Sindromul Borderline - sfaturi

Buna! Am fost diagnosticata cu tulburare de personalitate borderline de cateva luni. Am luat medicamente dar am renuntat la ele pt ca nu au avut efecte pozitive, dimpotriva. Merg la psiholog, insa n-am mai fost de 2 saptamani din cauza programului psihologului - voi merge din nou saptaman viitoare. insa in ultimele 2 saptamani mi-a fost extrem de dificil. sunt la facultate in ultimul an, si nu cred ca o sa o termin. imi este frica de ce imi voi face, pt ca comportamentele autoagresive sunt din ce in ce mai rau. aseara am inceput sa ma lovesc cu pumnii in cap si in piept cu atata ura cum n-am mai simtit niciodata. nu pot sa spun ca simt disperarea in permanenta dar cand o simt, este insuportabila. nu exista persoane cu care sa vorbesc, pt ca cei pe care ii cunosc nu au trecut prin asa ceva si nici nu inteleg. de aceea, m-am gandit sa apelez la acest forum. poate exista persoane care inteleg si traiesc cu aceasta tulburare. nu astept neaparat sfaturi, desi as vrea sa aflu ce modalitati de coping sunt eficiente in cazul dvs. vreau sa simt ca nu sunt singura, ca borderline nu este ceva inventie de-a mea sau moft pt care ma comport intr-un anumit fel pt a-i enerva pe altii.

Buna bpdfreak!Din pacate am avut si eu unele simptome de ale tale si te inteleg.Eu zic ca ai facut bine ca ai apelat la acest forum, pana la urma cu totii avem nevoie sa ne descarcam si sa fim intelesi.Iti las un mesaj privat cu id-ul meu de mess(il acccesezi dupa ce te logezi si dai la modificare profil) in cazul in care vrei sa mai vb!

Borderline - adica la linia de granita cu psihoza, numita in trecut tulburare de personalitate marginal psihotica. La tulburarile de personalitate merge bine psihoterapia (terapie cognitiv-comportamentala), dar totusi nu abandona nici medicatia.

Ce anume ti-a fost prescris? Poti descrie te rog mai multe detalii despre cum te simti, exact cum ti se manifesta...

Medicul mi-a prescris seroxat si alprazolam. Motivul pentru care am renuntat la medicamente a fost acela ca ajunsesem sa nu mai simt mare lucru, un fel de stare caracterizata printr-o tristete "acceptabila", fara schimbari de dispozitie semnificative. Nu mai puteam sa ma bucur, tot timpul incercam sa "lupt" impotriva efectelor medicamentelor. Eram rationala, dar ma simteam deprivata de emotie, ceea ce a accentuat comportamentele autoagresive. pt ca desi nu puteam simti, pana la urma gandurile creeaza emotiile iar medicamentele nu au efect asupra gandurilor. Nu pot sa spun ca fara medicamente ma simt mai bine dpdv emotional, insa macar am un anumit control. In rest, manifest depresie, anxietate, comportamente autoagresive, ideatie suicidara dar incerc in permanenta sa caut noi metode de a le contracara. Cred insa ca cele mai mari dificultati sunt cele legate de relatiile cu persoanele semnificative din viata mea si de teama de abandon care devine de multe ori un handicap.

Tratamentul pt borderline consta intr-un antidepresiv si un antipsihotic in doza mica. Propune-i eventual medicului sa iti prescrie Seroquel XR de 200 mg si Remeron de 30 mg pe care sa le iei seara, sunt si sedante si te fac sa dormi bine ceea ce e foarte important. Iar eventual cand ai stari de furie si esti manioasa cu tendintele specifice bolii, ia si un alprazolam.

De fapt, nu exista un tratament standard pentru borderline. Mai mult, tratamentul nu rezolva mare lucru, ci este asa cum ati spus si dvs un sedativ. Nu sunt de acord cu ideea ca orice problema poate fi rezolvata prin tratament medicamentos. Psihoterapia are efecte mult mai pozitive si mai relevante, in plus imi acorda si sentimentul de autodeterminare si autocontrol, pe cand vizitele pe la psihiatru nu imi dau asta.

Si medicatia ajuta pentru ca borderline inseamna la granita cu psihoza

De multa vreme se incearca schimbarea titulaturii din borderline in tulburare de reglare emotionala. Cel putin in ceea ce priveste borderline, totul este relativ. Iar tratamentul medicamentos nu are efect asupra distorsiunilor cognitive care genereaza toate celelalte simptome de la furie la tentative de suicid. Intr-adevar psihoterapia nu functioneaza instantaneu, este un proces, dar pana la urma ataca adevarata cauza si nu doar efectele ei.
Va multumesc insa pentru sugestii si pentru comentarii. Tratamentul medicamentos nu trebuie exclus din start, interventia trebuie sa fie una individualizata. Aceasta este optiunea mea, de a nu lua medicamente, dar alte persoane diagnosticate cu borderline pot sa beneficieze si de pe urma tratamentului medicamentos.

eu sunt cezara, am fost dignost cu tulb de pers borderline in 2003, am 37 ani. eu am urmat fac matematica in bucuresti unde am si lucrat pana in 2004. Stări mai deosebite au inceput chiar din timpul facult, in general de anxietate, usor de tensiune interioara si nu in ultimul rand de inferioritate, vesnic obsesia de fapt frica cum ma voi descurca in viata, obsesia banilor. Am fost casatorita in bucuresti, nu prea a mers, simtomele au luat amploare, lucram profesoara de matematica atunci, frica, nervozitate, stari de agitatie, inferioritate, frustrari culminand cu o depresie severa..., am aj la psihiatru am urmat un tratament usor mi-am revenit ceva, in continuare macinarile din familie s-au amplificat, eu ma simteam vulnerabila, nu am av curajul s-o rup. in fine cam dupa un an de tratam-psihiatrii din bucuresti nu au stiut la vremea aceea in 2001-2002 sa-mi puna un diag corect. In 2003 am facut ocadere puternica cu tentativa de suicid cu niste st urate. in fine familia de sange, mama, tata sora au decis sa merg la sp Nifon auzind de un psihiatru bun dr IOnescu Adrian. Tratam dat m-a mai adunat fiind vorba de leponex, mi s-a pus si un diagn cred eu corect tulb de pers borderline, dar bine nu ma simteam pe ac tratam. In fine m-am tratat in continuare la ac psihiatru am av de-a lungul anilor diverse stari, am luat div erse tratam...din nefericire m-am pensionat, am av usoare perioade de remitere, insa acum aprox 3 ani am av o trauma am facut o recadere puternica, cu stari infioratoare in conditile in care dr Ionescu imi administra tratament, spitalizari etc. tratam de baza a fost seroquel chiar doze mari. In prezent sunt pe 400 seroquel, efectin, orfiril, anxiar, dar ma confrunt vesnic cu ac probleme( griji de bani, frustrari mari, obsesii, anxietati, nu ma pot integra din cauza frustrarii, instabilitatii, frica de viata, ca nu ma intelege nimeni, sunt f sensibila in rel cu oamenii nu stiu cesa fac in continuare... cum sa ies din asta si mie imi este frica de lume sa nu mi se intample ceva rau, de asemenea imi este teama sa construiesc o rel cu cineva de sex masculin, imi e frica de abandon, asta si in urma psihotraumei avute nu stiu deloc ce sa fac ideea ca stau mult in casa asta ma dispera daca ies apar starile etc.

Buna ziua. Va multumesc pentru comentariul dvs. Imi puteti spune daca ati incercat psihoterapia?

am incercat acum un an psihoterapia, nu m-a multumit, probabil nu a fost psihoterapeutul potrivit...nu stiu, ideea este psihiatrul care ma trateaza imi sugereaza ca nu sunt in romania psihoterapeuti specializati pe ac tulburare. multumesc pt promptitudine. Uneori sunt confuza probabil de la medicatie, stat mult in casa, nu stiu, e dureros lumea nu intelege, incearca sa ma incurajeze apropo de infatisarea mea, de inteligenta..., asta ma dispera parca si mai mult. ce imi poti spune de psihoterapeuti?

Este adevarat ca nu exista psihoterapeuti specializati in borderline, dar borderline este un complex de simptome astfel ca se pot obtine progrese cu un psihoterapeut bun. cred ca psihiatrii sunt sceptici in ceea ce priveste psihoterapia, poate au pe de o parte dreptate tinand cont ca sunt suficienti terapeuti incompetenti, dar consider ca fara psihoterapie - de orice tip - nu se poate obtine o ameliorare pe termen lung a simptomelor.
Intr-adevar lumea nu ne intelege, incearca sa ne incurajeze, sa ne scoata in evidenta calitatile, sperand ca o sa ne treaca "toanele". doar ca acestea nu sunt toane... ei pur si simplu nu inteleg de ce ne este atat de greu sa facem lucruri pe care ei le considera simple si normale. Ati spus la un moment dat ca va este teama sa intrati intr-o relatie cu un barbat; va inteleg perfect deoarece desi am 21 de ani, nu am avut nicio relatie si de fiecare data cand trec pe strada pe langa vreun baiat, mai ales daca ma atrage, imi plec capul imediat - ca si cum nu as merita sa fiu in prezenta lui. este dureros, dar ceilalti oricum nu inteleg.

asa zis psihoterapeut bun cum il pot gasi? din auzite, de pe net?

din pacate, da. "pe incercate" sau prin cunostinte - eu asa am ajuns la psihoterapeutul meu.

apropo de barbati...si eu las capul in jos din motivul ca nu m-ar putea intelege asta cred ca in urma unor experiente triste

am o curiozitate... ce faceti atunci cand va simtiti atat de rau incat sinuciderea pare a fi singura solutie, dar totusi nu ajungeti pana acolo?

poti sa il recomanzi pe al tau. nu este usor de gasit, am avut experienta asta. sunt obsedata ca am sa ma izolez, ca nu pot socializa.

sunt sigura ca o sa gasiti un psihoterapeut in care sa aveti incredere si unde locuiti dvs (eu sunt din oradea).

sa-ti impartasesc un lucru, aceasta tulburare are un curs foarte surprinzator cel putin asa s-a intamplat cu mine, la 2 8 de ani am avut tentativa mi-am taiat venele eram f rau, de atunci nu am avut alte tentive faptice, doar cu gandul, atuci experimentam si ceva stari exaltate dar tot cu tendinta negativa, cu timpul insa devi ceva mai raspunzatoare de ce se intampla cu tine, repet eu asta am trait deci suicidul il ai in frau, repet eu am facut si tratament medicamentos

eu in ploiesti locuiesc acum, vezi eu am avut mult timp obsesia banilor, anxietatea ca nu sunt capabila sa-i fac practic asa a debutat, cu toate ca aveam toate atuurile sa-i am cu rabdare normal, inteligenta, aspect fizic f placut,
si acu am ac obsesie dar cred ca totusi intr-un context real-servici nu mai pot iau medicatie, parintii sunt in varsta...sora mea putin intelege ac tulburare deci de aici ingrijorarile mele

sper sa mai discutam. sa ne impartasim experientele

in ceea ce ma priveste, am unele momente in care ma simt f rau si atunci singurul mod in care pot sa ma controlez (in sensul sa nu ma sinucid, pt ca de taiat, lovit, ars... astea sunt modalitati de coping) este sa scriu - despre ceea ce simt - si am citit si pe diferite site-uri ca asta de fapt imi permite sa intru oarecum in subconstient si sa inteleg ce se intampla, sa inteleg ce m-a facut sa-mi pierd controlul. dar in restul timpului nu fac asta, este intr-un fel greu sa ma conectez la ceea ce simt - poate mi-e frica de ceea ce as afla... nu stiu. in plus, este f obositor sa tot imi explorez emotiile, doar ca in acele momente de criza atunci chiar pot sa fac asta. in literatura de specialitate, se numeste mentalizare si are rolul unui buton de "pauza". surprinzator e ca dupa ce scriu, ma simt mult mai bine. din pacate, trebuie sa ajung "la limita" ca sa pot sa ma simt bine din nou si pana la urma sa ma inteleg. cei care au tulburare de personalitate borderline au dificultati in a-i intelege pe ceilalti si pe sine, iar exercitiul acesta de mentalizare (in cazul meu, de scris) diminueaza simptomele si da sens realitatii pe care o face suportabila. poate v-ar ajuta si pe dvs sa incercati sa scrieti despre cum va simtiti, si sa nu considerati ca nu puteti avea o viata normala doar pt ca aveti borderline.

ai putea sa partajezi cu mine situri care te ajuta sa-ti controlezi starile. am sa incerc si eu acest ex de mentalizare propus de tine.

intru putin in detalii daca imi permiti, ai putea sa-mi spui emotiile pe care le traiesti de exemplu intr-o zi obisnuita

nu cred ca exista o zi obisnuita, fiecare zi e diferita. ziua este in general impartita in mai multe momente, tinand cont de activitatile sau interactiunile mele cu ceilalti. fiecare moment e diferit in ceea ce priveste incarcatura emotionala. in unele zile am atatea "momente" (de cateva ore sau minute) incat pare ca traiesc saptamani intregi intr-o zi, si sunt epuizata. este o trecere abrupta de la apatie la extaz, de la disperare la un entuziasm aproape patologic. ce e mai rau e atunci cand intra in ecuatie persoane semnificative, tinand cont ca sunt paralizata de frica de a le pierde sau de a le dezamagi, asa ca orice remarca sau gest de-al lor capata proportii colosale si dintr-un nimic ma gandesc la sinucidere. nu stiu daca vi se intampla si dvs sa urati persoanele la care tineti, sa nu mai doriti sa le aveti in viata dvs, sa le alungati in timp ce va este teama sa le pierdeti si sa incercati orice sa le tineti aproape. aceasta este partea cea mai dureroasa.
in ceea ce priveste mentalizarea, gasiti site-uri pe google daca tastati mentalization (sau mentalization-based therapy) dar scrisul este interpretarea mea a acestei teorii - asa reusesc eu sa ma inteleg, sa ma calmez. poate pt dvs functioneaza altceva. exista si o terapie bazata pe mentalizare, si in acest caz terapeutul este f important. insa mi s-a parut relevant conceptul de mentalizare si nu neaparat terapia - in general, in cazul psihoterapiei, terapeutul joaca un rol important, poate doar unele tehnici difera.

emotiile mele sunt un pic diferite dar unele comune. interactiunea cu persoane oarecare genereaza stari de genul: o furie interioara cand interactionez cu cineva al carui intelect imi este inferior ceva de genul -uite prostul sau proasta asta se descurca in viata-de fapt mintea mea analizeaza involuntar fiecare gest, miscare, conversatie intr-un mod ff frustrant, deranjant pt mine-concluzia este experimentez st puternice de inferioritate dar si superioritate in acelasi timp, uneori ma blochez in miscari, nu prea vorbesc cand apare anxietatea. Frustrarea apare uneori instantaneu si fata de pers oarecare de pe strada. asa cum spui fiecare gest remarca capata proportii colosale si la mine. Sentimentele de ura sunt f dese in privinta pers semnificative, si frica de abandon la fel. Obsesiile-toti au o cariera, un job sunt utili eu nu. Toata furia asta interioara naste ideea de suicid.

as vr sa ne intalnim pe acest forum pt mine conteaza mult. acum vr sa dorm. noapte buna iti doresc.

noapte buna. si pentru mine conteaza sa vb cu cineva care stie ce inseamna sa ai borderline

eu te sfatuiesc sa discuti si cu un psihiatru-ma gandesc st apatie la extaz ar putea fi usor stabilizate cu un antipsihotic.

Am citit aici afirmatiile legate de profesionalismul psihoterapeutilor in special in ceea ce priveste Borderline. Discutia este putin mai ampla si nu se reduce doar la cunostintele lor legate de aceasta problema ci si la ceea ce presupune in mod real abordarea terapiei in cazul Borderline.

Este adevarat ca foarte multi psihologi evita sa "trateze" aceasta problema insa motivul lor nu este neaparat slaba pregatire cat mai degraba o realitate simpla: in majoritatea cazurilor familia, mediul de familie si educatia sunt factorii care au determinat aparitia acestei tulburari de personalitate. Presupunand ca un psihoterapeut va dori nu doar sa amelioreze efectele tulburarii ci sa le si diminueze pana eventual la disparitie acesta va fi pus in situatia de a fi pe pozitii adverse cu insasi familia pacientului, familie la care de cele mai multe ori pacientul se intoarce dupa sedinta.

E mult, mult de discutat.

@Raduandrei

Personalitatea pacientului nu este infleuntata numai de familie, ci si de celelalte relatii sociale, profesionale etc. ale sale. Mediul care il influenteaza este ceva mai amplu, este ca si cand ai da vina (numai) pe familie ca un adolescent s-a apucat de droguri, cand poate cercul lui de amici a fost hotarator in aceasta decizie a sa. Situatiile de viata sunt multe si diverse.