Tulburare bipolara... ?
Vad ca s-a creat aici un mic grup suportiv
Va recomand ca fiecare sa faca o terapie
Pastilele ajuta, dar nu vindeca !
Va recomand ca fiecare sa faca o terapie
Pastilele ajuta, dar nu vindeca !
@ Mihaela Vr
Ce-nseamna asta domnisoara ca "ati aflat de la prietenul dumneavoastra ca aveti tulburare afectiva bipolara" ?
Prietenul dumneavoastra e medic psihiatru ?
V-ati informat pina acum de exemplu de pe diversele articole de pe Internet (care va sunt de altfel la indemana) asupra simptomatologiei acestei boli si considerati ca cele mai multe dintre aspectele acestei boli, descrise acolo, vi se potrivesc ?
Eu va sfatuiesc sa stati linistita, sa analizati cu mult calm situatia si sa ganditi la rece totul.
@ Domnisoara sau doamna psiholog,
Stim ca pastilele nu ne vindeca. Tulburarea afectiva bipolara este o boala cronica pe care din nefericire - in conditiile in care, intre timp, nu se vor inventa alte pastile sau alte tratamente care sa o faca - va trebui sa o purtam toata viata.
Din 17 ani de experienta cu aceasta afectiune, va pot spune cu mana pe inima ca numai pastilele au fost cele care m-au ajutat, nici o sedinta la nici un psiholog, niciodata.
In schimb au fost lucruri care m-au sustinut si inca enorm. Sprijinul moral constant si neconditionat al prietenilor mei, al celor care au stiut sa fie alaturi de mine.
Ce-nseamna asta domnisoara ca "ati aflat de la prietenul dumneavoastra ca aveti tulburare afectiva bipolara" ?
Prietenul dumneavoastra e medic psihiatru ?
V-ati informat pina acum de exemplu de pe diversele articole de pe Internet (care va sunt de altfel la indemana) asupra simptomatologiei acestei boli si considerati ca cele mai multe dintre aspectele acestei boli, descrise acolo, vi se potrivesc ?
Eu va sfatuiesc sa stati linistita, sa analizati cu mult calm situatia si sa ganditi la rece totul.
@ Domnisoara sau doamna psiholog,
Stim ca pastilele nu ne vindeca. Tulburarea afectiva bipolara este o boala cronica pe care din nefericire - in conditiile in care, intre timp, nu se vor inventa alte pastile sau alte tratamente care sa o faca - va trebui sa o purtam toata viata.
Din 17 ani de experienta cu aceasta afectiune, va pot spune cu mana pe inima ca numai pastilele au fost cele care m-au ajutat, nici o sedinta la nici un psiholog, niciodata.
In schimb au fost lucruri care m-au sustinut si inca enorm. Sprijinul moral constant si neconditionat al prietenilor mei, al celor care au stiut sa fie alaturi de mine.
Multumesc pentru ajutor Clara.problema mea e cam complicata, eu locuiesc de un an de zile in Republica Dominicana, prietenul meu e dominican, nu e psiholog, e medic chirurg.Mie mi'a fost foarte greu sa ma acomodez aici si de multe ori am trecut prin momente de depresie din cauza ca imi era foarte dor de familia mea.Acum o sa plec acasa de pasti, iar el nu se poate obisnui cu ideea aceasta.Din aceasta cauza a chemat un psiholog acasa la familia lui ca sa il sfatuiasca^eu nu eram prezanta^..si au inceput sa analizeze comportamentul meu din ultimul an...si au ajuns la concluzia ca sunt bipolara...Si mi'a spus asta in fata parca fara nici o jena.de atunci am suferit parca un soc, dorm numai cu somnifere, nu pot manca, prin mintea mea trec nenumarate ganduri.Am inceput chiar sa citesc despre tulburarea afectiva bipolara si ceea ce ma sperie cel mai tare este ca prezint aceste simptome, nu stiu daca din cauza ca sunt foarte speriata sau chiar asa e.multumesc!
@ Mihaela
Eu cred ca esti doar speriata si ca este cazul sa te linistesti.
