Tulburarea Afectiva Bipolara (Psihoza maniaco-depresiva)

Salut. Numele meu este Adrian. Am descoperit de curand acest forum si am observat ca despre tulburarea afectiva bipolara nu s-a discutat mai deloc. Din experienta mea (am 31 de ani si la 19 ani mi s-a declansat boala) foarte multi pacienti diagnosticati cu psihoza maniaco-depresiva prezinta o recurenta chiar daca sunt corect si la timp diagnosticati si dispensarizati. Vreau sa precizez ca in acesti 12 ani de cand ma lupt cu aceasta boala am avut cam 8-9 episoade hipomaniacale sau maniacale si cam 5-6 depresii (au fost si 5 internari). Au fost destul de greu de suportat episoadele de ambele parti (persoana in cauza pe de o parte-in depresii si familia-apartinatorii pe cealalta), singurul lucru linistitor fiind perioadele de remisie. Tratamentul a fost destul de nou la momentul respectiv si conform ultimelor standarde: Stabilizatori de stare, neuroleptice, triciclice, antidepresive sau antipsihotice dupa caz. As putea mentiona aici carbamazepine, convulex, orfiril, depakine (valproat de sodiu) alaturi de olanzapine (zyprexa), quetiapine (Seroquel). In episoadele maniacale se impunea tratamentul cu Haloperidol si benzodiazepine injectabile iar in depresii cel mai eficient era anafranil sau amitriptiline.
In prezent tratamentul consta in 1500 mg valproat de sodiu, 800 mg quetiapiane si 900 mg carbonat de litiu. Partea proasta este ca in curand voi epuiza rezerva de litiu si daca cineva este intr-o situatie asemanatoare, ma poate ajuta cu un sfat? Tin sa precizez ca Litiul nu se mai produce in Romania de cativa ani buni, iar farmaciile nu-l importa deoarece nu este "profitabil".Carbonatul de litiu este un produs ieftin si nu renteaza producerea si comercializarea sa, acesta gasindu-se in natura sub forma de saruri..
Dar, cei cu tulburarea afectiva bipolara cunosc aceste lucruri si prefer sa ma opresc aici. Orice raspuns la acest topic este binevenit, astept feedback-uri cat de curand. Multumesc pt rabdare. O zi buna.

Salut, Adrian.
Ma bucur ca ai adus in discutie acest subiect, deoarece ma intereseaza f mult.Eu iti scriu de la iasi si as vrea sa vb mai multe.Te voi trece in lista mea de messanger si de vei vrea vom lua legatura. Am si eu o poveste interesanta, dar, spre deosebire de tine, pe mine nici un psihiatru din cei contactati nu m-a putut ajuta si, astfel, ma chinui singura de 7 ani.Am avut multe cutii de litiu, dar le-am dat la un spital.Ma voi interesa acolo si daca mai au, iti spun.Iti doresc multa sanatate si numai lumina in suflet, este tot ceea ce avem nevoie.

Toti pacientii mei isi procura litiu din strainatate (Franta, Spania, Italia). Este foarte ieftin si farmacistii il elibereaza pe baza unei retete simple eliberate de un psihiatru roman. Psihiatrul dvs. va poate scrie o cantitate pentru cateva luni pe aceasta reteta. Va doresc sa aiba cine sa v-o aduca!

Va multumesc pentru informatie, dna Doctor. Nelamurirea mea era daca reteta trebuie sa fie tradusa in vederea onorarii ei. Nu am stiut ca nu e nevoie de traducere (ceea ce-i un lucru bun).

Misa, te-am adaugat deja pe "friends' list" de pe yahoo si bineinteles ca vom coresponda...pe langa tratamentul medicamentos, terapia cognitiv comportamentala, psihoterapia si terapia de grup sunt intotdeauna binevenite (ca metode alternative de tratament).
Cam atat.

Revin cu o intrebare pentru d-na doctor Laura Constantinescu:
Toti cei diagnosticati cu o afectiune psihica reala au nevoie imperativa si continua de medicatie. Intrebarea mea: Cat de contraindicata ar fi incercarea de a concepe un copil, fie ca e vorba de mama sau tatal bolnav? In ce masura poate fi afectat copilul presupunand ca tatal este sub tratament iar mamica este sanatoasa? Ar folosi la ceva daca inaintea conceperii, tatal opreste tratamentul, pe o perioada suficienta de timp, chiar si cu riscul decompensarii? In general majoritatea doctorilor psihiatri nu recomanda intreruperea tratamentului iar despre sarcina..ce sa mai vorbim.. Concluzia ar fi ca suntem nevoiti sa luam toata viata medicamente ca sa fim persoane normale si pe deasupra suntem privati si de bucuria din viata oricarui parinte - copii..
Nu doresc sa intristez pe nimeni, dar daca cineva poate sa demonstreze contrariul, sunt deschis oricarei sugetii..Multumesc anticipat inca o data. O zi buna.
.

Dragul meu Adrian, nici eu nu vreau sa te intristez. Vreau sa te ajut sa intelegi ca nu este bine pentru persoane ca noi sa conceapa copii. Uite, eu si fratele meu avem cate o forma de schizofrenie. Tata a avut aceeai boala, dar i s-a declansat mai violent la 41 de ani deja noi aveam 8 si 10 ani. Mama nu a stiut cand ne-a conceput. Nu imi pare rau ca existam, acum suntem bine pentru ca ducem o viata linistita, dar am avut de tras destul. nici nu ne gandim sa avem copii, mai ales ca stim ce avem.
Daca te vei simti bine si te vei casatori poate vei reusi sa adopti un copil. Nu este vorba ca tratamentul in sine pe care l-ai facut dauneaza copilului, ci se transmite predispozitia de a face boala.
Si mie mi-ar fi drag sa am mai ales o fetita(am deja 30 de ani), dar mai bine nu. Sanatate si numai bine!

Si sotul meu sufera de tulburare afectiva bipolara de mai bine de 17 ani. A luat timp de 3 ani litiu dar l-a intrerupt din cauza aparitiei scaunelor negre (melena).
Am observat caci boala lui este ciclica, trece dintr-o faza in alta la intervale aproape egale de timp. E cumplita boala, Din faza maniacala nu iese decat dupa internare in Spital cu sedare, si un tratament dur,. Apoi trece in stare depresiva care e la fel de cumplita. Nu mai este normal niciodata !!!!

Draga Alexandra, stiu ca este dificil cu bolile psihice, tata a fost bolnav timp de 20 de ani, este decedat de 5 ani de moarte naturala, fuma enorm ca sa uite de frica! Lua si el litiu dar nu il prea ajuta. Eu si fratele meu am mostenit predispozitia la boala, zice-se ca avem schizofrenie. Este rau ca nu putem lucra, uneori ne este rau, dar daca ducem o viata linistita depasim perioadele critice.
Ce vreau sa spun ester ca nu trebuie sa disperam, perioadele grele trec totusi. si noi am trecut prin momente grele, eu cu halucinatii auditive, depresie sentrimentul vinovetiei etc, iar fratele cu obsesia iadului si de asemeni a vinovatiei, a nemultumirii cu idea ca este bolnav. Definitiv nu ne vindecam, dar sunt momente bune de remisie a bolii. Fratii mei, nu disperati, Dumnezeu este mare, si eu am avut momente de deznadejde in viata, dar uite ca sunt si eu si fratele mult mai bine. Sanatate tuturor!

Draga Anastasia, imi amintesc de parca ar fi ieri..totul a izbucnit in timpul unui examen de matematica in anul I de facultate. Pe fondul multor nopti nedormite si poate o predispozitie genetica, am intrat instantaneu parca intr-o alta dimensiune. Spatiul incepuse sa curga prin mine ca printr-o clepsidra. Orice sunet din jur care ajungea la urechile mele avea cu totul si cu totul alt sens. Acestea sunt o parte din halucinatiile pe care le-am avut.. Voi reveni cu o concluzia..

Nu te mai gandi la ce a fost rau! sSi eu sunt tentata sa fac acest lucru, dar nu este bine deloc. Axeaza-te pe perioadele bune, de normalitate, ca sa chemi binele. Sunt sigura ca ai si momente bune. Stiu ca este o boala complicata, dar nu este la fel de grava ca sida sau cancerul chiar si diabewtul, trebuie sa gandim pozitiv. Numai bine iti doresc.

Vreau sa adaug ca si mie mi s-a declansat boala tot la efort intelectual, in clasa a zecea. Incearca sa duci o viata linistita. In rest, mare este Dumnezeu. Uite, eu de vreo trei ani ma simt mult mai bine, au disparut si halucinatiile, ma mai simt uneori aproximativ rau, cand se schimba vremea sau cand obosesc, dar in general am depasit perioadele critice. Sa vezi ca si tu vei avea parte de perioade bune. Sanatate!

Litiul se poate cumpara si din Ungaria.Este nevoie de o reteta simpla de la un medic psihiatru roman, reteta care nu trebuie tradusa si care nu va fi retinuta de farmacistul de acolo asa ca o puteti folosi si data urmatoare.Multa sanatate!

Ma numesc Camelia si am tulburare afectiva bipolara, iar in momentul de fata sunt in faza de depresie care nu vrea sa cedeze deloc.In momentul de fata iau Wellbutrin 450mg, Seroxat 40mg, Rispolept 2mg, Topamax 100mg, Xanax 1.5g si nu m-a ajutat dacat sa ma pot misca cat de cat.Ma chinui asa din august iar puterile nu ma mai tin.Oare voi ramane asa?Asa sa fiu eu cu adevarat sau cum sunt eu cu adevarat?Am fost vreodata eu sau am fost numai un efect al medicamentelor?Spuneti-mi ca nu sunt singura, ca mai exista oameni ca mine.

Camelia, episoadele depresive sunt cele mai grele de suportat de catre pacient si cel mai usor de familie. In manie situatia este exact invers. Bineinteles ca nu esti singura care "experimenteaza" depresia si ca mai sunt oameni care au suferit si sufera de depresie. Se estimeaza ca in 2020 peste 50% din populatia globului va suferi de depresie. Psihologul meu imi spunea ca aproape toti oamenii au cel putin o depresie in viata, numai ca unii trec peste aceasta stare fara sa fie nevoie de medicamente, in functie de tipul de personalitate si taria de caracter. Am observat ca esti in tratament cu Seroxat, Xanax care sunt destul de eficiente in depresie. In schimb Rispolept, chiar daca sunt doar 2 mg, are efecte secundare mai greu de suportat si nu mai este "la moda", ca sa ma exprim plastic, pentru ca au aparut altele mai noi si mai eficiente si mai bine tolerate de bolnav. Bupropion (Wellbutrin) este un antidepresiv bine tolerat. Trebuie sa ai rabdare ca nu poti iesi din depresie peste noapte. In general, depresia trece mai incet, dar trece. Triciclicele clasice cum ar fi Anafranil sunt foarte eficiente. Vorbesc de rezultatele medicamentelor numai in cazul meu si nu la modul general. NU te indoi de faptul ca aceasta depresie va trece si incearca sa faci numai ce-ti place.. In functie de cati ani ai, daca ai o profesie, statusul marital, iti poti face un "tablou" al starilor tale viitoare. Voi reveni cu amanute. Sanatate si numai bine.

Eu am o forma de schizofrenie de 14 ani, am trecut si prin depresie si prin psihoza si manii. Am luat si rispolept, care nu mi-a facut bine, si leponex, dar anemiaza. De 5 ani iau olanzapina(ziprexa) care m-a ajutat (am scapat de halicinatii de vreo 3 ani si ceva) Anafranil iarasi am luat si mi-a facut bine. Depresiile nu tin vesnic, trec mai ales cu tratament. stiu ca este greu, stiu cum este, dar va trece, uite eu daca am o viata linistita lumea nici nu banuieste ca as fi bolnava. Mai am si eu stari proaste cand obosesc, inainte de problema lunara, cand ma supar sau cand se schimba vremea. Dar acest rau dispare si de cele mai multe ori imi este bine, asta de cativa ani. si voi veti depasi perioadele critice, credeti-ma, numai bine!

Stiu ca depresia va trece, dar m-am saturat de toate perioadele astea care vin si trec.Am 42 de ani, sunt casatorita si am un copil de 15 ani.Sunt tare ingrijorata pentru baiatul meu daca va face si el boala mea.Cat despre sotul meu, ii multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a scos in cale.El este cel care are grija de mine fara sa se planga niciodata.E adevarat ca-i mai scap din mana uneori si mai fac tampenii, dar are si el servici si nu poate fi cu ochii permanent pe mine.De lucrat, lucrez.Am o munca destul de usoara.Sunt inginera la biroul tehnic la (culmea)CFR.Pana acum am scapat, dar mereu mi-e gandul ca voi fi depistata cine stie cum.Singura persoana care stie ce am este sotul meu.Nici parintilor mei nu le-am spus, iar despre prieteni nu se pune problema pentru ca nu am.Sa ma intorc la servici:am un sef cum nu se poate mai bun, vin la 8.30-9.00 si plec la 3.00-3.30, de omorat cu munca nu ma omor pentru ca fac aproape acelasi lucru in fiecare luna, colega de birou stie ca atunci cand nu vorbesc ma lasa in pace, dar atunci cand vorbesc prea mult si tare imi atrage atentia mereu(s-a invatat si ma ia asa cum sunt-declaratia ei).Deci Adrian "tabloul" starilor mele viitoare este acelasi- cand asa si cand asa-pana cand voi muri.Chiar oare cat traieste un maniaco depresiv?Oare imi plang de mila?Nu vreau decat sa povestesc cuiva prin ce am trecut pana acum si sa aud si de la altii povestile lor.In momentul de fata asa gandesc si credeti-ma nu stiu daca este bine.Ma bucur ca v-am gasit si va urez numai bine si in primul rand sanatate.

Este mare lucru ca aveti un sot bun si serviciu usor. Uitati, eu am 30 de ani si am lucrat vreo opt luni cu carte de munca dar nu am rezistat, asta acum opt ani. Nu va ganditi ca fiul dumneavoastra ar face boala, nu este obligatoriu si daca vrea Dumnezeu nu va avea probleme. Incercati sa ii asigurati o viata usoara, lipsita de stress prea mult sau invatat excesiv. (mie de la efort intelectual mi s-a declansat prima data boala). Dar v-am spus ca daca vrea Dumnezeu nu va avea copilul nimic!
Va doresc multa sanatate si sarbatori fericite!

Imi pare rau sa te contrazic, Anastasia, dar Dumnezeu nu are nici o legatura cu acest tip de boli. Boala e determinata de codul genetic al fiintei umane si de modul de viata pe care o duce subiectul. Esti mai mult sau mai putin expus la o decompensare, dar ai mai multe sanse s-o ai, daca exista antecedente in famile. Si cum majoritatea bolilor psihice (daca nu toate) se transmit pana si la a suta (100-a) generatie, nu stiu cate sanse favorabile pot avea copii catre se nasc dupa ce unul din parinti au recazut. Revenind la problema cu Dumnezeu si cu alte leacuri "babesti", sfatuiesc pe oricine sa caute ajutor de specialitate. Daca stam bine sa ne gandim un pic si consultam orice tratat de istorie medicala, pana acum 100 de ani, cine dezvolta o afectiune psihica, era privit(a) ca un ciumat(a) si era aratat cu degetul..tot cu mult timp in urma, toti bolnavii psihici erau cei "posedati" de dialvol sau aveau farmce. Leacuri pe atunci nu erau..doar preotii si vrajitoarele, asta in afara de credinta. Departe de mine sa nu sfatuiesc pe bolnav care crede sa nu creada. Dimpotriva, sunt foarte de acord si accept ideea ca ruga si credinta, ca sentimente umane, ajuta extraordinar de mult. Dar sfatuiesc ca macar familia sa fie cu picioarele pe pamant, ancorata in realitate pentru ca exista cazuri in care se cheltuie timp, bani si energie numai cu mizerii. Voi reveni cu amanunte...

In primul rand "la multi ani" cu sanatate!. Eu stiu care sunt riscurile de a avea parinti bolnavi psihic. Tata a fost bolnav iar eu si fratele meu l-am mostenit. Exista o predispozitie la astfel de copii, e adevarat dar daca duc o viata linistita nu este obligatoriu sa faca boala sau chiar daca sunt mai melancolici, nu este obligatoriu sa faca o forma severa.
Eu sunt patita cu astfel de boli, si eu sunt adepta stiintei dar imi place, desi nu reusesc mereu, sa cred si in Dumnezeu si in bine.
Uneori Dumnezeu trece de ratiunea siargumentele noastre logice prin adevarate minuni. Eu nu mai sunt de mult o bigota sau fanatica, dar ideea de Dumnezeu ma sustine in boala mea.
Va doresc tuturor un an nou cu multe bucurii!

ma numesc viorica si sunt bolnava de tulburare afectiva bipolara din 1995.Ma bucur ca am descoperit acest forum si sper sa/mi fie un real sprijin, desi nu vreau sa gandim ca trebuie sa avem o lume a noastra. Mai bine incep prin a ura un an cat mai plin de sanatate si gasirea acelui echilibru si stari de "normalitate" tuturor celor care acceseaza forumul.
Citind mi/am mai raspuns la unele intrebari si inca odata am realizat ca e o boala cumplita si nu vom scapa de ea.desi timp de 7 ani nu am avut recidiva, munca destul de placuta si nu foarte solicitanta, tratament, si faceam cam ce/mi placea.Numai ca viata s/a complicat am vrut mai mult, realizare profesionala si familie, pe scurt multe solicitari emotionale si psihice, care au dus la 3 internari in ultimii 3 ani... Sotul nu ma mai intelege, sau ca sa nu ma victimizez s/a saturat, trebuie sa renunt la servici, nu avem copii si m/am convins ca lipsa unei activitati nu face bine deloc bolii noastre, dar bineinteles nici una foarte solicitanta nu/i buna.
camelia cum reusesti sa mergi la munca in perioada depresiilor si sa faci fata, si apoi acasa alaturi de baiat si sot ?
si aceasta continua ascundere fata de cei din jur, mai ales la servici ?
buna adrian,
vreau sa te intreb daca tratamentul cu litiu nu ti/a modificat greutatea si daca ti/au controlat prin analize litemia. Am sa vorbesc cu dr meu de posibilitatea procurarii Li din ungaria de ex., si asa am aflat si de ceva mai nou cum ar fi Wellbutrin.
Exista la noi terapia de grup ?!? In ce oras ?
Nu stiu sa ajung sau mai bine zis sa incerc la un alt medic poate mai bun din capitala sau Iasi sau efectiv varsta de 39 ani isi spune cuvantul si caderile sunt mai dese ?
Ai incercat homeopatia, presopunctura alaturi de medicamentatia alopata ?
va doresc o zi buna tuturor

Viorica, eu trec foarte greu de starile depresive. Hai sa-ti spun cum fac fata lor. Fac 5 minute pana la servici fapt ce-mi da oarecum putina putere de deplasare dimineata. Cand ajung acolo pur si simplu stau si ma uit pe geam, nu vorbesc cu nimeni si astept sa traca timpul. Colegele mele de serviciu stiu ca trebuie sa fiu lasata in pace pentru ca am avut o iesire urata o data, ele crezand ca sunt suparata pe ele. De atunci nu mai am probleme. Cat priveste munca la birou, poate sa astepte sau sa o faca ele. Acasa sotul ma ajuta foarte mult. La mancare eu trebuie sa toc zarzavatul, restul face el. La rufe, eu le sortez, el face restul.. La curatenie, mai incet ca nu am putere. Mai imi iau si cate 2 saptamani de concediu medical. Am uitat sa-ti spun ca piata o face tot sotul meu, iar mancare baiatului tot el ii da. Eu stau ca o leguma in pat si plang. Pentru mine sotul meu este minunea vietii mele. Am ajuns sa il divinizez. Nu stiu ce m-as face fara el. Stii ce mai cred eu? Ca intre pacient si doctor trebuie sa existe o comunicare perfecta ca sa poata merge totul bine. Eu cel putin am o incredere deplina in doctorul meu. In ceea ce priveste varsta cred ca ai dreptate. Eu constat la mine ca formele sunt mult mai greu de depasit decat atunci cand eram mai tanara. Toate cele bune si multa sanatate.

Salut. Iata ca numarul comentariilor pe topicul lansat pe aceasta tema a ajuns la numarul 20... constat ca noi, suferinzii maniaco-depresivi nu suntem singuri, ne-am gasit "colegi de suferinta" aici, putem sa vorbim despre absolut orice, liber, deschis, fara teama ca am putea fi judecati gresit, priviti cu teama si in mod ciudat sau marginalizati.
Vio, 7 ani fara recidiva este intr-adevar o performanta majora. Spun asta pentru ca maniaco-depresivii sunt susceptibili de ciclicizare rapida. Asta ce inseamna? Bolnavul poate dezvolta (hipo)manii si/sau depresii intr-o perioada scurta de timp (in decursul a catorva luni apar mai multe episoade).
Nu am inteles in schimb pentru ce ai fost internata in ultimii 3 ani.
Cat despre Li, acesta este un metal si se gaseste in natura sub forma de saruri-Carbonat de litiu. Eu am rugat pe un prieten care si-a petrecut sarbatorile in Italia sa-mi cumpere Li de la orice farmacie, pentru ca, cum bine spunea si Klarajulia, nu ai nevoie decat de o reteta care nu e necesar sa fie tradusa, nu e oprita de farmacist si poti achizitiona oricat Li ai nevoie. Nu e un pret de referinta, dar la farmaciile din Roma un pachet de Carbolithium cu 50 comprimate a cate 300 mg carbonat de litiu costa 4, 45 euro. Pretul difera de la producator la producator si in functie de tara. El mi-a luat 10 cutii care imi vor ajunge aprox. 6 luni.
Litemia se face dupa 2-4 saptamani iar valoarea terapeutica se incadreaza in 0, 6 - 1, 2 mEq/l. Daca litemia este de 0, 8 mEq/l atunci este ok pt ca se incadreaza in valoarea terapeutica. Atentie insa la schimbarile de metabolism. Litiul elimina Sodiul (Na) din organism si exista riscul intoxicarii cu Li daca concentratia este > 1, 2mEq/l.
De asemenea, trebuie consultat medicul chiar si la cele mai mici schimbari : transpiratie, varsaturi, scaun moale si orice alt semn de eliminare a lichidelor. Pot aparea si cresteri in greutate, uscaciuni ale gurii, limba incarcata, tremor, ameteli si altele dar, in general, litiul este bine tolerat. Este un medicament foarte bun, dar pentru ca are un pret de vanzare foarte mic si costuri mari de productie, "nu renteaza-nu e profitabil" pentru farmaciile din Romania.
Despre terapia de grup, nu stiu daca exista in oasele din tara, stiu numai ca in Bucuresti exista. Unde? Nu stiu inca, dar caut si sunt convins ca voi gasi pana la urma.
Un doctor extreme de bine pregatit, bun profesionist si cu foarte multa experienta mi-a parut dl. Dr. Mihailescu de la Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. AL. OBREGIA (fost SPITALUL 9) din Bucuresti. Eu am avut ocazia sa stau de vorba cu dumnealui o jumatate de ora, timp in care mi-a dat rapsuns rezonabil si la obiect la orice intrebare pe care am avut-o. Si nu e o impresie, pentru ca pana in prezent am intalnit peste 30 de psihiatri si imi place sa cred ca recunosc un medic bun chiar din momentul in care are loc interviul doctor-pacient.
In ceea ce priveste homeopatia, presopunctura sau medicatia alopata, nu am incercat nici una din acestea. Poate ne impartasesti si noua despre ce este vorba sau daca au avut vreun efect.
Pana data viitoare, sanatate maxima si mult echilibru tuturor.

Intr-adevar, domnul doctor Mihailescu este un medic bun si din punct de vedere profesional si uman. Si eu am fost la dumnealui, de asemenea si doctorita Ana Irina Dan de la acelasi spital, Dr. Poalelungi de la spitalul militar si Dr. Tudose de la spitalul Universitar sin Bucuresti. Si eu am fost la vreo 16 psihiatri in viata mea.
Bioenergia, acupunctura si homeopatia sunt slabe ca efect, fac bine duar pe moment intocmai ca un masaj, eu m-am tratat cu acupunctura si bioenergie, mai putin homeopatie. Cat despre tratamentul alopat, asta inseamna tratamentul clasic, cu pastile de la farmacie.
As vrea sa mai adaug si eu ceva, dupa cum am mai spus, eu am o forma de schizofrenie atipica, adica sunt foarte lucida si realista ( boala totusi o am pentru ca am avut halucinatii auditive si obsesia ca sunt lenesa) In prezent mi-au disparut fenomenele psihotice, dar sunt foarte sensibila la schimbarile de vreme, cand ma supar etc. Ce ma supara cel mai tare este ca nu pot lucra si sunt si izolata, nu prea am prieteni.
Dumneavoastra cei care ati scris nu aveti ce imi face, dar am simtit nevoia sa ma descarc. Sanatate!

Am mare nevoie sa imi imprumute cine dispune de un flacon in plus de carbonat de litiu pana procur eu din Ungaria(dureaza cca.2 sapt) pt. copila mea diagnosticata cu boala afectiva bipolara in2001 si care acum a facut o decompensare.Va multumesc.

buna, o primavara frumoasa pentru toata lumea, si sa avem parte numai de sanatate si vise implinite!

Buna ziua tuturor! Eu pot vorbi din punctul de vedere al celui care e alaturi de un bolnav. Am aflat de putin timp ca viitorul meu sot sufera de boala de 12 ani. Mi-a ascuns boala, pentru a fi sigur ca nu ma pierde. Nu am stiut de tratamente, de vizite la psihiatru pana acum cateva zile. Mi s-a parut ca Mihai (asa il cheama) e putin altfel, mai apatic, mai fara chef si, in acelasi timp a inceput sa vorbeasca mai urat cu parintii lui. Am chemat pe mama lui ieri la spitalul Militari (sunt medic aici) si am aflat de toata povestea. Nu imi venea sa cred. A a vut un episod depresiv si unul maniacal acum cativa ani. Nu a mai luat tratament (asa i-a recomandat medicul psihiatru), desi ieri a mers cu mine la un specialist de la spitalul meu. Nu a avut nici o internare niciodata, dar medicul m-a sfatuit sa nu ne casatorim acum, sa asteptam. Cat despre copil...stiti prea bine cum e.As vrea sa il ajut, sa fiu langa el, dar...e destul de greu. Nu pentru mine, ci pentru el.

Va cred ca va este greu, mai ales ca sunteti medic si stiti ce inseamna o boala psihica.
Sigur ca nu trebuie sa aveti copii( eu sunt o tanara de 30 de ani care am o forma atipica de schizofrenie inca de acum 14 ani atipica in sensul ca sunt foarte lucida si constienta de boala mea, duar ca nu pot lucra, am avut si fenomene psihotice ca pseudohalucinatii auditive sau obsesia ca as fi fost lenesa, fac inca tratament si stiu ca trebuie ca noi, bolnavii, sa avem o viata linistita).
Daca prietenul dumneavoastra va duce o existanta lipsita de stress si socuri, se va simti mai bine.
In ce priveste casatoria, este greu de dat un sfat, cum va va indemna Dumnezeu. Eu va doresc numai bine!

Salutare.
Miramar, am te pot ajuta eu cu un pachet de litiu. Lasa-ti ID-ul de messenger sau o cale de a lua legatura..

Cat priveste indoielile Cristinei cu privire la viitorul relatiei cu Mihai, sunt un pic retinut. M apun in locul lui si situatia sta cam asa: Sunt bolnav de tulburare bipolara...am o fata care ma iubeste si care se va casatori cu mine.. Daca ma iubeste, ma accepta asa cum sunt.
Dar, acum vin tot eu, si spun ca e extraordinar de greu sa te intelegi cu partenerul/a de viata cand e in manie...
este foarte obositor, cheltuior/oare, se lanseaza in investitii financiare dezastruoase care pot duce la faliment... si multe altele.
Cand este in depresie, stai si te uiti la el/ea si vreti sa ajuti sa scoti din starea astea..il vezi ca e abatut, umerii lasati, o expresie criuspata a fetei..ce sa mai vb, stii cum e in depresie... incearca sa suporti 2 astfel de stari de afect si vezi daca poti sa faci asta toata viata.. Tulburarea afectiva bipolara se trateaza, fara indoiala...dar e foarte greu de trait cu un bolnav...Eu nu as putea..
Cu toate ca eu sunt mai bolnav ca majoritatea, spun asta dupa numarul de decompensari si de cat de scurte au fost perioadele de remisie. Desi sunt barbat cu aceasta afectiune si ar trebui sa fac lobby in acest sens, iata ca n-o fac..
Si mai e si problema copiilor...
Clar, parerea mea este sa nu te grabesti deloc si sa te gandesti de 2 ori inainte as faci acest pas..
In rest, atentie ca vine primavara si acum apar micile semne ale decompensarilor.. fiti atenti la cele mai mici semne si incercati sa nu ajungeti prea tarziu la medic
A, era sa uit...forma ortografica corecta a adverbului este : "doar" si nu "duar"..
In fapt, acest cuvant nici nu exista in DEX. Am facut aceasta corectura fara nici o tenta ostentativa ci numai de a indrepta ceva ce nu era corect..

Sanatate si numai bine.

Imi cer scuze pentru exprimarea din comentariul precedent, era 2 noaptea cand l-am scris.
Ideile, in schimb, raman aceleasi.

Am citit saptamanile astea foarte mult despre aceasta afectiune. Mi se pare anorma sa fii tratat altfel doar pentru ca ai o boala de care nu esti vinovat. Am inteles asta si am inceput sa il tratez pe iubitul meu ca pe un om normal, care trebuie sa fie cat mai linistit, iubit, respectat si apreciat pentru ceea ce e. Boala nu m-a impiedicat sa merg mai departe, pentru ca intr-adevar in viata esti langa cel de langa tine la bine si la rau. Din pacate, parintii lui au intervenit, l-au sunat sa renunte la noi, la relatia noastra, pentru ca nu i-ar putea aduce linistea de care are nevoie (lucru neadevarat, zic eu). Nu stiu daca este asa la toti cei cu aceasta afectiune, dar a decis ca parintii lui stiu ce e mai bine pentru el si ne-am despartit inainte de nunta. Am citit ceea ce ati scris, toate durerile, zbuciumul prin care treceti cu totii si vreau sa va spun ca va admir sincer pentru ca nu va lasati batuti si pentru ca luptati pentru un drept ce ar trebui sa fie al tuturor: dreptul la egalitate. E Saptamana Luminata si va doresc la toti multa forta, sa aveti langa voi oameni care sa va inteleaga, accepte si cat mai lungi perioade de sanatate si liniste!

keanu multumesc mult dar am rezolvat deja cu litiu si acum astept perioada de acumulare(pana ajunge la nivelul terapeutic) si abia apoi sper sa fie bine.Fata mea acum e internata la Dr.G.Marian care sper sa o ajute mai mult decat au putut altii.Tuturor un Paste Fericit si multa sanatate.Inca o data multumiri.