nebunie, tulburari neurovegetative sau ce sa fie?

sotul meu e mereu usor nervos si poate exploda din orice, uneori am senzatia ca isi cauta motive doar ca sa explodeze; el insusi povesteste ca in copilarie se trantea pe jos intr-o astfel de criza...

suntem casatoriti de 7 ani, avem o fetita de 3 ani, este un tata grozav, cu simtul umorului, este extrem de muncitor si rezistent la perioade lungi de munca ce presupun uneori si ramasul peste miezul noptii la serviciu;

atunci cand ne certam 'din nimic' are o voce foarte puternica, gesticuleaza mult si are logoree nervoasa; pana sa ma obisnuiesc cu aceste iesiri nervoase (care sunt ciclice, cam la 2-3 luni, dar daca exista context emotional se declanseaza si mai des) au trecut ani, ani in care mi se racea crestetul capului de suparare, plangeam si il imploram sa-mi spuna de ce exagereaza fiecare replica, de ce o reinterpreteaza...

este un emotiv, transpira abundent, are gesturi scurte si atletice;

aproape ca nimic nu-l opreste cand ii vine criza, nici prezenta fetitei sau a familiei, nici un context sau un loc frumos in care suntem... nimic!

reproseaza aberatii si reproseaza stari: "de ce esti imbufnata?!", iar eu n-am nimic, ii spun ca n-am nimic si el continua sa imi reproseze pana ajungem sa ne certam cu decibeli; eu cedez si plang, el imi reproseaza ca tin supararea in mine si o luam de la capat, el proaspat si gata pentru un nou meci, eu deja prabusita;

nu s-a ajuns niciodata la molestari sau batai, dar consumul psihic este enorm si nu accepta ca greseste, ca ceva nu e in ordinea fireasca, ca exagereaza, ca face rau;

este si hipertensiv, are in tratament Corlentor;

va rog sa imi dati un sfat, un ajutor, o cheie cu care sa pot lumina situatia noastra;

va multumesc mult!

Ar fi necesar o consultatie la psichiatru ramane doar sa-l pregatesti f tacticos pentru ca el sa accepte sa mearga.Este de banuit o boala psihica de care desigur nu e vinovat dar e f important ca el sa se accepte asa cum este si sa incerce sa stapaneasca boala, in mometul cand se apropie criza. Deci numai un dialog de la suflet la suflet l-ar face sa constientizeze ca e bolnav si pornind de la asta sa faceti impreuna un plan de actiune pentru momentele de criza.
Sunt ierburi care calmeaza sistema nervoasa ma tem sa dau denumirea sa nu dau gres, dar macar "paducelul" deja e un bun remediu pentru sist nervoasa, hipertensiune.De introdus numaidecat in uz cotidian o infuzie.

eu sunt destul de tanar, necasatorit dar aveam astfel de izbucniri cu persoanele care imi sunt mai apropiate (de la prietana mea la bunica) cei drept rare, poate ca mai sus dar am inceput sa imi recunosc si eu partea din problema desi la inceput consideram ca numai eu am dreptate am inceput sa ma gandesc si sa imi caut motive sa ma judec, imi pare foarte rau acuma, dar inainte eram ca mai sus (gata de meci :P) dar acum macar sunt mai constient de izbucnirile de furie, desi, trebuie sa recunosc ca nu mereu. Ca sfat, desi nu sunt sigur ca asta ar fi motivul pot doar specula: am crescut (pe la varsta de acum, de 18 ani sunt mult mai constient de actiunile mele) dar inainte de asta am citit carti despre dezvoltarea personala (autori cum ar fi: Brian Tracy, Zig Ziglar, Tony Robbins...) desi nu imi aduc aminte tot ce am citit m-a ajutat sa vad lumea diferit, apoi am fost mult mai acceptant, am cunoscut o fata protestanta (desi nu vroiam inainte sa am deaface cu altcineva care nu e de aceeasi religie cu mine) si lucrul care m-a ajutat cel mai mult si cu care am vazut modificari mult mai bune si durabile a fost cand am inceput sa citesc din Sfanta Scriptura (Biblia, nu am citit-o pe toata dar Noul Testament si viata lui Iisus m-a ajutat si mai mult). Sper ca ce am scris iti poate fi folositor, mult succes

discutii despre aceste crize am avut si chiar din acelea de la suflet la suflet, in care isi recunoaste nestapanirea si emotia exagerata; un timp e bine si vad ca se straduieste sa se abtina de la a reactiona nervos pe moment dar nu e de lunga durata, eu stiu asta; daca ne contrazicem putin si nesemnificativ (pentru oricine altcineva!) pe o problema casnica iar eu fac un gest cu mana sau cine stie ce grimasa, imediat i se intuneca privirea si e gata de atac; de la reprosul gestului sau grimasei devenite declansatorul disputei se ajunge in cu totul alta directie; si, ma repet, de cele mai multe ori se intampla dupa o zi perfecta petrecuta in familie, sau intr-un muzeu daca am zis sa ne grabim ca se inchide, sau intr-un magazin, sau in mijlocul strazii... cand suntem mai ales in afara casei si incepe sa se rasteasca si sa vorbeasca mult il rog sa astepte sa ajungem acasa si se supara si mai tare ca tin la 'poza' si la imagine; pe urma regreta, incearca sa ma linisteasca, sa ma faca sa rad, ma roaga sa-l iert, dar mi-e foarte greu sa rad si sa ma comport normal la numai 5-10 minute distanta de ditamai circul! firesc ma acuza ca tin supararea prea mult, ca uite!, lui i-a trecut, de ce mai sunt imbufnata? recunosc, nu pot chiar imediat sa trec de la o stare in care ma apar si caut argumente, ma consum psihic, la o alat a calmului desavarsit si a seninatatii... si asta fara sa fiu o ranchiunoasa, il iert dinainte sa-si ceara el iertare!

Draga Andrei, tocmai asta e: de fiecare data cand cer sa faca ceva in casa sau legat de casa, din domeniul domesticului, mi-e foarte greu sa o fac pentru ca mai intai se intuneca si are un monolog prin care imi desfiinteaza prin argumente ceea ce-mi doresc eu apoi face.
Discutii am avut chiar in acest week-end si chiar foarte sincere. El recunoaste ca este foarte impulsiv, hipersensibil si hiperirascibil. Motivele le-a enuntat el insusi. Adica: a explodat in ziua x deoarece... Am vorbit punctual, pe situatii, i-am explicat ca nu mai suport psihic aceste crize care vin exact la sfarsitul unei zile care a fost perfecta.
In general il apuca nervii in colectivitati unde sunt multe persoane de sex feminin. Daca in aceeasi curte se afla si mama, si bunica si vreo prietena... e jale! Aceasta e constatarea mea foarte clara pana acum.
In rest e un om extraordinar, capabil de imposibil, munceste enorm de multe ore zilnic, este artist plastic dar din pacate lucreaza in publicitate - mediu mai putin artistic si mai mult comercial, lucru pentru care sufera ingrozitor de mult. Iata un alt real motiv al crizelor. Dar, repet crize au fost dintotdeauna in viata lui, chiar din copilarie.
Orice ar fi, este o prezenta unica in viata mea.
Pasul spre psihoterapie vreau sa-l fac de mult nu numai pentru a ne pune fata in fata cu un specialist ci si pentru bunul obicei de a ne pasa in general de noi insine.
Cu el cred ca e mai delicat, ar trebui sa merg eu mai intai la cateva sedinte ca sa capete incredere si obisnuinta cu ideea apoi cred ca ar veni si el.
Daca stii vreun loc serios unde se poate discuta cu un psihoterapeut profesionist, poate ni-l indici si noua.
Multumim deocamdata tuturor celor care interactioneaza cu ceea ce se scrie la acest subiect!
Pentru mine inseamna foarte mult.

Bucuresti.

Multumesc!

cum fac diferenta intre borderline si manifestarile sotului meu? ce poate fi? cat este de grav?
mai stiti si alte exemple asemanatoare?

Buna,

Si eu am avut crize asemanatoare, de o agresivitate care ii speria pe cei apropiati. Eu insa eram constienta de motiv, cel putin cel de suprafata.

La mine era o tendinta autodistructiva, voiam sa fiu parasita de catre cei apropiati desi pe de alta parte aceasta perspectiva ma speria foarte tare.

De asemenea, agresivitatea era la mine si o exprimare a anxietatii. Cu cat eram mai anxioasa cu atat eram mai exasperata si asta ma facea sa devin agresiva.

Dupa ani de terapie am scapat partial de anxietate si de spaima de a fi parasita asa incat aceste crize s-au rarit. Nu au disparut total dar intensitatea lor este mult mai mica si sunt mult mai rare.

Oricum, daca sotul tau nu recunoaste si nu accepta ca are o problema si nu cauta ajutor de specialitate tu nu ai cum sa il ajuti. Totul depinde de el si de receptivitatea lui.

Off topic: Andrei eu caut un terapeut care sa ma ajute sa scap de agorafobie. In acest moment sufar de o agorafobie moderata, problema cea mai mare pe care o am acum o reprezinta traversatul strazilor si chiar deplasarea de-a lungul unora mai circulate.

Caut un terapeut care sa nu fie de terapie cognitiv-comportamentala pentru ca sunt constienta ca aceasta manifestare ascunde altceva iar aceasta terapie mi se pare limitata doar la efect.

Ma poti sfatui cu privire la un terapeut?

Multumesc

Multumesc mult, simina_psih!

Mesajul tau imi confirma multe si ma ajuta.
Nu stiu cum sa fac, cum sa ma organizez, cum sa fac sa fie bine in general.
Problema e ca astfel de crize ma consuma pe mine mult prea mult si deja chipul mi se scurge si anii trec iar el pare ca nu imbatraneste, dimpotriva...
Voi incepe cu pasi mici.
Mesajul tau a fost ca un balsam.

draga Furbi,...aceeasi problema o aveam si eu...cu ani in urma...apoi.neexistind aceasta posibilitate ca azi...sa comunici pe internet, sau cel putin eu nu o foloseam, m-am inchis in mine...si el a cautat amante..., nu trebuie si la voi sa fie asa...insa...ia o pozitie...gindeste-o...vorbeste cu un bun terapeut...si fai ceva.Tu esti cea care vei simti mai bine ce e de facut, insa...informeazate...si capul SUS...TU ESTI CEA MAI IMPORTANTA PERSOANA DIN VIATA TA.daca te simti Tu bine, v-a fi pt toti bine in familie.

dragi prieteni care scrieti si pe care va indragesc mult, ma simt bine acum ca v-am gasit aici pe forum si ca pot vorbi sincer cu voi, asa cum fac si cu sotul meu;

acum trecem printr-o perioada buna, vorbim seara mult despre reactiile lui, despre felul lui nervos de a-si duce viata, am rabdare si el e bucuros ca incerc sa ne rezolvam cumva viata, vietile...

am facut impreuna chiar si o lista cu persoanele care l-au afectat intr-un mod negativ din adolescenta si pana in prezent;

1.mi-a marturisit ca mama lui (of, Freud!) femeie simpla fiind nu a mai fost de la un moment dat un sprijin pentru el; nu a mai putut sa-i impartaseasca nimic din ceea ce facea, citea sau invata la scoala pentru ca nu primea reactii, nu-l intelegea; si-a cautat mereu o 'alta mama' in cumnata sa care este mai mare decat el cu vreo 10 ani, apoi in mama mea... toate aceste aparitii feminine, pe rand, l-au dezamgit cu ceva;

2. apoi relatia cu fratele sau, mai mare cu 7 ani, este destul de distanta; fratele sau nu este foarte deschis, iar sotul meu este dornic de o relatie calda si afectiva cu acesta;

3. la serviciu este inconjurat de colegi mult mai tineri, media de varsta este 21-24 de ani, lucru care il face fie sa se simta mai in varsta fie sa aiba senzatia ca nu mai are modele de urmat, un maestru cu care sa interactioneze in mod autentic;

reamintesc ca toate acestea au fost concluzionate impreuna si incearca in mod real sa faca ceva;

el spune ca pana acum a trait ca intr-un fel de tunel si ca discutiile noastre il trag afara...

draga simina_psih, iata pasii nostri mici!

Bravo Furbi,.ai facut intr-adevar un pas mare.e inceputul...Itzi doresc multa rabdare.si intelepciune. Mult succes.Mai scriene.

si eu am trecut prin ce ai trecut tu, dar cu cineva mai tanar. devenise chiar violent. cat se aseamana intamplarea. acum am plecat, el a vrut tentativa de suicid si e intr-un spital. spera sa ma intorc, familia lui trage de mine sa ma intorc. nu mai puteam continua asa. incerc foarte multe stari, nu stiu ce sa fac. nu as putea trai cu constiinta ca ar putea face ceva fatal. astept sa se intample o minune, dar simt ca imi ies din minti pt ca nu stiu ce se va intampla. un sfat ceva? multumesc frumos

draga taciune,...privestete in primul rind pe tine...ce doresti TU?...il iubesti?...daca nu ar fi violent...ai putea sa-tzi imaginezi viatza alaturi de el?Daca da...vorbeste-i...spune-i ce simtzi...spunei ca doresti si tu sa fie bine...si mergetzi...atunci cind se v-a putea, desigur, la un psiholog.Exista niste centre de recuperare crestine. Unul e in craiova linga liceul de chimie, acolo exista oameni f. talentatzi care pot face
" minuni"...trebuie decit sa-i ascultazi...Incearca. Mult succes.

multumesc ca ai citit. sentimentele mele sunt amestecate acum: iubire, teama, intriga, si neputinta. am plecat pt ca nu mai suportam certurile, iesirile nervoase, suspiciunile, amenintarile. au fost si momente frumoase, dar in ultimul timp aproape inexistente. eu vad nu doar o problema de iubire ( asa cum vede familia lui), ci probleme mai vechi, poate inainte sa ma cunoasca. nu avea incredere in femei deloc, mai ales ca nu a crescut alaturi de mama. rational vorbind, nu m-as mai intoarce la calvarul acesta. dar nu vreau sa i se intample nimic grav. e foarte tanar si irational si nu stiu cum sa il ajut sa inteleaga sa accepte situatia.