La bipolari sa stii ca mania sau depresia nu prea au cauze (cum a fost la tine, despartirea de parinti, de prieteni, dorul de tara). Ci sunt simptome de boala. Esti trist fara un motiv anume. Sau incepi sa cheltui bani nejustificat sau sa te crezi un om cu niste calitati deosebite, situatii duse pina la extrem. Cand intri in episod maniacal, psihotic, poti sa te crezi si Iisus sau vreu sfant, un om ales de Dumnezeu ( = delir mistic). Ai avut tu asemenea comportamente ? Nici nu puteai sa iesi din asa ceva fara medicamente.
Sincer iti spun, nu cred ca e cazul sa te alarmezi inutil. Din scris cel putin, nu lasi aceasta impresie, ca ai suferi de TAB.
Poate ca ai maxim o ciclotimie dar nu tulburare afectiva bipolara...
Eu cred ca esti doar speriata si ca este cazul sa te linistesti.
La bipolari sa stii ca mania sau depresia nu prea au cauze (cum a fost la tine, despartirea de parinti, de prieteni, dorul de tara). Ci sunt simptome de boala. Esti trist fara un motiv anume. Sau incepi sa cheltui bani nejustificat sau sa te crezi un om cu niste calitati deosebite, situatii duse pina la extrem. Cand intri in episod maniacal, psihotic, poti sa te crezi si Iisus sau vreu sfant, un om ales de Dumnezeu ( = delir mistic). Ai avut tu asemenea comportamente ? Nici nu puteai sa iesi din asa ceva fara medicamente.
Sincer iti spun, nu cred ca e cazul sa te alarmezi inutil. Din scris cel putin, nu lasi aceasta impresie, ca ai suferi de TAB.
Poate ca ai maxim o ciclotimie dar nu tulburare afectiva bipolara...
Buna Clara,
Din cate am inteles din comentariile tale suferi de bipolara, dar ai reusit sa depasesti faza critica a bolii. Si ma refer la starea de negare si de refuzare a oricarui tratament si ajutor. Si vroiam sa te intreb cum ai reusit. Asta din cauza ca si sotia mea sufera de aceeasi afectiune, dar este inca in faza de negare si refuza sa se trateze corespunzator.
In ultimul an a fost internata de 2 ori si e pe cale sa se interneze a treia oara, asta la nici 3 luni de la ultima externare. Acum problema e mai grava ca nu are asigurare medicala si nici nu vrea sa se duca sa isi scoata actele (mai sunt si tampitii aia de la casa de asigurari care iti cer zeci de hartii ca sa te lase sa platesti asigurarea) tocmai ca sa nu fie iar internata. Eu unul deja nu mai stiu ce sa fac, a ajuns sa isi urasca parintii, fratele pe toata lumea. Doar pe mine nu ma uraste prea tare, cel mai probabil din cauza faptului ca nu vrea sa se duca sa traiasca cu parintii ei. Deja sunt disperat si ma gandesc la divort, deoarece nu da nici macar un semn ca ar vrea sa se faca bine. Ii convine situatia, ca sunt altii sa aiba grija de ea, si refuza sa faca lucrurile necesare. Accepta sa se duca la un singur psihiatru, deoarece ii tot reduce dozele mereu, dar nici macar pe alea nu le ia cum trebuie. Am incercat sa o conving sa se duca la un psiholog in speranta ca o va convinge incet incet sa isi accepte boala si sa ia tratamentul care trebuie, dar a refuzat.
Gasisem un psihiatru destul de bun, pe doamna Gabriele Bondoc. A fost o singura data la ea, inainte de ultima internare. Atunci doamna Bondoc i-a spus ca ia doze prea mici si daca nu schimba tratamentul intr-o luna maxim 2 o sa se trebuiasca sa se interneze (asta dupa ce a discutat 1 ora cu ea), ceea ce s-a si intamplat. Dar a refuzat sa se mai duca la ea, deoarece zice ca a pacalit-o sa ii spuna tot. Asta e o alta problema, minte constant si incearca sa se ascunda, ceea ce ma face sa cred ca intr-un fel e constienta ca are o problema, dar nu vrea sa o trateze.
Plus ca e intr-o stare constanta de paranoia, si din cauza asta refuza si tratamentul. Ultima oara avea impresia ca e urmarita de toata lumea si toata lumea are ceva cu ea si vor sa o omoare. Iar orice incercare de a o ajuta o interpreteaza ca pe un atac asupra ei. Imparte pe toata lumea in 2 cete: cei care sunt impotriva ei (adica care vor sa o convinga sa se trateze si vor sa o ajute) si cei care sunt "de partea ei" (adica care o lasa in pace sa faca ce vrea ea)
In aceasta situatie, ce as putea sa fac sa o conving sa urmeze tratamentul corect? Pe tine ce te-a ajutat sa depasesti aceasta problema, care inteleg ca e comuna bolii, si anume refuzarea tratamentului si a ajutorului de la familie si de la prieteni? Pentru mine, cum spuneam, singura solutie e divortul, deoarece ma distruge si psihic si fizic (datorita stresului au inceput sa imi apara tot felul de afectiuni), dar as prefera sa existe o solutie sa se faca si ea bine cat de cat, sa intelega situatia si sa se puna pe picioare, doarece nu ma simt prea confortabil sa o abandonez pur si simplu.
Din cate am inteles din comentariile tale suferi de bipolara, dar ai reusit sa depasesti faza critica a bolii. Si ma refer la starea de negare si de refuzare a oricarui tratament si ajutor. Si vroiam sa te intreb cum ai reusit. Asta din cauza ca si sotia mea sufera de aceeasi afectiune, dar este inca in faza de negare si refuza sa se trateze corespunzator.
In ultimul an a fost internata de 2 ori si e pe cale sa se interneze a treia oara, asta la nici 3 luni de la ultima externare. Acum problema e mai grava ca nu are asigurare medicala si nici nu vrea sa se duca sa isi scoata actele (mai sunt si tampitii aia de la casa de asigurari care iti cer zeci de hartii ca sa te lase sa platesti asigurarea) tocmai ca sa nu fie iar internata. Eu unul deja nu mai stiu ce sa fac, a ajuns sa isi urasca parintii, fratele pe toata lumea. Doar pe mine nu ma uraste prea tare, cel mai probabil din cauza faptului ca nu vrea sa se duca sa traiasca cu parintii ei. Deja sunt disperat si ma gandesc la divort, deoarece nu da nici macar un semn ca ar vrea sa se faca bine. Ii convine situatia, ca sunt altii sa aiba grija de ea, si refuza sa faca lucrurile necesare. Accepta sa se duca la un singur psihiatru, deoarece ii tot reduce dozele mereu, dar nici macar pe alea nu le ia cum trebuie. Am incercat sa o conving sa se duca la un psiholog in speranta ca o va convinge incet incet sa isi accepte boala si sa ia tratamentul care trebuie, dar a refuzat.
Gasisem un psihiatru destul de bun, pe doamna Gabriele Bondoc. A fost o singura data la ea, inainte de ultima internare. Atunci doamna Bondoc i-a spus ca ia doze prea mici si daca nu schimba tratamentul intr-o luna maxim 2 o sa se trebuiasca sa se interneze (asta dupa ce a discutat 1 ora cu ea), ceea ce s-a si intamplat. Dar a refuzat sa se mai duca la ea, deoarece zice ca a pacalit-o sa ii spuna tot. Asta e o alta problema, minte constant si incearca sa se ascunda, ceea ce ma face sa cred ca intr-un fel e constienta ca are o problema, dar nu vrea sa o trateze.
Plus ca e intr-o stare constanta de paranoia, si din cauza asta refuza si tratamentul. Ultima oara avea impresia ca e urmarita de toata lumea si toata lumea are ceva cu ea si vor sa o omoare. Iar orice incercare de a o ajuta o interpreteaza ca pe un atac asupra ei. Imparte pe toata lumea in 2 cete: cei care sunt impotriva ei (adica care vor sa o convinga sa se trateze si vor sa o ajute) si cei care sunt "de partea ei" (adica care o lasa in pace sa faca ce vrea ea)
In aceasta situatie, ce as putea sa fac sa o conving sa urmeze tratamentul corect? Pe tine ce te-a ajutat sa depasesti aceasta problema, care inteleg ca e comuna bolii, si anume refuzarea tratamentului si a ajutorului de la familie si de la prieteni? Pentru mine, cum spuneam, singura solutie e divortul, deoarece ma distruge si psihic si fizic (datorita stresului au inceput sa imi apara tot felul de afectiuni), dar as prefera sa existe o solutie sa se faca si ea bine cat de cat, sa intelega situatia si sa se puna pe picioare, doarece nu ma simt prea confortabil sa o abandonez pur si simplu.
