Medicamente antidepresive?

@costy
Faptul ca te-a "lovit" dorinta de a face ceva pe termen lung e cel mai bun semn ca esti mai bine si intri intr-un "'functional-normal".Adica te poti orienta spre altceva si asta iti va ocupa timpul si mai ales mintea!
Si mie (in perioada de inceput) imi era mai rau cind aveam timp liber. Nu-mi era rau la servici pt ca mintea era ocupata cu "atentia acordata clientelor".Vei vedea ca pe masura ce te vei preocupa de alte, multe subiecte ce-ti vor capta atentia disconfortul bolii se va diminua.

Cu curaj inainte!

Problema era ca niciodata nu mi-am dorit sa fac ceva serios, nu a venit asta cu depresia asa cum vine la altii.
O sa vad ce va fi. Mai interesant este ca atunci cand nu mai am depresie, dispare gandul de a face ceva serios !

salut la toata lumea..
depresia e o boala...nu se vindeca nici cu popi, nici cu vrajeli de gandire pozitiva, nici cu terapie, nici cu medicatie.dar toate aceste lucruri enumerate iti mai imbunatatesc factorul viatza...zi cu zi.Depresia va disparea la un moment dat, asa de la sine...dupa ce iti va arata ea si alta fatza o gandirii tale, o alta imagine a puterii creierului.
...eu am mai scris aici pe forum, am inceput cu xanax, fara a avea ceva, doar ca eram foarte nervos si nu putea dormi...am facut atac de panica(nu mai luam xanax de vreun an) m-a pus doctora pe ceva usor anxiar...tare ma mai simteam bine, dar n-a durat prea mult.mi-a dat si lexotan sa dorm mai bine si iar mi-era asa de bine dar n-a durat prea mult,...mi-a dat asentra -nu prea mi-a facut bine, mi l-a schimbat cu trittico care ma "ametea" de tot..eram aproape lesinat...mi-era parca iar bine, dar n-a tinut prea mult, mi-a dat anafranil cu imovane.parca nu mi-era deloc bine... am revenit la anxiar si lexotan.tot mai rau si mai rau...
am luat timp de 2 ani se vede si mai sus o parte din tratamente...mai sunt pastile pe care nu mi le aduc aminte cum se chemau, oricum ceva pentru schizofrenie Amisulprid-mi-am amintit.(100 lei cutia), cate jumate de pastila...nik...stii ce-i aia nik.
...am incercat sa le las.pastilele desigur.simteam ca turbez...am tot lasat tratamentul...l-am reluat din nou...nicicum nu simteam vreo imbunatatire.
...in ianuarie am zis..nu mai iau nimic sa vad ce o fi.am tot redus..dar parca contracronometru...cam doua saptamani si gata...nu mai iau nici macar o pastila..am dat-o pe valeriana si hamei.
Ca sa nu fiu mincinos...am zile bune...dar bune ca pe vremuri.dar, exista si un dar cand imi vine nush de unde cate un semiatac de panica...nu stiu incotro s-o apuc.Insa am gasit si pentru astfel de stari o "alinare" in sensul ca stau undeva intins sau macar pe un scaun si respir si inspir...hiperoxigenarea creierului ii spun eu.Un atac de panica de acest fel nu mai tine mai mult de 10 minute(inainte tinea o zi intreaga-bloc de atac de panica), insa pe toata perioada cand nu am vreo stare depresiv-anxioasa sunt la fel ca inainte si ce observ pe zi ce trece starile sunt tot mai rare si ma simt foarte, foarte bine pe tot parcursul zilei.
Ca o concluzie...o doar parerea mea proprie si personala.in cazul unui atac de panica e bine sa ai pastile la purtator, dar eu nu cred ca tratamentul de zi cu zi ajuta..eu cred ca mai tare te afunda si pana la urma ajungi la depresie,..despresie care odata ce pune stapanire pe tine...te chinuie sora cu moartea.insa si asa cred din experienta...daca respiri, daca ai ocupatie pentru creier.sa nu il lasi sa cada in "prapastie" te vindeci mai repede.tratamentul il vad necesar, dar foarte mult trebuie sa te ajuti tu insuti, in sensul ca sunt foarte multe exercitii pentru relaxare mai ales seara si dimineatza(stiu ca nu ai nici un chef sa faci ceva-dar trebuie sa invingi deziluzia care parca te sugruma)...sa nu schimbi pastilele cu altele tot mai si tot mai puternice...ajungi sigur la spital internat(multumesc lui Dumnezeu ca pe acolo nu am fost), dar nu e de glumit...pentru ca beleau de creier nu se mai multumeste cu pastile si tot cere din ce in ce mai tari.Nu stiu cati or sa poata, mai mult ca sigur nici jumatate din cei cu depresie nu vor vrea sa se ajute.dar eu vreau sa va spun ca se poate trai ca inainte...si se poate grabi vindecarea cu mult efort fizic, cu respiratie, cu reducerea dozelor mari de pastile la cei care au plecat de la xanax si au ajuns cine stie la ce alte halucinogene(de astea chiar nu am incercat dar am fost la un pas cand vedeam ca nu imi mai trece cu nimic)...si cat de multa activitate care sa tina mintea ocupata.eu am scris foarte mult pe blogul personal, am jucat jocuri pe playstation, am condus masina cu toate ca simteam ca inebunesc de multe ori la volan, am fost plecat din tara cu toate ca gandul ca va trebui sa plec de acasa imi provoca atac de panica instant...mai simplu spus...frica aceea de ceva anume, de aglomeratie, de a stat sau nu singur, de a merge cu masina, de a iesi cu oameni la petreceri, trebuie invinsa...orice fobie se trateaza doar dand piept in piept cu frica de acel ceva..
Ce am scris eu aici azi, mi-a fost simplu sa scriu acum.dupa mai bine de 4 ani de tratament din care 2 sub supravegherea unui specialist...dar acum vreo jumate de an nici nu puteam citi vreun forum de depresie ca ma lua raul instant..asta va spun.in depresie mintea e slabita...trebuie fortata sa se trezeasca..a...inca un fapt, daca ma enervam catusi de putin, deja apelam la pastila sa ma calmez..acum simt nevoia sa ma enervez.imi da o stapanire de sine...sunt sigur pe mine cand vorbesc ceva mai inflacarat...ma simt sigur pe mine...nu imi mai este frica...
Se poate...dar trebuie curaj.

A te opune in depresie nu este un lucru tocmai corect in unele cazuri, gandeste-te ca ai frane-le trase la maxim la o masina si tu fortezi acceleratia ! Ce iese ? Hai prima data poate o urnesti, dar a doua oara crapa ceva sau se uzeaza, la fiecare opunere tu depui un efort puternic si cand tragi linie iese cu suferinta si depresia tot iti tine franele puse, ca dovada ca mai bine nu te simti, tu ai avut mai mult atac de panica deci pe parte anxioasa unde e mai simplu ca nu ai nici o frana puza nicaieri si deci poti sa ai activitate fara probleme, din contra spre deosebire de depresie, anxietatea poate fi mobilizatoare in multe cazuri deci iti da energie sa faci una si alta. In anxietate nu sunt afectate vointa, motivatia si energia.
Ca depresia sa plece si sa te lase in pace trebuie sa rezolvi din cauze-le care au dus acolo, altfel nici o sansa cu medicatie, medicatia nu ajuta cand cauzele depresiei exista mai departe si intretin depresia puternic de tot.
Medicatia ajuta cand cauzele depresiei s-au dus insa boala se autointretine, acolo ar merge, multi si-au revenit in acest caz cu medicatia corecta.
Si sa-ti dau un exemplu, sa presupunem ca descoperi ca nu rezisti la servici mau mult de 4 ore indiferent de servici ai avea, in loc sa te duci 8 ore mai departe si sa iei caruta de pastile si tot sa nu fi bine, reduci la 4 ore si ai sa vezi ca treaba se remediaza.
Sau daca ai fost bogat si ti-ai pierdut averea cumva si ai depresie ca nu poti suporta altfel, va trebui sa faci cumva sa o faci la loc averea si te vei simti iar bine, altfel orice ai face nu scapi niciodata.
Am spus asa dat fiind ca vulnerabilitatea genetica ramane si deci nu e valabila chestia 'lasa ca ala se simte bine si fara cutare lucru'
In momentul in care ai rezolvat din cauze, depresia se duce, franele nu mai actioneaza si poti sa-ti vezi de viata ta.
Am facut si eu ce spui tu si nu duce nicaieri ! Daca nu aveam chef de sala si m-am dus ca sa fac cum zici tu, s-a lasat cu stres si nervi si mai tare, daca fac prea mult sport apare depresie din cauza asta si mai tare, daca nu ma duc, apar regrete si teama ca nu m-am dus, daca tin post cu salate si peste fript apare o agitatie deranjanta ce te impinge sa mananci dulciuri, daca mananci dulciuri iar apare frica de consecinte si depresie ca ai facut asta, ce sa mai cred ?!
Si asa o tin de 4 ani, ce-i asta ? Tragand linie fiecare zi a fost o suferinta cu mici exceptii.
Acum 20 ani nu ma duceam nici la sala, mancam ce vroiam si cand vroiam, daca vroiam sa fac ceva puteam face fara probleme, aveam chef de viata asa cum trebuie, deci ma simteam de 100 ori mai bine.

@Costy2007

Pot spune ca ma regasesc in cercul vicios in care esti...de mai bine de 2 ani am probleme legate de anxietate/depresie.este foarte ciudat, imi aduc aminte la inceput cum a fost, horror...m-a lovit dintr-o data anxietatea urmata de stari depresive.cand nu luam tratament eram foarte anxios...nu puteam sa stau locului, nici macar la computer...am facut tot felul de tratamente, am scapat de anxietate, dar a inceput sa ma chinuie depresia, nu am chef sa fac nimic, sunt foarte somnolent de la o vreme...nu am mai facut nici un tratament de peste 6-8 luni, doar la sala merg, si ma ajuta...da si aici exista o problema...dim nu prea am chef de nimic, ajuns la sala dispare starea de oboseala si apare anxietatea, dar prefer anxietatea pentru ca sunt functional, pot face una alta...pe gand daca stau in starea aia de nepasare/somnolenta pe care o induce depresia...ma trage la pat si nu sunt de nimic...cu mancarea patesc la fel, daca mananc mai mult nu-i bine, daca mananc dulciuri ma simt oke dar apar fel si fel de griji aparent fara nici o baza, nu omor pe nimeni, dar ma simt ca atare...am avut perioade mai bune, altele mai rele dar am incercat sa dau de cauza care m-a adus aici...si ma regasesc ca si tine.stima de sine pierduta, lipsa realizarilor, lipsa prietenilor...usor rasfatat/arogant.credeam ca toate mi se cuvin...ca si tine vreau sa am activitate...cred ca asta e solutia, incerc sa gasesc un job ok, sa ma simt util, sa fac sport, si doamne fereste o sa iau pastile doar daca nu ma pot urni din pat...asta ma sperie cel mai mult...cu anxietatea ma mai descurc, mai am niste senzatii ciudate, gen daca ma ridic din pat sau dp scaun simt o usoara ameteala/cap tulbure si parca ma enervez imediat...sau intru la pc si incep sa ma doara ochii, sa mi vina o usoara greata.sunt multe de zis, dar am observat si eu ca nu ma incanta cu nimic daca ma gandesc cand imi este rau la ceva frumos...invers cand dispare greutatea aia emotionala si sunt ok fizic...ma pot gandii la toate lucrurile urate dupa pamanat...tot ok sunt...eu sunt de parere ca nu doar gandurile provoaca starile respective, este si ceva legat de organism, se intampla ceva in creier...adevarul este la mijloc...o combinatie fericita de medicamente(eu n-am gasit-o) doar rivotrilul ma scapa de niste stari horror de anxietate, dar ma oboseste/sedeaza si incerc sa-l iau cat mai rar, ma incurca la sala si ma enervez:)

In sfarsit am gasit si eu e cineva care intelege ce spun adica tu Mircea.
Asa e si la mine cum e la tine, sa nu cumva sa mai iei Rivotril ca o sa te simti din ce in ce mai deprimat, induce depresie, eu de la ala am facut depresie de nu s-a putut, opreste-l mai repede si cel mult poti incerca Spitomin care se ia de trei ori pe zi, la inceput incepi cu 5-5 si 5 mg si ajungi la doza terapeutica de 30 mg zi in trei prize de 10, acesta este un anxiolitic ce nu da dependenta si nici nu da depresie ca benzodiazepine-le adica clasa din care face parte Rivotril. La unii nu induce depresie Rivotril, insa la altii da.
Eu am luat 1 an si 9 luni Rivotril, aparent pe anxietate facut ceva bine, apoi BUM mi-a amplificat si frica dar a dat si depresie, trei ani am vazut iadul de la acest Rivotril.

Cu starea si gandurile ai dreptate, gandurile urate si tot vin de la depresie, cand dispare depresia dispare si efectul gandurilor urate, cand nu ai depresie si te gandesti la ceva urat asa cum si tu spui, chiar te ia rasul, nu te mai afecteaza, deci e o boala ce trebuie neaparat inlaturata cumva !
Anxietatea la tine vine tot de la depresie, ca dovada, cand ai luat Rivotril ai inceput sa faci si depresie, deci a amplificat o depresie mascata ! Cand dispare depresia, va dispare si anxietatea, daca nu aveai depresie in fundal, ti-ar fi trecut anxietatea si atat cu Rivotril, cel putin un timp.
Cred ca dupa ce vei intrerupe Rivotril, va dispare depresia, chiar, inainte sa iei Rivotril aveai depresie ?
Eu nu am facut nimic in viata ca-s ciudatel rau, gandul meu a fost doar sa ma distrez si atat, iar daca am incercat sa invat n-am putut, sa muncesc iar n-am putut ca ma apuca plictiseala si nervii ca doream sa fiu liber, deci tot cumva de la depresie cred, sau personalitatea, nu stiu.
Sala am inceput acum 6 ani si abia am dus-o si pe asta, acum ma duc de trei ori pe saptamana cate 90 min de mentinere, desi depresia a incercat de multe ori sa ma faca sa raman si fara sala, imi lua motivatia, vointa si puterea.
Dupa ce ca-s un ratat la 35 ani, mai lipsea sa mai ajung si grasan.
Nici eu nu mai iau nici un tratament deocamdata ca n-a mers nici unul, insa tu daca observi ca dupa 2-3 luni de cand ai renuntat la Rivotril nu ti-e bine si tot ai depresie, ar trebui inceput un tratament de depresie, ca daca nu faci asta desi ti-e rau, e posibil sa se agraveze din ce in ce.

@mircea

Acum ca vad la tine legatura cu alimentatia pot spune ca si eu aveam anxietate declansata de mincare.Pe atunci credeam ca are legatura cu fierea pt ca eu mai fac crize si acum.Nu vreau sa ma operez pt ca nimeni nu garanteaza ca imi vor trece crizele, asa ca scot din alimentatie tot mai multe.Asta e!!!
Costy spunea ceva de Spitomin.Eu iau20 mg im doua prize ca adjuvant la reducerea de xanax.Stiu ca nu da dependenta dar nu stiu daca are ceva efect singur.

Am avut perioade si perioade, recunosc am cam sarit calul cu sportul, dar m-a tinut in priza, era singurul lucru care il faceam cat de cat interesat, la inceput am avut o dieta foarte stricta pentru ca am tinut neaparat sa slabesc, si am avut ceva de furca, un an si ceva, apoi am incercat sa pun masa musculara, am mancat mai mult dar calitativ...intr-adevar cat am tinut de regim, m-am ambitionat, ma gandeam destul de frecvent la dulciuri, la tot ce nu puteam manca, si imi cam disparuse starea aia depresiva:)
Insa pentru a scapa definitiv trebuie sa actionam pe toate partile, la unii merg AD-urile, am prieteni care folosesc benzo chiar de 3 ori pe zi si se simt ok de ani de zile...lucru care ma uimeste ce ii drept...la mine n-a functionat nici cu medicamente, nici fara, recunosc ca la inceput starea pe care o aveam a fost alta...am inceput totul cu un atac de panica cand eram la munte, am crezut ca mor...si de atunci m-am speriat asa rau incat noaptea ma trezeam cu senzatia aia de uluiala, nu puteam respira, simteam ca nu am aer in plamani...
Habar n-aveam pe atunci ce inseamna anxietate/depresie...am refuzat sa cred ca este vorba de asa ceva...am facut multe analize si intr-un sfarsit am ajuns la psihatru care m-a trecut pe Rivotril si Coaxil...la inceput era ceva ciudat, m-am linistit cateva saptamani, dupa care au reaparut starile de sufocare, tot timpul ma gandeam ca nu pot respira, ma trezeam dim si o tineam pana seara cu problema asta...am crezut ca nu o sa scap vreodata...si surpriza intr-o seara am fost la o ziua cuiva, capatasem agorafobie in stil horror, cand eram intr-un spatiu mai aglomerat eram pe alta lume...am ajuns acasa si brusc m-a luat o durere in tampla cand m-am asezat in pat de am crezut ca mor, de atunci mi-a disparut brusc senzatia de sufocare si atacurile de panica pe care le faceam frecvent...si am trecut la un alt nivel, dureri foarte mari de cap cand eram in picioare, senzatia de dezechilibru, nu ma puteam concentra la nimic, capatasem si o hipervigilenta extraordinara, auzeam orice zgomot, tin minte ca ma deranja si priza care scotea un zgomot pe care nimeni nu-l depistase, dar eu il auzeam si ma enerva cumplit...deci le spun celor care sufera de atacuri de panica, o sa scape, daca eu am scapat, cu siguranta si ei vor scapa, faceam atac de panica de 3 ori pe zi, simteam o frica in mine de parca era sf lumii:)

Pacat ca am capatat alte fobii, alte dureri, am avut zile bune, dar niciodata nu m-am mai simtit la fel, tot timpul trebuie sa fie ceva, un gand obsesiv, o nemultumire, o durere, nu se compara cu inceputul...dar eu vreau sa fiu ca inainte, sper si nu o sa ma las niciodata de sport, am avut 3 luni in care am simtit ca, cad pe jos la fiecare antrenament dar am reusit sa trec peste...o combinatie de sport, psiholog, si medicamente daca va ajuta, si activitate...ocupare mintii dar atentie, nu ma refer sa faceti lucruri pe care le considerati din start banale...trebuie sa va axati atentia pe lucrurile respective, nu-l faceti mecanic...nu tine, gasiti putinele lucruri care va atrag atentia...cam asta e povestea mea pe scurt...sunt multe de spus...

Referitor la AD-uri, am folosti Coaxil, nu am observat nimic deosebit, Mirzaten a fost singuru AD care a reusit sa ma adoarma, dupa saptamani intregi in care ma uitam pe pereti noaptea:) dar a 2-a zi eram un dezastru...nu reuseam deloc sa intru in peisaj, eram foarte obosit...Zoloft m-a agitat foarte rau, parca eram in priza si am fost nevoit sa-l opresc dupa un timp...Cipralex a fost ultimul, m-a ajutat nu pot spune nu, dar tot exista un cerc vicios, scapi de una dai de alta...sunt foarte multe simptome ciudate, n-are rost sa le insir pe toate, doar unul si anume acel soc electric pe care il simteam noaptea in cap era senzational...parca aveam curent in cap, tample...atunci am devenit un ipohondru...am crezut ca am tumoare la cap, apoi frica de infarct, avc, apnee..lista poate continua...nici nu-mi mai aduc aminte toate simptomele si fobiile capatate in timp...benzo am folosit xanax, mi-a dat o dependenta de ma lua cu fiori dupa 4-5 ore cand isi pierdea din efect, anxiar nu m-a linisit, doar rivotrilul a fost la un moment singura arma dar mai mult placebo, a fost primul medicament folosit si am capatat o incredere totala in el, d-asta nu reusesc sa-l las definitiv, ceva imi spune ca ma calmeaza...si o face...dar n-am luat niciodata mai mult de 0.5 mg, cred ca doza asta nu mai are nici un efect la mine, dar este o arma impotriva anxietatii si o folosesc cand imi este greu...

Spitomin este foarte bun pe anxietate si are efect si singur, insa nu se ia imediat dupa benzo, trebuie o perioada de pauza, singurul dezavantaj la Spitomin este ca nu-si face efectul imediat ci cam in 3 saptamani, la mine si-a facut efectul abia dupa 6 saptamani, chiar in aceste 3 saptamani ar putea amplifica putin anxietatea, insa avantajele sunt multiple, nu da dependenta, nu induce depresie, de fapt am mai spus si ieri asta.
Dar dupa un timp iar apareau chestii ciudate asa cum si Mircea spune, si l-am lasat, insa eu sa zic ca oi fi altfel, dar tu Mircea poti incerca, ca Rivotril dupa cum am mai spus nu e o alegere buna, iti va da o dependenta de mori afara de depresia care poate sa ti-o accentueze, daca mai iei mult timp sau maresti doza, vei avea anxietate si stari urate in sevraj luni de zile de nu se poate, eu iti spun ca am trecut prin asta, iti dau mai jos un link sa citesti ce face o benzodiazepina (adica Anxiar, Rivotril, DIazepam, etc) sa ramai masca !
http://www.non-benzodiazepines.org.uk/benzo-withdrawal.html
Majoritatea simptomelor de acolo le-am avut eu in sevraj peste 2 ani !

Ca si tine, aveam niste stari de ma taram pe jos si tot ma duceam la sala, era groaznic.
Aveam motivatie si vointa, insa nu aveam putere deloc.
Ma chinuiam ca ala era singurul lucru care l-am facut si eu in viata, daca-l pierdeam si pe ala, eram terminat.
Mai in colo imi luase si motivatia si vointa.
La tine cum este starea ? La fel, mai proasta sau mai buna ca acum un an de exemplu ?!
La tine s-au acumulat nemultumiri, neimpliniri, plus si stresul cu sala si dieta, asa ca pac, s-a startat o depresie cumva sau anxietate.
Solutia ar fi sa-ti rezolvi probleme-le, sa fi multumit de tine, adica sa elimini cauzele care te-au adus aici, stiu ca nu poti ca daca puteai n-ai fi ajuns aici, insa teoretic asta ar fi solutia.
Nici eu n-as fi ajuns aici daca as fi putut sa fac ceva, la 35 ani servici nu, facultate nu, prietena nu, bani nu, asta m-a daramat total, ani de zile asta ma macinat.
Cum poate un medicament sa rezolve asta ? Nu poate.
Pe moment mai actioneaza el pe colo si colo, insa nu actioneaza bine si corect peste tot, asa ca de aia apar senzatii-le alea ciudate.
Medicatia merge la cei ce au depresie sau anxietate aiurea fara cauze serioase, atunci chimia refacandu-se cat de cat, se simt bine ei.

Nu stiu cum sa-ti explic, nemultumirea a venit o data cu depresia/anxietatea, pana atunci chiar daca nu am avut mari realizari, eram multumit in mare de tot ce ma inconjoara, aveam o familie unita, prietena, reuseam sa ma urnesc din loc cand era vorba de distractie, etc...am avut o problema cu scoala, nu prea mi-a placut sistemul de invatamant de la noi, nu mi-a inspirat incredere deloc, vorba aia sunt oameni cu 2 facultati si sunt someri...in tara asta nu prea ai multe posibilitati sa te afirmi, mai ales in momentul asta..acum 5-10 ani era altceva...inca puteai spera la o viata cat de cat normala...dar acum este foarte greu sa te gandesti la o familie, un job stabil care sa-ti aduca atat satisfactie profesionala cat si materiala...sa te bucuri si tu de o mancare buna, de un hobby, vacante, etc...

Eu am fost avantajat pe partea asta, le-am avut si fara mari realizari...dar nu stiu care a fost cauza care m-a adus in situatia asta...m-a lovit brusc, si am fost foarte speriat...chiar am crezut ca o sa mor din cauze fizice...mi-a luat foarte mult timp pana sa-mi dau seama ca nu-s bolnav fizic ci psihic...mai ales sa accept..si acum imi este foarte ciuda cand ma uit la 'gigi' dupa strada si-l vad fericit, se bucura de o cafea, de un meci la tv, lucruri banale...tin minte ca abia asteptam sa ma trezesc dimineata sa-mi beau cafea, sa citesc un ziar, sa-mi fac micu dejun, eram fericit ce sa mai zic...dupa care a urmat perioada aia in care am stat 3-4 luni la rand in pat cu fel si fel de senzatii horror...cred ca in mintea mea s-a creeat o alta realitate, reactioneaza foarte ciudat anxietatea, daca iau medicamente dispare anxietate si apare depresia...pe care am depasit-o in ultimul timp cu foarte multe activitati legate mai mult de sport, plimbari...nu prea pot sta locului...

Sunt mai bine din punct de vedere fizic, dupa ce stai 3-4 luni la pat...ma deranja tv, cand intram la pc faceam atac de panica imediat, era un calvar.normal ca sunt mai bine...chiar azi am fost la un interviu pentru un job si l-am obtinut...initial am fost bucuros, dar am o usoara stare de indiferenta...aici e vorba de depresie...nu ma integrez bine in peisaj...am momente si momente...ieri spre exemplu am fost la plimbare...am avut putina anxietate, mi se declanseaza foarte repede, cateodata daca aud un zgomot mai puternic, alta data ma suna tel si sunt nevoit sa raspund, doar faptul ca vb la tel incepe capul sa fie tulbure...insa daca este o discutie legata de sport sau ceva care ma intereseaza uit pur si simplu de toata anxietatea/depresia si ma simt extraordinar de ok...apoi iar se declanseaza intr-un fel sau altu...d-asta iti spuneam ca cel mai bine este sa avem activitate, sa ne simtim utili, responsabili, senzatia ca nu facem umbra degeaba pamantului este foarte importanta...mi-a zis o doctora cu experienta la inceput cand eram o leguma, ai grija cu pastilele, sunt foarte bune in prima faza, te ajuta sa depasesti simptomele fizice, dar daca nu profiti de situatie si nu incepi sa functionezi la parametri optimi, sa ai activitate, sa-ti rezolvi conflictele interioare o sa incepi sa te simti din nou rau...si mare dreptate a avut.nu neg ca am probleme, dar nu consider ca am o problema anume care ma face sa ajung in starea asta atat de nasoala incat sa am stari ciudate, gen depersonalizare...cel mai cumplit sentiment posibil, sa te uiti in jur si sa te intrebi, ce dracu caut pe aici?:)) cine sunt, cine sunt astia, de ce totul pare atat de strain? dar in acelasi timp sa fii perfect lucid si sa faci comparatie cu starea naturala si ok pe care ai avut-o atatia ani...asta ma omoara...daca eram nebun, macar nu realizam:) dar asa sa fi constient este cumplit.cand sunt foarte odihnit si am chef, am si agorafobie...mi se declanseaza in mall-uri, hypermarketuri, magazine mici...dar daca stau un timp indelungat pe afara gen primvara/vara cand ma plimbam mai mult, faceam sport, stateam la un suc cu prieteni era ok, dar seara cand intram in casa era jale, m-a pocnea o anxietatea cumplita...valabil si invers daca stau o perioada in casa mai mult si ies spre seara o ora iar nu este ok, parca creierul este obisnuit mai mult in casa si nu poate sa faca trecerea in momentul cand ies in agitatie...afara mai trec masini, sunete, oameni care vorbesc si ma cuprind unele stari ciudate...pe care le depasesc nu zic nu...nici nu a trecut o zi in care sa stau inchis in casa, tot timpul am mers pe expunere, chiar si in concedii, am mers cu masina 6-7 ore, cu trenu...in magazine, iar in casa, la sala, doar doar sa reusesc sa ma invat din nou cu agitatia, apoi cu linistea din casa...cateodata reusesc, cateodata nu...dar cum spuneam si mai sus nu ma multumesc cu atat...sunt unii oameni care ii vad cum se bucura.vai dupa ce am stat nu stiu cat in casa pot sa ies repede 30 de min la cumparaturi, stau dupa ceas, sunt agitati/speriati sa nu cumva sa revina anxietatea si sa puna stapanire pe ei...eu vreau aceea liniste interioara, sa ies la orice ora din casa, daca ma trezesc la 3-4 dim si am chef sa ies in oras, sa ies, sa ma plimb, sa mananc ce imi place fara sa ma gandesc la consecinte cum face orice om normal...cam asta vreau, am stat si m-am gandit ca poate asta este problema mea, vreau sa fiu ca inainte, si intr-un fel sa cer prea mult de la mine, sa fiu bucuros de ce am, de ce am realizat intre timp, sa privesc ca pe o victorie impotriva anxietatii, dar pana la urma trebuie sa evoluam...ne sta in fire acest lucru, daca stau si raman asa sunt sigur ca nu o sa fiu multumit niciodata.si da, cred in continuare ca nu doar gandurile ne aduc starea respectiva...este si o dereglare pe undeva prin creier sau corp...altfel m-as simtii non stop aiurea...dar am momente foarte ok...momente care ma fac sa tremur de nervi cand imi revin anumite stari si nu ma lasa linistit, imi pun intrebarea asta mereu, de naiba sunt ok un timp, apoi din senin se intorc sentimentele alea de vinovatie...de nemultumire, si cu 30 de min inainte eram ok, multumit de mine, de ce am facut, de ce am si dintr-o data nu-mi mai convine nimic, o chestie foarte ciudata, parca ar traii 2 oameni in mintea si corpul meu:) unul multumit si sanatos, altul bolnav fizic, psihic si vesnic nemultumit, incredibila mintea unui om...ma fascineaza si pe mine psihologia umana, chiar m-am gandit serios sa incerc sa inteleg cat mai mult posibil mintea umana, sa invat, de ce nu sa dau si la o facultate in viitor...sa-i ajut si pe altii sa scape cat mai repede de problemele astea:)

@ Costy2007

"Nici eu n-as fi ajuns aici daca as fi putut sa fac ceva, la 35 ani servici nu, facultate nu, prietena nu, bani nu, asta m-a daramat total, ani de zile asta ma macinat. "

De ce te compari cu oamenii sanatosi si nu accepti ca ai o boala ?

Daca ai avea un pic de credinta in Dumnezeu, ti-ai pune nadejdea in Dumnezeu ca o sa poarte boala impreuna cu tine, ca o sa fie in permanenta langa tine 100 % ca sa te ajute sa o porti cu suisurile si coborasurile ei.
Eu ma bucur ca ai acum o perioada buna. Poate ca aceasta perioada este chiar semnul dupa care strigai deunazi pe Forum sa iti arate Dumnezeu ca exista.

Stii bine ca stiu ca este foarte greu si cu depresia si cu anxietatea (la mine m-au nou mi-au aparut niste stari de sufocare ca niste pumnale noaptea - nici nu stiu sa le descriu; plus niste dureri de somatizare in spate de simt ca smulge cineva carnea de pe mine; zilnic; nu m-am mai confruntat cu asa ceva). Dar faptui ca Dumnezeu exista si ca este langa mine ma ajuta mai mult decat orice medicament. Imi pun nadejdea in El ca Il va lumina pe doctorul la care ma duc sa imi dea leacul potrivit.

"In ceasurile grele ale bolii, Dumnezeu nu-l paraseste, nu-l lasa pe om neajutorat, ci trimite un alt om sa-l ajute si sa-l intareasca pe cel bolnav."

Nu observi ca ti-a trimis pe prietenul tau cu care poti sa comunici, asa ciudatel cum zici ca esti tu ?
De ce iti centrezi atentia in mod gresit "pe ce nu ai" si nu vezi plusurile pe care le ai deja ?

Exista dintre copiii de pe Forum persoane care nu au ce manca, persoane care nu mai au nici mama, nici tata, grav bolnave, persoane care prin viata lor sunt exact pe "road to hell" si nu se stie daca pot fi oprite, desi multi dintre cei care au scris aici au incercat.

Fa-ti o obisnuinta de a enumera in momentele de criza tot ce ai. Enumeri o data, enumeri de doua ori, enumeri de 3 ori si in timp treaba asta devine o obisnuinta. Nu va mai critica sau compara (uite ala ce are si eu nu) care sa iti mareasca supararea=depresia Enumera ce ai = un gand folositor care o sa te traga in sus.

Avem pe cineva dintre cei ce scriu pe Forum cu artrita polireumatoida.
Cu facultate.
Schimbi viata aparent si intr-un mod inselator nemultumita a ta cu a persoanei ?

A mai fost un baiat care a facut imprudenta de a se culca cu o prostituata fara prezervativ si a luat virusul hepatitei B. Nimeni (nici o fata) nu se mai ulta la el de ani si e disperat. Aduti aminte cat de bolnav era si striga pe aici pe Forum in toate felurile. Ti-era si frica sa citesti. Acest baiat a facut facultate si a lucrat ca inginer.
Acum e la pamant cu schizo pentru tot nu vrea sa ia tratamentul.
Ai schimba viata ta cu a lui ?

"Uneori Dumnezeu ingaduie o boala ca o pedagogie si ca un mijloc de a-i sfinti pe fiii sai cei iubiti. Potrivit celor spuse de Sfintii Parinti, exista o boala pe care o ingaduie Dumnezeu pentru a fi incercati. Iar aceasta incercare este trimisa pentru a ne arata vrednici de a fi fii ai lui Dumnezeu.

Caci omul care nu este incercat de ispita ramane fara experienta si necopt... Pe cand cel care este ispitit in primejdii, devine incercat. "Incercarea duce pe om la nadejde iar nadejdea nu rusineaza pe cel ce o are." Filocalia, Sfantul Varsanufie
In aceste cazuri, omul, prin rabdarea pe care o arata, dobandeste rasplata cereasca."

Mai, Costy,

Trebuie sa te documentezi si tu singur cum e cu bolile din perspectiva crestina.
Exista carti speciale despre depresia ca boala.

Nu tot timpul sa fii nemultumit si sa te plangi ca un copil de 2 ani.
Si tu, Mircea !
Sunteti mari, documentati-va singuri macar de pe net daca nu vreti sa intrati in orice biserica si sa cereti vreo carticica despre boala si credincios. Nu zic sa faceti 1.000 de metaniitoata ziua ci doar sa intelegeti ce se intampla si sa va linistiti sufletele.

Pe langa partea fizica (de fapt e fizica) care ne da pe noi peste cap de nu ne mai aducem aminte nici cum ne cheama, mai este si principala componenta, cea sufleteasca, pe care trebuie sa o cercetati. Lipsa de informatie la varsta voastra nu este o scuza. E adevarat, ca nu a avut cine sa va educe in acest sens. Pentru ca nici parintii nu au fost educati in acest sens. Asa au fost vremurile.

Nu pot sa va spun decat ca in boala mea, relatia cu Dumnezeu (chiar daca nu ma duc la Biserica; Anastasia se duce, se spovedeste, se impartaseste; eu, deocamdata nu) a contat foarte mult.
Mi-am acceptat boala.
Ma bucur ca stiu ca nu sunt sigura in purtarea ei.
Ma bucur ca Dumnezeu si sfintii sunt langa mine si mi-au demostrat fizic acest lucru de nenumarate ori.

Dumnezeu vrea sa va apropriati de El.
Dumnezeu ii cearta pe cei pe care ii vrea alaturi de El.

O sa intrebe cineva: De ce nu sunt pedepsiti toti pacatosii? "Vedem multi necredinciosi ca o duc bine si sunt foarte sanatosi". Sfantul Ioan Gura de Aur raspunzand la aceasta nedumerire spune ca trebuie sa-i plangem mai mult pe acei oameni, care, desi pacatuiesc, nu sunt pedepsiti, deoarece faptul ca nu au patimit nimic in aceasta se face pricina de mare pedeapsa in cealalta. Toate cele de mahnire care se intampla in aceasta viata sunt mustrare, in timp ce in cealalta sunt pedeapsa.

"Boala nu este creatia lui Dumnezeu. Omul si toate animalele au fost plasmuite cu intocmirea cuvenita, dupa fire, si Dumnezeu le-a adus la viata desavarsite si intregi. Insa atunci cand s-au abatut de la starea lor fireasca s-au imbolnavit."

Cumparati brosura Bolile si credinciosul de Ieromonahul Grigorie care costa 5 lei. Eu am gasit-o la pangar la Biserica Sfantul Gheorghe Nou. Pe mine m-a luminat cel mai mult aceasta brosurica si m-a condus la acceptarea din toata inima a bolii dintre toate cele pe care le-am citit in ultimii 19 ani.

Sunt de acord cu tine clara, dar fiind ok atata timp.sunt invatat sa functionez ca un om normal, nu unul bolnav, mai ales cand stiu ca nu am nimic fizic, sunt oameni care au boli cumplite, dar sunt fizice si pana la urma le accepta...nu prea au ce face...in schimb noi suntem invatati(cel putin eu) sa ma bucur de viata, nu sa stau toata ziua cu simptomele astea ciudate...

Pana la urma ce sa fac? sa-mi accept boala? sa stau in casa mai tot timpul? trebuie sa incep sa ma gandesc la viitor, la un job, nu pot sa accept o astfel de viata, sincer...poate asta este o problema, sunt bolnav intr-un fel si imi doresc ceea ce nu pot avea, cam asta lasi tu de inteles, pe de alta parte am momente foarte bune, cand pot face anumite lucruri, ulterior revine starea horror si ma mir cum am putut face lucrurile respective(poate chiar cu 2-3 ore inainte) si mi se par imposibil de realizat in starea aceea de depresie/anxietate...

La inceput am incercat sa vb cu un preot, am intrat in biserica...mereu am fost oarecum sceptic in ceea ce-l priveste pe Dumnezeu, nu pot sa-l inteleg, nu ii inteleg motivele pentru care mi-a dat o astfel de povara pe cap, sincer, nu am facut nimanui un rau atat de mare incat sa am parte de ce am...iar altii, sunt criminali, violatori, batausi, efectiv distrug zeci de vieti, se bucura de viata, si eu stau in pat si ma gandesc, oare imi trece durerea? pot iesi afara? i-auite ce soare este afara..ce m-as plimba si eu putin, as face sport, sau as sta la munte/mare sa ma bucur de viata...

Apropo, durerile de spate le am si eu cateodata, mai ales cand fac pauza la sala, seara cand stau pe spate simt tot felul de dureri, initial am zis ca-i de la efortu depus, mi-am solicitat coloana, etc.dar stand in pat 3-4 luni cand m-a lovit anxietatea am capatat la dureri care in mod normal ar fi trebuit sa inceteze o data cu repausu la pat.si inca ceva, daca m-as simtii ok in casa, as avea niste activati pe care le-am mai avut in trecut dar care in prezent nu reprezinta nici un interes...as sta si eu mai mult in casa si cand as simtii nevoia as iesi pe afara...dar nu pot sta foarte mult in casa...tu inteleg ca esti mai ok in casa, te simti probabil in siguranta, tu ai si alta boala fata de noi...si e ok ca reusesti cu toate starile cumplite sa-ti accepti situatia, dar eu nu pot...nu am cum sa renunt la viata sociala asa usor, la toate placerile aparent banale dar care bucura pe toata lumea:)

@Mircea

Tu chiar ai inteles ce trebuie sa faci.DA trebuie sa mergi mai departe, sa-ti vezi de viata ta.Sa-ti cauti un job, sa mergi la sala sa socializezi(uneori fortat) si intr-o zi o fata se va uita la tine pt ca ""fiecare sac are peticul sau"".
Pentru toate astea insa intii trebuie SA ACCEPTI!!!! Abia dupa ce accepti inveti sa traiesti cu ceea ce ai si nu cu ceea ce ""ai fii putut avea"""daca erai sanatos. Nu-ti reprosez nimic dar cred ca un ajutor in ""a accepta"" sigur poate veni si de la un preot si din spusele unor Sfinti Parinti.Pot sa cred ca ai incercat si esti dezamagit pt ca tu vrei sa afli""de ce eu"".Nu vei afla asta, nimeni nu stie, nimeni nu intreaba. Mai cauta un preot pina simti ca l-ai gasit. O sa simti.E ca si cu psihologul -rezonezi sau nu.
Cind iti gasesti echilibrul intre suflet si minte toate merg mai usor si intrebarile aproape lipsesc.
Crede-ma e tare bine sa nu ai intrebari fara raspuns dar pt asta trebuie sa accepti.
Pe mine asta m-a salvat si sint bine.Am acceptat, nu intreb'"de ce"", sint echilibrata si merg inainte asa cum sint acum.
Ti-am spus toate astea ca sa te incurajez sa mai cauti daca nu acum poate mai incolo cind vei fii mai matur (eu te vad acum suficient de matur).Gata cu cicaleala!!!!! Afara la plimbare in parc.

Mircea, Costy

Fara sa le cunosc pe fete, pe Clara, pe Anastasia, am invatat ceva de la ele si le multumesc!
Pina la urma, toti suntem suferinzi, nu stiu daca anxietatea e mai breaza ca TOC sau schizo, important este dorinta de a avea o viata cat mai aproape de normalitate.
Nu aveti idee cat de mult ajuta, vor fi pasi mici dar siguri, sa accepti ca esti altfel

A accepta, nu inseamna a striga in gura mare si nici sa iti scrii in frunte, e mai degraba un pact cu tine insuti, in care iti stabilesti pasi mici, dar increzatori ca poti merge inainte. Si asta e o forma de terapie, daca vreti.

Am invatat ca nu pot fi niciodata asa cum eram inainte, dar pot fi mai mult decat nimic. Nu ma simt vinovata ca nu pot face azi un lucru pentru ca ma simt rau, dar poate voi putea face maine. am dat doar un exemplu...

Si daca intarzii cu un deadline la serviciu, nu e problema, fac tot posibilul sa mi-l ating maine.
Un pic mai multa toleranta, de fapt la asta se rezuma totul si ajuta enorm.

Numai bine
Prozac

Mara1905: 'Crede-ma e tare bine sa nu ai intrebari fara raspuns, dar pt asta trebuie sa accepti. Pe mine asta m-a salvat si sint bine. Am acceptat, nu intreb' 'de ce", sint echilibrata si merg inainte asa cum sint acum'.


Dacă (precum spui) ai reuşit să nu urli către Univers, întrebând obsesiv 'DE CE ????'... să ştii că eşti mai apropiată de principiul divin şi de vindecare decât alţii, care petrec anual zeci de mii de ore în biserică, rugându-se obsesiv.
Cu alte cuvinte, respect beneficiile psihologice care decurg dintr-o asemenea atitudine. Însă predicile mă scot din sărite. Apologeţii religiei mai bine ar recunoaşte că indiferent câte eforturi ar face omul pentru a se apropia de Dumnezeu (posturi, milostenie, curăţenie trupească, iertarea vrăjmaşilor), programul religios dă sistematic erori. Adică: vindecările sunt rare. Noroc că Domnul are loc de întors prin invocarea păcatului strămoşesc, a păcatelor neamului, a răsplătirilor trâmbiţate c-ar să vie în 'cea lume'...

@mara1906

Eu am o relatie serioasa de cativa ani buni, locuiesc cu persoana respectiva, ma cunoaste dinainte de a avea probleme cu anxietatea/depresia, a stat langa mine si la bine si la rau:) nu asta este problema mea...iar la sala crede-ma nu ma duc sa socializez...ma duc sa ma antrenez foarte intens, nu ma duc de dragul de a o face...ma duc la un fotbal daca vreau sa mai vb cu baietii, la un tenis, un poker, intr-un club...etc.

N-am reusit sa identific cu adevarat problema, dar nu sunt sigur ca doar modul in care gandesc m-a adus aici, este vorba si de un dezechilibru in organism, cel mai probabil in creier...altfel nu-mi explic de ce 24 de ani m-am simtit super ok din punct de vedere fizic/psihic, si acum am momente in care sunt linistit, impacat cu situatia mea, iar cand imi este lumea mai draga ma ataca fara mila:)

Eu tin sa cred ca depresia poate avea si un factor chimic, la unii merge cu pastile...la altii nu, pe mine m-au cam sedat toate AD-urile, poate sunt incapatanat si inca ar trebui sa fac tratament, dar cum am spus si pe alte topicuri doctora mi-a spus sa functionez o perioada fara sa vedem ce se intampla, si am mai bine de 8 luni de cand nu folosesc AD.

Asta nu inseamna ca este totul ok, cum altfel nici daca iau AD nu-mi garanteaza nimeni ca se va schimba situatia, poate se amelioreaza unele simptome si dau de altele cum am patit in trecut...dar daca starea mea nu se ma imbunatatii simtitor in urmatoarele luni sunt hotarat sa incerc si alte combinatii de pastile, activitati, psiholog sau orice arma care sa ma ajute in depresie/anxietate, chiar daca ma vor seda, nu o sa mai pot da acelasi randament la sala sau imi va aparea binecunoscuta apatie indusa de aceste medicamente, in timp poate ma vor ajuta.

Hai sa va spun eu de ce nu accept ca am o boala, pai nu accept pentru ca aceasta boala fura viata ! Ne face ratati ! Ne face sa nu ne mai placem pe noi insine incapacitandu-ne, sa nu mai ne bucuram de nimic, sa nu avem bani, iar in final reuseste sa ma faca cel putin pe mine sa ma gandesc sa pun punct acestei vieti ca dispare dorinta de a mai suferi in continuu aparand intrebarea "eu de ce mai traiesc in aceste conditii ? Doar sa sufar ?". Asta asa referitor la chestia aia "nu ai ce face", bai am ce face, pot renunta la viata la o adica si gata, desi nu e de preferat, nu e nici un fel de problema.
Omul este facut sa invete, sa munceasca, sa aiba realizari, sa aiba o relatie, o familie, sa se distreze, sa arate bine si sa fie sanatos fizic, aceste lucruri urca increderea in sine, ne face mandrii de noi, ne face sa ne putem bucura de viata si de tot ce este frumos, ne face sa dorim sa traim !
SI tu Mircea precis stii acest lucru.
Sunt unele afectiuni care permit sa ai o viata normala, insa mai rar la cele psihice, depresia in general te desfiinteaza ca om.

Tu Clara mereu spui ca asta e, nu e asa, tu esti multumita cu viata ce o ai ? Poate esti si de aia gandesti asa, poate tu te bucuri sa stai acasa si sa stai la TV si la calculator, din pacate eu nu ma bucur de nimic, si poate nici altii. Daca erai asa bine, de ce ai spus in posturile din zile-le trecute ca ai cedat nervos ?! De ce iei medicatie si tot nu esti bine ? De ce nu poti sa te cobori pana jos ca ti se face rau ? Unde e calitatea vietii ?
Pai ai cedat nervos ca nu esti multumita de viata pe care o ai, ai nemultumiri care-ti alimenteaza boala de fapt, ia sa ai o familie care tine la tine, sa ai indestulare financiara, sa ai o relatie unde sa fi iubita si sa te simti bine, sa vedem cum ar fi ?! Iti zic eu ca in 7 zile nu mai ai nimic si asta stabil.
Dar repet, daca tu zici ca e ok asa, nu este nici o problema, fiecare are dreptul sa gandeasca in felul lui.
Or fi si oameni care cu tratament au o viata normala, acolo nu am nimic de obiectat, eu ma refer la astia ce n-au.
Ganditi-va ca majoritatea medicamentelor psihoactive taie la majoritatea sexul, deci cea mai importanta functie a omului, din start...apar mari frustrari ca nu poti avea o relatie ca lumea, nu te poti bucura de sex care e cea mai intensa placere pe care omul o poate simti, cum astea se iau ani de zile, e clar rezultatul, apoi multe dau si crestere in greutate, deci dupa ce ca nu mai faci nimic in pat, te mai poti trezi si cu kg in plus asa ca si capac la toate.
Multi s-au plans ca dupa ce au folosit antidepresive din clasa SSRI pe termen de 1-2 ani, au ramas cu indiferenta si lipsa emotii ptr cel putin un an de cand au intrerupt tratamentul ! Dar asta nu e o regula, la unii nu dau indiferenta deloc si chiar le merge bine cu tratament, ba chiar dupa ce-l intrerupe se simt bine perioada lunga, dar mai putini din astia.

Mircea, starile revin dupa 30 minute sau mai mult, dat fiind ca inca ai depresia acolo, asa se intampla, daca ai un eveniment placut, poate aparent sa treaca, insa revine apoi, depresia si anxietatea au trecut cand te simti ok oricum si stabil asa cum erai inainte.
Si vorba ta, e f interesant sa descoperim mecanismul, doar asa putem sa scapam cumva sau cel putin sa incercam sa scapam, cum poti sa scapi de un dusman pe care nu-l cunosti ?! Nu merge.
E exact asa cum spui tu si la mine, parca-s doi in acelas cap, unul normal, altul deprimat, real tot tu esti ala, doar ca atunci cand esti nemultumit, se modifica chimia creierului.
Crezi tu ca nu ai avut motive sa faci depresie, real tu aveai nemultumiri si framantari viz-a-viz de ce asteptari aveai, nemultumiri de care nu erai constient, aceste probleme erau doar la nivel inconstient, la un moment dat au intrat in constient si asa s-a manifestat. Foarte important este daca ai constientizat ce te-a macinat, de ce erai nemultumit ca sa stii ce sa indrepti !
Este foarte bine ca lupti si esti mai bine, ai mari sanse sa-ti revii in acest ritm, ca exact cum spui, pastilele ajuta doar putin la unii, cheia e sa rezolvam conflictele interioare si eliminand cauzele, scapi si de simptome definitiv treptat.
Si eu financiar pana acum am avut ce am vrut ca familia mi-a dat, insa.nu simt ca am realizat eu ceva, aici e marea problema, am de toate si nu e bine ! Greu de inteles nu ?
Chiar am fost azi la psiholog si mi-a spus ca e normal sa simt sentiment de ratat in aceste conditii, nerealizari, stima de sine coborata dau aceasta depresie si teama.
Tu Clara ai spune pe dos, cum ca boala ma face sa ma simt nemultumit de mine si ratat, ca daca n-as mai avea depresie m-as simti foarte bine si fara facultate si fara servici si as fi profitat doar de ce am si am avut si gata nu ?
Posibil sa fie si asa, insa atunci de ce depresia nu raspunde la nici un tratament si ma face mai varza orice tratament, plus ca si cu tratament de orice fel, tot aceleas nemultumiri le am.
Cu religia stii parerea mea, nu ma poti convinge decat cu fapte.

@Verbina
Sa-ti spun cite ceva despre mine.
Sint un om cu ceva in cap care are norocul sa nu cada in extreme, cu exceptia unei perioade de 6 luni cind am fost pusa ""in fata faptului implinit"" si nu am putut gindi logic -disperarea fiind cea care m-a dominat.
Legatura mea cu Dumnezeu s-a intarit incet, incet ajungind acum la un nivel normal pt oricare om. Nu sint habotnica, nu-mi tocesc genunchi, nu tin toate posturile, nu ma imbrac in ""calugarita"", rid, dansez, ma machiez si pacatuiesc in fiecare zi.
Nu am spus ca in urma aproppierii de Dumnezeu vine vindecarea(desi eu stiu ca se poate dar nu intodeauna) am spus ca te poti impaca cu situatia si de acolo iti vezi de viata asa cum e ea.
Asta am spus NU ALTCEVA.
Daca eu voi avea caderi si trebuie sa traiesc cu pastile atunci voi trai cu pastile.

Imi pare rau ca mesajul meu alternativ de incurajare a fost interpretat ca ""predica"" de la o ""cititoare""si nu de la cel caruia ii era adresat. Sper ca am explicat si nu mai apar discutii (eu nu mai raspund).

@Mircea
Ma faci sa repet cu placere: esti un tip destept!!!! Incapatinat, luptator, realist si informat in domeniu.
Ma bucur ca ai pe cineva linga tine si-ti doresc sanatate si echilibru in viata.
Nu te da batut!

Cu drag..

Abia acum am vazut ca am citeva greseli. SCUZE.

Mara, îmi pare rău că am lăsat loc de confuzii. Doar o parte din mesajul meu îţi era adresat ţie. Mă adresasem ţie în rândurile: Dacă (precum spui) ai reuşit să nu urli către Univers, întrebând obsesiv 'DE CE ????'... să ştii că eşti mai apropiată de principiul divin şi de vindecare decât alţii, care petrec anual zeci de mii de ore în biserică, rugându-se obsesiv. Cu alte cuvinte, respect beneficiile psihologice care decurg dintr-o asemenea atitudine.


Am scris asta întrucât mi-a plăcut atitudinea ta: 'Crede-ma e tare bine sa nu ai intrebari fara raspuns, dar pt asta trebuie sa accepti. Pe mine asta m-a salvat si sint bine. Am acceptat, nu intreb' 'de ce", sint echilibrata si merg inainte asa cum sint acum'.


Iar predicatorii sunt alţii. Se ştiu ei care.
Şi scriu asta cu tot respectul (chiar dacă un respect PARADOXAL) pentru principiul divin. Fiindcă principiul divin se manifestă INCLUSIV PRIN 'cerul înstelat de deasupra mea şi LEGEA MORALĂ din mine' (Immanuel Kant), nu numai în varianta predicată de birocraticele instituţii religioase.

Concluzia e una, pana nu rezolvam probleme-le interioara, pana nu se regleaza asa chimia din creier, nu ne vom simti bine, si da, cei ce au acceptat, inseamna ca-s echilibrati si se simt acceptabil, altfel n-ar avea cum sa accepte sa stea cu o rana deschisa care doare tare zi de zi, evident, dupa ce a facut tot ce s-a putut sa incerce sa repare problema.

@Verbina
Se pare ca m-am repezit. IARTA-MA.
Eu scriu aici pt ca sa incurajez aratind ca mai sint persoane care se simt ok.Stiu ca la mine a fost infinit mai bine ca manifestari si am avut si norocul de a reactiona""din prima"" la medicatie.
De asemenea eu stiu de unde s-a declansat ""minunatia""si rezolvindu-se problema dupa 6 luni(cele disperate) redresarea mea a fost mai usoara.Voi ramine si eu cu """drobul deasupra capului"" toata viata dar merg inainte.
Am sugerat o alta abordare pt ca si la mine s-a declansat ""un clic"" dupa o discutie banala cu o persoana aproape straina.
Nu-mi permit sa agresez pe nimeni pt ca aici toata lumea are nevoie de respect, intelegere, incurajare si mai ales sa simta ca nu e singur!!!!
Asa sint eu.

Cu drag..

@ Costy2007

1. Daca mergi pe strada, vezi o catelusa cu 5 pui dintre care unul are problema la o labuta si schioapata.
Pe care il "iubesti" mai mult ?

Exact asta ti-am zis si eu si subliniez, Verbina, nu am trimis pe nimeni la biserica. I-am explicat niste lucruri pe care nu avea de unde sa le cunoasca daca nu a citit. Una e sa citesti si sa te informezi/documentezi ca sa ti se lumineze creierul si alta e sa mergi la biserica in fiecare duminica intre 8.30-12.00, sa te spovedesti, sa te impartasesti.

Eu tocmai ii povesteam amicului meu Costy ca am citit aceasta brosurica "Bolile si credinciosul" in care se explica cum si de ce Dumnezeu ii iubeste mai mult pe cei bolnavi.

Ok. Dar cum Costy nu vrea el sa stie nimic despre Dumnezeu. Nici macar sa considere ca perioada asta de acalmie prin care trece o fi chiar acel semn de la Dumnezeu, o lasam in pace cu Dumnezeu.

Hai sa te iau cu realitatea.

Ce inseamna "sa ai o relatie ca lumea si sa nu te poti bucura de sex care e cea mai intensa placere pe care omul o poate simti" ?
Stii ce inseamna o relatie ca lumea domnul Costy ?
Inseamna ca un baiat sa cunoasca o fata, sa o respecte, sa aiba amandoi servicii, sa faca rost si de o casa in care sa locuiasca, apoi sa se casatoreasca si apoi sa vada cat de intensa este placerea cu sexul.

Si aici nu iti mai zic de biserica.

Iti zic de bunul simt al fiecaruia. Ca daca s-ar respecta unii pe altii si fetele si baietii nu ar mai apare nici Sectiunea pe Forum cu bolile nu stiu de care si la femei si la barbati. Nu ar mai aparea in capul barbatilor "aouleu, dar partenera mea cu cati s-a culcat si cat de buni erau aia". Nu mai apare nici in capul femeilor "aoleu daca am luat una dintre cele peste 100 de tulpini ale virusului HPV de la vreuna dintre ex-ele sotului, in conditiile anumite tulpini de HPV este provocatoare de cancer de col uterin".
Sa nu crezi ca doar barbatii ofteaza. Si femeile se pricopsesc cu diverse ciupeci, virusuri (HIV included) si dau dupa aia din colt in colt sa scape de ele. Deoarece ele tot recidiveaza. Etc.

Nu ar mai trebui nici femeile sa inghita chimicalele alea de anticonceptionale care pot produce si avortul (am citit ca chiar si astea pot), nu s-ar mai chinui nici ei, nici ele cu prezervativul si tot asa.
Tu ai 35 de ani acuma.
Iti doresti toate astea acuma cu tot cu familia, copii care rezulta si responsabilitatile de rigoare sau doar pe una care sa stea cu tine si sa te culci cu ea. Sau sa va intalniti ocazional tot pentru sex.

Zi drept ! Cum e ?
Hai sa detaliem un pic ce vrei tu, poate, poate oi intelege cat de cat de ce nu iti da Dumnezeu ce vrei tu.

Eu as iubi si catelusii toti si pe catelusa mama in egala masura si as incerca sa vindec cumva labuta celui bolnav, in nici un caz nu l-as lasa sa sufere in prostie cum face dzeu acela al tau.
Nu l-as iubi pe cel bolnav daca l-as lasa sa dispere de durere la infint.
Ce perioada de acalmie ?! Suferinta asta de 15 ani care tot se agraveaza ce semn e de-mi face viata imposibila si poate pana la urma in caz extrem sa duca la sinucidere ?!
De ce a facut acel Dzeu sa nu fiu capabil de nimic in viata orice am incercat, si sa ajung asa ? Sau invers, daca m-a facut asa, de ce acuma m-a apucat regretul si frica de una si alta ca nu-s ca ceilalti ? Asta e chiar prea de tot.
Ca pana la urma vorba ta, trebuia sa ma bucur de ce am si gata, insa din pacate nu e asa si asta fara voia mea.
Insa mereu am frica de viitor, ca nu am sa mai am mai mult de 2-3 ani traiul de acum, frica asta apare frecvent, mai ales ca eu sunt un om pretentios de mic, mereu mi-a placut sa am tot ce-mi doresc, de aia doream sa fi invatat si sa fi avut un job ca lumea. Asa ca iti dai seama cum e sa stii ca peste 2-3 ani poti ajunge pe drumuri sau in pamant !

Apoi cu familia, as fi vrut sa fi fost un om normal, sa fi invatat, sa fi lucrat cu salariu bun, sa fi avut o relatie ca orice om asa cum trebuia, sa ne intelegem, sa ne respectam, sa comunicam, sa fie bine la general deci sa ma simt okey asa cum se simte orice om normal, nu doar sex, ca pentru sex se apeleaza la ziare si s-a rezolvat.
Repet, nu stiu de ce apar aceste regrete si teama si naspa pe tema asta ! Cel putin cred ca daca as fi avut alea, m-as fi simtit bine, adica fac comparatia intre mine si ceilalti, ceilalti se simt mult mai bine ca mine asa cum sunt ei, iar eu ma simt foarte rau asa cum sunt, deci clar ca la ei e mai bine !
Poate ei cu servici, familie, stres si restul nu vad totul asa negru cum vedem noi, de aia se si simt acceptabil toti.
Eu fara stres, cu de toate pe masa, de ce nu ma pot bucura de nimic si am un rau depresiv de nu se poate ?!
Cunosc doi insi care la 52 ani nu au facut nimic in viata, nici facultate si nici servici, si-au gasit neveste care ii intretin, ei stau acasa binemersi si se simt f bine, in timp ce tot ei se poarta f urat cu neveste-le !!! Nu au regrete ca n-au facut nimic in viata, si fiind asigurati a la long, nu au teama aia de viitor.

Si acuma tu Clara ai sa vii sa zici asa:
'Ai regrete ca n-ai facut nimic si frica de la boala numita depresie, ca ea iti induce asa ceva, ea iti coboara stima de sine si te tot lupti sa o urci inutil, daca incerci sa faci ce doreai, constati ca nu poti si iar nu e bine, sau si daca poti tot nemultumit ai sa fi, daca nu ai mai avea depresie, te-ai simti f bine asa cum esti'.
Nu asa ai sa zici ?!
Si apoi vine psiholoaga mea si zice 'carui om nu ii e frica cand stie ce-l asteapta in 2-3 ani, dat fiind ca in acelas timp stie ca nu poate face ceva sa remedieze situatia' ?!
Alt psiholog zice invers, ca nici asa nu e normal sa ai teama asta, ca tot de la depresie este, iar fara depresie, chit ca acelas lucru te asteapta, nu ai mai avea nici o treaba.
Mai vin si eu apoi si zic ca am incercat sa o tratez cu ce s-a putut si nu a mers deloc.

stie cineva daca sunatoarea interactioneaza cu zolpidem (stilnox) ?

@ Costy2007

"Eu as iubi si catelusii toti si pe catelusa mama in egala masura si as incerca sa vindec cumva labuta celui bolnav, in nici un caz nu l-as lasa sa sufere in prostie cum face dzeu acela al tau."

Depinde de rezultate. Iti mai subliniez o data. Nu Dumnezeu a creat boala. Deci nu Dumnezeu te-a imbolnavit dintr-o data de depresie si nu te mai scoate din ea. Asa ai tu impresia. Dar tre sa te INFORMEZI in acest sens.
Dumnezeu ne-a creat perfecti (dupa chipul si asemanarea sa) dar noi am cazut in pacat. Pacatele sunt cauzatoare de boala. Ale noastre sau ale altora din neamul nostru, mergand pina la al 7-lea sau la al 9-lea neam.
Dar nu despre asta e vorba acum.
Pe catelusul respectiv nu il doare labuta. Doar ca e franta. Oasele s-au sudat. Dumnezeu il tine asa ca doar asa el e cel care va ramane langa mama lui. Pricepi ? Ceilalti vor pleca si o vor lasa singura.
E vorba de roadele pe care le dai tu ca om (=copil al lui Dumnezeu) avand acest destin sa ii zicem, cu depresia si de rezultatele pe care le-ai avea neavand nici o boala.
Dumnezeu din toata lumea asta si nici macar Iisus Hristos, este singurul care cunoaste adevarul. Se mai nasc unii care zic ca stiu, dar bajbaie. Nimic nu e cert. Dumnezeu te tine asa pentru ca asa dai mai multe roade.

Recunosti ca daca nu te gandesti obsesiv la ceea ce nu ai ai o oarecare pace si liniste sufleteasca fata de cei care merg la serviciu si se intorc de la serviciu ? Daca da, ei bine, sa stii ca linistea asta sufleteasca e un lucru la care foarte multi tind dar nu reusesc sa il atinga.

"Insa mereu am frica de viitor, ca nu am sa mai am mai mult de 2-3 ani traiul de acum, frica asta apare frecvent, mai ales ca eu sunt un om pretentios de mic, mereu mi-a placut sa am tot ce-mi doresc, de aia doream sa fi invatat si sa fi avut un job ca lumea. Asa ca iti dai seama cum e sa stii ca peste 2-3 ani poti ajunge pe drumuri sau in pamant !"

1. Zice Sfantul Nicodim Aghioritul: sa fii un om chibzuit. Ceea ce inseamna nici sa nu cheltuiesti prea mult, nici sa nu fii zgarcit. Pentru ca amandoua sunt pacate mari. Le faci, te imbolnavesti. De frica in cazul primului. Corect ?
Intelegi cum se creaza boala de la aceste pacate ?
2. Ieri m-a sunat un amic: Hai, Clara, sa mergem la nu stiu ce sondaj de opinie organizat de o firma specializata, ca o sa primit bonuri de masa in valoare de 90 lei (pentru ambele persoane). Eu entuziasmata ca nu mai castigasem demult prin fortele proprii am zis ok. Am mers, am stat 3 ore la acel sondaj, mi-a mers mintea, nu ma plang, am participat la discutii. Plecam. Tipul imi da 5 bonuri (mai avea el o datorie) si ne despartim la Gara de Nord. Eu cu bonurile in poseta. "Bani" foarte multi pentru mine. Adica sa am eu sa cheltuiesc atat pentru ce vreau.
Ce crezi ca se intampla ?
M-a apucat un fel de tristete.
Ma gandeam sa merg la Mega Image sa cumpar nu stiu ce alimente mi-a prescris doctorita pentru regimul de slabire sin dintr-o data Hop ! Depresia...
La magazin cumpar ce trebuie dar foarte ingandurata si trista (ar fi trebuit sa sar in sus de bucurie).
Nu pot sa imi imaginez ce s-a intamplat.
O fi fost de la efort. Nu stiu.
Pentru ca si la tine am observat ca ai aceleasi reactii cateodata.

"Repet, nu stiu de ce apar aceste regrete si teama si naspa pe tema asta ! Cel putin cred ca daca as fi avut alea, m-as fi simtit bine, adica fac comparatia intre mine si ceilalti, ceilalti se simt mult mai bine ca mine asa cum sunt ei, iar eu ma simt foarte rau asa cum sunt, deci clar ca la ei e mai bine !"

Regretele apar pentru ca faci un alt mare pacat. Nu iti pazesti imaginatia.
Nici Adam si nici Isus Hristos nu aveau aceasta patima a imaginatiei, ci minte curata, uniforma, statornica. De accea ei nu isi inchipuiau nimic.
a. Iisus nu si-a inchipuit Imparatia lui Dumnezeu sugerata de diavol in pustie si nu s-a aruncat in gol urmandu-i sfatul. Pricepi ?
b. Adam nu isi inchipuia nimic, nici nu se robea simturilor si formelor lucrurilor ce decad sub simturi. Ci fara a intrebuinta puterea inferioara a fanteziei si a-si imagina forme, culori, chipuri si distante, el privea cu puterea superioara a sufletului, care e intelectual, cuvintele imateriale limpezi si spirituale.
Dar Diavolul cel ucigator de oameni, a facut ca, dupa cum el a cazut prin inchipuire (s-a crezut asemenea lui Dumnezeu; diavolul la inceput a fost inger de lumina), tot astfel si Adam sa isi intortocheze mintea socotindu-se ca Dumnezeu si prin aceasta inchipuire sa cada.
Astfel din acea viata rationala, ingereasca, uniforma, unitara si statornica, a fost aruncat de diavol in imaginatia perceptibila, multilaterala si nestatornica si in starea animalelor irationale.

Pentru ca inchipuirea este o insusire a animalelor irationale, iar nu a celor rationali.

Pai nene, tu in loc sa iti lasi mintea sa se ancoreze in realitate produci cu ajutorul imaginatiei care un mare pacat (produce boala) un uragan de ganduri negative pe care il lasi cu buna stiinta sa se napusteasca asupra ta zilnic si sitematic.

Logic ca faci depresie !
Logic ca faci anxietate !

Trebuie pur si simplu sa mai refuzi sa se formeze acele ganduri. E foarte greu, dar nu imposibil. Le iei unul cate unul si cum incepe sa se formeze in tai cu un gand concret: "Hai sa spal vasele !" de exemplu. Iti sugerez insistent sa iesi din hatisul propriilor ganduride imaginatia ta si sa te ancoreazi in realitate.

E aiurea sa te trimit sa iei antipsihotice. Te-ai opus.
Dar trebuie nene atunci, daca nu vrei antipsihotice care sa te ameteasca si tu sa lupti.

Am impresia ca tu vrei sa apesi pe un buton si sa ai totul de-a gata, fara sa faci nimic.
Nu se poate.
Asa cum ai scris pe 104 pagini pina acum depre problemele tale, asa poti sa incepi sa si lupti.

Esti cumva impotriva curentului. Total aiurea. Iar daca 15 ani ai luat ad-uri si ai vazut nu s-a realizat nimic, macar in al 9-lea ceas schimba macazul.

Inceteaza FORTAT (o sa vezi ca o sa fortezi creierul invatat de atatia ani sa ruleze aiurea) sa mai lasi gandurile respective sa te napadeasca.

@ costy

Are dreptate si Clara, si eu am incercat sa ma lupt cu toate starile respective, dar mult timp am gandit ca un robot, ca sunt bolnav, ca n-am scapare, sigur am o boala pe care n-am depistat-o si care imi produce starile respective...totul fara nici o baza, toti doctorii imi spuneau ca n-am nimic fizic...eu incercam sa gasesc in continuare o problma legata de fizic...mi-a luat foarte mult timp pana sa ma potolesc, sa mai cheltuiesc bani pentru fel si fel de analize scumpe...

De exemplu ieri am fost sa fac vizita medicala, am reusit sa obtin postul respectiv si de sapt viitoare urmeaza sa ma angajez, am avut unele stari ciudate in zilele ce au trecut.oare o sa ma descurc? daca boala pe care o am se va inrautatii? daca nu o sa fiu in stare sa lucrez si sa reusesc sa-mi tin toate problemele legate de anxietate/depresie...pana la urma ce conteaza? gandeste-te logic...vrei sa fi normal? ce inseamna normal? sa ai un job in primul rand, sa ai satisfactia respectiva...te-ai gandit ca acest lucru te va scapa in timp de depresie? eu m-am gandit si dupa ce am cheltuit foarte multi bani pe care nu i-am castigat eu, mi-au fost aruncati de catre parinti, mi-au facut toate poftele in limita posibilitatiilor...mi-au creeat in trecut o placere pentru ca reuseam sa am fel si fel de activitati care imi faceau placere...dar niciodata nu m-am gandit ca ei muncesc pentru banii respectivi si intr-un fel ma simteam vinovat pentru felul in care ii aruncam pe haine, cluburi si alte nebuneli...in prezent nu am nici o placere sa mai cheltui bani de la ei...nu stiu de ce...fie m-am maturizat brusc si m-a dat peste cap putin, ori este depresie care nu ma lasa in pace...cert este ca trebuie sa incercam sa evitam toate gandurile care ne lasa in starea asta ciudata...


Eu am respins din start ideea cu job-ul pentru ca nu ma simteam in stare...ai mei erau suparati...nu prea intelegeau si pe buna dreptate...oricat le-ai spune ca te simti inutil, ca nu esti in stare sa mergi pana la colt sa iei un suc, te dor toate...nu te pot intelege in adevaratul sens...pana la urma daca am reusit sa ma duc la sala 2 ore si sa ridic sute de kg, am reusit sa-mi dau seama ca munca nu ma omoara, n-are cum...poate sa fie un stres in plus, dar un stres care sa ma tina naibii in priza, sa am de ce sa ma trezesc, sa stiu ca prin ceea ce fac tind spre normal...asta e mare problema la mine si la tine, ne-am petrecut foarte mult timp crezand ca suntem bolnavi, ca n-avem scapare, ne-am asteptat la minuni din partea pastilelor, daca le-am luat ne-au trecut starile de anxietate, dar a ramas depresia si apatia aia in care n-ai chef de nimic, daca le-am lasat a aparut cheful dar cu efecte horror pe anxietate, am sperat ca intr-o zi se va termina luand cateva pastile si gata...cel putin asa a fost la mine, dar toti oamenii care au trecut peste, sau macar tin lucrurile sub control au activitate, uita perioade lungi de timp dintr-o zi facand ceva util, lucrand marea majoritate...chiar nu crezi ca ai putea face fata unui job? macar sa incerci...sunt curios ce AD-uri ai incercat pana acum daca poti sa-mi spui si ce efecte pozitive sau negative ai avut..nu de alta dar am sapt viitoare programare la doctor si daca o sa auda ca m-am angajat precis o sa-mi zica ca am mai discutat pe tema asta, ca pot avea un stres si un nivel de anxietatea mult mai mare lucrand...si daca imi recomanda vreun AD, sa stiu cam la ce efecte adverse sa ma astept, am senzatia din ce ai povestit ca raspundem intr-un fel sau altu asemanator la AD.scopul meu este sa fiu apt pt munca, o s-o las si mai usor cu sportul o perioada...e timpul sa iau decizii importante...sa nu mai stau toata ziua sa ma framant asupra unor lucruri pe care nu le-am incercat, o sa dau la a 2-a fac in toamna, incerc sa lucrez, sa fac sport, sa vad cum reactioneaza creierul...cum o sa-si mai permita sa-mi induca starea aia de depresie, ca nu sunt bun de nimic, fac umbra pamantului...nu realizez nimic...cand o sa am programul si modul de viata pe care mi-l doresc...

