Sotul meu ma mai iubeste sau nu?

Sunt impreuna cu sotul meu de 11 ani, casatoriti de 5ani jumate, avem un baietel de 2 ani jumate si cam de asta vara am inceput sa realizez ca s-a racit fata de mine. Initial am zis ca are pe altcineva, tot insistam sa-mi spuna ce se intampla, el nu zicea nimic clar, dar din cand in cand mentiona ca nu suntem de acord unul cu celalalt la dieferite subiecte de discutie.. Eu am facut o depresie urata dupa nastere ( ne-am chinuit 3 ani pt copil, am avut 2 sarcini extrauterine, in fine..) si de atunci, eu am crezut ca m-am vindecat, de fapt, am intrat intr-o perioada in care nu mi-a mai pasat de nimic; tot timpul eram obosita, ma plangeam de toate, la munca nu aveam chef de nimic, nu ma mai aranjam aproape deloc, eram f geloasa si il frecam mereu cu telefoanele :"unde este?", "cand vii?""de ce intarzii atat.?"..In final, acum o saptamana si un pic, dupa insistente si plansete (pt ca plangeam mereu, sufeream enorm ca e rece cu mine si ma ignora) mi-a zis ce are : s-a racit pt ca eu am fost egoista toti anii astia, pt ca orice faceam nu tineam cont si de parerea lui, pt ca s-a saturat sa ma vada plangand tot timpul si fara alte scopuri in viata..Atunci am realizat ca are dreptate, si ca trebuie sa ma adun! L-am intrebat daca mai avem sanse impreuna, pt ca imi spusese ca s-a gandit si s-a razgandit de vreo 2 ori daca sa plece sau nu...si mi-a zis ca " sa ma adun" si o sa fie bine! Imi zice ca inca ma iubeste si ca, n-are de gand sa plece daca o sa ne revenim, dar imi da semnale diferite : pe de-o parte imi zice ca ma iubeste si nu vrea sa plece, apoi il vad asa rece acasa, seara. Are zile cand comunicam f bine si ne simtim bine, apoi deodata parca se inchide in el..
Mi-a zis ca o sa fie bine, dar atunci cand mi-a zis tot ce e cu el, a zis ca daca nu se schimba lucrurile, in momentul ala, nu ne vede avand un viitor impreuna si ca oricum o sa ramanem legati prin copil si anii petrecuti impreuna!
Nu stiu ce sa mai cred...l-am intrebat si daca nu ma minte cand imi zice ca ma mai iubeste, si ca avem o sansa, macar sa nu sper degeaba si a zis ca nu ma minte..
Eu de o saptamana m-am schimbat total, sunt mai vesela, ma port frumos, sunt atenta cu el si cu toata lumea, imi vad de casa si de munca, n-am mai plans in fata lui, desi sunt terminata, am momente cand simt ca un rau fizic gandul ca ar putea sa ma paraseasca..il iubesc atat de mult dupa atatia ani si nu stiu cum as putea trai fara el! El pare ca vede schimbarile, poate nu ii vine sa creada ca poate dura schimbarea, nu stiu, va rog, dati-mi sfaturi!
Ce se intampla? e de bine, e de rau? ce sanse mai am? ce sa fac??

Multumesc pt raspuns. De s-ar putea, ar fi nemaipomenit, doar ca avem si probleme financiare, iar acest lucru e exclus. Eu 2 luni nu mi-am luat salariul pt ca n-a mers afacerea, abia luna asta am luat un minim, iar din cat castiga el avem de platit, rate, cheltuielile casei, nu ne mai ramane mai nimic.
In plus, i-am propus sa mergem la munte 2-3 zile luna viitoare si s-a uitat la mine ca la nebuni. Mi-a zis ca eu chiar nu vad ca n-avem cu ce, continui sa fiu nu gandesc rational (imi reprosase si ca ma gandesc numai la ce e mai bine pt mine/noi si nu vad realitatea). Apoi am incercat sa-i fac o surpriza cu lumanari, cina, melodia noastra...a fost f surprins! a zis ca e frumos, dar e prea repede pt asa ceva, s-o luam incet, apoi m-a pus sa inchid melodia noastra pt ca mi-a zis ca ii da o senzatie de tristete..m-a durut, dar am inghitit in sec si ne-am vazut de cina..am vb toata seara si ne-am simtit bine vorbind..si atat.
Pe mine ma dispera cum azi se poarta mai cald, mai bine-dispus, ca maine sa fie iar rece si retinut..acum e plecat in delegatie de ieri, inafara tarii, mi-a trimis sms ca a ajuns cu bine, si nu mi-a mai dat nici-un tel ieri(de obicei suna dupa cina). Azi dim. am sunat eu si mi-a zis ca e ok, dar era tot asa, retinut.
Nu stiu nici eu cum sa ma mai abtin, imi vine sa plang intr-una, ma abtin de fata cu cel mic si restul lumii, dar ma simt ca intr-un carusel: azi sunt fericita ca mi-a dat semne bune ca apoi sa ma doara sufletul ca ma ignora..l-am mai intrebat daca simte ca e mai bine in ultima vreme pt noi sau daca i-au mai trecut gandurile negre, si el mi-a zis :"da esti culmea!". Nesiguranta asta ma omoara, nu stiu dc o sa rezist mult in ritmul asta..poaye vreau prea mult, prea repede..Sfaturi, va rooog!!!

Buna ziua,

Pocoyo, te consideri singura vinova in aceasta situatie? Cu ce exact ai gresit fata de sotul tau? Nimeni, in locul tau, nu ar considera acesta situatie usoara, dar e important sa isi asume fiecare partea lui. Aminteste-ti ca pentru un accident e nevoie de doi.
Multa bafta!

El mi-a spus ca de-a lungul acestor ani m-am purtat egoist, ca nu am tinut cont de parerile lui si ca, in ultima vreme, de vreun an, doi aprox nu mai aveam nici-un scop. Am renuntat la un loc de munca din motive personale, mi-am facut propria firma, dar care nu mergea grozav, nu aveam tragere de inima nici sa ma zbat prea mult, de casa nu prea ma mai ocupam, ma plangeam mereu ca sunt obosita si il stresam intr-una cu telefoanele si gelozia mea ( de cand am obs ca s-a racit de mine, l-am banuit ca ma inseala, desi nu imi dadea alte motive s-o cred) si reprosurile ca nu e niciodata la timp acasa (desi stiam sigur ca sta la birou si nu in alta parte). Cu alte cuvinte, dependenta mea totala de el, fara sa dau si eu ceva inapoi, l-a indepartat..cam asta a vrut sa spuna..

Nu cred ca ar accepta terapie de cuplu..e genul introvertit care nu lasa pe nimeni sa-i afle gandurile si trairile, cu atat mai putin un strain..

Sunt intr-o stare cumplita..tata, diagnosticat cu cancer anul trecut in aprilie, s-a stins saptamana trecuta, neasteptat de repede! el mi-a fost alaturi zilele alea.. acum, ma lupt cu depresia provocata de pierderea tatalui meu, si in plus, am cosmaruri cu el, cum ma anunta ca ma paraseste! nu stiu cum o sa rezist in continuare..fac psihoterapie saptamanal, dar ma ajuta pe moment...Iar el...in ultimele zile ma mai mangaie pe fata cand ma vede cum ma lipesc de el, dar asta numai cand ma apropii eu..Am atata nevoie de afectiunea lui..e asa de greu!!! Nu stiu cum o sa fie mai departe, psihoterapeutul imi spune ca important e ca a ramas langa mine, si ca inca este langa mine...si sa nu mai gandesc asa radical si asa departe...dar cand el a pus in discutie aceasta posibilitate..cum pot sa traiesc cu amenintarea asta deasupra capului ??!

Buna seara.
Pocoyo, tot ceea ce ai postat mai sus sunt acuzatiile sotului tau.Astea le-am inteles. Eu te intrebam cum anume crezi tu ca ai gresit? Nu ce crede el. Mie mi se pare ca o depresie postnatala, un bebelus solicitant si un tata bolnav de cancer sunt suficiente motive sa rastoarne pe oricine. Este sotul tau consient de acest lucru? In afara faptului ca te mangaie pe cap, cum altfel iti arata ca doreste sa fie bine? sau te lasa doar pe tine? Vad ca tu incerci, tu te duci la terapie, tu faci cine romantice si invitatii. El pare ca sta deoparte si te puncteaza. Cand ti-a adus ultima oara flori? Cum anume ultima oara a aratat ca esti sotia lui, pe care poate n-o mai vrea, dar o respecta?
Nu-ti mai fie teama de viata ta si de viitor, indiferent ce-ti aduce e al tau.
Numai bine!

acum o spatamana intr-o seara in pat sotulmeu dp.6 ani de casnicie, 10 de cand suntem impreuna mi-a spus: nu te iubesc!!!sec, fara regret.L-amintrebat de unde si pana cand? de ce acum? dc. aveam probleme in casnicie de ce eu nu le-am vazut.
Avem probleme la servici, firma noastra merge greu, am acumulat datorii dar acasa intre noi am simtit ca e bine.Anul trecut a murit o prietena apropiata fulgerator, acel moment a schimbat cusrsul vietii noastre, sotul meu s-a speriat ca poate si el murii subit ca a picat in depresie.I-am spus sa mearga la doctor dar nu vrea.
Acum pe langa toate vrea sa ne paraseasca pe mine si pe fiica noastra de 2 ani pe care am avut-o dp. ani grei de incercari si tratamente.Nu-mi vad viata fara el, totul e un vis urat pt. mine, Inteleg prin ce treci, nu poate trece 5 minute fara sa ma gandesc ca-l pierd, ca-mi voi creste copilul mult dorit singura, fara tata.
Ma respinge cand ii spun ca-l iubesc si nu vreau sa-lpierd.Zice ca nu are pe nimeni, sa lasam timpul sa treaca si vom vedea/
Ce ma fac fara el, e singurul om caruia i-am spus ca-l iubesc, il vreau pt. toata viata.

Buna ziua.AM MARE NEVOIE DE AJUTOR!!!Am 23 ani si m-am casatorit la 20 ani cu un baiat de care m-am indragostit nebuneste.A fost primul barbat din viata mea si am cu el doi copii minunati.Totula fost ok intre noi pana acum 1 an si ceva.Vreau sa va spun ca m-am mutat din oras (unde m-am nascut) si stau cu soacra pentru el.Lucrul cara ma deranjeaza la el e ca nu a schimbat nimic in viata lui de cand ne-am casatorit, eu am renuntat la viata de oras pentru el si m-am mutat intr-o casa care nu e a mea unde am conditii foarte proaste fata de ce aveam la parinti, m-am mutat cu serviciul la el in sat, am renuntat la prieteni, la religie(acum sunt catolica), in concluzie am renuntat la multe pentru a fi cu el.In schimb el nu a facut nimic, a ramas cu mama lui unde ma tine si pe mine.Vreau sa va spun ca am acceptat sa dormim impreuna cu mama lui in camera timp de 6 luni(chiar la inceputul casniciei).Va dati seama ce chin a fost pentru mine.Dupa nunta n-am plecat nicaieri sa fim doar noi doi.In primul an am plans mult pentru ca nu eram doar noi doi, plangeam mai mult pe ascuns sperand ca lucrurile se vor indrepta.Dupa ce am nascut primul copil am inceput sa vad altfel lucrurile.Faptul ca nu am mers nicaieri sa ne petrecem un timp al nostru de care sa ne amintim mai tarziu, faptul ca stau cu soacra ma face sa cred ca sotul meu nu ma iubeste pentru ca nu simte nevoia sa fim doar noi.Mai important este faptul ca parintii mei ne-au dat o casuta facuta in 2000 langa oras (la vreo 5 km), eu stand acum la 35 km de oras.Am inceput sa o modernizam dar nu-l vad pe sotul meu sa mearga acolo, nu se deslipeste de mama lui si de locuile natale.
In plus de 1 an si ceva ma face grasa, rade de mine iar daca ii spun ca ma deranjeaza imi spune ca glumeste.Nu stiu ce sa cred.Recunosc ca m-am scarbit de viata pe care o duc "pe usile altuia" si ama inceput sa-i vorbesc si eu foarte urat.Uneori cand ma saturam de atitudinea lui ii spuneam ca n-are rost sa mai traiesc, ca mai bine ma sinucid.Nu credeam neaparat ceea ce spuneam dar simteam ca asa ma descarc.Banuiesc ca sunt depresiva dar chiar mi-a ajuns la os statul cu soacra si traiesc cu gandul ca niciodata nu vom fi o familie normala si imi este si mai mult teama ca nu ma iubeste, ca u m-a iubit niciodata.
Dumneavoastra ce credeti?Cum ar trebui sa procedez?

cred ca ar trebui sa incepi sa te iubesti pe tine nebuneste si apoi pe ceilalti... cand o sa te iubesti pe tine suficient de mult, e foarte posibil sa inceapa sa te iubeasca si sotul tau...

Cand spui sa ma iubesc pe mine te referi la faptul ca ar trebui sa ma ingrijesc mai mult sau la faptul ca nu trebuia sa renunt la vechiul stil de viata?

ma refer la faptul ca trebuie sa pui accent in primul rand pe tine, pe ce iti doresti tu... e clar ca schimbarile pe care le-ai facut pana acum au fost impotriva dorintei tale, ba mai mult le-ai vazut ca pe un sacrificiu temporar asteptand in schimb de la sotul tau in mod tacit, sa faca si el schimbari de dragul tau...ei bine, am o veste foarte proasta: oamenii nu se schimba!! decat in cazuri cu totul exceptionale cand motivatia e f puternica si vine din interior nu ca o constrangere exterioara...

ca dovada: schimbarile facute de tine, in loc sa imbunatateasca lucrurile mai mult au generat conflicte iar tie o gramada de frustrari care au inceput sa rabufneasca... iar schimbarile din partea sotului nu exista pentru ca nu e motivat sa faca aceasta schimbare... el se simte foarte bine asa cum este.

prin urmare, gandeste-te la tine, accepta ce poti accepta si lupta impotriva a ceea ce nu poti accepta, dar nu-i mai cere sotului ceea ce nu vrea/ nu poate sa dea...

Merci mult pentru sfaturi!

Doamna psihoterapeut, va multumesc ca ati acordat atentiei mesajului meu.Am sa va raspund spunandu-va ca sotul meu este singurul barbat din viata mea.Inainte sa il cunosc am avut relatii dar fara implicari sexuale si faptul ca el a fost primul m-a facut sa raman la el.Am crescut intr-o familie mai conservatoare si de aceea gandeam asa.Ma ingrozea gandul ca ne-am putea despartii si mi se parea ca daca se va intampla viata mea ar fi distrusa pentru ca nu vroiam sa ajung la al doilea. Toate sacrificiile le-am facut pentru ca il iubeam si credeam ca si el va face la randul lui la fel.Uitandu-ma in urma cred ca am gresit pentru am fost prea naiva( eram genul de om care vedea viata in roz, eram foarte optimista) crezand ca pot avea o casnicie fericita.Pe langa faptul ca il iubeam enorm el era si de aceeasi profesie cu mine( cadre didactice) si de aceeasi vedeam iar un avantaj in chestia asta.
Nu stiu daca imi propuneam sa obtin ceva in urma sacrificiilor facute ci pur si simplu le faceam pentru ca imi placea sa-l fac pe el fericit.Nu stiu ce sa cred pentru ca mi-e teama sa nu fii fost prea copila atunci iar acum cu doi copii si cu greutatile de rigoare sa ma fi trezit la realitate acum.

lucia liana, ai crescut la oras si stii foarte bine ca omul potrivit nu apare neaparat din prima relatie. poate apare la a 10-a... dar voi aveti deja copii si cred ca nu vrei sa risti in primul rand linistea si fericirea lor.


v-ati luat cam tineri si ai dat de greu repede. e si el probabil prea tanar si de aceea nu vrea sa se dezlipeasca de mama, asa ca nu incercasa il fortezi. sau macar sa nu simta asta. in schimb cand argumentezi, incearca sa ii atragi atentia ca puteti face mai multe pt copiii vostri daca te asculta si pe tine. poate asa realizeaza ca si el este adult acum si ca deciziile trebuie sa le luati impreuna.


nu dramatiza cand discutati si lasa-i impresia ca esti mai "matura" decat el.

stii, sentimentele astea de dragoste arzatoare care nu tine cont de piedici se vor estompa in timp. la alte varste iti va trece "amorezeala" si vei privi obiectiv omul de langa tine.

nu te agata de faptul ca e primul barbat din viata si vrei sa fie si singurul. era mai bine daca aveai ceva experienta inainte sa te arunci cu capul..inainte...

In momentul de fata sunt o persoana foarte confuza.Sunt casatorita de 3 ani de zile, de 6 ani suntem impreuna.Acum 2 luni si jumatate terminasem de mobilat apartamentul, sotul meu s a asezat la masa si mi a spus ca s a plafonat in relatia asta.Ca facem acelasi lucru.Noi suntem 2 persoane foarte plimbate, care s au inteles nemaipomenit de bine.Avem 25 de ani, am urmat aceeasi facultate.Eu nu am dat atentie prea mare cuvintelor sale, insa el se racea de mine pe zi ce trecea.Venea de la munca foarte incruntat, iar cand ma vedea pe mine parca ii pica cerul in cap.Am facut o criza de nervi cand mi a spus din nou ca lui nu i mai place relatia noastra si ca vrea o pauza.M a silit sa plec din noul apartament acasa la parintii mei.Am rezistat o saptamana insa tatal meu a mers sa vada de ce el nu a fost in stare sa ma sune macar.Sotul meu i a explicat ca el nu si vede viitorul cu mine pentru ca am facut in 6 ani de zile 3 crize de nervi si am fost posesiva.Voia sa ma mut in alta parte, insa tatl meu nu a fost de acord intruncat si el ne a ajutat cu bani la achizitionarea casei.S au certat, iar eu m am intors acasa la sotul meu.Mi am rectificat toate greselile, l am lasat in club pana dimineata, am facut tot ceea ce a zis el.Cand am facut lucrul asta a venit si m a luat in brate, m a pupat, dar a doua zi a luat o de la capat.Acum m a exclus si din firma(noi lucram in acelasi domeniu si pornisem amandoi la drum cu ajutor de la tatal meu).Este unic asociat.Am inteles ca trebuie sa mi caut si de munca in alta parte, insa se poarta foarte urat cu mine.Abia mi vorbeste, sta numai la birou, de dimineata pana la 11 noaptea, se irita pentru orice cuvant pe care l scot pe gura, imi spune doar ca este instabil, gol si pentru el viata in momentul de fata este firma sa.Doarme separat, nu ma lasa nici macar sa l pup, e cu totul alt om!!!Nu il recunosc.Munceste foarte, foarte mult insa am impresia ca incearca sa ma raceasca si pe mine de el, A avut zile in care nici nu mi a raspuns la telefon.Nu ii mai pot ajunge la suflet deloc.Il iubesc mult ca altfel mi as fi luat de mult talpasita.E foarte greu sa ai emotii cand vine acasa pentru ca nu stiu cum o sa reactioneze.Am impresia ca ma uraste.Ma trateaza cu indiferenta si ignoranta.Mi e atat de greu sa il mai inteleg!Ma doare sufletul cand vad ca este atat de rece!Isi iubeste munca mai mult decat familia!

jjoanna21, parerea mea e ca ar trebui sa va despartiti dar tu spui ca-l iubesti. Esti absolut sigura ca munceste atat si ca nu isi petrece timpul cu altcineva?Cum sa te trimita la parinti?De ce n-a plecat el daca avea nevoie de o pauza.Cred ca ar trebui sa-l intrebi de ce s-a ajuns aici sau sa te gandesti tu care sunt motivele.E mai usor de rezolvat o problema atunci cand ii stii cauzele.
Poate nu te mai iubeste si vrea sa fii tu aceea care pune punct, poate n-are curaj s-o faca (desi ma indoiesc atata timp cat are curaj sa se poarte urat cu tine).Te sfatuiesc sa nu mai faci crize de nervi pentru ca barbatii o iau mai tare la fuga cand vine vorba de asa ceva din partea unei femei.Incearca sa porti o discutie cu ei in care sa fiti calmi amandoi pentru a ajunje la un consens.
Pentru tine nu crezi ca ar fi mai usor sa o iei de la capat fara el decat sa ramai intr-o relatie care nu-ti face decat rau?Gandeste-te ca esti tanara si ai timp.Daca pune el punct peste vreo 10 ani ce faci?
Mi-e din ce mi-ai zis nu inteleg decat doua lucruri:
- ori chiar sta foarte prost psihic, caci se mai intampla sa nu stii ce vrei si incearca sa se izoleze de tine;
- ori nu te mai iubeste si chiar ii place sa te chinuie;
Incearca cumva sa faci cei mai bine pentru tine si-ti spun asta pentru ca am facut si eu cei mai bine pentru sotul meu dar am ajuns ca eu sa fiu nefericita.Tu poti schimba ceva pt. ca inca nu ai copii.E o vorba in popor:"Boala lunga e moarte sigura"

lucialina

m-ai lasat fara cuvinte:) in sensul bun al expresiei, bineinteles

esti atat de ferma si de hotarata in ceea ce spui, ca parca nu ai fii aceeasi persoana care a postat cu ceva vreme in urma, sa inteleg ca ai luat taurul de coarne si ai rezolvat problema in care te aflai? cum ai facut asta? ce anume te-a ajutat?

impartaseste-ne si noua din experienta ta, sunt sigura ca sunt multe de invatat!

buna seara!nu sunt casatorita dar in schimb sunt intr-o relatie cu un baiat de 11 luni cu care pana acum vreo 2-3 luni parea totul ok.problema de la care s-a plecat initial era gelozia lui excesiva, noi locuim in camine pt studenti, la universitati diferite si de la inceput relatiei am fost nedespartiti.asa a intervenit si gelozia asupra colegilor lui de camera si asupra oricarui baiat ce intra in contact cu mine.sunt o fire mai sensibila si nu ma pot descarca decat plangand iar chestia asta il irita si face crize de nervi in acele momente.el spune ca ar face orice sa nu mai plang.dar anumite lucruri ma dor iar el nu vede acest fapt.asa si cum va spuneam de cateva luni parca nu mai este el, cu toate ca suntem mai tot timpul impreuna nu mai suntem noi, a intervenit rutina iar orice lucru spus de mine il irita maxim, daca spun ceva imi intoarce vorba, spune ca nu ne mai intelegem, ca ne certam zilnic, ca nu imi convine nimic la el, ca orice face ma deranjeaza si tot asa.eu am fost cu sesiunea si am devenit mai stresata, mai recalcitranta si orice lucru ma deranja in acele momente.acum ca am terminat sesiunea parca el s-a schimbat total, ma expediaza repede, nu ma ma alinta tot timpul cu toate ca i-am reprosat in nenumarate randuri chestia asta.mie imi place sa fiu alintata in exces iar el nu are treaba cu asa ceva.il iubesc enorm si nu imi vad viata fara el, din toamna vrem sa ne mutam impreuna daca ne gasim ceva de lucru.ideea e ca asta vrea si el sau asa imi spune ca daca ne gasim de lucru ne vom muta, dar parca spune chestia asta din obligatie. asta ma sperie dar pentru el as face orice.vreau sa inteleg ce e cu mine, poate gresesc eu, poate nu mai suntem ca la inceputul rel dar nu vreau ca problemele sa se accentueze, ma gandesc ca la un moment dat in stilul care mergem ne vom raci de tot si nu vreau asta.va rog ajutati-ma sa mentin o relatie pe linia de plutire.am uitat sa mentionez el e un tip foarte haios si face glume din orice, pe mine anumite glume la adresa mea ma deranjeaza iar daca ii spun incepe sa comenteze ca nu imi convine nimic, ca nu il mai iubesc, ca stau cu el din obisnuita.mi-e frica de acest lucru pentru ca se spune ca de obicei cine scuza se acuza si nu vreau ca el sa stea cu mine doar din simpla obisnuita.vreau sa fie totul ca la inceput iar el imi tot spune, iubirea se plafoneaza la un moment dat, nu mai e totul ca la inceput, te iubesc dar ne-am maturizat.daca de acum s-a plafonat mai incolo ce o sa mai fie?...va rog din tot sufletul ajutati-ma ca nu mai vad zile senine decat tachinari urate si parca incet incet intru intr-o depresie iar relatia se duce pe apa sambetei.il iubesc si cred ca ma iubeste dar nu stiu ce s-a intamplat cu voi.va multumesc si va rog ajutati 2 suflete ratacite.

Si eu sunt impreuna cu sotia mea de 13 ani si suntem casatori de 12 ani. Avem si un copil in virsta de 8 ani. De-a lungul casniciei noastre, nu m-am purtat tocmai frumos cu sotia mea, in sensul ca o mai jigneam. De inselat nu am inselat-o niciodata. Eu fiind o fire mai energica, aproape seara de seara, ma duceam la ea, sugerindu-i sa ne culcam impreuna. De foarte multe ori ma refuza, alte ori ma simteam ca un obiect, asta in ultimul timp. De-a lungul timpului, i-am spus de nenumarate ori ca o iubesc, nu stiu daca ea mi-a spus vreodata asta, sau daca am simtit acest lucru din partea ei. Cind vream sa o string inbrate sau s-o sarut macar si pe obraz ma respingea. Eu fiind si foarte gelos, am inceput a o cauta in telefoane, si de cite ori vorbea cu un barbat, o acuzam ca ma inseala. Ea de multe ori facea crize de nervi, dupa care izbucnea in plins. La virsta de 23 ani si-a pierdut ambii parinti, la un interval foarte scurt intre ei, nu era nici in relatii prea bune cu sora ei la momentul acela, avusese si o deceptie in dragoste atunci. Deci o multime de probleme, intr-un timp foarte scurt. La jumatate de an, de la decesul parintilor ne-am cunoscut, incercind s-o fac sa uite de necazurile avute, sa fiu un sprijin si sa fiu umarul pe care poate plinge si se poate baza.. Acum in ultimul timp, in unele dintre certurile noastre mi-a spus ca sta cu mine doar pentru copil, , ca daca s-ar indragosti de cineva mi-ar spunne si ca ce ar fi o problema daca s-ar indragosti?, si ca se va iubi mai mult pe ea deacum incolo, si va avea mai mult grije de ea deacum incolo. Mi -a dat si un termen de schimbare de un an, termen pe care ulterior nu a mai recunoscut ca mi l-a dat pentru a ma schimba, sa nu mai fiu gelos, si a nu o mai controla prin telefoane, geanta. Am inceput sa-i arat mai multa afectiune, a-i spune cuvinte frumoase, a-i face cadouri, a-i face cine romantice, a face treaba prin casa, a gati, ceea ce nu faceam inainte. Noaptea cind dormim incerc s-o tin in brate, ceea ce nu prea am facut pina acum 2 ani, a zis ca s-o lasa sa se obisnuiasca, si ca timpul va decide daca ma va mai iubi vreodata. Nu stiu ce sa cred. Mai are vreun rost sa continui casnicia asta?, sa astept timpul sa decida, daca mai pot intra in inima ei? Din partea mea eu imi dau toata silinta, in schimbarea pe care sunt dispus s-o fac pentru ea, in a-i arata iubirea mea sincera, dar citeodata gindindu-ma la viitor parca mie frica ca ar putea zice gata stop, m-am indragostit, am plecat. Cel mai mult sufera copilul nostru, cind ne certam. Ne si zice ca daca noi divortam isi ia parinti de-ai 2-lea. Il iubesc pe copil, mai mult ca pe viata mea. imi iubesc deasemenea si sotia foarte mult. In momentele astea nu mai sunt sigur, daca sotia mea imi ascunde ceva sau chiar ar vrea sa trecem peste problemele astea. Astept o parere, un sfat, orice din partea d-voastra, sunt binevenite

Desi nu sunt de specialitate ma pot exprima din punctul de vedere al unei femei draga Gei noi femeile simtim nevoiea de o evolutie continua, este foarte clar ca sotia ta nu este multumita de faptul ca nu si-a acordat mai multa atentie in ultimi anii si isi doreste o transformare din acest punct de vedere, o viata mult mai intensa traita.Ajut-o sa depaseasca momentul si sa participi la construirea acestei transformari pe care si-o doreste dar sa -i dovedesti ca numai de tine se poate indragosti deoarece tu si numai tu esti nucleul echilibrului ei de care ea are nevoie neconditionat si tu esti barbatul care merita sa fi iubit numai de ea pentu tot ceea ce faci si demonstrezi ca faci pentru ca ea sa se simta implinita. Iubire poti simti doare pentru cel care daruieste si ti se daruieste

Buna ziua, acum 3 saptamani sotia mi-a spus ca nu mai simte pasiune pt mine, suntem impreuna de 6 ani si cununati civil de 3.. pana acum 3 luni timp de aproximativ 2 ani nu am reusit sa imi gasesc un loc de munca stabil..odata rezovat acest lucru am crezut ca totul va fi bine. Reprosurile ei ar fi ca in acei doi ani ea a fost stalpul pt mine, (eu nu m-am comportat intr-un mod tocmai afectuos in tot acest timp de 2 ani, punand totul in carca lipsei unui job, ceea ce este si adevarat) iar ca acum cand se pare ca eu mi-am revenit nu o las si pe ea sa cada, am devenit afectuos si mult mai atent cu ea ceea ce invoca ca a dus la declansarea confuziei daca ma mai iubeste sau nu, cu alte cuvinte sunt egoist, continui sa ma gandesc numai la mine! De vreo 4 luni am dat dovada de o mare gelozie si un control asupra ei, totul fiind declansat de un teambuilding in care a fost si unde era sa se intample ceva...desi am primit sfaturi sa uit nu ma pot abtine de a o intreba..
Am avut o prima sedinta la psiholog, urmeaza sa vina a 2a.. ea a propus, eu am acceptat..am ramas cu multe semne de intrebare dar sper ca toate sa se rezolve..nu vreau sa o pierd dar nu stiu cum sa ma comport in momentul actual.
Va multumesc si astept raspunsuri!

buna..sunt impreuna de 4 ani cu persoana cu care vreau sa imi intemeiez o familie...dar este o problema: nu se intelege cu cumnatii lui si mereu imi reproseaza ca s-a saturat..stam impreuna..si as vrea sa stiu ce sa fac sa ne fie bine..Multumesc

Am 32 de ani, il cunosc pe sotul meu de 6 ani jumate si suntem casatoriti de 5 ani... Am avut de la inceput o relatie extraordinara, totul era ca un vis, ne iubeam nebuneste, el ma adora iar eu nu vedeam viata fara el...Tot timpul am avut impresia ca suntem sortiti unul pentru celalalt, ca nu exista cuplu mai inchegat decat al nostru...dar fericirea mea s-a naruit intr-o singura secunda. Acum doi ani am inceput sa facem demersurile pentru a ne lua un apartament cu imprumut de la banca, ne-am chinuit mult dar am reusit si din februarie 2010 avem casuta noastra, am stat cu chirie pana sa ne cumparam apartament, apoi in mai 2010 ne-am mutat la noi "acasa", am fost atat de fericita si el era mandru de realizarea noastra, pt ca nu am avut niciodata o situatie materiala extraordinara, dar ne-am descurcat cum am stiut noi mai bine, cand ne-am mutat aici eu mi-am pierdut serviciul, el m-a sustinut foarte mult dar eu eram cazut psihic si-mi venea greu sa accept ca am invatat atat si nu pot sa-mi gasesc un loc de munca decent...In fine, am trecut prin perioade foarte grele, perioade care, am crezut eu ca ne-au apropiat si mai mult, dar n-a fost asa. intr timp mi-a gasit un loc de munca foarte buna, dar foarte solicitant (muncesc aproape 12 ore in fiecare zi), el e cadru militar si are un program de lucru de 8 ore sau cu foarte multe libere, deci are foarte mult timp liber. tot timpul am avut impresia ca sotul meu ma sustine in ceea ce priveste serviciul si faptul ca muncesc mult, dar acum am aflat ca el era multumit ca eu stau mult peste program pentru ca avea timp pentru o alta femeie. Femeie pe care mi-a spus ca o stie de aproape 3 ani, cu care m-a inselat periodic. Ea la randul ei are prieten si stia ca el este insurat, dar n-a facut decat sa continue sa-l sune, sa-l caute, si el, din cate am inteles o cauta, se duceau la hoteluri prin oras, ba chiar si in casa noastra. Sotul meu sufera de atacuri de panica din cauza misiunilor in Afganistan, a tot fost prin spital, tratamente si asa mai departe, eu am incercat sa-l protejez, am fost tot timpul alaturi de el. Ultima data a fost in spital la inc. lui august, dar de cand a iesit din spital s-a schimbat foarte tare, abia daca ma mai vedea prin casa, se inchidea intr-o camera si daca eu nu veneam sa-l intreb ceva, sau sa vb cu el, el nu scotea un cuvant. Si evita tot timpul sa ma atinga, nu a mai facut dragoste cu mine aproape 3 luni, nu l-am fortat pt ca m-am gandit ca trebuie sa-l las sa-si revina, m-am gandit ca poate sunt de vina medicamentele pe care le lua, dar cu toate astea am devenit suspicioasa si am inceput sa-l caut in telefon, portofel, etc.El si-a dat seama de asta si a inceput sa-si tina telefonul in buzunar tot timpul, pana si la baie se ducea cu telefonul. Si asa a inceput calvarul...certuri din ce in ce mai dese, ignoranta si indiferenta totala din partea lui, pana cand intr-o seara am facut in sfarsit dragoste, l-am simtit cu tot sufletul acolo, dar nu a reactionat ca un barbat care nu nu mai avusese parte de sex de atata timp, asa ca am inceput sa fac sapaturi si am aflat ca ma insela...El spune acum, dupa ce am aflat, mi-a confirmat totul, ca o iubeste pe ea si vrea sa divortam, dar nu va pleca din casa deocamdata, ea este inca impreuna cu prietenul ei dar spune ca il iubeste pe sotul meu si ca vrea sa fie cu el, ba mai mult sa-i daruiasca si un copil, lucru care cu mine nu s-a intamplat pt ca sotul meu amana tot timpul mom. asta.
E hotarat sa divorteze, dar sunt momente cand il vad cum se uita la mine, cum ma strange in brate, mi-a spus ca chiar daca o sa divortam el va fi mereu cu mine si eu voi fi mereu in sufletul lui, ca sunt femeia speciala din viata lui, dar mai apoi imi spune ca trebuie sa uit tot ca tot ce-am trait noi a fost un vis si nu mai conteaza. In momentul in care il strang in brate tremura cu toata fiinta lui, apoi cand il suna ea, isi schimba imdeiat comportamentul fata de mine. De cand s-a intors acasa (a fost plecat 3 zile, a stat cu ea la spital pt ca a avut un accident de masina pt care se simte vinovat) in prima noapte mi-a spus ca vrea sa doarma cu mine, m-a strans toata noaptea in brate si mi-a spus csa nu-mi fac griji ca e aici langa mine si nu va pleca, in ziua urmatoare nici nu vroia sa ma mai vada, mi-a spus ca decizia e luata, va divorta de mine si ca nu-i pasa de nimeni si de nimic, ca el vrea sa fie fericit cu ea...Sunt disperata, dar in acelasi timp calma. Nu am facut circ pt ca nu sunt genul, i-am spus calm ce aveam de spus, mi-a raspuns calm si sincer la toate intrebarile pe care i le-am pus. Mi-a spus ca ne iubeste pe amandoua si nu stie ce sa faca, dar pt ca pe mine m-a ranit cel mai mult nu are rost sa mai continuam, ca relatia noastra nu mai merge. ciudat e ca acum imi spune ca ma iubeste, plange si e disperat si in sec. urmatoare spune ca nu are rost si ca el pe ea o vrea si cu asta gata.
E posibil ca un barbat sa iubeasca 2 femei? Spune-ti, va rog ce sa fac? Sunt disperata pt ca il iubesc atat de mult si sunt in stare sa il iert numai sa se intoarca la mine. I-am spus ca indiferent ce-a facut sa se gandeasca mai bine, ca nu merita sa ne distrugem casnicia. Dimineata, a plecat la munca, pt 24 de ore, am incercat sa-l iau in brate, sa-l sarut, mi-a raspuns la sarut, dar mai apoi s-a retras repede si m-a rugat sa nu-i fac asta. Ce inseamna asta? Cum sa-si doreasca sa dorm langa el in pat, daca el vrea sa divortam si se gandeste mereu la ea, cum sa fie mereu cu lacrimi in ochi de cate ori ii spun ca-l iubesc? ce sa fac? Mai merita oare sa lupt? Se va intoarce la mine? va regreta vreodata ce a facut???
Ajutati-ma, va rog din suflet, sunt pierduta, nu mai stiu ce sa fac cu viata mea? El e viata mea si universul meu. Nu cred ca stiu sa traiesc fara el in viata mea.
Ajutor!!!!

buna, as dori tare mult sa primesc si eu un sfat de la cineva.trec printr-o perioada mai nefasta cu sotul meu. Sunt casatorita de 5 ani cu el, am un baietel de 1 anisor..ce nu imi place mie la sotul meu este f distant si rece cu mine, nu vb nimic cu mine, vine de la lucru mananca si doarme acelasi lucru face mereu.cand vreau sa vb ceva cu el spune mereu ca este obosit si vrea sa fie lasat in pace. ok il inteleg ca este obosit...dar de fiecare data el asa face si ma evita mereu.Cand vine de la lucru nici nu ma saluta...departe gandul sa ma pupe. trec luni insir si nu ma pupa si nimic alceva de altfel. Nui zi sa nu plang eu pun totul la suflet, sunt f sensibila...nu inteleg de ce se comporta asa cu mine si nici nu voi intelege atata timp cat el nu sta de vorba cu mine niciodata. Mie mereu imi place sa ma aranjez chiar dk am copil...dar degeaba ca el niciodata nu remarca acest lucru.Nu este o fire geloasa m-ar lasa sa merg si la discoteca orice...dar de ce? indiferenta asta doare cel mai tare. Ne certam din orice nui convine nimic, mereu cauta sa se certe cu mine...dormim separat eu cu copilu intr-o camera si el in alta...nu mai rezist asa credeti--ma, iam spus ca mie dor sa domr cu el sa ma ia imbrate ca altadata...el mereu rade si nu zice nimic.Daca vreau sa ma pupe ii spun ca vreau sa ma pupe sau dk vreau sa ma ia imbrate la fel tre sai spun, si atunci face o fata din aia imbufnata off mai fata...si atunci atomat refuz sa ma mai pupe...merg in camera si plang pana ma satur.asa am ajuns sa ma rog de sotul meu sa ma pupe? Ce pot face? de ce se comporta asa? cred ca s-a saturat de mine s-a plictisit. Dar macar sa-mi spuna ca nu m-ar deranja, macar stiu ce este si gata. doresc f mult sa imi dea si mie cineva un rasp. Multumesc frumos

verticala
Am rasp. greu pt k nu am mai avut timp.Mereu mi-a fost usor sa dau sfaturi altora dar cand a fost vorba de mine: teoretic ma descurcam, practica ma omora. :)Ai sa te miri dar acum sunt fericita deoarece nu-mi mai pasa dak sotul ma iubeste sau nu, ma simt mult mai ok atunci cand sunt doar "eu cu mine", fara povara impresiilor celor din jur.La inceput am incercat 2-3 zile sa ma consider neiubita de sot, sa nu mai caut nici un rasp. la intrebarile mele, sa nu mai am nici o asteptare de la el..sa fiu doar eu..sa rascolesc in mine, sa caut lucruri bune in mine care-mi pot aduce liniste si fericire.Acele zile au fost ca un medicament sau ca o revenire la omul, femeia, persoana din mine.Mi-am dat seama ca-n viata trebuie sa am asteptari de la mine mai mult decat de la ceilalti, sa evoluez, atat ca mama, sotie dar mai ales ca femeie.Si-ti spun sincer ca de cand am atitudinea asta sotul ma apreciaza mai mult si chiar dak stau tot cu soacra eu contez mult mai mult decat inainte pentru el. Nu ai ce invata din experienta mea dar e bine de stiut pt cele aflate in situatia mea k ajutorul vine mereu din interiorul nostru. Ajutorul asta eu l-as numi "increderea in propria persoana".

Draga Pocoyo
Din pacate intrebarile puse de tine isi au raspunsul tot la tine si poate nici la tine nu sunt fiindca altfel nu solicitai ajutorul aici. Cel mai favorabil pentru relatia ta este sa soliciti ajutorul unei persoane specializate, unui psiholog.. numai asa te vei cunoaste mai bine, iti vei intelege sotul (daca este ceva de inteles), vei decide daca aceasta relatie este buna, ce trebuie sa faci pentru a depasi anumite obstacole. Daca nu ai timp pentru a merge la cabinet poti apela la consiliere psihologica online, topexperti.ro este un portal care ofera acest serviciu.. vei gasi psihologi atestati si sigur impreuna cu acesta vei reusi sa depasesti obstacolele prezente. Nu ezita sa ceri ajutorul psihologului fiindca se poate ca mai tarziua sa iti pare rau, sa ai frustrari si sa fii total nemultumita tot viata traita. Sanatate, fericire si succes in tot ceea ce faci