@ Cosminpr
Din nefericirire, dupa cate descrii tu, sotia ta este in faza acuta a bolii, adica in episod maniacal, poate chiar psihotic. Au aparut halucinatiile, delirurile etc.
In aceste moment nici un pacient nu constientizeaza prin ceea ce trece.
Deci, sa ne intelegem, Cosmin: sotia ta nu se preface. Ea chiar nu crede ca ar avea ceva. Chiar crede ca cei din jur vor sa ii faca rau.
In aceste conditii tu esti cel care trebuie sa actioneze, pentru ca ea pur si simplu nu mai are discernamant. Asta e boala. Te duci scurt si ii platesti asigurarea medicala, indiferent cate zeci de hartii iti cer "tampitii". Asta e procedura. Faci rost de ele si ii platesti asigurarea.
Ajungand la acest nivel al bolii care este cel mai grav, ea nu mai poate fi convinsa de catre nimeni (te asigur ca si eu am trecut prin 3 episoade psihotice si stiu bine ce inseamna). Dupa ce ii faci asigurare, o iei intr-o masina... la plimbare (ca sa nu recurgi totusi la Politie si Salvare) impreuna cu o trimitere de la medicul de familie sau de la medicul psihiatru, pe care sa scrie ca necesita internare, mai iei si foile de externare de la celelalte spitalizari si o duci la camera de garda de la cel mai apropiat spital care accepta internarea involuntara.
Daca stii sigur ca nu fuge din spital si ca urmeaza cuminte tratamentul, nu o lasi "la cheie", ca nu e cazul.
E singura modalitate sa se puna pe picioare. Iar continuarea este sa se tina de tratament.
TAB este o boala cronica, necesitand deci medicamentatie pe viata. Daca nu se intampla recaderi. Adica exact ceea ceea ce vezi tu ca se petrece cu sotia ta.
P.S.: In conditiile in care vezi ca nu poate sa mai lucreze, dupa ce iese din spital, nu mai pierde o zi timpul si incearca sa ii faci repede o pensionare pe caz de boala si indemnizatie de handicap, ca are dreptul. Nu va mai trebui astfel sa plateasca nici asigurarea medicala.
Recapitularea etapelor: faci asigurarea, o internezi rapid si o pensionezi urgent pe caz de boala ca altfel isi pierde si pensia, depasind anii de vechime (va ocupati de acte tu, parintii ei, oricine e disponibil; dar numai nu mai pierdeti o secunda timpul ca vezi ce se intampla, va terorizeaza pe toti, tu zici ca deja ai inceput sa te imbolnavesti... Off...). Nu mai sta o clipa pe ganduri. Actioneaza si nu iti mai pierde timpul cu psihologii sau cu oricine altcineva sa o convinga. In acest stadiu deja nu se mai poate acest lucru. Am 17 ani de experienta de boala si multe cunostinte cu TAB care au trecut prin asa ceva. Deci crede-ma ca stiu ceea ce spun. Si stai linistit. DUPA ce va face tratament se va restabili. Nu va vi asa toata viata. Se va echilibra, dar numai cu chimicale.
Nu cred ca e cazul sa te gandesti la divort tocmai acum cand ea are cea mai mare nevoie de tine. Dupa ce va iesi din spital o sa iti multumeasca.
Din nefericirire, dupa cate descrii tu, sotia ta este in faza acuta a bolii, adica in episod maniacal, poate chiar psihotic. Au aparut halucinatiile, delirurile etc.
In aceste moment nici un pacient nu constientizeaza prin ceea ce trece.
Deci, sa ne intelegem, Cosmin: sotia ta nu se preface. Ea chiar nu crede ca ar avea ceva. Chiar crede ca cei din jur vor sa ii faca rau.
