Se spune ca dragostea e oarba...

Traiesc o dezamagire cumplita...Sunt casatorita de 21 de ani si cel pe care-l numesc sotul meu a fost si este singurul barbat din viata mea.Nu stiu cum se numeste dar pot spune ca a fost aerul pe care l-am respirat, de-a lungul anilor m-am rugat la d-zeu ca eu sa mor inaintea lui pentru ca nu as putea trai o zi fara el si am avut incredere in el incat sa spun ca as baga mana in foc pentru el.Am pornit in viata cu gandul ca daca voi pierde nu imi va parea rau pt. ca eu sunt cu fruntea sus si pt. mine este cel mai important lucru.si ca singurul moment din viata mea pe care nu l-as suporta ar fi ca cel pe ca're eu il numesc" toata viata mea" sa ma murdareasca cu atingere lui...sa vina de la o alta iar eu poate sa-mi doresc sa-l si imbratisez cand se intoarce acasa.
Toata lumea mea s-a prabusit acum 4 luni cand au ajuns la urechile mele, din partea unor rude apropiate, ca sotul meu nu este nici pe departe ceea ce cred eu...vestile au venit ca un traznet...dar el a negat orice acuzatie desi atitudinea pe care a adoptat-o nu era a unui om care nu are nimic de ascuns...foarte tarziu a incercat SA DISCUTE cu ei, cand a vazut ca situatia se inrautateste...spunea ca nu sunt sanatosi, ca sunt nebuni si ca pe el nu il intereseaza parerea nimanui despre el...dar eu vad lucrurile altfel, cred ca orice om atunci cand este acuzat de ceva incearca sa se apere iar el nu parea interesat de lucrul acesta...desi el era cel imi spusese candva ca de orice m-ar ierta pe lumea asta in afara unui singur lucru-sa-l insel-, dintr-odata lucrul acesta nu i s-a mai parut grav..dupa cateva zile de la aflarea acestor lucruri m-a intrebat:dar ti-e nu iti mai trece...ca se mai supara omu, dar ii si trece, ca ar trebui sa ma doara in...de aceste vorbe, ca-ce l-am prins eu cu ceva.. dar cat de nevinovat sa fii incat sa-l vezi pe cel de langa tine ca plange intruna iar tu nici macar sa nu ai curajul s-o privesti in fata, sa nu vii sa spui :ia imbracate tu si hai la ei sa-mi spuna mie in fata ce-au vorbit de mine...cat de nevinovat sa fii???.s-a jurat verbal pe tot ce-a putut(chiar si pe copii ca am omis sa spun, avem doi copii mari acum) dar si pe mama lui am vazut-o jurandu-se stramb...el isi da cuvantul de onoare ca si cum ar duce o cana cu apa la gura...nu face nimic din acele lucruri dar el isi da cuvantul..am ajuns sa cred ca si in fata lui d-zeu daca ar fi ar avea impresia ca il poate minti...
Dintr-odata a venit cu o atitudine pe care nu a avut-o niciodata, cu lucruri frumoase dar evita sa vorbim...ca sa las lucrurile asa si sa mergem mai departe si ca o sa fie frumos...dar cum sa lasi asa mai ales ca eu totusi stau langa el de atatia ani, insasi atitudinea era cea care il trada...am inceput sa derulez filmul sa inteleg de ce am ajuns aici...
Se spune in general ca cine tradeaza cauta ce nu are acasa, dar mi-am dat seama(deabia acum)ca el nu numai ca nu a incercat sa ofere ceva dar nici nu s-a lasat sa primeasca..desi stiam ca fusese un barbat faimos pentru cat de mult ii placeau femeile in momentul in care ne-am casatorit si mi-a spus ca gata a terminat cu acea viata eu l-am crezut...sa dau vina pe varsta, aveam 18 ani iar el24 si eu deabia acum realizez ca practic am crescut langa el, dar numai cum a vrut el, desi imi lasa impresia ca se intampla ce doresc eu era de fapt invers, pt.ca eu nu am trait nimic din ce mi-am dorit, eu nu am amintiri cu el, m-a facut sa cred ca banii sunt de vina dar noua in general ne-a mers bine...si oricum sa simti ca te tine de-o mana, sa simti ca te strange cu drag la piept, ca te plimbi intr-un parc nu stiu...oare cat ar fi costat?...niciodata nu si-a dorit sa iasa cu mine undeva, dar cand pleca singur parca uita sa se mai intoarca...patul la noi a fost ceva pe goana mereu, era mai mult ca o obligatie...simteam si totusi niciodata nu m-am gandit vreme de 21 de ani ca poate ma inseala...NICIODATA nu am gandit asa ceva..a invocat copii si el multi ani nici nu a dormit cu mine, lucru pe care eu il spuneam dar nu ii pasa...simteam ca doar ma foloseste..ma jignea desi nu sunt o femeie nici urata nici proasta, tot ce avem astazi e aproape datorita mie, chiar si strainii imi spuneau dar eu nu realizam.la inceput am incercat sa ii vorbesc de atitudinea lui extrem de indiferenta(si credeti-ma nimic nu doare mai mult)dar mi le reteza, imi spunea ca deviez, nu suporta nici sa deschid vreo discutie...nu comunica cu mine imi spunea ca atunci cand ma vede isi aduce aminte de toate problemele...nu avem deaia, nu avem deaia dar era ceva de genul nu avem dar trage tu sa le obtinem...asta mi-am dat seama acum pt. ca el doar vorbea de fapt...concret nu facea nimic...cand ii spuneam ca nu mai pot, ca nu ma ajuta cu nimic(aveam o afacere, o casa, o curte, copii..) imi spunea ca el nu vrea sa se imbolnaveasca, ca pe mine cine ma obliga sa ma gandesc la toate...pai daca tu nu te gandesti, eu nu ma gandesc unde ajungem?imi spunea ca el asa e si sa ii aduc aminte ce trebuie sa faca..deabia acum realizez ca el nu vedea nimic din ceea ce trebuie sa vada un om cu familie...nici de copii nu ii pasa...se simtea in schimb foarte bine intre prieteni, parca era alt om...
De cand ne-am casatorit am avut impresia ca nu ma iubeste lucru pe care am incercat sa il spun dar imi spunea ca asa e el mai indiferent, mai egoist... m-am inchis in mine si multi ani la rand am adormit plangand...ma rugam la d-zeu sa ma scape de aceste sentimente pt.el...stiam ca nu pot primi nimic din partea lui...am incercat in toti anii sa-mi accept soarta cum se spune.sa cred ca el se poarta asa doar fiindca asa e el.in loc sa spun frana cand am vazut ca eu in loc sa rad nu fac altceva decat sa plang...si sunt cativa ani de cand reusisem sa nu mai astept nimic de la el.
Stau acum si ma intreb de ce am avut atata incredere in el, de ce am fost ca o carte deschisa pt el(asa a stiut intotdeauna ce astept sa aud), de ce l-am pus intr-un loc unde nici nu a visat sa ajunga? de ce l-am iubit atat de mult ?...si lista ar putea continua...
In momentul in care am realizat ca el nu a facut altceva decat sa-si continue viata lui si ca nu si-a dorit nimic altceva am intrat in depresie...cand i-am spus acest lucru mi-a zis ca da e adevarat, dar acum nu mai recunoaste...
am impresia ca i se potriveste extrem de bine proverbul Lupul isi schimba parul, dar naravul ba...va rog sa ma ajutati si sa-mi explicati cum un om care a avut o atitudine rece 21 ani se poate schimba dintr-o data...eu nu as putea si nici nu il cred...ceea ce face acum nu imi lasa decat un gust amar...si desi stiu ca inca il iubesc simt ca nu l-as putea ierta niciodata numai pt.cat de mult l-am iubit si lui nu i-a pasat.
E un cosmar din care parca nu ma mai trezesc...inca imi spun ca nu pot sa cred...sa traiesti o viata de om ar putea spune unii si sa nu banuiesti nici o clipa cu cine.mi se pare cel mai urat lucru pe care il poti face cuiva...si mai ales cui...unui om care n-a facut altceva decat sa iubeasca...
Am niste trairi greu de suportat... au fost momente in care am crezut ca-mi voi pierde mintile... simt ca nu mai pot...parca nimic nu ma mai motiveaza...as fi preferat sa mor decat sa traiesc dezamagirea asta.NU MAI VAD VIATA CU EL, DAR NICI FARA EL.si un lucru il stiu sigur...ca niciodata nu l-as putea ierta.el vine acum si spune ca timpul o sa-mi arate ca m-am inselat in privinta lui..ca si-a dat seama ca a gresit fata de mine si de copii...dar ca nu a facut-o intentionat, ca asa e el si ca pe mine nu m-a tradat niciodata si nici ca ar putea sa o faca vreodata...ca eu sunt cel mai bun lucru din viata lui..si multe altele.dar imi lasa impresia unui om care poate fi in exterior orice doreste.dar fondul ramane acelasi...ca are in sange lucrul acesta.(ar fi multe lucruri de spus aici dar nu mai intru in amanunte)...si nici nu doresc sa devin paranoica..
Nu vad luminita de la capatul tunelului.

