Senzaţie de sufocare, nod în gât, palpitaţii, amorţeli
De aprox 2 săptămâni îmi amorţeşte aproape zilnic mâna stângă, amorţeala fiind mereu însoţită de dureri la nivelul degetului mic şi al inelarului.La un moment dat, mâna stângă nu mi-a mai 'răspuns ' când am încercat să o mişc. Am dureri cumplite ale incheieturilor, şi pocnesc la orice mişcare, uneori se şi umflă, şi nu am lipsă de calciu sau vreo infecţie, am făcut analizele. De asemenea resimt des senzaţia de sufocare şi presiune pe piept, adesea palpitaţii. Mă recuperez dintr-o depresie şi acum 2 zile am avut o stare mai proastă şi am început să ameţesc, şi mi s-a pus un nod în gât care nu mă lăsa efectiv să respir. Deşi nu a durat mult a fost foarte intens şi s-a repetat, fiind însoţit de palpitaţii şi dureri ale degetelor. Am prolaps de valvă mitrală, dublă comunicaţie intraatrială şi insuficienţă pulmonară şi tricuspidiană, totuşi, la ultimul control mi s-a spus că sunt aproape vindecată, dar de curând mă simt din ce în ce mai rău. Poate fi pe fond nervos sau e inima vinovată? Nu am avut parte nici de somn şi am stat în stres în ultima perioadă..Nu ştiu ce să cred şi nu vreau să alerg aiurea, care ar putea fi cauza?
Mulţumesc anticipat!
Mulţumesc anticipat!
1 comentarii
Sunt simptome de anxietate.
Faceti test anxietate pe net apoi mergeti la un psihiatru pt evaluare.
Se pot trata numai daca va doriti.
Faceti test anxietate pe net apoi mergeti la un psihiatru pt evaluare.
Se pot trata numai daca va doriti.
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 6probleme in gat
- 10ceva in gat
- 4dureri foarte puternice de cap, in partea dreapta
- 4Manifestari ciudate: senzatie de nod in gat, durere in piept, atacuri de panica
- 6Atac de panica (acum 2 ani).. Au inceput palpitatii, amorteli, intepaturi in partea stanga
- 7durere si amorteala in bratul stang
- 3ceva foarte ciudat
- 4Problema persistenta.
- 5amorteli de fata si maini
- 12Nod în gât si senzatie de sufocare
- 73Maini si picioare amortite dimineata
- 23saliva spumoasa si vascoasa
- 7senzatie de sufocare
- 3palpitatii rapide cand consum alcool
- 3Palpitatii puternice
- 1Ameţeală şi amorţeală cap, alertă, ţiuit urechi, auz, vedere intetosata
- 2Nod gat + usturimi discrete
- 3Inima sau ce? Nu mai știu ce sa fac
- 11Am Anxietate? Va rog am nevoie de raspuns
- 1Harai și somt sa îmi dreg vocea-simt în gat ceva
Mai multe informații despre: Senzatia de nod in gat Sufocarea Amorteala Palpitatiile
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: