Tatal meu sufera de insomnie de mai bine de 10 ani...

Tatal meu sufera de insomnie de mai bine de 10 ani. Inainte de asta era un om per ansambul respectabil, desi introvertit (framantandu-se pentru orice) si putin dificil. In ultimii cinci ani situatia lui s-a agravat nespus de mult. Are niste probleme interioare ft grave si frustrari pe care si le revarsa asupara celor din jur. Tot acum zece ani si-a pierdut si locul de munca stabil, (unde era un om respectat si se simtea bine in colectiv) dat fiind faptul ca s-au facut disponibilizari. De atunci nu a reusit sa se adapteze in nici un alt loc. Schimband locul de munca ft des, au inceput frustraile si lipsa banilor. De atunci mama e cea care aduce un venit stabil. A inceput sa simta invidie fata de mama, care in timp s-a transformat in ura si gelozie bolnava. Inventeaza scenarii obscene si are limbaj obscen, uneori dereglari de natura sexuala, este agresiv( verbal, psihic, fizic) si minte ft mult. Face scandaluri, se cearta cu toti cei din jur. Poarta o lupta impotriva mamei si sufera si el deoarece el crede toate fabulatiile pe care si le-a inventat de-alungul anilor; se simte respins si neinteles. La inceput scandalurile erau din 3 in trei luni...acum sunt in fiecare saptamana. Nu comunica cu nimeni, bea ft mult(inainte nu se intampla asta; doar uneori la ocazii si nu era niciodata agresiv la bautura) si sta ore in sir uitandu-se in gol si framantandu-se.
Am incercat sa vb cu el sa-i explicam ca are nevoie de un psiholog, dar nu vrea sa accepte lucrul asta. I-am propus chiar, sa mergem cu totii la psiholog(pt ca daca ii spunem ca are niste tulburari spune ca, de fapt noi avem), dar nici asta nu vrea. Din pacate el crede ca ceea ce face e bine.repet nu era asa... Viata langa el a devenit un infern, nu vrea sa plece, sa ne lase in pace, vede ca suferim cu toti inclusiv el si se tine ca un scai de noi...Mama nu l-a denuntat sperand ca se va schimba neintelegand ca ceea ce are el e o tulburare psihica si fiindu-ne tuturor ft mila de el pentru ca pan"™ la urma este tatal nostru si sotul ei ( 25 de ani de casnicie nu se arunca cu greu la gunoi, desi ultimii ani au fost groaznici).
Ne-am gandit la internarea involuntara intr-o sectie de psihiatrie, dar nu stim cum se procedeaza si care sunt termenii de internare, pt ca nu stiu daca este caz de psihiatrie, cred ca, mai degraba, de psiholog; refuza categoric aceasta solutie si ne e frica ca in cativa ani va ajunge intr-o stare foarte grava daca nu incepe un tratament. Ne e frica ca, daca ne indepartam de el (ceea ce nu va fi usor datorita faptului ca e posesiv si ca va iesi un scandal de mari proportii daca mama va intenta procedura de divort) va ajunge un pericol pt societate... pt familie este deja.
PS: Va rog sa ma scuzati pt amploarea textului si pt ft faptul ca poate am intrat prea mult in detalii, dar am facut-o pentru ca nu stiu ce tip de tulburare poate sa aiba ca, sa pot rezuma totul intr-un diagnostic. De asta nu stim nici cum sa procedam.. cui sa ne adresam...am auzit ca se poate interna involuntar un bolnav cu semnatura a doi membrii din familie...nu stiu daca este adevarat...si repet nu stiu daca este caz de psihiatrie...dar sunt convinsa ca fara tratament in cativa ani va fi.

Problema e Mr. Nick ca tatal refuza si consilierea psihologica, darmite tratament psihiatric. Singura posibilitate sa opriti suferinta pe care si-o produce lui si familiei este sa il internati fara acordul lui. Adica sa chemati salvarea si politia care sa va ajute sa ajunga cu bine la spital. Pentru ca tatal dumneavoastra va refuza internarea. De obicei cei cu astfel de episoade considera ca ei sunt sanatosi in vreme ce persoanele din jurul lor sunt bolnave. Imi pare foarte rau de momentele grele prin care treceti, si tatal meu este intr-o situatie intr-un fel asemanatoare, dar mama nu vrea sa ia nici o masura. Eu insami am avut 3 episoade psihotice, dar m-au internat fortat si cu tratament medicamentos, problemele s-au rezolvat.. Nu trebuie sa va faceti probleme ca vine politia. Multa lume nu ia masuri din aceasta cauza. Politistii doar il vor lua de mana si il vor conduce la masina salvarii si din masina salvarii, la camera de garda a spitalului. Asta e tot. Depinde doar de dumneavoastra, ca familie, sa opriti infernul prin care va face sa treceti tatal dumneavoastra si asta e singura metoda. Altcineva nu o poate face in locul dumneavoastra.

Multumesc pentru ambele raspunsuri.
Clara_p imi pare ft rau ca a trebuit sa treceti prin asa ceva...stiu ca viata alaturi de astfel de oameni te poate aduce in stari de ne imaginat...
Ne-am dori ft mult sa reusim sa-l internam, dar ni s-a spus (un medic ne-a spus) ca nu poate fi tinut in spital decat 48 de ore impotriva vointei lui. Ceea ce mi se pare aberant. Un bolnav psihic nu-si va accepta niciodata starea, nu stiu ce trebuie sa faca pt a fi internat...poate sa faca rau cuiva, pt ca se pare ca semnaturile celor din familie si un control neuro-psihiatric( cum spunea Mr Nick) care sa stabileasca ca e bolnav, nu e de ajuns.
Nu stiu cum o vom scoate la capat...

Insomnia este o boala psihica bazata pe anxietate sau oboseala, iti recomand sa mergi la medicul de familie pentru ai prescrie tatalui tau un medicament numit CARBAMAZEPIN, sigurat il va ajuta!!!

Numai un meic dezinformat poate sa afirme ca nu poate fi tinut decat 2 zile. Va fi tinut probabil timp de cateva saptamini, perioada in care tratamentul isi va face efectul, il va face sa constientizeze ca are o boala si va dori singur sa se trateze in continuare. Ma repet: astfel de bolnavi nu au constiinta bolii. Cei din jur trebuie si sunt obligati (daca le vor binele) sa ia masuri pentru ei.
Fa-ti putin timp, si intra pe romedic Boli si afectiuni, Boli psihice si in functie de simptomele pe care le vezi la tatal tau, vezi in ce boala se incadreaza. Iar faptul ca nu este tratata la timp de catre specialistul psihiatru, poate agrava ulterior boala.
Eu insami am trecut prin 3 episoade psihotice si le multumesc alor mei ca m-au internat cu forta (cu politia si cu salvarea). Imi pare rau ca nu au luat masuri mai din timp, impotriva vointei mele. Astazi nu as fi avut atatea greseli pe care le-am facut de reparat.
Sanatatea tatalui tau sta in mainile mamei tale ca sotie si ale tale ca fiica. Depinde doar de voi daca vreti cu adevarat sa faceti sau nu ceva pentru el.

Pur si simplu eu cred ca "radacina"necazului se trage din frustrare...il vad genul de om care ar fi vrut sa fie "stalpul"familiei...genul de om imbibat cu mentalitatea ca "barbatul aduce mai multi bani si tine familia in picioare, nu femeia"Probabil ca la locul de munca avea un anumit succes al lui propriu si castiga destul cat sa fie linistit psihic si sufleteste;prin urmare disponibilizarea de la acel loc de munca a simtit-o fiin o palma data de viata la care nu se astepta...el nu poate concepe ca nu poate conduce familia prin propria viziune, nu poate concepe ca viitorul(acum prezentul)nu e acel care-l prevedea el.Se simte un ratat si crede ca si membrii din familia lui il vad la fel, un ratat.Se simte infrant de viata, pus la pamant si atunci, devenind un las isi varsa frustrarile pe ce-i vine mai usor...adica pe cei dragi;special s-a apucat de alcool stiind ca pe membrii familiei lui ii afecteaza acest lucru si simte ca se razbuna prin acest mod.Daca, de ex.ati fi fost o familie de alcoolici, nu se comporta asa pentru ca pe cei apropiati nu i-ar fi afectat.Alt tip de "razbunare"este violenta(verbala sau fizica)-recurge la aceasta metoda deoarece sunteti toleranti cu el, ii acceptati aceste "iesiri"voluntare(spun eu)...de ex.daca in familia d-voastra ar fi cineva care sa-l poata domina d.p.d.v.verbal si fizic, ar vedea ca nu "prea ii merge".Deci, sa nu o lungim prea mult...eu nu cred ca sufera de o boala asa grava...si nu cred in remediul cu salvarea si politia deoarece frustrarile lui se vor amplifica fiindca se va simti inlaturat...pur si simplu ar trebui sa ramana singur o perioada mare de timp sa se poata reculege, sa vada ca de fapt familia conteaza cel mai mult...numai ca alcoolul reprezinta si el o problema mare, ii trebuie o motivatie puternica sa inlature aceasta problema, sa inteleaga ca de fapt familia e tot ce are si tot ce e important sa ai...banii vin pe urma si ca voi il iubiti si "cu bani putini".
Un prieten de al meu a avut aceeasi problema...si taicasu a fost si internat si...cand revenea acasa aplica acelasi tratament familiei...acum nu mai e asa fiindca prietenul meu i-a pus mana in gat amenintandu-l destul de drastic, si de abia atunci si-a dat taicasu seama de ce am zis mai sus...
In concluzie eu zic ca el reactioneaza asa "fiindca are cu cine" si "isi permite".

Este foarte greu sa suferi de depresie; eu am depresie de ceva ani; netratata; de curand insa s-a agravat; am schimbat multe joburi si multe relatii; in general baietii cand aud ca sunt depresiva incearca sa profite de mine; tatal meu ma sprijina si ma intelege pentru ca si el are aceeasi boala; ceilalti membri ai familie insa imi spuneau la inceput ca ma prefac si mama a iincercat sa ma dea afara din casa pentru ca nu muncesc; cu greu au inteles ca sunt bolnava; cred ca conteaza foarte mult sprijinul familiei in tratarea acestei boli; momentan fac tratament cu valdoxan; nu cred ca ma voi face bine; am citit ca aceasta boala poate dura multi ani; nici macar nu sunt vinovata de aceasta boala;
Cel mai grav mi se pare cum reactioneaza oamenii; nu prea vor sa auda de bolnavi psihici; tendinta este de a-i inlatura.

Draga Marina,
Majoritatea oamenilor nu stiu ca depresia este o boala si o confunda cu o simpla stare de tristete, cauzata de un motiv sau altul. O stare pe care otice om care nu se afla in conditia noastra o poate depasi fara prea multe probleme, ramanand integrat un societate.
In momentul in care tu scrii ca e foarte greu sa suferi de depresie, noi stim foarte bine ce incerci sa ne impartasesti, pentru ca am trait si traim asta pe pielea noastra. Iti intelegem neputinta.
Nu ii lasa pe baieti sa se apropie de tine atat cat sa iti faca rau. Invata de la viata de cine sa te feresti si de cine nu, ce anume iti face bine si ce anume trebuie sa ocolesti pentru a nu-ti agrava starea. De multe ori se intampla ca sfarsitul nu tocmai potrivit al unor relatii cu baietii sa agraveze starea celor bolnavi de depresie, ba chiar sa le-o transforme in epioade psihotice. Nu ne-ai spus cati ani ai, dar priveste cu atetie la propriul tau trecut, care iti este cel mai accesibil si stabileste-ti propriile reguli de viata. No suntem niste oameni extrem de sensibili si orice mica tulburare prin care trecem ne poate agrava starea. Incearca prin toate puterile sa eviti astfel de situatii, pentru ca tu esti cea mai in masura sa te protejezi.
Cat despre ceilalti membri ai familiei, care te acuza ca te prefaci, da-le un print de pe net despre depresie, sa citeasca si sa inteleaga, ca starile grele prin care noi trecem nu tin de vointa noastra.
Nu poti sa muncesti in general sau treci doar printr-o perioada in care nu ai serviciu ?
Ai incercat sa iti faci indemnizatie de handicap, cu toate beneficiile care decurg de aici ?
Incearca sa te autoprotejezi si sa nu discuti despre problemele tale decat daca este strict necesar. Daca vrei sa te iinteleaga cineva, vorbeste cu persoane care trec prin aceeasi boala ca si tine. Nu o sa te mai judece nimeni. Si chiar o sa ii faca bine starii tale de spirit. Mult succes iti doresc si gaseste-ti pe cineva cu care sa poti discuta deschis despre toate lucrurile care te framanta. E foarte important i boala noastra. Face mai mult decat o sedinta de psihoterapie si unde mai pui ca e gratuit. Ai grija de tine si nu pune tu la suflet ce spun altii. Cu drag, Clara

Buna Clara,

Eu am 27 de ani. De un an incoace tot schimb joburi pentru ca mi s-a agravat starea. Eu am fost de mica o fata foarte desteapta si am fost apreciata si la locul de munca pana sa ma despart de iubitul meu si sa-mi apara depresia. Multumesc mult pentru incurajari. Tu de ce fel de depresie suferi? La mine este deja depresie majora cu tentativa de sinucidere. Am intrebat si daca are accente psihotice si mi s-a spus ca nu ca deja asta indeamna ca as cadea in pragul inconstientului.

O zi buna!
Marina

Ai putea evenetual sa te duci sa vb. tu cu un medic psihiatru si sa-i explici situatia tatalui tau si medicul sa te sfatuiasca in legatura cu abordarea cea mai buna. Problema este ca internandu-l cu forta, el oricum fiind un om mai introvertit si oricum nedorind internarea s-ar putea sa devina un pacient dificil si nici cu psihiatrul sa nu discute din cauza asta parerea mea este sa te duci sa discuti mai intai cu un medic psihiatru si impreuna sa gasiti abordarea cea mai potrivita. Trebuie sa existe una.

Marina, eu sufar de tulburare afectiva bipolara care inseamna depresii care alterneaza cu perioade de manie, deci stiu despre ce vorbesti. Sa incerci sa te protejezi cat poti si sa nu mai intri in relatii cu baietii, decat dupa ce ii cunosti foarte bine si numai daca merita si va potriviti. Sa ai intotdeauna rabdare sa observi aceste lucruri ca altfel ai vazut ca iti risti sanatatea. Inconjoara-te de prieteni si tine-ti minte in permanenta ocupata cu ceva ca sa nu te mai gandesti la lucruri triste. Presupun ca suferi in urma despartirii dar straduieste-te sa fii lucida si sa vezi cum arata cu adevarat fata omului dupa care suferi. Nu cumva ti-ai creat o iluzie in mintea ta, pe care ai inzestrat-o cu nenumarate calitati si de care acum iti este dificil sa te despinzi. Cere si parerea celor din jur care intotdeauna sunt mai obiectivi si priveste lucrurile in mod optimist. Poate Dumnezeu te-a scapt de ceva urat care putea sa ti se intample daca mai stateai langa acel baiat. Chiar daca ai avut tentative de sinucidere, fiind foarte tanara, eu cred ca o sa poti trece peste asta. In timp si cu ajutorul celor din jur. O.K. ? Multa pace si liniste sufleteasca iti doresc.

AR TREBUI SA MERGI LA UN MEDIC PSIHIATRU!!!!!!!!!!

Buna Clara,

Este o boala mai grea decat ce mi-a zis mie doctorul. Sa fiu sincera chiar si mie imi este teama sa nu fie ceva mai grav decat o si depresie severa totusi. Sunt convinsa 100% ca si la mine nu este o simpla depresie. Doctorul nu are timp sa ma asculte. Tratamentul pe care il fac este cu valdoxan.cu valdoxan. Am facut cu cipralex si efectin si degeaba. O sa merg si la psiholog.
Am auzit ca unii psihiatri nu-ti spun adevarata boala pe motiv sa nu te descurajeze. O fi adevarat?

Marina

Buna Bogdan,

Deja merg la un psihiatru si o sa evit pe cat posibil orice interactiune cu baietii.

ITI UREZ MULTA SANATATE SI SA TE FACI BINE!!!!!!!!!!!!!!

Si tie sau persoanei din cauza careia esti pe situl asta. Bolile psihice sunt cele mai grele boli pentru ca te chinuiesc si nici macar nu ai puterea sa controlezi.


O SEARA PLACUTA!!!

Buna Marina,
Eu cred ca doctorul ti-a zis adevarul. Ne mai alinam si noi suferintele cu pastilute, cu o rugaciune, cu internetul (slava lui Dumnezeu pentru toate)... Nu uita sa comunici cu prietenii care te inteleg. Ce sa-i facem ? Asta-i viata. Stie Cel de Sus ce plan are cu noi. Ai incredere in El !