Forum medical - întrebări și răspunsuri medicale
Vizitarea site-ului implică acceptarea cookies-urilor. Citește mai multe
Forum medical Regulament Colaborare - răspunsuri

polipi pe corzile vocale

20-06-2008, ora 21:20
Autor: Marius12
Am 35 de ani, profesor. În iulie 2007 am avut o intervenţie chirurgicală, la Bucuresti, cu laser la corzile vocale când mi-a fost îndepărtat un polip. Probleme destul de mari am şi cu refluxul de care nu reuşesc sa scap chiar în urma tratamentului, reapare mereu. După operatie am fost de doua ori la control si era bine. Din noiembrie nu m-am mai dus din motive strict obiective. Perioada rece a anului am depăşit-o relativ bine, chiar am fost în expediţie la munte. În schimb de la sfârsitul lunii martie am început să vorbesc destul de greu avand dureri ale gâtului la vorbit. M-a tinut vreo 3 saptamani dupa care a fost mai bine. Am pus pe seama unei viroze respiratorii, mai ales ca inainte de a trece am luat cateva zile antibiotic. A fost bine, am putut din nou sa-mi tin orele fara sa simt dureri, decat foarte putin si numai daca exageram la scoala cu vorbitul. Acum iar a revenit aceasi problema de 2 saptamani, imi este destul de greu sa vorbesc pentru ca doare (stiu ca nu dor corzile vocale dar doare gatul). Precizez ca amigdalele sunt inflamate mai tot timpul. Am facut chiar analize la recomandarea doctorului de la Bucuresti si nu a fost identificata infectie in organism. Gâtul e mai tot timpul rosu , mai mult sau mai putin, probabil si din cauza refluxului care reapare. Nu sunt ragusit dar se sesizeaza o vibrare a vocii. Daca nu vorbesc e mai bine, dar nu pentru mult timp. Doar dimineata o ora sau doua e mai bine , dupa care iar începe durerea gatului. Nu stiu ce sa iau sa treaca. Medicul de familie a spus ca daca e viroza sa nu iau antibiotice, data trecuta dupa ce am luat ampicilina a trecut , sau poate a fost o coincidenţa. Stiu ca trebuie sa ajung din nou la un comtrol, dar înca trei - patru saptamani nu pot sa ajung la Bucuresti. Cum pot scapa de problema mea? Exista o cale de a scapa definiv de durere sau mereu or sa reapara durerile? Exista vreun ceai care sa aline durerea, sau orice altceva? Am sesizat o ameliorare a durerii dupa ce manânc sau beau ceva cald. Cum scap de reflux? Am inteles ca e posibil.

Multumesc pentru intelegerea si rabdarea pe care ati avut-o sa cititi mesajul meu.
50 comentarii 12 INAINTE ›
21-06-2008, ora 00:00
Autor: M.D. | Dr. Mihnea DRAGOMIR - Medicina de familie, Bucuresti
Pana cand veti putea ajunge la Bucuresti la un consult homeopatic (care promite sa fie dificil in cazul dv) beţi 2 ceşti pe zi de ceai de salcâm. Veţi simţi o ameliorare după câteva zile. O solutie provizorie in asteptarea reyolvarii de fond.
23-06-2008, ora 00:00
Autor: fvaleriu | Dr. Flueraru Valeriu - ORL - Otorinolaringologie, Pascani
Tratamentul Refluxului Gastro-esofagian, implica un regim alimentar strict. acels regim este important si pentru faringele iritat 1
Ce regim alimentar tineti ?
Cu ce mai gresiti din alimente care pot provoca iritatiea faringiana/
Inhalatii, aerosoli, gargara..faceti?
20-10-2009, ora 17:35
Autor: divinik
am aceeasi problema ca si tine marius21. si eu sunt profa si cand vorbesc am niste dureri violente in gat. nu pot sa-mi tin orele normal si nu mai pot suporta situatia. poate cineva sa ma ajute cu un sfat,ce sa fac, la ce consult sa merg. si am o intrebare pt d-l dr Dragomir: care ar fi acea rezolvare de fond pt problema noastra?
14-11-2009, ora 10:47
Autor: coriolan
Salut Marius 21!.Eu m-am operat pentru indepartarea unui polip de pe corzile vocale in urma cu 19 ani, in conditiile de atunci(un tub de otel cu diametrul de 30 cm pecare mi l-a bagat pe gt si a operat cu bisturiul in interiorul lui) Din pacate acum m-am trezit cu un nou polip.Acum trebuie sa merg la spitalul Coltea.Pana atunci poate ma ajuta cineva cu un sfat. Polipul se irita la cand vorbesc,la schimbari bruste de temperatura atunci cand mananc sau beau,care la randul sau imi irita si zonele apropiate.Astept u n sfat competent! multumesc mult!
03-01-2010, ora 15:38
Autor: Ade_vale
Buna ! Sunt Adelina . As vrea sa va urez intai
03-01-2010, ora 15:48
Autor: Ade_vale
Scuze de comentul anterior. La multi ani ! .. La varsta de 8 luni mi au crescut polipi pe corzile vocale..sm fost internata la spitalul luther din judetul sibiu timp de 2 saptamani ..nestiind ce am .mi au dat drumul acasa zicandu mi ca nu am sanse de supravietuire..parintii mei m au dus la bucurensti la spitalul Marie curie unde am fost operata din 2 in 2 ani de 7 ori .dupa aceste operatii mi am pierdut vocea puteam sa vorbesc doar in soapta ..am fost la un control unde o doamna doctor ma indrumat catre spitalul orl cluj napoca. mi s a spus ca datorita operatiilor anterioare corzile mele vocale s au lipit. sa intervenit cu laserul despartind corzile vocale si mi au bagat un silicon intre ele pt a nu se lipi din nou ..am stat 2 luni cu acel silicon in gat ..neputand vorbii...dupa 2 luni am revenit la cluj pt a scoate siliconul . mi s a spus ca vocea imi va reveni dar deja au trecut 2 saptamani si nici un semn din partea vocii mele ..nici macar cat aveam inainte..incep sa ma sperii si nu stiu ce sa fac ...trecand deja prin 9 operatii mi am pierdut speranta ca voi putea vorbii normal ..ati putea sa mi spuneti ce se intampla sau ce pot face ?..va multumesc
04-01-2010, ora 09:57
Autor: fvaleriu | Dr. Flueraru Valeriu - ORL - Otorinolaringologie, Pascani
ce ai avut TU.. se numeste papilomatoza laringiana.
nenumaratele interventii modifica tesutul normal si mobilitatea corzilor vocale.
cred ca nu trebue sa va asteptati la rezultate spectaculoase ..
17-04-2010, ora 11:41
Autor: flores
Va rog sa imi dati si mie un sfat.
Cant si sunt si profesor. in martie am avut o raceala (nas f infundat, raguseala a aprut dupa aceea). nu am putut sa fac pauza vocala atunci imediat si am continuat sa vorbesc pe raguseala (o sapt). Am mers la medic orl si m-am internt ptr pauza vocala. era o laringita cronica. de asemenea era un mucus pe corzile vocale care s-a vazut la laringoscopie, dar corzile nu prezentau polipi sau noduli. in spital am inceput sa am o usturime in gat inexplicabla. i-am spus dnei dr ca ma ustura, dar, se pare, ca ar fi fost de la uscaciunea aerului din spital. am baut f multa apa, incerc sa ma protejez in continure. in spital am facut pauza vocala, exerc foniatrice si tratament cu vit A uleioasa, rhinathiol si ewofex. doar ca dp spitalizare (acum 2 sapt) am simtit aceesi usturime in gat. vocea suna bine (sunt soprana lirica lejera), dar, desi am luat-o catinel dupa pauza vocala, am simtit la niste vocalize cum ma strange gatul. de asemenea simteam niste arsuri si gaze. am luat omez si mi-au mai trecut, inclusiv arsura din gat. Dar gatul ma tine in continuare, simt ca o durere si tensiune in muschii gatului, si o durere, cum sa explic, sus pe coarda dreapta. ma tine cand vorbesc mai mult de o ora si cant, ceea ce eu nu aveam. am inceput si scoala de o saptamana si vorbesc la clasa, deorece am clase I-VIII zilnic. am renuntat in aceasta perioada sa mai merg la scoala de arta si sa am concerte ptr ca veneam realmente obosita vocal de la predat. simt ca turbez ptr ca ma tine si ma doare gatul cand vorbesc si cant. (chiar nu mai am repetat mult si cantat de teama sa nu fac mai rau). Sa fie de la pauza vocala, sa ma fac o laringoscopie, sa fi luat vreun streptococ din spital. habar nu am. Stiu doar ca nu sunt bine ptr ca este o jena permanenta si tensiune si durere in gat si chiar ma face sa tac. vocal ma aud bine, doar ca obosesc f repede si simt ca sunt corzile total nerelaxate, nemaleabile, parca sunt rigide, gatul tensionat.
Va multumesc si ma scuzati. Va rog, spuneti-mi ce sa fac.
17-04-2010, ora 22:06
Autor: fvaleriu | Dr. Flueraru Valeriu - ORL - Otorinolaringologie, Pascani
faceti investifgatiii si la Gastrologie.
problemel;e gastrice pot afecta mucoasa faringelui si indirect laringele.
06-12-2010, ora 02:30
Autor: alinahani
buna!

Cu siguranta o sa vi se para ciudat cee ce va intreb eu acum,dar va rog foarte mult sa nu ma ocoliti si sa imi raspundeti este foarte important pentru mine.De fiecare data cand cant sau vb mai rastit am dureri in gat si obosesc foarte repede.Intrebarea mea este urmatoare: operatia pe corzile vocale modifica vocea , adica face vocea sa vibreze ca a unei cantarete? (imi doresc foarte mult sa cant,dar vocea mea nu vibreaza) ?am citit undeva ca dupa operatie se poate ca vocea sa se modifice ...sa ajung chiar sa am voce de soprana,e adevarat?am auzit despre metoda dezvoltata de un cercetator de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), din SUA, impreuna cu dr. Steven Zeitels, specialist in studiul vocii care consta in injectarea unui tesut artificial (Operatia consta in indepartarea tesutul cicatricial de pe corzile vocale, urmata de injectarea unui gel numit polietilen-glicol, bine tolerat de organism si care imita elesticitatea corzilor vocale naturale.)operatia asta imbunatateste timbrul vocal?
va multumesc mult.
06-12-2010, ora 15:50
Autor: fvaleriu | Dr. Flueraru Valeriu - ORL - Otorinolaringologie, Pascani
nu. nu exista operatii care sa inbunatateasca calitatile de cantaret
toate interventiile au unscop de a trata unele boli.
puteti experimenta o inbunatatire si sa ramaneti fara voce complet
nu se stie niciodata cum reactioneaza organizmul la interventii inutile
05-02-2011, ora 18:52
Autor: vasyand
buna ziua! Am si eu o problema, si m-as simti in al noualea cer daca vreun medic de aici ar avea o solutie, un sfat sau o indrumare. Am o amica foarte buna care are de cativa ani o problema care o impiedica sa isi traiasca viata ca orice adolescenta de 16 ani. In urma cu cativa ani a avut un streptococ in gat pe care medicii se pare ca nu l-au depistat. In schimb a fost operata la timisoara iar de atunci au inceput chinurile. Se pare ca i-au fost afectate corzile vocale. Vorbeste doar in soapta si asta o izoleaza mai ales la scoala. Si-a pierdut speranta si oricat o incurajez sa mearga si la alti medici nu mai accepta fiind satula de atatea tratamente fara efect. M-am gandit sa apelez la internet sa vad daca se mai poate face ceva. Pentru contact va rog pe cei care ati putea sa imi dati un sfat ------------- Va multumesc!
05-02-2011, ora 20:49
Autor: fvaleriu | Dr. Flueraru Valeriu - ORL - Otorinolaringologie, Pascani
scriemi pe fvaleriu"hotmail.com..tot ce stii despre problema prietenei.. cu diagnostie, investigatii si tratamente
varsta, inaltimea, Kg, tensiune arteriala
06-02-2011, ora 01:01
Autor: vasyand
maine o sa fac rost de toate datele si va scriu. Multumesc!
14-02-2011, ora 15:19
Autor: maro
Domnu doctor si tatal meu a fost operat la corzile vocale acum cateva luni la fel avea crescut polip.a fost operat cu laser, si la fel are probleme cu stomacu si are reflux.a fost la control totul e bine.doamna doctor i-a zis ca trebuie sa tina regim.numai ca dupa atatea luni el vorbeste din ce in ce mai greu, puteti va rog sa-mi dati dati un sfat ce tratament i-ati recomanda sa ia (numai sa-i revina cat de cat vocea)sau este vreun tratament naturist?
14-02-2011, ora 20:21
Autor: fvaleriu | Dr. Flueraru Valeriu - ORL - Otorinolaringologie, Pascani
sa facut examenul anatomo-patologic la acel polip??
ce rezultat aveti?
cred ca la 2-3 luni trebuie sa mergeti sa.i mai vada cineva laringele.
15-02-2011, ora 18:52
Autor: maro
da a facut toate analizele posibile si iau iesit bine.da a fost inainte de craciun la control i s-a vindecat in gat dar in niste santulete inca nu.doamna doctor care l-a operat i-a zis ca o sa-si revina cu vocea 80 %. dar el parca vb din ce in ce mai greu.el trebuie sa mearga la 3 luni la control la bucuresti acolo unde s-a operat.adevarul este ca de la o luna incoace n-a mai tinut nici regim.ma gandeam ca poate este totusi un tratament naturist ca sa-si recapete vocea cat de cat.va multumesc pt raspuns
15-02-2011, ora 18:53
Autor: maro
daca nu tine regim boala recidiviaza??
15-02-2011, ora 20:17
Autor: fvaleriu | Dr. Flueraru Valeriu - ORL - Otorinolaringologie, Pascani
daca nu tine regim.. face reflux gastroesofagian..si acidul gastric ii arde mucoasa faringelui.. care inveleste muchii responsabili de voce.
faceti tratamente pentru reflux..si regimul strict fara acru, acidulate si citrice
17-02-2011, ora 14:06
Buna ziua.Am si eu nevoie de niste sfaturi va rog din suflet.Am un baietel de 4 ani si 9 luni care l-am operat acum 2 zile de polipi.Baietelul meu din luna august a stat pana in prezent numai racit, a luat f multe antibiotice si medicamente dar degeaba.Acum 2 zile a facut si radiografie la plamani si a iesit buna.Doctara ORL a spus ca tuseste si ii curge nasul din cauza secretiilor cauzate de polipi.Problema este ca acum ii curge nasul, tuseste, sforaie mai rau ca inainte.In ultimele luni am fost la 6 doctori care niciunul nu a putut sa-mi faca bine baiatul.Ce sa fac?Va multumesc anticipat
18-02-2011, ora 13:28
Autor: fvaleriu | Dr. Flueraru Valeriu - ORL - Otorinolaringologie, Pascani
acum trebuie sa faceti tot posibilul ca sa respuire pe nas.. si sa elimine secretiile
1. Vibrocil sau Olynth in nas la nevoie.. pentru a desfunda nasul sa.l puteti sufla
2 suflat nasul bine sau aspirat
3 Inhalati la rece cu ulei volatil de eucalipt.. pe un servetel si mirosit 5 minute
4 Colargol ( se prepara in farmacie) 3 pic la 8 ore culcat pe spate ca sa ajunga picaturile in rinofaringe
5.aerius 1 lingura seara
se repeta taoate unctele de la 1 la 5 de fiecare data cand il vedeti cu nasul infundat si de 5-6 ori pe zi la inceput..
21-04-2011, ora 21:30
Autor: arashi
Buna ziua, as avea si eu nevoie de niste sfaturi va rog.am 21 de ani si cant intr-un cor de 5 ani, la soprane, dar de la un timp, ceva s-a intamplat cu vocea mea, nu pot sa ma mai armonizez, cant sub nota, fals, cant foarte nazal, cand vorbesc nu prea ma aud cei cu care comunic, cu toate ca mie mi se pare ca vorbesc normal,.in primii doi ani cat am fost la cor a fost totul bine, ajunsesem sa cant cel ma bine dintre soprane, dupa aceea am luat o pauza de 2 ani si am revenit anul trecut in septembrie.in aprilie anul trecut am facut amigdalita pultacee acuta, am trata-o cu antibiotice prescrise de un doctor in orl si, in decembrie m-am imbolnavit din nou dar mai rau, am fost in Franta cu corul si a fost foarte frig, a trebuit sa cantam si in frig si mi-am fortat gatul foarte rau si m-am intors acasa cu urechile infundate si dureri groaznice in gat, am fost iar la ORL si mi-a zis ca am amigdalita cronica si faringita deci presupun ca trebuie sa le operez pentru ca ma tot supara dar urmeaza sa mai fac niste investigatii si o sa le scot cat mai repede daca asta este ultima solutie.Pe langa asta am si sinuzita si deviatie de sept nazal...si din cauza asta, cred eu, nu pot sa respir bine.simt ceva greu in nas, in fundul nasului, ceva care ma apasa, iar cand sunt racita este un infern, fara olinth nu pot sa respir deloc...stiu ca trebuie sa fac multe investigatii, dar astazi am venit de la repetitie extrem de suparata si dezamagita de prestatia mea in cor, iar eu as vrea sa stiu daca asta se datoreaza si problemelor pe care le am cu gatul si cu nasul. multumesc!
21-04-2011, ora 22:26
Autor: fvaleriu | Dr. Flueraru Valeriu - ORL - Otorinolaringologie, Pascani
deviatia de sept trebuie sa o operezi clasic
Amigdalele nu e bine sa le scoti clasic..fiindca poate sa se schimbe tembrul vocii
Iti recomand sa faci reducerea in volum a amigdalelor cu Radiofrecventa
TRebuie sa tii si un regim aliemntar foarte strict fara acru, acidulate si fructe citrice tot timpul cat o sa vrei sa mai canti
03-08-2011, ora 00:40
Autor: Daniel80
Buna ziua d-le Dr. Valeriu. Problema mea este ca ma ustura gatul, nu intotdeuna, am o durere in partea dreapta a gatului, si mi se mai infunda urechea si ma mai apuca cate o durere asa scurta cateodata. Mentionez faptul ca am noduli vocali si fac tratemant pentru reflux. Problema ce ma intereseaza este ca daca sunt putin ragusit din cauza acestor polipi sunt, dar de ce am senzatia asta de usturime, trecatoare, nu intotdeauna si saliva in gat, parca acolo mi se opreste. Multumesc
03-08-2011, ora 07:39
Autor: fvaleriu | Dr. Flueraru Valeriu - ORL - Otorinolaringologie, Pascani
usturimea in gat.. este din cauza refluxului gastric
posibil tratamentul nu e complex..sau mai gresesti cu regimul alimentar
09-09-2011, ora 14:50
Autor: ALPACINO
DOMNULE DOCTOR AM SI IO O PROBLEMA AM O RAGUSALA DE 8 LUNI AMI TRECE SI AMI APARE SI ACUMA AM FOST LA DOCTOR SI MIO DEPISTAT UN POLIP PE CORZILE VOCALE PE PARTEA DREAPTA SI TREBUIE OPERAT PUTETI SAMI SPUNETI POATE AFECTA VOCEA ESTE RISCULO SA NU MAI VORBESC SAU SE POATE SA FIE POLIPI CANCEROSI SI DACA POATE CINEVA SAMI RECOMANDE UN MEDIC BUN DIN TARA EU SINT DIN TIMISOARA ASTEP RASPUNS MULTUMESC
09-09-2011, ora 14:57
Autor: fvaleriu | Dr. Flueraru Valeriu - ORL - Otorinolaringologie, Pascani
polipiio de pe coarda vocala trebuie scosi cu laser sau radiofrecventa ( este mult mai atraumatic)
daca nu gasesti la timisoara.. mergi la Cluj la clinica ORL.. sp. Municipal. Prof Cozgarea
20-09-2011, ora 14:34
Autor: ALPACINO
DOMNULE DR SINT BAIATU DIN TIMISOARA CE AM AVUT POLIP PE COARDA VOCALA DREAPTA SI MAM OPERAT LA TIMISOARA LA CFR ESTE 2 MEDICI FORTE BUNI DR.MOT SI DR.BARBOSU SINT FOARTE BUNI ACUMA SINT DEOCAMDATA BINE AZI AM SCOS REZULTATU DE LA FACULTATEA DE MEDICINA SI MO DIACNOSTICAT CU ANGIOFIBROMIXOM. PUTETI SAMI SPUNETI SI DV SE MAI POATE FACE INAPOI. VA MULTUMESC
15-11-2011, ora 14:14
Autor: ALPACINO
DOMNULE DR.BUNA ZIUA SIN TOT BAIATU DE LA TIMISOARA ACUMA 2 LUNI AM AVUT POLIP PE CORZILE VOCALE SI MO OPERAT LA SPITALU CFR DIN TIMISOARA PROF.DR.BARBOSU SI AM DUS POLIPU SI IO FACUT ANALIZA SI DIAGNOSTICU O FOST ANGIOFIBROMIXOM.DUPA O LUNA AM FOST LA CONTROL SI O SPUS CAS BINE.ACUMA AZI IN 15 11 11 AM FOST LA CONTROL DIN NOU SI MIO SPUS CA IARA MO IESIT.SI TREBUIE SCOS DI NOU.ACUMA VREAU SAMI SPUNETI NUMAI INTRO LUNA SE POATE FACE INAPOI SAU NU LO SCOS DE TOT.CA MIO ZIS CAI MIC SI CA NU O INTRAT PRE ADINC SAMI IA DIN CORZILE VOCALE?VA ROG DATIM UN RASPUNS SIGUR NU MO OPERAT CUM TRBUIE.SI VA ROG RECOMANDATIM UN MEDIC DE LA CLUJ ASTEPT RASPUNSU DV DACA SE POATE MAI REPEDE.VA MULTUMESC
15-11-2011, ora 17:43
Autor: fvaleriu | Dr. Flueraru Valeriu - ORL - Otorinolaringologie, Pascani
profesor Cozgarea.
clinica ORL. spital Municipal
Adaugă un comentariu / răspuns
50 comentarii 12 INAINTE ›


15-09-2014, ora 08:10
ImmunoMix Plus sustine imunitatea si ajuta la refacerea mai rapida a organismului. Moleculele vegetale selectionate au o puternica actiune imunomodulatoare, contribuind la echilibrarea liniilor de aparare ale organismului. Are un gust placut, fiind ideal inclusiv pentru copiii cu varsta de peste 2 ani.
Aflati mai multe.
ROmedic a implinit 10 ani ROmedic a implinit 10 ani