Obsesie sau nebunie?

Am varsta de 20 de ani, sunt studenta si provin dintr-o familie buna. La varsta de 15 ani l-am cunoscut pe cel care avea sa ma marcheze teribil din punct de vedere afectiv-emotional. Este vorba de un baiat, cu o reputatie nu foarte buna in oras, considerat 'smecher', care nu a fost acceptat niciodata de parintii mei. Cu toate astea, eu am inceput o relatie cu el, care a culminat cu inceperea vietii mele sexuale, la 17 ani. Am uitat sa mentionez ca baiatul respectiv era implicat intr-o relatie cu una din amicele mele, care, auzind vehiculandu-se prin oras ca eu as avea treaba cu el, a inceput sa se apropie foarte mult de mine, ajungand chiar sa pretinda ca imi este prietena si inoculandu-mi ideea ca ea are o relatie perfecta cu el. Eu neputand sa spun nimic despre ceea ce traiam eu cu adevarat cu el, de frica sa nu se auda prea departe, stateam si taceam si vorba aceea, inghiteam totul..
Episoadele prin care am trecut sunt haotice, pentru ca dupa ce m-am culcat cu el, deja s-a aflat in tot orasul, eu devenind ' oaia neagra', avand scandal cu presupusa 'prietena' si scotandu-mi vorbe care mai de care mai urate.
Totul s-a incheiat. Cu el nu am mai vorbit deloc, el tinand o suparare mare pe mine, cum ca eu sunt cea din vina careia s-a intamplat totul, ca eu am vorbit si de la mine a plecat totul... Vara aceea am petrecut-o sechestrata in casa, mancand si fumand, cazuta efectiv in depresie. Am reusit intr-un final sa trec peste, dar vara urmatoare, parintii mei au aflat ce mi se intamplase cu un an in urma si spre uimirea mea, au reactionat cat de cat ok... Mi-au fost alaturi si au inteles prin ce trecusem.
Aproximativ o perioada de 4 ani de zile nu am mai vb absolut deloc cu acest baiat, in tot acest timp relatia lui cu 'prietena' mea a evoluat, s-au mutat impreuna. Acum cateva saptamani, impulsionata de o prietena ft buna, am pus mana pe telefon si l-am sunat, am vb cu el... Imi era dor de vocea lui, de el...Conversatiile au continuat, e adevarat, doar cand il cautam eu... imi vorbeste asa de frumos si imi lasa de inteles multe lucruri, face promisiuni, si cu toate astea, sunt decat vorbe.. sunt constienta ca s-au schimbat multe, sunt constienta ca poate iubeste, si cu siguranta nu sunt eu aceea... Dar ma gandesc mereu la el/ ei, eu tot cu gandul la el sunt,.Credeti-ma ca sunt intr-un moment in care nu mai stiu ce sa fac, vreau sa mi-l scot din cap, dar nu pot!! As dori sa apelez la un psiholog, dar mi-a fost teama ca voi fi stanjenita sa ii povestesc toate lucrurile astea care pot parea niste copilarii pana la un moment dat. Eu cunt constienta ca este o Obsesie pt mine, el, din cauza faptului ca practic, nu m-a ales pe mine si poate imi doresc sa imi demonstrez MIE, ca pot avea ceva cu el si ca el are ceva pt mine, nu cum a fost speculat in oras, ca si-ar fi batut joc de mine si atat. Cu toate astea, ma innebuneste faptul ca cu mine vb ceva, si cand e vb de actiuni, nu mai da nici un semn, , , simt ca locul meu nu mai este acolo, dar cu toate astea nu pot sa renunt!!! Va rog mult, dati-mi un sfat, spuneti-mi daca eu chiar am luat-o razna, si asta nu de acum, ci de 4 ani incoa...spuneti-mi cum sa trec peste asta, sa-mi pot vedea de viata mea, de iubitul meu, care este lasat intr-un con de umbra de cand am inceput sa vb cu acel baiat, pt ca m-a rascolit extrem!!

Daca vrei sa-ti demonstrezi tie ca poti fi cu el oricand, chiar daca el are o relatie, tu ai o relatie, atunci fii sigura ca nu te asteapta decat esecuri in viata. Pentru ca asta este fix atitudinea unui om care calca pe cadavre.

Nu este nebunie ce ai tu, este doar o obsesie izvorata din anumite frustrari, complexe, nesiguranta de sine si mai ales din lipsa unei constiinte.

Sfatul meu: uita-l definitiv, pune mana si invata serios la scoala, creeaza-ti teluri de viata DEMNE, nu razbunari si alte prostii, bucura-te de tinerete, de iubire (curata si frumoasa) si mai ales niciodata, dar NICIODATA sa nu mai ai o relatie cu un barbat care e deja al alteia, cu sau fara acte.

Vezi-ti de viata ta si lucreaza si munceste pentru viitorul tau, acum e momentul acumularilor, nu te irosi in treburi marunte si nedemne.

sincer nu va inteleg, tu si celelalte ca tine:proveniti din familii bune, cu educatie si va uitati la toti golanii cu 7 clase, tigani, interlopi, samd...parerea mea este sa-ti vezi de treaba ta, sa-ti urmezi visul vietii tale, posibil o anumita cariera sau ce stii tu mai bine si cu timpul iti vei gasi o persoana apropiata si sufletista care sa nu profite de tine!

Nu inseamna ca daca voi (cei care raspundeti postarii) sunteti mai mari si ati trecut prin aceste perioade, trebuie sa luati o persoana "de sus". Pentru fiecare dintre noi, problemele noastre sunt cele mai importante. Si acum sa ating subiectul, vreau sa zic ca nu trebuie niciun psiholog ca sa ti rezolvi problemele. Sfatul unui om care tine la tine e cel mai valoros. Trebuie sa stii sa ti selectezi ce este cel mai bun pentru tine! In primul rand, tu esti importanta si numai tu (in problema asta) si apoi trebuie sa iei in considerare foarte mult sfaturile parintilor tai (chiar daca ti se par rudimentare sau comuniste). Am realizat ca oricand ar fi trait parintii nostri, in vremea lui ceasca, sfaturile lor sunt la fel de valabile si in secolul IPHONE si TABLETA; ba chiar mai mult. Rezolvarea se afla la tine, la cum iti selectezi sfaturile si TIMLUL! E foarte important sa ai rabdare! Eu am 20 de ani, sunt baiat, si, la fel, m-am atasat tot la 17 ani de o fata cu care m-am culcat prima data. Totul a trecut! Succes