In aceste conditii tu esti cel care trebuie sa actioneze, pentru ca ea pur si simplu nu mai are discernamant. Asta e boala. Te duci scurt si ii platesti asigurarea medicala, indiferent cate zeci de hartii iti cer "tampitii". Asta e procedura. Faci rost de ele si ii platesti asigurarea.
Ajungand la acest nivel al bolii care este cel mai grav, ea nu mai poate fi convinsa de catre nimeni (te asigur ca si eu am trecut prin 3 episoade psihotice si stiu bine ce inseamna). Dupa ce ii faci asigurare, o iei intr-o masina... la plimbare (ca sa nu recurgi totusi la Politie si Salvare) impreuna cu o trimitere de la medicul de familie sau de la medicul psihiatru, pe care sa scrie ca necesita internare, mai iei si foile de externare de la celelalte spitalizari si o duci la camera de garda de la cel mai apropiat spital care accepta internarea involuntara.
Daca stii sigur ca nu fuge din spital si ca urmeaza cuminte tratamentul, nu o lasi "la cheie", ca nu e cazul.
E singura modalitate sa se puna pe picioare. Iar continuarea este sa se tina de tratament.
TAB este o boala cronica, necesitand deci medicamentatie pe viata. Daca nu se intampla recaderi. Adica exact ceea ceea ce vezi tu ca se petrece cu sotia ta.
P.S.: In conditiile in care vezi ca nu poate sa mai lucreze, dupa ce iese din spital, nu mai pierde o zi timpul si incearca sa ii faci repede o pensionare pe caz de boala si indemnizatie de handicap, ca are dreptul. Nu va mai trebui astfel sa plateasca nici asigurarea medicala.
Recapitularea etapelor: faci asigurarea, o internezi rapid si o pensionezi urgent pe caz de boala ca altfel isi pierde si pensia, depasind anii de vechime (va ocupati de acte tu, parintii ei, oricine e disponibil; dar numai nu mai pierdeti o secunda timpul ca vezi ce se intampla, va terorizeaza pe toti, tu zici ca deja ai inceput sa te imbolnavesti... Off...). Nu mai sta o clipa pe ganduri. Actioneaza si nu iti mai pierde timpul cu psihologii sau cu oricine altcineva sa o convinga. In acest stadiu deja nu se mai poate acest lucru. Am 17 ani de experienta de boala si multe cunostinte cu TAB care au trecut prin asa ceva. Deci crede-ma ca stiu ceea ce spun. Si stai linistit. DUPA ce va face tratament se va restabili. Nu va vi asa toata viata. Se va echilibra, dar numai cu chimicale.
Nu cred ca e cazul sa te gandesti la divort tocmai acum cand ea are cea mai mare nevoie de tine. Dupa ce va iesi din spital o sa iti multumeasca.
Pai asta e problema, ca o internez, sta o luna in spital, apoi cand iese refuza pur si simplu sa urmeze tratamentul corect. Ultima oara, de a doua zi de cand s-a externat a refuzat sa ia medicatia prescrisa, si s-a dus la psihiatru ei care i-a scazut doza (bine au fost si aia de la spital tampiti ca nu ne-au dat reteta pt. o luna, mi-au dat doar medicamente pt. 2 zile). Si dupa ce a iesit am incercat sa o conving sa se duca si la psiholog, sa isi mai trateze din fobii (cred ca are toate fobiile posibile, inclusiv de intuneric si de clovni). Ma gandesc deja la o internare de lunga durata (6 luni?), dar nu stiu unde se accepta o internare atat de lunga, pentru ca dupa o luna cat sta in spital e clar ca nu e stabila.
Clara iti multumesc din nou, probail ca nu am citit indeajuns ca sa realizez ce inseamna TAB, sincer m'am speriat pentru ca am observat ca ma incadrez in simptomele puse intr'un comentariu pe aceasta pagina´primul comentariu´
O sa iti povestesc pe scurt..desi imi e frica de raspuns.Nu imi amintesc copilaria, aproape deloc, mereu am trait cu sentimente de vinovatie, nu suport singuratatea, nu pot sta fara sa fac ceva..cred ca e o obsesie, nu imi pot uita partile rele din trecut.Cred in Dumnezeu dar simt ca am gresit enorm.De multe ori am o senzatie de frica care nu dispare, poate din cauza ca am luat foarte multe decizii nebune sa zicem in viata´cum a fost aceasta ca am venit pana la captul lumii unde nu cunosteam pe nimeni´...Nu am rabdare in aproape nimic.Am zile cand am o energie de nedescris si zile in care nu vreau sa fac nimic.De cand ma stiu am probleme cu somnul, din cauza gandurilor dorm de multe ori numai cu somnifere...Ar fi mai multe de spus dar te rog sa imi spui daca tu crezi ca sufar de o tulburare...multumesc!
O sa iti povestesc pe scurt..desi imi e frica de raspuns.Nu imi amintesc copilaria, aproape deloc, mereu am trait cu sentimente de vinovatie, nu suport singuratatea, nu pot sta fara sa fac ceva..cred ca e o obsesie, nu imi pot uita partile rele din trecut.Cred in Dumnezeu dar simt ca am gresit enorm.De multe ori am o senzatie de frica care nu dispare, poate din cauza ca am luat foarte multe decizii nebune sa zicem in viata´cum a fost aceasta ca am venit pana la captul lumii unde nu cunosteam pe nimeni´...Nu am rabdare in aproape nimic.Am zile cand am o energie de nedescris si zile in care nu vreau sa fac nimic.De cand ma stiu am probleme cu somnul, din cauza gandurilor dorm de multe ori numai cu somnifere...Ar fi mai multe de spus dar te rog sa imi spui daca tu crezi ca sufar de o tulburare...multumesc!
@ Cosmin
I-ai facut deja asigurarea ?
In etapele astea nu trebuie pierdute momente cu "ce vom face atunci cand" si daca...
Dupa ce va sta in spital o luna si ii vei pune lista in fata cu prostiile pe care le-a facut in timpul episodului (fa-i o lista sa isi aduca aminte ca sa constientizeze ca trebuie sa ia tratament), daca tot refuza, prelungesti internarea, cu atat cat trebuie, o saptamana, doua, noua, vedeti cum evolueaza.
Un pacient cu TAB nu este un puscarias care a comis o crima pentru care trebuie inchis 6 luni sau o anumita perioada anume. E doar un om care din pacate are o boala pe care nu o constientizeaza si deci, nu isi da seama ce face.
Ei trebuie sa i se explice foarte clar de catre doctori ca afectiunea este cronica si deci pentru a ramane stabila, va trebui sa ia medicamente toata viata.
Trebuie sa se documenteze ea insasi si sa se obisnuiasca cu acest gand. Deocamdata nici nu poate accepta ideea. Atat este de speriata.
Si pentru fobii de orice fel exista tot medicamente. Stati linistit. Deocamdata sotia are nevoie de tratament psihiatric, nicidecum de psiholog.
@ Mihaela
Atat timp cat atunci cand ai energia aceea debordanta de care vorbesti, nu faci lucruri necugetate (pentru care sa iti atraga atentia cam toata lumea si tu sa negi ca ai avea ceva), din cate descrii mai sus, nu cred ca e vorba de TAB.
Poate o anxietate care zici ca mai trece, mai vine.
Insomnie pe care mentionezi ca o tratezi.
Dar nu mi se pare ca ai tulburare afectiva bipolara.
I-ai facut deja asigurarea ?
In etapele astea nu trebuie pierdute momente cu "ce vom face atunci cand" si daca...
Dupa ce va sta in spital o luna si ii vei pune lista in fata cu prostiile pe care le-a facut in timpul episodului (fa-i o lista sa isi aduca aminte ca sa constientizeze ca trebuie sa ia tratament), daca tot refuza, prelungesti internarea, cu atat cat trebuie, o saptamana, doua, noua, vedeti cum evolueaza.
Un pacient cu TAB nu este un puscarias care a comis o crima pentru care trebuie inchis 6 luni sau o anumita perioada anume. E doar un om care din pacate are o boala pe care nu o constientizeaza si deci, nu isi da seama ce face.
Ei trebuie sa i se explice foarte clar de catre doctori ca afectiunea este cronica si deci pentru a ramane stabila, va trebui sa ia medicamente toata viata.
