episod psihotic acut... rog sfatul unui psihiatru

Va rog din suflet ajutati-ma sa inteleg. In urma cu doua luni sotul meu a fost diagnosticat cu episod psihotic acut, va rog sa-mi explicati ce inseamna asta si daca este acelasi lucru cu schizofrenia. Sunt foarte speriata deoarece am doi copii cu el. Mentionez ca a fost internat in spital o luna de zile iar o luna a facut tratament cu rispen si romparkin. Va rog pe cei care stiu despre aceasta boala sau care au trecut prin asa ceva sa ma lamuriti si pe mine.
Va mulumesc

Buna ziua,
Diagnosticul de episod psihotic acut se pune atunci cind vezi pentru prima data un pacient care se comporta bizar in sensul ca vorbeste tot felul de prostii, are halucinatii, convingeri stranii de tipul ca cineva vrea sa-l omoare, il urmareste, aude voci.In general are un comportament straniu si idei neobisnuite, remarcate de cele mai multe ori de cei din jur. Tratamentul este cu antipsihotice- Rispen de ex- care stabilizeaza anumiti mediatori din creier si ajuta la diminuarea acestor simptome psihotice. Intrebati daca este acelasi lucru cu schizofrenia. Diagnosticul de schizofrenie se poate pune numai dupa 6 luni de astfel de probleme. La inceput, esti obligat sa pui un fel de diagnostic temporar ca acesta, de episod psihotic, pentru ca exista posibilitatea ca multe astfel de situatii sa nu se mai repete niciodata. Adica asta sa fi fost un episod unic, intimplator care sa nu semnifice o boala severa. Totusi, trebuie sa fiu sincera si sa va spun ca multe cazuri de schizofrenie asa debuteaza, deci e foarte probabil ca ulterior sa fie diagnosticat cu schizofrenie, dar asta ramine de vazut. Din nou, se poate sa nu. Ce este important este sa continue tratamentul chiar daca nu mai are nici o problema (in general se recomanda tratament de 1 an de zile dupa primul episod, 2-5 ani de zile dupa al doilea episod, si daca mai face inca unul, tot restul vietii.). Acest tratament scade probabilitatea recaderilor. Pe linga asta, e important sa aiba un mediu destul de stabil emotional in jurul sau, care sa nu fie incarcat, tensionat. Preferabil stresul redus la minim, fara certuri sau reprosuri, fara prea multe presiuni. E important sa aveti grija si de dv, in felul asta totul e mai bine pentru toata lumea, si dv. si copii, si sot. Poate fi foarte solicitant sa traiesti impreuna cu o persoana cu astfel de probleme, asa ca trebuie sa va gasiti modalitati de a va elibera si stresul dv- persoane apropiate cu care sa puteti vorbi cind aveti nevoie, de ex.
Multa sanatate; daca mai aveti intrebari nu ezitati sa scrieti.
Dr. Ileana Constantin
Medic rezident psihiatru

Sotul meu sufera de tulburari schizoafective de foarte multi ani. De 5 ani i s-au prescris antipsihotice foarte bune si de atunci nu a mai avut decat 2 episoade depresive fara a mai necesita internare. Dar, toti medicii psihiatri mi-au recomandat sa nu fac copii cu el pentru ca exista riscul de a mosteni boala.

Este adevarat ca exista un risc si o predispozitie, ca la oricare boala dar Dumnezeu este mare, daca stiti ca exista acest risc copiii pot fi feriti de oboseala, stress sau necazuri si nu trebuie sa va lasati cuprinsa de spaima ca ar putea dezvolta boala. Prin sugestie s-ar putea sa vi se para ca chiar au ceva.
aveti nadejde in Dumnezeu, va spun inca o data.
in orice familie exista si cazuri de diabet, cancer sau tulburari psihice.
Incarcati-va pozitiv. stiu ca este greu, dar incercati. Doamne ajuta!

Va multumesc din suflet pentru raspunsuri, ma rog la Dumnezeu sa nu se mai repete pentru ca sunt constienta de gravitatea bolii. Incerc pe cat posibil sa gandesc pozitiv dar asta imi este foarte greu in situatia data si chiar imposibil. Familia sotului imi face mari probleme spunand ca s-a imbolnavit din cauza mea si sunt foarte afectata atat eu cat si copii. Vreau sa fiu alaturi de el si sper din suflet ca voi reusi in ciuda problemelor facute de soacra.
Ma rog la Dumnezeu ca copii sa fie bine!

Daca aveti 2 copii este serioasa treaba. ori iti ingrijesti sotul cu toata dragostea si nu mai stai pe net cand este el la serviciu, ori continui si nu-ti ingrijesti nici copiii, nici sotul si o sa zici ca este vina lui.
daca esti la serviciu ai o scuza ca nu prea ai ce face pe acolo si stai pe net.

Draga Ragu,

In primul rand nu ti-am cerut sfatul personal. Eu caut informatii tocmai pentru a-mi ajuta sotul asta nu inseamna ca pierd timpul pe internet si chiar daca ar fi asa, nu este treaba ta. Copii sunt sufletul meu si ii ingrijesc foarte bine chiar daca nu am nici un ajutor. Deci te rog sa nu mai calci in picioare si suferintele altora, din contra ar trebui sa le respectam. Dumnezeu sa aiba grija de toata lumea!

Draga Andrusca,
Din pacate, exact in situatiile in care sintem cei mai vulnerabili, "binevoitori" din jurul nostru ne fac povara de multe ori mai grea. Situatia de a fi bolnav psihic sau de a fi ruda unui pacient psihic predispune cu atit mai mult la asta. Vor fi eventual multe situatii in care vei simti o culpabilizare din partea celorlalti pentru ceea ce i se intimpla sotului. Avem nevoie sa gasim vinovati...dar adevarul este ca nu exista vinovati pentru astfel de cazuri. Mult curaj, felicitari pentru indrazneala de a cere ajutor si pentru rabdare. Multa sanatate.

Pentru Ragu: si pe mine m-a revoltat raspunsul dv. Mai multa toleranta, delicatete, si o masura mai buna a cuvintelor ar face lumea mai buna pentru noi toti. Poate incercati data viitoare.
Dr. Ileana Constantin
Medic rezident psihiatru

Am intrat pe acest forum ptr. a va impartasi necazul meu si eventual sa primesc un sfat de la voi, cei trecuti prin aceasta situatie, precum si de la specialisti in domeniu. Am un baiat de 29 de ani care in 2001 a fost diagonsticat cu "tulburare afectiva bipolara" cel putin asa scrie in biletul de externare. A fost internat cca 1 luna la spit.Alexandru Obregia unde i s-a facut medicatia adecvata, iar la externare i s-a indicat tratament la indicatia doctorului de la dispensarul teritorial. Am mers la doctor dar tratamentul indicat mi s-a parut ca il moleste prea tare (mi se indicase romparkin si diazepan, el la vremea respectiva era si student si atunci am decis sa mergem la alt doctor la o clinica privata. Timp de 2 ani a fost tratat la inceput cu carbamazepina, clopixol si akineton, apoi treptat s-a redus cantitatea, in final in 2003 a ramas doar clopixol 10 mg si neurotop 300 mg. Dupa aceasta periada a renuntat la tratament si din 2003 pana in 2006 nu a avut nici o problema. In februarie 2006 am mers din nou la medic deoarece mi-a zis baiatul ca are impresia ca unde sunt 2 persoane chiar si pe strada vorbesc despre el. Actionand rapid si administrandu-i tratamentul adecvat nu au mai fost probleme.Oricum tratamentul administrat de data aceasta a fost Rispolept si Orfiril, dar l-a urmat doar 6 luni spunand ca nu mai este necesar ca se simte bine. Acum incepe tragedia. In dec.2007 a plecat in intr-o alta tara urmndu-si prietena care plecase cu 2 luni inainte.A zis ca sta vreo 3 luni ( ptr. atata timp ii ajungeau banii sa se intretina) si daca nu-si gaseste de munca se intoarce. A tot umblat si si-a depus CV la diferite agentii si in ultima instanta a fost acceptat dar urma sa faca un curs de 6 sapt. dupa care se angaja. Ptr. a urma acest curs firma le asigura cazare la un hotel si 2 mese pe zi, dar trebuia sa se mute in alta localitate. Cert este ca toate aceste schimbari, faptul ca nu si-a gasit de lucru, (perioada in care nu prea dormea noptile, dar eu acum am aflat acest lucru), apoi bucuria ca a fost acceptat dar in acelasi timp a plecat de langa prietena lui si s-a trezit intr-o tara straina, printre straini l-au marcat si sapt. trecuta, a inceput sa aibe impresia ca este urmarit, ca vor sa-l omaore si multe lucruri ciudate. Vineri la pranz l-am sunat ca mergem sa-l aducem acasa. S-a comportat normal de vineri la pranz cand i-am spus ca-l aducem acasa pana sambata dupa amiaza. Deci noi vineri seara am plecat in tara respectiva si cand ne-am intalnit cu el era bine. Sambata dupa amiaza iar a inceput sa vorbeasca aiurea, ca este in ajun de Pastele catolic si nu intamplator se afla in Italia in acea perioada, urmand ca noaptea sa fie crucificat. Duminica, am venit acasa si l-am intrebat daca vrea sa mergem la spital macar ptr. a i se prescrie un tratament de specialitate. A fost de acord chiar sa se interneze dar am zis ca nu este cazul si povestind la Camera de Garda ce se intampla a zis sa venim a doua zi adica luni sa-i faca internare macar ambulatorie si ne-a recomandat unde sa mergem. Duminica avea iar stari ciudate ba chiar imi spunea ca el este Anticrist, dar dupa ce si-a luat medicamentele a dormit 12 ore si dimineata era ok. Am mers la spital sa faca internarea, am vorbit pe drum, a facut glume, apoi pe la 15, 30 ne-am intors acasa. a mancat apoi s-a dus la el in camera a stat cca 1 ora apoi m-a rugat sa-i dau niste bani ca vrea sa iasa afara. I-am dat 100 lei si a venit dupa vreo ora cu 5 carti de rugaciuni si a inceput sa vorbeasca ciudat, nu mai vroia sa comunice cu noi, nu aveam acces in camera lui. Ne-a ingrijorat starea lui mai ales ca nu a vrut sa-si ia medicamentele spunand ca nu are nevoie ca este sanatos. Atunci ne-am ingrijorat si am chemat ambulanta sa-l ducem la spital. Nu stiam cum va reactiona peste noapte. L-am dus cu forta apeland chiar la politistii din zona sa ne ajute. Durerea ca am procedat asa este cumplita mai ales ca se uita in ochii nostri cu repros cand la unul cand la celalalt. ajuns la spital, la fel sustinea ca este sanatos, in prima zi nu au putut sa-i administreze nici tot tratamentul. Astazi am vorbit cu medicul, mi-a zis ca este linistit, a luat medicamentele si nu se mai crede Isus asa cum facea ieri. Dar el nu intelege de ce parintii lui au procedat asa cu el. Sper ca atunci cand isi va reveni sa inteleaga ca noi i-am vrut binele.Mai ales ca el stie ca il iubim si el ne iubeste, iar relatiile dintre noi au fost de prietenie. Sper cu ajutorul vostru sa trec mai usor peste acest necaz.

Buna ziua,
Din pacate, evolutia pe care o descrieti este una tipica pentru boala pe care o are fiul dvs. Este FOARTE important ca el sa urmeze tratamentul si in perioadele in care se simte bine. Cu siguranta atunci cind o sa iasa din episodul psihotic actual, o sa fie mai usor sa ii explicati de ce a fost nevoie sa recurgeti la uun gest atit de extrem percum internarea involuntara. Ati facut bine ceea ce ati facut, iar pentru cineva care are mereu de-a face cu familiile pacientilor, imi este evident ca va iubiti fiul foarte mult, si doriti sa ii fiti aproape. Aveti grija sa urmeze mereu tratamentul recomandat; intrebati inainte de a hotari sa ii scoateti ceva din schema terapeutica fiindca este prea sedat sau foarte bine si nu mai are nevoie. Fiti atenti la eventuale semne de debut a unui episod manical sau depresiv: cind incepe sa nu mai aiba nevoie de somn, sa aiba multa energie, multe planuri de diferite feluri, cind incepe sa vorbeasca sau sa se comporte bizar, sau dimpotriva, daca e trist, daca nu se mai ridica din pat, sau alte semne de depresie. Toate acestea la un pacient bipolar anunta un nou episod, si cu cit sint luate mai din timp se pot controla mai usor. Mult curaj, rabdare, si daca aveti intrebari specifice, nu ezitati sa mi le puneti.
Dr. Ileana Constantin
Medic rezident psihiatrie

Multumesc mult.Mi-ati fost de mare ajutor cu informatiile transmise si cand mai am intrebari cu siguranta voi apela la dumneavoastra. Este mare lucru sa primesti ajutor, chiar si cateva vorbe de incurajare conteaza enorm in asemenea mumente.

D-na dr. ileana_cons

Multumesc mult pentru tot, chiar ma ajuta sfaturile dumneavoastra. Vreau sa va mai rog ceva, sotul meu acum este mult mai bine continua tratamentul cu zyprexa, romparkin si depakine. Se simte bine dar pe mine ma urmareste o frica inexplicabila pe care nu stiu cum sa o stapanesc. Mi-e teama sa nu mai aiba inca un episod si daca s-ar intampla nu stiu ce ar trebui sa fac sau cum debuteaza un al doilea episod psihotic, la ce semne sa-mi fac griji? Am inteles ca trebuie sa continue acest tratament un an de zile si dupa aceea vom vedea. Eu traiesc cu frica zi de zi ca el va face din nou un episod si ca ar putea avea schizofrenie. Va rog din suflet explicati-mi pentru a ma mai linisti si pentru a putea incepe o noua viata. Vreau sa va spun ca de cand el a avut primul episod viata noastra s-a schimbat la 180grade si asta nu in bine.
Va multumesc!

Stimata dna,
Frica dv. de un nou episod nu este una inexplicabila; este foarte traumatizant sa ai pe cineva apropiat care sa fie in aceasta situatie(ma refer la un episod psihotic). Deci nu e nimic irational in a va fi frica sa nu se repete acea situatie extrema. Cum stau lucrurile cu aceste episoade psihotice: e posibil sa nu se mai repete niciodata sau e posibil sa se organizeze sub o forma de boala psihica (schizofrenie, sau tulburare bipolara sau mai stiu eu ce intre ele, care sa aiba ca si element episoadele psihotice). Sansele sint cam egale intre aceste forme de evolutie; e posibil sa fi avut episodul psihotic pur si simplu de stress, sau o depresie severa de exemplu, si atunci sint sanse bune sa nu se mai intimple. E posibil ca acest episod sa fie un semn al unei boli psihice mai severe, si atunci din pacate se repeta. Numai timpul arata care este evolutia unui astfel de pacient. Va spun toate aceste lucruri pentru ca uneori anxietatea noastra se mai linisteste atunci cind avem mai multe informatii. deci, sincer si fara ascunzisuri asa arata lucrurile. Sfatul meu pt dv. este urmatorul: mai mult de atit nu puteti anticipa acum, evitati sa va faceti griji in legatura cu lucruri pe care nu le puteti evea sub control. Deocamdata lucrurile sint bine, sa ne bucuram de asta. Si pe linga asta, SA STITI ca orice va va aparea in cale, o sa puteti sa va descurcati. Sinteti o femeie puternica, se vede din felul in care vorbiti, aveti o motivatie puternica. Orice s-ar intimpla, va veti putea descurca, sa nu va indoiti de asta. Trebuie sa aveti aceasta convingere in minte, pentru a va alunga teama. Este fff important ca sotul sa urmeze tratamentul prescris. Este posibil ca undeva pe parcursul acestui an sa ii vina ideaa sa il intrerupa prea devreme, fiindca se simte bine. Asta ar fi o mare greseala. In cazul asta, puteti sa imi mai scrieti atunci, sau sa faceti asa: fara sa il presati, sa simta ca ii ingraditi liberatea, sa ii explicati ca ati vorbit cu un dr. si el v-a spus ca de fapt tratamentul ajuta sa nu faca inca o recadere, modifica substantele din creier in asa fel incit sa nu se mai intimple dezechilibrul care s-a produs inital. Si daca se simt ebine e exceptional, inseamna ca tratamentul il ajuta, si atunci de ce sa stricam ceva ce merge bine? Dar oricum, imi puteti scrie. Apoi, cum va dati seama daca face un nou episod: nu va pot spune exact, fiindca nu imi dati amanunte despre exact cum a fost episodul pentru care s-a internat. De obicei, ele sint asemanatoare la acelasi pacient. De ex, daca in timpul unui episod acut avea senzatia ca este urmarit, ca cineva vrea sa ii faca rau, un nou episod poate fi anuntat de faptul ca devine suspicios, si interpreteaza lucrurile in rau, chiar fara motiv aparent. Dar, iarasi, asta depinde de tipul de episoade psihotice pe care le face. Un alt lucru importnat pe care il puteti face este sa va construiti o relatie buna cu el, o relatie in care sa aiba incredere in dv. si in care sa stie ca ii puteti fi aproape in momente grele. Atunci e posibil sa va anunte si el cind incepe sa se simta mai "ciudat", unii pacienti isi dau seama mult inainte sa apara semne grave, si atunci trebuie mers la dr. ca sa se ajusteze dozele.
Cam atit, daca mai aveti intrebari specifice nu ezitati sa le puneti. Si dincolo de toate lucruriel acestea, sa nu uitam ca e posibil ca toate lucrurile care s-au intimplat sa fi fost doar un episod izolat, care sa nu se mai repte niciodata.
Multa sanatate si numai bine,
Dr. Ileana Constantin

Apelez din nou la bunavointa dumneavoastra. In fiecare dimineata merg la spital sa-mi vizitez baiatul si sa vorbesc cu medicii. Deja evolutia este pozitiva, gandeste rational, ieri i-a redus din tratament, dar acum ma confrunt cu alta problema. Vrea acasa ca se plictiseste in spital, invocand ca el poate sa iasa cu semnatura pe propria raspundere. Era si un medic prezent care i-a explicat ca pers. care sunt la izolare trebuie sa treaca prin niste proceduri. Dosarul merge la comisie, este chemat sa stea de vorba cu el si aceasta hotaraste sa fie mutat. El a spus ca nu vrea sa fie mutat, vrea acasa. Astazi l-am linistit spunandu-i ca medicii trimit dosarul la comisie. Am vorbit si cu sotul meu ca maine dimineata sa mergem impreuna la el, sa-l convingem ca este spre binele lui sa mai ramana o perioada. Parerea dumneavoastra care este?

Buna ziua,
Intr-adevar cind o persoana este internata nevoluntar sint niste proceduri destul de stricte de urmat, o comisie hotaraste acest lucru, este notificat parchetul, etc. De asemenea, sint proceduri stricte si la scoaterea unei persoane de sub aceasta decizie de internare nevoluntara. Se intruneste o comisie care hotaraste sa fie scos de la supraveghere, si sa poata fi mutat intr-un salon obisnuit. De atunci este liber sa faca cam ce vrea. Momentul cind se intimpla lucrul asta este hotarit de doctorul care il ingrijeste. Ce trebuie sa faceti dv este sa discutati cu medicul; el stie probabil ca fiul dv doreste sa plece (majoritatea pacientilor oricum vor asta). Asa ca intrebati doctorul; oricum in Obregia este de obicei asa mare aglomeratie, incit nu tinem niciodata pacientii mai mult decit trebuie. Daca medicul hotaraste ca poate fi scos de la supraveghere, atunci e in regula; daca nu inca, atunci alegeti calea care e mai simpla pt dv., de exemplu sa ii spuneti baiatului ca asta a hotarit doctorul si nu se poate trece peste ce a spus el. Atunci, o sa se supere pe dr. si el stie cum sa se descurce in situatia asta; probabil ca pe dv. va afecteaza foarte mult. Oricum, ideea este ca tinem un pacient in puseu acut in spital din mai multe motive: ca sa nu fie un motiv de pericol pentru sine si ceilalti, ca sa putem supraveghea efectele eventual adverse ale tratamentului, ca sa vedem cit de eficient e tratamentul pe care il institutim si daca trebuie schimbat, ca sa ne asiguram ca isi ia medicatia macar o perioada suficienta de timp ca sa ii mai linisteasca simptomele. Dupa ce astea s-au intimplat, atunci trebuie sa plece acasa, dincolo de asta urmind sa fie extrem de important ca tratamentul sa fie continuat si acasa.
Deci, mai pe scurt: doctorul hotaraste daca ii da drumul sau nu. Daca nu se poate altfel, dati "vina " pe el in fata fiului dv. si explicati-i ca este decizia lui. Povestiti-i cam ce v-am spus eu despre motivele pentru care e tinut in spital: sa se vada cum ii merge tratamentul, sa se gaseasca doza cea mai mica care ii este de folos fara efecte secundare, sa se vada cam cum raspunde. Iar lucrurile astea iau cel putin citeva zile. Spuneti-i ca si dv. sinteti nerabdatori sa il vedeti iesit din spital, dar ar fi pacat, daca tot a trecut prin atitea sa nu aiba un pic de rabdare pina poate pleca cu o reteta care sa ii foloseasca si sa fie cea mai buna varianta pentru el acum.
Si din nou, ffff. important cind iese sa nu intrerupa medicatia.

Multa sanatate,
Ileana Constantin

Multumesc din suflet pentru sfaturi. Voi tine cont de ele si va tin la curent. Sanatate multa va doresc.

Buna ziua. Am din nou nevoie de ajutorul dumneavoastra.Marti s-au facut 2 saptamani de la internarea baiatului si a fost scos de la supraveghere. In general se prezinta mai bine dar inca persista anumite confuzii. De exemplu cand aude un nume nou il asociaza cu un sfant. Cineva a cumparat tigari St. George si i s-a parut ciudat ca exista tigari cu nume de sfant. Ceea ce am omis eu sa va spun este faptul ca atunci cand am plecat in Italia sa-l aducem acasa, la Milano este un spital San Rafaelle, iar noi ne-am cazat la un hotel unde ptr. a ajunge trebuia sa trecem prin curtea acestui spital. Imediat se intreba cine a fost acest sfant si a intrebat-o si pe o fata care ne-a facut rezervarea si lucreaza la spital despre acest sfant. Bineinteles ca nu a stiut ce sa-i spuna, iar cand a ajuns acasa a cautat pe internet informatii pe google.it despre acesta si din cate am vazut eu nu a gasit. Cand am vazut zilele trecute ca inca mai are aceste obsesii si nu vrea sa vorbeasca despre ele mi-am dat seama ca de teama sa nu fie iar trimis la supraveghere. Atunci am hotarat ca trebuie sa vorbim. L-am intrebat daca vrea sa se vindece si daca are incredere in mine si a zis da. Atunci i-am zis sa nu-i fie teama sa vorbeasca dar trebuie sa mergem impreuna sa discutam cu medicul si sa-i spuna tot ce simte ptr. ca numai el ne poate ajuta iar la supraveghere nu o sa se intoarca daca isi ia medicamentele si nu vrea sa plece inainte ca medicii sa hotarasca. Am intrat impreuna la medic. A inceput sa povesteasca despre faptul ca intr-un viitor nu se stie cat de indepartat el o sa fie pregatit nu stie pentu ce anume oricum ceva ori sfant ori anticrist dar daca asa este destinat nu este nici o problema. Un alt lucru i se pare ca ceilalti pacienti din spital sunt foarte amabili si atenti cu el, ca ii acorda o atentie deosebita lui.Oricum medicul stia despre acestea de la internare dar el nemaiavand curaj sa vorbeasca a crezut ca a depasit aceste momente. Sper din tot sufletul ca toate acestea sa se rezolve. Va multumesc.

Ceea ce desrieti dv. adica semnificatiile astea ciudate pentru lucruri sau fapte pentru noi banale se numeste interpretativitate, si e un simptom intilnit frecvent in episoade psihotice. Ar fi bine sa treaca de tot; de multe ori insa, pacientii mentin idei de felul acesta si intre episoade. La fel si ideatia aceea ca ca i se acorda atentie speciala lui este un tip particular de delir, intilnit si el frecvent. Vestea buna este ca in general asteptam de la medicatia antipsihotica efecte pe termen indelungat, adica lucrurile vor deveni mai bune pe parcursul urmatoarelor saptamini. E posibil insa ca simptomele acestea nu foarte deranjante precum interpretativitatea, sa nu dispara de tot. Daca insa incep sa se intensifice la un moment dat, de obicei poate sa semnifice un nou episod. Este un lucru extraordinar ca ati reusit sa construiti o relatie atit de buna cu fiul dv.: o sa il ajute si pe el si pe dv. sa va descurcati mai usor cu problemele acestea. Din pacate, de obicei familiile nu functioneaza atit de bine ca a dv, iar asta e un factor important in evolutia bolii.
Multa sanatate,
Dr. Ileana Constantin
Medic rezident psihiatru

Buna ziua din nou.
Baiatul meu este pe zi ce trece tot mai bine. A inceput sa-i reduca doza la medicamente nu mai are acele simptome de interpretativitate sau de delir. Acum chiar se minuneaza de cat de reale i se pareau acele lucruri din imaginatia lui. Speram ca pana la sfarsitul acestei saptamani, daca starea lui este la fel de buna cum a fost in ultima saptamana sa fie externat. Am sa vorbesc si cu medicul lui dar, as dori sa aflu si parerea dumneavoastra despre urmatoarele aspecte: 1. Daca imediat dupa externare ar fi bine sa-si caute un job sau este nevoie sa mai stea o peroada acasa; 2.Daca ar fi bine ca dupa externare sa ramana tot in evidenta spitalului si nu sa mergem la medicul psihiatru de la pol. de cartier. Eu am mare incredere ca este mai bine sa venim la contol si ptr. reteta la spital deoarece aici se cunoaste bine situatia lui iar medicii sunt foarte deschisi si cooperanti. 3. El are aproape 30 de ani. Este normal sa se gandeasca pe viitor la o familie. Acum are o rel. de 2 ani o fata dar ea vrea sa plece din nou afara sa lucreze si nu stiu cum vor evolua lucrurile intre ei. Intrebarea mea este daca aceasta boala este ereditara ( in familia noastra, nu cunosc vreun caz care sa fi avut vreo boala psihica) si trebuie sa renunte la gandul ca si-ar dori vreodata copii. O sa va tin la curent si o sa va cer sfatul de cate ori voi avea nevoie. Ma bizui foarte mult pe sfaturile pe care le primesc de la dumneavoastra si inseamna f. mult pentru mine sa inteleg anumite aspecte ale acestei boli. Va doresc tot binele din lume si pentru ca se apropie Pastele, va doresc "PASTE FERICIT ! "

Buna ziua,
Felicitari pentru vestile bune, ma bucur ca lucrurile s-au mai aranjat. Pentru intrebarile dvs:
1. apropo de job, nu stiu ce raspuns o sa va dea medicul lui, dupa parerea mea in cazul asta nu e un raspuns da/nu. Depinde de ce isi doreste el, de cit de mult stress ar implica gasirea unui serviciu etc. Oricum, mai devreme sau mai tirziu trebuie sa faca acest lucru, si nu exista o recomandare in acest sens, adica sa inceapa acum sau peste x saptamini. Intrebati-l pe el ce isi doreste; mai depinde si efectiv de in ce stare este; asta nu pot sa stiu, daca nu il vad. Asa ca certi si sfatul medicului curant.
2. Da, e f. bine sa pastreze contactul cu medicul care l-a vazut in spital.E o problema cu retetele insa, ca noi nu putem scrie nici o reteta compensata daca pacientul nu a fost internat in spital. Cu alte cuvinte, dupa primele 30 de zile pentru care veti primi tratament la externare, medicatia compensata pe perioada urmatoare se elibereaza obligatoriu din policlinica. Asa e la noi in sectie, dar din cite stiu e o regula generala pentru tot spitalul. E posibil sa poata scrie si medicul de familie, asta nu stiu. Deci, daca nu sinteti obligati de problema asta cu retetele sa va luati un medic din policlinica, atunci sigur ca e mai bine sa ramineti la medicul care va cunoaste
3. tulburarea bipolara are o componenta genetica. S-a demonstrat ca exista un risc mai mare de a face aceasta boala la copii proveniti de la parinti care aveau tulburare bipolara, comparativ cu parinti fara. Dar, e vorba doar de procente...dupa cum spuneti si dv, in familie nu exista antecedente, si totusi baiatul a facut boala. Se poate si invers, sa o aiba parintele, si copilul nu. Totusi, statistica ramine: e o incidenta mai mare de cazuri la copii provenind din familii cu aceasta boala. Aceste informatii sint folosite diferit de pacienti: unii hotarasc sa aiba copii altii nu. Este o decizie individuala, si din pacate acestea sint toate informatiile de care dispunem.
Multumesc mult pentru urarile de sarbatori. Sa aveti si dv. un Paste minunat, si numai bine. La revedere,
Dr. Ileana Constantin

Buna ziua si Hristos a inviat!
Din pacate bucuria mea a fost de scurta durata. Baiatul meu a fost externat dupa 4 saptamani de spitalizare in data de 23.04.08.
Diagnosticul trecut pe foaia de externare a fost F23.3-"Alte tulburari acute psihotice predominant delirante", iar tratamentul indicat dupa externare, mai precis in data de 02 si 16 mai trebuia sa faca, cate un rispolept consta de 37, 5. Am ramas in evidenta spitalului urmand ca la datele indicate sa mergem pentru a face aceste injectii.Mi s-a parut putin ciudat ca nu s-a indicat si ceva zilnic dar am zis ca medicii stiu mai bine ce trebuie sa faca.Totul a mers bine pana luni 28.04.08 cand prietena lui trebuia sa plece din nou in Italia. El stia de cand era internat despre aceasta plecare si la vremea aceea credeam ca s-a impacat cu ideea deoarece imi zicea ca ei au discutat despre acest lucru si o sa vorbeasca la telefon, dupa cateva luni se va duce in vizita la ea etc.Ea, in aceasta perioada a stat mai mult cu el inclusiv de Pasti. Pentru luni au stabilit sa mearga la aeroport pentru a o conduce.Luni s-a trezit ca de obicei la ora 7 si mi s-a parut trist, chiar daca el nu este de fel vesel era diferit. A iesit putin sa-i cumpere 2 reviste, s-a intors, am mancat toti trei si la 10 a plecat la ea acasa pentru a merge la aeroport. S-a intors pe la 14, a mancat, apoi a intrat in camera lui si a deschis calculatorul sa se uite la pozele cu ei amandoi.L-am intrebat daca este trist din cauza plecarii ei si a zis "Pai nu e normal?". Seara am mers la niste prieteni care stau cu 2 etaje mai sus sa mancam impreuna deoarece m-am gandit ca fiind mai multi poate iese din aceasta stare dar nu s-a intamplat acest lucru.Doar a mancat si atat. Ne-am intors acasa si ne-am uitat toti 3 la televizor.Ne-a pus niste intrebari ref. la moartea lui Isus cand a fost daca invierea a fost sambata noaptea. Mi s-a parut putin straniu ca niciodata nu ne-a intrbat ceva cu privire la vreo tema religioasa. A trecut noaptea si marti dimineata dupa ce am mancat le-am propus sa mergem intr-un hipermarket sa facem cumparaturi si sa mearga sa-si cumpere o pereche de ginsi deoarece s-a mai ingrasat la burta si nu-l mai incape nimic. A refuzat categoric dar in hypermarket a acceptat sa mearga si orice ii propuneam sa-si cunpere refuza.Singurul lucru pe care a tinut mortis a fost sa-si cumpere 2 maiouri si 2 chiloti negrii stiind ca are acasa destula lenjerie doar alba. Asta a fost doar ca sa faca pe dos.Dupa intoarcerea acasa, iar ne-a pus niste intrebari religioase in timp ce ne uitam pe un post unde se faceau referiri despre afirmatiile din Codul lu Da Vinci despre tabloul Cina cea de Taina ca unul din personaje era Maria Magdalena si ne-a intrebat cine era aceasta.Dupa ce am mancat la pranz m-a intrebat daca vreau sa mergem in Politehnica sa alergam deoarece el isi propusese inca de saptamana trecuta sa faca acest lucru si i-am zis ca in limita timpului disponibil voi merge si eu. Am plecat pe jos si am ajuns cam dupa 20-25 minute. Am alergat cam 15 minute in ritm destul de lejer ca nici unul nu aveam antrenament sa putem mai mult si ne-am intors tot pe jos trecand si prin piata. Pe drum am vorbit mai mult eu dar nu era nici o noutate ca nu este prea vorbaret. Ajungand acasa, am intrat in dormitorul meu sa ma schimb si am deschis televizorul. Dupa vreo 10 minute a venit sa ma intrebe ce fac si i-am spus ca ma uit putin la televizor. Sotul meu era in bucatarie se uita pe niste lucrari de la serviciu. Dupa cateva minute am iesit pe balconul din sufragerie unde fuma o tigara sa-l intreb ceva. Dup ace a terminat de fumat a intrat in casa si mi-a incuiat usa de la balcon.I-am zis sa-mi deschida si a plecat. Am crezut ca glumeste si ca se va intoarce dar nu a fost asa. Am incetut sa bat cu verigheta in geam in speranta ca va auzi sotul meu ca usa de la sufragerie care ducea in hol era deschisa, dar inchisese usa de la bucatarie si sotul meu nu ma auzea. La un moment dat a intrat in bucatarie si i-a zis tatalui sau sa plece din casa ca este casa lui. Atunci sotul meu si-a dat seama ca ceva nu este in regula si atunci m-a vazut si pe mine pe balcon si venea sa-mi deschida dar baiatul nu-l lasa.A reusit pana la urma si atunci am decis sa mergem la spital. In tot acest timp el citea dintr-o carte de rugaciuni si zicea ca el este Isus si eu sunt diavol iar tatal sau o data era Dumnezeu iar alta data era diavol. A aprins o lumanare si se plimba cu ea prin casa. I-am zis ca trebuie sa mergem la spital si a zis ca este de acord. Ne-am pregatit si cand sa iesim afara a zis ca incuie el usa. A iesit o data cu noi si a intrat inapoi incercand sa incuie usa si sa ramanem afara dar nu a reusit ca imediat mi-am dat seama. Atunci am chemat ambulanta ca nu aveam incredere ca va merge fara, dar spre surprinderea mea a mers linistit si s-a urcat singur in ambulanta. Parerea dumneavoastra: Credeti ca se putea face o remisie si sub tratament sau oare acesta a fost insuficient si trebuia sa ia si pastille zilnic? Va multumesc.

Buna ziua,
Rispolept Consta este varianta depot a Rispoleptului pe gura. Asta inseamna ca o fiola la doua saptamini (cam asa se administreaza) este ABSOLUT ECHIVALENTA cu Rispolept luat pe gura in fiecare zi timp de aceste doua saptamini. Tratamentul a fost absolut corect, problema nu este ca i s-a recomandat aceasta forma injectabila. Problema este ca aparent are o forma mai severa de boala; depinde ce hotaraste dr. lui sa faca mai departe. Se poate mari doza de Rispolept, sau se poate schimba pe altceva. Vestea buna este ca sint multe, multe tratamente disponibile, si pacientii se intimpla sa nu raspunda deloc la unul si sa raspunda f bine la un altul. Trebuie sa nu disperati; aproape fiecare dintre pacientii nostri, fie ca este cu depresie, anxietate sau ceva mai sever incearca de obicei mai multe tratamente pina il "nimereste" pe cel adecvat lui. Noi respectam niste protocoale in ordinea acestor tratamente; in cazul fiului dv., cu asta se incepe. Din pacate, aparent nu este suficient. Asa ca o sa trebuiasca modificat tratamentul.
Nu ezitati sa imi scrieti, o sa va raspund cu placere. Macar atit sa pot face pentru dv; stiu ce stress enorm inseamna aceste boli pentru familia pacientului...
Toate cele bune,
Ileana Constantin

Buna ziua.
Am nevoie din nou de sfatul dumneavoastra.Nu stiu daca nu sunteti in minivacanta de 1 Mai. Astazi, ca in fiecare zi am fost la fiul meu.L-am gasit dormind si nu l-am trezit. Dupa vreo ora s-a trezit singur. Dupa figura nu s-a bucurat ca ma vede.L-am intrebat daca ne mai vede ca pe niste persoane rele si mi-a raspuns ca ii este frica de noi. L-am intrebat daca numai de mine sau si de tatal sau. A zis ca de tatal sau nu stie ca nu l-a vazut de marti cand l-am internat dar cand ma vede pe mine are o stare de teama si simte palpitatii.Am vrut sa ma consult cu un medic dar nu era nimeni pe sectie ca sunt liberi. As incerca urmatorul lucru: maine cand merge si tatal sau sa-l vada doar pe el sa vad daca are aceeasi reactie si daca ajuta cu ceva nu o sa mai merg sa ma vada. Este inexplicabil pentru mine, deoarece noi am avut relatii foarte bune, eram ca niste prieteni. Toti prietenii lui cand veneau la noi spuneau ca vor sa fiu si mama lor. Este ceva peste puterea mea de intelegere. Va rog sa-mi spuneti ce sa fac. Va multumesc.

Buna seara,
Imi dau seama ca toate aceste lucruri va afecteaza foarte mult; ar fi bine ca raspunsul sa fie asa de simplu incit daca nu vrea sa va mai vada sa nu va duceti, si asta sa il ajute. Dar nu e asa de simplu; in aceste episoade, nu incercati sa intelegeti ceea ce face sau spune, pentru ca nu va avea nici o logica sau sens, si nu este reflectarea a ceea ce el simte de fapt fata de dv. In mintea lui, realitatea arata cu totul altfel; atunci cind isi revine, de fapt incepe sa simta lucrurile asa cum le simte el. In aceste perioade psihotice, adevarul este ca orice ati face nu poate schimba esential comportamentul lui; are nevoie de tratament pina isi iese din starea asta. Puteti sa va duceti sau sa nu va duceti, nu pare a fi genul de situatie in care sa aiba o predilectie spre o anumita persoana, chiar daca asa pare fata de dv. Din celelelalte lucruri pe care le descrieti, interpreteaza multe; e foarte probabil sa aiba aceeasi ideatie (persecutie, urmarire, nu stiu exact de care este) fata de mai multe persoane. Cereti si parerea dr, dar adevarul este ca trebuie sa isi faca efectul tratamentul. Asa ca ramine la alegerea dv. daca sa va duceti sau nu, pentru el e probabil sa nu schimbe lucrurile in nici un fel. O alta informatie, care e posibil sa va fie utila. Aceste persoane precum fiul dv. sint descrise a fi destul de sensibile la stress; se foloseste o metafora in psihiatrie ca au o "piele psihologica" foarte sensibila care simte orice atingere. Ideal este sa evite un mediu in care se exprima emotii puternice; adica evitati binenteles certuri cu el, tensiuni, dar daca e posibil si reprosuri, expectatii, presiuni, lamentari ca lucrurile nu mai sint ca inainte, etc.
Numai bine,
Ileana Constantin

Doamna dr. Constantin

Va cer ajutorul din nou, am vrut sa va scriu dar am vazut ca este aici o doamna care poate are nevoie mai mare de dumneavoastra decat mine. M-ati intrebat odata cum a debutat episodul psihotic al sotului pentru a va da seama care ar fi semnele unui nou episod, acum am putin timp in care va voi povesti exact cum a fost, sper din suflet ca ma puteti sfatui cum sa procedez pentru ca situatia este cam complicata. Chiar si doctorul care il trateaza a zis ca este un caz mai ciudat.
Sotul este o persoana foarte orgolioasa si destul de morala, va spun asta pentru a intelege ce va spun mai departe.
In vara anului trecut el a avut o aventura extraconjugala, in acest timp eu eram insarcinata. In timpul aventurii lui a inceput sa-mi spuna ca eu am aventuri cu unii barbati. Acesti barbati de care spunea erau chiar prieteni de familie foarte buni. Eu i-am explicat ca asa ceva nu exista si un timp am crezut ca glumeste, apoi am pus-o pe seama suspiciozitatii lui exagerate ( precizez ca el a fost o persoana suspicioasa si geloasa de cand l-am cunoscut). Dupa catva timp eu am aflat de de aventura lui iar atunci a inceput calvarul. Spunea ca acea femeie de fapt ii vrea raul si ca el nu are nimic cu ea, ca nu a avut relatii cu ea si ca eu sunt de fapt diavolul ca m-am culcat cu x si y. Apoi zicea ca am facut si filme porno ca m-a vazut el pe internet, dupa aceea a zis ca-l otravesc si ca copilul nu ar fi al lui. S-a ajuns la violenta fizica iar eu mai aveam doar o saptamana pana sa nasc. Uneori simt ca-l urasc pentru asta. Lucrurile se agravau pe zi ce trecea, m-a amentintat si cu moartea atat pe mine cat si pe fetita, avea mereu impresia ca eu sunt dusmanul lui si ca toti prietenii nostri sunt alaturi de mine pentru ca sunt si ei complice etc. El avea o cariera stralucitoare iar in urma diagnosticului a ramas pe drumuri. Ceea ce vreau eu sa va intreb sunt urmatoarele lucruri. Este posibil ca acest episod sa-l fi facut din cauza stresului? pentru ca ulterior am aflat ca acea femeie il conditiona. Probabil el se gandea ce o sa faca cu mine si cu copii. pentru ca sunt convinsa ca ne vroia si pe noi. El stia ca nu-l voi putea ierta de infidelitate pentru ca nu era prima data, stia ca eu voi divorta, era foarte speriat de acest gand. De cand face tratament au trecut 6 luni si totul pare in regula. Am inteles ca este foarte important sa nu mai aiba nici o cadere un an de la inceperea tratamentului. Acum va intreb, de ce un an? Si daca nu ar mai avea nici o cadere un an de zile asta inseamna ca nu va mai face niciodata? Acum poate imi intelegeti nelinistea pentru ca nu ma simt in siguranta langa el, nu am uitat traumele si nu stiu daca o sa le uit vreodata. Am ales sa-l iert si sa mergem mai departe dar nu as vrea sa traiesc o viata in neincredere si teama ca maine ar putea sa ma raneasca din nou mai ales ca acum avem doi copii si o gramada de responsabilitati, iar acum el a ramas fara servici iar eu sunt in concediu de maternitate. In situatia data ne este foarte greu, stiu ca si el se gandeste mereu ce vom face acum. Fac eforturi imense pentru a-l incuraja si pentru a nu-i reprosa nimic. De multe ori ma trezesc noaptea si plang ore in sir pentru a ma descarca fara sa ma vada el sau copii. Dupa ce v-am spus toate astea poate va dati seama mai bine de situatia lui si va rog sa ma ajutati.
Cu respect, Andreea

Buna ziua,
Referitor la legatura cu stressul- daca ar fi putut face episodul acela din cauza asta. Chiar daca era sub un stress foarte puternic, trebuie si o predispozitie. Nimeni nu face ceva atit de serios doar din cauza tensiunii si a oboselii- face o depresie, o insomnie etc, dar pentru un episod psihotic este nevoie de mai mult de atit. Iar predispozitia exista, dupa cum spuneti si dv., era si inainte de asta o persoana suspicioasa si geloasa- asta poate insemna o tulburare de personalitate. In anumite conditii, asta se poate organiza sub forma unui delir, cum a fost cazul la el. Toate nebuniile alea cu inselatul, acuzele pentru dv, filmele porno, copilul care nu e al lui- toate astea sint delirul de gelozie, care inteleg ca a fost tema episodului psihotic. Ce este cu anul acela? Nimic in mod special; statisticile arata ca daca un pacient nu face recaderi in urmatoarea perioada, aceasta de un an e mai putin probabil sa le faca mai incolo. Nu exclus, dar s-a vazut ca evolutia este mai buna daca exista o perioada fara probleme. Din punctul asta de vedere, probabil ca nu va ajuta sa va linistiti temerile. Dar sint lucruri care va pot ajuta. Hai sa o luam asa: asta a fost primul episod, nu aveati habar ca poate sa faca asa ceva(de genul sa va loveasca). A spus o multime de prostii, repetat, si in final cind si la el anxietatea si ideile astea paranoide nu au mai fost suportabile, a rabufnit. Ei, chiar in cazul ca ar mai face vreodata ceva similar, dumneavoastra va veti putea da seama din timp ce se intimpla. Lucrurile astea nu se peterc peste noapte; o sa vedeti ca incepe sa devina mai ilogic, sa spuna lucruri fara sens etc. V-ati dat seama si data trecuta, numai ca atunci n-ati stiut despre ce era vorba. Stiind toate astea, veti capata mai mult control asupra situatiei. Incepe sa o ia razna, chemati salvarea, il aduc la spital, il interneaza, face tratament, se potoleste. Cu alte cuvinte, n-o sa va mai loveasca, fiindca acum stiti sa va descurcati mai bine cu o posibila criza. Dar, e posibil ca aceasta criza sa nu mai vina niciodata, asa ca ar fi pacat sa va chinuiti degeaba acum. Asa ca sfatul meu este: cita vreme lucrurile sint bine, nu va faceti griji degeaba pentru ce ar putea sa fie. Luati-va jumatate de ora intr-o zi, in care sa va ginditi in ce fel ati putea sa preintimpinati sa ajungeti in situatii traumatizante pentru dv. De ex., sa ajunga la dr. inainte ca simptomele lui sa scape de sub control. Ei, la sfirsitul acelei jumatati de ora, vreau sa ajungeti la concluzia si sa stiti ca nu sinteti o victima, ci o persoana care alege liber sa traiasca linga el. O persoana care poate avea grija de ea, o persoana puternica. Pentru ca sinteti, se vede din felul in care vorbiti.
Traumele de care vorbiti nu se uita; va hotariti ce faceti cu ele. Puteti alege la un moment dat ca este prea dificil sa traiti linga el, daca astfel de episoade se repeta. Puteti sa plecati atunci, daca nu se mai poate. E si asta o solutie. Toata discutia asta este ca sa vedeti ca sint solutii chiar si in scenariile cele mai negre, iar dumneavoastra puteti sa va simtiti in siguranta. Dupa ce incheiati discutia asta "cu dumneavoastra", adica sa va ginditi la subiectul asta, inchideti-l si lasati-l inchis pina si daca va fi cazul sa-l deschideti. Iar daca grijile si gindurile astea va asalteaza, va spuneti ca v-ati gindit odata la asta, ati ajuns la niste concluzii si cita vreme nu apar informatii noi, ar fi absolut inutil sa reginditi aceleasi lucruri. Si gata. Stiu ca teoretic e usor; adevarul este ca situatia este dificila. Nu stiu cum este pentru pacient in situatiile astea; dar am vazut mereu cit de greu ii este familiei sale. Sint persoane in jurul dv. in care aveti incredere, care va ajuta? V-ar folosi macar sa fie cineva cu care sa puteti vorbi. Sotul are perspective de a gasi ceva de lucru in curind?
Mult curaj, incredere, si nu uitati sa gasiti si bucurie in viata dv.- nu uitati sa mai faceti din lucrurile care va bucura. Iar asa, pe un ton optimist, sa stiti ca este un semn bun ca in astea 6 luni a fost in regula. Foarte bun.
Multa sanatate,
Ileana Constantin

Sunt pentru prima data pe forumul dumneavoastra. Am 21 de ani si am fost diagnosticat in urma cu 7 luni cu episod psihotic acut cu simptome schizofrenice(F23.1). Nu am inteles inca in ce consta aceasta boala. M-am refacut in totalitate. De 1 luna sunt angajat ca analist programator la o primarie. Inca mai fac tratament cu RISPOLEPT CONSTA 37.5 MG.
pana acum am facut de 50 mg. Nu stiu nici ce efect au aceste injectii.
Ma simt parca mai molesit dar nu prea mult.
Va rog sa-mi dati un sfat daca se poate si sa-mi spuneti daca poate deveni ceva grav aceasta boala.
Sunt foarte speriat de cum suna diagnosticul. Acum ma simt perfect normal si nu mai am acele simptome care au declansat boala. Cum ar trebui sa ma comport relativ la aceasta boala.
Cu mult respect,
Remus Simion

Buna ziua,
Diagnosticul pe care l-ati primit dv. se pune la primul episod psihotic. In acel moment nimeni nu stie care va fi evolutia bolii; o parte din pacienti nu vor mai face nici un alt episod niciodata, o alta parte vor evolua spre o alta boala, care o sa necesite tratament cronic. Proportia este cam jumatate-jumatate. Orice diagnostic in psihiatrie se pune numai dupa o perioada de timp de evolutie a bolii, pentru a fi clar in ce directie merg lucrurile. In cazul dv. asta e tot ce spune diagnosticul pe care l-ati primit: ce a fost in momentul internarii. Nu spune nimic despre o boala pe care o aveti acum. Din nou, puteti sa nu mai aveti nimic niciodata in viitor; e insa posibil sa mai existe astfel de episoade. Pentru a le preveni, se administreaza tratament cel putin 1 an de zile de la primul episod. Rispoleptul este un medicament antipsihotic; asta inseamna ca el ajuta sa nu mai aveti acele simptome pe care le-ati avut prima data, probabil halucinatii si un anume tip de delir. Injectiile sint o forma mai convenabila de tratament, le faceti doar una la 2 saptamini, in loc de o pastila in fiecare zi. E un medicament foarte bun, si dupa cum se vede la dv. se potriveste bine; 7 luni fara nici o problema este foarte bine. Dovada ca vi se si reduce doza de la 50 la 37.5. E excelent ca puteti lucra si mai ales intr-un job solicitant intelectual. Toate astea sint semnale pozitive. Despre cum sa va comportati cu aceasta boala: In primul rind sa va cunoasteti foarte bine. Daca incepeti sa va simtiti mai "ciudat" sa va duceti la medic inainte ca lucrurile sa evolueze. In timpul unui episod psihotic, pacientul rareori solicita un consult; de obicei e familia, sau sint alte persoane. Dar, inainte ca simptomele psihotice sa se manifeste mai agresiv, pacientii descriu un fel de simptoem premergatoare: de exemplu, o stare marcata de anxietate la care nu se poate gasi o cauza, senzatii ciudate, de exemplu "nu ma mai simt eu insumi, lumea nu mi se mai pare la fel". Uneori, probleme de somn, uneori halucinatii auditive dar nu clare sub forma de voci, ci de ex. ceva neclar, doar zgomote care nu exista in realitate. Toate acestea sint semnale ca trebuie modificat ceva in schema de tratament. Asta ar fi cel mai bun lucru pe care il puteti face. Daca apar astfel de stari, sa le luati in seama si sa mergeti la medic. Incercati pe cit posibil sa evitati stresul, atit cel de la serviciu, dar si acasa, certuri, expectatii care produc presiune, reprosuri etc.
Cam asta despre ce e posibil sa fie cu boala asta. Dar realitatea la acest moment este ca va simtiti bine, tratamentul evident a fost bun,. functionati social la un nivel bun, sinteti organizat si logic in felul in care vorbiti, deci totul suna excelent. Continuati tratamentul cit timp vi se mai recomanda. Multa sanatate,
Dr. Ileana Constantin
Medic rezident psihiatrie

Buna ziua,
Multumesc foarte mult de raspunsul dumneavoastra.
Intr-adevar acum ma simt foarte bine si nu am nici o simptoma care ar duce la ce presupune aceasta boala.
Mai este o problema. M-am speriat foarte tare de auzul unor zvonuri cum ca persoanele diagnosticate cu aceasta boala nu pot avea copii. Este adevarat? Altii mi-au spus ca numai daca nu revine boala o perioada indelungata de timp - 10 ani - pot avea copii.
In ceea ce ma priveste sunt o persoana optimista si cred ca o sa trec cu bine peste acest episod negru din viata mea. Sper ca o sa fie bine.
Inca nu pot sa-mi dau seama de ce a aparut acest episod psihotic, care a fost cauza.
Eu am intrat anul trecut la Academia de Politie si mi s-a spus ca mediul de acolo a fost propice bolii. Bineinteles ca a trebuit sa renunt la Academie. Asta este. Am trecut cu greu peste asta pt ca era visul meu dar acum m-am obisnuit cu ideea. Prietena mea a decis sa intrerupem relatia tot datorita bolii si asta m-a dezamagit foarte mult. Incerc sa trec cu bine peste toate pentru ca alta solutie nu am.
De vreo 2 saptamani ma simt foarte bine, am inceput sa uit si academia si pe prietena mea si sa-mi vad din nou de viata, cu bune si rele. Incerc sa nu mai pun totul la suflet. Eu sunt adeptul zicalei "Ce nu te omoara te intareste".
Va multumesc inca o data pentru raspunsul dvs.
Cu deosebit respect,
Remus Simion

Pentru Remus
Nu iti voi da sfaturi referitoare la boala, deoarece d-na doctor este in masura sa faca acest lucru, dar iti spun din experienta pe care o am cu baiatul meu care se confrunta cu astfel de probleme (vezi toate postarile pe forum) ca trebuie sa urmezi tratamentul cat iti recomanda medicul. Sub nici o forma sa nu iei decizia de capul tau sa intrerupi. Ref. intreruperea relatiei cu prietena ta nu este nici o paguba, esti foarte tanar si ai tot timpul din lume sa cunosti pe altcineva cu suflet bun care sa-ti fie alaturi. Daca a dat bir cu fugitii in asemenea momente cand aveai nevoie sa-ti fie alaturi inseamna ca
nu merita sa regreti ca ai pierdut-o. Mult curaj si gandeste pozitiv. Cu siguranta te va ajuta.

Buna ziua d-na dr. Constantin,
In primul rand vreau sa va spun ca m-au ajutat foarte mult sfaturile pe care le-ati dat altor persoane, dar as vrea sa va povestesc cum a debutat aceasta boala la sotul meu.
Dupa cum am mai spus a fost diagnosticat cu tulburare schizo afectiva. Sotul meu are 31 de ani acum. In urma cu 4 ani, de revelion, dupa un exces de bautura a inceput sa ne zica ca el este urmarit de parintii lui, ca aude tot felul de voci. Atunci am zis ca e de la bautura stiind ca a exagerat cu aceasta. In momentul in care am ajuns acasa, a inceput din nou cu sa ne spuna ca el este urmarit, atunci am mers la un psihiatru, i-a dat un tratament, pe care nu il mai tin minte. Dupa vreo doua luni s-a simtit bine si a intrerupt tratamentul. Asvrea sa mentionez ca pe atunci el avea o activitate proprie si anume o spalatorie auto. In sfarsit toate au fost bune pana acum 2 ani si jumatate cand ne-am casatorit. Am facut nunta, iar dupa o saptamana de la nunta, iar dupa un exces de bautura au revenit crizele, dar pe alte motive. Ne spunea ca prietenii lui i-au pus ceva in bautura, ca suntem urmariti de ei cu o camera de luat vederi. In acest moment am fost la alt psihiatru. Cu toate eforturile am reusit sa-l convigem sa se interneze in spital. A facut tartament cu Zyprexa, Frontin, Depakine. A urmat tratamentul acesta circa un an de zile. In primele luni de tratament a avut diferite crize, spunea ca-l urmareste politia, garda financiara ceea ce a dus la inchiderea activitatii pe care o avea. In acest timp ne spunea mereu ca el se sinicide, ca nu are rost sa mai traiasca pt, ca este foarte bolnav. Vreau sa va mai spun ca s-a izolat fata de toti prietenii lui. Dupa acest tratament cand a considerat el ca se simte bine, iar a renuntat sa mai ia medicamente si a inceput din nou sa bea, nu foarte mult, dar bea. A reusit sa se angajeze la o firma care facea tablouri electrice, dar a stat foarte putin acolo, zicea ca se simte inchis si nu poate lucra asa. A reusit sa se angajeze la o firma de curierat rapid, ei, din acest moment a devenit alt om, ii placea foarte mult ceea ce facea, asa am inteles noi ca pt. el este foarte important sa nu stea intr-un loc. Totul a fost bine pana acum cateva zile, cand iar dupa un exces de bautura au inceput crizele, acum i se parea ca-l urmareste seful lui prin satelit, ca rad colegii de el, nu mai tinea minte ce facea. In acet moment am mers din nou la psihiatru, care stiid de data trecuta ce are, l-a mustruluit putin ca nu si-a luat medicamentele, si l-a internat 3 zile sa se linisteasca. In acet moment este acasa in concediu medical. face tartament ci zyprexa 001, cipralex 001, frontin 212, depakine 101. Acum se simte mai bine, nu mai are acele simptome, dar se enerveaza foarte repede. Cam ar ar fi povestea sotului meu de la debutul bolii. Acum imi zice tot timpul cand va putea merge la servici, dar oare v-a mai putea merge vreo data aici la firma de curierat, Doctorita noastra ne-a spus ca nu mai poate merge la acest servici si imi este frica de acest lucru, deoarece cred ca acest servici l-ar ajuta foarte mult. Imi dau seama ca sub acet tartament nu mai poate conduce. As vrea sa cer si sfatul dvs in legatura cu acet lucru. Am uitat sa va spun, ca psihiatra lui i-a spus ca trebuie sa faca tratament cel putin 5 ani de zile.