depresie, anxietate, fobie sociala, atacuri de panica
Incerc o scurta prezentare a problemelor cu care ma confrunt si in rezolvarea carora as avea rugamintea sa-mi oferiti ajutor. Incerc o sinteza pentru a nu va rapi prea mult din timp.
Problemele sunt vechi, primele simptome au aparut in jurul varstei de 18 de ani, iar in ultimii 3 ani ele s-au agravat. O data cu agravarea lor, acum 3 ani, am fost prima oara la o consultatie la un medic psihiatru in Timisoara. Diagnostice: anxietate generalizata, depresie, atacuri de panica. Tratament in jur de 4-6 luni cu Seroxat si Rivotril, FARA PSIHOTERAPIE. Rezultatul tratamentului a fost relativ bun, simptomele cele mai suparatoare s-au diminuat sau au disparut, m-am simtit mai bine.
A urmat o recadere din pacate dupa 1.5 ani de la intreruperea tratamentului. Atunci am apelat la un alt medic psihiatru, cu care am reinceput un nou tratament de Seroxat si Rivotril. Diagnostice: depresie, anxietate, fobie sociala, atacuri de panica. Doamna doctor a avut cu mine si, sa zicem, sedinte de discutii insa departe de ceea ce stiu eu ca inseamna psihoterapie. In prezent, am 1.5 ani de tratament medicamentos insa continui sa ma simt rau
Ar fi cazul cred sa trec la o descriere a simptomelor:
a. somatice:
- frecvente (in unele perioade si 2-3/saptamana) tahicardii paroxistice, incep brusc, pulsul urca intr-o secunda la aprox 200 batai/minut, se mentine acolo intre cateva minute si chiar 40 minute, dispare brusc, in general in urma unei manevre vagale pe care incerc sa o fac.
- transpiratii ale palmelor, miscarea picioarelor sau nevoia continua de a ma misca (a merge), senzatie de nod in gat, muschi incordati in diverse zone ale corpului
- senzatia ca imi aud bataile puternice ale inimii, de fapt bataile inimii sunt puternice in intensitate
- contractii involuntare ale unor fascicule musculare, e asociat lipsei de calciu din cate am inteles
- probleme de imunitate a sist respirator: laringite, traheite, rinite repetate, cronice
-tulburari ale sist nervos vegetativ: diskinezii biliare, tulburari de ritm cardiac.
b. psihologice, cele mai numeroase, incerc cu greu o sinteza:
- senzatia de urgenta, de stress, nu ma pot relaxa decat foarte greu
- senzatia dureroasa de singuratate (de fapt caut singuratatea si izolarea sociala de multe ori), senzatia de a nu fi inteles, de a nu-mi gasi locul in lume, hiper-emotivitate, senzatia apasatoare de tristete profunda, plans, imposibilitate de a ma concentra, pierderea generala a interesului si apetitului, nimic nu mai are sens in viata, rar rad din tot sufletul, lipsa interesului pentru activitati fizice, gandire inceata, obsesii, dezordine in gandire sau in comportament, etc etc.
Sunt o fire introvertita, meditativa, melancolica, analitica, dar si inclinatie si sensibilitate artistica, perfectionism, vointa dusa la extrem uneorisi ma opresc aici cu descrierea.
Conjuncturi nefavorabile a vietii mele:
- copilarie plina de traume din cauza violentelor verbale familiale, a severitatii excesive si a lipsei de afectiune
- genetic, tata are forme de anxietate si tulburari obsesiv compulsive, mama a suferit traume psihologice inclusiv in perioada graviditatii
- mi s-a spus ca am o structura psihica mai aparte, de fapt o sensiblitate excesiva la toti stimulii externi de aici si un fel de empatie involuntara, preiau f. usor starile psihice ale celor din jur
- munca intensa in conditii de stress maxim, antreprenor inca din timpul facultatii, de la varsta de 21 ani
- nu in ultimul rand viata sentimentala, as spune eu dezastruoasa. O relatie de lunga durata dar o suferinta de lunga durata de fapt...incheiata si mai dureros. Apoi relatii dezordonate, efemere, senzatie f. puternica de singuratate, ganduri de suicid
Acum, vazand marimea "scrisorii", va rog sa ma iertati si in final, sa ma ajutati cu sfaturi cum pot sa traiesc si eu normal ca astfel de viata este un calvar...Sunt de acord sa fac orice forma de tratament, psihoterapie, chiar psihanalitica daca e cazul. Am vazut pe site-ul ARPP ca din pacate nu sunt psihanalisti in Timisoara.Va rog recomandati-mi daca stiti si un psihoterapeut bun in Timisoara
O alta intrebare, tratamentul pe termen lung (mai multi ani) cu seroxat 20 mg/zi si rivotril 2mg/zi poate avea efecte adverse grave sau ireversibile?
Multumesc anticipat.
Problemele sunt vechi, primele simptome au aparut in jurul varstei de 18 de ani, iar in ultimii 3 ani ele s-au agravat. O data cu agravarea lor, acum 3 ani, am fost prima oara la o consultatie la un medic psihiatru in Timisoara. Diagnostice: anxietate generalizata, depresie, atacuri de panica. Tratament in jur de 4-6 luni cu Seroxat si Rivotril, FARA PSIHOTERAPIE. Rezultatul tratamentului a fost relativ bun, simptomele cele mai suparatoare s-au diminuat sau au disparut, m-am simtit mai bine.
A urmat o recadere din pacate dupa 1.5 ani de la intreruperea tratamentului. Atunci am apelat la un alt medic psihiatru, cu care am reinceput un nou tratament de Seroxat si Rivotril. Diagnostice: depresie, anxietate, fobie sociala, atacuri de panica. Doamna doctor a avut cu mine si, sa zicem, sedinte de discutii insa departe de ceea ce stiu eu ca inseamna psihoterapie. In prezent, am 1.5 ani de tratament medicamentos insa continui sa ma simt rau
Ar fi cazul cred sa trec la o descriere a simptomelor:
a. somatice:
- frecvente (in unele perioade si 2-3/saptamana) tahicardii paroxistice, incep brusc, pulsul urca intr-o secunda la aprox 200 batai/minut, se mentine acolo intre cateva minute si chiar 40 minute, dispare brusc, in general in urma unei manevre vagale pe care incerc sa o fac.
- transpiratii ale palmelor, miscarea picioarelor sau nevoia continua de a ma misca (a merge), senzatie de nod in gat, muschi incordati in diverse zone ale corpului
- senzatia ca imi aud bataile puternice ale inimii, de fapt bataile inimii sunt puternice in intensitate
- contractii involuntare ale unor fascicule musculare, e asociat lipsei de calciu din cate am inteles
- probleme de imunitate a sist respirator: laringite, traheite, rinite repetate, cronice
-tulburari ale sist nervos vegetativ: diskinezii biliare, tulburari de ritm cardiac.
b. psihologice, cele mai numeroase, incerc cu greu o sinteza:
- senzatia de urgenta, de stress, nu ma pot relaxa decat foarte greu
- senzatia dureroasa de singuratate (de fapt caut singuratatea si izolarea sociala de multe ori), senzatia de a nu fi inteles, de a nu-mi gasi locul in lume, hiper-emotivitate, senzatia apasatoare de tristete profunda, plans, imposibilitate de a ma concentra, pierderea generala a interesului si apetitului, nimic nu mai are sens in viata, rar rad din tot sufletul, lipsa interesului pentru activitati fizice, gandire inceata, obsesii, dezordine in gandire sau in comportament, etc etc.
Sunt o fire introvertita, meditativa, melancolica, analitica, dar si inclinatie si sensibilitate artistica, perfectionism, vointa dusa la extrem uneorisi ma opresc aici cu descrierea.
Conjuncturi nefavorabile a vietii mele:
- copilarie plina de traume din cauza violentelor verbale familiale, a severitatii excesive si a lipsei de afectiune
- genetic, tata are forme de anxietate si tulburari obsesiv compulsive, mama a suferit traume psihologice inclusiv in perioada graviditatii
- mi s-a spus ca am o structura psihica mai aparte, de fapt o sensiblitate excesiva la toti stimulii externi de aici si un fel de empatie involuntara, preiau f. usor starile psihice ale celor din jur
- munca intensa in conditii de stress maxim, antreprenor inca din timpul facultatii, de la varsta de 21 ani
- nu in ultimul rand viata sentimentala, as spune eu dezastruoasa. O relatie de lunga durata dar o suferinta de lunga durata de fapt...incheiata si mai dureros. Apoi relatii dezordonate, efemere, senzatie f. puternica de singuratate, ganduri de suicid
Acum, vazand marimea "scrisorii", va rog sa ma iertati si in final, sa ma ajutati cu sfaturi cum pot sa traiesc si eu normal ca astfel de viata este un calvar...Sunt de acord sa fac orice forma de tratament, psihoterapie, chiar psihanalitica daca e cazul. Am vazut pe site-ul ARPP ca din pacate nu sunt psihanalisti in Timisoara.Va rog recomandati-mi daca stiti si un psihoterapeut bun in Timisoara
O alta intrebare, tratamentul pe termen lung (mai multi ani) cu seroxat 20 mg/zi si rivotril 2mg/zi poate avea efecte adverse grave sau ireversibile?
Multumesc anticipat.
Va sugerez ca in loc de psihoterapie si medicatie antidepresiva sa incercati un tratament homeopatic, care este deosebit de eficient in astfel de situatii.
Remediile homeopate, spre deosebire de medicamentele obisnuite, se prescriu strict individualizat pentru fiecare pacient in parte. Numai medicul homeopat poate decide corect in urma unei consultatii amanuntite ce remediu vi se potriveste.
Asadar, cautati in orasul dvs. un cabinet homeopat iar medicul de acolo va stabili tratamentul si va va da toate indicatiile necesare.
Remediile homeopate, spre deosebire de medicamentele obisnuite, se prescriu strict individualizat pentru fiecare pacient in parte. Numai medicul homeopat poate decide corect in urma unei consultatii amanuntite ce remediu vi se potriveste.
Asadar, cautati in orasul dvs. un cabinet homeopat iar medicul de acolo va stabili tratamentul si va va da toate indicatiile necesare.
NU sunt medic.dar parerea mea sincera e ca iti trebuie un sprijin.o prietena sau un priten f bun care sa t asculte si la randul tau sa asculti problemele ei/lui a celor din jurul tau.
Pur si simplu.trebuie sa-ti impui."Ma omule...asta nu-i viata, tra sa fiu mai sociabil"
uita-te si tu in jurul tau c frumoasa e viata.uita-t la 2 catelusi cum se joaca sau la pasari c fericite sunt primavara si c frumos canta, uita-te iarna c frumos ninge.uita-te la ochii copilasilor c fericiti sunt.ideea din tot c am spus pana acum e sa-ti gasesti fericirea in lucrurile marunte.
Altceva.nu mai fi introvertit.vb cu cineva despre viata ta.fie el psiholog, fie cineva p internet care sa t asculte si sa t ajute daca poate, fie el pur si simplu un om simplu din parc d p o banca.care e ot singur (se vede). Ideea e sa-i povestesti despre viata ta, despre visele tale.
Altceva imp pt tine.gaseste o activitate care sa-ti placa, deci sa o faci din placere, dar care sa-ti ocupe timpu sanu t lase sa t gandestii la altceva.sau iarasi f bine.apuca-te d un sport.niciodata nu e tarziu.cva c implica mai multi oameni.exemplu.fotbal, inot etc
Nu intotdeauna medicamentele rezolva totul.d cele mai multe ori (asta iti zic din experienta) daca ii zici la un om ia aspirina asata si nu t mai doare capu si el zice nu-i adevarat capu o sa ma doara si dupa aspirina asta.la omu ala nui trece durerea d cap.pt ca intervine psihicu. Deci gandeste-t ca tu nu ai nici o problema, nu lua medicamenta, da fa c ti-am spus.si eu cred si sper ca o sa t simti mai bine.
Pur si simplu.trebuie sa-ti impui."Ma omule...asta nu-i viata, tra sa fiu mai sociabil"
uita-te si tu in jurul tau c frumoasa e viata.uita-t la 2 catelusi cum se joaca sau la pasari c fericite sunt primavara si c frumos canta, uita-te iarna c frumos ninge.uita-te la ochii copilasilor c fericiti sunt.ideea din tot c am spus pana acum e sa-ti gasesti fericirea in lucrurile marunte.
Altceva.nu mai fi introvertit.vb cu cineva despre viata ta.fie el psiholog, fie cineva p internet care sa t asculte si sa t ajute daca poate, fie el pur si simplu un om simplu din parc d p o banca.care e ot singur (se vede). Ideea e sa-i povestesti despre viata ta, despre visele tale.
Altceva imp pt tine.gaseste o activitate care sa-ti placa, deci sa o faci din placere, dar care sa-ti ocupe timpu sanu t lase sa t gandestii la altceva.sau iarasi f bine.apuca-te d un sport.niciodata nu e tarziu.cva c implica mai multi oameni.exemplu.fotbal, inot etc
Nu intotdeauna medicamentele rezolva totul.d cele mai multe ori (asta iti zic din experienta) daca ii zici la un om ia aspirina asata si nu t mai doare capu si el zice nu-i adevarat capu o sa ma doara si dupa aspirina asta.la omu ala nui trece durerea d cap.pt ca intervine psihicu. Deci gandeste-t ca tu nu ai nici o problema, nu lua medicamenta, da fa c ti-am spus.si eu cred si sper ca o sa t simti mai bine.
Am uitat sa specific varsta, 30 ani, deci am cam 12 ani de cand au aparut primele simptome, iar in ultimii 3 ani s-au acutizat puternic.
- Acardius-
Va multumesc pentru recomandarea de tratament homeopatic. Marturisesc ca nu m-am gandit la asta.Pe de o parte sunt intr-o perioada in care cred ca nu medicamentele (de orice fel) nu sunt suficiente pentru a rezolva aceste probleme, peste tot am citit ca anxietatea si depresia in forme cronice se trateaza cu medicatie SI psihoterapie. Altfel, chiar daca pe moment simptomele se amelioreaza, riscul recaderii este major.
INSA, pe de alta parte, recunosc ca am avut de ex. probleme de diskinezie biliara care nu s-au ameliorat simtitor decat cu medicatie homeopata deci cred ca este o varianta care merita luata in considerare.Multumesc inca o data si va doresc numai bine...
- IuliaA-
Iti multumesc pentru gandurile frumoase, pentru sinceritate si deschidere.Se simte ca faci medicina (am citit - studenta) dintr-o mare pasiune pentru a ajuta oamenii, iti doresc sa treci cu bine peste toate greutatile inerente sistemului medical din RO si sa te bucuri de satisfactiile unice traite atunci cand reusesti sa ajuti fiecare om am o mare admiratie pentru toti cei care practica aceasta meserie cu pasiune!
Aproape tot ce mi-ai scris am incercat pana acum sau incerc acum.Hai sa dau mai multe amanunte despre viata mea, in primul mesaj postat am facut o scurta sinteza.
Acum, la cei 30 ani, dupa 10 ani de activitate in mediul de afaceri din RO si chiar din strainatate, dupa experiente de tot felul pe toate planurile, dupa mii de oameni cu care am avut legaturi, dupa sute de carti de psihologie/filosofie citite (mi-a placut mereu), am senzatia ca parca nu ma mai surprinde nimic, parca am incercat totul, o senzatie subiectiva si daunatoare evident.
Iulia, tu faci apel la dezvoltarea partii afective din mine, care intr-adevar, pot spune ca au fost ani de zile in care am ignorat-o din cauza activitatii profesionale extenuante, dar acum, de 2 ani, incerc mereu sa refac acel gol.
Sa explic putin partea de fobie sociala. Nu este cea mai deranjanta, are doar legatura cu anxietatea, in sensul ca exista o tensiune care de fapt se manifesta aproape permanent, nu doar in contactele sociale. Iar tensiunile astea vin din perioade lungi de stres si din socurile pe care le-am incasat in evenimentele dure traite (nu le descriu aici). Sunt o fire dinamica si extrovertita, comunic bine in general, doar in perioadele mai acute ale depresiei intradevar nu sunt destul de dinamic si comunicativ.
Deci, prieteni buni am, dar nu multi, pentru ca am suferit destule lovituri din partea celor care mi-au fost apropiati. Multi dintre cei apropiati si-au aratat rautatea, invidia, lacomia, m-au atacat sub diverse forme, avand in vedere si situatia mea materiala si sociala de un nivel relativ ridicat, care intr-o societate ca a noastra (de tip jungla) duce inevitabil la astfel de comportamente la cei din jur. Asta nu inseamna ca nu exista oameni a caror gandire si comportament au ramas pozitive in pofida vietii grele, iar cativa (nu multi) am in jurul meu, prieteni buni cu care impart si bucurii si necazuri
Spui ca viata e frumoasa asa e...sunt multe momente cand realizez asta. Pe langa firea pragmatica pe care o am, in adancul sufletului sunt o fire contemplativa, lirica, sensibila si asa voi ramane mereu. Imi place enorm marea, natura, imi plac calatoriile (din fericire imi permit sa fac mult turism), imi place lectura, poezia, cugetarile, imi place muzica, in special genurile instrumental, clasic, dar de fapt ascult din orice gen necomercialimi place dansul de fapt sunt un etern romantic. Daca as fi renuntat sa-mi pansez sufletul cu acesti prieteni- pasiuni, daca as fi renuntat sa-mi satisfac nevoia coplesitoare de a iubi frumosul manifestat in toate formele lui cred ca m-as fi mutat demult pe o stea...Pentru sufletele sensibile si profunde, cred ca de fapt nu e o problema de a gasi fericirea in lucrurile marunte de zi cu zi, pentru ca aceste frumuseti apar la tot pasul, ci, problema acestor suflete este sa se simta mai putin singure, adica sa aiba langa ele pe cineva cu care sa fie in armonie si cu care sa impartaseasca toata aceasta bogatie de simtaminte.Nimeni nu se duce pe o insula pustie dar mirifica, decat pentru a se intoarce si a povesti cele vazute si simtite acolo.
Cand spun singuratate nu ma refer la sensul concret al cuvantului, la a nu fi inconjurat de oameni, poti sa fii inconjurat de oameni si sa te simti foarte singur.Ai trait Iulia sentimentul ca esti intr-un grup, chiar de prieteni, dar totusi esti singura? Atunci iti vine sa cauti o cale de a evada dintr-o lume cotidiana pe care o simti prea rece, prea insensibila, prea superficiala, o lume plina de infirmitati sufletesti, justificate, printre altele, de goana nebuna dupa material...Iti doresti sa scapi de mediocritatile din bazarul vietii, sa scapi de durerosul si amarul "naufragiu personal" pe care ti-l da singuratatea, si cum altfel.decat sa fii impreuna cu cineva cu care sa simti ca poti sa construiesti corabia care sa te salveze de la acel naufragiu si sa si reusesti sa mergi cu acea corabie astfel incat sa uiti toate drumurile ce duc inapoi
Am divagat poate prea departe de scopul acestui forum medical, deci e cazul sa ma opresc. Daca e cineva amator de asfel de divagatii, daca sunt oameni care simt asemanator, imi face placere sa povestim la o adresa de email.Apropos, Iulia, asa cum ai zis, tin legatura pe internet cu oameni pe care nu i-am intalnit niciodata si cu care comunic cu mare placere.Sunt atent la problemele altora, am ajutat multi oameni in aceasta viata Nu ezit sa fac bine, din dorinta de a vedea oameni putin mai fericiti.
Fac si sport, chiar inot frecvent, de mai multe ori pe saptamana.
Referitor la ultima parte a mesajului tau.spui de autosugestie si puterile ei asupra subconstientului. Am citit si exersat mult si asta dar poate nu destul intradevar si nu ajutat de persoane competente
Iulia, multumesc inca o data pentru randurile tale frumoase..Apreciez mult. Cred ca gandesc si fac multe din cele scrise de tine si totusi, crizele de tahicardie si celelalte simptome sunt prezente frecvent si uneori ma coplesesc chiar daca la nivel de vointa fac eforturi mari sa rezist. Sper sa gasesc cauzele problemelor mele.chiar daca par bine ascunse aceste cauze :) si sper sa gasesc calea spre bine
Iti doresc numai bine.
- Acardius-
Va multumesc pentru recomandarea de tratament homeopatic. Marturisesc ca nu m-am gandit la asta.Pe de o parte sunt intr-o perioada in care cred ca nu medicamentele (de orice fel) nu sunt suficiente pentru a rezolva aceste probleme, peste tot am citit ca anxietatea si depresia in forme cronice se trateaza cu medicatie SI psihoterapie. Altfel, chiar daca pe moment simptomele se amelioreaza, riscul recaderii este major.
INSA, pe de alta parte, recunosc ca am avut de ex. probleme de diskinezie biliara care nu s-au ameliorat simtitor decat cu medicatie homeopata deci cred ca este o varianta care merita luata in considerare.Multumesc inca o data si va doresc numai bine...
- IuliaA-
Iti multumesc pentru gandurile frumoase, pentru sinceritate si deschidere.Se simte ca faci medicina (am citit - studenta) dintr-o mare pasiune pentru a ajuta oamenii, iti doresc sa treci cu bine peste toate greutatile inerente sistemului medical din RO si sa te bucuri de satisfactiile unice traite atunci cand reusesti sa ajuti fiecare om am o mare admiratie pentru toti cei care practica aceasta meserie cu pasiune!
Aproape tot ce mi-ai scris am incercat pana acum sau incerc acum.Hai sa dau mai multe amanunte despre viata mea, in primul mesaj postat am facut o scurta sinteza.
Acum, la cei 30 ani, dupa 10 ani de activitate in mediul de afaceri din RO si chiar din strainatate, dupa experiente de tot felul pe toate planurile, dupa mii de oameni cu care am avut legaturi, dupa sute de carti de psihologie/filosofie citite (mi-a placut mereu), am senzatia ca parca nu ma mai surprinde nimic, parca am incercat totul, o senzatie subiectiva si daunatoare evident.
Iulia, tu faci apel la dezvoltarea partii afective din mine, care intr-adevar, pot spune ca au fost ani de zile in care am ignorat-o din cauza activitatii profesionale extenuante, dar acum, de 2 ani, incerc mereu sa refac acel gol.
Sa explic putin partea de fobie sociala. Nu este cea mai deranjanta, are doar legatura cu anxietatea, in sensul ca exista o tensiune care de fapt se manifesta aproape permanent, nu doar in contactele sociale. Iar tensiunile astea vin din perioade lungi de stres si din socurile pe care le-am incasat in evenimentele dure traite (nu le descriu aici). Sunt o fire dinamica si extrovertita, comunic bine in general, doar in perioadele mai acute ale depresiei intradevar nu sunt destul de dinamic si comunicativ.
Deci, prieteni buni am, dar nu multi, pentru ca am suferit destule lovituri din partea celor care mi-au fost apropiati. Multi dintre cei apropiati si-au aratat rautatea, invidia, lacomia, m-au atacat sub diverse forme, avand in vedere si situatia mea materiala si sociala de un nivel relativ ridicat, care intr-o societate ca a noastra (de tip jungla) duce inevitabil la astfel de comportamente la cei din jur. Asta nu inseamna ca nu exista oameni a caror gandire si comportament au ramas pozitive in pofida vietii grele, iar cativa (nu multi) am in jurul meu, prieteni buni cu care impart si bucurii si necazuri
Spui ca viata e frumoasa asa e...sunt multe momente cand realizez asta. Pe langa firea pragmatica pe care o am, in adancul sufletului sunt o fire contemplativa, lirica, sensibila si asa voi ramane mereu. Imi place enorm marea, natura, imi plac calatoriile (din fericire imi permit sa fac mult turism), imi place lectura, poezia, cugetarile, imi place muzica, in special genurile instrumental, clasic, dar de fapt ascult din orice gen necomercialimi place dansul de fapt sunt un etern romantic. Daca as fi renuntat sa-mi pansez sufletul cu acesti prieteni- pasiuni, daca as fi renuntat sa-mi satisfac nevoia coplesitoare de a iubi frumosul manifestat in toate formele lui cred ca m-as fi mutat demult pe o stea...Pentru sufletele sensibile si profunde, cred ca de fapt nu e o problema de a gasi fericirea in lucrurile marunte de zi cu zi, pentru ca aceste frumuseti apar la tot pasul, ci, problema acestor suflete este sa se simta mai putin singure, adica sa aiba langa ele pe cineva cu care sa fie in armonie si cu care sa impartaseasca toata aceasta bogatie de simtaminte.Nimeni nu se duce pe o insula pustie dar mirifica, decat pentru a se intoarce si a povesti cele vazute si simtite acolo.
Cand spun singuratate nu ma refer la sensul concret al cuvantului, la a nu fi inconjurat de oameni, poti sa fii inconjurat de oameni si sa te simti foarte singur.Ai trait Iulia sentimentul ca esti intr-un grup, chiar de prieteni, dar totusi esti singura? Atunci iti vine sa cauti o cale de a evada dintr-o lume cotidiana pe care o simti prea rece, prea insensibila, prea superficiala, o lume plina de infirmitati sufletesti, justificate, printre altele, de goana nebuna dupa material...Iti doresti sa scapi de mediocritatile din bazarul vietii, sa scapi de durerosul si amarul "naufragiu personal" pe care ti-l da singuratatea, si cum altfel.decat sa fii impreuna cu cineva cu care sa simti ca poti sa construiesti corabia care sa te salveze de la acel naufragiu si sa si reusesti sa mergi cu acea corabie astfel incat sa uiti toate drumurile ce duc inapoi
Am divagat poate prea departe de scopul acestui forum medical, deci e cazul sa ma opresc. Daca e cineva amator de asfel de divagatii, daca sunt oameni care simt asemanator, imi face placere sa povestim la o adresa de email.Apropos, Iulia, asa cum ai zis, tin legatura pe internet cu oameni pe care nu i-am intalnit niciodata si cu care comunic cu mare placere.Sunt atent la problemele altora, am ajutat multi oameni in aceasta viata Nu ezit sa fac bine, din dorinta de a vedea oameni putin mai fericiti.
Fac si sport, chiar inot frecvent, de mai multe ori pe saptamana.
Referitor la ultima parte a mesajului tau.spui de autosugestie si puterile ei asupra subconstientului. Am citit si exersat mult si asta dar poate nu destul intradevar si nu ajutat de persoane competente
Iulia, multumesc inca o data pentru randurile tale frumoase..Apreciez mult. Cred ca gandesc si fac multe din cele scrise de tine si totusi, crizele de tahicardie si celelalte simptome sunt prezente frecvent si uneori ma coplesesc chiar daca la nivel de vointa fac eforturi mari sa rezist. Sper sa gasesc cauzele problemelor mele.chiar daca par bine ascunse aceste cauze :) si sper sa gasesc calea spre bine
Iti doresc numai bine.
am 40 ani.la 29 ani am trecut printr-o exp.asemanatoare am crezut ca nu o sa-mi revin era parca un prag inalt si nu puteam sa-l trec.am renuntat la medicatie si ma-m rugat lui dumnezeu a durat cam 3 ani sa-mi revin dar am descoperit o alta lume care ma primitr cu bratele deschise.mi-a duc aminte ca nu mai stiam sa rad.am inceput sa acult muzica crestina si rugaciunile facute inaintea domnului m-au ajutat la 35 ani am nascut al doilea copil acum suntem o familie fericita.multumesc
domnuluiisus ca ma ajutat nu a fost usor dar acum ma pot bucura pana si la vederea unui fir de iarba fie ca intr-o zi sa scrii si tu altei persoane si sa poti spune ca ai trecut peste acest moment si ca esti bine.DOMNUL ISUS sa fie alaturi de tine in aceste clipe zbuciumate
si sa stinga furtuna din sufletul tau.Lnistea e pe drum draga mea sau dragul meu deschide bratele sa o primesti.incearca si vei reusi.TE IMBRATISEZ CU MULTA DRAGOSTE.
domnuluiisus ca ma ajutat nu a fost usor dar acum ma pot bucura pana si la vederea unui fir de iarba fie ca intr-o zi sa scrii si tu altei persoane si sa poti spune ca ai trecut peste acest moment si ca esti bine.DOMNUL ISUS sa fie alaturi de tine in aceste clipe zbuciumate
si sa stinga furtuna din sufletul tau.Lnistea e pe drum draga mea sau dragul meu deschide bratele sa o primesti.incearca si vei reusi.TE IMBRATISEZ CU MULTA DRAGOSTE.
Ma bucur sa aud astea.sa sti ca da...am trecut si eu prin asa cva (adica sa fiu intr-un grup dar sa ma simt singura). Am patit si sa fiu acasa cu ai mei si sa ma simt singura.dar recunosc ca in momentele acelea plec undeva la tara unde ma relaxez, ajut oameni batrani c au muncit toata viata si ma simt mai bine.pt ca acolo ma simt iubita.chiar daca ma duc la un om sa-i dau ziua buna simt ca el se bucura si asta ma face si p mine fericita. D multe ori imi place sa ma retrag la o cabana, la gura sobei (asta e placerea mea cea mai mare). Dar ma intorc repede in societate pt ca stiu, simt ca locul meu e aici sa ajut oameni si o fac cu cea mai mare placere si daruire.
Prieteni cu care s avb eu despre problemele am 2, dar sunt d ajuns.nu trebuie sa ai prieteni multi, ci buni (fara prietenul meu desigur care e cu mine mereu si eu vreau sa cred ca suntem unul).
Am incercat si sa evadez un timp, sa cunosc alta lume.alt continent chiar.si mi-am dat seama ca Romania are partile ei bune, dar si partile ei rele (din care fac parte si multi oameni).
Eu sper din tot sufletul sa-ti gasesti fericirea si sa duci o alta viata, si f imp sa-ti gasesti sufletul pereche
Numai bine
Prieteni cu care s avb eu despre problemele am 2, dar sunt d ajuns.nu trebuie sa ai prieteni multi, ci buni (fara prietenul meu desigur care e cu mine mereu si eu vreau sa cred ca suntem unul).
Am incercat si sa evadez un timp, sa cunosc alta lume.alt continent chiar.si mi-am dat seama ca Romania are partile ei bune, dar si partile ei rele (din care fac parte si multi oameni).
Eu sper din tot sufletul sa-ti gasesti fericirea si sa duci o alta viata, si f imp sa-ti gasesti sufletul pereche
Numai bine
Mai Aurelius se pare ca tu nu ai nevoie de tratament medicamentos ci mai degraba de o nevasta!!!!!!!!!!!!!!!!!!Ce mai astepti?!Faceti schimb de foto tu si Iulia, discutii mai multe si poate iese ceva!
-Greece women-
Mai draga descendenta a lui Aristofan, draga amatoare de speculatii anecdotice.
iti multumesc ca ti-ai expus aici abilitatile empatice. Recunosc ca am inteles pe deplin mesajul tau abia dupa ce am citit despre o trauma mai veche a ta, de care pomeneai in link-ul de mai jos:
http://forum.romedic.ro/prod/Ajutor!Prietenul_meu_schimba_mirosul_din_camera_cand_vine_de_la_serviciu!_05239.html
Ai putea fi un interesant caz de sindrom de stres posttraumatic, aviz profesionistilor de pe acest site.
Imi permit sa te ajut si eu cu un sfat de neprofesionist, iti sugerez ca ai putea avea succes, cu aptitudinile tale remarcabile, intr-o profitabila ramura de activitate, de exemplu cea a companiilor de escortare. Daca nu intelegi cumva domeniul mai sus mentionat, iti recomand sa nu il cauti in doctrinele morale ale lui Platon sau Socrate, chiar daca sunt convins ca citesti destul de multa filozofie greaca, avand in vedere pseudonimul ales si profunzimea comentariului tau.
Mai draga descendenta a lui Aristofan, draga amatoare de speculatii anecdotice.
iti multumesc ca ti-ai expus aici abilitatile empatice. Recunosc ca am inteles pe deplin mesajul tau abia dupa ce am citit despre o trauma mai veche a ta, de care pomeneai in link-ul de mai jos:
http://forum.romedic.ro/prod/Ajutor!Prietenul_meu_schimba_mirosul_din_camera_cand_vine_de_la_serviciu!_05239.html
Ai putea fi un interesant caz de sindrom de stres posttraumatic, aviz profesionistilor de pe acest site.
Imi permit sa te ajut si eu cu un sfat de neprofesionist, iti sugerez ca ai putea avea succes, cu aptitudinile tale remarcabile, intr-o profitabila ramura de activitate, de exemplu cea a companiilor de escortare. Daca nu intelegi cumva domeniul mai sus mentionat, iti recomand sa nu il cauti in doctrinele morale ale lui Platon sau Socrate, chiar daca sunt convins ca citesti destul de multa filozofie greaca, avand in vedere pseudonimul ales si profunzimea comentariului tau.
Greece women.ma abtin.ti-am trimis un mesaj p care sper sa-l citesti si sa nu-l uiti!!!
Aurelius, am uitat cva.ti-ai putea lua un cutzu mic.t poate ajuta f mult :)
Aurelius, am uitat cva.ti-ai putea lua un cutzu mic.t poate ajuta f mult :)
draga aurelius, ce-ti lipseste? nu ai ce manca, nu ai unde dormi? relaxeaza-te.. esti un tip inteligent... altii sunt vai steaua lor si tot nu se plang atat... CREDINTA IN DUMNEZEU ITI LIPSESTE.. MULTA SANATATE si PUTERE ITI DORESC! si sa auzim numai de bine..
salut/eu am 27 de ani si de 4-5 ani sunt la fel ca tine.In prezent fac tratament si pshihoterapie.sunt casatorit, am casa mea, nu mor de foame(cineva a spus mai sus ca-ti trebuie o nevasta).de unde aceste stari...trecutul in mare parte care se asociaza cu stresul acum.Singura scapare este increderea in tine, tu esti singurul care te poti ajuta, nu seroxat, xanax, etc.Cel mai grav este ca se mai poate intampla sa nu poti scapa niciodat de ele.nu vreau sa te descurajezi dar tu ai de ceva timp acele stari.La scrisul aici nu prea te ajuta cu nimic sunt rari cei care scapa si mai scriu aici.vede viata altfel si vei reusi.
BUNA AURELIUS.Astazi am recitit ce ai scris si am vazut ca ai citit f. multe carti de pshiologie.E adevarat atunci cand avem probleme cautam orice informatie poate scapam de ele.Iti dai seama ca nu esti singur in aceasta situatie din ce in ce mai multe persoane se confrunta cu asa ceva.Poate astazi ai stat de vorba cu multe persoane care aveau aceleasi simptome si faceau eforturi mari sa nu se vada ca au ceva.Apropo de cartile citite poate ma insel dar ai uitat sa citesti una.BIBLIA.Ma astept sa zici HAI FUGI SI NU MA PLICTISI oricum nu ma supar zii cu voce tare poate te aud sau poate macar.razi un pic.TE IMBRATISEZ CA PE FRATELE MEU.VEZI NU ESTI SINGUR TE-AI FACUT CU O SORA MAI MARE.Diseara cand te pui la nani spune asa, , EU MA CULC SI -ASORM IN PACE, CACI NUMAI TU DOAMNE IMI DAI LINISTE IN LOCUINTA MEA...SA -AUZIM DE BINE.
-andera26-
A manca bine si a dormi undeva bine sunt nevoi PRIMARE/ELEMENTARE.ar fi bine sa nu reducem viata la nevoile primare chiar daca poate multi din jurul nostru o fac si se mai si lauda cu asta, dar hai sa nu mergem cu TURMA :) Stiu ca din pacate in RO e multa saracie multi sunt vai steaua lor cum zici dar cred ca in mare masura e vina lor pentru asta.Cred ca ai vazut in jur blazarea, lenea, neseriozitatea, dezinteresul si celelalte care ii fac pe multi sa nu mai tina cu ei nici steaua lor :)
Nici partea materiala, nici inteligenta, nu exclud anxietatea si depresia. Cred ca stii persoane cu conturi mari in banci dar care au incheiat conturile cu viata (nu ma mai gandesc la asta), precum si persoane chiar foarte inteligente (genii artistice sau de tot felul nu e deloc cazul meu), care au trait profund nefericiti si singuri.Deci linistea si bucuria de a trai nu are legatura nici cu banii si nici cu IQ-ul.
Da, recunosc, probabil credinta mea in Dumnezeu nu este destul de mare
Multumesc frumos pentru gandul bun. Asemenea iti doresc
A manca bine si a dormi undeva bine sunt nevoi PRIMARE/ELEMENTARE.ar fi bine sa nu reducem viata la nevoile primare chiar daca poate multi din jurul nostru o fac si se mai si lauda cu asta, dar hai sa nu mergem cu TURMA :) Stiu ca din pacate in RO e multa saracie multi sunt vai steaua lor cum zici dar cred ca in mare masura e vina lor pentru asta.Cred ca ai vazut in jur blazarea, lenea, neseriozitatea, dezinteresul si celelalte care ii fac pe multi sa nu mai tina cu ei nici steaua lor :)
Nici partea materiala, nici inteligenta, nu exclud anxietatea si depresia. Cred ca stii persoane cu conturi mari in banci dar care au incheiat conturile cu viata (nu ma mai gandesc la asta), precum si persoane chiar foarte inteligente (genii artistice sau de tot felul nu e deloc cazul meu), care au trait profund nefericiti si singuri.Deci linistea si bucuria de a trai nu are legatura nici cu banii si nici cu IQ-ul.
Da, recunosc, probabil credinta mea in Dumnezeu nu este destul de mare
Multumesc frumos pentru gandul bun. Asemenea iti doresc
-chipita-
Multumesc mult pentru gandurile pline de dragoste si de CREDINTA, sper sa reusesc si eu sa descopar lumea cea noua de care spui.
Da, recunosc nu am citit Biblia decat foarte putin.Cred ca si stiinta (medicina, psihologia) este tot lasata de Dumnezeu deci Credinta si Stiinta nu se exclud, ci se completeaza.Nu am spus niciodata nimanui HAI fugi si nu ma plictisi dimpotriva, vreau sa invat in fiecare zi sa fiu mai bun, de la toti cei din jurul meu si ascult pe fiecare atunci cand simt ca exista ceva pozitiv in ceea ce spune si gandeste omul respectiv
Multumesc, draga sora mai mare:)Chiar daca nu stiu ce inseamna a face nani inainte de ora 3 noaptea, cred ca nu e deloc tarziu nici la acea ora pentru o rugaciune sau pentru astfel de ganduri glumesc :)..stiu ca nu e tarziu niciodata pentru un gand frumos sau o rugaciune
Te imbratisez cu bucurie
Multumesc mult pentru gandurile pline de dragoste si de CREDINTA, sper sa reusesc si eu sa descopar lumea cea noua de care spui.
Da, recunosc nu am citit Biblia decat foarte putin.Cred ca si stiinta (medicina, psihologia) este tot lasata de Dumnezeu deci Credinta si Stiinta nu se exclud, ci se completeaza.Nu am spus niciodata nimanui HAI fugi si nu ma plictisi dimpotriva, vreau sa invat in fiecare zi sa fiu mai bun, de la toti cei din jurul meu si ascult pe fiecare atunci cand simt ca exista ceva pozitiv in ceea ce spune si gandeste omul respectiv
Multumesc, draga sora mai mare:)Chiar daca nu stiu ce inseamna a face nani inainte de ora 3 noaptea, cred ca nu e deloc tarziu nici la acea ora pentru o rugaciune sau pentru astfel de ganduri glumesc :)..stiu ca nu e tarziu niciodata pentru un gand frumos sau o rugaciune
Te imbratisez cu bucurie
-IuliaA-
Citesc si recitesc mesajele tale IuliaTe admir cat de mult echilibru si intelepciune ai Reusesti sa traiesti clipa, prezentul, reusesti sa gasesti bucuria in cele mai marunte intamplari din viata ta Simplitatea e unul din secretele fericirii taleIar cel mai mare secret cred ca e capacitatea ta de a oferi iubire Mi-am adus aminte de un citat
Love is that condition in which
The happiness of another person
Is essential to your own.
Robert A. Heinlein
Si stii ce mi se pare paradoxal cu toata intelepciunea si maturitatea pe care o ai (nu-ti stiu varsta fizica dar ma refer la cea psihica), ai ramas totusi copil in sufletul tau si reusesti sa vezi viata cu simplitatea si inocenta unui copilMai am un citat care se potriveste:)
Like a child s infinite dreams, is the enlessness of love. Renee Tripp
Stii ce imi doresc mult? Sa dau timpul inapoi.un fel de return to innocence sa ma simt din nou copil. Stiu ca e imposibil dar pot sa incerc sa regasesc treptat si copilul din mine pentru ca el nu mai apare aproape deloc.Multi ani am purtat mereu masti sociale (aproape ca mi-am uitat identitatea proprie), am invatat sa-mi ascund toate vulnerabilitatile, sa lupt cu toate armele pentru a castiga bataliile de zi cu zi pentru a nu mai fi lovit de cei care incercau sa exploateze aceste slabiciuni si vulnerabilitati. Si da, am castigat majoritatea bataliilor, chiar atunci cand pareau pierdute, nu am renuntat niciodata si am castigat prin calitatile mele de luptator, prin curaj, prin tenacitate, prin determinare, dar pierd in cea mai mare provocare, cea de acum.aceea de a regasi fata umana a celui care am fost inainte de toate aceste batalii. Iti dai seama ca, acel copil de care vorbesc, a fugit si s-a ascuns ingrozit si speriat de tot ceea ce a vazut. Oare il voi mai regasi vreodata?
Am zambit cand am citit despre cutzu mic :) iubesc animalele parintii mei au un cutzu mic care se bucura enorm atunci cand vin la ei. Ma joc cu el si ma bucura afectiunea pe care mi-o arata el absolut neconditionat Dar ce s-ar face bietul cutzu de unul singur pentru ca toata ziua lipsesc de acasa fiind plecat la firma sau intilniri de afaceri sau cu toate grijile pe care le am pentru a ma autogospodari si autoadministra cred ca ar intra in depresie si el saracu...:) am lua impreuna seroxat si rivotril :)
Mi-ai urat sa-mi gasesc sufletul pereche. multumesc hmmmm, cred ca trebuie sa ma regasesc intai pe mine. Am citit ca nu exista sufletul perecheca iubirea se construieste zilnic, ca de fapt sunt suflete cu care ne potrivim, dar trebuie indeplinite in timp conditiile din Teoria triunghiulara a iubirii a lui Sternberg: iubire= pasiune+intimitate+angajament (devotament) In practica nu am reusit sa o gasesc sau doar am crezut ca am gasit-o dar a fost o iluzie. Au fost dezamagiri sau sentimente neimpartasite, ori de o parte ori de cealalta. Am gasit mult materialism, superficialitate, imoralitate, egoism, posesivitate sau gelozie exagerata.romantismul e pe cale de disparitie rabdarea si altruismul la fel asta e Nu judec pe nimeni si eu sunt om cu defectele si greselile mele dar sunt sigur ca incerc sa invat din greseli, si sa fiu putin mai bun cu fiecare zi in rest Dumnezeu stie poate nu stiu ce inseamna arta compromisului (imi spunea cineva):) Asta este poate ca Sternberg a mai gresit pe ici pe colo.sau poate Cupidon mai face si el economie de sageti :) a tot tras si a vazut ca trage degeaba :)
Te imbratisez cu drag Iulia
Citesc si recitesc mesajele tale IuliaTe admir cat de mult echilibru si intelepciune ai Reusesti sa traiesti clipa, prezentul, reusesti sa gasesti bucuria in cele mai marunte intamplari din viata ta Simplitatea e unul din secretele fericirii taleIar cel mai mare secret cred ca e capacitatea ta de a oferi iubire Mi-am adus aminte de un citat
Love is that condition in which
The happiness of another person
Is essential to your own.
Robert A. Heinlein
Si stii ce mi se pare paradoxal cu toata intelepciunea si maturitatea pe care o ai (nu-ti stiu varsta fizica dar ma refer la cea psihica), ai ramas totusi copil in sufletul tau si reusesti sa vezi viata cu simplitatea si inocenta unui copilMai am un citat care se potriveste:)
Like a child s infinite dreams, is the enlessness of love. Renee Tripp
Stii ce imi doresc mult? Sa dau timpul inapoi.un fel de return to innocence sa ma simt din nou copil. Stiu ca e imposibil dar pot sa incerc sa regasesc treptat si copilul din mine pentru ca el nu mai apare aproape deloc.Multi ani am purtat mereu masti sociale (aproape ca mi-am uitat identitatea proprie), am invatat sa-mi ascund toate vulnerabilitatile, sa lupt cu toate armele pentru a castiga bataliile de zi cu zi pentru a nu mai fi lovit de cei care incercau sa exploateze aceste slabiciuni si vulnerabilitati. Si da, am castigat majoritatea bataliilor, chiar atunci cand pareau pierdute, nu am renuntat niciodata si am castigat prin calitatile mele de luptator, prin curaj, prin tenacitate, prin determinare, dar pierd in cea mai mare provocare, cea de acum.aceea de a regasi fata umana a celui care am fost inainte de toate aceste batalii. Iti dai seama ca, acel copil de care vorbesc, a fugit si s-a ascuns ingrozit si speriat de tot ceea ce a vazut. Oare il voi mai regasi vreodata?
Am zambit cand am citit despre cutzu mic :) iubesc animalele parintii mei au un cutzu mic care se bucura enorm atunci cand vin la ei. Ma joc cu el si ma bucura afectiunea pe care mi-o arata el absolut neconditionat Dar ce s-ar face bietul cutzu de unul singur pentru ca toata ziua lipsesc de acasa fiind plecat la firma sau intilniri de afaceri sau cu toate grijile pe care le am pentru a ma autogospodari si autoadministra cred ca ar intra in depresie si el saracu...:) am lua impreuna seroxat si rivotril :)
Mi-ai urat sa-mi gasesc sufletul pereche. multumesc hmmmm, cred ca trebuie sa ma regasesc intai pe mine. Am citit ca nu exista sufletul perecheca iubirea se construieste zilnic, ca de fapt sunt suflete cu care ne potrivim, dar trebuie indeplinite in timp conditiile din Teoria triunghiulara a iubirii a lui Sternberg: iubire= pasiune+intimitate+angajament (devotament) In practica nu am reusit sa o gasesc sau doar am crezut ca am gasit-o dar a fost o iluzie. Au fost dezamagiri sau sentimente neimpartasite, ori de o parte ori de cealalta. Am gasit mult materialism, superficialitate, imoralitate, egoism, posesivitate sau gelozie exagerata.romantismul e pe cale de disparitie rabdarea si altruismul la fel asta e Nu judec pe nimeni si eu sunt om cu defectele si greselile mele dar sunt sigur ca incerc sa invat din greseli, si sa fiu putin mai bun cu fiecare zi in rest Dumnezeu stie poate nu stiu ce inseamna arta compromisului (imi spunea cineva):) Asta este poate ca Sternberg a mai gresit pe ici pe colo.sau poate Cupidon mai face si el economie de sageti :) a tot tras si a vazut ca trage degeaba :)
Te imbratisez cu drag Iulia
nu vreau sa te deceptionez, dar afectiunile care provin inca din copilarie se vindeca foarte greu.in primul rand trebuie sa mergi la un psiholog si sa gasesti cauza.pana nu o gasesti nu poti avea din nou incredere in puterea gandului tau.de fapt ce este anxietatea insotita de atac de panica?frica de a fi tu, de a avea incredere in tine.binentels ca serotonina are un rol important.este bine sa iei medicamente care nu dau dependenta si sunt sa stii, dar nu pe perioada lunga.ai nevoie de cineva drag care sa te sustina, inteleaga si care sa te inpulsioneze zilnic.nu stiu ce pot sa iti mai spun.si eu am probleme de 2 ani, dar am inceput sa merg spre bine cu ajutorul lui dumnezeu si al meu.asa ca succes.
Da ai dreptate.simplitatea e unu din secretele mele :).D cand eram mica imi placea sa-i ajut p cei din jur.chiar daca uneori ma fortam la lucruri grele(uneori ma durea spatele, dar asta nu ma impiedica sa-i ajut p oameni in continuare la lucruri grele.d ridicat). Orice m-ar fi durut.ma simteam f fericita cand vedeam c fericit e omul respectiv.
Totusi uneori e greu sa fi fericit doar pt ca ii vezi p altii fericiti.si atunci nu am c face decat sa gasesc fericire in lucruri marunte.cum ar fi sa ma joc cu cainele meu.dupa o zi f obositoare in spital (care apropo e tot singur acasa toata ziua), sau sa ma bucur cand ninge.in fine lucruri marunte.p care oamenii le trec cu vederea nestiind ca sunt lucruri care t fac fericit.
Nu trebuie sa dai timpul inapoi.trebuie doar sa t regasesti.t intrebi daca o sa regasesti copilul din tine.eu zic ca nu e greu, dar trebuie sa ai vointa.trebuie sa inveti d la copii :).uita-te la ei p strada, in parc.uita-te din c motive rad ei.din nimicuri.si invata d la ei.razi din orice chestie marunta.dar care altadata te-a facut sa razi (chiar daca unii nu vor intelege).zambeste.
Sti.eu cred ca d la oricine poti invata cate cva.d la cei rai sa nu fi ca ei, d la cei buni sa imprumuti un pic din bunatatea lor, d la cei mici sa razi.si lista poate continua.
Iubirea.despre asta nu-ti pot spune prea multe.intradevar cred ca e cum ti-o faci. Nu am avut f multi prieteni (iubiti ma refer), da cei p care i-am avut si-au batut joc d mine (in sensul ca nu a fost nici unul care sa nu ma fi inselat sau mintit.si eu nu suport asta).probabil firea mea a fost d vina.asa cum spui tu copilaroasa si eu as zice si naiva. Acum am prieten.si simt ca e o persoana buna.care nu mi-ar face rau si care ma respecta.datorita experintelor avute mi-e f greu sa am incredere in el.dar ma straduiesc :)
Sa sti.poate nu-ti vine sa crezi.dar si prieteni am f putini.2.cu care pot vb despre viata mea si care ma ajuta si p mine.pt ca exista momente in care toti trebuie sa fim ajutati.oricat d tari ne tinem sau suntem. Desi nu-mi sta in fire.acum m-am descarcat si eu putin.d obicei nu pot spune nimic despre mine.
Totusi uneori e greu sa fi fericit doar pt ca ii vezi p altii fericiti.si atunci nu am c face decat sa gasesc fericire in lucruri marunte.cum ar fi sa ma joc cu cainele meu.dupa o zi f obositoare in spital (care apropo e tot singur acasa toata ziua), sau sa ma bucur cand ninge.in fine lucruri marunte.p care oamenii le trec cu vederea nestiind ca sunt lucruri care t fac fericit.
Nu trebuie sa dai timpul inapoi.trebuie doar sa t regasesti.t intrebi daca o sa regasesti copilul din tine.eu zic ca nu e greu, dar trebuie sa ai vointa.trebuie sa inveti d la copii :).uita-te la ei p strada, in parc.uita-te din c motive rad ei.din nimicuri.si invata d la ei.razi din orice chestie marunta.dar care altadata te-a facut sa razi (chiar daca unii nu vor intelege).zambeste.
Sti.eu cred ca d la oricine poti invata cate cva.d la cei rai sa nu fi ca ei, d la cei buni sa imprumuti un pic din bunatatea lor, d la cei mici sa razi.si lista poate continua.
Iubirea.despre asta nu-ti pot spune prea multe.intradevar cred ca e cum ti-o faci. Nu am avut f multi prieteni (iubiti ma refer), da cei p care i-am avut si-au batut joc d mine (in sensul ca nu a fost nici unul care sa nu ma fi inselat sau mintit.si eu nu suport asta).probabil firea mea a fost d vina.asa cum spui tu copilaroasa si eu as zice si naiva. Acum am prieten.si simt ca e o persoana buna.care nu mi-ar face rau si care ma respecta.datorita experintelor avute mi-e f greu sa am incredere in el.dar ma straduiesc :)
Sa sti.poate nu-ti vine sa crezi.dar si prieteni am f putini.2.cu care pot vb despre viata mea si care ma ajuta si p mine.pt ca exista momente in care toti trebuie sa fim ajutati.oricat d tari ne tinem sau suntem. Desi nu-mi sta in fire.acum m-am descarcat si eu putin.d obicei nu pot spune nimic despre mine.
Aurelius, la inceputul primului mesaj spui ca te confrunti cu anumite probleme in rezolvarea carora soliciti ajutor.
Mai exact, ce fel de ajutor te astepti sa primesti prin intermediul acestui forum?
Observ la tine o mare nevoie de verbalizare si insotire in acest proces. In intampinarea unei astfel de nevoi vine psihoterapia, desi cu siguranta nu se limiteaza doar la asta.
Discutiile on line ajuta sunt de un anumit folos. Insa cu siguranta nu substituie o interactiune umana fata-in-fata, si nici nu indeplinesc functii curative. Sunt, poate, usor linistitoare, desi in substrat accentueaza si mai mult tendinta spre izolare.
Legat de mesajul lui Greece women: in vreme ce ea ti-a sugerat ceva pozitiv (ca esti mult mai sanatos decat crezi), tu i-ai raspuns intr-o maniera complet opusa (ca sufera de o afectiune psihica pentru care are nevoie de ajutor profesionist).
Atentie la fair-play!!!
Mai exact, ce fel de ajutor te astepti sa primesti prin intermediul acestui forum?
Observ la tine o mare nevoie de verbalizare si insotire in acest proces. In intampinarea unei astfel de nevoi vine psihoterapia, desi cu siguranta nu se limiteaza doar la asta.
Discutiile on line ajuta sunt de un anumit folos. Insa cu siguranta nu substituie o interactiune umana fata-in-fata, si nici nu indeplinesc functii curative. Sunt, poate, usor linistitoare, desi in substrat accentueaza si mai mult tendinta spre izolare.
Legat de mesajul lui Greece women: in vreme ce ea ti-a sugerat ceva pozitiv (ca esti mult mai sanatos decat crezi), tu i-ai raspuns intr-o maniera complet opusa (ca sufera de o afectiune psihica pentru care are nevoie de ajutor profesionist).
Atentie la fair-play!!!
Simina, multumesc pentru comentariul tau, asteptam cu interes si interventia unui profesionist asa cum esti tu. Voi incerca sa-ti raspund la obiect. Am impresia ca nu m-ai inteles, probabil am fost neclar in exprimare si chiar m-am abatut de la problema principala si am si comunicat mai pe larg (chiar deviind de la subiect) cu celelalte persoane care mi-au raspuns pana acum.
Deci, sa explic:
Mi-am descris in primul mesaj problemele acute si cronice pe care le am si am incheiat cu intrebarile despre ce ajutor as solicita, le reformulez si le completez:
1) Cred ca e nevoie de psihoterapie in paralel cu tratamentul medicamentos, deci va rog sa-mi recomandati un psihoterapeut bun in Timisoara sau in apropiere.
Acum 3 ani am fost la un psihiatru care este si psihoterapeut, este membru in mai multe organizatii de gen, are lucrari publicate, experienta vasta, recomandari bune, etc. Parerea mea este ca a dat dovada de lipsa de interes si profesionalism in cazul meu pentru ca nici macar nu mi-a sugerat ca am nevoie de psihoterapie, am luat seroxat si rivotril timp de sase luni, am avut 5 intilniri care au durat fiecare cam cate 15 minute si asta a fost tot !!!
2) Considerati ca e nevoie de psihoterapie de orientare psihanalitica in cazul meu? Psihanalisti din cate stiu nu sunt in Timisoara iar o astfel de terapie e de durata a 1-2-3 ani deci nu e usor pentru mine sa fac asta dar daca e nevoie fac orice.