Trebuie sa se documenteze ea insasi si sa se obisnuiasca cu acest gand. Deocamdata nici nu poate accepta ideea. Atat este de speriata.
Si pentru fobii de orice fel exista tot medicamente. Stati linistit. Deocamdata sotia are nevoie de tratament psihiatric, nicidecum de psiholog.
@ Mihaela
Atat timp cat atunci cand ai energia aceea debordanta de care vorbesti, nu faci lucruri necugetate (pentru care sa iti atraga atentia cam toata lumea si tu sa negi ca ai avea ceva), din cate descrii mai sus, nu cred ca e vorba de TAB.
Poate o anxietate care zici ca mai trece, mai vine.
Insomnie pe care mentionezi ca o tratezi.
Dar nu mi se pare ca ai tulburare afectiva bipolara.
@ Mihaela
Daca te regasesti la prima postare a domnisoarei cu id-ul @ tarjabv, nici ea nu sufera de tulburare afectiva bipolara. Poate de o depresie... Iar gandurile acelea cu automutilarea tin de o afectiune care se numeste Borderline.
Ai asemenea ganduri ? Ai facut vreodata asa ceva ?
Daca te regasesti la prima postare a domnisoarei cu id-ul @ tarjabv, nici ea nu sufera de tulburare afectiva bipolara. Poate de o depresie... Iar gandurile acelea cu automutilarea tin de o afectiune care se numeste Borderline.
Ai asemenea ganduri ? Ai facut vreodata asa ceva ?
Borderline-ul face parte si el din Tulburarile Afective asa ca o persoana cu TAB poate manifesta fenomene borderline.
Acum e internata din nou. Eu nu vroiam sa spun ca trebuie inchisa 6 luni drept pedeapsa. Problema e ca e deja a treia ora intr-un an de zile cand trebuie internata. Ultimele 2 dati a stat cate o luna, si la sfarsit se jura ca o sa ia tratamentul cum trebuie. A reusit sa o pacaleasca si pe doctorita ca e in regula ca sa o externeze. Dar cum a scapat, imediat a refuzat sa ia medicamentele prescrise. Astfel eu nu mai pot sa fiu sigur daca ceea ce spune este o minciuna sau chiar are de gand sa ia tratamentul dupa o luna de internare. O internare mai lunga ma gandesc ca ar putea sa o aduca intr-o stare mai buna incat sa fie in stare sa constientizeze ce se intampla cu ea. In urma ultimelor 2 internari, acest lucru nu s-a intamplat. Ea era multumita ca sunt altii care sa se ingrijeasca de ea si mi se pare ca s-a cam obisnuit cu aceasta stare de fapt.
Deocamdata refuza pur si simplu sa accepte ca are o problema si trebuie sa se trateze. I-am spus sa se documenteze despre boala ei, sa citesca despre ea ca sa in inteleaga; nu avrut. I-am spus sa intre pe forumuri sa discute cu oameni care au acceasi problema ca si ea, poate gaseste ajutor in experinta altora. Raspunsul ei a fost ceva de genul: "Ce sa invat eu de la niste oameni nebuni!?"
Tu ai avut initial asemenea probleme de a refuza sa accepti ca ai o problema si sa refuzi medicamentatia? Si daca ai avut, ce te-a ajutat cel mai mult sa treci peste ele, sa treci peste aceasta bariera? Eu pe ea deocamdata o vad intr-un cerc vicios: nu ia medicamentele cum trebuie ca nu e bine, si nu e bine ca nu ia medicamentele cum trebuie. Practic ma gandesc ca o internare mai lunga ar putea sa o scoata din acest cerc vicios. Mai e si posibilitatea sa refuze medicamentatia dintr-un orgoliu stupid (e si foarte incapatanata), caz in care nu stiu ce as putea sa fac.
Deocamdata refuza pur si simplu sa accepte ca are o problema si trebuie sa se trateze. I-am spus sa se documenteze despre boala ei, sa citesca despre ea ca sa in inteleaga; nu avrut. I-am spus sa intre pe forumuri sa discute cu oameni care au acceasi problema ca si ea, poate gaseste ajutor in experinta altora. Raspunsul ei a fost ceva de genul: "Ce sa invat eu de la niste oameni nebuni!?"
Tu ai avut initial asemenea probleme de a refuza sa accepti ca ai o problema si sa refuzi medicamentatia? Si daca ai avut, ce te-a ajutat cel mai mult sa treci peste ele, sa treci peste aceasta bariera? Eu pe ea deocamdata o vad intr-un cerc vicios: nu ia medicamentele cum trebuie ca nu e bine, si nu e bine ca nu ia medicamentele cum trebuie. Practic ma gandesc ca o internare mai lunga ar putea sa o scoata din acest cerc vicios. Mai e si posibilitatea sa refuze medicamentatia dintr-un orgoliu stupid (e si foarte incapatanata), caz in care nu stiu ce as putea sa fac.
@cosminpr
Sotia dvs a avut o remarca GENIALA dintr-un anumit punct de vedere:
"Ce sa invat eu de la niste oameni nebuni!?"
De fapt daca intra pe forumuri, ar avea nevoie sa ia contact cu niste "nebuni" care au reusit sa revina la normal, adica sa traiasca fara medicamente.
Pot afirma cu certitudine ca ceea ce este considerat in prezent tratament in psihiatrie este doar o varianta prin care se mascheaza foarte elegant simptomele si se cronicizeaza boala.
daca sunteti interesat de abordarea nutritionala a terapiei bolii psihice, puteti sa imi dati un mesaj privat.
Sotia dvs a avut o remarca GENIALA dintr-un anumit punct de vedere:
"Ce sa invat eu de la niste oameni nebuni!?"
De fapt daca intra pe forumuri, ar avea nevoie sa ia contact cu niste "nebuni" care au reusit sa revina la normal, adica sa traiasca fara medicamente.
Pot afirma cu certitudine ca ceea ce este considerat in prezent tratament in psihiatrie este doar o varianta prin care se mascheaza foarte elegant simptomele si se cronicizeaza boala.
daca sunteti interesat de abordarea nutritionala a terapiei bolii psihice, puteti sa imi dati un mesaj privat.
Clara...Aceleasi simptome pe care le descrie tarajbv le-am avut si uneori le am si eu.Saptamana asta o sa ma intorc in tara si probabil o sa merg si la un psiholog pentru ca familia mea nu poate accepta ca as avea aceasta tulburare.
E greu sa ma descriu, niciodata nu mi-a placut sa vorbesc despre mine, nu inteleg de ce...Am avut tentative de suicid si imi pare foarte rau acum.De copila am facut multe lucruri necugetate si poate de aceasta am sentimentul de vinovatie.
Probabil e o forma mai usoara a TAB...sper sa fie numai asta!
E greu sa ma descriu, niciodata nu mi-a placut sa vorbesc despre mine, nu inteleg de ce...Am avut tentative de suicid si imi pare foarte rau acum.De copila am facut multe lucruri necugetate si poate de aceasta am sentimentul de vinovatie.
Probabil e o forma mai usoara a TAB...sper sa fie numai asta!
Dorrsc sa intreb daca cineva a avut manifestari de hipersexualitate in timpul unei depresii care a degenerat in TAB?
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 9sindrom bipolar
- 6cand ai un iubit ce sufera de depresie bipolara
- 5Cum sustinem apropiatii diagnosticati cu schizofrenie
- 41Cum vor cei afectati de TAB sau alte tulburari sa fie ajutati?
- 2Cercetare tulburarea afectiva bipolara
- 4depresie bipolara
- 7Toti cei care au tulburare bipolara se pensioneaza pe caz de boala ?
- 3Tulburarea bipolara
- 2TAB -Afectiune bipolara
- 9TAB - episod mixt
- 4Schimbări de comportament
- 11Sufar de episoade depresive si episoade hiperactive +obsesii.
- 0Pseudotourette si TAB
- 5Tulburare schizofrenica sau tulburare bipolara
- 3Halucinații olfactive!
- 28Tratament depresie Tulburare bipolara
- 1Tratament tulburare bipolara
- 4Tulburare bipolara si autism pensie
Mai multe informații despre: Tulburarea bipolara
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: