Forum medical - întrebări și răspunsuri medicale
Vizitarea site-ului implică acceptarea cookies-urilor. Citește mai multe
Forum medical Regulament Colaborare - răspunsuri

Tulburarea Afectiva Bipolara (Psihoza maniaco-depresiva)

373 comentarii 1 2 3 4 5 6 78 9 10 11 12 13 INAINTE ›
07-11-2008, ora 10:23
Autor: adnana24
De unde sa incep sau cu ce anume...e greu de spus.Am 24 de ani si acum aproximativ 3 ani si jumatate am fost diagnosticata cu psihoza afectiva bipolara.Debutul bolii a fost undeva pe la 18 ani daca nu chiar mai devreme....dar atunci s-a exprimat printr-o tentativa de suicid....care de fapt cum am constatat mai tarziu a fost de fapt un parasuicid.A urmat o perioada scurta de depresie din care mi-am revenit destul de repede fara medicatie si fara terapie pt ca nu aveam incotro...mai erau aprox 3 luni pana la bac.Am reusit sa iau examenul de admitere la stomatologie fara nici un fel de ajutor iar de aici incolo a inceput "distractia".Am facut o usoara forma de manie manifestata in primul rand printr-un apetit sexual extrem de crescut,nivel energetic crescut,si bineinteles rebeliune impotriva parintilor care incercau sa ma tina sub control...de fapt tentativa de suicid a fost oarecum declansata de atitudinea lor agrsiva si iresponsabila fata de mine.Ei au o varsta mai inaintata si au anumite prejudecati,anumite idei fixe si invechite...nu ca i-as invinovati pe ei pt ce mi s-a intamplat mie sau pt ce mi se intampla,dar la randul lor au avut si ei o pondere in evolutia bolii.Nu vreau sa fiu inteleasa gresit: tin la ei asa cum sunt mai mult ca la oricine altcineva.Sa revin insa la istoricul bolii.Dupa perioada de manie s-a intamplat sa fiu nevoita sa fac o intrerupere de sarcina(nu sunt tocmai mandra de asta...mi-e chiar jena..daca nu chiar rusine....dar asta e realitatea) dupa care am cazut in cea mai neagra,intunecata si urata perioada din viata mea:o depresie cu delir paranoid...tocmai in perioada sesiunii(examenele au agravat-o pt ca nu eram pregatita intelectual pt a le face fata iar ideea de restante ma teroriza pt ca tot timpul am avut rezultate foarte bune la scoala)....cu chiu cu vai mi-am luat examenele in sesiunea de toamna...dupa care a inceput anul 2 de facultate cu o remisie a tuturor simptomelor.Dar nu a durat mult timp fericirea asta pt ca am intrat din nou in manie,as putea spune ca dusa la extrem din punctul meu de vedere.Acesta a fost momentul in care au intervenit ai mei si am consultat un psihiatru care m-a internat de urgenta dupa ce i-am povestit foarte clar si lucid toate prin cate trecusem.Am stat doua luni in spital.Acele doua luni sunt pt mine o nebuloasa totala din care imi amintesc franturi....poate si pt ca am vrut sa refulez acea experienta.In timpul spitalizarii medicatia mea a constat in diazepam(doar eram maniaca ce naiba!),levomepromazina,olanzapina si valproat de sodiu(depakine) si cine mai tine minte ce cocktail de medicamente aveam de fapt!Acestea le-am retinut pt ca au constat in medicatia de dupa externare...pe parcurs au disparut diazepamul si levomepromazina....asa ca la ora actuala...dupa 3 ani 1/2 de medicatie ma intretin cu 5 mg de olanzapina si 300 de depakine doar seara...sa fiu o fericita oare?!
07-11-2008, ora 10:52
Autor: adnana24
O sa postez mai multe comentarii de teama de a nu fi prea lungi...pt ca o data ce am inceput sa povestesc vreau sa merg pana la capat..nu-mi plac jumatatile de masura!Prostia mea in timpul spitalizarii a fost ca luam si nu prea luam medicatia,dar faceam si psihoterapie ceea ce oarecum m-a ajutat.Avand in vedere ca am stat 2 luni in spital,iar dupa externare cand am inecput cu adevarat sa respect medicatia nu puteam ridica nici un deget dar sa mai continui anul universitar respectiv,asa ca l-am inghetat si am ramas acasa,asta fiind prin mai pt a-mi relua studiile(a o lua de la capat cu anul 2 de faculta) din toamna.Intre timp traiam din inertie asa ca am facut ceea ce eu o consider printre cele mai mari greseli ale vietii mele:am acceptat in viata mea un barbat al carui loc era in alta parte,doar pt ca aveam un avantaj financiar din aceasta situatie de compromis.Poate ca atunci pe moment nu am realizat la ce ma inham,de fapt sigur nu am realizat,dar mai tarziu am platit si poate ca inca platesc pt acest lucru.Am uitat sa mentionez ca situatia mea financiara,de fapt cea a familiei mele nu e grozava,dar nici nu pot spune ca imi lipseste ceva.In fine,am reluat cursurile la faculta,ceea ce a insemnat colegi noi la care trebuia sa ma adaptez....plus ca din cauza medicatiei....a levomepromazinei in special,la inceput nici macar nu puteam sa tin pixul drept pe foaie din cauza tremorului.Nu-i nimic! mi-am zis ca pot sa o iau de la capat si m-am autoeducat,am exercitat un autocontrol maxim asupra fiecarei miscari,fiecarei idei pt a fi considerata si pt a ma simti din nou,pt a-mi induce mai degraba, o stare de normalitate aparenta....a mers atat de bine incat am trecut de sesiunea de iarna cu brio....chiar cu note mai mari decat avusesem inainte,cand ma consideram eu sanatoasa.Sper ca nu sunt plictisitoare,dar la urma urmei chiar nu-mi pasa!Pt mine scrisul e o modalitate de terapie...asa ca...ghinion pt cei care vor gasi inutile atatea deatlii relatate de mine!Dar sa revin la ceea ce ma doare.In acelasi timp cu scoala evolua si relatia cu barbatul respectiv pe care intre timp nici macar nu-l mai urasc cum faceam intr-o vreme,mi-e pur si simplu egal!Dar in acelasi timp aveam un prieten din copilarie caruia ii pvestisem situatia mea,care de fapt stia totul despre mine...si fusese la un moment dat mai mult decat doar un prieten,care a devenit prietenul,iubitu...cum vreti voi sa-i spuneti...si de care m-am indragostit,mai bine zis am ajuns sa il iubesc.Greseala mea a fost ca am incercat sa impac si capra si varza cum s-ar zice si am continuat sa ma vad cu acel barbat detestabil.De ce am facut asta,cand ar fi trebuit sa-mi vad de relatia cu cel pe care-l iubeam si sa renunt la ceea ce ma injosea...nu stiu sa va spun,sincer!Dupa un an de zile,care sincer vorbind a fost cel mai frumos an din viata mea,poate pt ca aveam dintr-o parte situatia financiara "aranjata" si de cealalta parte iubeam,s-a terminat!Mi-a spus la telefon ca s-a plictisit.Normal ca am suferit pt ca pierdusem pe cel pe care il iubeam,dar ce e cel mai important e ca nu am intrat in depresie.A fost o suferinta normala,in limitele normalulului,spun eu si terapeutul meu,pe care il vizitam si il vizitez inca in fiecare luna.De ce dau detalii din viata mea?simplu:pt ca sunt legate de evolutia bolii pe care o am si pt ca vreau sa ajung la momentul actual cu relatarea mea din cauza ca si acum am tot o "problema de suflet" care ma preocupa.Dar in uramtorul post!
07-11-2008, ora 16:38
Autor: adnana24
Si cum spuneam...iata-ma proaspat parasita de cel pe care il iubeam....la acel moment nu am mai vazut necesitatea intreruperii celeilalte relatii asa ca am continuat....sicer?si acum am un vag regret ca poate daca as fi renuntat la momentul oportun la comoditatea financiara pe care mi-o oferea acel om,ar fi fost altfel...in fine...6 luni dupa despartire eu inca mai speram ca o sa se intoarca inapoi iar el mi-a dat motive pt aceasta naivitate a mea astfel incat dupa 6 luni,mi-a rupt sufletul in 2 inca o data de parca nu ar fi fost suficient o singura data.Nu am putut si nu pot inca sa-i inteleg cruzimea...doar stia de afectiunea mea.In fine....am mai suferit un pic dar din nou fara a intra in depresie(pt ca depresia o constientizezi,mai ales cand ii cunosti simptomele).Asa ca viata mea a continuat in felul urmator:mi-am facut cercul meu de prieteni printre colegi,mi-am luat toate examenele cu note mari astfel incat am obtinut si bursa,a inceput sa ma preocupe din ce in ce mai mult viitoarea mea meserie si am reusit sa imi pun ordine in ganduri,in viata,sa-mi stabilesc o lista de prioritati in care primul loc il ocupau studiile mele dar am continuat relatia cu acel barbat pt ca era foarte comod sa nu porti grija banilor din buzunar si foarte placut sa stii ca iti poti permite aproape orice.Iti da un sentiment de siguranta.Asta e realitatea!Am mai avut o tentativa de a avea o relatie cu altcineva dar s-a dovedit a fi o persoana nepotrivita pt ceea ce imi doream eu de fapt,asa ca am renuntat si am continuat ca pana atunci.Si toate astea pana in momentul in care a intrat EL(asa o sa-l numesc pt ca e sugestiv pt rolul pe care il are momentan in viata mea)in peisaj.Totul a inceput ca o relatie bazata strict pe sex si atractie fizica,nimic mai mult.De ce?pur si simplu pt ca EL avea deja prietena de 3 ani,o relatie la distanta de care mi-a spus de la prima intalnire (lucru pe care il stiam inainte de a mi-l spune).In continuare eu nu pot decat sa presupun.Presupun ca mi-a spus-o de la bun inceput pt ca eu sa stiu la ce sa ma astept.Dar...in decembrie va fi un an de cand avem o "relatie"(o pun intre "" pt ca inca nu sunt sigura daca chiar e asa).Spuneam ca a inceput,dar nu stiam la vremea respectiva daca va avea o continuare,nici acum nu stiu inca,dar sper...atat imi ramane!Dupa o vreme in care ne inatlneam in fiecare saptamana si era nebunie curata am realizat ca de fapt il iubesc si nu am mai suportat ideea de a continua sa fiu cu celalalt barbat gandindu-ma la EL asa ca am gasit puterea de a ma desprinde defintiv si irevocabil de cel pe care ajunsesesm sa-l detest.Sincer...mi-a facut bine,desi e greu sa fii studenta cu buzunarele goale!Din fericire ii am pe ai mei alaturi si asta conteaza.
Am continuat sa ma vad cu EL dar fara a-i spune ce simt.Am incercat sa-i dau de inteles.Nu am putut si inca nu pot sa-i spun ca il iubesc si sa il determin sa ia o hotarare care pt mine ar fi o usurare:eu sau ea.De ce nu pot face lucrul asta?pe de o parte pt ca mi-e teama ca o sa pierd si putinul pe care il am momentan iar pe de alta parte pt ca nu i-am cerut niciodata nimic si nici nu o sa fac asta vreodata.Nu sunt in masura sa-i cer sa renunte la cealalta persoana,"normala" cu care ar putea intemeia o familie,pt a fi cu mine.Nu stie nimic de afectiunea mea si nici nu o sa-i spun prea curand tot din teama de a-l pierde.Plus ca stau si ma gandesc:ok,renunta la ea dar ce garantie am eu ca dupa o anumita perioada de timp nu mi se va intampla si mie acelasi lucru ca si ei?pt ca sunt diferita?hai sa fim seriosi...ar insemna sa fiu naiva rau de tot si din pacate aceasta trasatura am pierdut-o undeva pe drum.
07-11-2008, ora 17:31
Autor: adnana24
Sa revin la felul in care evolueaza boala mea:sunt fericita?cateodata....sunt nefericita?cateodata....sufar din cauza ca nu il pot avea doar pt mine(ceea ce e o utopie in cazul sexului masculin)?cateodata.Momentan dar si pe parcursul celor 3 ani jumate mi-am pastrat echilibrul,precar cateodata,dar l-am pastrat.Cum?prin foarte mult autocontrol.Acum e mai greu pt ca ma cam napadesc realitatile astea din care orice om normal si-ar dori sa evadeze macar o secunda.Dar stiu ca a evada ar insemna a ma pierde.Asa ca raman ancorata in realitate desi nu e in concordanta cu ceea ce imi doresc.Dar la urma urmei cine are tot ce isi doreste?probabil ca si acela e un plictisit si un sictirit.Am uitat sa adaug ca la mine predispozitia genetica isi spune cuvantul major.Ca antecedente heredo-colaterale:inca 2 cazuri diagnosticate de boli pshice(ce-i drept e vorba de nevroza anxioasa care cica o dobandesti in urma unui eveniment marcant din viata si nu se transmite genetic,si tulburare afectiva monopolara depresiva)pe linie materna.Inca nu am certitudinea ca si mama sufera de o afectiune de felul acesta,dar mie mi se pare foarte labila psihic.O iubesc enorm de mult si sincer imi doresc sa o am langa mine cat mai mult timp posibil,dar la toate afectiunile generale pe care le are adaugate la o varsta destul de inaintata,prognosticul e rezervat.Si totusi continua sa munceasca pt mine!Eu in schimb am o prioritate majora:profesia pe care o sa o practic in viitor.Iubesc ceea ce fac si ma implic foarte mult in pregatirea mea ca viitor medic dentist.Legat de asta ma bucur mult ca am reusit sa combat tremorul provocat de medicatie si ca am un control perfect al miscarilor pe care le fac atunci cand lucrez pe pacienti(fac asta din anul 3 de facultate) si ca incet incet incep sa am o anumita experienta.
Un alt efect secundar al medicatiei a fost bineinteles greutatea in plus.dupa 2 luni de spitalizare m-am trezit cu 20 de kg in plus.Intr-un am reusit sa dau 10 jos si in urmatorul an inca 10 kg.Iar de vreo 6 luni am
aceeasi greutate de 55kg.Cum am reusit?foarte simplu:mi-am impus un regim alimentar echilibrat constand in toate principiile nutritive necesare organismului(chiar si lipide dar in cantitati reduse) in care toate glucidele le-am luat din fructe si legume,am renuntat la tot ceea ce inseamna E-uri(mai putin la iaurt :)) )si fac multa miscare(in sensul ca in loc de a lua tramvaiul merg pe jos :)) ).Asta am spus-o pt toti cei care sufera de aceasta boala si au probleme cu greutatea.Nu medicatia e cea care ingrasa,ci faptul ca iti creste apetitul.Dar cu putin autocontrol si echilibru se rezolva acest efect secundar.
Am citit toate comentariile de pe acest forum.Asa ca acum pot comenta la randul meu.
Legat de credinta in Dumnezeu:da,cred.De ce?pt ca orice om ,si mai ales eu,are nevoie de un sistem de referinta,de un punct de referinta.E mult mai usor sa distingi nuantele de negru si alb din viata ta(spun nuante pt ca azi nu mai exista culori bine definite)raportandu-te la Divinitate.Nu ma refer la biserica(sincer merg in biserica atunci cand nu se oficiaza slujbe)ca institutie care are defectele ei,ca tot ceea ce e uman,ci la ideea de entitate spirituala suprema.Nu stiu nici o alta rugaciune in afara de Tatal Nostru, dar cred!Iar crezul meu e "Cred,Doamne,ajuta necredintei mele"(Marcu,9,24).Nu l-am luat din Biblie ci din Jurnalul Fericirii de N. Steinhardt.E o carte interesanta care merita citita.
Si cam atat pt azi!
01-12-2008, ora 15:37
tatal meu are tulburare afectiva bipolara, stare maniacala!el considera ca se simte bine si nu are nevoie de tratament, nici nu vrea sa auda de doctori!
Acasa ne e frica sa stam cu el, face galagie,se cearta cu toata lumea!
ce putem face cu el sa il convingem ca are nevioe de tratament?
04-01-2009, ora 13:40
salut sunt diagnosticat cu tulburare depresiva recurenta de 18 luni am avut in aceasta perioada mai multe recaderi si 5 internari luni pe data de 5 01 2009 ma internez , credeti ca depresia se vindeca?eu am fost sofer pe tir si vreau sa ma pensionez o perioada de timp, ar fi o solutie?
nu ies din casa sunt tot timpul trist siuneori am pierderi de memorie si stari de nevrozitate sa vrea daca se poate sa-mi fac prieteni care sunt depresivi sa putem discuta despre aceasta boala cu familia nu pot discuta sunt greu de inteles din partea lor
04-01-2009, ora 15:17
Autor: robymat
salut Ovidiu si La Multi Ani!
Depresia, corect tratata se vindeca , daca nu, se amelioreaza. Eu ma gandesc ca daca ai avut mai multe recaderi si 5 internari in decurs de 18 luni, nu ti s-a nimerit tratamentul bun. Cred ca ar trebui sa vorbesti cu dr tau sa ti-l schimbe.
Eu am tulburare afectiva bipolara si la inceput, in perioada de debut a bolii imi era f rau, aveam si eu recaderi dese, insa dupa ce am schimbat medicul si tratamentul am inceput sa ma simt din ce in ce mai bine. In momentul de fata sunt pe doza minima de medicamente, adica pe doza de intretinere, urmand ca sa reduc de tot tratamentul, la recomandarea dr bineinteles.
Multa sanatate iti doresc!
06-03-2009, ora 10:16
Autor: arsavin
buna ziua! as avea si eu o mare rugaminte. daca cineva dispune de o cutie in plus de carbonat de litiu sunt foarte interesat sa o cumpar. telefonul meu este 0766.433.240 multumesc!
06-06-2009, ora 02:38
Autor: silviu05
Salut,as avea si eu cate ceva de spus.De 2 ani mama a fost diagnosticata cu "tulburare afectiva bipolara".A avut unele crize de-a lungul timpului dar usoare.Acum 2 ani insa a fost destul de rau ajungand la urgente cu ea de mai multe ori din cauza insomniei.As vrea sa stiu daca asa se manifesta de obicei boala asta pt ca eu stiu ca daca nu dorm doua zile ma simt foarte ametit si daca ma gandesc ca ea nu doarme uneori intr-o saptamana intreaga nici macar o ora,cred ca e clar de ce pierde controlul asupra ei si incepe sa aiureze.Ma intreb daca insomnia apare din cauza acestei tulburari sau insomnia ii provoaca aceste stari.Stiu ca acum 2 ani i-a fost prescris un tratament cu seroquel si stilnox pe care nu l-a terminat deoarece isi revenise complet,Anul trecut simtise probabil ca se apropie o criza si a reluat pt scurta vreme tratamentul prescris.Si-a revenit in cateva zile.Acum vad ca a aparut dintr-o data si destul de rau.Dupa o saptamana de somn,a inceput iar sa vorbeasca ciudatenii si abia se mai poate tine pe picioare.Nu am stiut ce sa fac si fiind destul de speriat si neavand cum sa ajung cu ea la doctor am riscat si i-am dat aproape fortat o pastila de seroquel.O ora dupa ce a luat pastila a fost mai rau insa apoi a reusit in sfarsit sa adoarma.Probabil abia in 2-3 zile o sa putem sa mergem cu ea la doctor.Cat de periculos este acest medicament ?sau este vreun risc?Nu am stiut ce sa mai fac stiind mai ales ca si-a revenit de doua ori cu pastillele astea dar a trebuit sa risc.Cat de grava este boala daca apare aproape in fiecare vara insa isi revine imediat dupa numai cateva pastile pt o lunga perioada?
Si inca ceva.Ce "sanse" sunt sa-i calc pe urme din moment ce am simtit si eu in cateva randuri cum e sa nu pot sa dorm orice as face, chiar si obosit fiind?
06-06-2009, ora 10:46
Autor: robymat
Buna Silviu

Tulburarea afectiva bipolara este o tulburare cronica ce necesita tratament pe perioade lungi de timp, uneori toata viata datorita recaderilor ce le implica. Deci, nu trebuie niciodata intrerupt tratamentul din proprie initiativa, ci doar la recomandarea medicului. Riscurile pe care le implica medicamentele sunt mai mici in comparatie cu riscurile recaderilor.
Exista un procent mai mare pentru copiii proveniti dintr-o famile cu unul din parinti suferind de tulburare bipolara sa mosteneasca boala, dar nu mai tin minte exact care este acel procent.
Sa te feresti de nopti nedormite si stress.
09-06-2009, ora 22:51
Autor: sms
De ceea ce mi-a fost frica n-am scapat.AZI 09.06 2009 un doctor psihiatru mi-a pus oficial diagnosticul necrutator - biPOLAR. Eu stiam de vreo 2 saptami ca acesta ar fi diagnosticul, datorita cautarilor mele pe internet privind starile depresive.
In urma cu 2 ani am avut prima criza depresiva cu ganduri puternice de suicid. Pe parcursul vietii am mai manifestat cateva episoade de hipomanie (azi am aflat ca asa se numesc) dar eu am crezut ca asa sunt eu "mai activ" . In acele perioade de hipomanii am avut reactii doar la cheltuieli considerabile sau inceputuri de investitii aiurea.Anul trecut, incepand din vara, am manifestat un episod de manie adevarata -EXACT CUM SCRIE LA CARTE- am cheltuit toti banii, basca ca m-am mai imprumutat, m-am lasat si de serviciu, am stricat o gramada de relatii de prietenie, i-am jignit aproape pe toti cei care meritau si pe unii care nu meritau. De vreo trei luni tot caut solutii sa-mi iau viata, chiar am fost la o secunda de a face acest lucru de mai multe ori - ba sa-mi bag un cutit, ba funie si sapun, ba sa ma izbesc cu masina de un copac sau tir, ba sa inghit o sumedenie de pastile. In perioada asta am ajuns si de doua ori la urgenta iar dupa o perfuzie m-am simtit excelent si prima noapte am dormit-o la fix.
Sunt la capatul puterilor -nu mai gasesc solutii - job n-am, bani deloc (am ajuns sa traiesc din pesnia parintilor - mi-e o rusine de mor) iar pe deasupra le-am distrus si ultimile economii pt. inmormantarea lor - sunt jalnic, sunt pur si simplu un ultim om.
Cand am vazut pe diverse site-ri cat dureaza un tratament am zis ca nu se poate, si pe deasupra nici nu te vindeci total. Ma mai dispera si gandul ca am un copil la care de cateva luni nu i-am mai platit pensia alimentara si/sau ca si el poate mostenii aceasta boala.
Plus ca m-am ales cu o constipatie severa de seamana leit cu cancerul de colon(dupa descrierile de pe net - ESTE PT. prima oara cand urasc net-ul - afli prea multe cretinataturi si devinii obsedat) plus dureri de sciatica de la fortarile defecatiei . NU AM CREZUT NICIODATA CA VOI PUTEA ADUNA ATATEA. Oricum sunt terminat psihic de tot mai ales ca am 43 de ani si nimeni nu ma angajeaza decat in constructii cu salariu mic din care nu mi-as permite medicamentatia, iar pe deasupra, in episodul depresiv scap totul din mana chiar si o banala ceasca de cafea. Am inceput sa am convulsii, de tot felul etc etc etc.
Imi doresc enorm sa nu mai fiu.
Azi am cumparat si primul tratament DEPAKINE si mirtazapina si nici macar nu stiu cum sa incep numa gandindu-ma ca ba probleme cu ficatul, ba cu caderea parului etc.
Sunt o nulitate, sunt un om de nimic, si regret ca nu am facut pasul mai devreme . Stiu ca este pacat sa-ti iei singur viata, viata care ne-a fost data de Cel de sus ca sa o traim asa cum o primim. Tocmai gandul ca ai mei o sa treaca pe strada si o sa fie priviti ca niste paria, m-a facut sa ma razgandesc in ultima secunda.
De aici innainte o sa-mi SI mai greu sa ma angajez cu atat mai mult cat in fisa vietii scrie de aceasta tulburare.
Sunt un imbecil terminat total, plin de probleme.
Pacat - NU EU AM ALES SA FIU ASA.!
10-06-2009, ora 10:24
Autor: lenu11
Pentru sms - Dacă mai cauţi prin paginile de la Tulburări psihice - vei vedea ca sunt o mulţime de oameni în situaţia ta dar care au ales să traiască cu boala , să o amelioreze sau char să o trateze.
Ceea ce ai făcut tu în fazele de manie am cam făcut majoritatea celor diagnosticaţi cu TAB. Şi eu am făcut multe chestii de care acum mă ruşinez şi deşi mă străduiesc să le uit îmi tot apar în gând .Şi nu am cum să le uit pentru că şi acum trag ponoasele.De ex.am contactat un credit de 70.000 lei (nefiindu-mi necesar)pe care trebuie să-l plătesc în 10 ani de acum încolo aşa că nu am cum să uit.Aşa că... capul sus că nu esti singurul.
10-06-2009, ora 12:09
Autor: robymat
SMS
Curaj si multa incredere in tine. Si eu sunt bolnava de TAB si stiu cum este sa fii in situatii disperate. Vei vedea ca in timp, dupa ce isi vor face efectul medicamentele te vei simtii din ce in ce mai bine. In TAB ca si in alte afectiuni psihice dupa rau vor urma si perioade bune.
Nu te mai gandi la reactiile adverse ale medicamentelor, crede-ma sunt de neglijat in comparatie cu avantajele pe care le ofera ele.
Nimeni nu a ales sa fie bolnav si totusi bolile exista.
Este pacat sa ne luam viata, mai ales ca alta nu mai avem.
Si eu in momentele de depresie ma gandesc ca mai bine as muri, insa gandul ca baietelul meu in varsta de 9 ani va ramane fara mama ma opreste de la asemenea gesturi necugetate. Apoi, in perioadele in care sunt bine ma gandesc la cum a fost posibil sa-mi treaca prin cap asa ceva.
In concluzie, gandeste-te ca vor veni si perioade mai bune si ai pentru ce trai. Nu esti singur, daca asta te poate ajuta cu ceva.
Multa sanatate iti doresc!


10-06-2009, ora 13:51
Autor: sms
lenu 11, si robymat - NU AM SERVICIU si nici naiba nu ma ia la ceea ce scrie pe fisa medicala, iar spitalul de boli mintale este imposibil de atins pt. mine. STIU! si mie mi-a fost rusine in urma cu 9 ani cand m-am gandit prima data la asa ceva -
Multam de sfaturi
10-06-2009, ora 16:09
Autor: prozac
Sms, nu pot sa ignor mesajul tau chiar daca sunt foarte depresiva. Eu am alta belea citeste pe subiectul meu, povara grea de dus. O duc de 9 ani si nu eu am ales, dar nu asta vroiam sa-ti spun.
Ridica-te si ia-ti tratament, cauta un dr bun, explica-i tot ce simti, toate simptomele pe care ni le-ai descris noua aici, dar RIDICA-TE, nu lasa boala sa te invinga!!!

Excat cum ai spus tu, nu tu ai ales boala, ea te-a ales pe tine. de ce? Habar n-am, asta o fi voia lui Dumnezeu ca noi sa suferim, poate cine stie intr-o zi vom intelege.
Plateste-ti asigurarile de sanatate, daca n-ai job le platesti doar pe 6 luni in urma si ti se va da tratamentul gratuit. TREBUIE sa existe metode de iesire din situatia asta!

Cauta ceva de munca dupa ce te vei stabiliza, ceva mai usor in domeniul constructiilor, nu treuie sa se uite nimeni in fisa ta medicala si daca o face si actioneaza in consecinta este un angajator prost care face discriminari, cauti pe altul.
In constructii nu se plateste prost si poti sa castici ceva bani frumosi, totul e sa vrei.
Iti doresc numai de bine!

10-06-2009, ora 16:11
Autor: robymat
sms, nu dispera. Nu mai gandii atat de negativ. Daca nu ai serviciu acum incearca sa te pensionezi sau sa platesti la casa de asigurari de sanatate contributia pentru a beneficia de retete gratuie (in cazul tulburarii bipolare) sau/si vreo internare pentru pensionare.
Nu stiu din ce oras esti tu, dar cu timpul poate vei gasi de serviciu, important este sa-ti revii din depresie si vei putea privi viitorul cu alti ochi. Important este sa nu iti pierzi rabdarea, vei gasi tu solutii la delicata problema pe care o ai.
Si eu trec in momentul de fata printr-o perioada depresiva si totusi incerc sa depasesc situatia, desi imi este foarte greu, si la serviciu nu prea am de lucru, mi-e teama sa nu se inchida firma, sa raman pe drumuri. Ar fi multe de spus, dar ideea principala este sa fim calmi, rabdatori, vom gasi cu timpul rezolvari la toate

Numai bine.
10-06-2009, ora 18:30
Autor: anaid09
Nici eu nu am putut sa las comentariul lui sms neobservat,ba mai mult,m-am intristat teribil.
Ma numesc Diana,am 28 de ani si sufar de tulburare afectiva majora recurenta.
Intr-un fel ma simt datoare sa-i spun lui sms ca de cand ma stiu, ma lupt cu depresia,care din adolescenta a devenit tot mai grava,imi era tot mai greu sa fac fata vietii,am trait mult timp sub imperiul a numeroase tentative de sinucidere,a exceselor de alcool (ziceam eu ca asa imi amelioram starea tot mai accentuata de depresie-nimic mai FALS!),pana cand in cele din urma am inceput si eu sa ma simt cum te simti tu sms...
Insa am avut RABDARE sa-mi revin cat de cat,sa ma ridic din pat- zaceam de saptamani de zile- si,tinandu-ma de ziduri,tarandu-mi cu greu picioarele,am ajuns la psihiatrie,am acceptat faptul ca sufar de o boala ca aceasta,acum sunt sub tratament si lucrurile si-au intrat incet-incet pe fagasul normal.
Tin sa precizez ca sunt in aceeasi situatie financiara (stau si cu chirie),nu lucrez,nu am asigurare (inca),nu-mi permit un tratament scump,totusi m-am linistit si il urmez pe cel pe care mi-l pot permite si, culmea,ma simt bine.
Am incredere ca lucrurile nu pot fi groaznice permanent,nimic nu dureaza,nimic nu este nesfarsit,totul este relativ,totul se schimba,totul isi gaseste rezolvare mai devreme sau mai tarziu.
Accept si faptul ca toata viata medicamentele vor fi un factor important al sanatatii mele,accept orice,numai sa NU RENUNT la viata!
Nici eu nu mi-am gasit job,am cautat ani de zile si pana la urma am renuntat.Si asta pt ca sunt constienta ca nu as putea face fata unui job full time,nu rezist la stres,nu rezist la sarcini dificile,lucrul in echipa este pt mine foarte greu,nu ma pot integra usor intr-un colectiv,sunt privita ciudat de cei care nu ma cunosc si nu ma accepta asa cum sunt.Asadar,am renuntat si nu-mi pare rau.Consider ca sanatatea este pe primul loc si as face orice ca sa evit situatii favorabile unei crize.
Ti-am spus asta,sms,ca sa vezi ca nu esti singurul pe lumea asta care sufera,nu esti singurul fara un job si ca sa te rog sa ceri mai putin de la tine insuti,in functie de afectiunea ta,sa inveti sa te accepti pe tine asa cum esti,apoi sa inveti sa iti accepti si afectiunea si sa traiesti cu ea,sa o gestionezi ca sa iti fie mai bine.
Ar fi nepotrivit sa iti sugerez sa faci psihoterapie in conditiile in care nu iti permiti (nici eu nu imi permit),totusi lupta cu tine insuti,identifica-ti gandurile care iti fac rau si invata sa le gestionezi.
Niciun fapt major de viata,oricat de negativ ar fi el,nu justifica sinuciderea!
Mai mult decat atat,cum spunea si prozac,nu ai ales tu boala,tu nu ai nicio vina.Nu iti mai aduce autoacuze,pt ca nu fac decat sa te tina captiv in cercul vicios al depresiei...
Si nu mai privi internetul ca pe o amenintare,ci ca pe o sursa de distragere de la gandurile negative care te macina.Cauta sa-ti ocupi timpul cu orice activitate care sa-ti arate ca esti si tu OM si,chiar si bolnav,ai dreptul la viata.Cu totii avem acest drept.
Cu rabdare si incredere in tine insuti,viata ta va ajunge la normal,sunt atatia alti bolnavi care pot si au o viata normala,de familie,chiar si la serviciu.
Cand te vei simti mai puternic,cauta-ti de lucru,ceva usor,fara stres,nu conteaza castigul.Conteaza activitatea,este buna pt creier.
Te rog sa te gandesti ca nu esti singur pe lumea asta care pare atat de ostila uneori.
Sper sa ne mai scrii,sa ne spui cum te simti si lasa ruminatiile suicidare,ca esti inca tanar si ai viata inainte!
Ai si un copil pt care merita sa traiesti,sa asisti la realizarile sale,sa fii mandru de el.
Altii nu au nici macar asta si tot sunt impacati cu sine.Accepta-te asa cum esti,ca nimeni nu poate fi perfect!
Iti doresc tie si tuturor celorlalti pace si sanatate maxima.
10-06-2009, ora 21:43
Autor: sms
Am ajuns la concluzia ca nimik nu este intamplator!Tot timpul cand "sefu" (Cel de sus) ma pedepsea ziceam "Doamne! parca eu am batut cuiele la rastignire".
Anul trecut am facut o obsesie cu cifra 33(ani Domnului petrecuti pe Pamant) -suma cifrelor de la anul,ziua, si luna nasterii dau 33. Suma datelor de nastere (zile) a mea si a lui sorama- cat dau ? 33, Mama plus fiumiu=...? Bunicu, are elemnete de ..33. Strabunicu la Fel suma datelor de nastere (an zi luna)= 33. Tot timpul m-am considerat un stranepot a lui A. Iancu .(1824_1872) .Fara sa stiu am fost atras de acele locuri AAAAAA. Coincidentele(strict in familie ) dau multe tot 33 .
Am avut de mic inclinatii spre tamplarie .....am facut niste lucruri dragute pe acasa, Iar anul trecut in faza maniacala chiar am considerat ca in persoana mea s-a reancarnat Isus si isi continua viata .A ! LA 33 DE ANI am divortat ...
Nu stiu ce sa mai fac, AM DISTRUS TOT CE ERA FRUMOS IN VIATA MEA.
Nici nu stiu in ce directie s-o mai apuc.
Pe strada imi este si frica sa mai ies, atat din cauza bolii, cat si ca ma intalnesc cu unii pe care i-am jignit teribil anul trecut si mie o rusineteribila nu ca nu ar fi meritat (unii) dar "uneori in viata lucru curios, cand le spui pe fata, toate ies pe dos". Ma sperie si gandul ca o sama ingras si trebuie sa schimb hainele in cond in care eu nu am bani de o sticla de apa.. Ce sa zic ca mai apar si alte boli.
CINE ma mai angajeaza si pe mine, ce meserii as putea efectua (de fromatie sunt economist-)?
Stie careva se mai poate conduce masina ? chiar cu acordul medicului, daca faci accident esti vinovat, nuiasa?
Multumesc pt. incurajari
10-06-2009, ora 22:16
Autor: anaid09
Salut din nou sms,ma bucur ca postezi aici in continuare,e si asta o forma de defulare a tot ce te chinuie.
Te ascultam,incercam sa te si ajutam,chiar daca nu suntem de specialitate,suntem tot bolnavi.
In legatura cu obsesia cu cifra 33 nu stiu ce sa-ti spun...Decat sa gresesc,mai bine ma abtin sa comentez pe tema asta.
Concret,daca te simti acum rusinat de ce ai facut, pe parcurs o sa-ti dai seama ca nu ai nicio vina si niciun motiv sa-ti fie rusine.Daca cei din jur inteleg afectiunea de care suferi,nu o sa ramana suparati pe tine,dimpotriva.
Cu ingrasatul,nici asta nu va fi o problema,atata timp cat o sa te simti mai bine,caci asta conteaza,nu kg in plus (care apropo,se pot da jos daca nu mananci in exces si faci miscare).
Nu am vrut sa ajung aici,dar ma vad nevoita sa-ti raspund si la ultima intrebare: nu se mai poate conduce masina;nu stiu de acordul medicului,dar legislatia e clara in sensul descurajarii persoanelor cu afectiuni psihice de a mai conduce masina.
Las-o incolo de masina ca nu e buna,e mult mai sanatoasa o plimbare per pedes,faci miscare,te aerisesti.Daca simti ca ai energie,alergi si nu o sa mai simti lipsa masinii.Eu cel mai usor m-am debarasat de a conduce masina si sunt foarte multumita cand ma plimb.
Sper sa-ti fie de ajutor.
Numai bine.
11-06-2009, ora 20:13
Autor: sms
Stie careva :Tresaritul la zgomote (claxon, frane, sonerie....) este un efect negativ al medicamentatiei sau face parte din simptomele bolii ?
12-06-2009, ora 12:56
Autor: robymat
Nu stiu ce sa-ti raspund la intrebarea ta.
Daca este efect advers al medicamentelor, acesta va disparea dupa ce organismul se va obisnui cu ele.
Si in cazul in care tresaritul face parte din simptomele bolii iti va trece cand medicamentele isi vor face efectul.
Deci, inarmeaza-te cu curaj si ai rabdare ca medicamentele sa inceapa sa-si faca efectu. Poate dura si cateva saptamani, sa nu te descurajezi.
28-07-2009, ora 16:03
Buna, am aflat acum o saptamana ca baiatul meu de 21 ani are tulburare bipolara. De atunci tot citesc despre asta si asa am dat peste acest forum. Boala a debutat la 16 ani, insa atunci nu stiam ca este o boala psihica. Initial am crezut ca are "fitze" de adolescent. Intotdeauna a fost mai dificil cu el. Am fost cu el la tot felul de psihiatri, psihologi, terapeuti, etc.. Anul trecut mi-au spus ca are depresie cronica, iar acum dupa o depresie de 3 saptamani cu o slabire in greutate de 10 kg l-am internat cu forta la psihiatrie si m-au anuntat ca e tulburare bipolara. Nu stiu ce sa zic, cu cat citesc mai mult despre boala cu atat imi e mai greu sa accept. Doctorita care il trateaza mi-a comunicat diagnosticul foarte sec. Nu mi-a dat nici un fel de lamuriri. Sincera sa fiu de cand stiu ce e cu boala asta parca am eu nevoie de un pic de sprijin. Mi-a facut f. bine sa citesc despre boala pe forum si sa incerc sa inteleg ce se intampla cu copilul meu. E internat de 10 zile si ni se pare ca e groaznic la spital. Ar vrea sa-l iau acasa macar in weekend. Doctorita nu e de acord. Nu ma lasa sa-l duc nici macar la un internist. La internarea in spital i-au iesit f. rau analizele la ficat. De atunci le-am repetat de 4 ori si ies la fel de rau. I s-a scos deja de joi Orfirilul din tratament, insa analizele la ficat tot proaste sunt. Nu stiu de ce nu ma lasa medicul psihiatru sa-l duc si la un consult la interne. Ea zice ca e de la medicamentele primite. Pe de alta parte medicul de familie si medicul internist, cu care am luat legatura, imi spun ca nu poate fi de la medicamente pt. ca el s-a internat joi in 16.07 si primele analize le-a facut vineri in 17.07 si nu aveau timp medicamentele sa-i modifice valorile analizelor de ficat. Mi-e teama sa nu aiba ceva grav la ficat.
Ce parere aveti, va rog sa ma ajutati. Nu stiu ce sa fac.
13-08-2009, ora 22:42
Autor: mariana_y
Am o totala simpatie fata de persoanele care sunt intr-o relatie cu cineva care sufera de BIPOLAR DISORDER , sau pe romaneste boala maniaco-depresiva.
Aceasta insa este de mai multe feluri si anume Bipolar tipul 1 , tipul 2, etc.....
Am observat ca nu se vorbeste prea mult sepre aceasta boala care afecteaza nu numai pacientul dat si persoanele din jurul lui.
Este destul de complexa boala care vine cu un pachet imens de comportamente negative si o tendinta de autodistrugere.
In USA este boala nr unul cu numarul cel mai mare de sinucideri pe an.
Cine stie engleza as recomanda sa va duceti pe google si sa citeasca articole legate de acest subiect.
Sotul meu sufera de aceasta boala si avem si un baiat de 1 an si 4 luni.
Terapia individuala sau mai precis Cognitive Behavioral Theray este de top in acest moment facuta cu un expert in Psihiatrie......plus medicatia de riguare, care difera de la pacient la pacient.........
Este intotdeauna bine sa poti sa vorbesti despre aceasta boala cu alte persoane care sunt in aceeasi situatie!
O zi buna!
18-09-2009, ora 23:36
Autor: ioneasca
am39 ani am fost diagnosticata cu TAB din 2002 cu o recadere in 2005.din2006 fac tratament cu seroqel cu acesta ma simt bine atat ca m-am ingrasat 15kg in 3ani,din pacate nu functioneaza nici o cura de slabire.in 2001 am slabit vreo 20kg ,lucram la o banca in stres maxim apoi decesul tatalui meu de care eram foarte apropiata m-a afectat fff mult.nu-mi venea sa cred ca as avea probleme psihice,colegele au zis ca m-am drogat.am fost internata fortat si dupa 2luni de internare am iesit din spital aproape cum m-am internat.
unde ati disparut totii din august???voi reveni,mi-e somn,lumi
21-09-2009, ora 09:40
Autor: robymat
Buna, Luminita.
Te-am adaugat in lista mea. Astept sa vorbim.
06-10-2009, ora 16:54
buna ziua , ma bucur ca v am gasit . in cazul meu mama este diagnosticat cu acesta boala . in ultima perioada nu se simte deloc bine. are numeroase episoade depresive si nu si urmeaza in mod normal tratamentul. am incercat sa am grija sa si ia in mod corspunzator tratamentul dar nu am reusit. ce sfaturi imi puteti da ? va multumesc si va doresc multa sanatate
06-10-2009, ora 17:34
Autor: robymat
incearca sa o convingi sa intre pe forum si sa citeasca postarile de la Tulburare bipolara (sunt mai multe). Poate o ajuta sa vada cum se lupta atatia oameni cu aceasta boala.
22-10-2009, ora 21:09
Autor: clara_p
Spune-i mamei tale ca sunt sute de persoane care scriu pe forum si care se simt mult mai bine cu tratament decat fara. Nu are rost sa se chinuiasca atat timp cat s-au inventat medicamentele. Depinde doar de ea. Daca vrea sa isi duca viata asa, nu o poti obliga (cel putin in depresie). Propune-i sa faceti un experiment pentru o luna sau doua, sa aiba timp antidepresivele sa isi faca efectul. Vede cum se simte si daca nu e mai bine, poate renunta. Dar merita sa incerce.
31-10-2009, ora 13:52
Autor: merkaba
Salut la toti! Am ciclotimie (care este o forma usoara de tulburare bipolara) de 8 ani, de la varsta de 18 ani. As vrea sa vorbesc cu persoane care tot sufera de ciclotimie, sa vorbim si sa ne ajutam.
13-11-2009, ora 09:34
Autor: aprilie
Buna ziua
As vrea sa stiu daca dvs cunoasteti de unde se poate procura Litiul. Am citit in acest forum ca se poate cumpara din Ungaria, dar asta era acum cativa ani. Mai este de actualitate aceasta informatie si posibilitate?
Va multumesc.
Adaugă un comentariu / răspuns
373 comentarii 1 2 3 4 5 6 78 9 10 11 12 13 INAINTE ›


15-07-2013, ora 12:00
Recomanda un Psihoterapeut sau cauta unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care va prezinta peste 1600 de terapeuti din Romania. Avantajul acestui site este ca pune mare pret pe recomandarile pacientilor. Gasiti prezentari detaliate ale serviciilor psihologice, cititi recomandari, va puteti programa online. In plus, exista o sectiune cu o multime de articole interesante si teste psihologice.
ROmedic a implinit 10 ani ROmedic a implinit 10 ani