se poate sa raman insarcinata daca nu s-a rupt prezervativul?
Bună ziua, sunt noua pe site si mi-as dori sa stiu cate ceva despre aceasta metoda de contracepţie : prezervativul. Pe 20 aprilie am avut perioada de menstruaţie, apoi pe 17 mai am avut contact sexual PROTEJAT, fără finalizare în vagin. Am ciclu menstrual neregulat, nu ştiu când am perioada cu fertilitate ridicata sau ovulaţia, nu coincid niciodată calculelor mele. În ceea ce priveşte contactul sexual, repet, a fost protejat, verificat la început şi la sfârşit. La sfârşit am folosit metoda strângerii, nu răsufla, nu curgea, sperma era în rezervor. Pe 3 iunie ar trebui sa îmi vina menstruaţia. De câteva zile am dureri de sâni, sunt stresata, irascibila, plâng din orice, simptome pe care le am în fiecare luna şi fac parte din sindromul premenstrual. Exista totuşi vreo şansă să rămân insarcinata? Sunt fricoasa de fel, nu ştiu ce am sa fac când voi avea o viaţă sexuală activa. Tot ce îmi doresc acum sunt sfaturile unor oameni cu experienţă, care sa ştie sa îmi explice şi sa mă facă sa înţeleg dacă exista sau nu vreun risc. În sinea mea ştiu ca nu as putea rămâne însărcinată, dar eu mereu pun răul pe primul loc. Mulţumesc anticipat pentru ajutor!
0 comentarii
Adaugă un comentariu / răspuns
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 6sarcina sau nu.. menstruatie intarziata 2 saptamani
- 18E insarcinata daca sperma care a fost ejaculata in exterior se prelinge in vagin? Raspunsuri, va rog
- 12Urmatoarea menstra intarzie 20 zile
- 4S-ar putea sa fiu insarcinata?
- 3Confuzie... ar putea fi vorba de o sarcina?
- 3oare sunt insarcinata?
- 4dupa cat timp pot stii daca a ramas insarcinata?
- 3sunt insarcinata?
- 3Sarcina sau dereglare hormonala?
- 0sunt insarcinata?
- 6Care sunt sansele sa ramana insarcinata?
- 0Pot ramane insarcinata la sfarsitul menstruatiei?
- 4pot ramane insarcinata in prima zi de menstruatie daca prezervativul s-a rupt?
- 0Sunt insarcinata?
- 1Un sfat, va rog! exista riscul unei sarcini nedorite?
- 3După test
- 2Oare sunt însărcinată?
- 0Poate fi sarcina sau nu ?
- 0Pot fi insarcinata?
- 6Ejaculare la o zi întârziere a menstruației (sarcina?)
Mai multe informații despre: sunt insarcinata?
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: