Forum medical - întrebări și răspunsuri medicale
Vizitarea site-ului implică acceptarea cookies-urilor. Citește mai multe
Forum medical Regulament Colaborare - răspunsuri

Tulburarea Afectiva Bipolara (Psihoza maniaco-depresiva)

390 comentarii 1 2 3 4 5 6 78 9 10 11 12 13 INAINTE ›
22-02-2008, ora 00:00
Autor: progr
Pt. noris_keane: Topicul lansat de tine e de departe cu cele mai multe comentarii. As avea o sugestie: sa lansezi din nou acelasi topic, partea a doua, ca sa ne fie mai usor sa urmarim comentariile.
24-02-2008, ora 00:00
Autor: LOREANARO
Adrian,
Eu cred ca o carte scrisa de tine-si nu numai- ar fi un succes.Nu trebuie ceva atat de laborios pe cat s-ar parea. Amintete-ti pentru cine o scrii:nu neaparat pentru tine cat pentru altii.Ar putea sa cuprinda o parte teoretica, ca la o lucrare de licenta si o parte in care tu si altii sa isi expuna opiniile din mai multe puncte de vedere;pot fi pacienti, apartinatori si specialisti.
E ma ofer sa te ajut la realizarea ei si sunt convinsa ca si altii ar adera.Trebuie doar sa incepem.Am putea coopera si cu alte agrupuri, de peste hotare, probabil mai bine organizate decat noi-care, de altfel, nu suntem nicicum organizati-, ma gandesc ca vom primi suport, idei poate fonduri.Putem chiar deschide un site pe aceasta tema.E necesar doar sa strangem randurile si sa ne facem un plan de bataie.
Daca cartea ar fi ceva asa de "specializat" , ca sa zic asa, cine ar mai intelege-o?Doctorii?Ei le au pe ale lor.Pacientii sunt cei care trebuie sa o citeasca si sa invete ceva, la fel apartinatorii.
Lore, prietena mea, e tot mai bine.I se reduce cantitatea de medicamente, seamana din ce in ce mai mult cu Lore de altadata.Cat de cat, poate controla boala.Problema kilogramelor in plus o supara tare dar....asta e o problema mai veche.Sunt tare mandra de ea.Chiar daca nu pare si nu se crede astfel, este o curajoasa si o luptatoare.
Sa auzim de bine!
Bipolari din Romania, uniti-va!
24-02-2008, ora 00:00
Autor: Gluberrr
Ca sa ai parte de asemenea "boli" trebuie in primul rand sa ai o structura psihica slaba si parinti care sa te "ajute" de-a lungul anilor , printro educatie nesanatoasa , sa o dobandesti.Cred ca fiecare bolnav de pe acest forum are cel putin un parinte cu probleme psihice.
Si eu am probleme psihice (prefer sa nu imi pun diagnostice de unul singur , nu prea am umblat pe la psihiatrii) , si incerc de unul singur sa stabilizez , fara pastile si terapie dar am ajuns sa cred ca nu e posibil asa ceva.Nu sunt medic , dar cred ca ptr a putea scapa de astfel de boli este nevoie in primul rand de terapie , si apoi de pastile , nu invers.Eu nu am auzit de vreun pacient vindecat cu ajutorul psihiatriei , insa sunt oameni care au facut asta cu ajutorul terapiei.
Ca sa putem trai sanatos avem nevoie sa ne deparazitam de toata educatia bolnavicioasa , de invataturile parintesti , care ne alimenteaza boala , si asta se face cu ajutorul psihologiei (Analiza Tranzactionala) si mai putin a pastilelor (nu vreau sa insinuez ca nu ar fi bune de nimic).Nu e nevoie neaparat de mai stiu eu ce traume sau sechele ptr a capata o boala psihica , asta se poate face mai ales prin comunicare disociata.

24-02-2008, ora 00:00
Autor: robymat
Cititi si meditati:
"1. Cum se manifesta bolile psihice, moduri in care apar
Paranoidul ca structura, inainte de a deveni psihotic (schizofrenie paranoida) e frustrat mereu, se simte amenintat din toate directiile, la randul sau persecuta pe toata lumea apoi i se raspunde cu aceeasi moneda si cercul se inchide. De aici frustrarea paranoicului, frustrarea produce in timp depresie reactiva exogena (nu endogena, care apare oricum si nu are lagatura cu nici o frustrare). Depresia exogena provine din epuizarea creierului de mediatori chimici (serotonina, noradrenalina) datorita actiunii prelungite a factorilor stresori (pe care singuri ni-i provocam si-i mentinem). Pana la psihoza, apare ori nevroza, ori depresia, dar in cele mai multe cazuri ambele simultan, depresia urmand sa creasca progresiv in intensitate. Daca depresia se transforma in boala afectiva bipolara (ziua vesel, noaptea trist, primavara maniac, toamna melancolic) e semn de prognostic sumbru. Uneori nu apare psihoza bipolara, ci direct schizofrenie paranoida cu delir de persecutie. Toate bolile psihice vin pe un teren genetic care sta la baza unei structuri psihice fragile, cu deficit de maturizare a encefalului.
Acesti oameni sunt introvertiti (unii cu anumite grade de autism, in cazul adolescentilor), imaturi, nu pot oferi nimic neconditionat celor din jur, nu-si pot exterioriza sentimentele, pozitive sau negative.
Timiditatea la adolescenti e un semnal de alarma pentru parinti si psihologi. A presa un timid intr-o directie nedorita de el sau de care se teme poate duce la tulburari psihice grave.
In concluzie, nu faceti misto de timizi, pentru psihicul lor acest lucru e extrem de nociv. Suportul parental, grupul social stabil si fara schimbari sunt esentiale in perioada adolescentei ca acesti indivizi sa ramana sanatosi psihic (e important sa nu schimbe localitatea de domiciliu - prietenii si sa aiba parinti intelegatori in preajma lor). Vezi cazurile dramatice ale unor copii cu parintii plecati la munca in alte tari un timp indelungat, ani de zile.

Pentru timizi am un sfat, revoltati-va ori de cate ori nu va convine ceva, nu lasati pe nimeni sa aleaga in locul vostru (mai ales cariera, partenerul de viata etc). Daca parintii nu va inteleg si va conditioneaza viata in fel si chip, plecati de acasa in chirie, gasiti-va o slujba si traiti-va viata in acord cu sentimentul din inima voastra. Multe boli psihice apar nu numai din egoism ci si din compromisuri, nu faceti compromisuri care va calca in picioare sentimentele.

Viata omului se desfasoara pe 4 coordonate: munca (servici), familie (sotie/sot, copii), grupul social (prietenii) si timpul liber (hobby). In munca dai energie. Aceasta enrgie ti-o recuperezi din relatia cu partenerul de viata si din ceea ce faci in timpul tau liber pentru tine cand esti tu cu tine si acest timp ti-l dedici tie insuti (citesti cartea care iti place, asculti muzica favorita, te plimbi pe unde doresti, e timpul tau de egoism, pe o perioada determinata, intr-un spatiu privat care iti apartine). Toate aceste 4 coordonate trebuie sa fie in acord cu sentimentul, cu partea ta afectiva, altfel ajungi la pensie un frustrat/a, care plimba pisica legata cu sfoara de gat.

Bolile psihice vin pe un teren genetic responsabil de o anumita vulnerabilitate psihica. Mai departe trăgaciul apartine conditiilor de mediu daca ne referim la boli psihice minore sau medii (nevroze, depresii). Majoritatea bolilor psihice sunt induse prin CUVANT si GAND de aceea terapia cu medicamente nu este cea care poate vindeca o boala psihica. Pastilele doar ţin in frau un bolnav psihic. Amelioreaza boala pe o anumita perioada, dupa care ea izbucneste cu o furie si mai mare.

2. Cum putem lupta impotriva bolilor psihice
Esential cand avem de a face cu un bolnav psihic este sa identificam factorul declansator si sa eliminam contactul bolnavului cu acest factor. Acest factor declansator in majoritatea cazurilor e o persoana din familia bolnavului sau chiar bolnavul insusi. De obicei un om imbolnavit psihic devine pentru el insusi un factor intreţinător pentru boala sa.
Odata imbolnavit un om de catre un alt om, e absolut necesara psihoterapia. Omul bolnav va căra toata viata cu el informaţia cuvantul, gandul introduse de persoana care l-a imbolnavit.
Un om bolnav psihic e un om forte periculos pentru toti cei din familia sa sau din campul muncii in cazul ca mai poate presta vreo munca. Cu cat petrecem mai mult timp in compania unui bolnav psihic cu atat riscam sa preluam mai mult din boala sa. Da, boala psihica e contagioasa, nu in totalitate, dar suicient cat sa ne ruineze viata.
Eliminati din preajma voastra orice persoana cu tulburari de comportament sau psihice.
Convingeti o persoana bolnava psihic sa se trateze daca face parte din familia voastra sau din firma voastra. Procedati cu mult tact.
Principala caracteristica a bolnavilor psihici e AGRESIVITATEA, la inceput verbala, apoi fizica. Evitati sa va lasati agresati verbal de o persoana bolnava psihic. Inconstientul unui bolnav psihic e programat sa planteze mai departe boala in cei din jur prin CUVANT / VORBA. Ceea ce fac acesti bolnavi psihici e similar cu virusarea informationala din aproape in aproape.

Odata virusat veti cara cu dv. toata viata informatia vicioasa care v-a fost plantata sistematic zi de zi.

Singurii oameni care nu preiau din boala psihica a altora sunt terapeutii (psihiatrii, psihologi) cu propria terapie incheiata. Se numeste analiza de script si se obtine cu ajutorul altui terapeut specializat in analiza tranzactionala.

99,9% din psihiatrii si psihologii romni nu au propria terapie incheiata (nu se cunosc pe ei insisi, au tot felul de vicii de gandire, prejudecati, nu au format un scut psihologic pentru a rezista in fata agresiunii psihice) de aceea ei nu pot trata pe nimeni. Sunt doar niste IRESPONSABILI intr-o mare goana dupa bani."

Poate ca este cam dur, dar exista si un sambure de adevavar.
Este luat fragmentul de pe forumul roportal.ro. Mai sunt si alte topicuri si despre analiza tranzasctionala, de script. Daca va intereseaza am sa mai revin. Nu mi-o luati in nume de rau si eu sunt o bipolara "noua".
24-02-2008, ora 00:00
Autor: robymat
Pe mine m-a pus pe ganduri tocmai asta: "Daca depresia se transforma in boala afectiva bipolara (ziua vesel, noaptea trist," , simptome pe care am inceput sa le am in ultimul timp...
27-02-2008, ora 00:00
Autor: LOREANARO
roby mat, e o diferenta intre starea depresiva sau maniacala si latura patologica, cand starea devine boala.De ex. , pot avea azi o stare depresiva pt. ca ploua dar nu inseamna neaparat ca sufar de depresie.
Cred ca cele postate de Gluber sunt cam exagerate, mai ales partea finala.N-am ajuns noi inca sa privim psihoterapia ca pe ceva normal, asemeni mersului la dentist, dar evouluam si ca pacianti si ca psihoterapeti.E nevoie de timp, vointa si rabdare.Goana dupa bani?!Cine n-o practica?Iar in alte state, cica mai evoluate, costul unei sedinte psiho e piparat, nici acolo nu chiar oricine isi permite un psiholog sau un psihiatru.
Si eu cred ca, inainte de a-l indopa pe bolnav cu medicamente, e necesara o psihoterapie;evedent uneori, medicatia trebuie sa mearga mana in mana cu terapia.Ma tem insa, ca in Romania, prea mult timp am fost indoctrinati cu ideea ca psihiatrul rezolta totul iar psihologia e ...asa, un apendix care, fara medicamente, e inutil.
Consider ca majoritatea bolilor, sa zicem mai putin cele ereditare, sunt rezultatul unui mod de viata nesanatos, si aici ma refer la mediul familial, social plus temperament, personalitate si nu in cele din urma, peroada istorica.
Am mai spus asta in alte postari, in lagarele naziste nu prea existau depresivi, nevoile de baza primau si partea spirituala era pe locul doi.
Cam haotice ideile mele de acum dar fiu-miu alearga pe langa mine de ma zapaceste!Scuze!
Sa auzim de bine!
27-02-2008, ora 00:00
Autor: robymat
Ma mai gandesc si la altele cand vorbesc despre aparitia bolilor (tulburarile) psihice; de ex de mici, unii dintre noi nu am fost lasati sa facem si sa devenim ceea ce ne-am dorit, cu timpul dorintele astea s-au estompat, apoi am crescut, unii dintre noi am fost din start diferiti de semenii nostri si nu am fost incurajati sa fim noi insine, ne-am dorit din teama de a nu fi respinsi de societate sa fim la fel ca ceilalti, ca persoanele obisnuite, ne-a lipsit curajul de a fi diferiti si uite asa am ajuns sa fim nemultumiti; de aici a fost un simplu pas pana la nevroze, psihoze...