SI inca ceva, lasa naiba gandul ala cu sinuciderea.e o prostie...stiu foarte bine cum iti vine de depresia si te face praf, dar lupta cu ea cum ai luptat pana acum, ai 35 de ani, nu 65, inca ai foarte mult timp sa te redresezi...apropo te ajuta psiholoaga? eu am facut mai demult cu o doamna si la fiecare raspuns sau intrebare de a mea ramanea putin blocata, este si destul de apreciata pe la noi...dar nu m-a ajutat foarte mult, doar ca aveam cu cine discuta o ora deschis despre problemele mele, ma simteam ok putin, si apoi o luam de la capat:))

Am uitat sa mai precizez ceva, daca o sa am activitatea pe care mi-am propus-o si lucrurile nu vor merge ok..inseamna ca este ceva chimic, si o sa incerc toate remediile posibile sa ma fac bine.si daca ma voi simti mult mai relaxat si ok fizic/psihic macar nu o sa mai am nici un regret ca nu am incercat tot ce mi-am propus...dar pentru asta trebuie sa incep sa elimin pe rand posibilele cauze care m-au adus aici:)

@ Vali
Sunatoarea interactioneaza cu orice AD sau anxiolitice, ba chiar trecerea de la medicatie clasica la orice combinatie naturista sau homeopata se face dupa o pauza de minim 2 saptamini!!!!!
De asemenea consumul de grepfruit sub orice forma potenteaza sau diminueaza orice pastile de acest gen (Si nu numai).

Clara, ce sa mai zic, nu mai zic nimic, vrei tu sa spui ca Dzeu acela e bun, okey, ptr ultima oara spun, tot ce spui sunt interpretari sau ce au scris altii, nimic real demonstrat. Vrei tu sa gasesti motive ca e bine sa fi bolnava, ok daca asa iti convine. Cum sa dau randament mai bun asa ?! Cand tocmai n-am dat nici un randament din cauza asta.

Mircea, problema mea mare este ca eu am incercat de mai multe ori sa fac ceva si NU am reusit, deci eu am facut depresie dupa ce am constatat ca nu-s bun de nimic ! Invers ca la tine. Mama a facut o anestezie generala ptr o operatie cand era insarcinata cu mine si de acolo m-am dat peste cap, am iesit ciudatul ciudatilor ! De fapt sunt cel mai ciudat om din lume pana la urma. Nu am avut vreodata o prietena pana acuma, iti poti imagina ?
Daca incercam sa invat pe vremea cand nu aveam nici o depresie, cum se complicau lucrurile nu mai eram in stare (undeva in creier se pierdea atentia si concentrarea cumva chiar daca constient erai...atent sau vroiai sa fii), daca m-am dus la lucru de 3 ori si prima data chiar pe bani buni, de fiecare data a aparut iritabilitate, nervi, plictiseala de nu s-a putut simtind ca nu acolo imi este locul desi initial doream sa ma duc ca si tine, sa am banii mei si asa mai departe.
SIngurul lucru pe care l-am facut cat de cat a fost sala, dar si asta acuma merge prost, abia ma duc de trei ori pe saptamana cate 90 minute maxim fiind demotivat, eu credeam ca fizicul conteaza in a avea o prietena, insa la mine ciudatenia, atitudinea mea imi ia posib asta, nu fizicul, si de aia nu mai sunt motivat.

Acuma cu AD deci sa o luam pe rand:
Cipralex: Imi agrava depresia la cateva ore de la ingestie, aveam o tenta doar de a dormita aiurea si aveam un rau general, imi inducea indiferenta deci apatie, nu mai ma motiva mai nimic, ajunsesem sa simt ca nu mai e bine sa fac sport, deci iti dai seama unde umblase, nu mai puteam face sex, pofta nu mai aveam, orgasmul era slab, durata foarte lunga pana la el, dar doreai constient sa faci ca sa te simti bine, dar nu puteai, cosecinta ? L-am dat dracului dupa 2 luni cand am vazut ca nu-si face efect.
Valdoxan: Nu afecta sexul insa in 7 zile reusea sa-mi induca o stare de iritabilitate si nervi de nu se putea, plus ca imi si agrava depresia, deci si pe asta l-am oprit
Cymbalta doza de 30 mg: La o ora de la ingestie se agrava depresia urat de tot insa nu mai aveam anxietate si nici iritabilitate, deci nu mai aveam chef de nimic, trist, dezamagit de tot si toate, lentoare motorie si lipsa energie, asta si dupa 30 zile de tratament, curios dar atunci sexul a mers cel mai bine, deci orgasme-le ofereau o placere intensa si adanca.
Cymbalta doza de 60 mg: Sexul incepea sa mearga putin mai prost, depresia indusa era cam tot aia ca si cu 30 mg, asa ca am trecut la 90 mg, abia ma mai puteam duce la sala ca abia mergeam.
Cymbalta 90 mg: Nu mai inducea depresie, nu mai aveai lentoare motorie si lipsa energie, insa sexul era la pamant deci nu mai simteai pofta, orgasm cucu, doreai doar constient sa poti sa faci ca sa te simti bine dar nu puteai, deveneai un robot de facut sport ca puteai sa faci sala ca lumea, deci inducea aplatizare emotionala, indiferenta totala, nu mai doreai nimic, nu te mai bucura nimic, doar ca nu mai aveai rau de la depresie si anxietate desi mai aparea si ea pe ici pe colo. Dar cum doreai sa vrei ceva si nu vroiai nimic.nu convenea si deci l-am dat dracului si pe acesta ca aia viata nu era.
Coaxil: Cu acesta sexul mergea bine, nu aveal lentoare motorie si lipsa energie, insa in afara de faptul ca nu umbla cine stie ce pe depresie in sens ca tot nu aveam chef de nimic si nu ma bucura mai nimic, in schimb.pe timp ce trecea urca iritabilitatea si frica ! Dupa o luna de luat ajunsesem sa transpir de frica simtind ca am chef sa mananc dulciuri, imi era frica ca nu era bine ce faceam, deci iti dai seama ce intensa ajunsese teama, l-am oprit si pe asta.
Zoloft: Cu acesta sexul a mers binisor cam 2 saptamani in sens ca orgasmul era bun, insa durata pana la el era destul de lunga, a ajutat sa urce tonusul chiar peste masura pot zice, deci a urcat bunadispozitia, in schimb inducea indiferenta brutal, nu mai aveai nici o treaba cu mediul inconjurator in sens emotional, te bucurai asa aiurea ca si cum ai fi realizat ceva deci in gol, nu aveai chef de nimic, pica si motivatia si cu sala si de aia mergea din ce in ce mai prost, asta te deranja, sexul nu mergea, mancai mult si gustos ca asa simteai, a doua zi aveai teama de la mancat ce-ti dadea o stare urata de tot sau put si simplu revenea depresia, apoi iar nu aveai ce face, asa ca am renuntat si la acesta dupa 2 luni ca-ti fura viata si tot, concluzia era ca bine nu era deloc nici la minim.
Remeron (Mirtazapina): Adormeai bine insa inducea o depresie iritabila de nu se putea, aveai un rau toata ziua, mancai dulciuri de dimineata pana seara si luai repede in greutate de la atata mancat, de fapt se spune de ce mananci asa multe dulciuri prin modul in care acest medicament actioneaza, am renuntat deci si la acesta.
Wellbutrin (Elontril): In prima faza te agita asa intr-un fel pozitiv si aveai un tonus oarecum acceptabil, era o agitatie ce iar era deranjanta, erai repezit, grabit, nerabdator ca sa termini ce ai de facut ca si cum ai fi asteptat un ceva ce ala era scopul, acel ceva nu exista de fapt, a doua zi bum, iar pica tonusul, nu dormai deloc bine cu el, sexul mergea insa nu cine stie ce desi se spune ca, cu asta merge sexul f bine in sens ca nu afecteaza functia sexuala, se zice ca taie pofta de mancare, aiurea, eu mancam de rupeam si cu asta.
Deci pe depresia umbla f putin, in final si cu el aparea durere sufleteasca de la nemultumiri chiar intensa, asa ca am renuntat la el dupa 3 luni.
Spitomin (anxiolitic): Dupa 6 saptamani abia si-a facut efectul si nu mai simteam teama aia cand mancam sau de altceva, deci 90 % ma rezolvase pe frica, insa nu a durat mult, dupa o luna a inceput sa se comporte ciudat, aveam ameteli dupa ce-l luam care treceau dupa un timp, dar nici pe frica nu-si mai faca efect bine, asa ca l-am taiat si pe asta, de fapt l-am taiat cu Wellbutrin deodata ca le luam impreuna de 3 luni.
Aurorix (AD): Este un AD din generatie mai veche despre care se spune ca e f bun, ca nu afecteaza deloc sexul si nu induce deloc apatie si indiferenta, asa ca l-am luat din Germania ca la noi nu e, si brutal a inceput sa induca depresie de nu se putea, aveai un rau din ala naspa vai de mine, aveai chef doar sa dormitezi de rau ce-ti era, erai si foarte iritabil, asa se comporta si dupa o luna de tratament, asa ca l-am lasat si pe acesta desi la inceput aveam impresia ca imi merge avand rar perioade adica zile de tonus bunicel, deci se comporta pe dos ca un AD, era inductor de depresie.
Ce mai pot spune este ca la toate (cu mici exceptii) aveam o stare ciudata la general, ganduri aiurea, scenarii naspa ce fara medicatie nu le aveam.
Asa ca de pe 1 Feb nu mai iau nimic, medicul a spus 3 luni fara sa vada cum este, vad ca e mai bine ca, cu orice tratament, insa tot nu-s bine, sunt cam trist, demotivat, tonusul nu e bun, nu am prezent.
Insa tine minte ceva, daca la mine toate astea au facut ce au facut, nu inseamna ca si la altii se comporta la fel ! Poate la tine unul din ele poate merge f bine, ca daca aceste AD actioneaza la un ciudat ca mine, e si normal ca ies si mai naspa ciudatenii ca rezultat.
Am incercat si ceva antipsihotice dar alea ma tampeau de tot, am renuntat repede la ele.
Ce parere ai de ce efecte au avut astea la mine ?! Probabil daca mintea mea e defecta din constructie, de aia nici un AD nu poate sa-si faca treaba bine.
Cu sinuciderea nu o sa am incotro daca nu-mi revin cumva, asa nu mai doresc sa traiesc, ce viata e asta ca de dimineata pana seara sa suferi si sa nu te bucuri de nimic ?! Nu merge asa.

Tu nu mai vrei sa stai pe banii parintilor de la depresie, au aparut sentimente de vinovatie si de aia te simti asa :))), oricum e bine daca chiar poti sa muncesti, ai mari sanse sa te simti si mai bine dupa, sau e ca tine, te-ai maturizat si de aia simti in mod natural ca trebuie sa muncesti tu pe banii aia.