Tulburarea Afectiva Bipolara (Psihoza maniaco-depresiva)

Multumesc pentru raspuns si incurajare.
Oricum eu sunt convinsa ca Dumnezeu daca vrea sa-ti spuna ceva stie cel mai bine cum sa faca, dar cred ca trebuie sa muncim si cu noi sa invingem aceste stari, numai asa El vede ca lupti si-ti dai silinta si atunci se face lumina!
Uf, ce greu e uneori.Nu de multe ori am vrut sa renunt la tot.
Doamne ajuta!

Imi cer scuze ca scriu atatea mesaje dar simt nevoia sa ma descarc.Din cate am inteles eu trebuie sa constientizez ca sunt bolnava(daca sunt) si sa invat sa-mi controlez starile, dar cred ca acest lucru se face numai cu un psihiatru bun. Pentru ca in momentele de panica si de frica eu nu mai gandesc, tremur.
Si cum sa invat sa am rabdare?Nu am rabdare deloc.

Nici eu nu am rabdare, asta este tot din cauza nervilor, eu chiar nu prea pot avea preocupari din cauza ca nu prea am rabdare sa ciutesc sau sa vad un film la tv.
Mai vad cate un film sau emisiune buna, dar mai rar.
Torul este sa nu disperam, pentru ca vor veni si zile mai bune pentru noi.
Nu iti mai cere scuze ca scrii pe net, forumul de asta este facut, eu asa zic.
Numai bine!

Anastasia, vrei sa vorbim pe messinger?Mi-ar face placere!

Si eu Anastasia, foarte rar ma uit la tv si cu greu urmaresc o emisiune pana la capat.Am tot felul de idei care nu am curaj sa le pun in practica si entuziasmul ma tine cateva zile dupa care renunt. In marea majoritate a timpului fumez si beau cafea si cola, ma simt bine de la ele.Spune-mi, te rog, eu iau prozac, deparkine si rispolept consta injectie, e posibil ca de la ele sa dorm mult si sa ma trezesc greu dimineata?
Tot de la ele cred ca m-am ingrasat, am pus 20 kg in trei ani, toata lumea da vina pe mine, dar cred ca din cauza medicamentelor.
In general nu prea imi gasesc locul sunt agitata si cu scuzele de rigoare, ca s-ar putea sa ma repet, n-am pasiuni.
Sincer, mai si disper din cand in cand.

Buna, am descoperit acum acest forum...numele meu este Simona si as vrea sa impartasesc cu cineva temerile mele...precizez ca nu am un am fost diagnosticata pana acum dar am avut 2 episoade ff severe:
in urma cu 10 ani pe fondul unei insomnii incepusem sa am ideea fixista ca arat ciudat ca fizionomia mea s a schimbat...am fost internata si am urmat tratament printre altele haloperidol
in urma cu 1 an dupa despartirea de prietenul meu am suferit o depresie cumplita, precizez ca sunt studenta si depun efort psihic mare...
Acum sunt ingrijorata deoarece am niste ganduri fixiste care ma duc cu gandul la perioadele prin care am trecut...ma gandesc tot timpul si sunt ingrijorata ca as putea face ceva rau (am tot timpul gandul fixist de a face ceva rau cuiva ) nu aud voci e doar gandul...care e prezent acolo.teama mea e ca as putea sfarsi prin a face ceva.am uitat sa precizez ca am fost internata ambele dati
nu am vb cu absolut nimeni despre asa ceva...nu am avut curajul...dar aici am simitit ca pot spune...simt ca m am usurat intrucatva si sper sa aud de la voi...sfaturi sugestii..ati mai auzit de asa caz? va multumesc anticipat

Draga Mihaela, intr-adevar te-ai ingrasat de la medicamente.
Nu te invinovati si nu te supara ca nu ai rabdare. Ia-o ca atare, impaca-te cu ideea ca esti mai sensibila. Si eu ma straduiesc din tot sufletul sa nu mai fiu trista ca nu pot face mare lucru.
Incearca sa reduci cola, tigarile si cafeaua, am citit undeva ca ele agraveaza boala, daca consumi cate putin din fiecare este mult mai bine.
Draga mea, eu port ochelari si stau greu la calculator, asa ca mi-ar fi greu sa stau pe mess. Am sa iti mai scriu insa din cand in cand pe forumul asta.
Numai bine.

Draga simona, imi dau seama ca ai niste probleme, esti mia sensibila, nu intra in panica insa, eu spre exemplu sunt bolnava de la 16 ani, acum avand 31 si uite ca pot trai si eu.
Si eu am avut si internari, dar sper ca nu voi mai avea nevoie.
Asa si tu, vei fi mult mai bine daca nu mai intri in panica.
Sa ai o viata linistita, las-o mai moale cu facultatea, adica nu trebuie sa ai note maxime. Odihna si linistea precum si o hrana corespunzatoare te pot ajuta mult.
Sanatate multa!

Mihaela75, incearca te rog sa postezi mai organizat pt ca stilul asta haotic de a pune comentariu dupa comentariu ingreuneaza mult modul de a citi a altor useri. Si asa administratorul formului nu are timp sa faca ordine (doar el este cel care are dreptul sa faca acest lucru) mai venim si noi sa "spam"-uim thread-ul care si asa este destul de aglomerat.

Nu vreau sa ofensez pe nimeni, dar Anastasia spunea sa stam linistiti ca pe langa bogatia divina daruita de Sus, mai dispunem si de ingeri pazitori pe deasupra.
Tare as vrea sa fac si eu odata cunostinta cu acest inger al meu, ca cu Dumnezeu nu am avut pana acum onoarea de a-l intalni, vedea, auzi. Si ca sa stau sa ascult si sa fac ce-mi "propavaduieste" un om cu o manta neagra (sutana) -- ma referer la preot -- fara nici o explicatie matematica, fara o dovada cat de cat fizica si palpabila e ca si cum as avea o placere nebuna sa fiu furat si prostit pe fata. Nu ma intelegeteti gresit, am citit Vechiul Testament de 2 ori si Noul Testament de vreo 5-6 ori...Vechiul testament mi-a luat 3 ani ca sa-l termin.. Este foarte bine pus la punct, nimic de comentat. Dar nu m-a convins catusi de putin sa renunt la parerile mele pe care le am si pe care le consider sanatoase.
Trebuie sa se stie ca nu exista miracole asa cum nu exista nici Mos Craciun. Daca doctorii specialisti nu reusesc sa ma vindece (ma refer la orice tip de boala), cum ar putea mersul la biserica si mataniile pana in pamant sa fie solutia?
Aici vin si dau exemplu cazul adolescentei care s-a dus la manastire si acel calugar (asa-zis om al lui Dumnezeu) a tratat-o (era vorba de un episod psihotic si cine a fost in manie si a trecut prin delirul mistic stie despre ce e vorba) cu singurul tratament al bisericii numit exorcizare (moliftele sfantului Vasile)..daca se oprea aici, era o treaba. Dar, tratamentul a continuat prin rastignirea pe o cruce in curtea manastirii..ca sa i se ierte pacatele adolescentei si i s-au iertat pacatele atat de bine ca saraca adolescenta a murit dupa 3 zile infometata si insetata pe cruce. Precizez ca alaturi de acel calugar, erau si 4 maicute implicate si adevarul a iesit la iveala mai tarziu cand s-a descoperit ca adolscenta mai avea asupra ei o suma considerabila de bani care dupa moartea ei a disparut ca prin farmec. Normal ca a intervenit justitia si dupa unproces care a durat multe luni i-au condamnat pe acesti oameni cu frica lui Dumnezeu la puscarie pt ca acolo le era locul. Si parca vad si acum cand televiziunile le luau interviu prea cuviosilor, acestia raspundeau: Cu credinta in Domnul nostru Isus Hristos, se va face dreptate. Dumnezeu e sus si vede si ne rugam pentru sufletele pacatosilor.. imi venea mie sa ma crucesc si sa spun Doamne fereste..
Acum calugarul si maicutele se roaga din spatele gratiilor, recuperand timpul pierdut in manastire cu abstinenta si au trecut de la castitate la variatiuni ce numai in puscarie se pot intampla. Exact tratamentul de care aveau nevoie. Si daca ar fi singurul caz. Mi-aduc aminte de preotul care avea o legatura de dragoste cu o o eleva de liceu, (filmat cu camera ascunsa de cei de la Antena1 chiar in apartamentul cu pricina) care-i marturisea liceencei ca l-a naucit, l-a tulburat, si o iubeste foarte mult, cu toate ca avea o sotie iubitoare si 2 fete maritateno comment.
Un alt preot spovedea tinerele din sat si le ierta pacatele dupa ca le punea pe viu sa le arate ce pacate au facut cu gandul sau cu trupul(si saracele adolescente, de frica lui Dumnezeu, faceau tot ce era necesar ca parintele sa le ierte pacatele de parca un om, fie el si preot, poate sa ierte pacatele..) astea sunt niste exemple care se cunoscoare cate alte minun bisericesti mai exista de care noi nu stim.
Poate multa lume cu frica lui Dumnezeu vor fi scandalizati de parerile mele, dar eu nu am facut nimic altceva decat sa prezint relitatea, sa ii fac pe cei care viseaza si cred in mos craciun sa se trezeasca la realitate, sa isi ia viata in maini pentru ca daca asteapta ca Dumnezeu sa le faca treaba si ei trebuie doar sa se roage la biserica, se inseala.
Un exemplu simplu: eu ma ruga la Dumnezeu sa imi dea un elicopter..Daca ma duc zilnic la biserica si ma rog ore intregi, cred cu tot dinadinsul cu toata fiinta mea ca Dumnezeu e mare si imi indeplineste tot, tin posturile toate, nu pacatuiesc, nu femei, nu alcool, nu tigari..nimic, nimic deci sunt placut in fata lui Dumnezeu, oare Dumnezeu imi da elicopterul pentru care ma rog? Mergem cu datele problemei mai departe Presupunem ca peste 40 de ani, elicopterele vor deveni mai accesibile la pret si imi voi putea cumpara unul pt ca asta era visul meu din copilarie..Este oare acesta rezultatul rugaciunilor mele la Dumnezeu? Nu. Matematic, se pot demonstra foarte multe kestii.
Ma opresc aici ca deviez exagerat de mult de la subiect

In alta ordine de idei, un sfat bipolarilor: Evitati cat de mult puteti consumul de alcool. Efectele nu sunt vizibile pe loc ci dupa mai mult timp. Reduceti excitantele cat puteti: cafea, cacao, ciocolata, chiar si tigarile, ca sa nu mai vorbesc de halucinogene (canabis, marihuana, hasish) sau kestii mari tari (amfetamine, ecstasy, cocaina). De heroina injectabila nu mai vorbesc pentru ca e cea mai scurta cale posibila catre moartea sigura.
Pana si in alimentatie trebuie avut grija sa ne hranim rational si sanatos, mai ales ca tratamentul cu pastile are, printre alte efecte secundare, si "darul" de a ne mai pune cateva kg in plus..kg care dupa cativa ani devin extrem de vizibile..

Pana data viitoare, numai bine.

Referitor la problemele noastre stricte...
Miramar, cat de des treci granita pentru Litiu? Mie imi este foarte usor sa ma deplasez pe intreg teritoriul Romaniei. Pot veni cu banii si reteta... Numai sa se poata lua o cantitate mai mare. Nu vreau sa ingreunez pe nimeni. Am "munitie" pana in iulie - august. Iti voi da datele necesare sa ne putem contacta, dar pana atunci este necesar sa stim daca ne putem ajuta unii pe altii..
Inca o data, multa sanatate.

Buna !
Sufar de aceeiasi boala ca toti din acest forum>Am descoperit anul trecut cand am avut prima internare la spital.Desi am momente cand neg ca as fii bolnava realizez ca e adevarat si trebuie sa accept realitatea.Nu aud voci sau nu am halucinatii, sunt foarte fricoasa si ma tem de toti oamenii in momentele de criza.Sunt singura si trebuie sa ma descurc sa traiesc cu ceea ce am.Terapia moderna prescrie o combinare a tratamentului medicamentos cu psihoterapia si o modificare a stiluilui de viata, incluzand activitate fizica si renuntarea la alcool, tutun si cafea.In intelepcinea mea am renuntat la medicamente dupa 2 luni, dar la trei luni dupa asta am avut o alta criza de depresie si a trebuit sa iau iar medicamente.Acum continui tratamentul si nu am de gand sa il mai intrerup.Stiu ca o sa am de luptat si cu greutatea in scurt timp dar imi propun sa exersez cat mai mult.Nu e vina nimanui ca in creierul nostru sunt niste substante chimice care nu au reactia chimica potrivita.Nu vad totul in roz si ma tem de ziua in care o sa am iar alta cadere, dar mai mult de atat trebuie sa avem speranta si sa ne traim viata in mod corect fata de Dumnezeu si cei dragi.Am cele mai sincere urari de bine.

Si eu am intrerupt tratamentul la inceput, toata lumea imi dadea sfaturi ca trebuie sa-mi revin singura, fara medicamente si am facut o depresie de toata frumusetea cu tentaiva de suicid.De atunci, am aproape 2 ani de cand tin tratament si nu a mai renuntat la el, imi este frica...si chiar nu stiu cat o sa trebuiasca sa-l tin, eu sper din tot sufletul ca nu pentru toata viata.In general mie imi vine greu sa fac ceva si imi este frica.
Multa sanatate!

Si Amaria si Mihaela vorbesc foarte frumos.
Fetelor, nu va pierdeti speranta, vor urma pentru voi si zile mai senine.
Eu sunt bolnava de 15 ani si stiu ca pasele proaste la un moment dat devin tot mai rare si trecatoare.
Este mult pana te inveti cu boala.
Eu intr-o vreme aveam halucinatii auditive care ma enervau rau.
Si acum am foparte rar, dar nu le mai dau nici o atentie.
Mult curaj si Doamne ajuta!

buna ziua! am si eu un prieten cu acest diagnostic si as vrea sa-mi spuneti daca unei stari maniacale ii urmeaza intotdeauna o stare depresiva?

Salut,

Andrei, nu vin cu nici un contraexemplu la comentariul tau. Este evidenta demonstratia ca este mai indicata calea de mijloc (evitand extremele) in vederea stabilizarii si ca fiecare individ alege sa creada ceea ce considera ca este mai bine pentru persoana sa.

Vreau sa subliniez o data in plus ca nu indemn pe nimeni sa aleaga calea logicii si matematicii in rezolvarea problemelor ce le apar in viata. N-am afirmat si nici nu am sugerat ca solutia mea este unica sau general valabila. Dimpotriva.
Intentia mea a fost sa-i fac pe cei care sufera de aceasta afectiune sa deschida ochii un pic si sa inteleaga anumite aspecte gen pamantul nu e plat si nici centrul universului.
Nu eu o spun, ci Galileo Galilei : Eppur si muove. Iata ideea in 2 cuvinte:
Descoperirea lui Galilei a unui centru de gravitatie in afara pămantului desfiinta doctrina aristoteliana care era acceptată oficial de Biserica Catolica (Soarele se invarte in jurul Pamantului)..Inchizitia ecleziastică a stigmatizat drept eretică reprezentarea cosmologică a miscarilor planetelor oferita de astronomul, filozoful si fizicianul Galilei...iar Papa Urban al VIII-lea a intentat un proces al Inchizitiei impotriva acestuia.
Ameninţat cu tortura şi umilit, Galileo Galilei a fost silit să abjure public ideea că Pămantul se roteşte on jurul Soarelui, in caz contrar ar fi fost condamnat sa arda pe rug (precum alte milioane de vrajitoare din perioada de aur a Inchizitiei).

Nu mai pomenesc de Friedrich Nietzsche care sintetiza in cautarea lui spre adevarul absolut ca Dumnezeu a murit sau Credinţa inseamnă să nu vrei să ştii ce este adevărat.
Nu voi aminti de Inchizitie si Cavaleri Templieri, erezii, farmece, descantece, vraji, leacuri babesti, posedari de diavol, exorcizari, molifte, iertarea pacatelor, ghicirea viitorului, paranormal, telepatie, voci ale unor entitati superioare, iele, extraterestrii, zane, magie, Mos Craciun si alte forme de speranta in rezolvarea problemelor inerente vietii.
Speranta, se stie ca este chintesenta iluziei umane, sursa celei mai mari puteri si a celei mai mari slabiciuni.

In alta ordine de idei, nu EU am gasit raspunsul la problema mea. Solutia a existat dintotdeauna, numai ca CERCETATORII nu descoperisera inca (de abia la inceputul sec. XX a inceput sa infloreasca in medicina, Psihiatria) modul de functionare al sinapselor, axonului, dendritelor, reactiile neurotransmitatorilor si precursorilor chimici, receptorii impulsului electric si tot complexul care formeaza un psihic clinic sanatos.
Totul se reduce la chimie pura, fiziologie si anatomie in ultima instanta.

Iar, matematic, exista solutii pentru orice tip de problema, chiar si solutia 0 (zero), cunoscuta si drept multimea vida este considerata o solutie, tot din punct de vedere matematic.
Prefer sa descopar un adevar prin mijloace empirice, probate, palpabile, fizic demonstrabile si nu sa imbratisez nejustificat un adevar neverificat, fara pic de pragmatism si impus prin doctrina si dogme, mai ales cand scopul care transpare din acel adevar nu este altceva decat obtinerea puterii prin manipulare, dezinformare si dezbinare.
Vointele, dorinta de putere, supraomul sunt cateva din ideile nietzsche-iene care nu exclud totusi pozitivismul logic si constructivismul deductiv, deci evolutia.

Cat priveste efectul psihoterapiei (banuiesc ca functionezi in domeniu, Andrei), fara nici o ofensa, pentru mine este apa de ploua, cu toate ca nu-i neg utilitatea. Pe mine m-a facut sa ma cunosc mai bine, sa-mi constientizez subconstientul, dar nu m-a ferit de decompensari si nici nu m-a scos din depresie sau manie.Tot cu ajutorul adjuvantilor chimici te tratezi, nu cu vorbe in vant. Iar in perioadele de remisie, ce folos mai are psihoterapia? Poate doar bani aruncati in vant.

Un lucru pe care vroiam sa-l fac clar cunoscut :
Contraexemplele pe care le-am enumerat in posturile mele deriva nu din logica matematica ci din pur bun-simt si le-am postat din convingerea ca poate cel pe care-l contrazic isi va da seama intr-un tarziu, ca si mine, ca nu exista ca este pierdere de vreme sa te inchini pana in pamant, sa incepi sa te abtii sa profiti de libertatea pe care o primesti la nastere, sa te autocenzurezi, sa-ti negi propriiile nevoi umane (si sfarsesti sa te negi pe tine ca om) pentru ca asa scrie intr-o carte mestesugita tot de oameni sau ca asa spune clerul. Eu vin cu argumente solide, verificate si demonstrate in cazul in care nu ma crede cineva. Credinciosii cu ce vin? Cu credinta? Cu reverente ? Cu matanii ? Cu tamaie si apa sfintita "facatoare de minuni"? La varsta asta iata ca exista oameni care aleg sa fie orbi si sa creada cu convingere in aceste povesti de adormit oamenii mari. De cand ma stiu eu, apa sfintita n-a vindecat pe nimeni de ulcer sau rinita si nici nu faci dializa cu agheazma.
Anafura nu are nici un fel de efect clinic-curativ, dar credinciosii o consuma in speranta ca poate-poate o sa fiu sanatos, poate castig la loto, poate ma va iubi persoana de care sunt indragostit, poate reusesc la examen Nu stim sigur, dar avem credinta. Ne dorim sanatate, noroc si spor in familie, numai ca putini stiu ca toate acestea se pot obtine prin eforturile proprii fara sa fie nevoie de rugi si rugaminti.
Iar credinta care muta muntii din loc si care vindeca tumorile canceroase nu e decat un efect Placebo, care este explicat si el dpv medical. Ma opresc aici cu o concluzie:
Prefer un adevar urat, rece si absolut decat o minciuna frumoasa, calda si efemera.

Scuze celor credinciosi si plini de evlavie pentru eventuala violenta justificata a ideilor, dar dusurile reci au intotdeauna efecte curative, benefice si te trezesc (uneori) din reverie.
Suntem singurii stapani pe propriul nostru destin.

Multa sanatate!
Adrian.

Cred ca am fost off topic in ultima vreme, lucru pt care imi cer scuze.

La intrebarea ta Roxxi, de obicei cam asa se intampla, dupa o manie urmeaza o depresie, dar nu este obligatoriu. Nu este o regula.
Pe langa faptul ca tratamentul trebuie respectat cu sfintenie, somnul si excluderea totala a alcoolului si excitantelor sunt esentiale.

Amaria, ce-ai mai facut? Mai tine-ne la curent. De fapt, toata lumea are dreptul sa-si spuna parerea aici, pe forum. Internetul e liber si accesibil oricui vrea sa aiba acces la el.
Iar aici, pe sectiunea dedicata Tulburarii bipolare, toti avem dreptul la o parere, toti putem cere sfatul pt ca nimeni nu s-a nascut invatat.
Am fost uneori acid cand am citit despre anumite pareri total aiurea si neverificate, dar sustinute cu tarie. E ca si cum o virgina vine si ii da lectii unei mamici despre partea practica (nu teoretica) a cresterii unnui bebelus. Asta e tot.
Chiar daca nu aveti neaparat ceva "strong" de zis, impartasiti-ne gandurile voastre asa cum eu o fac ori de cate ori am prilejul.
Inca o data reamintesc ca nu eu sunt moderator pe acest forum, deci nu eu iau deciziile.
Va doresc multa sanatate.
Succes.

Salut!Sunt Darie si am 22 de ani. Am fost diagnosticat acum un an cu tulburare afectiva bipolara. Am probleme de pe la 10-11 ani dar dupa cum stiti timpul de observare a acestei afectiuni este in medie de vreo 8 ani de zile. Am facut tratament cam vreo 8 luni apoi am renuntat. Mi-a creat(tratamentul) cea mai urata perioada din viata mea. Nici unul dintre antidepresivele pe care le-am luat nu m-au ajutat, cu atat mai putin antipsihoticele. In prezent m-am detasat foarte mult de aceste diagnostice care nu prea au corespondenta in plan real. Fac psihoterapie dar nu ma ajuta prea mult. Eu ma mentin(subzist) prin cautare intelectuala. Ceea ce vroiam sa stiu este daca litiul ajuta mult si pe multi si daca se elibereaza cu reteta(carbonatul). Citisem pe net despre calitatile lui, dar doctorul meu nu imi mentionase nimic despre el.
Va doresc numai bine!

Salut, Darie

Litiu (sub forma de sare - carbonat) ajuta extrem de mult in episoadele maniaco-depresive, alaturi de un stabilizator de stare (cum este valproatul de sodiu).
Poti verifica pe net sau in orice publicatie recenta de specialitate. Poate vei intalni si in cautarile tale intelectuale certitudinea ca oricat de mult ai incerca TU sa pastrezi controlul si oricat de drastica e autocenzura, creierului nu-i poti comanda. E un paradox, explicabil insa. Impulsul electric (si modalitatea prin care circula informatia), gandurile si, in fond, receptorii neurotransmitatorii chimici reusesc sa stabilizeze modul in care e receptata prin fapta sinaptica impulsul electric. E o chestiune mai complicata, dar de inteles in linii mari. Daca esti dipensarizat corect, ai mari sanse sa nu mai ai parte de "placerea" unei (hipo)manii sau depresii.
Pana data viitoare, numai bine.
Adrian.

O mica corectura: Am scris (in graba, ce-i drept ) "fapta sinaptica" in loc de fanta sinaptica, lucru pt care imi cer scuze.(sunt si eu indragostit zilele astea, sic)

Buna tuturor,
Darie, medicul tau nu ti-a pomenit de carbonatul de litiu pt.ca nu se gaseste in Romania (tara tuturor posibilitatilor) si trebuie procurat din UE (Ungaria, Franta, Italia, Spania si Germania-dupa cunostintele mele) pe baza unei retete simple care nici macar nu iti va fi retinuta in farmacia respectiva ci doar inregistrata! Sa stii ca litiul este cel mai vechi medicament cunoscut in tratamentul acestei boli(si cel mai ieftin) dar prezinta si un mare inconvenient, acela ca lunar trebuie facuta o analiza a singelui(litemia) astfel incat concentratia Li in sange sa se pastreze in limitele terapeutice pt. ca depasirea acestora este f.f. periculoasa.De aceea acest tratament trebuie atent monitorizat de catre medicul tau si sa se dovedeasca eficienta lui in cazul tau.Din pacate nu exista un tratament standard in cazul bolii afective bipolare ci acesta este individualizat.Numai controlul periodic lunar si respectarea nu numai a tratamentului prescris ci si evitarea psiho-excitantilor(cola, cafea, ciocolata, etc) si un regim de viata cat mai echilibrat pot avea efecte benefice majore!!!
Nu stiu unde a disparut ultimul meu comentariu dar si acolo spuneam un lucru important si incurajator cred eu pt. toti cei care sufera de vreo afectiune psihica: dragii mei oricat de greu vi se pare uneori sa stiti ca se poate supravietui cu o astfel de boala si calitatea vietii pacientului poate fi aproape de sau chiar normala spre deosebire de alte boli cronice incurabile!Este greu dar nu imposibil si eu va doresc tuturor numai bine si urmati exemplul lui Adrian.

multumesc pentru informatii

Buna, tuturor.

Ii multumesc pe aceasta cale lui Miramar pentru faptul ca ma considera un exemplu, dar eu sunt convins ca nu am nici un merit si ca oricine care a avut nesansa sa se imbolnaveasca de acest sindrom bipolar ar face ceea ce am facut si eu, si anume sa lupte, sa caute o solutie si sa nu cedeze sub nici o forma. Veti spune ca mania nu poate fi prevenita ca se poate instala foarte rapid inainte de a lua masurile necesare la timp, iar ca depresia trece, dar e foarte greu de suportat, dureaza foarte mult si sunt riscuri mari (de o parte si de alta). Este foarte adevarat. Dar, daca este stiut faptul ca exista riscuri, atunci apartinatorii (familia sau tutorii) sunt datori ca ei sa ia initiativa unei eventuale internari, singura solutie eficienta in episoade severe.
Ca sa ma exprim mai plastic, internarile sunt "mana cereasca", adevarata hrana pentru creier. Dragii mei, (si ma refer aici la familia bolnavului/ei), lasati deoparte temerile si prejudecatile: daca cineva se interneaza intr-un spital de neuropsihiatrie nu inseamna ca este "nebun", "sarit de pe fix" sau "razna", ci este un bolnav ce sufera de o afectiune si este internat ca sa se trateze, atrata tot.. Nu mai traim in comunism, iar sedintele de psihoterapie nu sunt un moft prezent la cei bogati, plictisiti si, in fine, depresivi. Freud a stiut el ce-a stiut, nu degeba este numit "parintele psihanalizei".

Referitor la litiu, Miramar, vroiam sa precizez ca nu este atat de periculoasa intoxicatia, in sensul ca foarte greu litemia poate sa depaseasca 0, 9-1, 1 mEq/l atunci cand urmezi tratament cu Li de mult timp.. si chiar daca ar depasi 1, 2 mEq/l, intoxicatia nu este mortala..Cum spuneam mai pe la inceputuri, eu am valoarea constanta de 0, 8 mEq/l, ceea ce reprezinta limita inferioara optima. La nevoie (manie / depresie) se poate mari doza zilnica de Li si asa mai departe.

Ca o anexa, parerea mea este ca trebuie tot timpul avut in vedere ca bipolaritatea, desi este greu de stabilizat, este o boala cu care se poate duce un trai aproape normal. Cel putin, in perioadele de remisie, nu se observa ABSOLUT nimic. Totul decurge la parametrii normali, din toate punctele de vedere, cu o mica exceptie: greutatea corporala. Am observat si am si citit cateva din studii care arata ca in Romania, problema luarii in greutate a catorva kg bune in decursul a catorva ani este inevitabila. Neuropsihiatrii nu o considera o problema majora, mult mai importanta este mentinerea echilibrului.
Dar, voi reveni cu mai multe amanunte in alta zi deoarece afara se lumineaza, este ora 5 dimineata si ma asteapta o noua zi de munca.
Multa sanatate tuturor.

Buna tuturor! Sunt proaspat inscrisa in randurile acestui grup de discutii. Fiica mea in varsta de 23 de ani are aceasi afectiune. De 6 ani, ne straduim sa facem fata situatiei. Din nefericire, de-abia in anul 2007 am inteles cu adevarat implicatiile acestei boli.
Cu toate acestea nu renuntam la lupta. In definitiv, cele mai multe lucruri pe lumea asta se obtin prin lupta, asa ca in acest caz, noi consideram lupta o forma de existenta al carei scop e mai mult decat nobil
Noi, parintii, ne straduim sa fim alaturi de fiica noastra. Din pacate, ajutorul nostru nu are intotdeauna efectul scontat. Ma refer aici la absenta relatiilor sociale de care avem nevoie toti si pe care noi nu le putem suplini in cazul ei; la dorinta fiecarui tanar de a-si trai viata asa cum doreste, de a fi independent, de a avea la un moment dat un alt domiciliu decat cel al parintilor.
As dori sa aflu cum vedeti voi rezolvarea ultimei probleme. Este oare posibil sa traiesti singur in conditiile in care anual treci prin asemenea stari care se intind chiar si cateva luni? Am vazut ca unii dintre voi aveti peste 30 ani. Ce solutii ati gasit?

Stimata doamna,
Desi nu sunt parinte, as putea afirma ca stiu intr-o oarecare masura ce simtiti. Sunt convins ca oricine care este familiarizat cu conceptul de afectiune psihica de acest tip, simte o strangere de inima cand intalneste cazuri cum este cel al fiicei dumneavoastra. (in perioadele mele de hipomanie am asemanat viata cu zborul spre cer al unei pasari cu aripile frante mult prea devreme de nemilosul sindrom bipolar).Cu alte cuvinte, esti damnat din start cand, in loc de matricola pe brat, ai eticheta de bipolar pe piept ca o litera stacojie.
Durerea este alta. Odata cu fiecare decompensare se pierd trasaturi ale personalitatii bolnavului(ei) si este privit(a) cu din ce in ce mai mult scepticism de cei ce-l inconjoara.
Daca fiica dumneavostra are macar o singura prietena in care sa poata avea incredere maxima, atunci problema expusa de dvs e pe jumatate rezolvata. Nu cunosc cazul fetitei dvs, dar voi dezvolta un pic cazul meu.
Soarta mi-a oferit oportunitatea sa aleg din foarte multi prieteni si am avut sansa sa imi castig un prieten deosebit. Ne-am imprietenit in facultate si de atunci am ramas apropiati. El este singurul care cunoaste TOTUL despre mine si eu nu ma ascund cu nimic de el.
Acest tip de prietenie, complet dezinteresata este ce doresc oricarui bolnav. Pt ca numai cineva cu care-ti petreci mult timp impreuna poate sa anunte familia daca e nevoie de o internare sau orice altceva.
Pentru ca "noi" nu trebuie sa fim singuri tot timpul. Putem locui si singuri fara probleme, in sensul ca persoana cu care locuim sa cunoasca datele problemei si sa "se inhame" la drum cu sufletul impacat ca nu este un capat de tara daca mai apare o mica depresie sau o hipomanie. Secretul este sa cunosti manifestarile bolii.
Eu am incercat sa va dau un sfat legat de relatiile sociale si de cuplu.
Banuiesc ca fiica dvs a avut macar un prieten pana acum, si ma refer la o relatie ca intre doi tineri, adolescenti, o relatie matura..
Pentru ca acest dezechilibru chimic poate fi influentat intr-o oarecare parte si de cel fizic.
Tot ce-am spus aici are caracter informativ, a nu se lua in considerare ca o opinie de specialitate. Sunt pur si simplu experiente traite de mine si impartasite celorlalti.
Stimata doamna, nu stiu ce-as putea sa va spun mai mult.
Dumneavostra nu ati dat prea multe detalii ca sa pot dezvolta o evemtuala solutie practica. Daca doreste sa se mute cu prietenul, opate s-o faca, numai ca dvs puteti s-o vizitati o dat pe saptamana s-o puteti observa. Daca doreste sa se mute cu o prietena, datele problemei nu se schimba prea mult. Numai ca cei cu care intra in contact mai des, ar trebui sa stie un pic situatia mai delicata a fetitei dvs. E tot ce pot sa spun acum.. Sper sa nu ma fi hazardat prea tare...
Va doresc multa sanatate si liniste sufleteasca.
Cu sinceritate, Adrian.

"Autor: cristina29 Data: 05-05-2007
Noris_keane, ai dreptate, intr-o masura destul de mare. Mi se pare tare greu pentru cei care sunt constienti de boala si incearca sa duca o viata normala si nu sunt lasati. De catre cei din jur, cu prejudecati si fara a sti ca o asemenea afectiune nu e vina celui in cauza. Am citit mult ceea ce ati scris si cred ca sunteti puternici si foarte rabdatori. Fata de cei din jur si fata de voi. Mi-ati dat niste lectii de viata si va multumesc pentru asta. Eu sunt bine, incep sa-mi revin, dar ma doare sufletul ca omul pe care il iubesc nu a fost lasat sa imi fie aproape. As fi stat langa el, oricum ar fi fost! Ma rog pentru el si pentru voi toti. Dumnezeu sa va apere si sa sa av dea echilibru, cum spune Miramar. As putea ajuta cumva, exista vreo asociatie a celor cu afectiuni bipolare? As vrea mult sa ma implic. Pentru curajul si demnitatea voastra."


Cristina29, esti jalnica!.Nu te-a intrebat absolut nimeni cum te simti tu.Aici e vorba de cu totul altceva...pacat ca n-ai inteles!Spuneai ceva despre curaj si demnitate, nu?
Ma semnez, iubita unui bipolar, elma

Mda...Ce sa mai comentam Elma, nu are nici un sens...
Bineinteles ca Cristina29 a dat bir cu fugitii imediat cum a aflat de boala viitorului ei sot. Iar ca sa-si simta constiinta impacata, isi exprima teribile pareri de rau ca vezi doamne, parintii lui sunt de vina ca el (alaturi de noi, ceilalti bipolari ) nu "suntem lasati sa ducem o viata normala"..
Vad ca spune ca doreste sa se implice in nu stiu ce "asociatie a celor cu afectiuni bipolare"... [...] <<"As vrea mult sa ma implic. Pentru curajul si demnitatea voastra.">>
O veste proasta pentru tine, Cristina: NU avem nevoie de implicarea ta. Tu trebuia sa te implici alaturi de omul care te-a iubit si probabil te mai iubeste. Asa ai fi rezolvat toate dilemele. Dar, din nou, fac un pas in spate si ma intreb: Cine sunt eu sa o judec pe Cristina? O pot blama ca nu poate trai langa un maniaco-depresiv? Nu cred ca am dreptul sa fac acest lucru.
Singurul lucru de care o pot acuza este de acela de a fi ipocrita si as ruga-o sa termine cu "apreciativele" la ardesa noastra ca nu suntem genii si nici eroi, suntem oameni obisnuiti..Iar partea cu implicatul...e mai sus..
In ultima vreme nu prea mai pot sa suport ipocrizia...Poate caldura asta e de vina..
Aveti grija de voi, pt ca in afara de membrii familiei, pe nimeni si pe nimic nu se poate pune baza..
Sanatate.

Buna tuturor
Am ajuns pe acest forum cautand efectele unui antidpresiv prescris mamei mele. Din pacate nu stiu mai nimicdespre tulburarile psihice si incerc sa aflu de pe acest forum. Mama mea a fost dignosticata cu tulburare mixta anxios-depresiva, este totuna cu tulburarea bipolara?
Adrian, daca nu este secret, in ce an te-ai nascut?
Cred ca ati fost rautaciosi cu Cristina. Nu este nici un secret faptul ca oamenii fug de bolnavii psihic pentru ca sunt speriati de acestia chiar daca nu ar trebui sa fie...Nu ne este tutror teama de "necunoscut"?
Pe mine ma ingrozeste ideea ca mama este intr-o depresie grava si incerc sa ma documentez, sunt sigura ca ceea este este mai important pentru a-si reveni este afectiunea familiei de care nu prea a avut parte... toti suntem foarte ocupati cu propriile familii si uitam de cei singuri...
Numai bine.

Chiar nu e ceea ce credeti voi. Nu e fuga, nicicum. Dar nu are importanta. Daca va e mai usor sa judecati oamenii fara sa ii cunoasteti, faceti-o! Dar va inselati. Chiar nu am fugit, dar asa cum zicea Elma, "Cristina29, esti jalnica!.Nu te-a intrebat absolut nimeni cum te simti tu". Elma, ce ai putea vorbi cu o persoana jalnica, de ai dat adresa de messanger? Scuzati postarile!

Au prins un pic de viata si posturile noastre...nu sunt atat de aprinse ca pe alte forumuri, dar, cat de cat...
Sa intram direct in subiect si incep cu Cristina:
De ce nu incerci sa ne explici cum a fost de fapt...ca sa stim si noi.. Da-ne cateva detalii, dar fii sincera si cat de obiectiva poti. Chiar daca in ultimul meu post am fost "rautacios" cu tine, cum e de parere Aynalem, am facut-o spre a mai "resuscita" un pic activitatea pe forum. Putem discuta si altele decat situatia medicamentelor pe piata, putem discuta si de prejudecatile oamenilor "normali" fata de cei cu o afectiune psihica.. Despre absolut orice ne intereseaza si este util...si ne ajuta..

Aynalem, in primul meu post, pe 13.11.2006, cand am deschis subiectul Tulburarea Afectiva Bipolara pe forumul romedic.ro am specificat cateva detalii despre mine. Ai fi remarcat ca inca din randul al treilea spuneam ca " Am 31 de ani si la 19 ani mi s-a declansat boala".
Daca cineva nu are timp sau dispozitie sa citeasca toate comentariile, poate da un simplu click pe pseudonimul de pe forum si poate afla cateva lucruri despre persoana in cauza. E mai comod.

Cristina, mai am o intrebare pt tine. Daca nu ai fi aflat niciodata despre boala iubitului tau, viitor sot, crezi ca v-ati mai fi despartit sau ati fi fost astazi casatoriti? Apelez din nou la sinceritatea ta... Eu unul n-o sa te judec, dar o sa-ti spun foarte direct ce parere am.
Daca ti s-a parut ca te-am condamnat pe nedrept, sau te-am judecat, o sa te rog sa citesti mai cu atentie, mai ales printre randuri.. Iti repet, chiar daca nu ai fugit la propriu, ai ezitat foarte tare si asa s-a produs ruptura intre voi doi..
Nu trebuie sa faci caz ca te-am facut ipocrita, nu-i nimic. Cine nu este pana la urma urmelor? Fiecare din noi are destule defecte pt ca nimeni nu este perfect. Ma rog, daca cineva m-ar cunoaste asa cum sunt eu de fapt si-ar da seama ca ar trebui sa ma citeasca uneori si printre randuri.
Ca de ex., in ultimul meu post, am pomenit numelei Elmei. Am facut asta ca sa o am aliata in ceea ce urma sa scriu. Numai ca in ceea ce am scris, am facut trimiteri voalate si la adresa ei. De ce as crede eu ca i s-ar potrivi sfaturile mele si ei?
Raspunsul probabil e ca poate si ea a fost sau este intr-o situatie asemanatoare si nu-i place ceea ce Cristina a simtit si a facut...poate ca si Elma a avut aceleasi reactii, in prima faza.. Numai ca Cristina a fost destul de egoista sa-si sacrifice dragostea pt siguranta ei sentimentala viitoare si nu numai, iar Elma este in stare sa se sacrifice, practic pentru persoana iubita. Poate ma insel, dar daca Elma este in stare sa faca orice pentru a le fi lor bine(atat ei, cat si iubitului ei), fara pic de ipocrizie la mijloc, atunci este laudabil si de urmat exemplul ei. Acesta ar fi un model de dragoste care nu are bariere sau limite.
Nu stiu multe, dar stiu ca timpul e cel mai bun vindecator, dar si cel mai prost cosmetician.
Traiti-va viata si bucurati-va de orice.E mult prea scurta iar de alta nu mai putem face rost.
Cam atat pt azi.
Era sa uit. Titina, de ce nu reusesti sa comunici cu noi? Asteptam detalii..Aici, toata lumea are pseudonime, nimeni nu foloseste numele adevarat. Doar prenumele si nici acela nu e obligatoriu.
Multa sanatate.