cancer la pancreas cu metastaze la ficat si cancer la colon

01-09-2012
Laurakarina
Nu este medic/terapeut
Laurakarina
Buna ziua!
Va scriu acest mesaj pentru ca as vrea sa am si eu mai multe informatii despre aceste 2 boli enumerate mai sus in titlu.Pe data de 1.07.2012 tatal meu, in varsta de 61 de ani, a fost diagnosticat cu cancer la pancreas si metastaze la ficat, in ultima faza. In urma acestui diagnostic si dupa mai multe inverstigatii la oncologie a inceput tratamentul cu citostatice.Dupa aceasta a fost mutat la sectia de gastro-enterologie pentru mai multe investigatii.In cele din urma s-a constat dupa o colonoscopie si cancer la colon(nu stiu sa va spun in ce faza ).Din cate inteleg eu sunt 2 forme de cancer diferite.As vrea sa-mi puteti spune si mie la ce putem sa ne asteptam de acum incolo eu si fam mea?Credeti ca va putea sa duca aceste boli mai mult de 1 an?(Dr. a spus ca speranta la viata la aceste forme de cancer sunt de maxim 1 an de zile)Ce dieta ar trebui sa urmeze?(I s-a spus la spital ca are voie sa manance orice, dar din cate m-am documentat si eu, el nu ar avea voie sa manance nici carne si nici lactate)
52 comentarii 12 Înainte ›
0
01-09-2012, ora 16:07
RaulDuke
Nu este medic/terapeut
RaulDuke
cine zice ca nu are voie sa manance carne sau lactate si de ce anume ? e fals.

din pacate nu furnizezi destule date despre diagnostic. are niste biopsii facute ? ce zic acestea ? este vorba de 2 cancere diferite sau de unul singur ? este un adenocarcinom sau o tumora neuroendocrina ? acestea comporta prognostice diferite. un adenocarcinom de pancreas metastatic din start sufera o supravietuire medie de aproximativ 4-6 luni.
0
01-09-2012, ora 19:41
Laurakarina
Nu este medic/terapeut
Laurakarina
Din pacate nu am documentele la indemana sa va pot spune mai pe larg dar o sa rog pe cineva din fam sa mi le furnizeze si o sa vi le expun mai clar.
0
02-09-2012, ora 00:00
Laurakarina
Nu este medic/terapeut
Laurakarina
Va dau urmatoarele detalii :La examenul tomografic scriu urmatoarele:(facut in data de 1.07.2012)
-pancreas usor neomogen la nivelul capului, unde se vizualizeaza o zona hipoecogena imprecis delimitata de aproximativ 2 cm diametru, din care se efectueaza PFA.
-multiple adenopatii peripancreatice si la nivelul hilului pancreatic:rotund, ovalare, rotund-ovalare, cu diametru pana la 2, 5 cm.
-ficat cu multiple formatiuni hiperecogene, cu contur neregulat si diametru pana la 4 cm, cu aspect de determinari secundare la injectarea de substanta de contrast. Formatiunile hepatice au aspect hipervascular in faza arteriala precoce.
-bloc adenopatic mediastinal subcarinal cu diametrul pana la 4 cm
La ecografie : la ficat diametrul antero-posterior lob stang 11 cm, prerenal lob drept 17 cm, structura neomogena prin prezenta mai multor formatiuni rotund ovalare hiperecogene, unele cu necroza centrala cu dimensiuni cuprinse intre 2 si 6 cm

Pe biletul de externare din data de 11.07.2012 scrie :
1. neoplasm al pancreasului, extremitate cefalica cu determinari secundare hepatice
2. carcinomatoza peritoneala
3.in observare determinari secundare pulmonare
4 leucocitoza
(la externarea din data de 18.07.2012 scrie acelasi lucru)

La externarea din data de 01.08.2012:(aici se schimba tot si nu mai reusesc sa inteleg )
1. Neoplasm al colonului ascendenta cu determinari secundare hepatice peritoneale(frotiu pozitiv) in curs de 2 BCT
2. carcinomatoza peritoneala
3. in observare determinari secundare pulmonare
4. leucocitoza
5. hiponatremie

V-as ruga din tot sufletul, sa poata cineva sa imi explice si mie acesti termeni medicali si de fapt ce se intampla cu tatal meu si la ce sa ma astept.
0
02-09-2012, ora 08:10
nicoriciuioananicoleta
Identitate neconfirmată
nicoriciuioananicoleta
sunt doar medic rezident, dar pot sa-ti spun ca e un diagnostic serios.Nu poate nimeni sa spuna cu exactitate cat va dura totul.mergi cu el la oncologie si urmeaza tratamentele recomandate, sunt grele, dar ele reprezinta sansa lui de a suporta mai usorsimptomele bolii.sSe numeste tratament paliativ, care are rolul de a-i reduce durerile si a-i ameliora calitatea vietii.nu vi s-a dat regim alimentar deoarece situatia este avansata sinu merita sa privezi omul de aceste mici placeri, dar e importanta renuntarea la fumat si alcool, reducerea cantitatii de sare(pt ca retine apa in corp), mesele sa fie mici si dese.Te sfatuiesc sa nu *investesti* in tratamente *miraculoase*, sunt sarlatani care profita de suferinta umana.
0
02-09-2012, ora 08:26
Laurakarina
Nu este medic/terapeut
Laurakarina
Iti multumesc nicoleta pt sfat, chiar uitasem sa mentionez ca se umfla foarte mult in abdomen, deci sarea este de vina.
d-nul raul as dori si de la dv un raspuns daca se poate.Multumesc
0
02-09-2012, ora 12:23
Laurakarina
Nu este medic/terapeut
Laurakarina
Va dau urmatoarele detalii :La examenul tomografic scriu urmatoarele:(facut in data de 1.07.2012)
-pancreas usor neomogen la nivelul capului, unde se vizualizeaza o zona hipoecogena imprecis delimitata de aproximativ 2 cm diametru, din care se efectueaza PFA.
-multiple adenopatii peripancreatice si la nivelul hilului pancreatic:rotund, ovalare, rotund-ovalare, cu diametru pana la 2, 5 cm.
-ficat cu multiple formatiuni hiperecogene, cu contur neregulat si diametru pana la 4 cm, cu aspect de determinari secundare la injectarea de substanta de contrast. Formatiunile hepatice au aspect hipervascular in faza arteriala precoce.
-bloc adenopatic mediastinal subcarinal cu diametrul pana la 4 cm
La ecografie : la ficat diametrul antero-posterior lob stang 11 cm, prerenal lob drept 17 cm, structura neomogena prin prezenta mai multor formatiuni rotund ovalare hiperecogene, unele cu necroza centrala cu dimensiuni cuprinse intre 2 si 6 cm

Pe biletul de externare din data de 11.07.2012 scrie :
1. neoplasm al pancreasului, extremitate cefalica cu determinari secundare hepatice
2. carcinomatoza peritoneala
3.in observare determinari secundare pulmonare
4 leucocitoza
(la externarea din data de 18.07.2012 scrie acelasi lucru)

La externarea din data de 01.08.2012:(aici se schimba tot si nu mai reusesc sa inteleg )
1. Neoplasm al colonului ascendenta cu determinari secundare hepatice peritoneale(frotiu pozitiv) in curs de 2 BCT
2. carcinomatoza peritoneala
3. in observare determinari secundare pulmonare
4. leucocitoza
5. hiponatremie

V-as ruga din tot sufletul, sa poata cineva sa imi explice si mie acesti termeni medicali si de fapt ce se intampla cu tatal meu si la ce sa ma astept.
0
02-09-2012, ora 12:28
RaulDuke
Nu este medic/terapeut
RaulDuke
Laurakarina: singurul lucru pe care nu il inteleg din scrierea ta de mai sus este PFA. nu stiu ce e asta, fiecare om/institutie se apuca sa foloseasca acronimele lui si restul nu mai inteleg mare lucru.

in mod evident are una din 3 posibilitati: cancer de PANCREAS metastatic, cancer de COLON metastatic, sau 2 cancere diferite, simultane, unul de pancreas si unul de colon, dintre care cel putin unul metastatic. pentru asta este nevoie sa scrii rezultatele unor investigatii suplimentare: o endoscopie digestiva superioara si una inferioara pentru practicarea unei biopsii care sa fie data la anatomie patologica. in ultima instanta se poate recurge si la o biopsie de ficat, daca gasesti un loc unde se practica.

in tot cazul prognosticul este rau. nu poate fi vindecat, va muri de aceasta probleam. trebuie totusi aflat care este care, prin mijloacele despre care ti-am zis, pentru ca prognosticul cancerului de pancreas difera de cel al cancerului colon. speranta medie de viata in primul caz este de cateva luni, foarte putine, 3-4, iar pentru a doua situatie, este mult mai lung, poate ajunge si la doi ani. desigur ca asta numai cu tratament, tratamet care si el variaza foarte mult in functie de CARE E PUNCTUL DE PLECARE al cancerului.

pentru asta vreau sa stiu ce ti s-a zis ca are de facut ulterior ? ce varsta are si care e starea lui generala ?
0
02-09-2012, ora 14:07
Laurakarina
Nu este medic/terapeut
Laurakarina
acestea sunt toate informatiile care am putut sa vi le dau pana acum, aceste informatii le am de la cineva din fam dictate prin telefon pt ca eu din pacate sunt in Bucuresti si tatal meu este in Craiova.Eu nici pana acum nu am putut sa ajung in timpul saptamanii sa vorbesc cu medicul lui oncolog pentru ca numai la sf de saptamana ma pot duce, cand nu mai gasesc pe nimeni la spital.Din cate am inteles si stiu, biopsia la ficat si pancreas au iesit pozitive.Deci, da are cancer.Nu inteleg nici eu din aceste documente din aceasta cauza va ceream ajutorul, pentru ca prima oara ii s-a spus ca are cancer la pancreas cu metastaze la ficat dupa cum reiese si din fisa de externare inainte de 01.08.2012, iar dupa ce i s-au facut investigatiile la gastro-enterologie i-au zis ca are cancer si la colon.La ultima internare, adica pe data de 20.08.2012, deja nu il mai tineau picioarele sa mearga singur, nu mai are siguranta in ele, oboseste foarte repede, doarme foarte mult.Pe langa asta, la analiza de sange care i se face inaite de citostatice - hemoglobina este f mica, ultima oara a avut-o 6.
Deci, d-nul raul de asta va rugam sa imi explicati dv aceste documente pentru ca eu oricat as incerca nu stiu ce sa cred
Ma uit pe tot felul de site-uri, citesc despre aceste boli, dar nu stiu ce poate fii adevarat sau nu.
0
02-09-2012, ora 15:03
RaulDuke
Nu este medic/terapeut
RaulDuke
ce gasesti pe internet e informatie generala. nu te poate ajuta specific in acest caz. nu e nimic de deslusit decat CE TI-am spus deja: trebuie sa obtii rezultatele biopsiilor. nu conteaza doar "ca sunt pozitive" conteaza si ce zic, adica ce tip de cancer e, de unde a plecat, etc. daca s-a scris pe undeva de COLON, trebuie sa aiba si o colonoscopie cu o biopsie.

te asteptam cu aceste rezultate. pana atunci ramane valabil ce ti-am spus deja. iar treabacu hemoglobina 6... este data de la o sangerare. daca se mentine, omul trebuie TRANSFUZAT. cat are hemoglobina ACUM ? trebuie sa mearga la medic si sa-i faca o recoltare pentru asta.
0
02-09-2012, ora 15:04
Laurakarina
Nu este medic/terapeut
Laurakarina
Am uitat sa va mai spun ca din cauza hemoglobinei scazute ii se administreaza 3 pungi de sange.
Hemoglobina era 10, la externare
0
02-09-2012, ora 15:07
Laurakarina
Nu este medic/terapeut
Laurakarina
La colon nu i-au mai facut biopsie pt ca nu au clestii aia care sa ciupe din tumora, in spital.Deci nu au ce le trebuie
sau cel putin asa ii s-a spus ca nu mai e nevoie de biopsie
0
02-09-2012, ora 19:19
Laurakarina
Nu este medic/terapeut
Laurakarina
D-nul Raul am vb cu mama si mi-a spus ca are" rezultatul biopsiei" dar nu scrie nimic pe acea foaie, iar cei de la gastro zic ca i-au luat probe, in acelasi timp facandu-i-se si endoscopie.In legatura cu ce ziceati de biopsia la colon, nu i s-a facut pentru ca cica nu au aparatura pentru biopsia la colon(nu se face cu aceeasi cu care i s-a facut si la pancreas si ficat?).
Sangerare unde credeti ca ar putea sa aiba?
Tatal meu nu spune nimic de nici o sangerare sau pur si simplu ne ascunde acest lucru.
0
02-09-2012, ora 19:26
RaulDuke
Nu este medic/terapeut
RaulDuke
de unde sa stiu ce face/zice tatal tau ? este posibil ca sangerarea sa provina din leziunea din COLON, sa fie in cantitate mica/moderata pe termen lung, si, prin amestecarea cu scaunul sa nu fie observata. dar la o hemoglobina de 6 este mai mult decat probabila.

imposibil sa NU SCRIE NIMIC pe rezultatul histopatologic.

nu stiu cum a fost prelevata biopsia din pancreas. pentru colon trebuie facuta COLONOSCOPIE si cu aceasta ocazie sa face si biopsie.

reveniti, va rog, numai cu rezultatele oficiale ! altfel speculam pe intuneric.
0
04-09-2012, ora 09:37
Georgyk31
Nu este medic/terapeut
Georgyk31
Buna ziua!

Tatal meu a avut dureri de spate insuportabile in luna ianuarie-februarie 2012.Am mers la medicul de familie, apoi la un medic specialist pentru diverse investigatii.A facut ecografii si CT de coloana lombara, dar nu a rezultat nimic ingrijorator.La inceputul lunii martie face icter mecanic, iar in urma analizelor hepatice rezulta valori foarte mari fiind suspect de cancer pancreatic.La ecografie s-a observat o tumora la nivelul capului pancreasului.Este operat pe 19 martie.Nivelul bilirubinei ajunsese la 25.Isi revine repejor dupa operatie, dar continua sa slabeasca, nu se alimenta corespunzator.Mentionez ca in timpul operatiei i s-a prelevat proba pentru biopsie din colecist si fragment ganglion supraduodenal.
Rezultatul biopsiei este urmatorul:
-colecistita cronica litiazica, cu adenomioza
-2 limfoganglioni cu citoarhitectonica de organ pastrata, cu discret edem sinusal.
Pe toate concediile medicale apare inscris cod diagnostic 587, pancreatita cronica.
Pe 25 iunie se reinterneaza pentru ca starea de sanatate i se alterase, iar dupa 4 zile decedeaza cu urmatoarele mentiuni trecute in biletul de iesire din spital: casexie, ascita neoplazica, ocluzie intestinala, neoplasm de cap pancreas operat, carcinomatoza peritoneala, insuficienta multipla de organ si stop cardio respirator.
Intrebarea mea este de ce pe niciunul dintre concediile medicale de pana la data decesului nu apare diagnosticul de neoplasm cap pancreas.Daca la biopsie nu a reiesit existenta cancerului, de ce moare cu acest diagnostic?
0
05-09-2012, ora 23:20
RaulDuke
Nu este medic/terapeut
RaulDuke
pe "concedii" nu apare pentru ca acest diagnostic se foloseste numai cand exista un CANCER care a fost confirmat. aici, din pacate, nu a fost confirmat. confirmarea putea veni doar din examenul histopatologic de dupa operatie, examen care nu a aratat cancerul.

de murit cu diagnosticul respectiv, se pare ca nu avea altfel cum sa fie, din moment ce, aparent, odata cu ultima internare, cancerul de pancreas a fost confirmat, sau cel putin APROAPE sigur. ca sa fi fost confirmat trebuia sa se faca ori o noua biopsie, ori o aspiratie de lichid de ascita cu examen citologic, care sa fi confirmat cancerul, ori o necropsie, dupa moarte. sau macar un MARKER TUMORAL cu o valoare foarte mare... cel putin. chiar daca aceste lucruri nu s-au facut, suspiciunea ca ar fi avut cancer de pancreas este foarte mare, iar atunci nu e rau ca acest lucru sa fie listat printre diagnostice.
0
10-09-2012, ora 13:53
Laurakarina
Nu este medic/terapeut
Laurakarina
d-nul dr. raul v-am lasat un mesaj privat, astept si eu sun raspuns
0
10-09-2012, ora 21:45
RaulDuke
Nu este medic/terapeut
RaulDuke
ok.
0
16-09-2012, ora 11:06
Laurakarina
Nu este medic/terapeut
Laurakarina
D-nul Raul ce puteti sa-mi spuneti ceva despre tratamentul alternativ cu ceaiul canadian essiac?
Nu stiu ce sa cred.Intamplarea face ca eu lucrez intr-un magazin specializat de ceaiuri si a venit un domn care m-a intrebat de ceaiul essiac(eu nu am in magazin acest ceai).L-am intrebat ce face acest ceai si mi-a zis ca este un ceai care opreste din evolutie cancerul si ca el i-a dat tatalui lui acest ceai timp de 15 ani.Curioasa cum sunt, l-am intrebat de unde il procura si in ce faza era tatal lui cand a descoperit cancerul si mi-a zis ca avea cancer la plamani cu metastaze.
Inca ceva, pot sa-i dau tatalui meu sa bea ceai verde Matcha?Are efecte negative sau pozitive asupra bolii?
Stiu ca acest ceai previne cancerul dar nu stiu si daca are un efect asupra bolnavilor de cancer.
0
16-09-2012, ora 11:29
RaulDuke
Nu este medic/terapeut
RaulDuke
din pacate sunt absolut convins ca nici nu previne nici nu trateaza cancerul in nicio forma. practic nu exista dovezi cum ca vreun ceai de pe lume ar putea face lucrul asta. deci nu avem de unde sa "stim" ca previne sau face una sau alta, indiferent de ce ne zice cate o persoana. putem doar sa CREDEM FOARTE TARE, dar asta nu va schimba faptul ca nu exista dovezi, si ca sansele sa fie bun sau rau sau total inutil sunt perfect egale. numai in momentul in care se face un studiu clinic cu o substanta (dar ceaiurile NU sunt substante) putem afla masura in care ea este utila sau nu.

ceaiurile nu au asemenea studii la baza si nici nu pot avea, pentru ca NU sunt substante. sunt amestecuri de diferite substante dintre care niciuna nu e defapt testata. nu au aplicatii medicale deci.
0
16-09-2012, ora 13:11
Laurakarina
Nu este medic/terapeut
Laurakarina
Multumesc!
0
16-09-2012, ora 14:32
RaulDuke
Nu este medic/terapeut
RaulDuke
cu placere !
0
13-10-2012, ora 08:22
Laurakarina
Nu este medic/terapeut
Laurakarina
Cu durere in suflet va anunt ca tatal meu a decedat in data de 7 octombrie, nu s-a mai putut face nimic pentru ca el n-a raspuns la tratamentul citostatic, iar metastazele erau deja prezente in tot toracele adica ficat, pancreas si plamani.Oricum va multumesc din tot sufletul de informatiile care cat de cat m-au facut sa inteleg aceasta boala nenorocita
0
13-10-2012, ora 12:07
RaulDuke
Nu este medic/terapeut
RaulDuke
Condoleante !
0
10-12-2012, ora 13:10
dorina violeta
Nu este medic/terapeut
dorina violeta
Buna ziua, sunt noua pe forum, am 29 ani sunt din tm, am suferit o operatie cu anastamoza ultra joasa t-t la rect, am descoperit acum 3 luni ca am neo rectal, adenocarcinom tubulo papilar g1, am facut radio chimio preoperator 5 sapt apoi a urmat operatia dupa 5 sapt, operatia a fost laparascopic si sa folosit stapler liniar si circular tinand comt ca era la doar 6 cm de rect, au trecut 2 sapt de la operatie intrebarea mea este legata de scaun, fac multe scaune pe zi si cate putin cu dureri de rect, am mereu senzatia de defecatie si nu pot face, doar asa cate putin, sunt reactii normale;se va regla scaunul in timp?va multumesc
0
10-12-2012, ora 21:50
RaulDuke
Nu este medic/terapeut
RaulDuke
imposibil de prevazut; trebuie sa te consulte chirurgul care te-a operat si sa-ti raspunda la asta, pentru ca nu se poate aprecia sau intui doar pe baza a ceea ce ai prezentat care este cauza problemelor tale. poate fi multipla, deci trebuiesti consultata din nou. cand ai urmatoarea programare la medic ?

in alta ordine de idei: mai ai rude cu cancer ?
0
11-12-2012, ora 07:45
dorina violeta
Nu este medic/terapeut
dorina violeta
Urmatoarea programare o am in 17dec tot atunci o sa primesc si rezultatul analizei histopatologice, nu mai am rude cu antecedente de cancer, multumesc pt raspuns
0
11-12-2012, ora 17:54
RaulDuke
Nu este medic/terapeut
RaulDuke
cu placere !
0
11-12-2012, ora 18:38
dorina violeta
Nu este medic/terapeut
dorina violeta
Am vorbit cu chirurgul si se pare ca din cauza anastamozei foarte joase la doar 3 cm de rect am multe scaune, mi-a spus ca trebuie sa fac multe exercitii pt muschi anusului, sper sa se regleze cu timpul, oricum sunt bucuroasa ca am scapat de anus contra naturii, vreau sa i incurajez pe toti ce trec prin situatii asemanatoare, sa nu ia decizii rapide, sa consulte mai multi medici si sa lupte, cancerul poate fi invins!
0
01-06-2013, ora 21:01
solomonIonut91
Nu este medic/terapeut
solomonIonut91
Buna ziua! Am o cunsotinta in varsta de 36 de ani, sex feminin, care a fost diagnosticata cu cancer la ficat si pancreas. Mentionez ca este cam in ultima faza. As vrea sa stiu daca mai exista vreo posibilitate pt a-i salva viata. Un tratament, sau vreo interventie chirurgicala, care ar putea sa o faca sanatoasa sau macar sa ii mai prelungeasca viata. Orice detaliu m-ar putea ajuta. Va multumesc!
0
01-06-2013, ora 21:10
RaulDuke
Nu este medic/terapeut
RaulDuke
un cancer de pancreas la 36 de ani este ceva extrem de rar. esti sigur de acest diagnostic ? s=a practicat cumva o biopsie ? poti da mai multe detalii medicale, te rugam ? daca ce descrii e adevarat, din pacate cu siguranta ca nu exista solutie medicala de vindecare. totusi ar fi bine daca ai avea ceva mai multe detalii de impartasit!

Discuțiile despre tumori benigne și cancer au fost transferate pe:

Forumul Ghid-Cancer.ro - un proiect ROmedic destinat exclusiv acestui subiect.
52 comentarii 12 Înainte ›

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.