bubite mici cu mancarimi pe tot corpul, contagioase

12-01-2009
valeria m
Nu este medic/terapeut
valeria m
De 1 luna si jumatate sotul meu si apoi eu am capatat niste bubite mici care initial nu se vedeau dar simteam intepaturi si apoi mancarime. Au inceput pe picioare si apoi s-au extins pe maini, fese, burta si piept. Am consultat 2 medici dermatologi de la Colentina care ne-au prescris Alerid si o mixtura pe baza de benzoat, precum si regim sever. Simptomele s-au ameliorat, dar boala nu a trecut. Mai mult, alte 4 persoane care ne-au vizitat au capatat aceeasi boala cu aceleasi simptome. In tot acest timp, ba chiar cu aproape doua luni inainte am avut in apartament cainele bolnav de o egzema care insa arata altfel (bube rosii vizibile, scoarte, coji). Dupa fel de fel de tratamente, i-am facut o analiza microscopica a parului din blana si i-am gasit Microsporum. I-am facut tratament veterinar si acum pare ceva mai bine si nu se mai scarpina. Ca urmare, am crezut ca este o contaminare de la caine dar cainele a fost bolnav mult timp inaintea noastra (la inceputul lui octombrie), pe cand noi si celelalte 4 persoane ne-am imbolnavit aproximativ in aceeasi perioada, la sfarsitul lui noiembre. AQm inceput totusi un tratament antimicotic cu nizoral si nistatina. Rezultatul a fost o agravare a situatiei. Am renuntat si la asta, am revenit la Alerid si ne dam doar cu spirt. Nu stim ce boala este si nu stim unde sa ne mai ducem. De asemenea, nu stim cum sa dezinfectam obiectele din apartament (canapea, fotolii, covor). Asteptam un raspuns de la dv. Multumim.
34 comentarii 12 Înainte ›
0
12-01-2009, ora 22:08
Jaquelinne
Nu este medic/terapeut
Jaquelinne
Sfatul meu este sa mergeti la Colentina sa faceti o analiza micologica la laborator si atunci veti sti cu siguranta ce aveti!As putea sa va recomand deasemeni o dna dr dermatolog, dr in stiinte medicale daca doriti.
Numai bine
0
13-01-2009, ora 00:11
valeria m
Nu este medic/terapeut
valeria m
Va multumesc f. mult. Chiar va rog sa-mi recomandati un medic cu expertiza. Pana atunci, eu incerc sa ajung maine la o policlinica cu plata.
0
13-01-2009, ora 00:35
Jaquelinne
Nu este medic/terapeut
Jaquelinne
Am sa va las un mesaj privat cu numele si nr doamnei dr de tel!Sa imi spuneti daca l-ati primit!!
0
15-01-2009, ora 16:43
Jaquelinne
Nu este medic/terapeut
Jaquelinne
Ati primit mesajul privat de la mine??
0
15-01-2009, ora 17:39
Dr. Dorin Mihalache
Dermatovenerologie
Dr. Dorin Mihalache
Probabil ca ati facut o raie. In urma tratamentului cu benzoat de benzil lucrurile s-au ameliorat, insa probabil ca nu ati dezinsectizat bine lenjeria de corp sau de pat si v-ati reimbolnavit.
0
16-01-2009, ora 13:37
valeria m
Nu este medic/terapeut
valeria m
Buna ziua
Am primit mesajul privat de la Jaquelinne. Multumesc f. mult. Luni ma voi programa pt. a face o analiza dermatologica si atunci voi apela si la d-na doctor recomandata. Intre timp, am fost la policlinica cu plata si mi s-a pus diagnosticul banuit de dl. dr. Mihalache, adica scabie. Ceea ce nu inteleg eu, si nu numai eu, este faptul ca nu avem simptomele specifice: egzema intre degete si la incheieturi sau dire pe piele dupa ce ne-am uns cu iod intr-o portiune mai iritata a pielii, precum si faptul ca desi urmam tratamentul indicat si schimbam lenjeria, nu vedem nicio imbunatatire, ceva care sa ne incurajeze sa credem in diagnostic si sa aplicam tratamentul respectiv. Cu aceasta ocazie ii multumesc si d-lui dr. Mihalache pt. raspuns.
