Sufar de depresie, ce sa fac?

De cativa ani buni ma confrunt cu o depresie foarte pacatoasa pe care nu o pot invinge. Problema cea mai mare este lipsa de concentrare. Plang usor.Obosesc din orice, chiar si din munci f. usoare. Nu ma mobilizeaza nimic.N-am chef de nimic. Am fost la psiholog si mi-e teama sa mai merg ca nu mi-a facut bine. Dintr-o femeie plina de viata si cu multi prieteni am ajuns sa ma izolez si chiar sa-mi placa asta. Din cauza bolii am inregistrat si destule esecuri pe plan profesional si acum mi-e greu sa-mi mai gasesc de lucru. Am o facultate dar nu stiu daca ma ajuta asta avand in vedere ca nu am apuct sa-mi fac meseria sa cum trebuie niciodata din cauza problemelor pe care le am.
VA ROG AJUTATI-MA!

Draga mea Mona, si eu am probleme de 14 ani, trebuie sa duci o viata usoara si sa faci ce poti si ce iti place, eu nu am reusit sa fac facultate din cauza bolii.
La mine este insa vorba de ceva ereditar, dar momentan si eu trec printr-o stare depresiva, la mine este vorba de schizofrenie, dar o forma atipica, ce imi da voie sa fiu lucida, nu pot insa lucra asa ca stau acasa de 8 ani.
Prieteni nici eu nu prea am, dar am o mama buna care ma ingrijeste.
Nu dispera, ca mare este Dumnezeu, mergi la un psiholog bun cum este doamna Irina Holdevici sau la un psihiatru bun cun sunt: doamna Irina Ana Dan de la spitalul Obregia, poate consulta si la vreun cabinet particular, domnul Florian Tudose de la Spitalul Universitar( municipalul) sau domnul Poalelungi de la Spitalul Militar. Asta in cazul in care esti din Bucuresti.
Este bine sa ne ajutam si cu medicamente, dar nu prea multe, calea de mijloc este cea mai buna.
Nu uita ca daca te ingrijesti depresia nu tine vesnic. Nu intra in panica, desi starea este neplacuta, eu stiu cum este. Esti o persoana mai sensibila, cu sentimente varioate, care probabil a obosit putin nervos, sfatuieste-te cu un specialist cumsecade si trebuie sa ii dai de rost starii acesteia.
La nervi este importanta odihna, hranirrea si vitaminizarea in special cu b-uri, linistea si in general o viata echilibrata.
Eu iti doresc numai bine si sanatate si asculta un om patit, starile astea sunt pasagere, chiar daca din cand in cand revin, nu sunt vesnice. Numai bine!

Problema e ca nu prea pot sa duc o viata usoara.Am o familie si un copil pe care tb. sa-l cresc si sa-l educ. Trebuie cumva sa ies din starea asta si sa-mi gasesc ceva de lucru pentru ca altfel nu supravietuiesc. Multumesc mult pentru sfat dar am stat si eu cumva pe tusa cum se spune si nu mi-a fost mai bine, ba mai mult urlam de plictiseala nu mi-e felul sa stau degeaba si sa fac doar ce-mi place. as vrea sa fiu ajutata daca se poate in conditiile astea. Imi trebuie o terapie de suport din cauza esecurilor inregistrate profesional. Cu psihologul am discutat cate ceva dar nu mi-a fost bine pe termen lung ba chiar m-a dat peste cap cumva. In privinta medicilor recomandati eu nu nu sunt din Bucuresti asa ca. Multumesc oricum. E bine cand mai stii pe cineva ca are probleme ca ale tale.

Avand in vedere ca eforturile de a va descurca de una singura cu depresia nu au dat rezultate cel mai bine ar fi sa apelati la un psihoterapeut sau psihiatru, in functie de gravitatea problemei. Uneori pe termen scurt psihoterapia poate crea senzatia de " mai rau", dar pe termen lung psihoterapia va poate ajuta. S-ar putea sa fie nevoie de o psihoterapie suportiva, insa este necesar sa va prezentati la un cabinet pentru a putea face ceva pentru problema dvs. dr. Oana Maria Popescu

Este foarte adevarat ca fiecare om isi gaseste echilibrul propriu si ca ce este valabil pentru mine poate nu se potriveste pentru altul.
Totul este sa nu intri in panica si sa te menajezi, pe cat este posibil si sa iti ajute Dumnezeu sa gasesti un serviciu bun!
Multa sanatate!

mama mea a divortat si a avut de crescut doi copii mici (7 si 6) de una singura, fara ajutor financiar. iaca cum a facut: ii placea sa picteze si sa impleteasca si a pictat felicitari si lea- vandut si a impletit diverse si le-a vandut si a reusit sa creasca fetele adik pe noi si acum are de toate si e perfect.
tu esti norocoasa ca ai un copil si un barbat alaturi.
incearca sa faci in fiecare zi (macar 5-10 minute) ceva care ti-a placut cand erai mai la varsta copilariei si vei vedea ce frumos poate fi.
inca un lucru care te poate ajuta este sa faci plimbari 5-10 minute printr-un parc mai ales ca vine primavara si cu timpul va deveni din ce in ce mai placut.
mai ajuta cateva exercitii de intindere a muschilor si de relaxare activa (prin exercitii de gimnastica). eu stiu pe propria-mi piele ca face minuni.
mult noroc si sanatate.

draga mona!
te rog spune-mi cum reactioneaza familia ta in fata acestei probleme! si eu am un sot si un copil, iar sotul meu imi spune ca divorteaza de mine daca ma mai vede bolnava. sunt in tratament din mai, dar el s-a saturat pt ca m-am izolat total si spune ca nu mai e fericit! cum sa fac sa pot iesi din nou afara??? am impresia ca toata lumea ma vorbeste pe la spate!! cred ca am inceput sa devin si paranoica!! m-am saturat!! ma simt f obosita!!

Draga lacra_laki,
familia mea reactioneaza ca si la tine foarte prost si, ii inteleg. Si barbatul meu a zis ca divorteaza si, nu o data. Incerc pe cat se poate sa ma descurc singura. Am copilul si pt el tb sa fac orice. M-am simtit si eu folosita. La toata problema ta trebuie sa ai RABDARE si vb cu medicul tau despre problemele de acasa., poate te ajuta.
Tu urmezi un tratament si e bine, eu nici atat nu fac. Nu reusesc sa-mi pastrez nici un serviciu ca sa am bani sa dau pe consultatii.
Am invatat o viata si, fiindca am problemele pe care le am, nu reusesc sa inaintez si asta crede-ma ca ma termina. Aici eu nu sunt inteleasa si mai ales sustinuta!
Incearca sa faci lucruri care sa-ti faca placere si daca poti ia-l si pe sotul tau la medic, sa i se explice ce e cu tine, poate asa te va intelege.
Simt si eu de multe ori ca pierd nordul, cum se spune, dar incerc sa revin la normal prin rabdare.
E posibil sa muncesti mult si sa uiti ca tb sa te mai si rasfeti dar in problema noastra asta e esential!
Mie mi-a mers mai bine cand am facut efort fizic, cel intelectual ma oboseste si, iti recomand si tie.
Te pup, mai vorbim.

draga mona
iti multumesc pt tot ce mi-ai scris! sotul meu nu poate intelege aceasta boala. acum am inceput sa-l mint ca imi este bine si ca nu mai am absolut nimic. ma simt coplesita, mai ales ca nu pot vorbi deschis cu el. noi nu mai vorbim deloc! incerc sa ma ocup de copil care are 11 ani si atat! nu am pe nimeni care sa ma inteleaga si sa ma sustina!
te pup!

Buna!
Ma bucur ca ai citit deja comentariul si sper sa-ti foloseasca.
Inteleg ca sotul tau nu mai vrea sa mai inteleaga situatia, ideea e ca, daca dureaza de ceva timp, ii este si lui greu. Nu vreau sa il disculp dar fac comparatie cu barbatul meu care e medic si, s-a saturat de problemele mele. Crede-ma ca nu ii este usor. Daca unui om care cunoaste situatia ii vine sa se tot duca, dar unuia care nu stie despre ce este vorba? Nici eu cu el nu mai vorbim, (casnicia noastra a luat-o razna rau) dar nu pot sa-i cer mai mult, pentru ca eu daca eram in situatia lui nu aveam nici in jumate rabdare. Eu din cauza bolii nu prea mai am prieteni si nici nu am cu cine vb. Sincera sa fiu mi-e si teama sa vb cu prietenii de problema asta. Incerc sa merg inainte si cand voi dispune de ceva bani voi merge la terapie. Am mai fost dar cu mici rezultate ba mai mult mi-a facut prin unele locuri mai mult rau decat bine. Din cauza asta mi-e frica teribil sa mai merg la psihoterapeut.
Cred ca ar trebui sa vezi de copil dar, sa fii atenta sa nu-i transferi si lui problemele tale! Copiii simt imediat cand ceva nu e in regula cu mama!
Daca vrei mai vb si astfel ne va fi mai usor la amandoua.
Te pup!

draga mona!
cata dreptate ai! daca vrei sa mai vorbim sunt aici! multa sanatate!