Scabie sau nu?

06-04-2012
marinush1st
Nu este medic/terapeut
marinush1st
Buna ziua!
Am o problema de citiva ani, daca-ti putea sa-mi spune-ti despre ce poate fi vorba, va rog. Diagnosticul dupa parerea mea ar fi scabia, dar totusi e ceva mai diferit, la medic n-am fost.
Cu vreo 6 ani in urma, am avut scabie, cu eruptie, m-am tratat atunci la moment cu benzoat, pe corp n-am mai avut probleme de atunci, nici mincarimi, dar pe miini ma mai confrunt si acum cu acele bubite, care apar pe perioade, bubite de alea cu lichid, c-un punct negru dar DOAR pe miini. Si-am mai facut tratament cu benzoat tot corpul de vreo 2 ori deatunci, caci credeam ca-i tot scabie desi nu ma minca absolut nimic, doar bubitele alea de pe miini. Ma foloseam tot de benzil de benzoat.
Ce tin minte din anii precedenti este ca solutia de benzoat nu disparea din geanta mea, adica este permanent la indamina. Bubitele pot sa apara pe perioade, apoi o perioada de 2-3 luni pot sa nu am nimic, apoi iar apar. La moment cind pun solutia vad ca ele dispar, unele intr-o zi, altele in 3-4 zile.
Apar pe palme, apoi pe partea superioara a degetelor, foarte rar intre degete. Observ bubitele abia cind au aparut, Inainte de-a aparea pielea nu ma maninca, dupa ce apar incerc sa nu le scarpin deloc, chiar ma abtin, si nu ma maninca, le dau cu unguent, benzoat local, si-mi trec cele existente, apoi apar altele.
Un exemplu este ca toamna trecuta vroiam sa ma duc la bazin, si tot asteptam sa-mi treaca bubitele de pe minii, dar una trecea alta iesea, asta timp de vreo 2 luni. Apoi vreo 2 luni n-am avut nimic, si acum i-ar au aparut. Undeva de o luna iar asa ma chinui, dau local cu benzoat si parca trec, apoi mai apare cite una.
Dar de data aceasta parca ceva trece si sub piele pe la talpi. Mentionez c-o luna in urma am facut tratament cu benzil benzoat 4 zile, desi pe corp nu aveam nimic.
Nu mai inteleg, ce am? Aveti vre-un indiciu? Multumesc foarte mult pentru raspuns!
0 comentarii
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.