Tulburarea Afectiva Bipolara (Psihoza maniaco-depresiva)

Eu m-am confruntat cu aceasta problema acum. De fapt boala exista de mai multi ani, insa nefiind specialisti nu am stiut cat de grava este. Existau momente in care era in depresie, dar ulterior iesea singur si spunea ca este puternic. In urma cu trei saptamani a devenit de nerecunoscut. Doarmea doar 2 ore pe noapte, era irascibil, efectiv nu te puteai intelege cu el. Eu am incercat sa-l conving spunandu-i ca il voi duce impreuna cu mama mea la o consiliere maritala. Am avut norocul sa gasim un psihiatru tanar, care l-a convins ca este nevoie de niste analize si astfel il va interna. Si spre surprinderea mea chiar a acceptat. Ca au urmat reprosuri dupa, asta este. Mie mi s-a explicat ca alta varianta este chemarea Salvarii. Se spun simptomele si ei vor venii insotiti. Este vorba despre o internare involuntara si nu va fi placut deloc.Va trebui tinut acolo pana va fi adus pe linia de plutire, adica sa iasa din faza maniacala. Dar mie mi s-a explicat ca atata timp cat tratamentul nu va fi urmat si dupa iesirea din spital nu se rezolva mai nimic. In plus, la mine de exemplu este dificil pentru ca el inca nu vrea sa accepte ca are o problema. Din contra. Si eu am cautat un grup de sustinere, gen terapii de grup.
Eu am cautat si un centru de recuperare, chiar si privat. In spital este crunt, pentru ca sunt internati toti la gramada.

@ Vlad

Parintii lui sa sune la 112 si sa il interneze cu politia si salvarea.
Trebuie sa aiba o hartie care sa dovedeasca ca are aceasta boala.
Din nefericire nu se iese fara tratament din episod maniacal.
Va trebui sa stea o perioada la cheie unde i se va administra medicatia corespunzatoare.

intelesesem din alte postari ca nu poate fi internat cu forta decat daca avem un document semnat de el inainte.
Dar daca chemam salvarea, poate fi dus la Giulesti sau il duc automat la Obregia? Am vrea sa nu mai trecem pe acolo.
Au chemat politia si salvarea dar s-a inchis in casa si a amenintat ca se arunca de la geam daca intra. Pare din ce in mai complicat. Anul trecut a fost mai usor de "pacalit" dar anul asta vad ca e pregatit. Avem nevoie de o alta abordare...ca sa-l tin eu cu forta pana intra sa-l ia pare cam dramatic. ceva idei?
Dupa ce iese din criza, tratamentul trebuie administrat probabil zilnic de catre cineva, nu stiu daca sunt multe cazurile in care le iau singuri, corect? Clara e unul din cazurile acestea inteleg.
Plus ca mai si bea si nu ajuta deloc. E ca un cerc vicios. Din cauza bolii a cam ramas fara prieteni/job si simte nevoia sa bea mereu.
inteleg ca nu exista un grup de sustinere pt familii. pacat

multumesc pt informatii.

@ mihai2012

1. Trebuie sa aveti un document care sa certifice boala. Fiind in episod psihotic, el nu o sa accepte niciodata sa se interneze pentru ca nu isi da seama ca e bolnav.
2. Cand ziceti "la Giulesti", presupun ca va referiti la Spitalul Sfantul Stelian. Nu, acolo nu se fac internari involuntare. Doar la Obregia. Luati de pe net numarul de la camera de garda de la Obregia si interesati-va.
3. Cand chemati politia si salvarea, nu trebuie sa afle. Si sa fie mai multe persoane cu el in casa, sa il tina.
4. Dupa mai multe internari isi va da seama ca totusi are o boala care necesita tratament si isi va lua singur medicatia. Nu are voie bautura in acest timp.
5. Pentru persoanele cu boli psihice exista Fundatia Estuar si Stationarul de zi si Compartiment de psihiatrie comunitara, psihoterapie si reintegrare psihosociala "Trepte" (Spitalul Obregia). Aflati de pe net date despre este daca sunteti interesat.
6. Prietenul dv. trebuie sa se obisnuiasca cu ideea ca are o boala cronica ce necesita tratament neintrerupt, pina la sfarsitul vietii. Nu avem ce face. Ca sa ne simtim bine si sa nu mai intram in episoadele maniacale/psihotice, trebuie sa ne luam tratamentul.

da... intamplari.boli..stare de manie...stare depresiva.. toate se succed inevitabil in viata mea de pana acum. Le-am "identificat" si acceptat acum 7 ani cand aveam o prietena psiholog. care mi-a explicat. m-a pus sa citesc tot felul de chestii despre boala asta. La inceput am ras... dar ea o tinea una si buna ca momentan nu constientizez... dar in viitor situatia se poate agrava. adica exaltarea sa fie mai "exaltata". si depresia mai acuta.Si ce sa vezi... A AVUT DREPTATE. Pe scurt la mine starile de manie si depresie se repeta succesiv si tin in jur de 6 luni. In starile de manie sunt cel mai tare "afacerist "... iar in starile de depresie trag ponoasele afacerilor anterioare... :). Starile de trecere dintre perioade sunt cam de 1 luna. In acea luna echilibrul este perfect si as putea spune ca sunt un om normal. As vrea sa abordez povestile din stare maniacala... unele foarte amuzante dealtfel. Mai e cineva pe aici dispus la povesti_de_depresiv ?

Sunt si eu o mama cu o fica bonlava de TAB sau (dupa ultimul diagnostic)depresie schizoafectiva.
Dupa 7 ani de depresie tratata cu diverse medicamente ca xeroxat, cipralex, carmabazepina etc, in urma cu 2 ani, fica mea a fost etchetata cu TAB i s-a prescris si a luat seroqel, 300 depakine si un antidepresivi.La numai un an a facut o noua decopensare la care as fost necesara spitalizarea (pt.prima data). Mentionez ca desi a facut crize de furie destul de mari am suportat tot si nu am internat-o in spital. Anul trecut a fost internata de sotul meu, eu fiind plecata in Italia pt a cistiga un ban din ce sa traim.Am stat 3 luni.Nu-l acuz, probabil as fi facut-o si eu.Cind m-am intors am gasit-o destul de bine.Si acum este destul de bine.Dar. mi se rupe inima cind o vad e ca o pasare cu aripile frinte care nu mai poate sa zboare.E fata inteligenta si culta ca mai toti de pa acest forum, stie ce se intimpla cu ea. a pierdut tot de 3 ori si de 3 ori a avut curajul si puterea sa o ia de la capat Si acum incearca.A sperat ca poate numai munca intelectuala ii provoaca neplaceri psihice si s-a dus sa lucreze intr-o mica fabrica ce confectii dar... nici aici nu a rezistat..programul de peste 10 ore pe zi, haituiala muncitoarelor de catre patroana, lucru inclusiv simbata a determinat-o sa renunte dupa o luna. Acum isi cauta disperata de lucru pt ca i s-a spus ca trebuie sa incerce sa ramina activa.
Urmaresc acest forum de ani buni si va cunosc la toti necazurile si ma intreb cum de reusiti sa fiti tari, atit cei bonlavi cit si parintii. Stiu ca remedii alternative nu prea sunt si nici nu suntem bogati ca sa ne permitem tratamente foarte scume.Stiu ca "hopeforbipolars" si K.V. a reusit sa faca cite ceva spre imbunatatire fiti asa de buni si dati-mi si mie citeva informatii ca sa pot sa-i imbunatatesc viata
Liniste sufleteasca va doresc tuturaor

@ mesadria

Stimata doamna,

Din nefericire cu boala noastra, indiferent ce tratament am face, nu avem capacitatea de concentrare si de rezistenta a persoanelor care nu se confrunta cu nici o boala. Si astfel rezistam mai greu la un serviciu.
Daca fata dv. are carte de munca ar putea sa se pensioneze pe caz de boala (trebuie duse internarile la comisie) macar temporar si sa isi faca si indemnizatie de handicap.
Daca ea considera ca mai poate lucra, sa incerce sa mearga in Piata Natiunilor Unite (daca sunteti din Bucuresti). In dreapta Bisericutei Sfantul Spiridon vechi si a centrului Nadia Comaneci este o agentie a locurilor de munca (cu un drapel arborat la usa) unde gaseste toate locurile de munca din Bucuresti cu numerele de telefon.
Chiar daca are serviciu poate sa isi faca indemnizatie de handicap (gradul II). 234 lei.

@mesadria

Sincer, sa schimbam totul in profunzime nu se mai poate, ceva ireversibil s-a produs, avem insa la indemina elemente ajutatoare, unele simple, altele mai complexe, dar facem ce putem fiecare dupa posibilitati si pricepere.Vorbind despre diagnostic pe mine nu ma mai mira si nu ma impresioneaza ca de la Schizofrenie de n feluri.pina la Tulburare afectiv Bipolara, medicatia este universal valabila pt toata lumea si nu stiu de ce-si mai bat capul cu atitea denumiri ca sa ajunga in acelasi loc:Neuroleptic+.AD sau, , stabilizator, , de dispozitie...etc.Situatia e clara, cei cu psihoze au o situatie delicata de sanatate mentala si de rezistenta la orice fel de efort.Pe perioade determinate, fiul meu a reusit sa faca fata unor situatii grele si pt cei puternici, dar nu ma indoiesc ca poate claca la suprasolicitare de orice fel.
I-am facut toate analizele posibile pt a depista eventuale fungii, paraziti, oxigenare celulara, intoxicare metale grele-dupa caz am intervenit cu produse profesionale.Chiar daca fata dvs. este pe medicatie psihiatrica nu trebuie ramas asa in asteptare, puteti interveni cu ceva in plus, ideea cu socializarea este corecta, dar nu in modul acela de solitare puternica, ci usor, treptat, adaptat totul la situatia actuala.Eu am inclinat spre homeopatie+produse naturiste necesare momentului+sport usor in aer liber sau asociat cu inot, ciclism, masaj, acupunctura...ceva ce va este accesibil si considerat benefic.Chiar daca aceste afectiuni dificile sunt cauzate de traume, este limpede ca undeva exista o rezistenta scazuta care poate alimenta in continuare problema, cautati-le si excludeti-le, astfel va progresa.
O idee pt eliberarea de traume, valabila si pt cei cu fobii, ar fi -hipnoza clinica realizata de un specialist in genul doamnei doctor in psihologie- IRINA HOLDEVICI.

ma chinui si eu cu tab din 2007. sunt mai mereu in depresie, ies din depresie dupa luni bune si virez in manie. urmeaza o perioada scurta de normalitate, apoi virez din nou in depresie si povestea continua.
saptamana trecuta m-am externat si ma simt aproape mai rau decat inainte de internare.
iau o gramada de medicamente: 30mg abilify, 10 mg cipralex, 1.5mg xanax, 30mg farmataz; iar seara pentru somn iau 2 levo si 2 diazepame. ma intreb pentru ce e nevoie de atatea medicamente daca nu imi revin, le iau doar pentru a fi o leguma? sau mai trebuie timp pana sa isi faca efectul? sunt atatea persoane care sufera de depresii si le trec fara tratament medicamentos. daca renunt si eu la tratament ce se va intampla?
nu stiu de ce am postat acum, sa ma plang sau sa ma usurez sau sa ma incurajeze cineva?

Si fica mea a facut toate analizele posibile si fizic e sanatoasa cu exceptia unor modificari ale tiroidei pt. care face tratament.Ultima analiza pe care am facut-o se numeste electrosomatograma si acolo au iesit ceva disfunctii la nivel de hipofiza, investigatia iti determina organul "defect" din organism. Dupa aceasta investigatie am renuntat la orice altceva si am acceptat situatia (de a face parte din cei 1% din populatie cu afectiuni psihice)
Din nefericire locuim in NV tarii si nu avem acces la medici performantii. Am fost cu ea la o psihiatra la Timisoara care numai dupa o sedinta a reusit sa-i modifice partial comportamentul. Pina atunci eu eram ursuletul sau papusa pe care o bati cind ai nervi si dormi cu ea in pat adica ceva pe care iubesti si urasti in acelasi timp. Incercam si eu si sotul meu sa-i oferim linistea si protectia de care are nevoie dar noi nu-i suntem suficienti si e normal sa fie asa. Si mi se rupe sufletul cind o vad singura fara prieteni fara nici o legatura cu exteriorul. Psihiatrul actual o tot impinge sa iasa din celula pe care si-a creiat-o in interiorul familiei dar noi vedem ca nu poate.

Robymat curaj va trece si asta

Am o intrebare, pentru cei care fac tratamentul de mai mult timp. Tatal meu ia pastilele cam de o luna si jumatate, dar mi se plange ca are stare de somnolenta si ca nu mai este el. Mi-a spus ca a ajuns o epava. E normal sa ai starile aceastea de somnolenta? Sau ar trebui schinbata medicamentatia. Oricum in 17 merge la control si o sa vorbim si cu doctorita.

Buna seara! Prietenul meu sufera de TAB, in vara 2011 a fost diagnosticat cu aceasta boala. El are 21 de ani, eu 24.(Tin sa mentionez asta, pentru ca s-a intamplat sa-l deranjeze o data faptul ca sunt mai mare decat el, tocmai de aceea evitam sa preiau eu conducerea. Oricum pana la urma facea(m) tot cum vroia el.) Boala lui probabil s-a dezvoltat din copilarie, incepand cu divortul parintilor, a continuat in adolescenta pe fondul consumului cam timp de 2 ani a drogurilor de tot felul, mereu a schimbarii domicililui, si din Germania, si din Romania, apoi o relatie nu prea reusita, iar in urma tentativei de sinucidere a fost diagnosticat cu TAB. Inainte de sinucidere si dupa a avut tot felul de halucinatii, se credea IIsus (asta mi le povestea ulterior externarilor, in perioada aceea era in Germania, a fost internat de 2 ori acolo. Desi la inceput nu stia ce e cu el, eu imi dadeam seama din discutii ca era foarte schimbat si ciudat, de multe ori aducand in discutie subiecte religioase si ca ceva nu e in regula, la un moment dat mi-a propus sa plecam in India...).
In toamna 2011 a revenit in Romania, si de atunci am fost impreuna. Perioadele lui alternau, de somn, cu cele de hiperactivitate. In perioadele de hiperactivitate, era indecis cu relatia noastra, dar totusi ne intalneam, era si hiperactiv sexual, iesea non stop, socializa. Apoi urma cate-o perioada de depresie, dormea mult, atunci avea nevoie de mine. Problema era ca el consuma si alcool, desi ii atrasesem atentia ca nu e bine, uneori in cantitati destul de mari; nu mai stiu exact ce medicamente ia, stiu ca a luat Seroquel, acuma ia Abilify, Orifil si Romparkin, de astea stiu sigur, plus ceva antidepresive.
In ianuarie a fost plecat din tara si atunci a fumat iarba continuu 10 zile.Cu greu mi-a spus la intoarcere ce a fost cu el.. A mai luat si ceva pastile de slabit, Adipex (de cand a venit vroia sa slabeasca, povestea cu "de luni merg la sala" era legenda, la fel si lasatul de fumat, dar consumul de paste si Mc Donalds nu le putea lasa nicicum, am inteles mereu ca e f greu pentru el...) care am citit ca nu sunt indicate in combinatie cu antidepresivele si intradevar, se purta si gandea foarte contradictoriu si oscilant... A luat si o supradoza de Romparkin, 2 zile s-a purtat f ciudat, abia apoi mi-a spus ce-a fost cu el.
Apoi a inceput o perioada de vreo 3 sapt in care a dormit aproape continuu, noapte de noapte eram langa el, pe-acasa treceam doar 2-3 ore. Eu mereu am fost alaturi de el, verbal si cu gandul, de dinainte sa se reintoarca; si cu trupul, gandul, dar mai ales cu sufletul, de cand a revenit in tara, l-am sustinut si incurajat si cu locul de munca ( lucreaza la firma tatalui sau), nici nu am mai consumat alcool de cand i-a interzis psihiatrul, sub amenintarea internarii daca mai face acest lucru.
Parintii erau foarte incantati de mine, ca il sustin si il ajut, mai ales ca nu puteau fii tot timpul alaturi de el, vroia sa mergem la mama lui in Germania, apoi sa mergem cu tatal lui si cu mama vitrega in Italia. Pana si psihiatrul lui era incantat ca are prietena, ca ne luasem si un catel impreuna. Incepeam sa comunicam tot mai mult si mai matur, chiar aveam incredere in ce spune, ca tine la mine, avea incredere 100% in mine, mi-a cerut sa-i promit ca nu o sa-l parasesc, ca are nevoie de mine, ca vom face totul impreuna si tot tacamul. Toate astea pana acum cateva zile, cand a inceput sa se comporte ciudat: o zi a condus aproape non-stop, zilele urmatoare la fel, zilnic facea plimbari pe autostrada. De la o lipsa de interes pentru cluburi avuta o perioada, l-a cuprins un dor de iesit non-stop. Si apoi, de duminica pe luni, de la cuplu cunoscut de toata lumea (precizez asta ca sa fie clar ca vroia sa stie lumea ca e cu mine, ma considera frumoasa, imi facea complimente) am ajuns la..nici nu stiu la ce. Mi-a spus ca el are 21 de ani, ca vrea sa se distreze, sa iasa cu baietii, ca nu e pregatit pt o relatie, etc etc. In seara asta mi-a spus ca se int cu o tipa si ca vrea o relatie cu ea, cu mine nu se potrivea, avea resentimente (?!).Ce sa mai inetelg?
El a mai avut un episod de genul acesta, si o relatie de o sapt cu o tipa (nesemnificativ), iar dupa 2-3 sapt a vrut sa ne impacam. Nu e o persoana rea deloc, am incercat sa-i inteleg si sa-i accept perioadele, unele iesiri si comportamente ciudate, si boala, in general si chiar am reusit, m-am documentat foarte mult pe tema asta. Iar pe cand am reusit mai bine, el a dat foarte usor cu piciorul la tot, mi-e f greu sa inteleg si sa accept ca boala psihicului lui face asa ceva. Mereu facea cate-o pasiune pentru anumite chestii si le abandona la fel de usor dupa un timp, dar nu m-am gandit ca poate face asta dupa 2 ani de prietenie si 5 luni de relatie.
Nici nu stiu exact de ce am scris aici, probabil voi altfel intelegeti prin ce trec, decat prietenii sau familia care imi spun sa-l uit, pur si simplu. Eu chiar tin la el si m-am atasat mult de el, si ma intreb daca e doar e perioada, adica sigur e, dar oare ce urmeaza dupa aceasta perioada. Am vorbit cu tatal lui, a ramas socat de decizia lui de a ne desparti, insa fiind plecat acum din tara, nu am reusit sa mai comunic cu el. Ma gandeam sa merg la psihiatrul lui, e o idee buna? Sa vb cu el, poate ma face sa inteleg mai bine ce e cu el... Mi-e si mie f greu sa accept tot ce se intampla, e prea soc, prea dintr-o data, dupa atata timp petrecut impreuna, vorbit zilnic, ii crescuse si libidoul si totul era perfect...
Poate la un moment dat va avea iar nevoie de mine, ajunsesem sa-l cunosc atat de bine, sa-i stiu atatea defecte, incat ma intrebam uneori de ce stau cu el, dar vroiam sa-l ajut sa treaca peste asta si prin asta...Cu siguranta voi avea si eu nevoie de cateva sedinte la un psiholog :). Va multumesc daca ati avut rabdare sa cititi si aniticipat, daca aveti vreaun sfat pentru mine...

@ Diana2525

Probabil ca si-a intrerupt medicatia sau ia mai putina si a virat catre un episod maniacal.

Si ar trebui sa vorbesc cu psihiatrul lui pentru asta? Probabil tatal lui, intotdeauna extrem de ocupat, nu a luat in seama avertismentul meu...

@ Diana2525

Trebuie sa mergeti impreuna la psihiatru sa ii dea medicatia potrivita pentru aceasta stare.
Fara consultatie, psihiatrii nu dau medicatie.

Multumesc pentru raspuns clara_p, dar imi este destul de greu sa il conving sa mergem, abia daca vorbeste cu mine acum, ma respinge intr-un mod inexplicabil pentru mine. Pana la urma singura solutie este sa mai insist cu tatal lui cand revine, chiar nu vreau sa faca ceva prostie. Cam cat tin episoadele maniacale? Celalalt a tinut in jur de 2-3 sapt si a avut loc acum mai bine de 3 luni.

@ Diana2525

Eu stiu ca tin pina le tratezi.
A iesit el vreodata din episod maniacal fara tratament ?

Diana
cea mai buna soluti pt tine este sa abandonezi aceasta relatie.
Este cumplit ce-ti spun eu mama unei tinere cu TAB dar viata alaturi de el va fi un continuu calvar tinind cont de faptul ca are si destule vicii.
Este greu sa ai aceasta boala, este cumplit sa accepti faptul ca ai aceasta tulburare care-ti perturbeaza viata si nu intelegi de ce tocmai tu esti "alesul".Imi doresc pt fica mea un partener de viata dar ma intreb cine va accepta cele 3-4 luni din an in care se transforma si uneori devine de nesuportat. As face orice sa schimb situatia dar nu pot, nu am cum...implacabilul destin

clara_p, data trecuta cand a mai avut, nu eram atat de in tema cu boala lui, dar cu siguranta a reluat tratamentul.
mesadria: Imi pare foarte rau pt fiica ta, adica vedeam cat de mult se bucurau ai lui ca are o prietena care stie cum e si ca il acceptam asa. Ma simt groaznic pentru faptul ca il preferam atunci cand era mai depresiv, era mult mai usor de trait cu el si imi promitea ca atunci cand va veni primavara si se va activa (presimteam amandoi ceva), nu ma va parasi.
Nu stiu cum va fii cand ii va trece starea asta si poate va avea nevoie de mine. Nu cred ca as putea sa-l resping, imi va fii mila...

@ mesadria si @ Diana2525

Incercati sa o treceti pe fiica dv. si pe prietenul dv. pe litiu.
Este cel mai bun tratament pentru tab si nici nu ingrasa cum o fac antipsihoticele.
Eu am luat 2 ani la debutul bolii si aceasta a remis 8 ani.
Am auzit multe marturii si de la pacienti si de la medici de persoane care au luat intre cativa ani si 15 ani si nu au avut nici o recadere.
In plus am observat ca nu da nici moleseala si nci somnolenta pe care o dau antipsihoticele obisnuite.

Multumesc mult
dar medicul ei nu vrea sa o treaca numai pe litiu.Mi-a dat reteta pt litiu dar cu conditia sa ia si celelalte medicamente adica Seroqel, Orfiril si Xanax. Pt o perioada am convins-o sa nu ia Xanax dar vad ca fara nu prea poate.Cu ingrasatul nu a fost o problema pt ca era exagerat de slaba si ingrasatul asta ia prins foarte bine caci arata acum normal.Problema este ca e foarte molesita, doarme cite 12 ore pe zi si mare lucru nu poate face.Ar dori sa lucreze dar nu poate.Mi se rupe sufletul cind o vad
Diana este un mare om dar daca te angajezi la asa ceva ar tb sa te consulti cu cineva pt a te autoproteja

Buna seara! Am citit cu atentie mesajele voastre de pe acest forum si cu mare tristete in suflet as vrea sa va impartasesc prin ce momente grele trecem acum. Mama mea, in varsta de 44 de ani a suferit la sfarsitul lunii ianuarie un episod psihotic acut. Eram foarte speriata, si eu si tatal meu pentru ca nu o mai vazusem niciodata asa. Se inchisese in masina, avea halucinatii, muzica era data la maxim, gesticula, delira...a fost groaznic. Nu am reusit sa o luam decat cu ambulanta si sa o ducem la spital. A stat in spital 5 zile, timp in care i s-a facut un tratament cu antipsihotice. Dupa ce a iesit era mult mai calma, ne puteam intelege cu ea, desi mai avea idei 'ciudate'. Nu stiam exact cu ce anume avem de-a face, ne puneam multe intrebari, psihiatrul nu ne-a dat prea multe detalii...nu ne-a zis decat ca o sa ii dea un tratament si apoi vedem evolutia. A luat 1 luna de zile bromazepam, seroquel xr 400 mg. Se simtea mult mai bine, desi era mai apatica si mai 'somnolenta'dar macar era bine, credeam ca a fost un episod si o reintre totul in normalitate. La o luna psihiatrul i-a redus tratamentul doar la 200 mg de Seroquel. Incet, incet a inceput sa devina mai irascibila, avea idei fixe, energie, dar am crezut ca este efectul pastilelor. Eu nu locuiesc cu parintii, sunt in Bucuresti, dar vorbim mereu la telefon si ii vizitez cat de des pot. De miercuri seara insa, trecem prin niste clipe de cosmar, si eu si tata. A inceput sa nu mai doarma, sa fie irascbila, nu mai vb cu mine la telefon si din cate mi-a zis tata, i-a gasit niste pastile ascunse, probabil nu le mai lua de cateva zile. Ideea este ca sambata a inceput sa vorbeasca singura, sa gesticuleze exagerat, sa rada singura apoi sa planga fiindca isi amintea de tot felul de lucruri neplacute care s-au intamplat acum multi ani. Am sunat-o pe doctorita si mi-a zis sa o duc la spital fiindca tratamentul a fost prea mic si sa venim sa i-l schimbe. Luni s-a lasat cu greu convinsa sa mearga la dr. Desi starea era aceeasi, chiar mai rau, dr nu a internat-o pt ca a refuzat internarea. I-a prescris 400 mg Seroquel, 500 mg Orfiril si 2 Diazepam de 10 mg+diagnosticul de TAB. Luni seara am ajuns si eu acasa, reusise tata sa o convinga sa ia pastilele. Azi dimineata, contrar asteptarilor noastre, era la fel ca cu o seara inainte...radea, vb singura, avea tot felul de idei, vb intr-una, plangea, etc. A fost un cosmar, nu stiam ce sa mai facem. Speranta noastra era ca pastilele o vor calma. Azi am santajat-o si am dus-o la spital. A zis ca nu sta decat o zi. Eu m-am intors in Bucuresti fiindca trebuie sa merg la serviciu. Tata saracu este distrus, nu stie ce sa faca si la ce sa se astepte. Nu stim nimic de aceasta boala :( Mama a fost dintotdeauna stalpul casei, o femeie puternica, optimista...pt noi este un soc sa o vedem asa. Speram doar ca medicatia va face minuni. Va rog sa ma ajutati cu niste raspunsuri...daca putem spera la o vindecare, la o remisiune a bolii si la o viata normala sau o sa ne chinuim asa toata viata? Isi poate relua activitatile zilnice, serviciul (care este destul de solicitant)? Va multumesc. Multa sanatate tuturor!

Dragele mele, mi se rupe sufletul cand citesc cu ce suferinte va confruntati.
Diana te sfatuiesc si eu sincer sa abandonezi aceasta relatie. Esti tanara, este pacat de tineretea ta. TAB-ul este o boala crunta care nu se vindeca niciodata.
irongirl, imi pare rau sa iti spun ca un serviciu solicitant nu se impaca deloc cu o boala destul de grava precum TAB-ul. Mama ta va trebui sa isi gaseasca un serviciu mai putin solicitant, sa fie departe de stres si sa se odihneasca mult.
Crede-ma stiu ce spun. Si eu sunt o persona suferinda de TAB. Si in perioadele cand nu sunt in manie sau depresie obosesc f repede, am zile depresive, tremur de la atatea medicamente, etc.
Numai bine va doresc.

Va multumesc pentru raspunsuri!
Deocamdata nu stiu ce decizie sa iau, adica ne-am impacat, dar stiu ca voi fii mai precauta de-acum. Poate toata intamplarea aceea cu episodul lui de manie, m-a facut sa vad altfel relatia si sa actionez altfel de acum inainte, oricum e mai mult o relatie de foarte buna si o mai speciala prietenie, copiii eu nu vreau in urmatorii cativa ani buni. Cel mai greu imi va fii sa ma detasez sentimental de el.A durat mai putin decat ma asteptam pana sa vrea sa ma intorc la el, vreo 10 zile, ma asteptam sa dureze mai mult ep maniacal.

Mi-e mila de el pentru ca mama lui refuza sa se mute din Germania, spune ca ii e f bine acolo, ca s-a obisnuit singura, dar omite din schema cel mai imp lucru: boala fiului ei. Iar tatal lui e mereu plecat si ocupat si are impresia ca poate recupera anii pierduti din cauza divortului cu bani si cadouri. Uneori am impresia ca stiu mai multe despre boala lui, decat parintii lui.. Anturajul...asa-zisi prieteni coruptivi. Deci un sprijin constant si adevarat nu prea are. Tot ce sper e ca maine, la intoarcere din excursia din Londra, sa fie curat, adica sa nu fi recidivat in privinta consumului de droguri si alcool (in conditiile in care avea 2 prieteni in preajma consumatori)...
De fapt, cred ca problema e ca el inca nu isi accepta boala. Si probabil aici va trebui sa intervin eu. E asa de nedrept...toata lumea are dreptul la dragoste si cu siguranta pe lumea asta exista mult mai multi nebuni, bolnavi psihici fara acte in regula, care doar pentru ca nu au pus in scris o anumita boala psihica, se cred normali... Multa sanatate si numai bine va doresc!

@ mesadria

Eu iesisem din episodul maniacal abia de o luna si jumate cand am inceput terapia cu litiu.
In momentul in care acesta s-a stabilizat (0, 5 se pare ca e nivelul ideal in care litiul nu ataca celelalte organe) doctorita m-a pus sa renunt si la depakine si la antipsihoticul pe care il luam.
Numai in cazul nu functionam bine a zis ca mai introducem "ceva".
Asa ca din noiembrie anul trecut iau doar litiu.

La fel am luat si doi ani dupa perioada de debut a bolii. Doar litiu. Fara alt antipsihotic.

Buna seara din nou! Astazi am fost din nou la mama si nu se vede nici o ameliorare. In spital i s-au dat pana acum 400 mg Seroquel, 1500 mg Orfiril si Diazepam 10 mg( dimineata si seara). Mi se pare ca e mai rau ca data trecuta, scrie intr-un carnetel nume de persoane, i-a crescut apetitul sexual, vorbeste numai aiureli, rade singura, plange apoi, ne priveste ca pe niste straini, privirea ei parca trece prin noi:( Stau si ma intreb daca i s-a pus bine diagnosticul de "tulburare afectiva bipolara" si daca o sa isi mai revina din acest episod. Este groaznic sa o vedem asa, singura noastra speranta este ca medicatia isi va face efectul, apoi cu tratamentul de intretinere va fi bine. Ce parere aveti? Se potrivesc simptomele cu ce diagnosticul de bipolara? Am mai cerut parerea unui psihiatru astazi care mi-a spus ca medicatia din spital este cam mica pt depasirea acestui episod si ca doza din spital ar fi buna ca tretament de intretinere (mai putin diazepamul). Sper totusi sa isi revina pt ca la cum e in starea asta n-as putea sa o aduc la Bucuresti in alt spital. Am decis ca maine sa nu mai mergem la ea, poate ii cream stari negative si ne priveste cu indiferenta. Intre tulburare bipolara si tulburare schizoafectiva este vreo diferenta?
Multumesc.

Buna seara! Am fost astazi din nou la mama la spital...nu se vede o ameliorare a simptomelor din pacate, poate ca e putin mai calma (dupa 6 zile de spitalizare). Nu i-am lasat telefonul in spital ca sa nu sune pe toata lumea si sa vorbeasca aiurea. Din pacate a convins o pacienta care sta cu ea in salon sa ii imprumute telefonul. Bineinteles ca a sunat-o pe bunica mea (pe fix) si a zis ca sa vina sa o ia din spital ca ii este foarte rau. Bunica saraca e in pragul infarctului. Noi am evitat sa spunem si batranilor ca are probleme, in ideea ca sa nu ii ingrijoram si pt ca speram ca se va face bine. Il terorizeaza si pe fratele ei cu telefoanele, el nestiind pana acum ca ea este in spital.Acum ne-a pus pe toata lumea in cap, fratele ei vrea sa se duca la ea sa o viziteze, ca cica nu are nimic. I-am explicat situatia dar tot insista. Dupa ce ca suntem cu moralul la pamant, acum mai trebuie sa dam explicatii si altora. Nu stim ce sa mai facem, noi ne-am documentat despre boala, speram ca medicatia sa isi faca efectul, dar ce ne facem cu cei care nu inteleg asta? Mi-e teama sa nu fuga din spital...oare este posibil? O pot tine acolo pana iese din criza asta? Acasa nu ii putem face fata... mai ales in situatia in care este acum:(
O seara buna!

Buna seara. Sunt intr-o situatie foarte delicata datorita faptului ca am avut o relatie cu cineva care a devenit paranoic, am discutat si cu un psiholog si a interpretat ca ar avea si TAB.Dupa cateva luni de 'scenarii paranoice', certuri si impacari, depresii si izbucniri, ne-am despartit neasteptat, in urma unui episod plin de acuze, jigniri si teroare. Acum el ma uraste, spune despre mine ca sunt mitomana si refuza orice contact cu mine. Intrebarea mea e : in ce moment e cel mai bine sa il abordez? Exista recomandari in acest sens ? As vrea sa il ajut, nu are prieteni cu care sa vb despre ceea ce i se intampla. Si nu il pot ignora. Multumesc.

@ siifonda

Trebuie sa luati legatura cu familia sa il interneze.
Numai dupa ce va incepe tratamentul serios va incepe sa isi revina putin cate putin.
Acum nu constientizeaza ceea ce face.
Nu trebuie sa fiti suparata.

am o verisoara care dupa nastere a facut depresie, a fost internata de 3 ori intr-un an.acum toti din familie am observat aproape toate manifestarile din faza maniaca(nu stiu daca asa se spune)a TBA.ne facem griji, fiindca nu reusim sa mai comunicam cu ea, nu stim daca isi mai ia medicamentele sau daca mai merge la psiholog(pe care l-a schimbat fara a ne spune).am incercat sa o ducem la spital dar nu vrea in ruptul capului, ea sustinind ca e perfect sanatoasa.multe din actiunile ei sunt identice cu ce am citit pe acest forum legate de inceperea unor afaceri, neglijarea copiilor, lipsa somnului, agresivitate fizica si verbala etc.
asa ca va rog sa imi dati un sfat ce am putea face!