0
16-01-2009, ora 16:09
Jaquelinne
Nu este medic/terapeut
Jaquelinne
Valeria, dl.dr.Mihalache are deschis pe acest forum o sectiune unde vorbeste despre aceasta boala de piele!Ar fi bine daca o citesti!!Dai o cautare pe forum dupa scabie si o vei gasi!Cu tratament adecvat va veti vindeca, dar trebuiesc deparazitate lenjeria de pat, lucrurile care au intrat in contact cu pielea etc.
As fi dorit sa il intreb pe domnul doctor, de ce in ultima vreme sunt foarte multe cazuri de scabie!!Am 30 de ani si pana acum nu am auzit deloc despre aceasta boala!!Ceea ce aud in ultima vreme ma ingrozeste!!
Multa sanatate
0
16-01-2009, ora 20:15
Dr. Dorin Mihalache
Dermatovenerologie
Dr. Dorin Mihalache
Scabia este de fapt o insecta care isi depune ouale sub piele intimpul noptii, motiv pentru care si pruritul de seara este mai intens. Raspandirea ei se datoreaza faptului ca cei mai multi dintre romani asociaza aceasta boala cu mizeria, crezand ca o igiena riguroasa ii feresc de imbolnavire. Total eronat !!! SCABIA NU MOARE LA SAPUN!!
Cel mai frecvent ea se raspandeste acolo unde fie hainele noastre intra in contact cu hainele unui bolnav (gradinite, scoli, cluburi sportive, piscine, etc.), fie pielea noastra intra in contact cu o lenjerie infestata (hoteluri, pensiuni, spitale, vagoane de dormit, etc.).
0
18-01-2009, ora 00:02
valeria m
Nu este medic/terapeut
valeria m
Jaquelinne, asa fac. Spal la 90 de grade, sau dezinsectez cu K600 de la Sano in saci de plastic, precum si pe locurile pe care ne asezam. Trebuie insa sa tin seama de cainele nostru care se linge si nu vreau sa-l otravesc. Sunt insa deprimata pentru ca vindecarea merge f. greu (practic nu vad niciun progres, o fi o specie mai rebela). Cainele are si el microsporum si este pe punctul de a se vindeca. Doamne fereste sa-i dam si scabie. Saptamana viitoare am intentia sa aduc o echipa de la Sanepid si sa faca o dezinsectie profesionala in apartament.
O intrebare pentru dl. doctor: Oare nu ar fi mai eficient Scabex in loc de benzoat de benzil? Sau amandoua, pe rand, sau alte medicamente? Cu acest benzoat, dupa 5 zile de tratament eruptia este generalizata, chiar daca mancarimile sunt doar pe unele portiuni.
0
18-01-2009, ora 01:46
Jaquelinne
Nu este medic/terapeut
Jaquelinne
Valeria, stai linistita ca nu se transmite si la caine aceasta boala, sau chiar daca se intampla nu se reproduc acarienii asa ca simptomele dispar in 3 sau 4 zile fara nici un tratament, asa cum de altfel si un om ar contacta scabie de la un animal, la fel se intampla!Eu asa stiu!
Benzoatul cred ca este mai puternic decat celelate tratamente!!Persoanele care au contactat boala de la voi fac si ei tratament??
Oricum sa mergi la laboratorul de micologie ca sa iti spuna exact daca este scabie sau nu!!Ca poate ati contactat boala catelului!!
0
18-01-2009, ora 15:17
Dr. Dorin Mihalache
Dermatovenerologie
Dr. Dorin Mihalache
Daca a aparut eruptie pe tot corpul dupa aplicarea benzoatului de benzil, probabil ca ati facut o dermatita de contact la medicament.
Aplicati pe locul in care mai exista elemente eruptive Fluocinolon crema, de 2 ori pe zi, dimineata si seara, timp de 3-4 zile, concomitent cu Ketotifen 1 cp la 12 ore si Roletra 1 cp la pranz.
0
18-01-2009, ora 16:19
Jaquelinne
Nu este medic/terapeut
Jaquelinne
Domnule doctor, vroiam sa va intreb daca aceasta boala se poate lua si de pe bani sau de pe masa/scaun unde a stat o persoana infestata??
0
18-01-2009, ora 18:35
valeria m
Nu este medic/terapeut
valeria m
Este pertinenta intrebarea pusa de Jaquelinne. Eu va multumesc foarte mult pentru raspuns. Imi cer scuze daca o sa va mai deranez poate cu cate o intrebare.
0
18-01-2009, ora 18:44
valeria m
Nu este medic/terapeut
valeria m
Vroiam sa mai adaug ceva. Da, am comunicat celor care presupunem noi ca au luat boala de la noi (s-ar putea sa fie si invers !!!) ce diagnostic avem si ce tratament facem pentru ca ei sa faca acelasi lucru sau sa intreprinda alte investigatii medicale.
0
22-01-2009, ora 17:14
Dr. Dorin Mihalache
Dermatovenerologie
Dr. Dorin Mihalache
Pentru jaquelinne:
Scabia nu se transmite prin bani sau alte obiecte, ci numai prin lenjeria (de pat sau de corp) infestata.
0
22-01-2009, ora 17:16
Dr. Dorin Mihalache
Dermatovenerologie
Dr. Dorin Mihalache
Pentru valeria m:
Diagnosticul este "SCABIE", iar tratamentul este cu benzoat de benzil sau piretroizi.
0
22-01-2009, ora 20:48
valeria m
Nu este medic/terapeut
valeria m
Multumesc dl. doctor. Dar probabil am o forma rebela pt. ca nu prea raspunde la tratament. Poate ca trebuie sa fie un tratament de durata.
0
23-01-2009, ora 14:17
Jaquelinne
Nu este medic/terapeut
Jaquelinne
Multumim frumos domnule doctor!!
Valeria ai fost la analize???
0
23-01-2009, ora 19:57
valeria m
Nu este medic/terapeut
valeria m
Nu am fost. Vom mai vedea daca este cazul. Prea multe persoane din lumea medicala mi-au spus ca am scabie. Nu pot sa nu-i cred. In plus, cand mi-am anuntat la telefon la Colentina intentia de a face o analiza dermatologica mi s-a spus ca trebuie sa intrerup tratamenul 5 zile si apoi sa vin la analiza. Eu nu vreau inca sa intrerup tratamentul. Nu inteleg insa de ce benzoatul asta nu da niciun rezultat la mine. Probabil ca este o specie de insecta rezistenta.
Azi am chemat o persoana de la Sanepid care mi-a facut dezinsectie in apartament, cu piretroizi, special impotriva scabiei. Eu continui cu tratamentul cu benzoatul de benzil. Sotul meu, care a facut o reactie de respingere la benzoat, foloseste scabex. Nici el nu s-a vindecat, dar parca are mai putine bubite si se scarpina mai putin. Inca mai sper.
0
24-01-2009, ora 18:05
Dr. Dorin Mihalache
Dermatovenerologie
Dr. Dorin Mihalache
Tratamentul cu benzoat de benzil nu trebuie facut mai mult de 5 zile!
Daca acest tratament s-a facut corect, el trebuie oprit si mers la control la dermatolog, deoarece eruptia si pruritul care mai persista sunt de natura alergica !!
0
12-02-2009, ora 22:06
valeria m
Nu este medic/terapeut
valeria m
Tocmai spuneam ca am un caine care are o boala de piele dar altceva decat noi. Ei bine, am aflat, in sfarsit, dupa 4 luni, fara niciun dubiu, dupa ce am consultat in zadar vreo 7-8 medici veterinari de buna reputatie, ca are scabie sarcoptica (am vazut gangania la microscop in laborator). De cand am aflat ne chinuim sa pastram igiena necesara (fierbem cu soda lucrurile pe care se aseaza, am aruncat covorul cel mai mare din casa, i-am limitat accesul in camere, maturam si aspiram de mai multe ori pe zi etc.). II facem tratament, dar parca nu progreseaza deloc. Mai mult decat facem deja nu se mai poate pt. ca are si probleme cu inima si deja i s-au umflat picioarele. In ceea ce ne priveste, dupa tratament eu mai am prurit si cate o mica bubita uneori pe care pun triamcinolon si se usuca. Eu cred ca mi-a trecut scabia, iar pruritul il am de la benzoatul de benzil cu care am dat mai multe zile decat mi s-a spus. De asemenea, atat eu cat si sotul meu avem probleme de la greseala pe care am facut-o punand o cantitate dubla de detergent in masina de spalat, iar masina nu mai poate limpezi complet rufele. Sotul meu, care s-a tratat cu scabex, are o piele mai sensibila si are acum bubite pe tot spatele care il ustura. Are un tratament indicat chiar aici dar nu prea se tine de el. Eu vroiam insa sa pun o intrebare: cat timp rezista ouale, larvele si adultii scabiei fara gazda umana sau animala?
0
15-02-2009, ora 00:04
valeria m
Nu este medic/terapeut
valeria m
Revin cu intrebarea pusa inainte: cat timp rezista ouale, larvele si adultii scabiei fara gazda umana sau animala? Am citit cate ceva, dar parerile difera. Este important de stiut cand ai in apartament un caine bolnav de scabie, asa ca mine.
0
06-01-2010, ora 10:39
vasiadela
Nu este medic/terapeut
vasiadela
Buna ziua!In urma cu 2 luni fiica mea de 17 ani a fost internata in spital la pediatrie.in timpul spitalizarii imi spunea ca pe locul unde fusese lipit leucoplastul folosit la aplikarea perfuziilor i-au aparut niste basicute pline cu apa care o mananca.Nu i-am dat mare importanta gandindu-ma ca a fost leucoplastul mai dur.A venit acasa, am dormit impreuna vre-o saptamana, mancarimea i s-a accentuat incepand cu picioarele, burta si sanii.Am fost la meicul de fam care ne-a prescris tratament cu telfast, calciu+D2, si vitamina C fara niciun rezultat.Incetul cu incetul mi-au aparut si mie pe picioare aceleashi mancarimi si aceleasi basicute pline cu apa.Aam consultat un dermatolog care ne-a spus ca avem scabie, care ne-a si dat un tratament cu aerius, cloranfenicol, vitamina C, Calciu+D2, actisept pentru dezinvectarea hainelor in masina de spalat si o solutie pe care trebuia sa o diluam cu apa numita piretroid(oreli-scab).Am urmat acest tratament in schimb am dezinfectat rufele cu clor negasind acest actisept dar mancarimea persista mai mult la mn decat la fiica mea foarte foarte mult.Nu ma pot abtine de la scarpinat.De o perioada si sotului i-au aparut aceste basicute ici colo dar cu forme de scarpinat mai reduse ca la mine.Ce putem face?Multumesc anticipat
0
08-01-2010, ora 21:52
valeria m
Nu este medic/terapeut
valeria m
Eu, sotul meu si cainele am scapat demult de scabie. La caine a fost scabie sarcoptica, nicio legatura cu noi. La noi bipezii, nu stiu nici acum ce a fost. Noi nu aveam bubite cu lichid ci bubite rosii. Desi mi-a trecut dupa un tratament mai prelungit cu benzoat si scabex, am constatat ca atunci cand imbracam lenjerie sau puneam lenjerie de pat spalata cu Ariel, pe care ii puneam la masina de spalat in cantitate dubla, atat eu cat si sotul meu incepeam iar sa ne scarpinam. Acum folosesc detergenti de la Amway in cantitatea indicata de producator. Nu mai avem nicio mancarime. Sau se poate rula de 2 ori programul de limpezire. Oricum, e bine sa se foloseasca cat mai putine produse chimice pentru spalat rufele. Incercati si asa.
0
12-01-2010, ora 18:18
Dr. Dorin Mihalache
Dermatovenerologie
Dr. Dorin Mihalache
Pentru vasiadela:
Cum ati urmat tratamentul cu piretroid?
Ati facut baie inainte de aplicatie? Ati facut tratament toti membrii familiei in acelasi timp?
0
30-01-2010, ora 19:24
biulianar
Nu este medic/terapeut
biulianar
buna seara.am 20 d ani si de pe la inceputul anului au inceput sa imi apara niste bubite pe corp.mai intai au fost pe picioare, nu le-am bagat in seama deorece am zis ca e simpla iritatie d la pantaloni, blugi etc.dupa aproximativ o saptamana incepuse sa ma manance mainile si abdomenul crezand ca e tot asa de la vreo bluza sau trcou ceva.la fel, le-am ignorat si p acestea.dupa cateva zile, am zis celor din familie de problema mea si mi-au zis ca poate am facut vreo intoxicatie alimentara, eu lucrand intr-un fast-food, sau oi fi alergica la ceva.am zis ca poate mi-or trece.nu imi treceau, seara ma manca pielea foarte foarte rau.pana la urma m-am dus la o farmacie si m-au intrebat daca am facut febra, m-au pus sa le arat bubitele.le-am aratat bubitele si au zis sa ma duc cat mai curand la spitalul colentina ca ei trebuie sa imi spuna ce am.am fost acolo si mi s-a zis ca am scabie.mi-au dat un tratament pe baza de benzoat de benzil, tavegyl si advantan.am intrebat doctorul care m-a consultat daca am scabia din cauza cainelui, avand unu in casa si unu in curte.doctorul de acolo mi-a zis ca scabia de la caine nu o iau si oamenii.a sunat o matusa de a mea medicul veterinar al catelului ei si i s-a zis ca nu este adevarat ca scabia de la caine o iau si oameni.eu stau in casa cu mama, prietenul mamei, sora-mea si prietenul meu.nu ar fi mai bine daca m-as interna ca sa nu mai ia si cineva de la mine din familie?scabia se poate face si de la soareci(avand unu la munca de cateva saptamani si pana aqm 3-4 zile nu s-a luat nici o masura in privinta lui cu toate ca manca din toata marfa din depozit)?va multumesc anticipat
0
01-03-2010, ora 17:16
vedislav
Nu este medic/terapeut
vedislav
fetita mea a suferit in iulie o operatie de transplant de rinichi.este bine acum.are o infectie urinara pe care o tratez cu nalixid, dar alta e problema mea.azi am venit de la farmacie cu o prietena care avea in masina un catel bolnav de scabie.s-ar putea sa fie periculos pentru fetita mea?s-ar putea sa-i dau vreun microb ?as fi putut sa iau eu ceva de la acel catel mic?
0
05-03-2010, ora 14:39
Dr. Dorin Mihalache
Dermatovenerologie
Dr. Dorin Mihalache
Scabia animalelor nu se transmite la om.
0
18-07-2010, ora 23:19
kindar
Nu este medic/terapeut
kindar
dupa ce am facut o fertilizare invitro in care tratamentul consta in stimulente hormonale am suferit o dereglare hormonal asa cred eu pentru ca imi apar bubite pe tot corpun un fel de galcute rosi si care ma mananca am fost la dermato si mia zis ca am inceput de agneie am luat tratament timp de 4 lui si nu a avut niciun rezultat iar pe fata miau aparut niste cosuri pe care lam stor si sau facut ca niste alunite ce fac unde ma intrumati sa ma duc
0
27-07-2010, ora 18:49
Dr. Dorin Mihalache
Dermatovenerologie
Dr. Dorin Mihalache
La endocrinolog!
Adaugă un comentariu / răspuns
34 comentarii 12 Înainte ›

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm: