stari de panica

Eu am avut tot ce va plangeti voi, dar am cerut iertare lui ISUS si sa am curete si acum nu mai am nimik laudat fie Dumnezeu in toata intinderea lumii!!!!!!!!!!!!!

In planul mantuirii se poate trage o paralela intre bolile sufletesti si cele trupesti: atat unele, cat si celelalte vin asupra omului, cu ingaduinta lui Dumnezeu, ca el sa fie ajutat in lucrarea mantuirii. Astfel boala sufleteasca devine o cruce trimisa de Domnul.
Sfantul Ioan Scararul indica anumite semne dupa care se poate face deosebirea intre tulburarile psihice de origine duhovniceasca si cele care nu cedeaza in fata rugaciunii si a semnului sfintei cruci, a caror dezvoltare vine, dupa cum scrie el, "de la fire".

Buna ziua, ma numesc Vlad. Am fost diagnosticat cu atacuri de panica/tulburare anxioasa acum 1 an de zile. Nu va prezint senzatiile simtite pt. le cunoasteti cu totii. Insa, am ajuns printr-un prieten la dna doctor Icleanu de la clinica Santee, care m-a ascultat cu atentie, mi-a pus diagnosticul si mi-a dat tratament progresiv cu Anxiar si Zoloft (solutie orala). Pot spune, acum dupa doar 2 luni de tratament, ca ma simt mult mai bine. Incep sa-mi revin din toate punctele de vedere...inca mai am de luptat dar, este un inceput...

Ma numesc laura si sincera sa fiu sunt disperata, nu mai stiu ce sa fac sa scap de aceste stari foarte cumplite. Viata mea nu mai e o viata normala, nu mai vad viata ca pe un lucru frumos.Am un job la care tin cu dintii, dar simt ca nu mai rezist din cauza acestor stari, simtca nu mai fac fata.Ajutati -ma va rog, imi e frica sa merg singura si pana la coltul strazii, ce se intampla, innebunesc?
Am "boala" asta de 10 ani dar deja incepe sa se agraveze. Incerc sa ma controlez dar am impresia ca fac mai mult rau.Nu stiu ce as putea face sa scap de aceste stari.Stiu ca totul e in mintea mea dar daca eu fac aceste stari sa apara, cum le pot face sa si dispara?
V a multumesc si multa sanatate

se pare ca unii se vindeca peste noapte, iar altii sufera ani la rand...ciudat, foarte ciudat.e chiar frustrant.voi care v-ati vindecat nu va mai laudati atata, mai bine nu mai postati, ii faceti pe restul sa se simta handicapati, ca cica, , n-au vointa", , , nu vor sa se autosugestioneze", , , s-au departat de d-zeu" si alte alea...astea sunt prostii! inseamna ca nu ati atins pragul maxim al suferintei psihice!
oamenii se nasc ca sa faca rau celorlalti...asta e un scop in viata, ptr unii...

si inca ceva: gresita afirmatia ca, , totul e numai in capul nostru"! mai degraba creierul nostru e atat de bolnav din cauza realitatii crude pe care noi o putem percepe, din nefericire, incat tot ce se intampla la nivel de neuroni se traduce printr-un dezechilibru de substante, de neurotransmitatori.
in concluzie, realitatea este aceea de care noi ne speriem, noi, fiinte hipersensibile.este o realitate pe care nu o putem accepta asa cum o fac ceilalti asa-zisi, , normali".nu ne putem adapta la aceasta viata plina de suferinte, de chin continuu.de fapt noua ne este frica sa traim, de prezent si viitor, de nesiguranta si neajutorare.trecutul este deja plin de traume.fricile noatre sunt justificate! ne este frica de oameni ptr ca ei ne-au facut rau.cei din jurul nostru sunt responsabili de suferinta noastra!

buna tuturor am inceput sa am stari de anexietate atacuri de panica in urma cu aproximativ 3 luni cand am afat ca o persoana nefamiliara mie a murit de inima.am intrat intr-o panica cumplita si nefiind informata in acest domeniu nu stiam exact ce am pentru ca nu puteam respira simteam ca inebunesc inima imi batea tare credeam ca gata mor si eu de inima.ma agitam foarte tare nu aveam liniste ma foiam prin casa nu pteam dormi noaptea.nu imi dadeam seama ca totul era doar in capul meu crezand ca eu chiar am o problema in special la inima de asta imi era cel mai frica, continuund asa in fiecara zi ma simteam din ce in ce mai rau.am tinuto tot asa timp de 2 saptamani, prietenul meu imi spunea tot timpul ca e doar in mintea mea dar nu la-m crezut crezand ca spune asta doar sa ma protejeze.dupa aproximativ o luna am ajuns sa imi verific analizele la inima si multumesc lui Dumnezeu nu am nimic la inima.incepusem sa ma mai calmez timp de 2 saptamani dupa care iar mai reveneau insa nu asa de puternic ca la inceput.recent am intr-o vacanta ude a fost foarte frumos si asta ma ajutat foarte mult timp de 2 saptamani aproape ca am uitat de aceasta stare crezand ca am depasito de tot insa acum cateva zile am fost la un party cu multa bautura cred ca am fumat prea mult, pentru ca a doua zi ma-m simtit foarte rau inima imi batea iar tare si iar am intrat in panica crezand deasemenea ca cineva mi-a pus droguri in bautura.sunt putin suparata pentru ca chiar am crezut ca am invins aceasta stare cu totul insa nu ma las lupt in continuare.pastile nu vrreau sa iau in speacial ca eu am o mare fobie de ele le consider ca si droguri, creeaza dependenta si din cate ma- m informat luate pe termen lung pot afecta unele organe.va sfatuiesc si pe voi sa nu le luati au daca ati inceput pe calea asta sa incercati sa renuntati pentru ca doar in noi sta solutia spre vindecare, important e sa vrem sa avem incredere in noi si in Dumnezeu, sa nu renuntam niciodata la lupta oricat de greu ar fi.e foarte important sa incercam sa nu ne fie frica de aceste stari si sa stim ca nu moare nimeni de la asa ceva oricat de intense.bafta multa si sanatate

as fi foarte interesata sa ascult povestile si sfaturile celor ce sa-u vindecat

vreaau sa mentionez ca la psiholog nu am cum sa merg deoarece eu sunt plecata din tara, , insa am speranta ca ma voi vindeca singura fara medicamente si fara psiholog voi ce credeti este posibil

andreea_dea84
te inseli cand spui ca nu se moare din asa ceva.si iar te amagesti cand crezi ca te vei vindeca prin autosugestie, fara a recurge la tratamente.nestiind exact despre ce este vorba, starile tale se vor agrava, in luni, ani...vei ajunge la depresii, agorafobie, etc.
15% dintre depresivi se sinucid.
nu s-a vindecat nimeni.dupa o ameliorare a bolii pot urma recaderi...la nesfarsit.
suntem prinsi intr-un cerc vicios.

imi pare rau daca gandesti asa negativ.sunt curioasa daca si tu suferi de aceasta boala pentru ca daca suferi si gandesti asa negativ nu cred ca te vei vindeca niciodata.eu inteleg ca un psiholog bun ar ajuta mult dar daca nu exisista vointa degeaba.si nu mai fi invidios pe persoanele care se vindeca din contra ar trebui sa te incurajeze

ceea ce gandesc este real nu negativ.n-am pe cine sa fiu invidios ptr ca nu s-a laudat nimeni pana acum ca s-ar fi vindecat definitiv.ameliorat, poate.vointa nu are ce cauta in aceasta afectiune psihica.daca tu crezi ca te vei vindeca prin propria vointa...urmeaza sa astepti mult si bine.din cele scrise de tine, esti de-abia la inceputul bolii.nu contrazice un veteran.psiholog bun poate ca vei gasi numai daca vei cauta in gaura de sarpe.
n-am facut decat sa-ti deschid ochii si nu sa te amagesti, ca apoi frustrarea sa fie enorma.
mie imi pare rau ca poate exista o suferinta atat de mare incat sa anihileze fiinta.
dar nu te speria, poate ca mai sunt sanse...

Vad ca posturile sunt foarte vechi... dar poate totusi cineva le mai citeste si-mi da si mie un raspuns. eu ma confrunt cu aceste atacuri de panica de 1 an de zile. O cauza exacta nu stiu sa existe... tot ce stiu este ca aceste atacuri ma distrug incet incet. si cand spuns ma distrug, o fac la propriu. Organismul meu a luat-o razna, din cauza starilor de agitatie continua sunt la un pas de a face ulcer.
merg la psihiatru, iau medicamente, dar pana la urma si treaba asta ma nelinisteste putin Am doar 23 de ani. si am inceput deja cu probleme de astfel de gen! E adevarat ca am un trecut medical predispus la asa ceva si totusi aceste atacuri mi se par prea mult!
M-a linistit oarecum sa stiu ca nu sunt singura, ca mai sunt oameni care trec prin asa ceva. Intrebarea mea este: exista cineva care s-a vindecat complet, sau ne vom lupta toata viata cu ele?

amelia05
si pe mine ma macina boala asta pana la epuizare.starile difera ca intensitate de la o persoana la alta.au trecut deja 21 de ani de cand mi-a invadat fiinta.inchipuie-ti cat de durata este si cine stie daca va mai exista vindecare in viata asta.
ce putem face ptr noi?

amelia05 trebuie să speri! Eu mă confrunt cu această boală de 3 ani dar am ascuns-o până acum când am descoperit pe nett ce am de fapt şi deja mă simt mai bine. O să zici că sunt nebună, dar mă bucur că nu am nimic fizic (pentru că îmi făceam tot felul de gânduri negre). Pasul următor care îl fac e că voi merge la un homeopat şi-i voi spune fetiţei şi soţului meu despre problema mea. Sper să am sprijinul lor. bucurăte că eşti sănătoasă fizic. Încearcă să vezi în orice lucru, în orice fiinţă ceva bun. Vezi partea plină a paharului pentru că viaţa ne-a fost dată s-o trăim nu să ne plângem de milă. Dau sfaturi (la sfaturi suntem buni, nu?) dar trebuie să cred în ele. Sunt mulţi oameni care, , depind" de mine şi nu-i pot lăsa de izbelişte. Sănătate îţi doresc!

lechat
tu ai facut vreun tratament pt starile de panica?Si eu am boala asta de mai bine de 26 de ani, evident cu perioade de ameliorare.De fapt la mine e vb mai mult de anxietate decat de atacuri de panica, sau poate le am dar sub alta forma, de ex eu nu am avut niciodata stari de sufocare, lesin,..insa le-am avut si le mai am pe celelalte, tot tacamul.Am facut tratament pt anxietate si depresie, cu atacuri de panica, m-am simtit bine cat am fost sub tratament, dar in momentul cand am intrerupt tratamentul, simptomele au revenit.Si totusi u disper si nici nu ma descurajez.M-am obisnuit cu medicamentele, cu ideea ca le voi lua toata viata dca este nevoie.pt ca vreau sa traiesc si daca numai asa se poate, de ce nu?
Asta e pana la urma, mostenirea genetica, antecendente din familie, predispozitie, sensibilitate exagerata, sunt multi factori care duc la o vindecare mai greoaie.Multi recomanda sedintele de psihoterapie, sunt de acord cu ele am facut si eu cu ani in urma, si chiar cu o doctora buna din Bucuresti, d-na doctor Holdevici si m-au ajutat foarte mult.Dar daca un diabetic se consoleaza cu ideea ca pt a putea traii trebuie sa ia medicamente si sa mai tina si regim toata viata, eu de ce sa nu ma adaptez acestiu tip de viata?
Evident ca ma simt frustrata si am momente cand ma gandesc de ce oare altii pot ffi mereu zambitori si fericiti pe deplin si stiu sa se bucure de toate lucrurile marunte iar eu nu ma pot bucura de nimic.
Acum de exempu sunt intr-o situatie cand trebuie sa ma lupt singura cu aceste probleme, deoarece sunt de un timp intr-o tara straina si nu am nici un sprijin, nu am medicamente, nu am un medic la care sa ma adresez, si astept cu nerabdare ziua cand voi ajunge i tara sa cer ajutorul medicilor de specialitate.Stiu cum, deci te iteleg, iti inteleg pesimismul.insa sa stii ca vointa are mare legatura cu boala ata.Si medicii o spun.Daca te bazezi doar pe medicamente si astepti minuni,...se vor trata, pardon ameliora doar simptomele dar nu vei stii niciodata cauza lor si ca atare ele vor revenii cu si mai mare intensitate de cate ori li se ofera terenul propice.Scri-mi despre tine.Numai bine iti doresc.

Dragii mei "panicati"!
Am aproape 3 ani de cand am scapat de atacurile de panica si in mare parte de anxietate. Imi pare rau ca sunt si persoane ca "lechat" care cred ca vointa nu are nici un rol in aceasta vindecare.
Parerea mea este ca vointa are un mare rol si de asemenea credinta in Dumnezeu. Cred ca daca ma axam numai pe medicamente sau numai pe psihoterapie nu as fi avut sorti de izbanda. Combinandu-le si cu multa vointa, autosugestie si credinta, puteti scapa de aceste simptome neplacute.
Ieri am iesit din spital dupa o operatie complicata la genunchi si ma simt extraordinar mai ales pentru faptul ca am trecut cu bine peste anestezie si operatie. Daca ar fi fost sa fac operatia asta acum vreo 3 ani, cred ca as fi murit pe masa de operatie de frica. Dar m-am autosugestionat, am crezut in Dumnezeu si cu multa vointa am trecut si peste asta.
Eu ma consider o victorioasa si o curajoasa in aceasta lupta cu atacurile de panica si anxietatea. Am reusit sa le inving si sa le domin eu pe ele si nu invers. Cred ca astfel de mesaje, cu reusitele celor ce au reusit sa invinga atacurile de panica, au menirea sa le dea curaj celor care nu au reusit pana acum si nicidecum sa ne laudam. Poate ca suna a lauda pentru ca suntem fericiti ca-m invins, dar cel putin din punctul meu de vedere, nu doresc decat sa-i incurajez pe cei aflati in lupta cu aceasta boala.
Asadar recomand panicatilor sa nu abuzeze de medicamnete, sa mearga o perioada la psiholog si cu multa vointa si autosugestie sunt convinsa ca o sa reusiti.
Va doresc multa bafta si curaj. Daca eu (noi) am reusit o sa puteti si voi.

Va multumesc tuturor pentru incurajari! adevarul este ca, avevti dreptate, cu toate medicamentele pe care le iau si cu toata psihoterapia pe care o fac, cel mai bine ma simt in zilele in care-mi spun: "OK, eu pot sa depasesc aceste stari. Or fi ele puternice, dar eu sunt mai puternica decat ele!" Si, cu multa incredere in mine, voi reusi sa scap definitiv de ele. Se poate, chiar se poate! Trebuie doar sa avem incredere in noi! Multa sanatate tuturor!

interesant cat sunteti de optimisti.ne dorim sa ne vindecam, dar asta nu depinde de noi, nici de vointa, nici de credinta.puteti sa spuneti aceleasi lucruri si cand sunteti in criza? dar daca aceasta criza dureaza la nesfarsit, zi si noapte? mai aveti puterea sa fiti optimisti?

Este adevarat ce spui, dar numai in proportie de 50%.Sunt trista, sunt abatuta, nu am chef de nimic, nu iubesc nimic, nu-mi place nimic nici sa vad nici sa fac, dar stii cum e cu vointa?
Daca te hotarasti sa te lasi de fumat, nu vei reusii niciodata pana nu ti se fixeaza ideea pe creieras.Cam asa si cu asta, trebuie sa-ti doresti cu adevarat sa te vindeci, sa crezi ca depinde si de tine, nu numai de medici si medicamente.Daca te uiti dimineata in oglinda si spui :azi o sa-mi fie bine, o sa am o zi buna si zambesti, sa vezi ca in timp da roade.E ca un fel de terapie cu tine insuti.Si am retinut un citat (scuze, nu mai stiu al cui):zambetul este stergatorul de parbriz;nu opreste ploaia dar iti permite sa-ti vezi de drum.Am fost odata, mai cu ani in urma la un cabinet de psihiatrie, unde in sala de asteptare pe toti peretii erau afise de genul;zambeste mereu;nu te enerva;si altele.De ce crezi ca erau puse?
Am plecat de acolo zambind dar zambind asa,..gandindu-ma ce absurditate, auzi sa zambesti mereu asa fara motiv cum vine asta?
Tarziu am realizat ce vroiau sa spuna cei care le-au pus acolo.Cand mi-e rau, ma rog la Dumnezeu, si imediat ma simt mai bine.Imi spun si ca nu am sa patesc nimic si asta imi face bine.Starile mele nu mai sunt atat de intense ca alta data cand ma bagam repede in pat si stam acolo plangandu-mi de mila.Acum mi-e ciuda pe mine doar de ce nu am stiut de la inceput sa fac asta pt ca poate mai repede ma eliberam de toate.Si nu-mi spune te rog ca o criza poate sa dureze la nesfarsit zi si noapte, trebuie sa fie si un moment de liniste, cauta un loc unde te simti bine si in siguranta si incearca sa te autoanalizezi, spuneti tie insuti ca esti barbat in toata firea si ca nu o sa te conduca pe tine ceva ce nici macar nu e o boala organica in sine, ci doar ceva creat in mintea ta, si mai spuneti ca aceste crize vin si trec si daca pana acum nu ai patit nimic, nici de acum incolo nu vei patii.Asa te autosugestionezi si iata cum faci terapie cu tine insuti si incet, cu pasi marunti ajungi acolo unde vrei tu., la o stare mai buna.Numai bine si mai mult optimism nu-ti strica, crede-ma.Am senzatia ca tie ceva iti intretine in permanenta aceasta stare de spirit si asta nu e numai boala, s-ar putea sa te invarti intr-un cerc vicios fara sa-ti dai seama.

ce intelegeti voi prin vointa? e doar o notiune abstracta pe care o folositi cand va vedeti scosi la liman.daca e pe-asa, ca inca mai traiesc si nu am dat ortul popii, inseamna ca am avut si eu vointa sau am.dar asta nu mi-a ameliorat simtomele. traiesc in continuare o tortura psihica de nedescris.si nu e nici un cerc vicios, e doar dorinta unora de a-mi anihila existenta.vorbim cu totii la modul abstract.are cineva curaj sa scrie pe acest forum problemele sale cele mai intime? nu cred.
ca puteti sa fiti optimisti e ptr ca sunteti in faza in care va mai puteti controla starile.si aveti momente cand va simtiti bine.in ceea ce ma priveste, tortura dureaza non stop.imi doresc si eu macar 5 minute in care sa spun:, , mi-am revenit... cu vointa si cu credinta! "

lehat,
Sa stii ca eu nu sunt iesita deloc la liman, spun doar ca starile mele s-au mai ameliorat autosugestinandu-ma si punand la bataie toata puterea de care dispun.Nu neg ca ma simt inca pe maginea prapastiei uneori, nu neg ca am momente cand nu-mi pot controla starile.Dar am si momente de liniste, pe care mi le creez, daca nu pot cu cei din jur, ma retrag si-mi caut o ocupatie care sa-mi distraga gandurile de la ceea ce ma deranjeaza si-mi strica pe moment echilibrul psihic.Si da, ai dreptate, multi, poate chiar toti nu avem curaj sa ne destainuim secretele intime pe forum, nici tu nu o faci, nici eu nu as face asta.Nu ma intreba de ce, poate pt ca nu-mi place sa discut cu persoane pe care nu le cunosc decat virtual probleme personale, Daca vrei poti sa-mi scrii pe mail si vb mai amanuntit despre asta.-*


(*modificat de administrator)

am si eu aceiasi problema de stare de panica am umblat peste tot nimeni nu i-mi dadea de capat si mi-a gasit raspunsul fac milgamma n ce contine vitaminele b1 b6 b12 le fac intramuscular de 6 zile iau betaserc de24 doua pe zi vreau sa zic ca isi face efectul acest tratament il fac doar 10 zile pe urma merg la control si am sa va tin la curent sanatate multa tuturor

incercati sa cititi Emil Cioran-, , Pe culmile disperariii".veti vedea cum toate starile voastre, toate trairile vi le veti regasi in aceasta carte.cioran priveste lucrurile din perspectiva unui depresiv, ceea ce a si fost.numai un filozof ar fi putut sa exprime atat de bine angoasele noastre.
va veti regasi in paginile acestei carti, va veti explica de ce suntem noi asa si nu altfel...
anxietatea ia proportii atunci cand ceva ni se intampla si nimeni nu poate si nu stie sa ne raspunda la intrebari.
nondepresivii nu-l inteleg pe cioran, ptr ca nu au experimentat starile lui.

hello lechat,
pe unde ai disparut?Comentezi asa scurt cate ceva si dispari.Te retragi in durerea ta, poate si in singuratatea ta, ma refer la cea sufleteasca.N-ai mai trimis nici in mail, lasa si tu o adresa de mess, sau trimite-mi un mail sa mai vb.Daca nu vrei sa lasi pe forum adresa de mess, trimitemi-o prin mail.
Astept vesti de la tine, poate daca vb ne ajutam mai mult.
Cu bine, Maurica

"... ce intelegeti voi prin vointa? e doar o notiune abstracta..."
Eu una inteleg prin vointa, dorinta de a trai. Nu doar "inca mai traiesc si nu am dat ortul popii ", ci faptul ca VREAU CU ADEVARAT SA TRAIESC !
Am trecut si eu prin multe momente urate, grele, m-am lovit de oameni haini si cinici, am experimentat dezamagirea, disperarea, neputinta, oboseala, renuntarea... ba uneori chiar le-am exacerbat, neintelegand ca-mi fac rau singura, mai bine zis nemaipasandu-mi de asta... totul pana in momentul in care m-am chinuit sa gandesc mai pozitiv, sa dau doi bani in plus pe persoana mea.
Am descoperit ca oamenii au undeva in ei, latenta, puterea si stiinta de a alege intre a se simti rau si a se simti bine. Eu am ales varianta din urma, si am luptat, si lupt in continuare, pentru a ma simti bine. In cazul meu, autosugestia a fost salutara. Nu am pretentia sa zic acum ca, ceea ce a mers la mine, va functiona la toti. Dar, incercati ! Va veti face un mare bine !
S-a-ntamplat ceva, sa zicem. Ceva destul de rau. Pot sta trista, pot plange pana inund apartamentul, imi pot aduce aminte de toate relele din viata mea, de toate greutatile de-acum incolo. Asa faceam inainte. Acum stau si ma gandesc : pot schimba ceva ? Daca da, hai s-o fac. Daca nu... nu pot da timpul inapoi ! Deci, depasesc starea asta. Aleg sa trec peste tristete. Ma duc in balcon si-mi ud florile, si vorbesc cu ele. Sau ies putin la soare, sau in ploaie. Sau pun o melodie mai ritmata. Sau ma gandesc la ceva frumos. Si evit sa gandesc negativ. Si, foarte important : evit sa-mi amplific starea de amaraciune, sa despic firu-n 16.
M-am chinuit mult, dar am reusit sa ajung in punctul asta. Si nu mai sunt atat de fricoasa ca inainte, nu ma mai trag imediat ca melcul in cochilie, am sarit peste atacurile de panica.
Am fost si eu depresiva, dar m-am trezit la timp si-am hotarat ca tin la viata mea si la pielea mea, si ca vreau sa traiesc, si sa fac asta frumos si bine pentru mine.
Intr-adevar, persoanele hipersensibile, care se nasc cu bun-simt in exces (ce-au pierdut altii...), vor simti toata viata sageti in inima la fiecare intamplare mai nefasta, la fiecare dezamagire. Dar putem invata sa ne scoatem singuri sagetile si sa "tamponam" locul respectiv cu un zambet, cu o respiratie adanca, si cu o privire spre mai departe.

buna! si eu ma confrunt de vreo 2 ani cu aceste atacuri de panica.am luat si tratament dar.dupa intreruperea trat.au reaparut.astept incurjari din partea voastra!
numai bine!

ei, hai sa ne contrazicem unii pe altii sa vedem la ce rezultat ajungem.
daca eu spun ca marul asta e rosu, voi nu-mi puteti spune ca este verde, decat daca suferiti de acromatopsie.
cea mai mare prostie este sa-i spui unui individ aflat in ghearele depresiei ca, , nu vrei, d-le, nu ai vointa!" si cu asta ce-ati facut? ati fost intelepti?
alta chestie: trebuie sa lupti.asta ce mai e?" cand esti pe cale sa innebunesti ? sa te mai iei si la bataie?
ce discutam noi aici e apa de ploaie.aceasta depresie care ucide sufletele este o chestiune mult mai complexa. n-a reusit nimeni sa elucideze misterul.ca are drept cauze traume psihice, frustrari, neimpliniri, esecuri de diverse naturi... asta se discuta.ca suntem nevoiti sa recurgem la pastile, hai s-o facem si pe asta ca sunt singurele care mai echilibreaza ceva din chimia organismului nostru.cum vreti sa facem rost de endorfine intr-un moment de criza paroxista??admirand o floare? spunand poezii?.pe naiba...

Buna, e prima oara cand postez aici, va cer sprijinul si va multumesc pentru asta. Am si eu aceasta problema, am 39 de ani, de 2 ani sunt divortata, am o fiica de 17 ani care a trecut anul trecut printr-o stare de panica, mai exact sa va spun cum a fost; a fost foarte racita, nu a fost la scoala o saptamana, avea dureri de picior de la o entorsa nevindecata, nu a mai vrut sa se duca la scoala de teama ca nu putea recupera, avea si cateva colege care se purtau urat cu ea si ea punea totul la suflet, eu am mers cu ea la psiholog dar nu a facut decat 2 sedinte si apoi doamna nu a mai putut sa continue din motive personale.A stat un an acasa, nu s-a mai dus la scoala si statea numai la calculator, nu iesea deloc din casa, spunea ca oboseste foarte usor si nu a mai vrut sa mearga nici la bunica ei. Acum este mai bine, a continuat scoala dar am mutat-o la alt liceu, mai aproape de casa, caci intre timp ne-am mutat la mama mea. Cred ca fiica mea dar si eu suferim de aceste atacuri de panica, am foarte mari emotii cand ma intalnesc cu oameni pe care nu-i cunosc, daca ma intimidez prima oara mi-e ingrozitor sa ma mai intalnesc cu ei. Atunci cand am de rezolvat o problema si mi se pun piedici ma simt ingrozitor, parca nici nu mai gandesc coerent. Am fost si la un psihiatru care mi-a dat anafranil de 0.25 mg de 2 ori pe zi dar de 6 luni nu am mai luat pastile de frica sa nu devin dependenta, m-a consumat foarte mult problema fiicei mele, firma la care lucram a dat faliment si m-am inscris la facultate pentru a deveni invatatoare, dar mi-e teama sa nu clachez, mai am si niste vajaituri in urechi noaptea, iar fostul meu sot atunci cand ne-am mai intalnit nu a facut altceva decat sa-mi reproseze totul si fiicei mele i-a spus ca nu are nici un motiv sa fie mandru de ea. S-au adunat prea multe si chiar si acum cand scriu sunt extrem de emotionata, simt o presiune in urechi, toata viata am fost o fire emotiva dar acum parca nu mai suport. Sper sa pot face fata si sa functioneze metoda respiratiei asa cum a spus teocezi. Am sa va spun daca da rezultate. Va multumesc ca v-ati unit sa va impartasiti experientele si sper sa reusim cu totii sa ne simtim mai bine

MARIUCA, imi place cum gandesti!!!!
DANIELLE, te inteleg prin ce treci si sa stii ca, problemele care ne macina zi de zi, ne fac mult rau.trebuie sa avem un caracter puternic pt. a putea trece peste toate.multa sanatate!