Osteomalacie

Buna ziua!
Raspunsul depinde mai ales de datele D-voastra personale, pe care nu le-am inteles: sex, varsta, greutate/inaltime, status ocupational si sportiv, antecedente diverse etc.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior

Buna ziua!
Cu riscul de a va nemultumi, va voi preciza opinia mea, bazata pe o experienta cu mii de pacienti ca D-voastra;
- aveti 30 kg in exces (prin simpla comparatie, la aceeasi inaltime eu am 72 kg si as vrea sa renunt la stratul adipos abdominal consistent..),
- durerile coxo-femurale (semn de coxartroza) se datoreaza, evident, celor 30 kg in exces ei efortului fizic exagerat,
- dezechilibrul vitaminei D este legat, in mare masura, de cele 30 kg in exces, semn al unei alimentatii dezechilibrate,
- prin urmare, trebuie sa tratati cauza si nu efectul, adica trebuie sa renuntati la cele 30 kg in exces, printr-o dieta adecvata, fara glucide.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior

Aveti tot dreptul de a ma contrazice, insa problema vitaminei D este de un miliard de ori mai putin importanta decat cea a supra-ponderabilitatii (care v-a distrus deja articulatiile).
Am insa in fiecare zi 20-50 pacienti ca D-voastra, deci vorbesc in oarece cunostinta de cauza.
Sfatul meu este sa renuntati total la glucide (carbohidrati): paine, paste, orice derivat din cereale, bauturi dulci, dulciuri si mai ales FRUCTE.
Carbohidratii se transforma 100% in tesut adipos, deci nu veti reusi sa slabiti fara sa renuntati la carbohidrati.
Exista o probabilitate de 99% ca, in urma schimbarii regimului alimentar si a scaderii ponderale, problema care va preocupa (vit D) sa dispara spontan.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior

OK, puteti considera orice despre greutatea ideala, dar este doar o modalitate de auto-amagire...
Eu doar v-am precizat ca problema D-voastra se datoreaza alimentatiei inadecvate.
Grasimile sunt numai permise, dar chiar indicate (grasimile nu ingrasa!!!!).
Singura problema ramane cea a carbohidratilor, deoarece reprezinta cauza majora a supra-ponderabilitatii si obiectivul major in orice dieta (de fapt, supra-ponderabilitatea reprezinta o dependenta de drog, adica de carbohidrati).
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior

Inca o data OK: daca D-voastra considerati 107 kg ca o greutate normala, este dreptul D-voastra.
Nu veti avea insa dreptul sa va mirati de aparitia hipertensiunii, cardiopatiei, a diabetului, sa nu va mire durerile articulare si toate complicatiile supra-ponderabilitatii.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior

Ok
D-voastra aveti intotdeauna dreptate, ce se mai poate adauga??
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior

De aceasta problema se ocupa endocrinologul.
Exista o "capcana", pe care trebuie s-o cunoasteti: endocrinologul va va sfatui invariabil sa renuntati la kilogramele in plus, si atunci ce ne facem, va veti supara si pe endocrinolog???
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior

Va postez o marturie relevanta, din partea unui ziarist (nu este medic!!!).
Sper sa va fie de folos:
""""Adrian Halpert

Cum am dat jos 25 de kilograme. Şi de ce. Veşti bune şi veşti proaste. Poţi şi tu?

Astăzi, nimic despre politică. O postare de weekend pe care m-am gândit mult dacă s-o scriu. Până la urmă, dau drumul acestui text provocat de cunoştinţe care nu m-au mai văzut demult şi nu mă mai recunosc.

Vă vine să credeţi că cel din fotografia din dreapta este acelaşi cu cel din fotografia din stânga?! Adică eu? Adevărul e că şi mie mi-e greu să cred că am avut aproape suta de kile. Mi-e şi ruşine să mă uit la fotografia din stânga...

Mulţi mă întreabă cum am reuşit, ce "tratament-minune" am urmat, ce dietă am folosit? Răspunsul (care, probabil, îi va dezamăgi pe mulţi) mai jo. Fac precizarea că tot ce voi povesti este din propria experienţă şi testat pe propria piele. Poate-i inspiră şi pe alţii. Cum ar fi colegul Dorin Chiotea, de la Realitatea TV, care s-a apucat de slăbit. Baftă Dorin!
Despre fotografii (nu-i niciun trucaj
- Prima fotografie este din vara lui 2008, când aveam 96 kg! Adică un IMC (indice de masă corporală) de 31, 71 ceea ce înseamnă, spun doctorii, "obezitate de gradul I": "Persoanele cu acest IMC prezintă un risc crescut pentru boli severe precum cele de inimă, diabet, hipertensiune, boli ale vezicii biliare, unele tipuri de cancer". Aveam atunci 38 de ani. Încă o lună - două şi depăşeam suta!
- A doua fotografie este din vara lui 2012, când am ajuns la 71 kg. Adică un IMC de 22, 5, ceea ce înseamnă, spun doctorii, "greutate normală": "Persoanele cu acest IMC au greutatea ideală şi cantitatea de grăsime corporală suficientă pentru asigurarea sănătăţii optime. Toate acestea sunt asociate cu un trai prelungit şi o rată scăzută a riscurilor de boli severe". Aveam atunci 42 de ani.
De ce nu există şi o fotografie din 2015? Simplu. Pentru că din 2012 şi până acum nu s-a schimbat absolut nimic: constant, 71 kg, acum, la 45 de ani. Aşa că interesantă era evoluţia de la momentul cel mai grav până la momentul în care am ajuns la situaţia actuală.
Este un bărbat cu burtă dizgraţios? Desigur, dar nu ăsta este aspectul important. O să vă spun mai jos, pe scurt, câte ceva despre această poveste, în care este vorba în primul rând despre sănătate, nu despre aspect. Dar, înainte de asta, veştile pe care le promiteam în titlu:
Veştile proaste
Uitaţi de diete, pilule minune, prafuri, "specialişti" şi alte asemenea. Nimic nu funcţionează pe termen lung. Singura soluţie: schimbarea stilului de viaţă. Este o chestiune permanentă, nu de o lună, nu de două, nu de un an. Pare greu? Este. La început. Apoi...
Veştile bune
Odată trecut hopul de început, odată un alt stil de viaţă adoptat, care devine normalitate, nu te mai poţi întoarce la ce a fost. Nu te mai lasă organismul din punct de vedere fizic. Nu te mai lasă nici psihicul. Asta-i vestea bună!

Apropos de "pastile-minune". Voi nu vă daţi seama că, dacă ar exista aşa ceva, toţi am fi supli, iar industria asta ar da faliment?! Or cum să vrea să dea faliment o industrie globală de zeci de miliarde de dolari anual?!...

Suspect de... cancer la ficat!

Era, cum am spus mai sus, 2008. Pe undeva prin mai - iunie, am făcut analizele obligatorii la Adevărul. Nu le mai făcusem de ani buni. Surpriză (sau nu?!): transaminazele, TGO şi TGP, mult peste limită. Asta indică o suferinţă a ficatului. Le-am repetat peste câteva săptămâni. Şi mai mari. Am încercat şi la alt laborator. La fel. Am mers la o clinică privată, pentru nişte analize mai amănunţite. Bineînţeles, "steatoză hepatică" - în limbaj popular, "ficat gras". Ce mare lucru, veţi spune? 40% din români au aşa ceva. Da. Dar e chiar "mare lucru"! La ecografie, un doctor îmi vede "un chist" în ficat. Aoleu! Poate fi... cancer, întreb eu speriat? Nu vreau să vă panichez, dar orice e posibil, aveţi nevoie de investigaţii suplimentare, îmi zice el şi mă cheamă la... cabinetul lui particular. Deci, corupţie la pătrat. Un medic care îşi pescuieşte pacienţi din sistemul medical privat, unde e bine plătit!
Nu marşez la măgării de genul ăsta, aşa că m-am dus la altă clinică privată, pentru o a doua opinie. Acolo, la ecografie, niciun chist în ficat! Ficatul gras, mărit, steatoză, tot tacâmul, dar fără chist. Medicul îmi face şi alte investigaţii, printre care şi una care poate indica prezenţa unui cancer. Iese bine. Răsuflu uşurat...

Un medic "idiot", dar bun până la urmă...

Aici, fac o paranteză. La câteva zile de la incidentul de la prima ecografie, vorbeam cu Ana-Maria Tinu, fiica lui Dumitru Tinu, pe atunci prietenă de familie. Cum îl cheamă pe medicul care ţi-a văzut chistul la ecografie, mă întreabă ea? Cutare, zic (nu-i mai reţin numele). Un hohot de râs... Mă uit contrariat. Ăla? Ăla e un idiot! - zice Ana-Maria, şi ea medic, dar diabetolog. Şi îmi povesteşte o scenă din urmă cu mai mulţi ani cu acelaşi medic făcându-i o ecografie tatălui ei, Dumitru Tinu, şi descriindu-i colecistul (bila) "plin de pietre", deşi omul avea bila scoasă cu doi ani înainte... Aşa am ajuns şi la a doua clinică. Închid aici paranteza.

Aşadar, idiot-idiot medicul ăla, dar tot răul spre bine. Sperietura pe care am tras-o atunci mi-a schimbat viaţa. M-am apucat să citesc, să mă documentez. Mult, din multe surse, despre mâncare, diete, sport, viaţă sănătoasă. Am învăţat la 38 de ani lucruri despre care habar n-aveam. Am trecut totul prin filtrul propriu, al cunoştinţelor mele, al logicii şi al bunului-simţ. Şi aşa mi-am făcut singur o dietă. De fapt, impropriu spus. Un nou stil de a mânca. Şi un program de sport. Adică un nou stil de viaţă.

Ce alegi? Sala de sport sau sala de... mese?

Apropos de sport. Atunci, în 2008, gâfâiam dacă urcam un etaj pe scări. Despre alergat, să nu mai vorbesc! Mi-era greu să mă închei la şireturi. Prima dată când am călcat într-o sală de sport a fost de Revelion, între 2008 şi 2009, la Cancun. Am folosit sala hotelului în premieră, deşi până atunci fusesem într-o grămadă de hoteluri din lumea asta, dar le folosisem doar sălile de... mese. Mi s-a părut îngrozitor de greu prima dată. Chiar descurajant de greu.

Din experienţă proprie vă spun că mâncarea contează 85%, iar sportul 15% în felul în care arătaţi (nu mă refer la sportivi de performanţă, ci la oameni obişnuiţi). Degeaba mergi la sală zilnic dacă după aia dai iama în frigider. Asta merge doar la 1% din populaţie, la cei pe care i-a binecuvântat Dumnezeu cu un metabolism ideal. Dar despre sport, un pic mai încolo...

Să revenim la mâncare. Mi-am făcut aşadar, singur, dar pe baza unui maldăr de informaţii, un nou stil de a mânca. Mi-am constituit un regim echilibrat, din toate grupele alimentare, împărţit în 5 zile, de luni până vineri. Sâmbăta şi duminica mâncam orice, dar fără exagerări. Am început cu povestea asta la începutul lui 2009 şi păstrez aceleaşi obiceiuri şi astăzi. Acum, chiar mai pot exagera câteodată, fără urmări. Organismul pur şi simplu şi-a schimbat metabolismul. Vi se pare greu să mâncaţi o viaţă întreagă acelaşi lucru în zilele de luni, altceva dar acelaşi lucru în zilele de marţi şi tot aşa (excepţie fac, cum am spus, sâmbăta şi duminica)? Şi mie mi s-a părut la început, acum face parte din rutină. Nu trăieşti ca să mănânci, ci mănânci ca să trăieşti.

O precizare. E vorba de cumpătare în tot (cantităţi, tipuri de alimente), nicidecum de înfometare. Mese (4 - 5/ zi) la ore cât de cât fixe, cantităţi mici, alimente de calitate din punct de vedere nutriţional. "Specialiştii" care-ţi recomandă diete pe bază de înfometare sunt nişte idioţi! Înfometarea, dietele bazate pe numărat calorii zilnic sunt o tâmpenie! Înfometarea va avea efect de yo-yo. Slăbeşti în prima fază, apoi organismul intră într-o stare de alarmă şi-şi face "depozite" din orice primeşte. Este momentul în care nu mai slăbeşti şi te simţi şi rău. Apoi, când revii la mese normale - că doar nu poţi să trăieşti cu foame o viaţă întreagă - te întorci şi la greutatea iniţială sau poate chiar mai rău!

Zahărul, cea mai mare nenorocire!

Iată şi câteva "NU"-uri. Dacă vreţi rezultate şi o sănătate bună, uitaţi complet de:

- Zahăr
- Făină
- Băuturi acidulate
- Fast-food
- Mâncăruri cu sosuri grase
- Prăjeli
- Mezeluri
- Dulciuri
- Produse de patiserie
- Sucuri de fructe
- Combinaţii greşite (carne + cartofi/ carne + orez; carnea se mănâncă cu salate sau cu legume)

Sunt doar câteva care-mi vin acum în minte. A, şi pâine. Mai uşor cu pâinea. Eu de exemplu îmi iau câte o pâine feliată de secară de 600g, care-mi ajunge o săptămână. Şi mai mănâncă şi nevastă-mea din ea!

De ce nu sucuri de fructe? Păi de ce să le storci, când natura ţi le-a lăsat să le mănânci întregi? Din două portocale stoarse de pildă, obicei care ţi se poate părea sănătos, îţi bombardezi organismul cu o grămadă de fructoză (zahăr până la urmă). Pulpa, cea care conţine fibrele care-ţi fac organismul să consume calorii în timp ce digeră, este aruncată. Şi ce-ai făcut cu asta? Mai bine mănânci zahăr cu linguriţa, că e tot aia... Mă rog, pe acolo.

Nu poţi fără zahăr? Nu cred. Încearcă ceaiul fără zahăr, doar cu lămâie. După un timp, nu-l vei mai putea bea decât aşa. Dacă nu poţi, înlocuieşte-l la început cu puţină miere. Cafeaua adevărată e cea tare şi amară, nu zeama aia dulce pe care o beau 99% dintre noi. Zahărul e cel mai nenorocit "aliment". Se găseşte într-o grămadă de produse, ascuns sub diferite forme, nu mai ai nevoie şi de zahăr ca atare! Pe lângă asta, zahărul îţi va cere mai mult zahăr şi te va face să consumi din ce în ce mai multe alimente nesănătoase. Distruge ficatul, distruge pancreasul, te poate duce pe nesimţite la diabet. Dacă cineva ţi-ar da otravă să iei câteva linguriţe zilnic, ai face-o? Nu? Atunci de ce să ţi-o administrezi singur, sub formă de zahăr?!
Sunt multe de spus, dar aici încerc s-o fac cât mai scurt.

N-ai nevoie de abonament la sală

Înapoi la sport. La fel ca la mâncare, am citit, m-am documentat şi mi-am făcut singur un program de mişcare adecvat. Fără antrenor de fitness, sală şi alte treburi la modă. Nu ca să "fac muşchi". Nu mă interesează şi nu despre asta este vorba. Este vorba exclusiv despre sănătate. Cine vrea muşchi să-i întrebe pe alţii. Important este tonusul muscular, care înseamnă o sănătate bună şi o stare generală bună, nu mărimea muşchilor.

Mi-am luat aşadar o bandă de alergare, o bicicletă eliptică şi un set de greutăţi. Mi-am făcut în garaj propria sală de sport. Din 2009 o folosesc de trei ori/ săptămână şi, iar, a devenit o rutină. Nu mult. De 3 x 40 de minute/ săptămână. E suficient. În plus, seară de seară îmi iau câinii la plimbare şi parcurg în pas alert 3 km. Nu durează mult. 25 de minute. Atenţie! Seară de seară, indiferent de vreme. Mai fac un lucru: înot de câte ori am timp. Cam asta e. Nu-i bai dacă n-ai loc în casă de bandă de alergare şi alte ustensile. Poţi la fel de bine să-ţi foloseşti greutatea propriului corp, să foloseşti lucruri banale din casă: scaune, mese... Important este să-ţi faci un program adecvat, să te ţii de el şi de mâncat sănătos. Altfel, cu salturi, cu hopuri, nu ajungi nicăieri.

Ca o paranteză, de prin 2010 până prin 2013 m-am apucat şi de fotbal. Amator
emoticon smile
La 40 de ani! În fiecare luni seară mergeam cu o trupă de băieţi - foşti colegi de la "Adevărul", care într-un an s-au împuţinat până la dispariţie (s-au lăsat, adică) - dar şi alţii, toţi mai tineri decât mine. Eu, la 40 de ani, ei, între 20 şi 30. Încet-încet am ajuns să alerg mai bine şi mai mult decât unii dintre ei. Eu, ăla care în urmă cu doi ani gâfâiam când urcam un etaj! Da, da, am şi martori. Îl puteţi întreba de pildă pe Pisoi Paps dacă bat câmpii au ba
emoticon smile
N-am mai jucat din 2014 pentru că în cele din urmă s-a destrămat trupa. Lucrurile bune ţin puţin...

Şi un banc: aţi văzut graşi la Auschwitz?!...

Vreau să închei, că şi aşa m-am lungit mult prea mult faţă de ce voiam să spun. E, oricum, 1% din ceea ce ştiu şi fac. Pe scurt, am slăbit 10 kg în anul 2009, încă 10 în 2010, apoi încă 5 în 2011 şi începutul lui 2012. Şi de atunci am rămas la aceeaşi greutate, neschimbată: 71 kg.

Am slăbit sănătos, fără "minuni" - care, aşa cum v-am spus NU EXISTĂ! - fără excese, fără diete drastice, fără să-mi afectez organismul. Totul pe baza unui stil de viaţă construit de mine, fără "specialişti". De aceea, tot ce vă spun e din propria experienţă, nu din cărţi, nu din poveşti.

Nu există om care să nu poată să slăbească. Motivele, justificările, lamentările - toate nu sunt decât fuga de realitate şi lipsă de voinţă. Era şi un banc: "Aţi văzut graşi la Auschwitz?!". Sigur, e o glumă extremă, dar care exprimă un adevăr... Apropos, un sfat pentru bărbaţii "cu burtă", majoritatea, aşa cum eram şi eu: luaţi un centimetru de croitorie şi măsuraţi-vă talia. Dacă depăşiţi 100 cm, you got a problem, bro!
emoticon frown
Problema de aspect se va transforma foarte repede într-una de sănătate, dacă nu a devenit deja...

Cert este că acum sunt un alt om. Am uitat să vă spun că din 2012 analizele mele au revenit la normal, ficatul nu mai e nici gras, nici umflat, chiar şi medicii s-au mirat cât de repede mi-a dispărut steatoza hepatică. Nu uitaţi că, dacă-i daţi răgaz, ficatul se regenerează; e cea mai mare minune din organismul uman. Însă dacă-i "daţi în cap" permanent ajunge la un moment dat într-un punct fără întoarcere: boală, medici, probleme, suferinţă. Merită? Pentru că nu poţi avea puţină voinţă?!

Acum, totul e perfect: glicemie, trigliceride, transaminaze, colsterol. Şi asta e mult mai greu să obţii atunci când treci de 40 de ani decât la 20 sau la 30 de ani. Şi încă un lucru: gastrita care m-a supărat de la 20 de ani n-o mai am nici pe aia. Nu mai ştiu ce înseamnă dureri şi arsuri stomacale seara, după ce ani de zile am suferit de aşa ceva.

Acum, gata, chiar că pun punct

În concluzie, nu există pentru mine mulţumire mai mare decât să-mi spună soţia că s-a "reîndrăgostit" de mine şi că arăt mai bine acum, la 45 de ani, decât la 23 de ani, atunci când m-a cunoscut. Te sărut, Adriana! Ei, ce ziceţi? A meritat?
emoticon smile

P.S: Cineva mi-a zis să scriu o carte. Cu amănunte. Cu sfaturi, tot tacâmul. Că poate îi inspir şi pe alţii. Eu sunt sceptic. Merită? Ştie cineva vreo editură care ar fi interesată de aşa ceva?

Este total exclus sa va administrati D3 injectabil fara avizul express al endocrinologului.
Nu mai am nimic de adaugat in privinta greutatii si a dietei, evident cunoasteti mai bine decât noi toţi ceilalţi aceste aspecte.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior

Ok
Va veti reaminti polemica noastra atunci cand vor incepe complicatiile invariabile ale diabetului de tip 2 (generat de obezitate): orbire (retinopatie, cataracta), cardiopatie, hipertensiune, nefropatie, dar mai ales amputatii seriate ale membrului inferior ca urmare a macro- si micro-angiopatiei periferice si neuropatiei plantare.
Atunci insa va fi prea tarziu pentru a-mi da dreptate, nu va mai folosi nimanui...
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior

Trecand peste ironiile la adresa mea, va contrazic profund: cel putin in specialitatea mea (chirurgia ante-piciorului), examenul clinic este capital si nu poate fi inlocuit cu "'CT, RMN, analize complete si alte investigatii complexe"'.
In peste 20 de ani de experienta in Franta si in Romania, marturisesc ca am prescris doar de 2 ori un RMN, si atunci pe un diagnostic deja elaborat...
Dimpotriva, ma confrunt cu abuzul inadmisbil de investigatii cu care se prezinta pacientii la consultatie (RMN "analize complexe"), care ar putea fi evitate prin examenul clinic, pe care D-voastra il ironizati (examinare, palpare, analiza mersului etc).
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg ante-picior