproape ca nu vorbesti! esti cea mai linistita persoana pe care o cunosc! schimba-te fa si tu o prostie... pff. m-am simtit cel mai naspa din viata mea! ma urasc! uneori ma gandesc ca, daca as avea un pistol mi-as trage un glont in cap! ce sa fac??? :(((( sufar mult din cauza asta!! in familia mea nu prea ma inteleg cu tatal meu... nu prae comunicam cu el...e mai asa in treaba lui. oare din cauza asta sunt asa? cu mami vorbesc... e singura perosna cu care ma pot intelege! odata am indraznit sa-i spun si ei situatia asta. am plans incontinuu knd i-am zis. va rog mult sa imi raspundeti ziceti ce parere aveti. VA ROG DIN SUFLET!!!! sunt disperata

Buna, nu stiu daca iti va fi de folos sau nu sfatul meu...dar oricum il spun :)... incearca sa iti faci un cont pe facebook...sau twitter...sau orice site de socializare, incearca acolo..poate iti va fi mai usor sa vorbesti acolo...toti vor fi necunoscuti..new start.si poate va fi tranzitia mai usoara...
Va rog..nu sunt de specialitate...daca gresesc prin sfatul meu cineva sa spuna...incerc doar sa ajut... iti urez doar bine :)

salut bia_t. probabil o sa te surprinda dar fobia ta sociala nu e iesita din comun e fobie sociala si-atat:D daca nu crezi poti intra pe siteul socialphobiaworld.com sa vezi acolo povesti...cauzele pot fi complexe, sunt asa-zisi specialisti care nu stapanesc f bine chiar toate cauzele...
ai putea s-o rogi pe mama ta sa mearga cu tine la un psiholog, eventual sa cauti impreuna cu ea informatii pe net inainte...ideea de baza e ca NU esti deloc atat de ciudata pe cat ti se pare.

sfatul meu e sa ai incredere 100% in tine, sa lupti, sa cauti solutiile cele mai bune pentru tine. s-ar putea sa dai si peste psihologi p****, dar de ce sa nu fim optimisti poate vei da si peste unul care sa te ajute cu adevarat. oricum ar fi sa nu accepti sa iei medicamente, pentru ca te vor transforma intr-o semileguma. tu esti o fata in floarea varstei in loc de medicamente ai nevoie de o alimentatie sanatoasa, sa faci sport, la inceput de una singura, acasa eventual. sa te ingrijesti, sa arati bine, prin asta sa nu intelegi machiaj strident sau haine de fufa. sa te imbraci frumos, decent, sa te simti tu bine in pielea ta, asta o sa-ti dea incredere in tine, chiar daca tot o sa ai unele emotii.
si inca ceva, dupa ce o sa mai prinzi ceva incredere in tine, sa nu te entuziasmezi prea tare...si sa te implici repede in vreo relatie cu vreun shmekeras care sa profite de sensibilitatea ta, sa suferi si s-o dai in depresie si sa te intorci la vechile probleme p care credeai ca le-ai depasit.

sper ca postul meu iti este util, -*

p.s. people please ignore vechile mele mesaje d p acest forum, m-am mai maturizat intre timp:D


(*modificat de administrator)

va multumesc de sfaturi. as mai adauga ceva... ma inrrosesc foarte foarte repede atunci cand am emotii sau trebuie sa vorbesc in public si ma simt foarte jenant... exista ceva pentru a impiedica acest lucru..?

din pacate nu exista o reteta magica pt. a scapa de aceste lucruri. cu sau fara psihoterapie, trebuie sa te lupti sa infrunti aceste probleme. sa treci prin momentele astea jenante.
de asemenea te sfatuiesc la scoala daca ai de prezentat vreun referat de exemplu, sa-ti notezi niste idei clare pe care sa le ai in cap. putine si bune.
daca stii exact ce ai de spus iti va fi mai usor s-o scoti la capat. pe cand daca ai multe idei si nu mai stii in ce ordine sa le spui, cel mai probabil te vei poticni, vei incepe sa te balbai...iti va fi f greu

oare ma pot schimba??? pot trece de la timiditatea asta excesiva care ma omoara? X(

Daca n-ai avut rezultat iti pot recomanda pe cineva din cluj, un profesor. Eu am avut o fobie si m-a scapat de ea rapid.

Salut.Si eu ma confrunt cu aceeasi problema ca si tine.Aceasta fobie nici nu este asa de grava pe langa cazuri mult mai grave(totusi, pornite de la fobie sociala!).De la o simpla frica poti ajunge sa ai mai multe si mai grave.Este ca si o infectie netratata, se extinde mai departe.ele iti perturba activitatile de zi cu zi.Ar trebui sa privim partea buna a lucrurilor.De multe ori e greu.Mie aceasta frica mi s-a format cand ceilalti nu au vrut sa asculte ideile mele, intotdeauna le respingeau sau treceau cu urechea.asa ca eu nu mai aveam chef sa vorbesc singura.Ceilalti au contribuit la formarea fobiei mele, nu a aparut numai asa din senin.

Salut, si eu sufar de aceeasi fobie ca si tine.si eu sunt clasa11 dar nici acum nu am reusit sa ma imprietenesc bine cu colegii. Nu stiu cum, dar eu cred ca ei nu ma suporta.Asa nici ca mai am chef sa vorbesc in clasa.ma resping si rad sau susotesc in jurul meu iar cand le zic ceva napoi atunci imi zice sa tac.imi ia toata placerea de scoala.

asa ma simt si eu! simt ca nu ma place nimeni! sunt un nimeni! vreau sa mor:((

Eu personal am avut o fobie, de inălţime, si am fost ajutat cu succes de un profesor. Am mai trimis pe cineva, o colegă, cu o depresie destul de grava si s-a ameliorat destul de bine. Dacă vă interesează puteţi sa contactati profesorul respectiv -*


(*modificat de administrator)

Totzi suntem timizi intr-o mica mare masura. Trebuie doar sa privesti lucrurile altfel. Poti sa te gandesti de exemplu ca fiecare din clasa ta are o fobie sau un complex, trebuie sa te gandesti ca atitudinea lor este de fatzada si in sufletul lor sunt uneori la fel de speriati ca si tine. Nu te mai invinovatii, incearca in primul rand sa te mai destinzi. Cand simti ca totul te copleseste imagineazati ca cineva drag(poate sa fie ingerashul tau pazitor) te ia in brate si te protejeaza... ai sa vezi ce bine te vei simti numaidecat iti vei imagina lucrul asta si ai sa zambesti si toate problemele inchipuite vor disparea. Si eu am fost traumatizata psihic cand o colega, in generala mi-a spus ca nu ma considera prietena ei... am plans in timpul orei urmatoare si nu ma mai puteam oprii. Nu imi mai amintesc ce s-a intamplat dupa acest eveniment. Cert este ca in viata asta nu toate sunt roz si oricat ai vrea sa te placa ceilalti nu va fi niciodata asa cum crezi sau cum speri. Viata este un sir de evenimente triste, placutesi fericite si conteaza sa inveti ca poti sa faci si greseli marunte, poti sa ai incredere in tine, poti sa zambesti si multe alte lucruri prin care vrem sau nu trecem. Incearca sa nu mai fi inchisa in tine, incearca sa nu ii mai privesti pe ceilalti ca pe dusmanii tai, incearca sa te cunosti pe tine, observai pe cei din jurul tau si vei vedea ca nu esti nici inferioara lor dar nici superioara. Incearca sa zambesti mai mult... si nu uita ai ingerul tau pazitor... ce poate sa fie mai frumos de atat? Sa auzim numai de bine, te pup!

"Sunt un nimeni" este o distorsiune cognitiva. Distorsiunea cognitiva apare in urma acumularilor gandurilor negative si a gandurilor irationale, cum ar fi "Ceilalti nu ma plac". De unde stii ca ceilalti, adica toti nu te plac? Le-ai citit gandurile? I-ai intrebat ce parere au despre tine? Este posibil sa dai nastere unor astfel de ganduri si unui astfel de comportament in urma unei experiente neplacute in copilarie sau ca mecanism de aparare in urma unor evenimente neplacute sau traumatizante ce au avut loc in familie sau poti copia pur si simplu modelul parintilor.
Vestea buna este ca iti poti schimba modul de gandire, de una singura este dificil fiindca tendinta ta acum este sa gandesti negativ, dar cu ajutorul unui psihoterapeut si tehnicile respective poti depasi momentul.
Astfel de probleme le-am avut si eu in liceu, mai ales dupa ce a murit mama, apoi si in facultate, abia in al doilea an de master am reusit sa imi schimb modul de gandire, dupa ce am facut terapie cu mine.
In cazul tulburarilor de anxietate ( fobiile, anxietatea generalizata, tulburarea obsesiv-compulsiva, tulburarea hipocondriaca), dar si in cazul depresiilor da rezultate foarte bune terapia cognitiv-comportamentala fiindca lucreaza pe comportament ajungand din aproape in aproape la gandurile negative, lucrandu-se in final pe acestea.
Cine este interesat, imi poate scrie -*


(*modificat de administrator)

Buna, am 22 de ani si sunt din tm..am si eu fobie sociala, cine are fobie sau vrea doar sa vb, ma poate contacta -*


(*modificat de administrator)

draga bia_t cum sa spui ca ai vrea sa mori?de ce? pt ce?eu am 40 de ani si inca nu sunt capabila de un dialog cu cineva, dar eu merg pe premiza ca cine ma place ma place asa cum sunt, daca nu poti vb cu cineva atunci fati un jurnal in care sa spui tot ce simti la diferite ore, incerca sa vb cu tine insasti prin jurnalul asta, tu inca nu ai intalnit persoanele potrivite care sa te faca sa nu mai fii rusinoasa, dar intr-o zi ai sa intalnesti prietenii adevarati si atunci o sa-ti fie mai usor, dar pana atunci nu mai pronunta cuvantul mor, nu-l mai tine in cap, scoate accest cuvant din vocabularul tau.si indiferent prin ce treci sa te gandesti in primul rand la persoanele care te iubesc cu adevarat, mama ta, poate din rudele tale si sunt sigura ca mai sunt persoane care te iubesc neconditionat si care vor suferi dupa tine, aici ti-am scris doar un mesaj ca atat pot dar daca te-as cunoaste in persoana primul lucru ti-as da cateva palme sa te aduc la realitate, nu te cunosc dar sunt siguara ca esti o super fata , iti dai seama ce curaj ai avut de ti-ai expus problema aici???????

Ptr bia_t: e foarte interesant cum toata lumea spune ca " nu e adevarat ceea ce simti, ca totul va trece" etc etc. Da, consilierea e o cale foarte buna de a vorbi despre ceea ce simti, ceea ce ti se intampla! Sa nu uitam ca ceea ce simitim nu e adevarat sau fals, ci exprima starea nostra in momentul respectiv...de aceea, atunci cand luam decizii bazate pe ce "simitim" se dovedesc a fi decizii gresite sau mai putin inspirate.
Eu as spune urmatorul lucru, bia (este experimentat in viata mea si a dus la o imbunatatire a vietii mele la 180 de grade): tot ceea ce credem despre noi - cum ca suntem " naspa, prosti, buni de nimic, urati si lista poate continua - este "invatat" la un mo dat in vitata.
Si aici vreau sa detaliez: cand suntem mici, invatam cum sa mancam, cum sa gandim, cum sa ne jucam, cum sa vorbim, ce sa facem si ce sa NU facem etc..ok? Dar de unde invatam toate astea?? In primul rand de la cei care ne cresc (pot fi parinti naturali, bunici, parinti adoptivi etc) Ei de un crezi ca invata?? tot de la cei cu care au crescut...
Apoi, invatam, pe masura ce crestem, de la profesori, prieteni, colegi...plus din experientele noastre.
Acum e partea mai importanta: acum ca stim cum functionam...ceea ce ne conduce viata, ceea ce ne face sa avem diferite pareri despre viata si despre noi insine..este felul in care ne percepem. Ne formam o imagine distorsionata despre noi.
De ex:
- daca toata ziua auzi in casa numai lucruri rele despre tine (nu esti buna de nimic, x sau y etse mai bun sau destept decat tine etc etc) ce ajungi sa crezi Tu despre tine??
- daca auzi si lucuri bune, si incurajari si te mai si cearta parintii.crezi ca ai avea o parere mai buna despre tine?...rasp e da!

Multe ex de felul asta pot continua. Si viata inseamna totul felul de asemenea lucruri. Nimeni si nimic nu e perfect.
Trebuie sa intelegm ca ne dorim cel mai mult sa fim acceptati, iubiti.
Eu te incurajez sa gasesti pe cineva, ca un consilier, pshihoterapeut si sa vb despre tine...despre asteptarile tale, despre dezamagirile tale.fara teama! tot ce se va vorbi acolo, acolo va ramane.
Nu te incurajez sa vb cu parintii tai cele mai intime ganduri...ptr ca nu vei ajunge la un factor comun.
Tu ai nevoie sa fii ascultata, sa vb despre ce ai pe suflet si sa inveti sa crezi ca Tu esti o pers importanta, unica si merita sa fii iubita! Cand credem toate astea...putem sa realizam multe in viata.
Da dura o per buna de timp ptr tine...dar sa stii ca depinde cat de mult vrei sa ti se schimbe viata... Tu ai puterea asta.
Descoper-o!

Sufar de anxietate sociala!!!!, , , , :((.dc stie cineva un psiholog, psihoterapeut bun din Arad sau Timisoara chiar va rpg sa imi spuneti si mie!!!!

Buna, Bia!

Parerea mea e ca un lucru important pe care tu ar trebui sa-l realizezi este ca nu esti atat de ciudata, atat de diferita ori atat de singura pe cat crezi.
Si eu sufar de fobie sociala, probabil de cand ma stiu. Si am ceva mai multi anisori decat tine. :)
Din ce am citit pe internet, se pare ca undeva intre 7 si 10% dintre oameni au aceasta fobie. Nici eu, nici tu nu ii vedem pentru ca si ei sunt la fel ca noi. Merg mai mult pe langa pereti, incearca sa nu iasa in evidenta. Si probabil chiar le iese, de multe ori. De-asta nu stim ca ei exista, de-asta ii vedem doar pe cei extrovertiti.

Fobia sociala poate fi rezolvata cu timp rabdare si ambitie. In primul rand, trebuie sa renunti la a te mai devaloriza. Chiar daca altii te-ar critica, nu inseamna ca nu ai valoare, poate sunt ei prea idioti (sau prea grabiti) pentru a te intelege.

Vad ca scrii corect gramatical, spre deosebire de multi alti adolescenti, care s-au obisnuit cu limbajul de mess. Probabil ca esti o fata isteata si asta nu e decat un motiv in plus pentru altii, care se pot simti inferiori, sa incerce sa te descurajeze. Putini oameni se opresc din drum pentru a critica un vagabond, dar multi isi gasesc timp pentru a critica o personalitate publica (de exemplu). In concluzie, poti fi criticat si pentru ca esti bun, nu doar pentru ca esti slab. Trebuie sa incerci sa te detasezi cat de mult poti de parerile altora. Stiu ca e greu, nici eu nu reusesc deocamdata. Dar nici nu poate sa o faca altcineva in locul nostru.

Esti foarte tanara si e pacat sa te gandesti la sinucidere. Pacatul e ca familia si/ sau societatea poate determina o adolescenta sa gandeasca astfel. Si apoi tot societatea e cea care judeca (cum ai dat exemplul cu acel coleg, de altfel un prost).

Nu cred ca suntem din aceeasi localitate. Dar daca intamplarea face sa fii din Constanta, cred ca ne-am putea ajuta reciproc.

Take care of you.

Buna!eu am 27 de ani, am un sot minunat, un baietel si sunt foarte sociabila.M-am inteles foarte bine cu toata lumea, la liceu, la facultate, stiu cand sa ascult si cand sa dau un sfat, dar nu-mi explic de ce nu-mi pot face o prietena.Am 2 surori cu care ma inteleg foarte bine, dar acum ca fiecare e pe drumul ei, m-am trezit singura.Prietenele mele s-au dovedit ca nu erau tocmai prietene.Prietena mea cea mai buna a plecat si ea si nu stiu daca e ceva in neregula cu mine sau cu cei pe care ii intalnesc, dar nu dau decat peste femei barfitoare, care ma critica daca mai slabesc sau daca ma ingras, daca nu sunt de acord cu ideile lor invechite de a creste copiii etc.Majoritatea fetelor de seama mea nici macar nu au in cap ideea de a se marita, se distreaza in cluburi, iar asta nu e de criticat, dar nu gasesc nimic in comun cu ele.As vrea sa stiu care e problema mea, caci daca cer prea mult de la o prietena, sigur pot oferi si eu, doar ca nu reusesc sa-mi fac una.E ciudat totusi ca ma inteleg cu toata lumea, dar fiecare are pe cineva si eu par a treia roata sau a patra cand incerc sa ma integrez.

Buna tuturor !

@oana2718:Te inteleg mai mult decat ai crede, ideea principala e ca sa realizezi ca NU TU esti de vina.Asta e lumea in care traim si trebuie sa acceptam ca a gasi un prieten adevarat este foarte greu.Este o posibilitate si aia ca nu cauti prieteni unde trebuie.Cluburie, de exemplu, nu sunt cel mai bun loc de a gasi prieteni adevarati, gata sa te ajute cand dai de greu.O alta metoda de a socializa ar fi forumurile, eu spre exemplu, chiar pe acest forum am gasit oameni deosebiti cu care am am ajuns chiar sa ma intalnesc, sa tinem legatura si sa ne ajutam reciproc atunci cand avem nevoie.

@bia_t:Incep prin a spune ca si eu sufar de fobie sociala, deci nu esti singura.Trebuie sa accepti faptul ca problema nu e la tine, problema e la colegii de liceu, care au un 'apetit' crescut pentru a face misto, si din aceasta cauza nu trebuie sa te simti ca un nimic.Tot ce ai putea tu sa faci sa le dai cate o replica sa le inchizi gura si sa nu mai fi chiar atata de emotiva.Ai putea sa gasesti un psihoterapeut care sa te ajute sa constientizezi ca si tu ai multe calitati si ca defapt complexul asta de inferioritate e doar o iluzie de a ta.In cazul in care nu poti apela la un psihoterapeut vorbeste cu psihologul scolii sau cu un duhovnic.Mult succes !

Iti multumesc sincer pentru raspuns.Macar aici nu ma mai simt singura.

Va multumesc pentru comentarii. Am tot ce imi doresc de la partenerul meu de viata.El incearca sa-mi fie si sora si prietena si de toate.Dar totusi nu poate inlocui o prietena oricat de perfect ar fi si e nedrept sa ma astept la asta din partea lui, mai ales ca el are un servici.Oricum nu am de gand sa imi plang de mila.Mi-am luat o masina de cusut si invat tot feluri de lucruri.Incerc sa-mi ocup timpul croind, pe langa ingrijirea celui mic si a treburilor casnice.Ies mereu afara cu baietelul meu, caci el spre deosebire de mine isi face repede prieteni.Sotul meu mai vrea un bebe.Ma gandesc ca de cand a crescut junior simt nevoia unei prietene, poate daca mai am inca un copil(doar 2 copii pot avea), poate nu voi mai avea timp de altceva.Imi doream mult sa am un servici dar in acest oras micut nu-mi pot permite un servici decent, incat cel mic sa aiba o bona.Oare ce ar face celelalte mamici in situatia mea?Parca toate mamicile sunt atat de descurcarete si atat de luptatoare.de unde isi iau atata incredere in sine?Stiu ca ar trebui sa ma multumesc cu ceea ce-mi ofera familia, dar nu stiu ce ar trebui sa fac pentru mine...cred ca o prietena buna mi-ar prinde bine in astfel de momenbte caci doar o femeie stie ce-i in sufletul altei femei.Stiu ca imi lipseste ceva, dar nu inteleg ce.Cred ca cei care au necazuri sunt suparati pe mine, caci ei nu mai au timp sa-si puna astfel de intrebari.Ma simt vinovata fata de cei ce duc o viata grea, dar la inceput si eu am avut necazuri, dar in sfarsit, cu ajutorul Domnului, acum e bine.Poate ca ar trebui sa nu-mi mai doresc nimic si sa ma bucur de prezent alaturi de familie.Poate doar imi lipsesc bunicii ce s-au dus din lumea asta si parintii nostrii ce au plecat in afara tarii...Cred ca nu le putem avea chiar pe toate.

Imi pare rau, Bia!Aici e vorba de tine si eu am vorbit mai mult de mine.Ceea ce inseamna ca si cei mai mari ca tine pot avea aceleasi probleme, asa ca daca nu le-ai rezolvat pana acum, incearca sa le rezolvi de acum inainte.M-as bucura daca deja ai avea un prieten acum care sa-ti stearga neincrederea in tine.Asa e, imi place sa nu ies in evidenta, sa merg pe langa pereti mai mult, sa nu ma imbrac cu culori stridente chiar de-mi plac mult, dar socializez cu alte mamici cand cel mic se joaca cu copiii lor, numai ca nu gasesc pe cineva cu care sa fiu pe aceeasi lungime de unda.Oare sunt in aceeasi "oala" cu voi, caci pare ca am alte simptome?In orasul meu micut am socializat doar cat se jucau cei mici, cu mamici ce faceau parte dintr-o categorie sociala atat de inalta incat vorbeau de sus cu celelalte mame si mamici de care v-am mai spus ce barfesc, uneori mai papa seminte in parc si asa mai departe.Cine sunt eu sa le judec?Cum de imi permit acest lucru?As vrea sa nu fac asta, dar nu pot sa ma abtin sa nu caut categoria de mijloc.Unde e?In nici un caz nu ma consider mai buna ca una din categorii, ci caut mamicile de la care sa am ce invata.Nu inteleg ce fac acele mamici.Poate sunt atat de intelepte incat stau acasa si se ocupa de familie, nu simt nevoia de a-si impartasi viata cu o prietena, sau poate au deja prietene.Nu pot intelege de ce nu dau peste o femeie decenta, sau mai multe care sa-mi poata da sfaturi intelepte, carora sa le pot oferi ajutorul la nevoie...sau as vrea sa intalnesc o femeie timida.Sigur m-as intelege cu ea.E prea tarziu la 27 de ani sa-mi fac o prietena?

O prietena adevarata, in viziunea mea, e acea persoana ce nu te judeca dupa aspect, caci am 1, 53cm si 52kg, m-am ingrasat dupa nastere si multe "prietene" din copilarie m-au criticat pentru asta, cu toate ca urmez o dieta data de endocrinolog.Nu-i destul ca lumea din jur imi spune in fata cat m-am schimbat(caci aveam un corp de invidiat, chiar de sunt scunda)?nu-i destul ca cheltui destui bani cu dieta mea?Asta nu inseamna ca sunt constienta si ca incerc sa am grija de mine?Daca sotul meu, langa care voi sta o viata ma sustine si ma adora asa cum sunt, de ce tu, ca prietena iti permiti sa ma "lovesti" exact unde stii ca ma doare?O prietena e cea care isi impartaseste propriile temeri, nu asculta ce ai de zis si apoi rade de tine pe la spate cu altele, ca apoi sa afli din alta parte de necazurile tale.O prietena nu barfeste, o prietena e alaturi de tine si la bine si la greu, nu se foloseste cat poate de tine apoi iti da cu piciorul.Mie mi s-au intamplat toate astea si mai multe cu unele din asa-zisele prietene pe care le-am avut din copilarie pana la facultate, apoi cand m-am maritat si am inceput a fiu cu adevarat fericita, parca am ales viata de familie in locul prietenelor.Acum nu stiu in cine sa mai am incredere.Ma bucur ca m-am putut descarca aici unde nimeni nu ma stie, caci nu am vrut sa impovarez pe nimeni cu asa-zisele mele probleme.Vad in jurul meu ca oamenii au probleme mult mai grave si nu imi permit sa le numesc pe ale mele'"probleme".

Buna! Pot sa spun ca inteleg perfect prin ce treci... Fobia ta sociala e cam ce am trait si eu. Te sfatuiesc sa mergi la un psiholog si sa iti rezolvi problema cu ajutor specializat. Daca ti-e rusine, poti cauta ajutor psihologic pe internet... sunt o groaza de site-uri specializate. chiar zilele trecute am dat peste unul pe fb, parca topexperti.ro sau ceva de genul era. Nu sta asa! cu cat te tratezi mai repede cu atat poti avea o viata normal mai rapid.

Oana :) Stai linistita, nu ma supar ca ai scris aici :) Au trecut 3 ani de cand am scris acest subiect. Ce sa va mai spun... NU mi-am facut multi prieteni(amici) de atunci. Am o prietena (buna) si am mai intalnit persoane cu care ma inteleg cat de cat. Asta de cand am inceput facultatea. Mi-am facut chiar si pe net prieteni, dar putini. Las ca totul sa vina de la sine. Inca nu am avut un iubit, dar nici nu sunt disperata dupa asta :D Oana daca vrei lasa-mi id-ul tau. Va salut pe toti.

aaa... Inca nu am scapat de fobia asta (pe care mai mult as numi-o timiditate sau rusine) desi am mers cam o jumatate de an la psiholog. Poate n-a fost indeajuns... va multumesc la toti pentru sfaturi!

Bia_t iti recomand cu caldura cartea lui Albert Ellis "Cum sa ca controlati anxietatea". Iti poate fi de folos sa te intelegi mai bine si sa inveti sa lucrezi cu starile prin care treci :) Numai bine