Ma gandesc foarte mult la persoane care astazi au ajus la rangul de sfinti: Sf Francisc de Assisi si-a parasit familia si cond bune materiale in care traia, izolandu-se, conversand ca pasarile, Sf Anton la fel s-a refugiat initial in pustiu. Cred ca ei si-au urmat visele, au avut oare curajul de a devenit ceea ce si-au dorit. Ex ar putea continua....

Stii, ma gandesc ca unii dintre noi chiar am vrut sa fugim de realitate...si ne-am complacut prin a dezvolta o tulburare psihica...am vrut sa fim compatimiti...

Imi cer iertare daca supar pe cineva cu acestea cuvinte, eu m-am gandit la mine cand am scris aceste lucruri
27-02-2008, ora 00:00
Autor: andreieql | Dr. Andrei Dumitrescu - Psihiatrie, Bucuresti
Robymat,

in primul rand felicitari ca ai contemplat in scris, macar pentru cateva momente si varianta in care afectiunile nu sunt doar un subprodus al dezechilibrelor de neurotransmitatori... desi contin si asa ceva.
E ca si cum in sfarsit ai privit la tabloul cu Gioconda ca la o femeie cu suras misterios si nu ca la 20mg ocru + 40mg rosu + 10g negru de fum.
Desi ambele abordari sunt valide, ele sugereaza solutii complet diferite.
(scoala de pictura vs. lab de chimie)

Toate cele bune,
Andrei Dumitrescu.
27-02-2008, ora 00:00
Autor: LOREANARO
Andrei, e bestiala comparatia cu Gioconda.Da-mi voie s-o preiau.De mult nu am intalnit o figura de stil asa reusita!
27-02-2008, ora 00:00
O sugestie de luat in seama si anume deschiderea unei a doua parti a topicului in vederea facilitarii consultarii posturilor.

Cateva precizari scurte:

- Gluberrr (fara nici o ofensa) abereaza si se autodescrie in postul lui..

- Robymat, iti explic foarte simplu cum e cu linistea de dupa aprox. 4 ore de slujba si cat de mult te ajuta intr-un post viitor (si mi-am promis ca nu mai vorbesc de religie..:)

- yin, absolut nici o religie de pe glob n-o sa instige la ura, violenta sau crima..astea nu aduc nici un folos nimanui. de aceea, clericii sau gandit ca ar fi mai bine sa "rescrie" religia sub forma in care arata acum, mult mai rentabila, mai profitabila..Reteta e simpla, se foloseste o profetie destul de comuna in mai toate religiile, se adauga din belsug ideea de bine, un varf de promisiuni si gata: Faceti loc ca vin enoriasii !
Prin indoctrinare si prin supunere se capata influenta, putere si bani.
Asta este si scopul lor.

LOREANARO, ........
OK, m-ai convins.
Voi lua legatura telefonic cu tine si promit ca ne vom mobiliza in materializarea acestui "proiect".
In ce priveste ghidul bipolarului perfect (dr de autor pt titlu - AndreiEQL) "declar" sesiunea de documentare deschisa.
Pe data viitoare,
Adrian.
28-02-2008, ora 00:00
Autor: LOREANARO
Adrian,
Poti lua legatura cu mine pe Mess sau mail.----- iar adresa de mail la fel plus yahoo-ul de rigoare.
Cred ca Andrei ne va putea ajuta la capitolul documentare medicala;daca-mi amintesc bine are si pregatire in domeniul lui Hippocrate.Sper sa fie si el de acord.
Daca se mai ofera cineva, sunteti primiti cu bratele deschise!
Pe curand si sa auzim de bine!
11-07-2008, ora 00:00
Pentru cei care au lecturat pana aici le trasmit ca partea buna de acum inante incepe si ii invit sa parcurga cronologic tot ce e legat de Tulburarea afectiva bipolara.
11-07-2008, ora 00:00
Posturile vor aparea in Threaduriel care asa cum am spus vor fi numerotate crescator.
11-07-2008, ora 00:00
Lectura Placuta !
11-07-2008, ora 00:00
Autor: just_us28
Am citit cateva comentarii,din pacate acum vreo 2-3 ani am fost si eu diagnosticata ca asa-zisa tulburare afectiva.....nu stiu nici acum in ce stadiu eram sau ce insemna macar,am luat o perioada carbamazepina chiar si litiu din acela dar tot ce va pot spune sincer este ca am renuntat singura la aceste medicamente,aveam momente cand ma enervam si 'bagam' rapid o jumate de carbamazepina si gata imi trecea. cu timpul am renuntat sa mai merg la controalele periodice si mi-am impus singura o stare de bine,am incercat pe cat posibil sa evit conflictele si sa ma rup de locul care imi facea rau. va spun sincer ca ma simt excelent iar faptul ca am un partener cu care m-am mutat si care ma iubeste imi da curaj enorm. asadar sugerez toturor sa fie linistiti si multumiti sufleteste,cel putin asta m-a 'vindecat' pe mine,este doar vina medicilor care va baga in cap ca suferiti de asa ceva,sunt diagnostice puse gresit,am fost si internata 2 sapt cu un alt diagnostic....credeti-ma din suflet puterea sta in voi nu in medici,daca ma contrazice cineva...sa o faca eu stiu cel mai bine.... va doresc toturor multa sanatate si curaj....just_us....
19-07-2008, ora 00:00
Am nevoie urgenta de Carbonat de litiu pentru tratament. Stiu k in Romania nu se mai gaseste si am incercat pe internet sa il gasesc pentru ca nu am cum sa-l achizitionez din strainatate. Am inteles ca in Ungaria se gaseste sigur. Imi e de folos orice informatie despre cum pot intra in posesia lui. Va rog din suflet, AJUTATI-MA! ----
06-11-2008, ora 12:40
Autor: Ludmila25
Nu stiu exact cu ce anume sa incep deoarece problemele mele de natura psihica nu au o denumire exacta. Doctorul meu psihiatru a numit boala episod-anxios relational.
Totul a inceput acum vreo 5ani, in al doilea an de facultate. Pe atunci eram o persoana foarte timida si retrasa si tocmai iesisem dintr-o relatie sentimentala urmata de o depresie din care am iesit singura fara tratament. Am inceput, in urma acestei depresii, de fapt mi-am impus sa fiu mai sociabila, mai amuzanta, in centrul atentiei, adica exact opusul a ceea ce fusesem inainte. Fericirea nu a durat mult insa pentru ca am inceput sa am asa numitele revelatii, noi principii de viata, idei fixe, Am slabit foarte multa si am inceput sa am stari contradictorii, fie eram in culmea fericirii, fie la polul opus. Treptat au aparut gandurile psihotice, cum le numesc eu. Mi se parea ca oamenii aud tot ce gandesc, ca totul are legatura cu mine, ca lumea nu merge bine din cauza mea, ca sunt intr-un mare decor in care Dumnezeu este regizorul.(nu la modul metaforic).Pana la urma am clacat si am fost internata la psihiatrie dupa o tentativa de suicid. Mi s-a administrat solian 600 mg pe zi, cu scaderea treptata a dozei. Mi-am revenit incetul cu incetul, am reluat scoala si am ajuns la performanta de a lua doar un sfert de solian pe seara. Viata mea a reintrat in normal, m-am angajat in invatamant si m-am mutat singura. La trei ani de la acest episod am trait un al doilea cu aceleasi simptome, insa putin diferite. Am devenit din nou sociabila si placuta insa fara exagerari. Problemele au inceput cand a intervenit religia in viata mea. Am discutat cu un prieten adventist si dupa o discutie mai lunga mi-am schimbat conceptia despre religia ortodoxa, dorindu-mi sa trec la cea adventista. Intrasem intr-un fel de transa, incepusem sa ma rog foarte mult, simtind o caldura aparte in timpul rugaciunilor si fiind convinsa ca Iisus este langa mine. Din pacate ideile cum ca traiesc intr-un mare decor au revenit insa nu au mai fost insotite de teama. Mi se parea ca uneori oamenii din jurul meu sunt de fapt ingeri sau demoni care incearca sa ajunga la mine, insa nu imi era teama. Simteam ca trebuie sa fac totul pentru a ajunge la Dumnezeu pana intr-o zi cand am clacat deoarece nu ma puteam lasa de fumat. Am intrat intr-o depresie crunta, m-am intors acasa, am renuntat la munca si am avut parte de o noua internare, sub acelasi diagnostic. Am reluat tratamentul cu solian 600 mg pe zi, asociat cu xanax si zoloft pentru depresie. Simptomele cu decorul au disparut, insa s-a instalat depresia si o f puternica anxietate.Nu ma puteam uita la televizor, nu puteam dormi. Treptat m-am insanatosit cu continuarea tratamentului, m-am angajat si acum pot spune ca am o viata cat de cat normala, desi am revenit la timiditatea obisnuita. Sunt constienta ca trebuie sa iau tratament un timp mai indelungat, ca s-ar putea ca simptomele sa revina la diminuarea dozei, ca va fi greu sa-mi intemeiez o familie, dar m-am resemnat si cu aceste lucruri. As dori sa stiu daca exista cineva care mi-ar putea spune cum sa evit o posibila recidiva, sau care ar fi un stil de viata mai potrivit in astfel de cazuri. Mantionez ca acum sunt pe solian 400mg pe zi si zoloft.
Sper ca am fost cat de cat coerenta in cele de mai sus. Daca nu, va rog a ma ierta, dar acum am descoperit acest forum si simt nevoia de a spune cuiva toate aceste lucruri!
07-11-2008, ora 10:23
Autor: adnana24
De unde sa incep sau cu ce anume...e greu de spus.Am 24 de ani si acum aproximativ 3 ani si jumatate am fost diagnosticata cu psihoza afectiva bipolara.Debutul bolii a fost undeva pe la 18 ani daca nu chiar mai devreme....dar atunci s-a exprimat printr-o tentativa de suicid....care de fapt cum am constatat mai tarziu a fost de fapt un parasuicid.A urmat o perioada scurta de depresie din care mi-am revenit destul de repede fara medicatie si fara terapie pt ca nu aveam incotro...mai erau aprox 3 luni pana la bac.Am reusit sa iau examenul de admitere la stomatologie fara nici un fel de ajutor iar de aici incolo a inceput "distractia".Am facut o usoara forma de manie manifestata in primul rand printr-un apetit sexual extrem de crescut,nivel energetic crescut,si bineinteles rebeliune impotriva parintilor care incercau sa ma tina sub control...de fapt tentativa de suicid a fost oarecum declansata de atitudinea lor agrsiva si iresponsabila fata de mine.Ei au o varsta mai inaintata si au anumite prejudecati,anumite idei fixe si invechite...nu ca i-as invinovati pe ei pt ce mi s-a intamplat mie sau pt ce mi se intampla,dar la randul lor au avut si ei o pondere in evolutia bolii.Nu vreau sa fiu inteleasa gresit: tin la ei asa cum sunt mai mult ca la oricine altcineva.Sa revin insa la istoricul bolii.Dupa perioada de manie s-a intamplat sa fiu nevoita sa fac o intrerupere de sarcina(nu sunt tocmai mandra de asta...mi-e chiar jena..daca nu chiar rusine....dar asta e realitatea) dupa care am cazut in cea mai neagra,intunecata si urata perioada din viata mea:o depresie cu delir paranoid...tocmai in perioada sesiunii(examenele au agravat-o pt ca nu eram pregatita intelectual pt a le face fata iar ideea de restante ma teroriza pt ca tot timpul am avut rezultate foarte bune la scoala)....cu chiu cu vai mi-am luat examenele in sesiunea de toamna...dupa care a inceput anul 2 de facultate cu o remisie a tuturor simptomelor.Dar nu a durat mult timp fericirea asta pt ca am intrat din nou in manie,as putea spune ca dusa la extrem din punctul meu de vedere.Acesta a fost momentul in care au intervenit ai mei si am consultat un psihiatru care m-a internat de urgenta dupa ce i-am povestit foarte clar si lucid toate prin cate trecusem.Am stat doua luni in spital.Acele doua luni sunt pt mine o nebuloasa totala din care imi amintesc franturi....poate si pt ca am vrut sa refulez acea experienta.In timpul spitalizarii medicatia mea a constat in diazepam(doar eram maniaca ce naiba!),levomepromazina,olanzapina si valproat de sodiu(depakine) si cine mai tine minte ce cocktail de medicamente aveam de fapt!Acestea le-am retinut pt ca au constat in medicatia de dupa externare...pe parcurs au disparut diazepamul si levomepromazina....asa ca la ora actuala...dupa 3 ani 1/2 de medicatie ma intretin cu 5 mg de olanzapina si 300 de depakine doar seara...sa fiu o fericita oare?!
07-11-2008, ora 10:52
Autor: adnana24
O sa postez mai multe comentarii de teama de a nu fi prea lungi...pt ca o data ce am inceput sa povestesc vreau sa merg pana la capat..nu-mi plac jumatatile de masura!Prostia mea in timpul spitalizarii a fost ca luam si nu prea luam medicatia,dar faceam si psihoterapie ceea ce oarecum m-a ajutat.Avand in vedere ca am stat 2 luni in spital,iar dupa externare cand am inecput cu adevarat sa respect medicatia nu puteam ridica nici un deget dar sa mai continui anul universitar respectiv,asa ca l-am inghetat si am ramas acasa,asta fiind prin mai pt a-mi relua studiile(a o lua de la capat cu anul 2 de faculta) din toamna.Intre timp traiam din inertie asa ca am facut ceea ce eu o consider printre cele mai mari greseli ale vietii mele:am acceptat in viata mea un barbat al carui loc era in alta parte,doar pt ca aveam un avantaj financiar din aceasta situatie de compromis.Poate ca atunci pe moment nu am realizat la ce ma inham,de fapt sigur nu am realizat,dar mai tarziu am platit si poate ca inca platesc pt acest lucru.Am uitat sa mentionez ca situatia mea financiara,de fapt cea a familiei mele nu e grozava,dar nici nu pot spune ca imi lipseste ceva.In fine,am reluat cursurile la faculta,ceea ce a insemnat colegi noi la care trebuia sa ma adaptez....plus ca din cauza medicatiei....a levomepromazinei in special,la inceput nici macar nu puteam sa tin pixul drept pe foaie din cauza tremorului.Nu-i nimic! mi-am zis ca pot sa o iau de la capat si m-am autoeducat,am exercitat un autocontrol maxim asupra fiecarei miscari,fiecarei idei pt a fi considerata si pt a ma simti din nou,pt a-mi induce mai degraba, o stare de normalitate aparenta....a mers atat de bine incat am trecut de sesiunea de iarna cu brio....chiar cu note mai mari decat avusesem inainte,cand ma consideram eu sanatoasa.Sper ca nu sunt plictisitoare,dar la urma urmei chiar nu-mi pasa!Pt mine scrisul e o modalitate de terapie...asa ca...ghinion pt cei care vor gasi inutile atatea deatlii relatate de mine!Dar sa revin la ceea ce ma doare.In acelasi timp cu scoala evolua si relatia cu barbatul respectiv pe care intre timp nici macar nu-l mai urasc cum faceam intr-o vreme,mi-e pur si simplu egal!Dar in acelasi timp aveam un prieten din copilarie caruia ii pvestisem situatia mea,care de fapt stia totul despre mine...si fusese la un moment dat mai mult decat doar un prieten,care a devenit prietenul,iubitu...cum vreti voi sa-i spuneti...si de care m-am indragostit,mai bine zis am ajuns sa il iubesc.Greseala mea a fost ca am incercat sa impac si capra si varza cum s-ar zice si am continuat sa ma vad cu acel barbat detestabil.De ce am facut asta,cand ar fi trebuit sa-mi vad de relatia cu cel pe care-l iubeam si sa renunt la ceea ce ma injosea...nu stiu sa va spun,sincer!Dupa un an de zile,care sincer vorbind a fost cel mai frumos an din viata mea,poate pt ca aveam dintr-o parte situatia financiara "aranjata" si de cealalta parte iubeam,s-a terminat!Mi-a spus la telefon ca s-a plictisit.Normal ca am suferit pt ca pierdusem pe cel pe care il iubeam,dar ce e cel mai important e ca nu am intrat in depresie.A fost o suferinta normala,in limitele normalulului,spun eu si terapeutul meu,pe care il vizitam si il vizitez inca in fiecare luna.De ce dau detalii din viata mea?simplu:pt ca sunt legate de evolutia bolii pe care o am si pt ca vreau sa ajung la momentul actual cu relatarea mea din cauza ca si acum am tot o "problema de suflet" care ma preocupa.Dar in uramtorul post!
07-11-2008, ora 16:38
Autor: adnana24
Si cum spuneam...iata-ma proaspat parasita de cel pe care il iubeam....la acel moment nu am mai vazut necesitatea intreruperii celeilalte relatii asa ca am continuat....sicer?si acum am un vag regret ca poate daca as fi renuntat la momentul oportun la comoditatea financiara pe care mi-o oferea acel om,ar fi fost altfel...in fine...6 luni dupa despartire eu inca mai speram ca o sa se intoarca inapoi iar el mi-a dat motive pt aceasta naivitate a mea astfel incat dupa 6 luni,mi-a rupt sufletul in 2 inca o data de parca nu ar fi fost suficient o singura data.Nu am putut si nu pot inca sa-i inteleg cruzimea...doar stia de afectiunea mea.In fine....am mai suferit un pic dar din nou fara a intra in depresie(pt ca depresia o constientizezi,mai ales cand ii cunosti simptomele).Asa ca viata mea a continuat in felul urmator:mi-am facut cercul meu de prieteni printre colegi,mi-am luat toate examenele cu note mari astfel incat am obtinut si bursa,a inceput sa ma preocupe din ce in ce mai mult viitoarea mea meserie si am reusit sa imi pun ordine in ganduri,in viata,sa-mi stabilesc o lista de prioritati in care primul loc il ocupau studiile mele dar am continuat relatia cu acel barbat pt ca era foarte comod sa nu porti grija banilor din buzunar si foarte placut sa stii ca iti poti permite aproape orice.Iti da un sentiment de siguranta.Asta e realitatea!Am mai avut o tentativa de a avea o relatie cu altcineva dar s-a dovedit a fi o persoana nepotrivita pt ceea ce imi doream eu de fapt,asa ca am renuntat si am continuat ca pana atunci.Si toate astea pana in momentul in care a intrat EL(asa o sa-l numesc pt ca e sugestiv pt rolul pe care il are momentan in viata mea)in peisaj.Totul a inceput ca o relatie bazata strict pe sex si atractie fizica,nimic mai mult.De ce?pur si simplu pt ca EL avea deja prietena de 3 ani,o relatie la distanta de care mi-a spus de la prima intalnire (lucru pe care il stiam inainte de a mi-l spune).In continuare eu nu pot decat sa presupun.Presupun ca mi-a spus-o de la bun inceput pt ca eu sa stiu la ce sa ma astept.Dar...in decembrie va fi un an de cand avem o "relatie"(o pun intre "" pt ca inca nu sunt sigura daca chiar e asa).Spuneam ca a inceput,dar nu stiam la vremea respectiva daca va avea o continuare,nici acum nu stiu inca,dar sper...atat imi ramane!Dupa o vreme in care ne inatlneam in fiecare saptamana si era nebunie curata am realizat ca de fapt il iubesc si nu am mai suportat ideea de a continua sa fiu cu celalalt barbat gandindu-ma la EL asa ca am gasit puterea de a ma desprinde defintiv si irevocabil de cel pe care ajunsesesm sa-l detest.Sincer...mi-a facut bine,desi e greu sa fii studenta cu buzunarele goale!Din fericire ii am pe ai mei alaturi si asta conteaza.
Am continuat sa ma vad cu EL dar fara a-i spune ce simt.Am incercat sa-i dau de inteles.Nu am putut si inca nu pot sa-i spun ca il iubesc si sa il determin sa ia o hotarare care pt mine ar fi o usurare:eu sau ea.De ce nu pot face lucrul asta?pe de o parte pt ca mi-e teama ca o sa pierd si putinul pe care il am momentan iar pe de alta parte pt ca nu i-am cerut niciodata nimic si nici nu o sa fac asta vreodata.Nu sunt in masura sa-i cer sa renunte la cealalta persoana,"normala" cu care ar putea intemeia o familie,pt a fi cu mine.Nu stie nimic de afectiunea mea si nici nu o sa-i spun prea curand tot din teama de a-l pierde.Plus ca stau si ma gandesc:ok,renunta la ea dar ce garantie am eu ca dupa o anumita perioada de timp nu mi se va intampla si mie acelasi lucru ca si ei?pt ca sunt diferita?hai sa fim seriosi...ar insemna sa fiu naiva rau de tot si din pacate aceasta trasatura am pierdut-o undeva pe drum.
07-11-2008, ora 17:31
Autor: adnana24
Sa revin la felul in care evolueaza boala mea:sunt fericita?cateodata....sunt nefericita?cateodata....sufar din cauza ca nu il pot avea doar pt mine(ceea ce e o utopie in cazul sexului masculin)?cateodata.Momentan dar si pe parcursul celor 3 ani jumate mi-am pastrat echilibrul,precar cateodata,dar l-am pastrat.Cum?prin foarte mult autocontrol.Acum e mai greu pt ca ma cam napadesc realitatile astea din care orice om normal si-ar dori sa evadeze macar o secunda.Dar stiu ca a evada ar insemna a ma pierde.Asa ca raman ancorata in realitate desi nu e in concordanta cu ceea ce imi doresc.Dar la urma urmei cine are tot ce isi doreste?probabil ca si acela e un plictisit si un sictirit.Am uitat sa adaug ca la mine predispozitia genetica isi spune cuvantul major.Ca antecedente heredo-colaterale:inca 2 cazuri diagnosticate de boli pshice(ce-i drept e vorba de nevroza anxioasa care cica o dobandesti in urma unui eveniment marcant din viata si nu se transmite genetic,si tulburare afectiva monopolara depresiva)pe linie materna.Inca nu am certitudinea ca si mama sufera de o afectiune de felul acesta,dar mie mi se pare foarte labila psihic.O iubesc enorm de mult si sincer imi doresc sa o am langa mine cat mai mult timp posibil,dar la toate afectiunile generale pe care le are adaugate la o varsta destul de inaintata,prognosticul e rezervat.Si totusi continua sa munceasca pt mine!Eu in schimb am o prioritate majora:profesia pe care o sa o practic in viitor.Iubesc ceea ce fac si ma implic foarte mult in pregatirea mea ca viitor medic dentist.Legat de asta ma bucur mult ca am reusit sa combat tremorul provocat de medicatie si ca am un control perfect al miscarilor pe care le fac atunci cand lucrez pe pacienti(fac asta din anul 3 de facultate) si ca incet incet incep sa am o anumita experienta.
Un alt efect secundar al medicatiei a fost bineinteles greutatea in plus.dupa 2 luni de spitalizare m-am trezit cu 20 de kg in plus.Intr-un am reusit sa dau 10 jos si in urmatorul an inca 10 kg.Iar de vreo 6 luni am
aceeasi greutate de 55kg.Cum am reusit?foarte simplu:mi-am impus un regim alimentar echilibrat constand in toate principiile nutritive necesare organismului(chiar si lipide dar in cantitati reduse) in care toate glucidele le-am luat din fructe si legume,am renuntat la tot ceea ce inseamna E-uri(mai putin la iaurt :)) )si fac multa miscare(in sensul ca in loc de a lua tramvaiul merg pe jos :)) ).Asta am spus-o pt toti cei care sufera de aceasta boala si au probleme cu greutatea.Nu medicatia e cea care ingrasa,ci faptul ca iti creste apetitul.Dar cu putin autocontrol si echilibru se rezolva acest efect secundar.
Am citit toate comentariile de pe acest forum.Asa ca acum pot comenta la randul meu.
Legat de credinta in Dumnezeu:da,cred.De ce?pt ca orice om ,si mai ales eu,are nevoie de un sistem de referinta,de un punct de referinta.E mult mai usor sa distingi nuantele de negru si alb din viata ta(spun nuante pt ca azi nu mai exista culori bine definite)raportandu-te la Divinitate.Nu ma refer la biserica(sincer merg in biserica atunci cand nu se oficiaza slujbe)ca institutie care are defectele ei,ca tot ceea ce e uman,ci la ideea de entitate spirituala suprema.Nu stiu nici o alta rugaciune in afara de Tatal Nostru, dar cred!Iar crezul meu e "Cred,Doamne,ajuta necredintei mele"(Marcu,9,24).Nu l-am luat din Biblie ci din Jurnalul Fericirii de N. Steinhardt.E o carte interesanta care merita citita.
Si cam atat pt azi!
01-12-2008, ora 15:37
tatal meu are tulburare afectiva bipolara, stare maniacala!el considera ca se simte bine si nu are nevoie de tratament, nici nu vrea sa auda de doctori!
Acasa ne e frica sa stam cu el, face galagie,se cearta cu toata lumea!
ce putem face cu el sa il convingem ca are nevioe de tratament?
04-01-2009, ora 13:40
salut sunt diagnosticat cu tulburare depresiva recurenta de 18 luni am avut in aceasta perioada mai multe recaderi si 5 internari luni pe data de 5 01 2009 ma internez , credeti ca depresia se vindeca?eu am fost sofer pe tir si vreau sa ma pensionez o perioada de timp, ar fi o solutie?
nu ies din casa sunt tot timpul trist siuneori am pierderi de memorie si stari de nevrozitate sa vrea daca se poate sa-mi fac prieteni care sunt depresivi sa putem discuta despre aceasta boala cu familia nu pot discuta sunt greu de inteles din partea lor
04-01-2009, ora 15:17
Autor: robymat
salut Ovidiu si La Multi Ani!
Depresia, corect tratata se vindeca , daca nu, se amelioreaza. Eu ma gandesc ca daca ai avut mai multe recaderi si 5 internari in decurs de 18 luni, nu ti s-a nimerit tratamentul bun. Cred ca ar trebui sa vorbesti cu dr tau sa ti-l schimbe.
Eu am tulburare afectiva bipolara si la inceput, in perioada de debut a bolii imi era f rau, aveam si eu recaderi dese, insa dupa ce am schimbat medicul si tratamentul am inceput sa ma simt din ce in ce mai bine. In momentul de fata sunt pe doza minima de medicamente, adica pe doza de intretinere, urmand ca sa reduc de tot tratamentul, la recomandarea dr bineinteles.
Multa sanatate iti doresc!
06-03-2009, ora 10:16
Autor: arsavin
buna ziua! as avea si eu o mare rugaminte. daca cineva dispune de o cutie in plus de carbonat de litiu sunt foarte interesat sa o cumpar. telefonul meu este 0766.433.240 multumesc!
06-06-2009, ora 02:38
Autor: silviu05
Salut,as avea si eu cate ceva de spus.De 2 ani mama a fost diagnosticata cu "tulburare afectiva bipolara".A avut unele crize de-a lungul timpului dar usoare.Acum 2 ani insa a fost destul de rau ajungand la urgente cu ea de mai multe ori din cauza insomniei.As vrea sa stiu daca asa se manifesta de obicei boala asta pt ca eu stiu ca daca nu dorm doua zile ma simt foarte ametit si daca ma gandesc ca ea nu doarme uneori intr-o saptamana intreaga nici macar o ora,cred ca e clar de ce pierde controlul asupra ei si incepe sa aiureze.Ma intreb daca insomnia apare din cauza acestei tulburari sau insomnia ii provoaca aceste stari.Stiu ca acum 2 ani i-a fost prescris un tratament cu seroquel si stilnox pe care nu l-a terminat deoarece isi revenise complet,Anul trecut simtise probabil ca se apropie o criza si a reluat pt scurta vreme tratamentul prescris.Si-a revenit in cateva zile.Acum vad ca a aparut dintr-o data si destul de rau.Dupa o saptamana de somn,a inceput iar sa vorbeasca ciudatenii si abia se mai poate tine pe picioare.Nu am stiut ce sa fac si fiind destul de speriat si neavand cum sa ajung cu ea la doctor am riscat si i-am dat aproape fortat o pastila de seroquel.O ora dupa ce a luat pastila a fost mai rau insa apoi a reusit in sfarsit sa adoarma.Probabil abia in 2-3 zile o sa putem sa mergem cu ea la doctor.Cat de periculos este acest medicament ?sau este vreun risc?Nu am stiut ce sa mai fac stiind mai ales ca si-a revenit de doua ori cu pastillele astea dar a trebuit sa risc.Cat de grava este boala daca apare aproape in fiecare vara insa isi revine imediat dupa numai cateva pastile pt o lunga perioada?
Si inca ceva.Ce "sanse" sunt sa-i calc pe urme din moment ce am simtit si eu in cateva randuri cum e sa nu pot sa dorm orice as face, chiar si obosit fiind?
06-06-2009, ora 10:46
Autor: robymat
Buna Silviu

Tulburarea afectiva bipolara este o tulburare cronica ce necesita tratament pe perioade lungi de timp, uneori toata viata datorita recaderilor ce le implica. Deci, nu trebuie niciodata intrerupt tratamentul din proprie initiativa, ci doar la recomandarea medicului. Riscurile pe care le implica medicamentele sunt mai mici in comparatie cu riscurile recaderilor.
Exista un procent mai mare pentru copiii proveniti dintr-o famile cu unul din parinti suferind de tulburare bipolara sa mosteneasca boala, dar nu mai tin minte exact care este acel procent.
Sa te feresti de nopti nedormite si stress.
09-06-2009, ora 22:51
Autor: sms
De ceea ce mi-a fost frica n-am scapat.AZI 09.06 2009 un doctor psihiatru mi-a pus oficial diagnosticul necrutator - biPOLAR. Eu stiam de vreo 2 saptami ca acesta ar fi diagnosticul, datorita cautarilor mele pe internet privind starile depresive.
In urma cu 2 ani am avut prima criza depresiva cu ganduri puternice de suicid. Pe parcursul vietii am mai manifestat cateva episoade de hipomanie (azi am aflat ca asa se numesc) dar eu am crezut ca asa sunt eu "mai activ" . In acele perioade de hipomanii am avut reactii doar la cheltuieli considerabile sau inceputuri de investitii aiurea.Anul trecut, incepand din vara, am manifestat un episod de manie adevarata -EXACT CUM SCRIE LA CARTE- am cheltuit toti banii, basca ca m-am mai imprumutat, m-am lasat si de serviciu, am stricat o gramada de relatii de prietenie, i-am jignit aproape pe toti cei care meritau si pe unii care nu meritau. De vreo trei luni tot caut solutii sa-mi iau viata, chiar am fost la o secunda de a face acest lucru de mai multe ori - ba sa-mi bag un cutit, ba funie si sapun, ba sa ma izbesc cu masina de un copac sau tir, ba sa inghit o sumedenie de pastile. In perioada asta am ajuns si de doua ori la urgenta iar dupa o perfuzie m-am simtit excelent si prima noapte am dormit-o la fix.
Sunt la capatul puterilor -nu mai gasesc solutii - job n-am, bani deloc (am ajuns sa traiesc din pesnia parintilor - mi-e o rusine de mor) iar pe deasupra le-am distrus si ultimile economii pt. inmormantarea lor - sunt jalnic, sunt pur si simplu un ultim om.
Cand am vazut pe diverse site-ri cat dureaza un tratament am zis ca nu se poate, si pe deasupra nici nu te vindeci total. Ma mai dispera si gandul ca am un copil la care de cateva luni nu i-am mai platit pensia alimentara si/sau ca si el poate mostenii aceasta boala.
Plus ca m-am ales cu o constipatie severa de seamana leit cu cancerul de colon(dupa descrierile de pe net - ESTE PT. prima oara cand urasc net-ul - afli prea multe cretinataturi si devinii obsedat) plus dureri de sciatica de la fortarile defecatiei . NU AM CREZUT NICIODATA CA VOI PUTEA ADUNA ATATEA. Oricum sunt terminat psihic de tot mai ales ca am 43 de ani si nimeni nu ma angajeaza decat in constructii cu salariu mic din care nu mi-as permite medicamentatia, iar pe deasupra, in episodul depresiv scap totul din mana chiar si o banala ceasca de cafea. Am inceput sa am convulsii, de tot felul etc etc etc.
Imi doresc enorm sa nu mai fiu.
Azi am cumparat si primul tratament DEPAKINE si mirtazapina si nici macar nu stiu cum sa incep numa gandindu-ma ca ba probleme cu ficatul, ba cu caderea parului etc.
Sunt o nulitate, sunt un om de nimic, si regret ca nu am facut pasul mai devreme . Stiu ca este pacat sa-ti iei singur viata, viata care ne-a fost data de Cel de sus ca sa o traim asa cum o primim. Tocmai gandul ca ai mei o sa treaca pe strada si o sa fie priviti ca niste paria, m-a facut sa ma razgandesc in ultima secunda.
De aici innainte o sa-mi SI mai greu sa ma angajez cu atat mai mult cat in fisa vietii scrie de aceasta tulburare.
Sunt un imbecil terminat total, plin de probleme.
Pacat - NU EU AM ALES SA FIU ASA.!
10-06-2009, ora 10:24
Autor: lenu11
Pentru sms - Dacă mai cauţi prin paginile de la Tulburări psihice - vei vedea ca sunt o mulţime de oameni în situaţia ta dar care au ales să traiască cu boala , să o amelioreze sau char să o trateze.
Ceea ce ai făcut tu în fazele de manie am cam făcut majoritatea celor diagnosticaţi cu TAB. Şi eu am făcut multe chestii de care acum mă ruşinez şi deşi mă străduiesc să le uit îmi tot apar în gând .Şi nu am cum să le uit pentru că şi acum trag ponoasele.De ex.am contactat un credit de 70.000 lei (nefiindu-mi necesar)pe care trebuie să-l plătesc în 10 ani de acum încolo aşa că nu am cum să uit.Aşa că... capul sus că nu esti singurul.
10-06-2009, ora 12:09
Autor: robymat
SMS
Curaj si multa incredere in tine. Si eu sunt bolnava de TAB si stiu cum este sa fii in situatii disperate. Vei vedea ca in timp, dupa ce isi vor face efectul medicamentele te vei simtii din ce in ce mai bine. In TAB ca si in alte afectiuni psihice dupa rau vor urma si perioade bune.
Nu te mai gandi la reactiile adverse ale medicamentelor, crede-ma sunt de neglijat in comparatie cu avantajele pe care le ofera ele.
Nimeni nu a ales sa fie bolnav si totusi bolile exista.
Este pacat sa ne luam viata, mai ales ca alta nu mai avem.
Si eu in momentele de depresie ma gandesc ca mai bine as muri, insa gandul ca baietelul meu in varsta de 9 ani va ramane fara mama ma opreste de la asemenea gesturi necugetate. Apoi, in perioadele in care sunt bine ma gandesc la cum a fost posibil sa-mi treaca prin cap asa ceva.
In concluzie, gandeste-te ca vor veni si perioade mai bune si ai pentru ce trai. Nu esti singur, daca asta te poate ajuta cu ceva.
Multa sanatate iti doresc!


Adaugă un comentariu / răspuns
390 comentarii 1 2 3 4 5 6 78 9 10 11 12 13 INAINTE ›


15-07-2013, ora 12:00
Recomanda un Psihoterapeut sau cauta unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care va prezinta peste 1600 de terapeuti din Romania. Avantajul acestui site este ca pune mare pret pe recomandarile pacientilor. Gasiti prezentari detaliate ale serviciilor psihologice, cititi recomandari, va puteti programa online. In plus, exista o sectiune cu o multime de articole interesante si teste psihologice.