3) Am fost la alt medic psihiatru. Am 17 luni de cand fac tratament constant cu aceleasi doze, cu seroxat 20 mg/zi si rivotril 2mg/zi. Poate avea efecte adverse grave sau ireversibile acest tratament pe termen lung? Ce mi-ati putea spune referitor la aceasta schema de tratament medicamentos?
Cred ca iti imaginezi ca sunt dezamagit de lipsa de profesionalism a unor psihiatri/psihoterapeuti avand in vedere cele ce ti-am prezentat mai sus si faptului ca ma simt rau atunci cand ai tahicardii cu frecventa de peste 200 batai pe minut si durata de 40-50 min nu te poti simti bine. DAR SPER SI IMI DORESC SA MA VINDEC SI SUNT DISPUS SA FAC ORICE PENTRU ASTA!
Referitor la verbalizare, foarte interesant ai remarcat ca este una din nevoile mele si iti multumesc pentru sfat. Sper ca nu bat campii foarte tare :). Asa e, probabil nu ma vindeca de anxietate. Imi face placere sa comunic, chiar si pe aceasta cale virtuala, cu oameni care exprima sentimente si ganduri frumoase si le multumesc, ii apreciez si le voi raspunde mereu cu acelasi drag. O maladie a acestei societati e lipsa de a arata dragoste in jur si de comunicare corecta, deci e bine sa incercam sa o amelioram, indiferent pe ce cale. Evident calea online nu este cea mai buna este doar una din ele
Legat de Greece woman, mesajul ei de aici, prin mod de exprimare si continut, a fost o banala gluma de prost gust, o ironie ieftina. Am diagnostic de tulburare anxioasa si depresiva, ma simt rau (SIMPTOME OBIECTIVE) de multi ani, iar ea imi spune ca am nevoie de o nevasta, cu 10 semne de exclamare. Asta inseamna ceva pozitiv? Apoi insista cu tupeu, spunand cemai astepti si facand referire la conversatia cu Iulia, spune faceti schimb de foto ca poate iese ceva. Nu cumva astfel de mesaje isi au locul pe un forum matrimonial si nu aici? Mirat de acest personaj, m-am uitat si la alte mesaje ale ei am vazut ironii, glume proaste, absurditati. Astfel am decis sa ii raspund cu aceeasi moneda, iar raspunsul meu a fost tot ironic si sarcastic, foarte subtil in totalitate Puteam sa o ignor, asa cum a facut Iulia, dar pe moment am ales sa reactionez, poate cu o ironie prea dura dar nu tolerez sa ia cineva in ras suferinta cuiva, indiferent daca e vorba de mine sau de altcineva. Cred ca nu se pune poblema aici de lipsa de fair-play din partea mea si imi pare rau daca astfel ai considerat situatia, te inteleg ca nu ai aruncat o privire prea atenta, te-ai concentrat doar pe cuvintele nu ai nevoie de tratament medicamentos dar nici nu merita cred sa ne pierdem vremea. Subiect incheiat din punctul meu de vedere.
Multumesc mult pentru mesaj Simina si mi-as dori sa mai vorbim, in masura timpului pe care-l aloci acestui forum, spre binele meu si poate si al altora care au probleme asemanatoare. Imi pare rau ca nu sunt mai aproape de Sibiu :)
Deci, sa explic:
Mi-am descris in primul mesaj problemele acute si cronice pe care le am si am incheiat cu intrebarile despre ce ajutor as solicita, le reformulez si le completez:
1) Cred ca e nevoie de psihoterapie in paralel cu tratamentul medicamentos, deci va rog sa-mi recomandati un psihoterapeut bun in Timisoara sau in apropiere.
Acum 3 ani am fost la un psihiatru care este si psihoterapeut, este membru in mai multe organizatii de gen, are lucrari publicate, experienta vasta, recomandari bune, etc. Parerea mea este ca a dat dovada de lipsa de interes si profesionalism in cazul meu pentru ca nici macar nu mi-a sugerat ca am nevoie de psihoterapie, am luat seroxat si rivotril timp de sase luni, am avut 5 intilniri care au durat fiecare cam cate 15 minute si asta a fost tot !!!
2) Considerati ca e nevoie de psihoterapie de orientare psihanalitica in cazul meu? Psihanalisti din cate stiu nu sunt in Timisoara iar o astfel de terapie e de durata a 1-2-3 ani deci nu e usor pentru mine sa fac asta dar daca e nevoie fac orice.
3) Am fost la alt medic psihiatru. Am 17 luni de cand fac tratament constant cu aceleasi doze, cu seroxat 20 mg/zi si rivotril 2mg/zi. Poate avea efecte adverse grave sau ireversibile acest tratament pe termen lung? Ce mi-ati putea spune referitor la aceasta schema de tratament medicamentos?
Cred ca iti imaginezi ca sunt dezamagit de lipsa de profesionalism a unor psihiatri/psihoterapeuti avand in vedere cele ce ti-am prezentat mai sus si faptului ca ma simt rau atunci cand ai tahicardii cu frecventa de peste 200 batai pe minut si durata de 40-50 min nu te poti simti bine. DAR SPER SI IMI DORESC SA MA VINDEC SI SUNT DISPUS SA FAC ORICE PENTRU ASTA!
Referitor la verbalizare, foarte interesant ai remarcat ca este una din nevoile mele si iti multumesc pentru sfat. Sper ca nu bat campii foarte tare :). Asa e, probabil nu ma vindeca de anxietate. Imi face placere sa comunic, chiar si pe aceasta cale virtuala, cu oameni care exprima sentimente si ganduri frumoase si le multumesc, ii apreciez si le voi raspunde mereu cu acelasi drag. O maladie a acestei societati e lipsa de a arata dragoste in jur si de comunicare corecta, deci e bine sa incercam sa o amelioram, indiferent pe ce cale. Evident calea online nu este cea mai buna este doar una din ele
Legat de Greece woman, mesajul ei de aici, prin mod de exprimare si continut, a fost o banala gluma de prost gust, o ironie ieftina. Am diagnostic de tulburare anxioasa si depresiva, ma simt rau (SIMPTOME OBIECTIVE) de multi ani, iar ea imi spune ca am nevoie de o nevasta, cu 10 semne de exclamare. Asta inseamna ceva pozitiv? Apoi insista cu tupeu, spunand cemai astepti si facand referire la conversatia cu Iulia, spune faceti schimb de foto ca poate iese ceva. Nu cumva astfel de mesaje isi au locul pe un forum matrimonial si nu aici? Mirat de acest personaj, m-am uitat si la alte mesaje ale ei am vazut ironii, glume proaste, absurditati. Astfel am decis sa ii raspund cu aceeasi moneda, iar raspunsul meu a fost tot ironic si sarcastic, foarte subtil in totalitate Puteam sa o ignor, asa cum a facut Iulia, dar pe moment am ales sa reactionez, poate cu o ironie prea dura dar nu tolerez sa ia cineva in ras suferinta cuiva, indiferent daca e vorba de mine sau de altcineva. Cred ca nu se pune poblema aici de lipsa de fair-play din partea mea si imi pare rau daca astfel ai considerat situatia, te inteleg ca nu ai aruncat o privire prea atenta, te-ai concentrat doar pe cuvintele nu ai nevoie de tratament medicamentos dar nici nu merita cred sa ne pierdem vremea. Subiect incheiat din punctul meu de vedere.
Multumesc mult pentru mesaj Simina si mi-as dori sa mai vorbim, in masura timpului pe care-l aloci acestui forum, spre binele meu si poate si al altora care au probleme asemanatoare. Imi pare rau ca nu sunt mai aproape de Sibiu :)
Voi incerca sa-ti raspund scurt si la obiect, in speranta ca imi vei urma exemplul :)...
Nu am colegi in Timisoara, deci o recomandare nu pot sa-ti fac. Si, oricum, cred ca deja ai inteles cum sta treaba cu recomandarile in general: ceea ce poate a fost bun si s-a potrivit cuiva, nu va fi neaparat bun si pentru tine.
Poti cauta si gasi psihoterapeuti din Timisoara pe site-ul Federatiei Romane de Psihoterapie, in Registrul Psihoterapeutilor (www.psihoterapie.ro), sau pe site-ul Colegiului Psihologilor din Romania (www.copsi.ro), la Registrul Unic, Partea I - Evidenta Psihologilor, unde cauti in Registrul Unic al Psihologilor cu drept de libera practica, la coloanele Filiala, Specialitate, adresa de contact (aici o sa ai un pic mai mult de lucru, dar daca salvezi ca Excel, iti va fi usor sa cauti).
Un alt cabinet "celebru" in Timisoara este Sistem Psy, il gasesti pe net (daca nu cumva ai trecut deja pe acolo).
Nu as putea spune exact ce metoda psihoterapeutica ar veni in intampinarea ta cel mai bine, pentru ca aproape toate au indicatii foarte apropiate, pe care insa le abordeaza diferit. Pana in prezent nu s-a dovedit cu certitudine ca o metoda ar fi mai eficienta decat alta. Insa, din multele cercetari pe aceasta tema, s-a ajuns la desprinderea unor elemente comune tuturor scolilor terapeutice, elemente care contribuie in mod diferit la eficienta tratamentului psihoterapeutic, si anume: 30% relatia terapeutica, 40% factorul personal al pacientului, 15% efectul placebo si tot (doar) 15% tehnica folosita.
Prin urmare, iti recomand sa cauti pana gasesti un psihoterapeut bun, cu care sa simti ca poti stabili o relatie foarte buna de colaborare chiar din primele minute de contact. Daca nu merge, ai tot dreptul sa renunti la serviciile sale si sa cauti mai departe.
Majoritatea psihoterapeutilor (buni) au o pregatire eclectica ce inglobeaza mai multe metode si scoli de psihoterapie, si deci sunt capabili sa raspunda pe deplin nevoilor tale. In cazul tau, de exemplu, se poate incepe cu un travaliu pe simptom, printr-o terapie centrata pe solutie, menita sa conduca la disparitia simptomelor, dupa care se poate continua cu o abordare analitica, focalizata pe reconstructia personalitatii.
In ceea ce priveste schema ta de tratament medicamentos, nu ma pot pronunta, de obicei intre psiholog/psihoterapeut si psihiatru exista o colaborare. Din momentul in care o persoana intra in terapie, se urmareste reducerea dozelor pana la renuntarea la medicament, in functie de progresele inregistrate. Un tratament pe termen lung se prescrie si se mentine doar atunci cand tulburarea in cauza nu permite functionarea in parametrii considerati a fi acceptabili, chiar si in conditiile in care persoana beneficiaza de toate posibilitatile de tratament.
Ceea ce in depresie si anxietate, rareori este cazul!
Totusi, aceste medicamente sunt astfel selectate incat sa nu produca efecte adverse grave. Efectele adverse se manifesta mai ales la inceperea tratamentului medicamentos si, de obicei, sunt destul de asemanatoare cu simptomele in sine. Singurul pericol pe care il vad in cazul unei utilizari indelungate este cel al obisnuintei (nu in sensul de dependenta) fizice si psihice, ceea ce duce in timp la minimizarea proprietatilor curative.
Sper ca in mare ti-am raspuns la intrebari.
In ceea ce priveste modul in care citesc si analizez un mesaj, te asigur ca imi folosesc atentia cat se poate de bine.
Insa, comunicarea on line este lipsita exact de suportul cel mai important care o valideaza: comunicarea nonverbala.
Cu toate astea, in momentul in care ne antrenam intr-o astfel de comunicare, ne asumam si limitele ei, nu-i asa? Altfel am ajunge sa ne argumentam afirmatiile la nesfarsit, in mesaje din ce in ce mai lungi si ineficiente.
Mult succes!
Nu am colegi in Timisoara, deci o recomandare nu pot sa-ti fac. Si, oricum, cred ca deja ai inteles cum sta treaba cu recomandarile in general: ceea ce poate a fost bun si s-a potrivit cuiva, nu va fi neaparat bun si pentru tine.
Poti cauta si gasi psihoterapeuti din Timisoara pe site-ul Federatiei Romane de Psihoterapie, in Registrul Psihoterapeutilor (www.psihoterapie.ro), sau pe site-ul Colegiului Psihologilor din Romania (www.copsi.ro), la Registrul Unic, Partea I - Evidenta Psihologilor, unde cauti in Registrul Unic al Psihologilor cu drept de libera practica, la coloanele Filiala, Specialitate, adresa de contact (aici o sa ai un pic mai mult de lucru, dar daca salvezi ca Excel, iti va fi usor sa cauti).
Un alt cabinet "celebru" in Timisoara este Sistem Psy, il gasesti pe net (daca nu cumva ai trecut deja pe acolo).
Nu as putea spune exact ce metoda psihoterapeutica ar veni in intampinarea ta cel mai bine, pentru ca aproape toate au indicatii foarte apropiate, pe care insa le abordeaza diferit. Pana in prezent nu s-a dovedit cu certitudine ca o metoda ar fi mai eficienta decat alta. Insa, din multele cercetari pe aceasta tema, s-a ajuns la desprinderea unor elemente comune tuturor scolilor terapeutice, elemente care contribuie in mod diferit la eficienta tratamentului psihoterapeutic, si anume: 30% relatia terapeutica, 40% factorul personal al pacientului, 15% efectul placebo si tot (doar) 15% tehnica folosita.
Prin urmare, iti recomand sa cauti pana gasesti un psihoterapeut bun, cu care sa simti ca poti stabili o relatie foarte buna de colaborare chiar din primele minute de contact. Daca nu merge, ai tot dreptul sa renunti la serviciile sale si sa cauti mai departe.
Majoritatea psihoterapeutilor (buni) au o pregatire eclectica ce inglobeaza mai multe metode si scoli de psihoterapie, si deci sunt capabili sa raspunda pe deplin nevoilor tale. In cazul tau, de exemplu, se poate incepe cu un travaliu pe simptom, printr-o terapie centrata pe solutie, menita sa conduca la disparitia simptomelor, dupa care se poate continua cu o abordare analitica, focalizata pe reconstructia personalitatii.
In ceea ce priveste schema ta de tratament medicamentos, nu ma pot pronunta, de obicei intre psiholog/psihoterapeut si psihiatru exista o colaborare. Din momentul in care o persoana intra in terapie, se urmareste reducerea dozelor pana la renuntarea la medicament, in functie de progresele inregistrate. Un tratament pe termen lung se prescrie si se mentine doar atunci cand tulburarea in cauza nu permite functionarea in parametrii considerati a fi acceptabili, chiar si in conditiile in care persoana beneficiaza de toate posibilitatile de tratament.
Ceea ce in depresie si anxietate, rareori este cazul!
Totusi, aceste medicamente sunt astfel selectate incat sa nu produca efecte adverse grave. Efectele adverse se manifesta mai ales la inceperea tratamentului medicamentos si, de obicei, sunt destul de asemanatoare cu simptomele in sine. Singurul pericol pe care il vad in cazul unei utilizari indelungate este cel al obisnuintei (nu in sensul de dependenta) fizice si psihice, ceea ce duce in timp la minimizarea proprietatilor curative.
Sper ca in mare ti-am raspuns la intrebari.
In ceea ce priveste modul in care citesc si analizez un mesaj, te asigur ca imi folosesc atentia cat se poate de bine.
Insa, comunicarea on line este lipsita exact de suportul cel mai important care o valideaza: comunicarea nonverbala.
Cu toate astea, in momentul in care ne antrenam intr-o astfel de comunicare, ne asumam si limitele ei, nu-i asa? Altfel am ajunge sa ne argumentam afirmatiile la nesfarsit, in mesaje din ce in ce mai lungi si ineficiente.
Mult succes!
Domnule Aurelius, sunt si eu o "forumista" dar scriu destul de rar, avand in vedere comentariile care, uneori nu se potrivesc cu ceea ce spunem sau simtim...Am avut mari probleme cu aceste stari, cativa ani...am facut tot ce se putea face, investigatii, tratamente, sedinte de psihoterapie.Am inceput sa ma informez pe toate caile: carti, internet si am aflat mai multe decat am aflat de la medici.Va rog sa cautati pe "google.ro" -DOCTOR TIRON, apoi sa cumparati cartile : "Vindecarea emotionala in 7 saptamani " de dr.Joan Larson editura ALL si "Cum sa ne pastram sanatatea creierului" de Joan Carper, editura "Curtea Veche".VA ROG SA INCERCATI ! Nu aveti nimic de pierdut ci doar de castigat ! MAi stam de vorba dupa ce veti avea mai multe informatii legate de ceea ce v-am scris ( in cazul in care doriti !)...Va doresc sanatate, curaj si putere ! Aveti nevoie de toate laolalta ! Cu stima, Danielanatalia
- SiminaPsih-
Merci Simina pentru raspunsul tau scurt :)Mi-ai dat informatii care sigur ma vor ajuta.
Voi cauta pana voi gasi un psihoterapeut cu care sa ma potrivesc :)
Procentele care mi le-ai dat ma mira putin, nu ma asteptam sa conteze asa de mult relatia terapeutica.Credeam ca un bun profesionist poate sa stabileasca o eficienta relatie terapeutica aproape cu oricine. Concluziv: 40+15 (placebo) =55% depinde strict de pacient, mai punem 30/2=15% care tot de pacient poate depinde, daca vom considera ca relatia terapeutica e problema ambilor in egala masura. Deci 55+15=70% secretul sta in pacient :))) Daca privesc asa lucrurile nu mai caut nici un psihoterapeut, pun mana pe carte, invat tehnica care e o nimica toata (15%) :) si devin autodidact propriul meu psihoterapeut :)).imi iau si un cutzu, cum spunea Iulia nu de alta, dar sa nu vorbesc de unul singur:)si dupa un timp ma vindec si deschidem si un cabinet de psihoterapie il numesc CUTZU & Co:)) Pe Greece woman o iau pe post de Cupidon la cabinet sa faca poze la pacienti si iese denumirea Cabinet PsihoZOOMatrimoniale CUTZU&Co:)) vin oamenii tulburati si pleaca fericiti si insurati si probabil toti vor cumpara catzei.sau pisici, dupa gust:)
A fost o gluma, nu am ironizat pe nimeni, e bine sa mai si zambim azi ma simt mai bine...:)
As dori sa-mi detalizei te rog cele 40% (e procentul cel mai mare) factor personalce ar presupune?
Am inteles partea cu medicamentele, va fi in stransa legatura cu psihoterapia. Eu am incercat sa renunt la medicamente treptat la un moment dat, dar m-am simtit f f f rau atunci cand nu am mai luat clonazepamul ala :(
Imi cer scuze Simina ca am spus ca nu ai citit cu atentie mesajele Mi-ai aratat ca citesti si raspunzi cu grija. Multumesc frumos pentru timpul pe care mi l-ai oferit.
Numai bine!
Merci Simina pentru raspunsul tau scurt :)Mi-ai dat informatii care sigur ma vor ajuta.
Voi cauta pana voi gasi un psihoterapeut cu care sa ma potrivesc :)
Procentele care mi le-ai dat ma mira putin, nu ma asteptam sa conteze asa de mult relatia terapeutica.Credeam ca un bun profesionist poate sa stabileasca o eficienta relatie terapeutica aproape cu oricine. Concluziv: 40+15 (placebo) =55% depinde strict de pacient, mai punem 30/2=15% care tot de pacient poate depinde, daca vom considera ca relatia terapeutica e problema ambilor in egala masura. Deci 55+15=70% secretul sta in pacient :))) Daca privesc asa lucrurile nu mai caut nici un psihoterapeut, pun mana pe carte, invat tehnica care e o nimica toata (15%) :) si devin autodidact propriul meu psihoterapeut :)).imi iau si un cutzu, cum spunea Iulia nu de alta, dar sa nu vorbesc de unul singur:)si dupa un timp ma vindec si deschidem si un cabinet de psihoterapie il numesc CUTZU & Co:)) Pe Greece woman o iau pe post de Cupidon la cabinet sa faca poze la pacienti si iese denumirea Cabinet PsihoZOOMatrimoniale CUTZU&Co:)) vin oamenii tulburati si pleaca fericiti si insurati si probabil toti vor cumpara catzei.sau pisici, dupa gust:)
A fost o gluma, nu am ironizat pe nimeni, e bine sa mai si zambim azi ma simt mai bine...:)
As dori sa-mi detalizei te rog cele 40% (e procentul cel mai mare) factor personalce ar presupune?
Am inteles partea cu medicamentele, va fi in stransa legatura cu psihoterapia. Eu am incercat sa renunt la medicamente treptat la un moment dat, dar m-am simtit f f f rau atunci cand nu am mai luat clonazepamul ala :(
Imi cer scuze Simina ca am spus ca nu ai citit cu atentie mesajele Mi-ai aratat ca citesti si raspunzi cu grija. Multumesc frumos pentru timpul pe care mi l-ai oferit.
Numai bine!
-danielanatalia-
Va multumesc pentru recomandari. Am citit doar superficial despre Cabinetul Dr Tiron si nu am ramas cu o impresie prea buna, pare inclinat mult spre latura comerciala, persuasiune exagerata, cel putin site-ul. Dar asta e doar prima impresie...voi mai studia...sunt multe informatii acolo...
Voi citi cele doua carti recomandate.
Multumesc si va doresc sanatate si numai bine si dvs! Cu respect.
Va multumesc pentru recomandari. Am citit doar superficial despre Cabinetul Dr Tiron si nu am ramas cu o impresie prea buna, pare inclinat mult spre latura comerciala, persuasiune exagerata, cel putin site-ul. Dar asta e doar prima impresie...voi mai studia...sunt multe informatii acolo...
Voi citi cele doua carti recomandate.
Multumesc si va doresc sanatate si numai bine si dvs! Cu respect.
:)
In principiu, asa este: un bun psihoterapeut este capabil (sau ar trebui sa fie capabil) sa stabileasca o relatie buna, propice travaliului terapeutic cu oricine. Dar nu cu oricine se poate lucra psihoterapie.
Un psihoterapeut bine pregatit si cu o experienta ce-i valideaza renumele, lucrand cu mai multi pacienti sau clienti ce au acelasi diagnostic psihiatric, nu va obtine aceleasi rezultate (rezultate insemnand, la modul foarte general, disparitia simptomelor, redobandirea echilibrului si cresterea calitatii vietii).
De ce? Datorita factorului personal, adica: configuratia psihologica ereditara si dobandita; suportul social de care dispune (sau nu) persoana in cauza; conditiile materiale de existenta (pe care omul si le asigura singur sau i le asigura altii). In ultima vreme se cauta explicatii si in inlantuirea transgenerationala, in istoricul si evolutia unei familii.
Din punctul meu de vedere, relatia cantareste chiar mai mult decat procentul citat si din proprie experienta (de terapeut, pacient, autodidact) fac afirmatia ca nu poate fi inlocuita de nicio altfel de relatie interpersonala, atunci cand exista indicatia (si conditiile) pentru psihoterapie.
Importanta tehnicii in psihoterapie a fost redusa la acel procent tocmai pentru ca, la un moment dat, s-a considerat ca este suficient sa cunosti o tehnica oarecare pe care sa o aplici, ca sa obtii rezultate, ajungandu-se la o abordare mecanicista a psihicului. Evident ca realitatea a contrazis si chiar ironizat aceste asteptari...
Mai mult, s-a constatat ca cei mai buni psihoterapeuti nici nu folosesc o tehnica anume, de cele mai multe ori acestia iau o metoda, ca punct de pornire, pe care o ajusteaza pe parcurs in functie de raspunsurile persoanei.
Uneori e nevoie sa aplici intreaga tehnica (standard sau ajustata), alteori e suficient sa o incepi si persoana sa raspunda rapid, ba chiar sa anticipeze si sa uimeasca prin rapiditatea procesului de reconstruire (iarasi, factorul personal).
In ceea ce priveste planul tau de vindecare, cel putin vei avea ocazia sa oferi ceva confort altora... :)
Insa asta, nu are nicio legatura cu propria ta stare, la fel cum nici eu nu-mi pot rezolva propriile conflicte atunci cand insotesc o persoana in rezolvarea unor probleme, ce ar putea contine niste note comune. De ce? Simplu: relatia terapeutica este cu sens unic.
In fine, ar mai fi multe de spus pe aceasta tema, dar ma opresc aici, pentru ca lucrurile sa aiba ocazia se si puna in miscare. Poate, cat de curand, ne vei impartasi chiar tu primele impresii culese dintr-o sedinta de psihoterapie... :)
In principiu, asa este: un bun psihoterapeut este capabil (sau ar trebui sa fie capabil) sa stabileasca o relatie buna, propice travaliului terapeutic cu oricine. Dar nu cu oricine se poate lucra psihoterapie.
Un psihoterapeut bine pregatit si cu o experienta ce-i valideaza renumele, lucrand cu mai multi pacienti sau clienti ce au acelasi diagnostic psihiatric, nu va obtine aceleasi rezultate (rezultate insemnand, la modul foarte general, disparitia simptomelor, redobandirea echilibrului si cresterea calitatii vietii).
De ce? Datorita factorului personal, adica: configuratia psihologica ereditara si dobandita; suportul social de care dispune (sau nu) persoana in cauza; conditiile materiale de existenta (pe care omul si le asigura singur sau i le asigura altii). In ultima vreme se cauta explicatii si in inlantuirea transgenerationala, in istoricul si evolutia unei familii.
Din punctul meu de vedere, relatia cantareste chiar mai mult decat procentul citat si din proprie experienta (de terapeut, pacient, autodidact) fac afirmatia ca nu poate fi inlocuita de nicio altfel de relatie interpersonala, atunci cand exista indicatia (si conditiile) pentru psihoterapie.
Importanta tehnicii in psihoterapie a fost redusa la acel procent tocmai pentru ca, la un moment dat, s-a considerat ca este suficient sa cunosti o tehnica oarecare pe care sa o aplici, ca sa obtii rezultate, ajungandu-se la o abordare mecanicista a psihicului. Evident ca realitatea a contrazis si chiar ironizat aceste asteptari...
Mai mult, s-a constatat ca cei mai buni psihoterapeuti nici nu folosesc o tehnica anume, de cele mai multe ori acestia iau o metoda, ca punct de pornire, pe care o ajusteaza pe parcurs in functie de raspunsurile persoanei.
Uneori e nevoie sa aplici intreaga tehnica (standard sau ajustata), alteori e suficient sa o incepi si persoana sa raspunda rapid, ba chiar sa anticipeze si sa uimeasca prin rapiditatea procesului de reconstruire (iarasi, factorul personal).
In ceea ce priveste planul tau de vindecare, cel putin vei avea ocazia sa oferi ceva confort altora... :)
Insa asta, nu are nicio legatura cu propria ta stare, la fel cum nici eu nu-mi pot rezolva propriile conflicte atunci cand insotesc o persoana in rezolvarea unor probleme, ce ar putea contine niste note comune. De ce? Simplu: relatia terapeutica este cu sens unic.
In fine, ar mai fi multe de spus pe aceasta tema, dar ma opresc aici, pentru ca lucrurile sa aiba ocazia se si puna in miscare. Poate, cat de curand, ne vei impartasi chiar tu primele impresii culese dintr-o sedinta de psihoterapie... :)
Stimate Aurelius, poate ca nu v-am recomandat gradat ceea ce trebuie sa va informati : 1 - medicina functionala ; 2- analiza tisulara minerala.Cautati sa cititi cu atentie, acordati timp pentru studierea celor 2 teme.Nu va recomand fara sa am cunostinta de aceste probleme si nici nu-mi permit sa va ghidez pe o cale de informare gresita.Pacat ca nu ati retinut ce era mai important la Clinica Dr.Tiron, dar incercati alt site care va vor lamuri mai bine, si anume cel cu analiza tisulara minerala si cel cu medicina functionala.Pentru d-voastra care sunteti receptiv si inteligent, va vor aduce noutati la care nu va asteptati.Eu nu am nici o legatura cu aceasta clinica decat ca pacient care, dupa multa vreme de tratamente nepotrivite, sedinte de psihoterapie, investigatii si multa, foarte multa suferinta, nu mai gasea solutia.M-am informat SINGURA si asa am ajuns la analiza firului de par, la un tratament potrivit, personificat si fara sa fie toxic, la ameliorare majora si ma indrept spre mai bine, cu pasi mici dar mult mai siguri decat pana acum.V-am scris pentru ca este nedrept sa suferim atat de mult si sa ramanem sa bajbaim pe diferite cai, chiar daca sunt cele recomandate de specialisti.Va doresc sa va informati mai mult decat pe "forum", aici nu putem decat sa ne sfatuim si sa ne incurajam unii pe altii.Informati-va pe toate caile : carti, internet si veti descoperii multe lucruri care va vor fi de folos.Va doresc numai bine si cai folositoare vindecarii ! Danielanatalia
Hey Aurelius!
Probabil; dintre toti, te inteleg cel mai bine. Uite, daca tot citesti atat de mult si iti place sa te informezi, rupe-ti 5 minute din timpul tau si arunca o privire pe site-ul asta: panicend.com. Scrie-mi te rog -*. Bafta!
(*modificat de admin)
Probabil; dintre toti, te inteleg cel mai bine. Uite, daca tot citesti atat de mult si iti place sa te informezi, rupe-ti 5 minute din timpul tau si arunca o privire pe site-ul asta: panicend.com. Scrie-mi te rog -*. Bafta!
(*modificat de admin)
Buna ziua. Poate ma ajuta si pe mine cineva sa scap de Xanax.
Cam de 1 an, daca nu iau 0, 25 Xanax pe zi ma simt suficient de rau incat sa-mi apara frica de moarte, frica de a manca(uneori am impresia ca ma voi ineca mancand), mi-e teama ca i se va intampla ceva rau copiilor sau sotului, mi-e teama cand apropiatilor mei li se intampla ceva rau, de parca maine mi se va intampla acelasi lucru si mie, si multe alte temeri.Cand incepe sa-mi fie frica, iau Xanax, dar ma simt ca un handicapat irecuperabil, care nici pe strada nu iese fara insotitor. Inainte, ani la rand am facut diferita tratamente, Zoloft, Prozac, apoi iar Zoloft si tot asa. Cunosc foarte bine Frontinul, Coaxilul, Rivotrilul, acum iau Xanax. As vrea sa nu mai iau, dar mi-e teama sa renunt. Daca aveti experienta renuntarii, poate ma ajutati si pe mine.
Multumesc.
Cam de 1 an, daca nu iau 0, 25 Xanax pe zi ma simt suficient de rau incat sa-mi apara frica de moarte, frica de a manca(uneori am impresia ca ma voi ineca mancand), mi-e teama ca i se va intampla ceva rau copiilor sau sotului, mi-e teama cand apropiatilor mei li se intampla ceva rau, de parca maine mi se va intampla acelasi lucru si mie, si multe alte temeri.Cand incepe sa-mi fie frica, iau Xanax, dar ma simt ca un handicapat irecuperabil, care nici pe strada nu iese fara insotitor. Inainte, ani la rand am facut diferita tratamente, Zoloft, Prozac, apoi iar Zoloft si tot asa. Cunosc foarte bine Frontinul, Coaxilul, Rivotrilul, acum iau Xanax. As vrea sa nu mai iau, dar mi-e teama sa renunt. Daca aveti experienta renuntarii, poate ma ajutati si pe mine.
Multumesc.
Dragii mei panicati!
Mi-am scris povestea pe toate forumurile pentru a va da un exemplu si ca sa va inbarbatez ca se poate scapa de aceasta stare, dar multi dintre voi prefera sa se indoape cu tot felul de medicamente daunatoare si sa astepte ca acestea sa-i vindece. Dar daca nu faceti nimic pentru voi nu o sa reusiti numai cu medicamente.
Am sa reiau povestea mea pe scurt.
Anul trecut in luna iulie am suferit primul atac de panica la munca si de atunci a inceput cosmarul.
Atacurile au continuat si chiar s-au intensificat zilnic, si ajunsesem sa fac atacurile foarte dese, chiar si 2 pe ora. Eram tot timpul in panica. Nu treceam de un atac ca venea urmatorul si tot asa. Intr-o luna de zile am devenit o carpa. Trei luni m-am chinuit singura cu ele fara sa stiu ce mi se intampla, iar starile de panica netratate, au dat nastere la agorafobie si claustrofobie. Aproape ca nu mai ieseam din casa, iar cand trebuia, nu mergeam decat insotita. Sotul ma ducea la servici iar mama sau nepotul de 15 ani veneau sa ma ia. Pana cand mi-am dat demisia, deoarece nici viata la birou nu mai era de trait din cauza claustrofobiei.
Apoi, dupa demisie, stand acasa, bineinteles ca imi era rau si m-am dus sa ma caut de boli pe la toti doctorii: interne, endocrinologie, neurologie, psihiatrie... Toti ma indopau cu tot felul de medicamente (xanax, zoloft, remotiv...etc) dar nu se vedea nici o imbunatatire. Eram declarata sanatoasa dar eu muream in picioare. O caram pe mama dupa mine desi are si ea probleme de sanatate. Imi era rusine de mine deoarece imi chinuiam familia ca pe hotii de cai. Eu nu eram asa. Eram saritoare, ajutam pe toata lumea, chiar daca imi era greu. Daca puteam sa ajut pe cineva niciodata nu spuneam "NU". Dar ajunsesem sa nu ma pot ajuta nici pe mine. Ma simteam ca o handicapata. Aveam ganduri de suicid. Nu ma puteam accepta asa.
Cam din 2 in 2 zile eram la camera de garda a spitalului Dr. Bagdasar (stau in zona) fara sa mi se poata puna un diagnostic sau sa mi se recomande un tratament eficient. Dupa 3 luni de cosmar, intr-una din zile cand am fost la camera de garda, unul din medicii de garda, exasperat de prezenta mea, a exclamat: "Iar dumneavoastra??????!!!!!", la care eu am raspuns: "Iar mi-e rau". Mi-a luat tensiunea, mi-a facut EKG, un calmant dupa care exasperat mi-a dat un bilet de trimitere si mi-a spus: "Mai fata, tu nu ai nimic. Totul e in mintea ta. Asa ca fa bine si dute la etajul 2 la consiliere psihologica." Asa am ajuns la psihlog.
Cand am intrat in cabinet mi-am zis in minte, ca daca nici asta (psiholoaga) nu ma poate ajuta, nu-mi ramane decat doua variante: una " ma internez la nebuni, doi "ma sinucid. Eram disperata. Analizele imi ieseau bine, doctorii sustineau ca n-am nimic, ca sunt sanatoasa, iar mie imi era foarte rau.
Pentru mine psihologul a fost ca un colac de salvare.
Dupa 2-3 luni de psihoterapie atacurile s-au rarit simtitor si am scapat si de fobii. Am reusit sa merg singura pe strada, sa merg in concedii, sa sustin interviuri si din martie m-am angajat, iar in luna iunie 2007 sotul mi-a luat masina astfel ca sunt soferita. Am facut progrese enorme si sunt mandra de mine.
In timpul psihoterapiei am baut ceai de sunatoare-rozmarin-busuioc (trei cani pe zi), luam sedocalm V si sedativ PC cam 6 luni, si faceam exercitii de meditatie dimineata si seara. Mancam cat mai sanatos (supe, compoturi, lactate, legume, fructe) si faceam bicicleta medicinala iar dupa vreo 10 sedinte, cand am mai scapat de fobii, mergeam foarte mult pe jos, in plimbare.
Trebuie sa recunosc, ca un cuvant important de spus in vindecarea mea a avut si VOINTA. Sunt Taur ca zodie si sunt foarte incapatanata.
Parerea mea este ca fara psiholog nu vom reusi sa scapam de aceste atacuri. Reusita noastra depinde in primul rand de o vointa puternica, pe care multi dintre cei loviti de aceasta boala nu o au. Tocmai de aceea psihologul te ajuta sa-ti recapeti increderea in tine si sa-ti arate drumul pe care-l ai de urmat. Atacurile de panica desi seamana cu un atac de cord, nu te omoara, dar nici nu te lasa sa traiesti normal.
Nici nu pot exprima in cuvinte prin ce-am trecut. A fost un cosmar. Imi era teama ca ma va parasi sotul vazandu-ma in starea aia. Parca eram nebuna. Sotul meu, din fericire, este un om deosebit care a stiut sa fie alaturi de mine de fiecare data: si la bine si la rau. Atat sotul cat si familia (mama, tata, sora, nepotul) m-au ajutat si m-au sustinut cum au putut ei mai bine. Si asta conteaza foarte mult.
Nu vreau sa-mi aduc aminte de noptile nedormite sau de noptile dormite pe fotoliu, deoarece nu vroiam sa-mi deranjez sotul care dimineata pleca la servici. Nu vreau sa-mi aduc aminte de zilele cand plangeam aproape non-stop, deoarece nu intelegeam ce mi se intampla, iar doctorii ma declarau sanatoasa. Chiar asta ii spuneam si psiholoagei la ultima sedinta, ca nu vreau sa-mi mai aduc aminte prin ce-am trecut acum un an. "Gresit!" mi-a spus ea. Acum, ca te consideri vindecata, incearca sa-ti amintesti prin ce-ai trecut, deoarece asta iti va da putere pentru viitor. Incearca si compara: cum erai atunci si cum esti acum. E vreo diferenta? Care? Ce s-a schimbat de atunci si pana acum? Trecutul este al nostru asa cum este : bun sau rau dar e ceva ce ne apartine. Trecutul este deja scris, dar viitorul il putem scrie cum vrem noi. Alegerea ne apartine.
Si are mare dreptate. Acum imi dau seama ca de cate ori vorbesc despre aceasta experienta nedorita, imi dau seama ca-mi face placere sa vorbesc de acea perioada, ca-mi da curaj si putere sa merg mai departe in viata..
Orice alt moment sau senzatie din acea perioada, daca vrei sa ti-o descriu, nu-mi este greu deoarece am trait-o pana in cele mai mici amanunte, am simtit-o pana in cea mai mica celula a organismului.
Nu stiu ce dovezi sa-ti aduc ca sa ma credezi ca eu chiar am trecut prin acest cosmar iar acum ma simt excelent, ca noua.
Ca sfaturi:
De baza este autosugestia. Spune-ti tot timpul ca atacurile au disparut, ca ai o vointa puternica si ca esti pregatita sa lupti cu ele in cazul in care apar. Gandeste pozitiv si spune-ti tot timpul ca esti perfect sanatoasa.
O alta chestie este sa-ti controlezi respiratia. Inspira adanc si lent, retine aerul 5 secunde, apoi expira lent si profund. Incearca si meditatia. Inchide ochii, relaxeazate si inchipuieti ca esti intr-un peisaj care pe tine personal te incanta.
NU e de neglijat nici constientizarea si acceptarea a ceea ce ti se intampla. Incearca sa accepti ca aceste simptome apar datorita trairilor tale. Fiecare eveniment are acea valoare pe care noi io dam. Daca gandesti tot timpul negativ cu siguranta subconstientul va prelua informatia ca adevar si vei avea numai esecuri.
In perioada cand eu ma luptam cu atacurile de panica nu am gasit pe nimeni (pe net) dispus sa ma ajute sau sa ma sfatuiasca ce sa fac. Tocmai de aceea, stiind ce inseamna, ajut la randul meu pe cei ce-mi solicita ajutorul, chiar si cu un sfat. In astfel de momente conteaza mult sa ai cu cine sa vorbesti, sa ai cui sa-i spui ceea prin ce treci, deoarece celor sanatosi, care nu au trecut printr-o astfel de experienta, le este greu sa ne inteleaga prin ce trecem
Nu stiu ce inseamna pentru tine atacuri de panica, cat de dese sunt, cat de puternice, in ce masura interfereaza cu viata si activitatea ta, daca simptomele au aparut ca raspuns la o anumita situatie sau conflict. Daca doresti sa te ajuti singura, inseamna ca te simtiti in stare sa faci acest lucru. Banuiesc ca deja ai gasit modalitati pentru a face fata atacurilor de panica.
Daca insa te-ai retras tot mai mult intr-un spatiu de siguranta si nu ceri ajutor, risti sa iti cronicizezi simptomele si in loc sa te ajuti, ajungi sa devii "subalterna" simptomelor tale, si atunci trecerea timpului nu mai este in favoarea ta.
Principiul atacurilor de panica este simplu: corpul reactioneaza fiziologic declansand o stare de alerta in ciuda faptului ca nu exista nici un pericol real. Psihologic se declanseaza o stare de panica, care intareste reactia fiziologica, si asa mai departe, ca un carusel in care cu cat te sperii mai tare, cu atat te simti mai rau.
Tu hotaresti daca poti rupe de una singura acest cerc vicios sau ai nevoie de ajutorul unui profesionist.
Va doresc multa sanatate si curaj! Luptati cu voi pentru voi!
P.S. Cineva intreba cum se poate renunta la xanax. Eu am luat 9 luni xanax (3 pastile de 0.5mg /zi) si m-am lasat treptat (intr-o luna de zile) la recomandarea psihologului. Se reduce doza treptat si trebuie sa gandesti pozitiv, ceva la modul ca acest drog nu-ti face decat rau.
Am 6 luni de cand nu mai iau nici un medicament si ma simt din zi in zi mai bine.
Mi-am scris povestea pe toate forumurile pentru a va da un exemplu si ca sa va inbarbatez ca se poate scapa de aceasta stare, dar multi dintre voi prefera sa se indoape cu tot felul de medicamente daunatoare si sa astepte ca acestea sa-i vindece. Dar daca nu faceti nimic pentru voi nu o sa reusiti numai cu medicamente.
Am sa reiau povestea mea pe scurt.
Anul trecut in luna iulie am suferit primul atac de panica la munca si de atunci a inceput cosmarul.
Atacurile au continuat si chiar s-au intensificat zilnic, si ajunsesem sa fac atacurile foarte dese, chiar si 2 pe ora. Eram tot timpul in panica. Nu treceam de un atac ca venea urmatorul si tot asa. Intr-o luna de zile am devenit o carpa. Trei luni m-am chinuit singura cu ele fara sa stiu ce mi se intampla, iar starile de panica netratate, au dat nastere la agorafobie si claustrofobie. Aproape ca nu mai ieseam din casa, iar cand trebuia, nu mergeam decat insotita. Sotul ma ducea la servici iar mama sau nepotul de 15 ani veneau sa ma ia. Pana cand mi-am dat demisia, deoarece nici viata la birou nu mai era de trait din cauza claustrofobiei.
Apoi, dupa demisie, stand acasa, bineinteles ca imi era rau si m-am dus sa ma caut de boli pe la toti doctorii: interne, endocrinologie, neurologie, psihiatrie... Toti ma indopau cu tot felul de medicamente (xanax, zoloft, remotiv...etc) dar nu se vedea nici o imbunatatire. Eram declarata sanatoasa dar eu muream in picioare. O caram pe mama dupa mine desi are si ea probleme de sanatate. Imi era rusine de mine deoarece imi chinuiam familia ca pe hotii de cai. Eu nu eram asa. Eram saritoare, ajutam pe toata lumea, chiar daca imi era greu. Daca puteam sa ajut pe cineva niciodata nu spuneam "NU". Dar ajunsesem sa nu ma pot ajuta nici pe mine. Ma simteam ca o handicapata. Aveam ganduri de suicid. Nu ma puteam accepta asa.
Cam din 2 in 2 zile eram la camera de garda a spitalului Dr. Bagdasar (stau in zona) fara sa mi se poata puna un diagnostic sau sa mi se recomande un tratament eficient. Dupa 3 luni de cosmar, intr-una din zile cand am fost la camera de garda, unul din medicii de garda, exasperat de prezenta mea, a exclamat: "Iar dumneavoastra??????!!!!!", la care eu am raspuns: "Iar mi-e rau". Mi-a luat tensiunea, mi-a facut EKG, un calmant dupa care exasperat mi-a dat un bilet de trimitere si mi-a spus: "Mai fata, tu nu ai nimic. Totul e in mintea ta. Asa ca fa bine si dute la etajul 2 la consiliere psihologica." Asa am ajuns la psihlog.
Cand am intrat in cabinet mi-am zis in minte, ca daca nici asta (psiholoaga) nu ma poate ajuta, nu-mi ramane decat doua variante: una " ma internez la nebuni, doi "ma sinucid. Eram disperata. Analizele imi ieseau bine, doctorii sustineau ca n-am nimic, ca sunt sanatoasa, iar mie imi era foarte rau.
Pentru mine psihologul a fost ca un colac de salvare.
Dupa 2-3 luni de psihoterapie atacurile s-au rarit simtitor si am scapat si de fobii. Am reusit sa merg singura pe strada, sa merg in concedii, sa sustin interviuri si din martie m-am angajat, iar in luna iunie 2007 sotul mi-a luat masina astfel ca sunt soferita. Am facut progrese enorme si sunt mandra de mine.
In timpul psihoterapiei am baut ceai de sunatoare-rozmarin-busuioc (trei cani pe zi), luam sedocalm V si sedativ PC cam 6 luni, si faceam exercitii de meditatie dimineata si seara. Mancam cat mai sanatos (supe, compoturi, lactate, legume, fructe) si faceam bicicleta medicinala iar dupa vreo 10 sedinte, cand am mai scapat de fobii, mergeam foarte mult pe jos, in plimbare.
Trebuie sa recunosc, ca un cuvant important de spus in vindecarea mea a avut si VOINTA. Sunt Taur ca zodie si sunt foarte incapatanata.
Parerea mea este ca fara psiholog nu vom reusi sa scapam de aceste atacuri. Reusita noastra depinde in primul rand de o vointa puternica, pe care multi dintre cei loviti de aceasta boala nu o au. Tocmai de aceea psihologul te ajuta sa-ti recapeti increderea in tine si sa-ti arate drumul pe care-l ai de urmat. Atacurile de panica desi seamana cu un atac de cord, nu te omoara, dar nici nu te lasa sa traiesti normal.
Nici nu pot exprima in cuvinte prin ce-am trecut. A fost un cosmar. Imi era teama ca ma va parasi sotul vazandu-ma in starea aia. Parca eram nebuna. Sotul meu, din fericire, este un om deosebit care a stiut sa fie alaturi de mine de fiecare data: si la bine si la rau. Atat sotul cat si familia (mama, tata, sora, nepotul) m-au ajutat si m-au sustinut cum au putut ei mai bine. Si asta conteaza foarte mult.
Nu vreau sa-mi aduc aminte de noptile nedormite sau de noptile dormite pe fotoliu, deoarece nu vroiam sa-mi deranjez sotul care dimineata pleca la servici. Nu vreau sa-mi aduc aminte de zilele cand plangeam aproape non-stop, deoarece nu intelegeam ce mi se intampla, iar doctorii ma declarau sanatoasa. Chiar asta ii spuneam si psiholoagei la ultima sedinta, ca nu vreau sa-mi mai aduc aminte prin ce-am trecut acum un an. "Gresit!" mi-a spus ea. Acum, ca te consideri vindecata, incearca sa-ti amintesti prin ce-ai trecut, deoarece asta iti va da putere pentru viitor. Incearca si compara: cum erai atunci si cum esti acum. E vreo diferenta? Care? Ce s-a schimbat de atunci si pana acum? Trecutul este al nostru asa cum este : bun sau rau dar e ceva ce ne apartine. Trecutul este deja scris, dar viitorul il putem scrie cum vrem noi. Alegerea ne apartine.
Si are mare dreptate. Acum imi dau seama ca de cate ori vorbesc despre aceasta experienta nedorita, imi dau seama ca-mi face placere sa vorbesc de acea perioada, ca-mi da curaj si putere sa merg mai departe in viata..
Orice alt moment sau senzatie din acea perioada, daca vrei sa ti-o descriu, nu-mi este greu deoarece am trait-o pana in cele mai mici amanunte, am simtit-o pana in cea mai mica celula a organismului.
Nu stiu ce dovezi sa-ti aduc ca sa ma credezi ca eu chiar am trecut prin acest cosmar iar acum ma simt excelent, ca noua.
Ca sfaturi:
De baza este autosugestia. Spune-ti tot timpul ca atacurile au disparut, ca ai o vointa puternica si ca esti pregatita sa lupti cu ele in cazul in care apar. Gandeste pozitiv si spune-ti tot timpul ca esti perfect sanatoasa.
O alta chestie este sa-ti controlezi respiratia. Inspira adanc si lent, retine aerul 5 secunde, apoi expira lent si profund. Incearca si meditatia. Inchide ochii, relaxeazate si inchipuieti ca esti intr-un peisaj care pe tine personal te incanta.
NU e de neglijat nici constientizarea si acceptarea a ceea ce ti se intampla. Incearca sa accepti ca aceste simptome apar datorita trairilor tale. Fiecare eveniment are acea valoare pe care noi io dam. Daca gandesti tot timpul negativ cu siguranta subconstientul va prelua informatia ca adevar si vei avea numai esecuri.
In perioada cand eu ma luptam cu atacurile de panica nu am gasit pe nimeni (pe net) dispus sa ma ajute sau sa ma sfatuiasca ce sa fac. Tocmai de aceea, stiind ce inseamna, ajut la randul meu pe cei ce-mi solicita ajutorul, chiar si cu un sfat. In astfel de momente conteaza mult sa ai cu cine sa vorbesti, sa ai cui sa-i spui ceea prin ce treci, deoarece celor sanatosi, care nu au trecut printr-o astfel de experienta, le este greu sa ne inteleaga prin ce trecem
Nu stiu ce inseamna pentru tine atacuri de panica, cat de dese sunt, cat de puternice, in ce masura interfereaza cu viata si activitatea ta, daca simptomele au aparut ca raspuns la o anumita situatie sau conflict. Daca doresti sa te ajuti singura, inseamna ca te simtiti in stare sa faci acest lucru. Banuiesc ca deja ai gasit modalitati pentru a face fata atacurilor de panica.
Daca insa te-ai retras tot mai mult intr-un spatiu de siguranta si nu ceri ajutor, risti sa iti cronicizezi simptomele si in loc sa te ajuti, ajungi sa devii "subalterna" simptomelor tale, si atunci trecerea timpului nu mai este in favoarea ta.
Principiul atacurilor de panica este simplu: corpul reactioneaza fiziologic declansand o stare de alerta in ciuda faptului ca nu exista nici un pericol real. Psihologic se declanseaza o stare de panica, care intareste reactia fiziologica, si asa mai departe, ca un carusel in care cu cat te sperii mai tare, cu atat te simti mai rau.
Tu hotaresti daca poti rupe de una singura acest cerc vicios sau ai nevoie de ajutorul unui profesionist.
Va doresc multa sanatate si curaj! Luptati cu voi pentru voi!
P.S. Cineva intreba cum se poate renunta la xanax. Eu am luat 9 luni xanax (3 pastile de 0.5mg /zi) si m-am lasat treptat (intr-o luna de zile) la recomandarea psihologului. Se reduce doza treptat si trebuie sa gandesti pozitiv, ceva la modul ca acest drog nu-ti face decat rau.
Am 6 luni de cand nu mai iau nici un medicament si ma simt din zi in zi mai bine.
Sunt perfect de acord cu cele spuse de TEOCEZI.Eu din fire sunt o persoana energica, perfectionista, imi place sa domin, am impresia ca eu sunt cea mai tare, pana cand anxietatea si atacul de panica ma doborat.Am umblat pe la multi medici, am facut numeroase analize am incercat multe tratamente naturiste, dar eu tot nu antelegeam ce se petrece cu mine, ameteli, palpitatii, frica sa stau singura sau sa plec undeva, deja devenisem foarte retrasa.In copilarie am avut o perioada foarte grea dar niciodata nu mam gandit ca acum la 40 de ani o sa ma doboare.Foarte mult timp nici nu am stiut ce este anxietatea pana cind am anceput sa gasesc pe net anumite articole.Atunci mia venit ideea sa gasesc un psiholog, si lam gasit.Dupa 6 sedinte deja am inteles multe stiam de unde vine anxietatea, stiam ca modul nostru de a gandi ne da aceste stari si ca noi singuri ne putem ajuta, ancercand sa gandim pozitiv.Stiu ca pare haios ca in momentul atacului tu sa ancerci sa gandesti pozitiv dar se poate face progrese.Atacul de panica nu se trateaza cu medicamente lasatile oameni buni ca va distruge Acum deja plec singura, eu locuiesc la tara si am fost la psiholog la oras singura.Adevarat ca nu fortez lucrurile dar sigur o sa avansez.Cel mai bine este sa va gasiti un bun psiholog sa va spuna ce aveti de facut si o sa vedeti ca o sa va simtiti altfel.VA DORESC NUMAI BINE LA TOTI ANXIOSI SI SA NU VA FIE FRICA DE ANXIETATE.
Buna teocezi,
Fratele meu se lupta si el cu atacuri de panica. Am cautat ajutor de specialitate la un medic psiholog particular, dar din pacate acesta nu pare sa aiba experienta/calificarea necesara sa ne ajute. Poti te rog frumos sa ne dai informatii despre medicul care te-a ajutat pe tine sa te refaci?
Daca nu vrei sa imi dai datele pe forum, poti sa imi trimiti un mail -
Iti multumim anticipat!
Fratele meu se lupta si el cu atacuri de panica. Am cautat ajutor de specialitate la un medic psiholog particular, dar din pacate acesta nu pare sa aiba experienta/calificarea necesara sa ne ajute. Poti te rog frumos sa ne dai informatii despre medicul care te-a ajutat pe tine sa te refaci?
Daca nu vrei sa imi dai datele pe forum, poti sa imi trimiti un mail -
Iti multumim anticipat!
draga teocezi, sa inteleg ca parerea ta este ca s-ar putea scapa de aceste atacuri si fara medicamente? doar cu discutii cu psihologul si propria vointa? eu as incerca acest lucru, fiindca de aproape 3 sapt. iau antidepresive si nu imi place cum ma simt, dar vreau sa evit o cadere...nu stiu ce ar fi mai bine...tot aud ca nu e bine sa luam medicamente si pe undeva am aceeasi parere, dar halul in care am fost m-a obligat. Mi s-a spus ca sunt o persoana puternica si de aceea as dori sa reusesc singura. Astept raspunsuri cat mai multe.
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 3depresie de 9 ani
- 26atacul de panica
- 19Oare sa ma incadrez la acest capitol?
- 24atacuri de panica sau o frica puternica?
- 507Cipralex dependenta - solutii alternative
- 14destul de des ma trezesc foarte depresiva
- 13ce boala are aceste caracteristici? Schizofrenia?
- 5sindromul anxios depresiv - tratament naturist?
- 1depresie, agitatie
- 3Atacuri de panica, anxietate severa si frica de schizofrenie va rog...
- 4stari anxio depresive asociate cu insomie
- 5este util tratamentul cu rispolept in depresie majora?
- 17atac de panica si anxietate
- 3atac de panica de 9 ani
- 16Anxietate cu derealizare si depersonalizare
- 7Laptele de capra - bun in Depresie, oboseala, Astenie
- 2Anxietate, pierdere de memorie de scurta durata !
- 3Cum sa iesi din depresie?
- 4Depresie
- 13Anxietate fara raspuns la tratament
Mai multe informații despre: Fobia sociala Anxietatea Atacurile de panica Depresia
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
- Depresia postpartum (postnatală)
- Fobia sociala
- Anxietatea
- Tulburarea de anxietate generalizata
- Tulburarea anxioasa datorata unei afectiuni medicale
- Atacurile de panica
- Depresia
- Ciclotimia - tulburarea ciclotimică
- Anxietatea de sănătate
- Atacul de panică în sarcină
- Anxietatea și alimentația
- Anxietate
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: