Tulburarea Afectiva Bipolara (Psihoza maniaco-depresiva)

Bine v-am regasit dupa un lung concediu odihnitor.

Multumesc sincer pt aprecieri lui Marko27.

Conteaza mai putin cat de destept esti atunci cand suferi de tulburare bipolara. Dimpotriva, in plin episod maniacal, balanta se inverseaza si inteligenta devine dusmanul tau nr. 1.
In fapt, amploarea "daunelor materiale" pe care le produce bolnavul in manie este direct proportionala cu coeficientul lui de inteligenta.

Cunosc multi care achizitionat produse ( de la electronice, electrocasnice pana la laptop-uri si telefoane mobile super-scumpe ) doar cu buletinul si o adeverinta de salariat.
Altii au vorbit la telefonul mobil (cu abonament, bineinteles) ore intregi intr-o sigura zi, rezultand facturi de ordinul milioanelor de lei vechi sau chiar mai mult.
Altii s-au "aruncat" in investitii financiare total dezastruoase cu grad maxim de risc, fara nici un pic de prudenta sau masuri de siguranta.

NU este un capat de tara...Bolnavul nu trebuie sa se simta rusinat dupa ce iese din manie si este in remisie de ce a facut...sentimentul de culpa e primul semn care "anunta" o viitoare depresie...Data viitoare nu se va mai intampla.
Din pacate, nici un episod nu seamana cu altul, asa ca sunt greu de previzionat..

Grija trebuie s-o poarte parintii sau, dupa caz, familia. In perioadele de remisie, bolnavul este constient de ce ar fi putut sa faca si isi roaga familia ca data viitoare sa nu-l lase de capul lui... numai ca, atunci el se simte liber, este de neoprit si nu recunoaste ca este bolnav, se simte excelent, hiperactiv cu multe proiecte de viitor..incepute si neduse la capat...stim senzatia, cunoastem..
Atunci, care este secretul in a stapani, a tine sub control si a monitoriza o boala cum este tulburarea afectiva bipolara ?

Tocmai aceasta intrebare care ma framanta de mult timp m-a facut sa deschid anul trecut acest topic care, in numai cateva luni, a ajuns sa aiba cele mai multe replay-uri (raspunsuri) de pe intreg forumul de la romedic.ro, nu numai la sectiunea Boli Psihice.

Acest lucru imi arata cat de populara este boala si cat de interesati suntem cu totii s-o combatem sau macar s-o tratam corect si la timp.

Pana data viitoare, numai bine.

P.S. Nu va mai ganditi atat de mult la grijile zilnice ca nu ajuta cu nimic.
In schimb, incercati sa va traiti viata pentru ca este si asa prea scurta iar alta nu mai primim.

Cu sinceritate,
Adrian.

Salut tuturor.

Citeam ieri o cugetare care m-a impresionat un pic.
Suna cam asa:

<<Da-i unui om un peste si va manca toata ziua.
Invata-l sa pescuiasca si va manca toata viata.
Da-i o religie si va muri infometat, rugandu-se sa primeasca un peste.>>

Am solicitat un fel de "resuscitare" de la AndreiEQL pt topicul nostru, sa vedem daca o vom primi.
Din cand in cand mai sunt utile si masuri extreme.

Pana data viitoare, multa sanatate.

Reeditare comentariu... ce servere poaste..

"Salut tuturor.

Citeam ieri o cugetare care m-a impresionat un pic.
Suna cam asa:

<<Da-i unui om un peste si va manca toata ziua.
Invata-l sa pescuiasca si va manca toata viata.
Da-i o religie si va muri infometat, rugandu-se sa primeasca un peste.>>

Am solicitat un fel de "resuscitare" de la AndreiEQL pt topicul nostru, sa vedem daca o vom primi.
Din cand in cand mai sunt utile si masuri extreme.

Pana data viitoare, multa sanatate."

Re-edit by Noris

Salut, Adrian si ma bucur ca te-ai intors din concediu.Comentariile tale sunt condimentul discutiilor de aici.Ma tem ca, in lipsa ta, s-a cam tinut "regim" drastic.
Oricum, felicitari pentru deschidere acestui topic!
Cat priveste cugetarea de mai sus...parerea mea este ca ce-i prea mult strica si religia este benefica daca ai credinta dar fara a cadea in fanatism.Apropo de expresii intelepte, iata una care o completeaza pe a ta: "Ajuta-te si Dumnezeu te va ajuta!"
Numai de bine!

buna! va scriam cu ceva timp in urma despre mama, care nu reusea sa iasa din episodul maniacal. am avut multe experiente de atunci, dar astazi e ziua ei de nastere, face 50 ani, si e acasa. si e bine. linistita, cu un pic de chef de viata. dar sunt bucuroasa ca e acasa si e bine. avem mari probleme cu ea ca nu vrea sa-si ia medicamentele, am decurs la tot felul de "santaje". azi zice ca le ia, a doua zi, ca ce rost are. dar, constienti de faptul ca doar medicamentele o pot tine pe linia de plutire, facem eforturi sa avem grija sa nu-si intrerupa tratamentul. diseara merg sa o vad. am emotii, dar sper sa fie bine. sanatate la toti!

MAHI,
Ma bucur ca mama ta e mai bine si sper sa fie cat mai mult timp in faza aceasta si chair mai bine.
LA MULTI ANI!
In ceea ce priveste refuzul de a lua medicamente pot sa-ti dau un pont+care a mers la prietena mea+:in zilele "negre"ii puneam medicatia in mancare sau lichide.Da, exista riscul sa nu manance sau sa bea tot dar tot era ceva.Ai grija numai sa nu se prinda.Daca refuza medicatia inseamna ca nu e inca echilibrata dar singura sansa sa-i fie bine e sa ia tratamentul, alta cale nu e.Succes!
Prietena mea e mult mai bine acum, accepta si ia singura medicatia.Fazele manie -depresie se succed la distante mai mari-inainte se repetau innebunitor intr-o zi- si faptul ca isi recunoaste boala si lupta cu ea ma bucura nespus.Merge in continuare la medic pentru control in fiecare saptamana iar la servici se va intoarce in ianuarie.Nu poate conduce o masina inca.Se straduieste sa nu bea cafea dar la tigari nu renunta inca-faptul ca le alege pe cele mai slabe e totusi ceva.
Sa auzim de bine!

Ma bucur nespus ca il avem printre noi (sau cu noi) pe Andrei.
Un psihiatru bun te ajuta intr-adevar cu medicatia si cu dozarea dar uneori, in special in depresie, sedintele de psihoterapie sunt de un real folos.
Andrei stie despre ce vorbesc si aici ma refer la cat de multa durere sufleteasca poate sa aline un bun psihoterapeut.

Cand spun durere, ma refer la tot greul care se apasa pe umerii bolnavului, senzatia de neputinta, de dejnadejde, de fatalism..
Pot aparea probleme in cuplu, greutati in adaptarea la schimbarile majore in societate ori la locul de munca sau alti factori de orice alta natura care altereaza echilibrul psihic al oricarei persoane. Astfel se incepe tiptil instalarea (downloadarea..-:) depresiei. Toti cei familiarizati cu bipolaritatea cunosc "pattern"-ul sub care "incolteste" relativ lent o depresie. Acelasi model il intalnim si la manie, cu deosebirea ca aceasta penetreaza galopant si exploziv fragilul calm al bolnavului.
Asa cum solutia cea mai eficienta in manie este internarea, in depresie (nu ma refer la cea cu forme mai severe, cand si atunci este mai eficienta internarea) psihoterapia este o solutie certa, adjuvanta care aduce multa alinare, incredere in propria persoana si in final, starea de bine si echilibru adica "vindecarea" daca o putem numi asa.

Poate veti gandi ca amplitudinea oscilatiilor mele intre eficienta pshihoterapiei si cea a tratamentului alopat este prea mare. Poate aveti dreptate. Dar, cum spunea cineva, tratamentul cel mai potrivit se considera a fi cel care da rezultate certe, vizibile.

Referitor la servere, Andrei, probabil ca trebuie sa na rugam la vreun print digital cu Iisus sau sa ne facem cruce cu mouse-ul poate n-o sa ne mai dispara comentariile...;-)

Apropos, reiau cugetarea din comentariul meu de mai sus :

1. Da-i unui om un peste si va manca o zi.
2. Invata-l sa pescuiasca si va manca toata viata.
3. Da-i o religie si va muri infometat, rugandu-se sa primeasca un peste.

As dori sa clarific si aspectul religios. Eu nu am negat niciodata existenta unui Creator.
Cunosc teoriile nasterii Universului, incepand cu Big Bang (care ar fi cea mai decenta si mai plauzibila pentru mine) si terminand cu faptul cu intreg Universul nostru este un simplu atom intr-un alt timp si spatiu al unui alt Univers unde exista cu totul si cu totul alte legi ale fizicii ori alte forme de viata mai mult sau mai putin inteligenta.

Si totusi, stiind aceste lucruri, multa lume alege sa creada ca lumea a fost creata in 6 zile la inceputuri, ca in prezent "este bine" sa investesti in cutia milei (ca nu se stie de unde sare iepurasul de aur), ca 4 ore duminica (din care aprox 30 min trebuie stai in genunchi ca asa trebuie sa te rogi cand recita Parintele ) petrecute intr-o aglomeratie de batranele flatulente, dar foarte fidele sfintei biserici (dar si mai fidele OTV-ului, EtnoTV si Favorit-ului) ar ajuta oaresicum la "sanatate, noroc si spor in casa".
Numai ca dupa slujba viata reintra in normal pt aceleasi "bunicute" care stau pe banci la intrarea de la usa blocului si comenteaza, caracterizeaza, analizeaza si comensureaza de sus pana jos locatarii sau chiriasii mai tineri si nou veniti in bloc... iar intre pauze fac un brainstorming despre cum si pe unde se mai distreaza sau se descompune Elodia. (personal imi cer scuze acestei doamne pentru ca n-o cunosc, dar aud prin cercurile persoanelor de varsta a III-a despre disparitiei dumneaei in ultima vreme mai mult orice scandal in lumea adevaratelor vedete din Romania).
Dar, s-a facut tarziu si mi-e tare teama ca as putea devia de la ce este cu adevarat important pentru noi si anume tratamentul medicamentos alaturi de cel psihoterapeutic.
As vrea sa-i multumesc unei persoane pe care am cunoscut-o aici si pentru care am un respect si o admiratie aparte. De ce?
Pentru ca este singura persoana peste 40 ani pe care am cunoscut-o care face studii superioare nu pentru a avansa in grad, nu pentru a i se mari salariul, nu pentru faima, nu pentru ca se plictiseste, nu pentru ca i s-a impus, nu pentru e buna o diploma acolo sa fie, nu ca sa fie sef..Nu.
Este studenta la Medicina, specializarea Farmacie, anul II parca, si chiar studiaza...pentru ca unicul sau copil, o fata de 20 de ani sufera de Tulburare Afectiva Bipolara. Iar instinctul de mama si-a spus cuvantul : Mama renunta la toate planurile si isi dedica in totalitate timpul si energia impreuna su sotul ei spre vindecarea fiicei lor.
Miramar, caci despre ea este vorba, incearca prin orice mijloc posibil sa-si ajute fiica sa-si traiasca viata la capacitate maxima, cat mai aproape de normalitate.
Cum medicamentele sunt cheia in aceasta afectiune, pt ca repet este vorba de chimie pura si simpla, Miramar este foarte atenta la anilizele fiicei sale, la osciltia anumitor concentratii optime de substante in sange.
Si asta nu este tot, Mira mai ajuta pe cineva care are nevoie de anumite medicamente greu de obtinut, si asta total dezinteresata.
Ce altceva mai poti cere in plus de la aceasta persoana?
Decat sa-i urezi multa sanatate si succes in ceea ce si-a propus.
Multa sanatate tuturor.
Adrian.

Am trimis "Send" de 2 ori, e posibil sa nu apara deloc sau sa apara de 4 ori. Cine stie..
Mai sus rectific, era vorba de Titina si Didina, cum a fost scris eronat.
Numai bine.

Aha, vad ca lungimea comnetariilor nu trebuie sa depaseasca un nr de cuvinte.
Voi incerca sa mai postez p data.

Incerc de 3 zile sa postez si nu-mi merge. Probabil se tine serverul de poante, cum spunea Andrei...

Buna, numele meu este Luminita. Am 39 ani si sunt maniaco-depresiva. Am vrut de mult sa dialoghez cu persoane cu probleme asemanatoare. Primele simptome de depresie le-am avut pe la 18 ani. Fac tratament de vreo 4 ani. Cu depresia eram familiarizata si am rezistat pana pe la 34 ani fara nici un tratament, numai eu stiu cum. Dar odata inceput tratamentul impotriva depresiei, a aparut si mania, pe care n-am recunoscut-o de la inceput. In sfarsit, fac tratament de ceva timp, sunt mai bine, dar nu pot accepta faptul ca asta e o boala fara leac. Pur si simplu nu vreau sa accept. Voua v-a spus vreun medic in fata ca nu se vindeca? Mie mi s-a spus altceva. Cu rabdare, cu tratament, cu ajutorul celor din jur si cu multa incredere in capacitatea organismului de a reveni la normal se poate vindeca. As dori si alte pareri optimiste. Eu chiar vreau sa ma vindec si nimeni nu ma poate convinge ca n-am voie sa sper.

Inca ceva. Am descoperit de ceva timp ca pentru mine efortul intelectual este vital, e singurul lucru care imi da echilibru. Bineinteles, sa studiezi ceva ce iti place cu adevarat. Pot spune cu siguranta ca singura perioada de dupa 19 ani in care nu am avut nici o depresie a fost in timpul celor 5 ani de facultate. In rest depresia anuala de aprox. 6 luni si apoi cateva luni de normalitate. Si tot asa, pana cand depresiile deveneau tot mai dese, mai greu de suportat. Din 2004 incoace nu stiu daca am mai avut perioade de normalitate. In general o depresie suportabila si continua, intrerupta din cand in cand de starile de manie, pe care am invatat sa le controlez, bineinteles, sub indrumarea medicului. Si nu mai e nevoie nici de internare. Am avut o singura internare, in 2004, in urma unui abuz de antidepresive. As dori sa comunic cu persoane in situatii similare.

Buna. Am citit ce ati postat si m-a impresionat profund suferintele pe care le indurati cu demnitate si speranta.
Nu stiu exact daca aici este bine sa postez problemele cu care ma confrunt in ultimul timp sau sa deschid un topic nou. In fine, daca tot am inceput...
Am 39 de ani (ii voi implini luna viitore) si sunt de sex feminin.
In urma cu 4 luni dupa o suparare mare am inceput sa nu mai imi pot indura suferinta psihica si sa am atacuri de panica, oboseala mare, frisoane seara la culcare, dureri mari de cap, tremuraturi, greturi, etc...
A mers la doctor si mi s-a dat xanax 2, 5 mg de 3 ori pe zi., diagnosticul fiind tulburari anxioase. In paralel am inceput sa imi fie putin teama sa merg pe strada, in supermarket-ri pur si simplu mi se facxea rau, ameteam, nu ma mai puteam tine pe picioare si mi se facea greata. Cu timpul au trecut starile acestea, insa am intrat in depresie suportabila spun eu. Am mers din nou la doctor, mi s-a dat tritico 150mg/seara in paralel cu xanaxul. Atacurile de panica mi-au disparut(am avut unul foarte mic luna asta) in schimb aveam saptamanal cate un episod depresiv foarte acut, absolut cu toate simptoamele caracteristice depresiei majore, care ma epuiza total, nu mai puteam face absolut nimic, mergeam decat la serviciu (care este lejer) si zaceam. AM mers din nou la doctor, schimbandu-mi diagnosticul in tulburari depresive si antidepresivul titico a fost inlocuit cu cipralex 10 mg/zi in pararl cu xanax, aceeasi cantitate. La inceputul tratamentului cu cipralex mi-a fost cam greu, insa in scurt timp l-am tolerat destul de bine, episoadele depresive disparant aproape in totalitate. Toate bune si frumoase pana acum... insa in urma cu 3 saptamani am avut o iesire ciudata pot sa ii spun. Vorbind la telefon cu prietenul meu am inceput sa delirez, sa-i cant (eu care nu cand niciodat) ii ceream aplauze si biss-uri, ii citeam poezii despre despartire, in general vorbeam fara logica, trecand brusc de la o idee la alta. Nu mi-am mai adus aminte despre toate cate i-am insirat, oricum a doua zi dimineta m-a sunat la telefon rugandu-ma insistent sa merg la doctor. Nu am mers deoarece am dat vina pe oboseala si ma simteam bine. AM fost intre timp libera, m-am odihnit si m-am simtit suportabil, in afara de faptul ca nu pot sta fara xanax. Da ca nu i-au dozele respective incep sa tremur, sa fiu f agitata, speriata, ca un balon care sta sa plesneasca atunci cand il umfli prea tare. Astea toate pana marti. Marti am inceput sa fiu agitata, putin suparata si nervosa.Miercuri, spun eu am atins apogeul. Toata ziua am fost extrem de agitata si de nervoasa, nu imi reveneam decat cu xanax, dupa 2-3 ore imi reveneau din nou starile de sus. Prima iesire, cotrolata de data asta, am avut-o cu 2 colegi, la intervale mici de timp. Dupa masa vorbind normal cu prietenul meu la telefon am inceput sa-l jignesc, sa-l fac in fel si chip, demon, handicapat, agesandu-l verbal cu tot ceea ce imi iesea din gura. Era foarte normal in ziua respectiva sa ma port asa. Seara am vorbit la telefon 2 ore, nu ma interesa costul convorbirii, absolut nimic nu conta pt mine, el insista sa inchid telefonul, eu nu, trebuia sa-i vorbesc, dar nu mai tin minte ce...Ieri, adica a doua zi dupa incident m-am trezit cu o rusine atat de mare incat imi venea sa intru in pamant. Mi-am cerut scuze, dar ce mai puteam face? M-am simtit mult mai bine decat ieri, astazi m-am trezit foarte fericita, sunt putin agitata, insa ma simt incarcata cu energie atat de mare incat trebuie sa o consum, v-am scris foarte mult, am vorbit mult cu colegii, am ras mult, am fost la doctor, mi-a scos cipralexul si m-a chemat luni la control, am ramas doar cu xanax.Acum imi fac de lucru si plec, sa "gust" din frumusetea iernii, a trecatorilor, nu mi-e foame, nu mi-e sete, nu mie nici somn.
Sa fii trecut oare printr-o stare de manie cu deliruri? Sa am oare un inceput de tulburare bipolara? A mai patit cineva asa? Sa-mi spuna si mie, momentam nu ma tem de nimic...
AM auitat sa va spun ca am avut in perioadele acelea puternic depresive si niste halucinatii vizuale, am simtit in cateva dimineti miros urat de canalizare si sub forma de tiuituri trecatoare.
Ma scuzati daca v-am plictisit, poate ma informeaza si pe mine cineva despre ce mi se intampla.

