Viitorul vazut in negru

Draga Dalia, n-as vrea sa te contrazic, insa ceea ce Galeo spune ca il sperie reprezinta suferinta lui, framantarile lui. Ori a-i spune ca astea sunt prostii nu-l ajuta, pt ca e ca si cum nu i-ai da dreptul de a fi speriat, doar pt ca altii o duc si mai rau, ca sa ma exprim cat mai simplu. Daca copilului tau ii e frica de ceva, ii spui ca "alea-s prostii?" - nu cred ca faci asta. Frica e normala, indiferent de varsta, insa intensitatea ei si durata in timp fac diferenta intre normal si patologic. Galeo se teme pt viitorul sau, deci ii e frica de ceva nepalpabil, imaterial, insa cu totii ne-am temut la un moment dat de asa ceva, unii mai intens, iar altii mai putin. Nu toti avem insa aceleasi resurse interioare pt a face fata provocarilor vietii - acest aspect te poate ajuta sa-l intelegi mai bine pe Galeo. Inteleg din exprimarea ta ca esti bine intentionata si doresti sa-l incurajezi, insa nu merge asa in cazul lui Galeo.
@galeo": desi nu oferi suficiente detalii, inteleg din ceea ce scri, ca traiesti emotii intense, care iti ingreuneaza activitatile, gandirea si viata in general. E firesc sa-ti fie frica, insa doar in situatii cu adevarat periculoase. Acum tu te temi doar de gandurile tale si de nimic concret - asta-i anxietate. In viata totul este posibil, insa multe sunt doar probabile. Ai nevoie sa faci diferenta intre posibil si probabil, iar un mic exercitiu te poate ajuta. Asterne pe hartie toate gandurile care te sperie, cate unul sub altul, apoi evalueaza-le pe rand, acordandu-le si un procentaj de implinire de la 1 la 100%("ma tem sa nu fiu concediat, cam de 70%"), apoi care ar fi sansele/motivele ca ele sa se implineasca(tot in procente), dar aici treci dovezi clare, dupa care cauti argumente impotriva acestor temeri, pt fiecare in parte. Garantez ca ele se vor reduce daca le contraargumentezi pe fiecare. Ti se poate parea ciudat sau altcumva, dar fa-l si spune-mi cum a fost si ce rezultate ai avut.
Insa, acesta e doar un mic exercitiu, dar tu ai nevoie de sprijinul unui psihoterapeut, pt a intelege din ce motiv ai astfel de ganduri, cat de realiste sunt si ce anume le mentine - si sa schimbi ce e de schimbat in viata ta, astfel incat sa iti gasesti echilibrul si armonia necesare.
Sanatate!

@Dalia: desi incerci sa ne arati cat de puternica esti tu, vorbesti la 25 de ani, ca un copil "mamica, taticul...". Faci fata cu greu si acum pierderii parintilor tai si ti-ai propus atunci lucruri de neandeplinit "sa o readuc la viata". Bineanteles ca e f greu sa iti pierzi parintii la 23 de ani, insa asa cum spuneai "totul trece, doar sa vrei". Ai putut de multe ori sa iesi din acel "nor negru" de care vorbesti, insa asta nu inseamna ca toata lumea poate, de fiecare data, sau ca tu vei fi ocolita toata viata de acum inainte de nori negri.
Si adultii se tem, chiar daca nu mai sunt copii - e si dreptul lor s-o faca. Din ceea ce spui tu, sa inteleg ca n-ar mai avea dreptul? Ca ei "fac caz" din nimic si ca "ar trebui" sa isi ignore frica, asa cum faci tu, afirmand ca esti optimista si fericita? Daca ai fi cu adevarat fericita, nu ai avea ce cauta la medic asa des, pt ca ceea ce-ti faci tu se numeste somatizare. Problemele ginecologice simbolizeaza frici multiple inabusite, iar cele de plamani, o altfel de frica mult mai intensa: de a trai, de moarte, de viitor - totul se intampla inconstient, nu ti-ai planificat asta. Dar undeva trebuiau sa se duca si fricile tale ignorate si nelucrate psihoterapeutic.
Ceea ce am vrut sa spun este ca a ignora si a adopta gandirea pozitiva nu e deloc suficient pt a te vindeca de trecut. Ai nevoie sa-l accepti ca trecut si in plan inconstient, iar asta nu vine de la sine cum ai zice "peste". Dupa cum vezi, gura zice una, mintea face alta :) - somatizeaza.
Ai multe resurse dar nu sti sa le folosesti, iar printre randuri se regaseste furia doliului netrait, ceva de genul "altii se vaita pt un rahat, dar eu care mi-am pierdut parintii as avea dreptul sa sufar, nu ei care sunt slabi!" - sunt cuvintele mele, dar exprima ce s-a inteles din cele scrise de tine. Iti recomand psihoterapie, pt a te elibera de furie si pt a gasi cu adevarat puterea de a merge mai departe fara frica si fara somatizari.
@galeo: ce mai zici?
Sanatate!

@galeo: cu atatea greutati si responsabilitati pe umerii tai de copil, poate ca nu sti cum arata fericirea si de-asta nu-ti dai voie s-o traiesti. Parca te-ai simti vinovat pt fericirea ta(daca ai trai-o), fata de mama si sora. Oricat ar parea de greu de acceptat, mama era un adult pe cand a lasat pe umerii tai responsabilitatea de parinte(asumandu-ti atatea, ai devenit si parintele surorii, dar si al mamei) - era datoria ei sa se preocupe de voi copiii, insa la fel ca si tatal vostru, era o persoana bolnava. Era co-dependenta si nu stia cum sa puna stop acelei relatii cu tatal vostru. Iubirea adevarata nu inseamna sa accepti orice, indiferent ce scuza gasesti "m-am sacrificat pt voi", "chiar daca bea si ma batea, eu cred ca totusi ma iubea", "nu puteam sa va las fara tata" - cam astea sunt scuzele folosite in astfel de cazuri.
Poate fi asta una din cauze, insa te-ar ajuta mai mult sa lasi trecutul ca trecut, pt ca nu-l poti schimba, iar privirea si gandurile tale sa se orienteze pe prezent: ce fac eu acum cu viata mea? imi foloseste la ceva sa imi tot pun bariere? Si spre viitor: ce pot invata din greselile mele si ale altora, astfel incat eu sa nu le repet in viitor? Si sa-mi dau voie sa traiesc, fie ca fac bine lucrurile sau mai gresesc din cand in cand (esti om, deci gresesti si e normal).

@dalia: crezi in ce vrei, e dreptul tau. Observ totusi multa confuzie in exprimarea ta(psihologii nu dau medicamente, nu dau sfaturi, nu sunt scutiti de evenimente/trairi nefericite, etc) - insa nu e datoria mea sa aduc lamuriri - ai suficienta informatie in jur de unde te poti edifica, doar sa vrei. Daca tu consideri ca poti separa mintea de corp (organic), spirit si ca ele nu se influenteaza reciproc, este parerea ta si ai dreptul la ea. Si daca problemele actuale ti se par comparabile cu cele din trecut si cu nivelul de evolutie de atunci, iar e dreptul tau sa gandesti asa, insa, cum spuneai, suntem diferiti, gandim diferit. Din acest motiv exista si psihoterapeutii, pt ca altii gandesc diferit de tine.
Chisturi au un mare procent dintre dintre femei, fara a fi neaparat 'genetic', ci mai degraba ereditar si se poate trai bine merci cu ele, uneori dizolvandu-se de la sine. Interesant este insa cum si de ce apar ele.
Deci, e laudabila dorinta ta de a-i incuraja pe altii si cu siguranta unora le va fi de folos, insa pt altii nu va fi suficient. Noi recomandam, unii aleg, altii nu - e mai simplu decat pare si e loc pt toata lumea :).
Spor in toate si sanatate!

Felicitari, Galeo si bine ai revenit pe aici, virtual! Iesirea din mediul toxic te-au ajutat sa te echilibrezi, ai inteles si ca ai trait atunci un epsod depresiv. Stiind asta, atentie la toate aspectele care se regasesc in emigrare, sa nu fie un bine de moment. E foarte greu sa traiesti printre straini, departe de radacini, dar scopul pt care esti acolo, poate sa faca diferenta si sa iti dea energia necesara. Toate cele bune!