sunt cateva greseli de ortografie..m-am grabit sa tastez si sa trimit..scuzati-le va rog...

Roua, e foarte trist mesajul tau, as avea muuuulte de spus, dar o sa incerc sa ma rezum doar la cateva fraze.

Probabil ca alte persoane te vor indemna sa cauti o cale de mijloc si sa repari situatia cu sotul tau. Eu o sa am alta parere.

Din ce ai scris, imi dai impresia ca sotul tau nu te-a iubit cu adevarat (nu poti iubi cu patima si profunzime, avand si pe alta in viata ta!).
Cum poti sa iubesti pe cineva atat de mult, iar lui sa nu-i placa nici macar sa iasa cu tine, iar momentele de intimitate sa fie "pe goana si din obligatie" ?!?? Nu te supara, dar asta nu e IUBIRE, e altceva!

Cum poti accepta sa fii jignita de sotul tau, sa-i fii indiferenta, dar tu sa continui sa-l iubesti si sa-l faci sa reprezinte "tot aerul pe care l-ai respirat"?
Eu cred ca ai iubit pe cine nu trebuia, ca l-ai idealizat si ai ramas cu imaginea asta o viata, iar acum descoperi realitatea. Sunt multe de spus, problema a inceput cand tu te-ai casatorit prea devreme si mai ales cu omul nepotrivit.

Inainte de a-ti spune parerea mea despre solutii, mai intai trebuie sa afli exact CE VREI DE LA VIATA PE CARE O AI DE TRAIT DE ACUM INCOLO, daca mai poti continua asa si mai ales daca mai poti trai fara iubirea pe care nu ai primit-o.

Trebuie sa stii TU exact ce vrei, inainte de a-i cere lui ceva!
Apoi, dupa ce te-ai lamurit tu cu sufletul tau, sa iei si decizii! Daca lasi treburile asa, in stadiul asta, depresia ti se va agrava, vei fi si mai nefericita si risti sa ajungi la batranete paradita, cu pastile sau chiar la nebuni.


1) Sa va separati o perioada, sa vezi cum se comporta fara tine (desi s-ar putea sa-i fie dor putin, din obisnuinta, sa te faca sa te intorci, dar apoi sa o ia de la capat, si asta pentru ca TU l-ai invatat prost toata casnicia voastra! Tu n-ai stiu sa si ceri, doar ai oferit, si astfel ai devenit omul de sacrificiu. Din moment ce nu te-ai respectat pe tine insati, nici el nu a facut-o, de ce si-ar fi complicat viata cand totul ii venea pe tava, fara conditionari?)

2) Sa vorbesti deschis cu o persoana de incredere sau mai degraba cu un specialist, asta in cazul in care esti confuza si nu mai stii nici tu ce e cu tine. Acea persoana s-ar putea sa-ti deschida mintea, ca sufletul iti este deschis, de-aia si suferi.

3) Dupa un ultimatum (care oricum va fi ca sa fie, ca el oricum nu se va schimba, mai ales dupa atatia ani), sa divortezi, sa te linistesti, sa-ti vezi de tine, sa te bucuri si sa-ti revii, astfel incat atunci cand viata ti-l va scoate in cale pe ACELA, tu sa ai inima deschisa la o noua iubire, de fapt la prima iubire adevarata.

Nu mai sta asa! Indiferent ca e adevarat sau nu ce spun altii despre sotul tau, se vede ca suferi si ca esti nefericita! Daca erai fericita si erai sigura pe relatia ta, nici o barfa din exterior nu te-ar fi influentat. Cred ca barfele au fost doar declansatorul, suferinta oricum mocnea in tine.

Iubirea adevarata nu inseamna lacrimi, suferinta, indiferenta, jigniri!
Orice om are dreptul sa traiasca fericit si in pace sufleteasca.

FA CEVA CU VIATA TA!


P.S. Hai, ca m-am intins mai mult decat cateva fraze -)), sper sa nu te deranjeze.

Buna seara Roua,
Cu ce sa incep?
1. sa-ti traiasca sanatosi si fericiti copiii, sa te bucuri de ei!
2. iti doresc sanatate si putere sa "treci" peste..
cele ce ti se "intampla,...ce ti s-au intamplat sau NU in acesti 21 ani...";
3. NU ne zici NIMIC despre copii, CE parere au?...sau cat sunt de mari?
locuiesc cu voi?..."vad" SI ei ceeace tu ne-ai scris aici?!?..parerea lor?
le-ai zis SI lor ceeace ne--ai scris?!
4. sfaturi NU iti voi da, fie ca pot, fie ca nu, fie ca as vrea, fie ca nu...;

Propunere (CE as face..Doamne fereste!...de-as fi in situatia ta):
As face ceeace am facut toata viata, l-as lasa "in plata Domnului" cum e si cum a fost,
m-as coafa f. des, mani, pedi, (daca NU ai copiii cu tine) as gati fff rar, mi-as
"imbogati" garderoba, as iesi cu prietenele, cu colegele,
chiar si DOAR pana la ai mei, la ai lui,
as vb ore in sir la telefon cu colege, rude, copii...cand e SI el.
(sa "vada" ca NU exista in camera pt. mine)..
as vb cu el..DOAR strictul necesar.Nu as iesi in VECI cu el.
DAR
F. IMP. (pt. mine)
Nu, NU as divorta (probabil asta-si doreste..sa FIE "liber" )
si
Nu i-as da satisfactie CA "MA DOARE"...
nu, in niciun caz sa NU cumva SA SE VADA CA "TE DOARE"..!
te ROG..sa nu se vada..

Ai fost o PUTERNICA 21 ani..
si
acum cedezi? sa-i faci PE PLAC?????!
in niciun caz...
ramai DOAMNA x, sotia lui..y...pt. toti..
si FA CE-TI TRECE PRIN CAP, CE VREI si CAND VREI.

Iti doresc sa-ti fie BINE!
Doamne ajuta!

De ce sa faca ceva doar ca sa fie impotriva lui sau sa-i arate dispret? Eu vad o relatie intre doi oameni altfel, ca pe ceva superb, in care cei doi isi fac fiecare clipa frumoasa, iar atunci cand sunt probleme, le rezolva tot amandoi si fara traume. Ce traieste Roua este deja o trauma. Ea abia acum descopera minciuna in care a trait si cred ca e furioasa ca si-a irosit atatea sentimente pentru un om care nu i-a daruit mai nimic in schimb. Si mai e furioasa pentru ca abia acum simte ca practic el a educat-o in spiritul lui, nici vorba sa o aprecieze. Cred ca Roua trece printr-o criza puternica si daca nu ia niste decizii bune pentru viata ei, depresia se va agrava, Deciziile le poate lua acum numai in functie de sufletul ei, copiii sunt mari, acum are si ea dreptul sa hotarasca NUMAI in functie de ce-i spune sufletul ei.

Sa ramana cu el chiar daca e nefericita?!?
Asta e mentalitate tipic romaneasca, pacat ca se mai dau astfel de sfaturi.

Copiii sunt mari, macar nu mai e motivul acesta, sa ramana sa suporte de dragul lor.

Sa arate ca nu o doare? Ce e asta? Razboiul orgoliilor? Roua nu mai e la 20 de ani si nici imaturitatea de atunci nu o mai are.

De ce ar trebui sa JOACE UN ROL FALS ??? Doar "ca sa nu-i faca pe plac" ?????????? De ce sa nu traiasca cinstit, ci sa incerce sa fie alta persoana? Pai de-aici pot interveni tulburari mari in psihicul si sufletul ei pentru ca pe langa faptul ca e nefericita, trebuie sa mai si traiasca jucand dublu. E nebunie curata asta, duce la dezechilibre interioare cumplite! O sa ajunga sa se intrebe cine e ea cu adevarat, o sa ajunga un om fara repere clare, iar consecinta va fi o boala psihica...apoi vin medicamentele...apoi iar nefericirea care va trebui astupata tot cu medicamente...apoi iar durere...iar medicamente...iar rol fals..iar nefericire...si uite-asa se inchide cercul care o va duce la dezastru.

In definitiv, de ce n-ar avea si o femeie dreptul SA FIE IUBITA, ADORATA SI SA REPREZINTE CENTRUL UNIVERSULUI BARBATULUI EI?

Nu trebuie neaparat sa divorteze, dar nici sa tina cu dintii de o casnicie care a adus-o la depresie!...



Roua, parerea copiilor trebuie sa conteze mai putin, tu i-ai facut si crescut pe ei, nu invers. Tu ai ramas langa tatal lor si ti-ai irosit tineretea pentru ei, nu invers. Ei oricum vor fi subiectivi si nici nu trebuie sa te influenteze. Din pacate, alta mentalitate veche ii impinge pe copii sa le interzica parintilor lor sa-si refaca viata, daca acestia raman singuri sau vor sa fie cu altcineva care le ofera fericire. Eu cred ca fiecare are dreptul sa-si traiasca viata asa cum ii spune sufletul lui, nu dupa prejudecati si nu dupa cum dicteaza societatea sau familia.

Roua, fa ce stii, dar fa ceva! Nu ramane in starea asta, ca se agraveaza totul. Limpezeste-ti mintea si sufletul si singura vei lua deciziile cele mai bune. Ti-ai facut datoria si ca mama, si ca sotie, de-acum ai si tu dreptul la liniste si iubire. Ca va fi de la sotul tau, ca va fi de la altul, si tu trebuie sa primesti IUBIRE!

Citind imi dau lacrimile.e atat de adevarat si totusi ar mai fi multe lucruri triste de spus...
Problema grava e ca eu nu reusesc sa -mi revin...mintea mea nu vrea sa accepte ca un om cu care ai impartit totul si care pt. tine era toata viata ta iti poate face asa ceva.intotdeauna spuneam ca eu ce am acasa e tot ce imi doresc in lumea asta...ce as mai putea spune acum???..ca daca la un moment dat am vrea sa alegem altceva sa avem puterea si sa spunem, pt. ca nu judec pe nimeni, fiecare are dreptul sa-si traiasca viata asa cum doreste dar nu sa ii obligi pe altii sa traiasca o viata pe care mintea lor nu ar puteao concepe vreodata...si sa stii lucrul acesta.
Sunt o persoana care citesc oamenii in general la prima vedere(ma convingeam mai tarziu de acest lucru)... si efectiv m-a bufnit "'rasul"cand m-am trezit singura vorbind: cum e posibil asa ceva... sa citesti un strain si sa nu-ti dai seama ce zace de fapt in cel de langa tine???.tind sa cred ca mi-a spalat creierul...desi as fi avut toate motivele sa cred acest lucru EU NU L-AM GANDIT NICIODATA...
I-am spus ca desi nu a fost un barbat care sa traga cu casa eu tot l-am iubit...cu mine s-a purtat...fara cuvinte...si tot l-am iubit...dar sa-l privesc ca un tradator...e peste puterea mea.si ca desi imi spune el ca timpul imi va arata cat de mult ma insel si ca vom duce o viata frumoasa de acum inainte numai sa il las sa imi demonstreze.pt.ce am trait si n-am trait 21 ani... nu l-as putea ierta niciodata...
Am avut momente in care am spus ca nici pe d-zeu nu l-as putea ierta pt. ca m-a lasat sa duc o asemenea
viata...( de care sotul meu spune ca ma insel amarnic, ca e numai in mintea mea)...dar mi-am dat seama ca el a incercat sa imi deschida ochii de n ori...cred ca alegerile de fapt le facem singuri, iar acum 4 luni cred ca n-a mai suportat nici el si mi-a trimis un om care sa -mi inspire macar putina incredere si sa ma trezeasca... sa -mi fac bilantul cum se spune..

Eu nu mai dorm aproape deloc, nu mananc aproape deloc si am slabit incat cine ma vede ii simt privirea ingrijorata, nu mai fac nimic, fumez foarte mult si plang mult.de ce mintea mea nu poate accepta ca lumea in care eu am trait era numai in mintea mea(mi-am creat-o singura) si sa accepte realitatea asta in care traim???...nici la televizor nu ma mai uit pt. ca atunci cand aud lucruri de genul asta simt ca ma cuprinde o mare durere si incep sa plang...mintea mea nu vrea sa le accepte
El nici nu a visat vreodata sa se desparta de mine si nici nu isi doreste. in momentul in care mi-a spus ca daca ar fi gasit la vreo femeie ce nu am eu sigur m-ar fi lasat m-a facut sa privesc lucrurile in asa fel incat sa imi pun intrebari si sa imi dau seama de fapt ce l-a tinut langa mine si am realizat ca SIGURANTA eu i-am dat-o in viata, lucru pe care in momentul in care i l-am spus nu l-a negat dar nici confirmat...dar printre alte discutii mi-a spus ca el a avut siguranta cu mine si pt. mine a fost ca o confirmare.
Atitudinea lui din aceasta perioada a fost a unui barbat cum orice femeie si-ar dori. din orice punct de vedere.., l-am simtit acasa,..e tot ce mi-as putea dori...nu pot spune ca nu mi-a placut dar mi-a lasat un gust extrem de amar pt. ca eu aveam in spate 21 de ani in care nu am trait nimic din aceste lucruri...i-am spus ca daca isi doreste sa imi arate ceva si-a ales cel mai prost moment pt. ca eu nu mai cred in el...si nici nu cred intr-o schimbare de pe o zi pe alta...ca mi se pare doar o alta masca.sunt totusi 21 de ani in spate si nu a facut nimic din ceea ce face acum...se spune ca niciodata nu e prea tarziu dar totusi cateodata parca este prea tarziu...
M-a intrebat...se mira si el cred de atitudinea lui..si i-am spus ca s-ar putea sa traiasca lucrul acela trist...ne dam seama de ce avem doar cand simtim ca l-am pierdut
Trebuie sa plec acum dar o sa revin..

Doresc sa va intreb un lucru.el mi-a spus ca un om care iubeste cu adevarat iarta orice, iar eu cred ca numai datorita acestui lucru si simt ca nu l-as putea ierta vreodata.cat de mult l-am iubit, iar lui nu i-a pasat.

Da, asa e, un om care iubeste cu adevarat, iarta!

Dar sotul tau e parsiv pentru ca nu a spus decat prima parte.

Un om care iubeste cu adevarat, iarta. Dar cel care primeste iertarea TREBUIE SA O SI MERITE, sa se caiasca, sa nu mai repete greselile si mai ales SA OFERE SI EL LA RANDUL SAU CEVA!

Acel ceva reprezinta tocmai iubirea, respectul si siguranta pe care el NU ti le-a oferit niciodata.

Merita sacrificii cel care le si apreciaza. Altfel, nu ramai decat un om de sacrificiu, nimic mai mult.

Corect ar fi ca de-acum incolo, cel putin 21 de ani, el sa preia in carca tot ce ai dus tu si mai ales sa-ti ofere tot ce i-ai oferit tu neconditionat. Apoi, dupa 21 de ani, mai vorbiti. Si da, in conditiile astea, merita sa-l ierti. Altfel, e prea usor pentru el.

Pfff, auzi la el, vrea sa-l ierti, dar sa nu se schimbe nimic.doar sa-l ierti... pfffff...

exact aceste lucruri am incercat sa i le explic.ca eu inainte asa nu am cum sa merg cu el...ca singura sansa pe care i-o dau e aceea de a avea puterea de a fi sincer si de a incerca sa o luam de la capat..desi mi-ar fi foarte greu...dar el nu e vinovat cu nimic...nu are ce sa-mi spuna, desi i-am spus ca s-a tradat singur de faptsi ca pe mine nu mai are cum sa ma minta.ca daca incearca va face exact ceea ce eu am facut eu atatia ani...s-ar minti singur.
I-am explicat ca atitudinea lui nu ma face decat sa cred ca de fapt nu regreta nimic si ca nu se va schimba de fapt niciodata.si astfel nu isi da nicio sansa...
Intr-o dimineata(cand am realizat acest lucru)foarte serioasa i-am spus ca de fapt el nu s-a schimbat si nu se va schimba niciodata mi-a raspuns ca da, asa e.dar azi nu mai recunoaste...spune ca ii interpretez vorbele..ca mai spune si el asa cate un lucru cateodata ca sa ma "'oftice"..dar pot face diferenta intre o gluma si ceva serios...iar eu cand i-am spus eram foarte serioasa si raspunsul lui a parut la fel de serios..pt. ca si el era foarte serios(dar era acum vreo luna si parca incepuse sa se sature de atatea acuzatii si vedea ca nu prea ii mai iese nimic, si ca farmecul lui.ca a incercat in toate modurile sa ma "abureasca 'as putea spune...nu i'l mai ajuta cu nimic.

Acu 6 ani am divortat... simteam ca nu mai pot... faceam ca tine, duceam totul in spate... ajunsesem sa nu pot scrie, imi tremura mana si nu puteam face literele. Am fost casatoriti 18 ani... si eu l-am iubit mult si mi-as fi dat viata fara ezitare pentru el... si nu sunt numai vorbe. Apoi am crescut, ne-am dezvolatat fiecare in felul nostru...mai mult eu, care eram cu 18 ani mai tanara... si viata a inceput sa devina din ce in ce mai grea (recunosc ca in parte a fost vina mea... voiam mai mult decat puteam avea, de la viata). Si treptat viata noastra comuna a inceput sa devina altceva (nu m-a inselat si m-a coplesit cu dragostea lui (egoista si coplesitoare) pana in ultima zi de casnicie. Cand m-am dus la avocat aveam in minte doar rautatile, clipele urate petrecute impreuna. A trecut si divortul... ne-au separat usor... nu aveam copii impreuna, eu n-am luat nimic din munca noastra. apoi pentru mine a inceput partea a doua a cosmarului... treceam prin locurile unde odata(la inceputuri) fusesem impreuna... unde ne sarutasem, imbratisasem, rasesem impreuna... si plangeam ca o proasta, jeleam ca dupa mort, mi-era dor de el, de clipele alea. Sii fiindca... despartirea fusese amiabila, si el inca spera sa ma intorc cu coada intre picioare la el... ne mai vedeam din cand in cand la o cafea... si dupa 5 minute fugeam fericita ca am scapat.
Nu viata mea voiam sa ti-o povestesc, voiam sa-ti spun ca sentimentele, amintirile se intorc in functie de momentul pe care-l traim... ca nu stim niciodata cum vor reactiona sentimental... de aceea sfatul meu este sa-ti iei, daca poti, un ragaz... daca poti pleca undeva pentru 2-3 saptamani ar fi ideal. Tu, cu tine, cu gandurile tale... sa ai timp sa cerni tot ce viata ti-a oferit ce-ai dat si ce-ai primit.
Iti doresc sa-ti gasesti pacea sufleteasca atat de necesara ca sa poti merge mai departe. Banuiesc ca ai in jur de 40 de ani... crede-ma viata e inca inaintea ta, profita de ea. Si nu uita... nu regreta nimic... casnicia asta, asa cum a fost ti-a dat cel mai frumos dar... COPII TAI... ce poti dori mai mult ?

Draga roua 39
Te rog mai scrie despre tine. Uneori suntem tentati sa tinem in noi lucrurile care ne dor, mai mult decat ar fi cazul... Cum ai mai trecut peste ultima perioada?

Buna
N-am reusit sa-mi revin si in afara de toate simptomele depresiei si acele trairi pe care incepusem sa nu le mai suport(am zis ca in iad de as fi si tot mi-ar fi mai bine...nu stiu...se intampla ceva cu mine in momentul in care il priveam si il simteam ca pe un strain)am inceput sa pierd contactul cu realitatea si mi-am dat seama ca am nevoie de ajutor...si am ajuns la psihiatru.Acum urmez tratament si nu stiu cat va dura...fizic pot spune ca ma simt bine...sunt mai linistita, dar...daca mi-ar putea cineva spala creierul.ar fi totul ok.
M-am tot gandit si nu stiu, poate gresesc...dar eu cred cu tarie ca lucrurile de acest gen nu pot fi nici iertate, nici uitate si nici trecut peste...cine face asa ceva nu este acolo unde ar trebui...iar mie teatrul de acest gen nu mi-a placut niciodata...si cred ca am trait destul
Ce pot sa va spun despre sotul meu este ca se straduieste foarte mult...dar desi a trecut mai bine de jumatate de an eu in fiecare zi imi repet ca n-am sa-l iert niciodata...nu pot uita atatea nopti in care adormeam plangand din cauza atitudinii lui si sa realizez acum ca el..ca altele primeau gratis lucruri de care eu aveam atata nevoie...si el nu mi le oferea.si cat de mult l-am iubit...nu poti sa tradezi si sa calci in picioare atatea lucruri.
Trebuie sa plec...dar o sa.revin...

D-na psihiatru mi-a spus ca asa sunt toti barbatii si ca el m-a iubit..dar in felul lui.Eu nu cred asa ceva.ma consider o persoana care stie foarte bine ce inseamna sa iubesti si nu cred ca atunci cand iubesti cu adevarat ai ochi si pentru altcineva..dar sa mai si simti si sa iti doresti sa fii cu ea..Desi am 21 de ani de casnicie eu nici macar nu am gandit...dar sa mai si simt...desi chiar mi-au lipsit foarte multe lucruri..
Sotul meu desi pare a nu mai fi nimic din ce a fost(l-am vazut si plangand) eu imi doresc sa iau o pauza dar decamdata nu ma ajuta situatia.
Ce ma mai doare foarte tare e si faptul ca eu cred ca m-a folosit si ca niciodata nu i-a parut rau pt. ca, cu siguranta eu as fi simtit..ceva ca o intoarcere.dar nu..el a fost mereu la fel...
Cum as putea sa cred acum in schimbarea lui ca e sincera?..mi-ar fi teama sa si incerc macar.

.

Nu-i adevarat! Nu toti sunt la fel!

Exista barbati de calitate tot asa cum sunt si femei de calitate!

Exista fiinte care isi adora jumatatile, le respecta, le iubesc la nebunie, le ocrotesc, fac tot ce pot pentru relatia lor, PENTRU AMANDOI.
Exista barbati care iubesc cu pasiune, profund, cu intelegere si multa compasiune.
Cel care iubeste in felul lui, dupa parerea mea nu iubeste cu tot sufletuI.

Iubirea adevarata e aceea in care oferi nu neaparat ceea ce crezi tu ca e bine, CI CEEA CE ARE NEVOIE cel de langa tine!
Dar asta inseamna efort, uneori si sacrificii, pentru ca viziunile nu corespund intotdeauna. Insa cand iubesti cu adevarat, te gandesti mai intai la nevoile de tot felul ale jumatatii tale, nicidecum la cum ti-e tie mai comod sa i le indeplinesti.

Roua, ce cauti tu la psihiatru?

Buba ta e in suflet, acolo ai tu de reparat!

Du-te la psiholog, acolo iti vei clarifica viata si vei descoperi ce vrei tu cu adevarat de acum incolo.

Degeaba iei pastile daca nimic nu se schimba in imediata ta apropiere, adica in relatia cu sotul tau.

Draga mea, viata nu-i o linie dreapta. Trebuie sa intelegem ca uneori, oricat de mult am iubi, putem rani persoana iubita. Orice poate cadea prada tentatiei. Nu spun ca e usor de trecut peste, ca nu lasa urme dar trebuie sa te gandesti ca in locul lui puteai fi tu... in momente similare, in imprejurari prielnice... nu poti sti niciodata cum ai fi reactionat. incearca sa treci peste.mai ales daca el lupta pentru a te ajuta sa depasesti momentul. toate trec si se uita... pana si moartea. Lupta cu tine, draga mea, daca omul de langa tine ti-a dovedit, pana a gresit, ca merita. De cate ori ne rugam incepem cu "Doamne iarta-ma"...si de cate ori nu simtimca El ne iarta.

Draga smaralde.situatia nu e deloc asa.sunt 21 de ani in care viata m-a incercat si pe mine...si nu doar de cateva ori.
Referitor la sotul meu.cand l-am cunoscut era un barbat foarte curtat de femei (avea si atitudinea aceea care atrage in general femeile)...cum am mai scris, dupa ce ne-am casatorit a inceput sa se afiseze in fata mea un om serios, cu griji, etc...de dovedit ca merita incearca acum, de cand am aflat...cand l-am intrebat de ce nu s-a purtat cu mine asa de cand ne-am casatorit mi-a raspuns zambind ca nu mai conta, eram luata..
.Ceea ce m-a facut sa pierd contactul cu realitatea a fost momentul in care privind in urma ( incercand sa fac bilantul cum am mai spus.. aceasta fiindu-mi si meseria mi l-am facut foarte bine )mi-am dat seama ca el de fapt nu s-a schimbat niciodata.desi s-a casatorit femeile si prietenii au continuat sa fie, , viata lui"..SI SUNT 21 DE ANI..ani in care nici nu am visat asa ceva..

.tot pt. smaralde..
am omis sa-ti spun ca eu personal nu am cazut niciodata prada tentatiei.oricat de tentanta ar fi fost.(nu ma simteam bine, aveam impresia ca il tradez numai datorita faptului ca incercau verbal..)..iubeam prea mult ceea ce CREDEAM ca am acasa..

In urma cu un an si ceva sotul meu s-a angajat la o firma pe un post bun cu un program f. flexibil, si-l face singur si castiga foarte bine(acum ma ia cu el peste tot ca sa nu ma indoiesc de el..dar ce viata e asta.fara incredere.eu nu am trait asa..21 de ani eu nu am avut discutii pe aceasta tema cu el..).La ceva timp am inchis firma si eu am ramas practic acasa...plus ca desi casa in care locuim este a noastra nu i-am perfectat actele nici acum.La momentul respectiv nu venisera titlurile de proprietate si am construit pe numele surorii lui, pamantul fiind pe numele ei..in toti acesti ani am incercat de cateva ori sa deschid aceasta discutie dar invoca diferite motive si tot amana.
Daca in momentul in care am realizat cu ce vipera mi-am, , impartit" viata mi-as fi putut permite siguranta singura sigur pana acum as fi divortat...
dar datorita acestor motive si pt. ca m-am mai linistit putin, ca sa zic asa.daca mi-as rezolva cele doua probleme(ma tot amana cu actele care pt. mine sunt prioritate ) mi-as lua mai intai o pauza.eu cu mine.dar numai atunci.si a sta pt. ca imi doresc ca pe viitor sa-mi usurez viata, nu sa mi-o ingreunez..sa ma gandesc la mine in primul rand.la cum mi-ar fi mai bine...am tras destul cred..am realizat ca nici nu trebuia sa-mi spuna cineva ceva ca eu sa-mi dau seama ca nu mi-e bine..uitasem complet de mine.si asta de foarte mult timp. stau pe loc si sincer imi pare rau ca, , viata" parca ii da sotului meu sansa sa se indrepte...cel putin de suprafata.cat de sincer sau nu este nu stiu...dar.nu cred ca merita.a avut destul timp.nu acum..
si sunt convinsa ca daca as alege sa-i raman' alaturi ce a fost in sufletul meu nu va mai fi niciodata..va putea probabil sa fie orice, dar niciodata cea fost.
..si inainte de a merge la un psihiatru(chiar aveam nevoie, ma imbolnavisem) am mers la un psiholog o singura data pt. ca am facut prostia(ca de fiecare data)sa ii spun lui ce am discutat(si nu i-a convenit).si ca daca voi mai merge sigur la sfarsitul sedintelor voi termina si cu el..si-a exprimat punctul de vedere.sa nu mai merg..ca e o incompetenta persoana la care am mers...ca cine stie unde o fi studiat si la ce forma de invatamant..
Am intrat sa va spun aceste lucruri(sper ca nu v-am plictisit...) ca sa -mi puteti oarecum intelege atitudinea.si va multumesc tuturor pentru sfaturi.sunteti singurii...si-mi face bine.

Roua, nu trebuie sa te justifici... nimeni nu are dreptul sa te judece. Tu ai nevoie de prietene adevarate, cu care sa iesi la o cafea, cu care sa vorbesti, sa te sfatuiesti. Avem nevoie de comunicare. Ti-ar fi mult mai usor sa treci peste toate problemele tale daca le-ai putea impartasi cu cineva. Uneori vorbind ne luminam. Un psiholog costa... o prietenie nu-ti poate aduce decat bine.

Ia, stai asa! Cum adica sotul amana actele care te-ar face si pe tine proprietara, lucru care TI S-AR CUVENI IN ACEEASI MASURA?!

Ahhh, ce buba imensa ai tu aici, Roua!.. Nici nu zic mai mult, ca ar insemna sa-ti pun sare pe rana.


Smaralde,

Un psiholog costa....dar el iti limpezeste mintea si iti aduce rezolvarea (daca vorbim de unul competent si dedicat meseriei)! Cu prietenele poti sa stai la taclale o vesnicie si sa nu rezulte nimic din asta. Aici e diferenta.

Roua, inca o data iti spun: du-te la psiholog. Iar daca dupa aceea vei divorta, inseamna ca terapia iti va fi deschis mintea si iti va fi aratat minciuna in care traiesti. Daca totul e in regula si nu e minciuna la mijloc, atunci vei descoperi impreuna cu psihoterapeutul care sunt problemele si fisurile si cum sa le rezolvi.

Da, cei care isi fac psihoterapie adevarata si pana la capat, de cele mai multe ori divorteaza, isi intorc viata la 180 de grade, tocmai pentru ca realizeaza ca nu au trait cum ar fi trebuit. Daca stii ca asta vei descoperi si tu si nu te duci de teama ca vei afla lucruri mult prea dure, atunci te pacalesti singura si iti risti poate ultima sansa de a-ti pune viata pe fagasul bun.

Tu nu esti de psihiatru, tu ai probleme de rezolvat, iar astea nu se rezolva cu medicamente, ci cu mintea si ratiunea.

Acum mai mult ca niciodata cred ca nu vrea sa la faca pt. ca ii este teama ca voi divorta si nu-si doreste pt. nimic in lume lucrul acesta...nici nu concepe..de aceea se si straduieste atat de mult.nu sunt o femeie pe care sa o poti, , inlocui"usor din toate punctele de vedere.(fara sa fiu modesta.. si fiica mea mi-a spus ca sunt, , o speciala").desi avem o varsta timpul nu prea si-a lasat amprenta asupra noastra (acest lucru conteaza mai putin din punctul meu de vedere.altele sunt lucrurile cu adevarat valoroase la o persoana)..si apropo in ochii oamenilor am fost si suntem un cuplu de invidiat.cat de inselatoare pot fi aparentele.
La psiholog nu pot merge deocamdata(nu din lipsa banilor).. cred ca.ii este teama si tace cand aduc vorba.imi spune ca EL ma va face bine..incearca sa castige timp.dar eu nu ma vad persoana care sa traiesc cu astfel de ganduri, murdare din punctul meu de vedere.incertitudini...si sa duc o astfel de viata poate, constienta fiind...daca as fi gandit asa in viata mea cu mine nu ar fi trait nici 2 zile.si nu ma refer neaparat la faptul in sine(desi e mizerabil) ci la ceea ce simti..nu e nici pe departe teama de a afla lucruri mult prea dure. cred ca mi-ar face bine...si sunt convinsa ca nu problemele si fisurile privindu-ne pe noi ca si cuplu ar fi fost motivul...asa a fost el, pur si simplu...singura mea, , consolare"ca sa zic asa(facand haz de necaz) ar fi ca e pretentios in privinta femeilor.nu m-a inselat cu oricine.si sunt convinsa ca nu am trait cum ar fi trebuit...nu trebuie sa-mi confirme nimeni lucrul asta..e o certitudine..am trait exact asa cum se defineste de fapt iubirea., ,.traiesti pentru fericirea celui pe care il iubesti".dar pentru o astfel de, , fericire"??.
..privind lucrurile din punctul meu de vedere si prin prisma a ceea ce am trait si inca traiesc.daca asta inseamna sa iubesti.nu are nimeni nevoie de asa ceva...mai bine lipsa..sunt subiectiva acum.obiectiv vad lucrurile cu totul diferit.

Nu poti pretinde ca sotia ta sa te ierte, iar tu sa nu-i dai nici un minimum de siguranta, un loc al sau pentru care a muncit o viata!

Ce esti tu pentru el, Roua?

Daca nici macar asta nu face pentru tine, atunci sa ma ierte dumenzeu, dar asta nu e casnicie, asta nu e sot cinstit!

Si la urma urmei, chiar daca ati divorta si ati imparti totul, E NORMAL SA FIE ASA! Amandoi ati muncit si ati facut casa aia, fiecare are dreptul sa-si ia partea si sa faca ce vrea cu ea!

Roua, acum, mai mult decat in celelalte dati, iti spun clar ca eu, daca as fi in locul tau, nu as mai putea sta cu un om care si-ar asigura spatele in timp ce pe mine m-ar tine in nesigurata de toate felurile, doar ca sa fiu dependenta de el.

Problema ta e mai serioasa decat a parut prima data!

Ce faci, stai cu mainile in san si nu iei nici o masura?

Poftim, rezisti un an, doi...10. Dar pana la urma, cand ajungi la batranete, vei fi neputincioasa si chiar nu vei mai putea face nimic sa-ti redresezi viata, tu crezi ca-ti va fi bine pe mana unui sot care NU te iubeste cu adevarat? Crezi ca va deveni mai bland sau mai intelegator? Nici vorba! Sa vezi atunci suferinta pe capul tau, cand animalul din el va mirosi ca nu ai unde sa te duci si nu are cine sa-ti mai deschida o usa...sa vezi atunci cum se va comporta cu tine!

Un om care isi iubeste partenerul cu adevarat, face totul pentru el, cu atat mai mult cu cat au tras impreuna la aceeasi caruta!!
Iar unul cu constiinta, caracter si mai ales SUFLET, imparte totul!

Asa e corect, Roua, ASA E CORECT!

Tu traiesti in minciuna, iar mai devreme sau mai tarziu, cea care va suporta consecintele vei fi tot tu.
Te vei imbolnavi psihic, de la depresie vei trece la forme mult mai grave.

Deja esti in depresie si uite cum o rezolvi: te-ai dat pe mana pastilelor in loc sa te dai pe mana unui specialist (psihoterapeut)!

Iti vei ingropa durerile in medicamente, care nu vor face decat sa le astupe putin, nici vorba sa ti le rezolve.
Vei ajunge o leguma, un om dependent cu adevarat de sotul care NU te iubeste, si sa te tii de-atunci incolo "viata".

Admir oamenii puternici care isi rezolva cu adevarat suferinta, chiar daca trebuie sa rupa din ei ca sa se desprinda de o relatie mincinoasa si care ii distruge.

Ciorapel, nu crezi ca esti prea dura si prea categorica. De multe ori nu stim ce-i in sufletul nostru... dar in sufletul celuilalt. E usor de spus si de luat decizii cand esti inafara problemei... lucrurile se complica cand te afli "in joc".
Roua probabil acum este momentul sa-i ceri sa treceti casa pe numele vostru... chiar daca asta costa bani. Va fi pentru tine un prim pas daca reusesti sa faci asta... apoi vei mai vedea. Incearca sa iei lucrurile pe rand.
Si apoi incerca sa analizezi viata voastra in ultimii ani... vezi tu nu ai gresit nicaieri... nu ai nici o vina in tot ceea ce s-a intamplat ?
Tot e postul Craciunului... incearca un drum la un preot... daca gasesti omul potrivit s-ar putea sa te ajute la fel de mult ca un psiholog.
Si nu uita vorbeste despre tot ce s-a intmplat... ajuta enorm.

Smaralde, pot parea dure cuvintele mele, dar crede-ma ca si ceea ce spune Roua mi se pare de neconceput (să nu vrea sotul sa te treaca pe casa muncita si de tine o viata intreaga...Pffffffffffffffff!!!!!!!!!!!!!...)

Cum mai pot scrie lejer cand ceea ce face sotul ei e pur si simplu o crima morala fata de ea?!??

Si-apoi, decat sa ne pisicim (vorbesc la general acum), nu mai bine punem degetul pe rana, CA S-O SI VEDEM, NU NUMAI SIMTI? Ce crezi ca se castiga prin menajare? Poate cel mult amanarea problemei, dar cu siguranta nu anularea ei.

Lasa, ca sunteti suficiente voi, fiintele blajine si intelegatoare...(nu e ironie!)


P.S. Nu rezolva preotul ce poate rezolva psihoterapeutul competent!

De cele mai multe ori, conform prejudecatilor si educatiei proaste adanc inradacinate in Romania, sotia va fi trimisa inapoi la sotul ei, sa-l ierte (fara ca acesta sa i-o ceara!), sa lase de la ea mereu si sa tina cu dintii de familia "traditionala" romaneasca si sfanta...

Atat de sfanta incat de cele mai multe ori mutileaza suflete si produce boli psihice.

Roua, nu mai plange.

Nu lasa sa treaca viata pe langa tine.


http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/doina-si-ion-aldea-teodorovici-bucurati-va

Lucrurile care mi s-au spus de rude despre el s-au intamplat in urma cu 17-18 ani..bineinteles inchipuirile lor din punctul de vedere al sotului meu.si acum este la fel de nevinovat.el nu a gresit cu nimic in fata mea.
Primul gand care mi-a venit in minte a fost... Dumnezeule, daca el a facut lucrurile astea atunci.la inceput.ce am trait eu toata viata??...pt. ca cine o face o data sigur o va mai face..si eu nu l-am stresat niciodata cu scene pe aceasta tema..adevarul este ca a avut atitudinea unui tradator toata viata.lucru pe care l-a confirmat.dar nu ca ar fi fost tradator..ca asa e el.
La un moment dat.in urma cu ceva timp.i-am zis ca eu cred ca am trait cu el ceea ce mintea mea nu a conceput vreodata..cu un afemeiat... si mi-a raspuns.ce, nu ai stiut cu cine te-ai maritat?..daca i-am spus ieri sa-mi explice ce a vrut de fapt sa spuna atunci..ca eu sunt cam, , proasta", nu prea inteleg.sa-mi explice...a tacut si s-a facut ca are treaba si a plecat de langa mine.asa face de fiecare data cand nu ii convine ceva..
Lucrul cel mai cert in toata povestea aceasta este ca nu m-a iubit, respectat si apreciat niciodata.. cum sa-i interpretez atitudinea de acum...e foarte abil.se poarta exact cum mi-as fi dorit eu sa fie de-a lungul anilor...nu va inchipuiti ca ma amagesc.as dori o parere..
Trebuie sa plec.

.revenind la unele intamplari mai recente.anul trecut, pe toamna, eram cu el in masina si la un moment dat i-am spus ca avem o relatieeee...ca orice femeie s-ar duce in locul meu cu altul..nu mi-a raspuns decat sec :du-te.atat si nimic mai mult(desi nu e genul care ar inghiti asa ceva )...acum, cand l-am intrebat de unde provenea atata dezinteres fata de relatia noastra mi-a spus :, , cum sa imi spui asa ceva"...si atat.
...la inceputul acestui an...pleca..(legat de serviciu)..venea.isi lua laptopul si statea ore in sir in fata lui..la televizor.nu comunica mai deloc..era parca precum vantul in viata mea si a copiilor.eu acum fiind zi de zi acasa aveam timp sa il observ mai bine..si intr-o zi i-am spus acest lucru...si in cursul acestei discutii la un moment dat i-am spus ca eu consider ca il cunosc destul de bine.iar el mi-a raspuns zambind ironic:ma cunosti tu pe mine?.stai cuminte ca te lovesti la ceas.cred ca nici 5%..
si acum cand incearca si el sa-mi spuna ceva.ca eu doar il cunosc ce fel de om e. ii raspund si eu cu cuvintele lui: stai cuminte ca te lovesti la ceas.nici 5%..tu cu gura ta ai spus.
..si acum., , daca as putea vedea cat de mult ma iubeste...sunt frumoasa..cel mai bun lucru din viata lui...casta...are acasa tot ce isi doreste.nu m-ar da pe nici o alta femeie."'si multe altele nerostite pana acum...plus gesturi pe care nu le-a facut niciodata.(spunea ca barbatii care se comporta asa sunt lingai).a inceput sa se apropie si de copii... parca.nu-i mai trebuie prieteni..si multe altele...ma surprinde pe zi ce trece atitudinea lui...eu nu as putea sa trec asa...de la o extrema la alta.indiferent cat de motivata as fi.

Stimata doamna ! Spuneti ca nu stiti cum un om poate trece de la o extrema la alta ! Parerea mea este si viziunea religiei noastre si anume ca omul este fundamental bun insa este influentat in rau de anumiti 'demoni' care se concretizeaza in tot felul de tentatii, idei gresite, anturaje proaste etc Sfintii vazatori cu duhul spun ca acestia sunt in numar f mare, legiuni intregi ! De aceea este bine sa ne tinem cat mai aproape de biserica si duhovnici si nu sa fumam mai mult (afecteaza tenul) sau sa apelam la alte refugii ! Si aici nu ma refer la eventuale tratamente medicale..spre deosebire de Ciorapel ! :)

In cazul sotului dvs cred ca 'exorcizarea' se putea face nu numai la biserica (desi pare necesar) dar si mai direct prin..luat de guler, interpelari pe voce mai ridicata etc..:) Totul este ca omul sa mearga pe drumul corect, sa scape de ispite, mai ales daca este un om mai deosebit asa ca sotul dv, caci probabil de asta l-ati ales si dv la inceput !

Indemnul meu este sa va educati sotul asa cum doriti dv, are multe de recuperat ! Puteti sa-i amintiti asta din cand in cand ! :)

Numai bine Si Sarbatori Fericite ! Si scuze deasemenea !