robymat

Suna clar a manie. Ai mare grija cum te comporti la serviciu. Eu era sa mi-l pierd din aceasta cauza. Noroc ca m-au luat parintii si m-au internat cu forta. Nu realizam ceea ce faceam. Si m-am facut de ras fata de multe persoane. Am cheltuit in jur de 60 de milioane fara nici un rost. Cipralexul a declansat aceasta "faza" in cazul tau. Te sfatuiesc sa tii legatura stransa cu medicul psihiatru, sa urmezi tratamentul pe care ti-l prescrie si sa iei in seama serios reactiile celor din jurul tau. In special persoanele apropiate care nu iti vor raul.

Multumesc mult pentru raspuns. Astazi am fost foarte fericita, chiar mi s-a spus de 2 persoane apropiate ca sunt mai frumoasa, mai luminoasa. M-am uitat in oglinde si intr-adevar, parca radiam de bucurie. Este ora 22.00, ora la care eram franta de oboseala in alte zile, acum stau pe internet si parca am si uitat cum este sa fi obosit. Nici nu stiu daca sa ma bucur de starea actuala sau sa ma intristez...

PT. ROBYMAT

Ai grija la somn!O alta trasatura a tulburarii bipolare, mai ales a fazei maniace este insomnia sau timpul de odihna foarte scurt.Un om obisnuit trebuie sa doarma cam 7, 8 ore pe noapte pentru a functiona optim.Bun, acum sa nu facem din tantar armasar, probleme ar fi daca somnul scurt ar caracteriza o perioada mai mare de timp, nu doar o data sau de cateva ori.

pt. Adrian

Ideea lui Andrei de a scrie o carte despre trairile si experienta ta in ceea ce priveste tulburarea bipolara cred ca este grozava. Ar trebui sa o iei serios in considerare.Ai intradevar un dar al povestitului, naratiunea ta curge asa de placut si e asa de usor de "digerat" !.De altfel, inclin sa cred ca si tie iti place sa impartasesti ceea ce simti, sa juti oamenii si nu in ultimul rand sa scrii.AR fi pacat sa irosesti un astfel de talent.

Prietena mea, cea care m-a determinat sa gasesc acest forum si sa postez aici, e mult mai bine, chiar s-a intors la servici.E farmacista si se pare ca ii prieste revenirea in campul muncii.Mai are zile gri, ca sa le zic asa, dar fata de cum era in criza acum e apoape ca inainte.Ia in continuare medicatie si pastreaza legatura cu doctorul.Lucreaza doar patru ore momentan.Masina inca nu o conduce.II e greu insa sa faca fata responsabilitatii de mama, noroc cu mama ei care o sustine si care grijeste pe copil.Are si supertul sotului, acelorlati membrii ai familiei, al prietenilor.Tare ma bucur pentru ea!

Sa auzim de bine!

Salut.
Va multumesc tuturor pentru aprecieri. Cred, totusi ca exagerati un pic. Nu am nici macar cultura medicala pentru a concepe ceea ce ati propus iar daca mi-as angaja sa scriu acea brosura, as avea nevoie de timp si energie pentru a ma documenta temeinic. Asta pentru ca imi plac lucrurile bine facute si la timp.

Promit totusi ca voi lua in calcul si aceasta posibilitate, mai ales ca poate fi de ajutor multora ca mine sau ca noi. Un mic exemplu: Daca cineva experimenteaza starile prin care trece acum robymat si ar avea la indemana "Micul ghid al bipolarului", s-ar regasi la capitolul "Semne si simptome premergatoare maniei"..
Totusi, nu pot sa nu-mi alung un mic zambet... Cand cineva este in manie, cum ar putea el sa recunoasca faptul ca e bolnav cand insasi prin definitia ei, mania nu se "auto-recunoaste", nu se "autosesizeaza", ci dimpotriva?

In concluzie, nu stiu cat de folosita ar aceasta carticica sau, mai bine zis, folositoare. As putea descrie starile prin care a trecut "UN" bipolar, nu si majoritatea. Asa cum spunea si Andrei, boala este "personalizata", fiecare bolnav compenseaza in felul sau.
Dar, cum am spus si mai sus, nu voi exclude aceasta posibilitate.

Doresc sa revin asupra potentialului pe care il poate avea psihoterapia. Am neglijat acum un an si ceva puterea "cuvantului", puterea sugestiei si puterea obisnuintei...
Adevarul este ca, uneori, anii de tratament nu reusesc sa obtina rezultate cat pot sedintele de terapie in cateva saptamani.
Modul in care un mesaj poate fi transmis de psihoterapeut, noile metode moderne de a trata toate angoasele cu care se confrunta tinerii si nu numai imi intaresc convingerea ca noi, suferinzii cu tulburari psihice avem tousi sansa sa ne apropiem cat mai mult de normalitate. Medicina a avansat extrem de mult si devine din ce in ce mai performanta cu viteza exponentiala.
Andrei, apreciem efortul si timpul pe care ti-l faci pentru noi.
Momentan, aici, pe aceasta sectiune a forumului, tu esti cel care este cu adevarat in masura sa ofere solutii reale (sau macar sugestii), cel putin dpv psihologic.
Trebuie sa plec, am intarziat la munca.
Promit ca voi reveni in cursul zilei de azi cu restul.
Sanatate.
Adrian.

Adrian, nu mai fa pe modestul ca nu e cazul.Prin tot ceea ce ai postat aici-te rog sa recitesti ca sa vazi ca am dreptate-ai demonstrat ca, daca nu esti licentiat in medicina, cel putin esti o nesfarsita sursa de informatii variate despre TAB.
Da, nu se poate generaliza, da, boala are la fiecare o anumita forma dar exista niste numitori comuni.Fiecare se va regasi in cele descrise de tine.Si stii ceva?Cred ca si multi inca-hi, hi-sanatosi se vor recunoaste pe ici pe colo cate ceva din comportamentul si trairile bipolarului.Uneori linia intre sanatos si bolnav e subtire si nestatornica.
Am o curiozitate:mai la inceputul discutiilor de aici afirmai ca nu crezi in terapia psihologica, ca nu are un efect real si de durata.Ce te-a facut sa iti schimbi parerea?
Eu nu cred in vindecare-in acest caz-, cred mai mult in dobandirea capacitatii de a tine boala sub control, singur sau ajutat.Consider ca daca fizicul si psihicul si-au format un sistem de reactii la un anumit factor sau factori, esti mereu tentat sa repeti.Tot ce poti face este sa alegi a nu repeta si sa-ti construiesti un nou sistem de reactii.Asta te va ajuta sa faci alegeri intelepte si sa tii boala sub control.Dar "virusul" ramane acolo si se poate oricand intoarce.Cam seamana vorbele mele a filozofie pe tema data dar...asta cred eu.
Stii, am citi undeva ca in lagarele naziste nu existau depresii si asta nu din cauza exterminarii ci datorita faptului ca omul se lupta acolo pentru nevoile primare.Boala psihica, dupa cum ii spune si numele, tine mai mult de psihic iar acesta nu poate lucra la parametrii normali daca nevoile fizice nu sunt satisfacute.Afectiunile psihice s-au inmultit odata cu dezvoltarea civilizatiei.Sau poate ele existau dar n-au fost puse sub lupa.
Oricum, gandeste-te serios la ideea cu cartea!
Sa auzim de bine!

Buna ziua tuturor!

Sunt nou membru al acestui forum. Apelez la ajutorul dvs pentru cateva sfaturi utile privind aceasta, cum sa ii spun "gripa", care mi-a afectat un memru al familiei.
Este vorba de logodnicul meu, care acum cca 3 saptamani a fost diagnosticat cu pshihoza maniaco-depresiva. Are 27 ani. Din pacate criza nu s-a declansat in Romania, fapt pentru care este acum intr-un spital din Canada, doar parintii fiind singurii aceptati de medici a il vizita. Nu ni se dau relatii, nici ei nici eu nu stim cum sa vorbim sau sa ne comportam cu el. Inca, dupa aproape 3 saptamani se comporta ca un copil mare, nu mai are accese de furie decat de agitatie, nu are rabdare mai mult de cateva secunde pentru orice ar face si inca nu doarme singur decat asistat de medicamente. Doctorii nu vorbesc cu noi nimic, nu dau nici un sfat, nu ne zic cum sa procedam si ce avem voie sau nu avem voie acum.

Am incercat sa vorbesc cu psihologi in Romania, dar nimeni nu a vrut sa vorbeasca cu mine daca nu sunt eu pacientul. Sunt innebunita, nu numai de durere, dar si de obscuritatea in care stau acum. Va cer sfatul: cam dupa cat timp, o perioada medie, un pacient incepe sa revina la normal, ? Cum il putem ajuta noi cei dragi si cat de curand poate intra in contact cu noi fara sa il agitam? Medicamentatia exacta care i se prescrie acum nu o stiu, de fapt nici parintii lui nu o stiu, ce se stie cu siguranta este ca pentru somn medicamentatia pentru el este "optionala".

Va solicit ajutorul cu cateva sfaturi.
Ilinca

Zadui
Ilinca,
Prietena mea a inceput sa dea semne de normalizare cam la o luna si jumatate dar doctorul spunea ca se pot observa rezultate de la 3 saptamani la 3 luni, depinde de pacient.
E bine in principiu sa nu contrazici bolnavul dar nici sa nu te iei dupa el.E foarte greu pt. apartinatori, mai ales daca este in faza maniacala.Perioada depresiva e mai dificila pentru bolnav.Logodnicul tau cum se comporta, ce anume i-a declansat boala si cum s-a declansat?
Tine-ne la curent!
Sa auzim de bine!

Ne-a surprins pe toti cand a inceput cu niste crize de genul "voi/tu esti de vina", urmat la un interval de timp "imi cer scuze, nu stiu ce a fost in capul meu", plus multe multe lucruri cumplite, scrise catre cei dragi. Au alternat momentele de calm (uitat la film, dormit )cu cele de furie in care intra dintr-o data, a refuzat sa se mai duca la serviciu, ba refuza sa mai vorbeasca cu oricine il suna sau vizita ba era foarte normal si vorbea de parca nu s-a intamplat nimic. Se pare, din ceea ce banuim noi cei apropiati, idei desprinse din e-mailurile lui adresate noua, ca ceva de la servici i-a creeat aces soc+ o despatire urata dintre parintii lui petrecuta cu multi multi ani in urma peste care toti crezusera ca a trecut.+ faptul ca am petrecut impreuna sarbatorile dupa care eu a trebuit sa ma intorc in Romania lasandu-l singur. Deocamdata nu avem decat banuieli, dar medicul nu vorbeste cu noi, nu ne da nici un sfat, tot ce stim este "trebuie sa aiba parte de liniste" si atat. Atat eu cat si cei foarte apropiati lui suntem in bezna totala. Eu sunt si foarte departe, ne desparte doar un ocean si nu pot sa va spun cat de legata de maini si de picioare ma simt. De aceea va solicit ajutorul cu orice informatie legata de acest subiect si forme de manifestare, timpi de desfasurare, modul de apropiere din partea celor dragi, tot ceea ce pe voi v-a ajutat si stiti exact cum si ce trebuie facut.
Acum este ca un copil mare: "pot sa ma duc la toaleta? pot sa mananc marul asta?", este obsedat de curatenie, este foarte darnic, nu poate duce o discutie, nu are rabdare si mai ales nu doarme decat daca ii se administreaza medicamente (in cazul lui medicamentatia fiind "optionala", doar cu acordul lui). Cum poate un pacient care are o anumita varsta fizica dar alta din punct de vedere mental sa fie constient ceea ce este bine sau rau pentru el?

Multumesc
Ilinca

Am patit si eu ceva asemanator: vorbe urate adresate celor dragi (mai ales prietenului meu, i-am spus chiar ca vin cu toporul la el si ii crap capul (Doamne fereste!) Am tinut-o asa vreo 3 seri la intervale de cateva zile-saptamani. Mentionez ca primele 2 au fost mai "blande" - am dat vina pe oboseala, deoarece zilele urmatoare nu am mai avut nimic, decat ca imi era f rusine de ceea ce spusesem. Insa cea de-a 3-a seara le-a pus "capac". Tin minte ca in dimineata urmatoare m-am trezit f fericita, nu aveam stare deloc. Am tinut-o asa vreo cateva zile, dansam acasa in timpul liber, ascultam muzica la nivel maxim, faceam curatenie cu geamul deschis (nici frigul nu-l mai simteam), am si racit atunci. Apoi a urmat o stare mare de agitatie din care nu am mai putut iesi. M-am dus la dr, mi s-a pus diagnosticul: episod maniacal indus. Eu initial am avut diagnostic de tulburari anxioase, apoi de tulburari depresive, ultimul fiind cel de sus.
In prezent fac tratament si ma simt foarte bine, sunt fericita, am multa energie, rad si povestesc mult, doar tulburarile anxioase ma mai supara cate putin, insa le "rezolv" repede cu xanax Nu stiu daca starea actuala este de la boala sau nu, cert este ca situatia asta imi convine de minune.
Ce este foarte important de retinut este ca dupa perioadele rele in care se afla prietenul tau vor veni si zile bune.
Scriu in graba de la serviciu, asa ca imi cer scuze de eventualele greseli.
Multa sanatate si sa auzim de bine!

Ilinca,
citeste tot ce s-a scris despre acest subiect aici.Sunt cuvintele unor oameni care, ori s-au confruntat cu boala, ori sunt apartinatori.Sunt convinsa ca multe nebuloase se vor elimina.
Revino cu intrebari concrete.
Capul sus, nu e un capat de drum, fii tare!
Sa auzi de bine!

Buna!

Am citit aproape tot ce s-a povestit pe forum. Povestea fiecaruia este diferita de celorlalti cu toate ca boala se numeste la fel pentru toti. La noi este ceva de genul: criza s-a manifestat brusc prin alternarea starilor de calm (lucid) cu cele de isterie; la spital a mers pe picioarele lui dar de atunci si pana acum (incepand cu 10-14 ianuarie) este un adult cu minte de copil, este el dar totusi nu este el. Are toate notiunile realitatii in care traieste (ca adult) dar comporamentul, ceea ce vorbeste, cum vorbeste este al unui copil de cca 10 ani. Inca nu da semne ca incepe sa creasca in varsta, este mai calm putin dar cred ca doar din cauza medicamentelor (am aflat acum: ia Metropolol (lapressor), zyprexa (olanzapina) si inca un medicament a carei denumire nu am inteles-o (ceva care incepe cu "a" si contine doi "t" in interior- eu nu am gasit nici un medicament pe net cu acesta denumire). Peste o saptamana se face o luna si...nimic. Parca creierul lui refuza sa treaca la o alta varsta, cu toate ca daca ii dai probleme de mate pentru o varsta innaintata le face fara probleme. Ce nu mai inteleg: cere laptopul, cere tel mobil ca are de rezolvat nu stiu ce probleme la serviciu (si stie unde a ramas si ce are de facut, pe cine de sunat, ce trebuie rezolvat, etc.), dar cu toate astea dupa cateva minute intreaba daca poate sa se duca sa faca pipi sau daca vrei sa iti recite Luceafarul sau daca vrei sa ii canti un cantec, etc.
Voi ati trecut prin asta? Este o stare normala, este un simptom normal? Iti mai revii? Daca da cam dupa cat timp (deocamdata nici nu se poate pune problema sa recunoasca ca are o problema pentru ca nici nu stim cat de constient este de realitate)?
Sper ca intrebarile mele nu vi se par stupide, eu va cer doar ajutorul pentru a intelege mai intai eu pentru ca apoi sa il pot ajuta.

Multumesc
Ilinca

Ilinca,
Legat de medicamente nu-ti pot da un raspuns pentru ca nu am cunostintele necesare dar stiu ca ca zyprexa lua si prietena mea.Si ii facea bine.
Ti-am spus ca la ea s-au vazut ceva imbunatatiri pe la o luna si jumatate.Alternarile de stari foarte bruste sunt caracteristice bolii, trebuie luate ca atare pana se echilibreaza psihicul.
Ceea ce spui tu legat de manifestari ca ale unui copil de 10 ani.ziceai ca prietenul tau a fost foarte afectat de divortul parintilor...cum a reactionat atunci, ce varsta avea?Nu cumva 10 ani?...a fost vazut si atunci de un psihiatru sau un psiholog?Ceva imi spune ca intre cele doua evenimente:criza de acum si divortul parintilor, exista o legatura.Cred de asemenea ca ceva a fost factorul declansator al tulburarii de acum.Incearca sa aflii mai multe informatii si tine-ma la curent.
Sa auzim de bine!

Ingros si eu randurile alaturandu-va, eu ma numesc Mirela si am OCD sau TOC.
Port aceasta cruce de aproape 8 ani si am zile bune, foarte bune si mai putin bune.
Cum e TOC ?
Chinuitoare, perfida, provoaca atat de multa suferinta...incat nu se poate descrie in cuvinte.
Din fericire, am avut norocul de a da in sfarsit peste un psihiatru bun care mi-a prescris Prozac (antidepresiv) in doza mare si pot spune ca am inceput din nou sa zambesc!
Eu mi-am spus povestea la unul din topicurile despre TOC si acolo incerc atat cat pot sa-mi ajut semenii care sunt chinuiti de aceasta cumplita suferinta1
Cam atat...
Va doresc din suflet sanatate maxima!
Sincer, va admir