Metastaze osoase

ac1985,

Sa stii ca si mama mea avea momente cand era mai bine si, la fel ca voi, ne agatam de fiecare lucru care parea sa fie bun, inclusiv de momentele in care manca bine. La fel ne spunea si noua oncologul, ca are pacienti care traiesc din 2005 cu metastaze osoase cu punct de plecare neprecizat si vin lunar la internare pentru Zometa si sunt ok. Insa nu ne-a spus cati pacienti au murit din 2005 din cauza acestei boli atat de perfide. Cu trei saptamani inainte sa se duca, mama avea analizele perfecte! Trombocitele au inceput usor sa scada. Apoi a facut si o anemie severa (deci maduva era distrusa de nu mai producea celule sangvine). Apoi a crescut mult TGO si TGP - lucru care a fost catalogat drept hemangiom hepatic apoi metastaze hepatice... Se umfla din ce in ce mai tare - mai ales fata -, dormea mereu... pana in data de 16 mai... Si iti mai spun ca pe 15 mai - cu o zi inainte sa se prapadeasca - s-a simtit bine, mai ales dupa amiaza. Stateam cu ea la marginea patului si mi-a spus sa-i fac o fotografie pentru ca se simte frumoasa :), a mancat singura si am vorbit cu ea chiar mult, in conditiile in care obosea foarte repede si adormea instantaneu. Insa la miezul noptii s-a simtit deodata rau. Au pus-o pe oxigen, i-a scazut tensiunea usor-usor, iar medicul ne-a zis sa nu mai vorbim, sa lasam sa-i scada tensiunea si mai tare ca sa se duca... Totul a tinut pana seara la 7 - 19 ore de agonie... Si mai spun ca a fost perfect lucida si a vorbit pana aproape de ultimul moment, ultimele ei cuvinte, rostite cu aproape o ora inainte sa moara, au fost 'Puii mamei pui'...

Am sperat mult ca se va incepe un tratament. Am insistat la medic sa intre pe o schema de chimio/ citostatice speciala pentru un astfel de cancer cu punct de plecare neprecizat. Ne-am pus un milion de sperante in Arimidex, dar a fost prea tarziu...Pur si simplu am aflat si am asteptat sa moara, stiind ca nu am putut face nimic pentru ea. A trebuit sa o las sa se stinga sub ochii mei. Cu mine si cu sora mea era cand a aflat de boala si tot cu noi doua a murit, tinandu-ne de mana si privindu-ne pe rand in ochi... Ne-am pus un milion de sperante in Arimidex, dar a fost prea tarziu...

ac1985, repet, nu sunt medic, dar, din cate citesc, realizez ca nu, soacra ta nu mai are 6 ani... nici pe departe... nici macar un an, poate doar cateva luni sau nici atat... Sa nu te superi ca ti-am spus asta... Crede-ma ca ma ustura sufletul si plang cand scriu, vazand ca sunt atatia alti oameni care sufera si vor suferi si mai tare din cauza acestei boli care le smulg parintii de langa ei si-i baga in pamant...

intr-adevar, ma tem ca lucrurile nu arata deloc favorabil, mai ales dupa esecul mai multor tratamente si toleranta slaba. totusi sa nu ne pierdem cumpatul si sa facem ce trebuie facut.

tot ce spune mara este adevarat, dar ea nu si-a lasat mama sa moara "fara sa faca nimic". nici pe departe! a fost cu ea fiecare moment, s-a interesat, s-a luptat si i-a dat 2 cele mai importante lucruri in ultimele momente: speranta si suport. atata timp cat a contat, adica pana la capat.

toti murim si acest lucru e atat de sigur incat e paradoxal cat de greu acceptam ideea, uneori pana nici macar in momentlu in care se intampla. important este cum o facem, si anume, pe cat posibil, cu demnitate, suportul celor dragi si cu minimum posibil de suferinte, de orice fel, fizice sau psihologice.

MaraTom, povestea voastra este cumplit de dureroasa...am plans doar imaginandu-mi prin ce ai trecut desi, sunt convinsa, numai cineva care traieste asa ceva poate stii cata durere, amaraciune, poate si revolta se aduna. Sunt convinsa ca D-zeu v-a dat puterea necesara sa puteti trece, la limita suportabilului, peste asta.

Asa cum spunea si Dl. Dr. chiar nu te poti invinovati pentru nimic, numai ca rana din sufletul fiecarui copil ramas fara parinte / parinti nu poate fi vindecata.

Nu m-am suparat pentru pronosticul pe care l-ai dat, stim si noi asta insa nu putem inca intelege, constientiza.

Am primit interpretarea CT-ului de ieri, meningele e afectat si din aceasta cauza durerile de cap sunt insuportabile (am inteles ca sunt identice cu meningita). Acum oncologul spune ca nici o schema citostatica obisnuita nu va avea efect pentru acea zona, doar varianta localizata ne-a mai ramas (Chimioterapia intratecala). Nu stim daca mai are sens sa o chinuim si cu asta.

Astazi o externeaza, va veni o asistenta acasa pt perfuziile cu Manitol si o sa vorbim cu medicul, daca poate fi crescuta doza de morfina (in continuare are dureri groaznice).

Tot caut, incerc sa gasesc variante prin care sa o pot ajuta, sa-i alin durerea, sa aiba un final linistit. Si mi se rupe sufletul cand imi vad sotul cat de daramat este.

ac1985,

Te rog, nu lasa sa o doara nimic pe soacra ta. Trebuie crescuta cantitatea de morfina pentru ca un om, o mama, nu merita sa moara in astfel de dureri. Mamei mele eu ii faceam injectiile cu morfina (ea stia ca e altceva in seringa) cand era acasa. Mama a fost internata la sectia paliatii in ultima luna, unde serviciile erau ireprosabile si imediat ce imi spunea ca o doare ceva, chiar si putin, chemam asistenta sa-i faca ceva, orice, numai sa stiu ca nu o doare. La fel imi doream si eu, ca parintele meu sa aiba un final linistit, dar nu am reusit... In ultimele 19 ore de viata, nici morfina nu o mai ajuta prea mult. Tipa de durere, insa medicul mi-a zis ca ii facuse deja doza maxima si nu poate sa ii dea in plus. Am sperat ca va intra in coma sa nu mai simta, sa nu o mai auzim cum se vaita, dar nu a fost asa. A vrut Dumnezeu sa moara in chinuri mama mea...

Durerea sotului tau, ca si a ta, este imensa, ac1985... Tu trebuie sa ii fii alaturi si sa il sustii. Eu imi am fratii (suntem 5, toti foarte tineri), ne sustinem unii pe altii, insa cel mai frica imi e pentru cei doi care inca sunt studenti si-i vad tare neimpacati... Si stiu ca datoria noastra, de copii, nu s-a incheiat odata cu plecarea parintilor nostri dintre noi. Avem obligatia sa le purtam de grija, sa-i respectam si sa-i iubim la fel de mult, poate chiar mai mult.

Putere, ac1985, multa multa putere sa iti sustii soacra acum, cand are nevoie de voi mai mult ca niciodata, si putere sa iti sustii sotul. Si, totusi, nu uita de tine, si tu ai nevoie sa fii sustinuta.

Crytssy, te imbratisez si pe tine, asa, de la distanta!

Domnule doctor,

Asta incerc sa fac si eu - sa reduc la minimum suferinta, de orice natura, de dragul celor care mi-au mai ramas in viata. Si stiu ca parintii mei asa si-ar dori sa fim - puternici, fara sa ne pierdem in suferinta, nesomn, lacrimi - desi e tare greu sa-ti regasesti echilibrul...

Stiu ca si dumneavoastra faceti un lucru asemanator - reduceti la minimum suferinta oamenilor afectati de o boala atat de necrutatoare.

uffffffffffffffff, ce greu !!!!
Am citit si sincer n-am avut cuvinte, ci doar nod in gat si lacrimi pe obraz !!!!!
ac1985 imi pare nespus de rau sa citesc despre soacra ta, si intr=adevar parca am un deja-vue, parca revad postarile Marei. In asemenea momente poti doar sa incerci sa alini suferinta si sa cauti putere pentru a merge mai departe... Stiu... usor de zis, greu de facut !!!! Iti doresc putere multa pentru a-l putea sprijini pe sotul tau!!! o sa aveti nevoie, toti avem, si sincer eu mi-o iau doar gandind pozitiv si stiind ca Dumnezeu are pentru toti un drum... cand se infunda, inseamna ca e momentul sa-L intalneasca...
Mara, sunt uimita inca cum reuseste suferinta sa adune oameni din colturi diferite ale tarii si sa-i uneasca pentru a se putea speijini unul pe celalalt, moral, pentru ca asta, cel putin pentru mine conteaza foarte mult... ITI MULTUMESC!!! Si iti intorc imbratisarea, ca o sora mai mare !!!!
Mama este in fsarsit la spital, ieri i-a venit medicamentul si azi i s-a administrat perfuzia, deocamdata fara incidente ca data trecuta... Cel mai important este ca Dumnezeu mi-a dat forta necesara sa-i pot tine moralul foarte ridicat, si faptul ca doctorii spun ca evolueaza bine sub tratament de asemenea ii da o mare putere de a lupta...
In rest... cu Dumnezeu inainte.
Sa auzim numai de bine!

BRAVO MARA !!AI LUPTAT CU TOATA FIINTA TA SI AI FACUT TOTUL CA LA CARTE:TOT RESCPECTUL PT TINE! si acum vreau sa-ti spun si eu COONDOLEANTE.Ti-am citit " povestea" de la capat si m-a impresionat pina la lacrimi si eu trec printr-o suferinta asemanatoare cu tatal meu dar nu sunt inca pregatita sa vorbesc despre asta sunt inca sub soc dupa ce am aflat ce are tatal meu.dintr-un om sanatos tun asa de repede l-a afectat boala asta!!!! si sunt asa de departe de el.TE PUP MARA, CAPUL SUS.Si eu trebuie sa fiu tare pt fetita mea care a crescut cu parintii mei si nu intelege de ce nu vine bunicul cu bunica iar la ea(eu sunt stabilita de aproape 9 ani in Germania) si nu stiu ce sa-i spun unei fetite de patru ani.stie ca bunicul e bolnav si singura in fiecare seara zice:DOAMNE;DOAMNE FA-L PE BUNICUL BINE SA VINA IAR LA MINE: sunt cuvintele ei si nu exagerez cu nimic.de aici salut si pe dr RAUL DUCKE si pe CRYTSSY

Schazt, imi pare rau pentru tine la fel de tare cum imi pare rau si pentru mine, si pentru Crytssy, si pentru ac1985 si pentru toti oamenii care sunt nevoiti sa treaca prin aceasta situatie atat de cruda. Vorba domnului RaulDuke, trebuie sa avem grija cum trecem prin aceste lucruri.
Si eu am doua nepoate, de la sora cea mare, iar la Paste, cand ne-am adunat pentru ultima data acasa cu totii, cea mica, la masa, a zis deodata - "Doamne, ajut-o pe bunica". A fost foarte emotionant pentru toti sa auzim copilul de 4 ani si un pic cum spune asemenea cuvinte. Insa Dumnezeu nu a mai ajutat-o pe bunica ei...
Ai grija de tine acolo, departe si fii tare pentru copilul tau!
Imbratisare!

HALLO, MARA ce bine ca mai poti vorbi, si asa cim zici tu"virtual" ca altfel nici nu sti ce sa faci in astfel de situatii.aici nu este ca in Romania sa-ti iei concediul cum vrei, eu l-am stabilit pt. iulie, atunci ia si fetita mea vacanta la gradi si venim in Romania, desi nu am stabilit sa venim anul asta in tara, vroiam sa mergem in alta parte in concediu.dar mama mea e singura si nu mai poate, nu stie cui sa-i faca fata noua (copiilor, care suntem terminati, eu mai am un frate dar si el e stabilit de mult in Suedia)sau sa fie tare pt tatal meu care saracul nici nu stie ce are, lui i s-a spus ca are osteporoza si ca de aia il doare oasele dar de fapt e deja in matastaza osoasa.am vrut sa-l aducem, ori la mine ori la frate-miu dar dr a spus ca nu se mai poate face nimic, este prea tirziu si mai mult il chinuim.cind vrea sa ia DUMNEZEU pe cineva nu mai poti face nimic cu toti banii din lume.acum imi doresc sa o ajut pe mama cit pot macar, ne ramane ea si ma rog la DUMNEZEU sa mi-o tina pe ea sanatoasa ca noi suntem o familie asa de fericita si iubitoare cu noi insine.as vrea ca toti copii din lumea asta sa aiba asa parinti iubitori cum ii am eu.exemplul asta i-l dau si fetitei mele, in fiecare zi ii arat cit de mult o iubesc si ca ea cu mama, tata si fratele meu sunt cele mai speciale fiinte din viata mea.te las acum Mara, mai vorbim si ma bucur ca mai sunt fiinte asa de speciale cum esti tu si multa, multa sanatate la persoanele dragi tie.NUMAI BINE!!

Buna dragelor,
schazt sper din tot sufletul sa te poti inarma cu multa forta si putere pe care sa i-o lasi mamei tale, pentru ca de asta o sa aibe nevoie, e foarte greu sa stai zi de zi langa cineva care sufera de asemenea grozavie de boala si sa reusesti sa te comporti ca si cand totul ar fi in regula. Ma uit la mine, si desi sunt o persoana foarte optimista si pozitiva, uneori clachez si ma ascund sa plang in hohote, sa ma eliberez de povara care ma apasa, pentru ca apoi sa ma intorc zambitoare si increzatoare ca totul va fi bine...
Mama iar a avut o reactie alergica puternica la paclitaxel,.nu ca cea de data trecuta care s-a soldat cu pierderea cunostintei, dar care a necesitat deasemenea intreruperea perfuziei si administrarea de hidrocortizon, iar dupa o perioada de o ora i s-a reluat perfuzarea, fara alte probleme... Acum am adus-o acasa, si Slava Domnului se simte ok...
Doctorul a spus ca nu e normal ce se intampla, si ca la sedinta urmatoare o sa faca din start pauza de cateva ore intre cele doua perfuzii... sa vada ce se intampla...Iti dai seama ce e in sufletul meu cand merg cu ea la o noua sedinta... stau cu inima cat un purice... E greu, foarte greu!!!!
Ii multumesc insa lui Dumnezeu ca inca o am langa mine, pe picioare si fara dureri, desi metastazele osoase sunt foarte dureroase...cel putin asa se spune...
Mara, salutari si imbratisari, sper ca faptul suntem aici si te insotim zi de zi, asa, "virtual" cum spuneti voi, iti da putina putere sa mergi mai departe si sa ai grija de cei care au nevoie de sprijinul tau, ma refer la cei doi frati ai tai, pentru ca cineva trebuie sa aiba si puterea de a -i sprijini, si cine altcineva decat surioara lor mai mare.
Sanatate multa tuturor si Sa auzim numai de bine!!!!!

Multumesc Schazt, si Crytssy!

Schazt, si eu iti doresc ca mama sa iti ramana sanatoasa multi ani de acum inainte. Macar pana cand ghioceii vor aparea pe tamplele tale :), astfel incat sa te poti bucura de ea. Nimic nu se compara cu mangaierea, imbratisarea si sfatul mamei...

Crytssy, imi pare rau pentru reactiile ciudate pe care le are mama ta atunci cand i se administreaza medicamentul. Totusi e bine ca il facei si, mai ales, ca se simte bine dupa. Si ma bucur nespus ca nu o doare nimic pentru ca da, ai auzit bine, metastazele osoase sunt foarte dureroase. Iti spun pentru ca stiu!
De mers mai departe trebuie sa merg, nu am alta varianta, de dragul fratilor mei mai mici, dar si de dragul celor mai mari, ca doar pe ei ii mai am.
Sanatate tuturor!

Multumesc mult Crytssy pt cuvintele frumoase.si pe tine te-am urmarit de la inceput.apropo aici este ca o carte si fiecare din noi isi asterne povestea, avind cite un capitol, capitol care din pacate pt Mara s-a incheiat si acum ea ne ajuta pe noi sa ni-l scriem indiferent cum se va termina, bineinteles ca-mi doresc sa fie cu final fericit pt toata lumea.urasc oamenii, de fapt e mult spus urasc, sa zic ca nu-mi place de cei care zic ca asta este viata toti ne ducem, dar una este sa sti ca-ti pierzi parintii la o varsta de 70-80 de ani decit la o varsta de 50-60 de ani.Nu mai bine.Mai vorbim.

Ieri, aproape de miezul noptii, mamica noastra draga a plecat.mult, mult prea devreme...dupa zile bune pline de suferinta si dureri ingrozitoare, speram sa-si fi gasit linistea. Pentru noi insa durerea atinge cote maxime si e departe de a se fi sfarsit. Nu-mi pot imagina ca mamica mea scumpa nu mai e, nu pot suporta sa ma vad asa neputincioasa...
Din pacate lupta s-a sfarsit si invingatorii nu suntem noi...
Bucurati-va de fiecare moment alaturi de cei dragi pentru ca timpul este ireversibil, iar eu acum as da orice sa mai fi avut un moment al nostru...pentru ca mai erau multe de spus dar acum e prea tarziu...

condoleante sincere, ac1985!!!!
Mi se rupe sufletul cand intru si citesc asemenea vesti... si cuvintele sunt de prisos!
Mult curaj si multa putere !!!!!

ac1985, sincere condoleante..

Nu m-ai lasat fara cuvinte, nu m-am mirat, pentru ca, din cele descrise de tine, mi-am dat seama ca sfarsitul soacrei tale este iminent. Am plans insa, de durere, de ciuda, de revolta ca Dumnezeu a mai luat o mamica tanara la El si a lasat alti copii orfani pe lume.
...
O priveam pe mama mea pe catafalc... era asa linistita si frumoasa... vorbeam cu ea si-i spuneam ca dupa mult timp o vad cu adevarat linistita si ca ma bucur, desi ma doare fiecare centimetru patrat de carne, ca stiu ca nu o mai doare nimic... Nu se mai vaita ca o dor oasele, ca nu mai poate, ca o dor toate...

ac1985, sa fii tare, tare de tot! Durerea nu se va stinge niciodata. Ba dimpotriva, se accentueaza odata cu trecerea timpului. Ii vei simti lipsa mereu, o vei visa mereu, o vei astepta mereu, o vei iubi mereu. Mama a plecat de 42 de zile, maine va fi a 43-a fara ea, poimaine a 44. la anu pe vremea asta a 207-a zi si tot asa...
Eu sper ca undeva, candva, cumva sa ne revedem mamele, parintii, sa ne reintalnim, sa ne alinte din nou, sa ne mangaie din nou pentru nimic, dar absolut nimic pe lumea aceasta nu se compara cu mangaierea de mama
Sunt cu sufletul alaturi de tine si iti inteleg perfect durerea...

OF, DOAMNE!!COONDOLEANTE si din partea mea pt ac 1985.

buna seara fetelor,
Nu mai stiu nimic de voi, cum mai sunteti, si m-am gandit sa va salut. Eu am fost plecata din oras cu echipa la un campionat national si de aceea n-am mai intrat.
Noi suntem bine, pe picioare si asteptam ziua de marti pentru urmatoarea sedinta. Slava Domnului, totul e ok pana acum... Saptamana de dupa e mai dificila, dar avem putere si forta de la Dumnezeu si ne punem pe picioare apoi. Sper sa aud in curand de voi..Schazt, ai ajuns acasa?
va imbratisez de la distanta si sa auzim doar de bine !!

Buna, tuturor!

Crytssy, nici nu stii cat ma bucur sa aud ca mama ta e bine. Stiu cum e sa te bucuri cand vezi ca tratamentele dau rezultate si parca totul se indreapta spre bine. Mama ta este o norocoasa, ti-am mai spus doar stii si, implicit, si tu.

Eu nu stiu cum sunt... Ieri am condus-o pe ultimul drum pe verisoara mea, de 32 de ani, care s-a prapadit din cauza unui cancer de col uterin... Doi ani a luptat cu boala, dar a pierdut lupta. A ramas in urma ei un copil de 3 ani, un tata topit de durere si o mama care, culmea, si ea sufera de acelasi timp de cancer, de aproape 5 ani, si care nici ea nu mai are mult, deoarece metastazele au pus deja stapanire pe ea.
Astazi, am participat la inmormantarea unui elev al meu care s-a sinucis joi seara deoarece era convins ca nu facuse nimic la proba de Istorie, la Bacalaureat, si a decis, intr-un moment de maxima nebunie, cred eu, sa isi curme zilele. In urma lui a ramas o mama distrusa, internata la sectia Psihiatrie.
M-am saturat, mi s-a acrit de atata boala si atata moarte. Vreau sa aud si de oameni care se vindeca. De persoane fericite care pot spune triumfatoare ca au invins aceasta nenorocita de boala.

Voua, tuturor, va doresc sanatate. Nimic nu e mai scump pe lume decat sanatatea

nu pot face referiri la alte cazuri, ca unele dintre cele relatate mai sus, care nu fac obiectul oncologiei, dar tin sa mentionez, legat de subiectul tangential mentionat al fatalitatii prin cancer de col uterin, ca Romania este pur si simplu jalnica in ceea ce priveste morbiditate si mortalitatea prin acest tip de cancer. adica numarul de cazuri si numarul de morti de aceasta cauza. este un lucru care este strans legat de educatie si civilizatie si nimic altceva. nu au medicii mai nimic de a face aici, este o boala care in tari doar putin mai civilizate este considerata RARITATE si de foarte multe zeci de ani nu se mai afla nici printre primele 10 tipuri de cancere, ca frecventa, pe cand la noi face prapad. asta deoarece lumea NU este suficient de educata incat sa se consulte periodic, fara sa astepte sa apara simptome cum ar fi secretii anormale, sangerari, dureri, etc. asa ceva este inacceptabil !

faceti regulat controale la medic, mai ales cel de familie, spuneti-i foarte rapid, daca apar probleme, sau daca a trecut mai mult de un an de cand nu ati mai facut un examen Babes-Papanicolau, pastrati o legatura buna cu medicul ginecolog, nu va temeti sa vorbiti despre nimic, vaccinati-va fetele anti HPV si faceti-le educatie sexuala! alta cale nu exista !!! defapt in nicio alta tara din vest nu s-a rezolvat altfel aceasta problema.

Mara,
Sincera sa fiu nici nu stiu ce as putea sa-ti spun sa-ti ridic putin moralul, tonusul vital, pentru ca observ ca numai de incidente urate ai parte in ultimul timp...Imi pare nespus de rau, sincer, asa o perioada nefasta am avut eu anul trecut, si din ce gandeam mai negativ, din aia numai probleme atrageam.O functiona pe undeva o lege a firii, habar n am, doar ca mi-am schimbat punctul de vedere si am redevenit eu cea optimista si plina de incredere, gandesc numai la lucruri pozitive si se pare ca atrag numai lucruri pozitive.
Mama se pregateste, maine mergem la seria de cito, suntem pregatite sufleteste si convinse ca lucrurile vor merge din bine in mai bine...
Ce sa-ti spun, capul sus, cu toate loviturile pe care le da, viata are partea ei frumoasa si aceasta parte trebuie cautata. altfel... te pierzi in amaraciune si o sa-ti para un calvar...
Numai bine, Mara, ai grija de tine...

Off, tare rau imi pare sa aud numai de lucruri triste, si la noi e o perioada tare, tare agitata. De la 1 iulie a trebuit sa-mi schimb locul de munca (ceea ce mi-a afectat destul de mult timpul liber, si asa insuficient.). In plus trebuie sa ma ocup singura de tot ce inseamna organizatorice privind pomeni si tot ce trebuie facut.
Asa ca am devenit un robotel.si poate ca e mai bine asa, nu mai am timp sa ma gandesc la nimic, iau totul ca atare.
In rest multa tristete...fete lungi si obosite...doar baietelul nostru de 1 anisor ne mai scoate din starea asta.
Inca mai am momente cand nu pot accepta ideea, pur si simplu nu-mi vine sa cred ca nu mai e...si mi-e groaza sa mai intru in casa socrilor mei.

Mara...cu 2 zile inainte sa moara ne-a rugat sa-i punem cerceii si alte bijuteri (total nefiresc pentru felul ei de a fi) si sa-i facem o fotografie. Spunea ca se simte frumoasa asa, cu parul ondulat (asa ii crescuse dupa citostatice). Am simtit un mare nod in gat cand am auzit-o si instant mi-am amintit ceea ce scriai tu.chiar nu pot sa-mi explic asemanarile..

Va pup si va imbratisez cu mare drag, sper sa auzim numai de bine, sa va fereasca D-zeu de necazuri..

ac1985,

M-a impresionat asemanarea... Eu nu voi uita niciodata acea zi. A fost ultima in care mama mea a fost pentru scurt timp vesela. Poate mamele noastre sunt fericite acolo unde au plecat acum. Eu o visez adesea pe mama vesela, cu fata sclipitoare si foarte frumoasa - asa cum era ea de fapt cand era sanatoasa - si sper ca asa sa fie si acolo, in nestiut.
Sanatate iti doresc, sa iti poti creste baietelul.

Mara,
faptul ca o visezi vesela si zambitoare si fericita trebuie sa-ti dea tie sperante si putina forta, pentru ca, asa cum eu cred in lmea de apoi, ea vrea sa-ti dea de stire ca este mult mai bine, incomparabil mai bine, fara dureri, fara griji, si cu "ochii pe voi"...
Cand mi-a murit o prietena buna, care era de-o seama cu tata, cineva mi-a spus sa n-o mai plang, pentru ca lacrimile mele o ard... acolo e fericita si nu trebuie sa fie intoarsa din calea ei... Mi -au ramas intiparite in memorie cuvintele astea ca o gravura. Nu poti sa nu plangi o persoana care pleaca pentru totdeauna de langa tine, insa poti de asemenea sa crezi in fericirea pe care ea o are pe chip atunci cand ti se arata in vis...
Azi am fost cu mama la spital, dar medicamentul nu a ajuns inca.. Am pierdut insa toata ziua dupa domnul doctor, sa o consulte si sa-i vada analizele.. Totul i-a iesit foarte bine, am adus-o acasa si acum asteptam zilele urmatoare sa ne cheme din nou...
Ac1985 as vrea sa-ti pun o intrebare... ai spus la un moment dat ca soacrei tale i-au iesit analizele bune timp de 5 luni... in tot acest timp facea si chimio? Ca am citit ca n-a tolerat chimioterapia, dar intrebarea asta ma macina, si mamei ii ies analizele bune mereu inainte de sedinta de chimio, n-a necesitat niciodata o imbunatatire a imunitatii cu medicamente inainte de sedinta.
Iti doresc din suflet sa ai forta sa treci peste asta, si cel mai important, povesteste-i baietelului tau despre bunica lui, cat de mult l-a iubit si cum are grija de el de acolo de sus, binenteles cand va creste suficient cat sa stie ce i povestesti !!!
De aici de departe va imbratisez cu drag!!!!

Crystssy,

La soacra mea totul a inceput in primavara anului 2011, ea acuza dureri de spate care nu cedau la niciun analgezic. A mers la medic periodic, a facut in luna mai si un RMN (pe care niciun medic din cei intrebati nu au stiut sa-l interpreteze, chiar unul dintre ei a si pierdut cd-ul) insa periodic i se dadea tratament pentru raceli, bronsiolita, chiar i s-a recomandat si consult psihiatric pentru ca se presupunea ca e pe baza de stress.
In septemprie VSH-ul a iesit marit si atunci au internat-o prima data pentru investigatii suplimentare. Dupa 2 saptamani in care a fost internata in spitalul din Ploiesti, singura concluzie era o osteoporoza avansata pe anumite vertebre, iar medicul ne-a recomandat investigatii mai amanuntite, in ideea in care, pentru varsta ei osteoporoza era mult prea avansata. Au urmat alte saptamani la spitalul militar din Bucuresti si abia acum s-a depistat nodulul de la san (mereu ma gandesc cat de mult ar fi schimbat situatia daca ea ar fi mers anual sa faca o mamografie) si faptul ca s-a extins si la coloana (in urma biopsiei si scintigrafiei). In noiembrie s-a incercat prima schema de citostatice (din pacate nu stiu denumirea produsului, stiu doar ca era ceva perfuzabil) combinata cu radioterapie, insa organismul ei nu a suportat tratamentul (a facut toate reactiile adverse din prospect, trombocite la pamant, a fost nevoie de transfuzii de sange si masa trombocitara).
Ulterior medicul oncolog a schimbat schema de citostatice cu ceva mai usor (trebuia sa ia niste pastile timp de 10 sau 12 zile pe luna).din cate am inteles noul tratament doar oprea evolutia celulelor canceroase, nu lupta impotriva tumorii existente. Pana in luna aprilie totul a fost perfect. Analizele ieseau in parametrii de fiecare data, durerile se micsorasera ca intensitate.dupa care, in perioada Pastelui ne tot spunea ca o doare capul insa durerea era localizata pe partea dreapta (descria ca o doare ca si cum s-ar fi lovit, ca la o vanataie)...si, de atunci, trombocitele au inceput sa scada. Indiferent de tratamentele de stimulare a lor, acestea tot scadeau de la o saptamana la alta si, automat, si schema de citostatice a fost intrerupta. Cand au ajuns sub 50.000 i s-a facut masa trombocitara insa fara succes (cresteau artificial cu cateva zeci de mii, doar pentru cateva zile).
Desi analizele erau proaste, starea ei generala era in continuare foarte buna, nu se simtea deloc slabita, iesea la plimbare, singura schimbare era ca incepuse sa se umfle, in special la fata).
Cu 3 saptamani inainte sa moara a inceput sa se simta mai rau, era ametita, dormea mai mult, avea zile in care nu se putea trezi (se trezea cateva zeci de secunde si adormea la loc).
Cu o saptamana inainte sa moara, in una din zile a picat din nou in starea de somnolenta continua insa fenomenul era mult mai pronuntat si i se umflase foarte tare ochiul drept. Dupa CT concluzia a fost ca e afectat si meningele si de aici au inceput durerile de cap groaznice, momente in care nu mai era lucida, facea confuzii, se putea deplasa doar sustinuta.si sfarsitul a fost aproape.

Mara,

Sa stii ca si eu o visez pe soacra mea asa cum era inainte sa se imbolnaveasca, foarte linistita, senina, fericita. Si pot spune ca si dupa ce a murit expersia fetei ei tot asta exprima (total opus fata de ultimele ore, in care s-a chinuit ingrozitor). In ziua precedenta mortii ei, a spus la un moment dat 'ce de lume, si cata apa a intrat in casa.' iar cu cateva ore inainte sa moara, cand se tot zvarcolea si vaita, a zis foarte nervoasa 'dar mai lasati-ma in pace sa-mi gasesc restul.' Am ramas toti muti..
Momentul cu poza a fost cu 2 zile inainte sa moara, ultima oara cand am vazut-o bine, cand am putut conversa cursiv cu ea, si vreau sa-ti spun ca era un moment premeditat, le tot spusese celorlalti ca vrea sa faca asta.
Nu o sa pot uita niciodata cum i se lumina fata cand ne vedea (mai ales pe baietelul nostru dupa care era topita) si cum ne tot spunea cat de mult ne iubeste.
Cel mai mare regret al meu este ca nu a trait suficient de mult incat sa si-o poata aminti si baietelul nostru.insa vom avea grija sa aiba o imagine cat mai bine conturata, apropiata de realitate, cu privire la cum era bunica lui.

Aveti grija de voi si de cei apropiati voua...

ac1985,

Si mama era foarte umflata, dar cand a murit, a redevint asa cum o stiam eu de-o viata. Am mai spus faptul ca mama a fost un mort frumos, foarte frumos care nu semana deloc cu femeia transfigurata de boala din ultimele luni.
In ziua in care a murit, l-a strigat mult pe tata si pe parintii ei, iar la un moment dat ne-a rugat sa iesim afara "ca sa mor odata sa nu ma mai chinui atat". Si sa stii ca si mama avea momente de delir. Eu zic ca erau de la morfina, dar nu se stie. Vezi cate asemanari?
Cat despre trombocite, faptul ca era adormita sau tipul de cancer, nu mai spun, stim deja de aceste asemanari.

Crytssy, nu stiu daca lacrimile mele o ard pe mama, dar stiu ca ma ard pe mine prin interior. E o durere care s-a asezat confortabil in sufletul meu si roade cu pofta...

Domnule Doctor RaulDuke, MaraTom, Crytssy, acc1985, schazt

Am descoperit acest forum in urma cu doua saptamani, incercand sa aflu ce pot despre posibile metastaze osoase. Am simtit suparare si durere citind anumite postari, dar printre randurile citite am gasit si speranta, optimism si curaj. Am reusit sa imi adun putin gandurile si am decis sa incep sa va scriu.

La sfarsitul lunii Mai inceputul lunii Iunie, am primit un telefon de la parintii mei care mi-au spus ca bunica mea(68 ani), va fi operata pentru hernie de disc. Bineinteles era o parte din adevarul pe care au dorit sa il impartaseasca. Sa fac o poveste lunga scurta am aflat ca bunica mea a fost operata in urma cu 3 saptamani pentru a-i fi scoasa o tumora vertebrala. Am fost foarte speriata auzind Tumora, cu toate ca nu stiam pana nu am citit online ca anumite "formatiuni pot fi maligne si se pot raspandi".

Dupa operatie a primit urmatorul diagnostic:

Diagnostic la 72 de ore: Tumora Vertebrala. Localizare L3

Diagnostic la externare: Tumora vertebrala. Localizare L3.
Ablatie macroscopic in totalitate.
Reconstructie Vertebrala L3 cu ciment poliacrilic
Sinteza metalica L-2-L4dreapta cu instrumentartip SSB.

Diagnostice Secundare: Sindrom Radicular de Compresiune, Nivel L2 si L3 dreapta.
Scor ASI=-5p
HTA Grad 3 OMS
Fractura col femoral drept operata 2011
Obezitate Grad II
Formatiune Supero-Extern san Stang, Neverificata Oerator
Rezultat Anatomo-Patologic=

Din cate stiu de la parintii mei i-au luat biopsie din tumora vertebrala operata, bunica crede ca v-a lua rezultatul in cateva zile, dar se pare ca rezultatul a iesit in urma cu mai putin de o saptamana si ea nu stie:

Rezultat Examen Histopatologic

Diagnostic: Macroscopic: Multiple fragmente cu consistenta osoasa insumand 5/3, 5/1cm

Macroscopic: Metastaza de carcinom slab diferentiat. (speram slab diferentiat sa fie un semn bun, dar am citit despre si este foarte rau)

Se recomanda examen imunohistochimic pentru stabilirea histogenezei.

Inteleg ca este grava situatia dar nu inteleg din acest diagnostic unde sunt metastazele? Stiu ca o doare spatele de unde i-a fost scoasa tumora, piciorul operat anul trecut si 'O cam inteapa soldurile', spune ea! Sper sa mearga curand la doctor.

Specific, ca dupa operatie a fost externata la 3 sau 4 zile si nu au fost facute raze, radio terapie, bunica spunandu-mi la telefon plina de speranta ca nu crede ca are cancer si nu va face raze momentan pana nu afla rezultatul biopsiei, doctorul ei si parintii mei vor avea o discutie cu ea maine. Ii este foarte frica sa mearga la spital, tatal ei a murit din cauza metastazelor oasoase. Parintii mei au amanat cateva zile sa ii spuna adevarul pentru ca stim ca rezultatul ii va fura linistea dar in cateva zile va trebui sa fim sinceri ca sa o convingem sa mearga sa i se prescrie un tratament adecvat.

La inceputul acestei saptamani i-a fost facuta o mamografie, m-a sunat bucuroasa spund ca nu are tumora la san ca este un nodul si nu" l-a lasat pe domnul doctor sa o taie", sa ii scoata nodulul pentru ca nu este formatiune maligna (nu inteleg cum de stie ea ce formatiune este din rezultatul unei mamografii facute, nu biopsie?). Are acel nodul de 12 ani si s-a controlat periodic.

Va scriu dumneavoastra pe acest site pentru ca nu stiu aproape nimic despre aceasta boala cumplita( stiu doar ce ati impartasit voi aici).

O iubesc ca pe o mama pe bunica mea, am locuit cu ea aproape toata viata, pana in urma cu 2 ani si jumatate, cand m-am mutat in strainatate. Sunt foarte departe si abia peste 4 sau 5 saptamani voi putea veni acasa sa petrec cateva saptamani cu ea.
Sufar dar citind experintele voastre aici, am gasit putina putere sa accept intr-o oarecare masura realitatea... si va intreb domnule Doctor Raul si pe voi fetelor ce as putea face cu familia pentru a incepe sa ii alinam si preveni durerile cat mai mult timp posibil, care ar fi cel mai eficient tratament, tumora principala nu a fost gasita, (Momentan ea nu stie rezultatul biopsiei, mananca, glumeste si se odihneste asteptand sa se recupereze dupa interventia chirurgicala la coloana. Ia cateva calmante impotriva durerilor si vitamine si nu vrea sa se interneze din nou spunand ca nu vrea alta operatie) ar rezista sa faca radio terapie daca are o tija metalica in picior ?


Va multumesc!
( Multa putere fetelor! )

Sa o iubiti, Ani85, sa-i fiti alaturi si sa o incurajati mereu - sunt cateva lucruri esentiale pe care le puteti face. In rest, sa mearga la oncolog si sa spere ca tumora principala va fi gasita, altfel, sansele i se reduc foarte mult.
Putere iti doresc si eu.

Ani
Eu nu sunt in masura sa dau sfaturi medicale, eu am intrat aici mai mult sa ma incurajez, si sa ma alatur in disperarea, suferinta si incercarea Marei de a face tot ce se poate in ceea ce o privea pe mama ei, incercand macar moral s-o sprijin, pentru ca simteam ca in acest fel ma sprijin pe mine... Faptul ca tumora principala nu se vede poate fi o mare problema, Mara iti poate spune mai bine acest lucru, iar parintii tai ar trebui sa incerce toate metodele existente pentru a o localiza(din nou nu stiu ce anume si cum trebuie facut), pentru a putea incepe cat mai repede tratamentul. Eu ma consider intr-adevar norocoasa, daca pot spune asa, pentru ca desi si mama are boala foarte avansata, s-a stiut punctul de plecare si s-a actionat foarte repede, in acelasi timp luindu-se masuri si pentru oase. Multa putere Ani, si cand bunica ta va afla diagnosticul ridica-i moralul cat de sus poti, povesteste-i despre acest forum, si mai ales, spune-i ca exista minuni... Eu ttrec printr-una, sincer... De unde la inceput medicii mi-au spus ca boala este in faza inoperabila, acum deja se uita si spun ca probabil, daca totul va merge in continuare ca pana acum, dupa alte cateva sedinte se va putea ajunge si la operatie.
Si toate astea posibile numai cu ajutorul lui Dumnezeu si cu a mainii lui drepte pe pamant, adica medicii...
Te imbratisez de la distanta, fii tare si imbarbateaz-o cat de mult poti..
Mara, Ac, Schatz aveti grija de voi, un pupic ca de la o sora de departe va trimit !!!!

Buna ziua,

Dl. dr. RaulDuke, va rog sa ma ajutati cu niste raspunsuri, bineinteles, in masura in care se poate, referitor la cazul tatalui meu, care a fost diagnosticat la sfarsitul lunii mai, cu cancer pulmonar cu metastaze cerebrale si osoase.
Ca si tratament a facut 10 sedinte de radioterapie pt. metastazele cerebrale, cu tratamentul de sustinere (manitol, dexametazona si arnetin), si Zometa pt. metastazele osoase.
In momentul de fata nu exista o biopsie, aceasta urmand a fi prelevata la incepultul lunii viitoare ulterior careia se va propune si chioterapia.
Noi am discutat doar cu doi oncologi, dintre care unul ne-a spus ca nu se mai poate face nimic, ca ii mai da doar 3 luni si nici nu ii doreste, deoarece chinurile vor fi groaznice, ne-a trimis acasa cu o reteta cu algocalmin si ne-a spus ca atunci cand vor incepe durerile puternice sa mergem la dumnealui pt. morfina. Cel de-al doilea oncolog pe care l-am consultat ne-a spus ca intr-adevar nu se poate vindeca, dar ca ii putem prelunigi viata si imbunatati calitatea vietii propunandu-ne planul de tratament paliativ (radioterapia si Zometa).
Starea generala a tatalui meu este buna, se plimba, mananca, discuta coerent cu noi, problema ar fi doar cu starea sa psihica. Pt. mine este clar ca sperante de vindecare nu mai sunt, dar vazand cum i se scurge viata, cu fiecare zi care trece, nu pot sta linistita, am senzatia ca nu fac tot ce este posibil pt. el, de aceea va intreb, daca mai exista alte tratamente, medicamente, poate chiar studii clinice la care ar putea avea acces?
In cazul in care mai este nevoie de alte informatii referitore la istoricul medical vi le pot pune la dispozitie.

MaraTom, Crytssy, ac1985, Schatz, Ani85,

Am ramas impresionata de povestile voastre si de forta cu treceti peste necazuri, si luptati pt. parintii vostrii. Am tot respectul pt. voi, pt. niste persoane care in ciuda suferintelor prin care trec gasesc puterea sa sprijine si sa incurajeze oamenii necunoscuti de care sunt legati doar prin suferinta.

ok, daca starea lui curenta este BUNA si la fel sunt si analizele biologice DE RUTINA si de asemenea ca tratament adresat bolii de baza nu a facut decat IRADIERE CEREBRALA si ZOMETA (lucruri standard de altfel), cu siguranta ca sunt multe lucruri de facut/incercat, chiar STANDARD in momentul de fata, pana la studii clinice, care raman pentru viitor o potentiala optiune foarte buna.

ca atare: primul pas este sa faca o BIOPSIE ca lumea, care sa furnizeze material suficient incat sa se puna diagnosticul histopatologic si, daca este o forma numita ADENOCARCINOM mai ales, sa se verifice si un element, respectiv o anumita mutatie, din biopsia tumorii respective. daca aceasta mutatie anume este prezenta, se mai adauga o optiune de tratament. se plateste din banii proprii, nu e decontata testarea, dar nu costa prea mult.

in orice caz, intre timp, este indicata CHIMIOTERAPIA + tratamentul cu zometa si contra durerilor, pe care probabil il urmeaza deja. desigur ca nu se poate recurge la chimioterapie pana in momentul biopsiei, care ea este principalul lucru care pune diagnosticul de CANCER si deci permite legal acest tratament. variante de chimioterapie sunt mai multe, oncologul trebuie sa decida asta, dar sunt sanse de a obtine remisii, cu siguranta si chiar cu sperante mult mai mari de 3 luni, chiar daca fara garantii si cu oarecare efecte adverse. dupa mine totusi, merita incercat si nu prea inteleg la ce oncolog ati fost care nu v-a prezentat aceasta optiune.