Forum medical - întrebări și răspunsuri medicale
Vizitarea site-ului implică acceptarea cookies-urilor. Citește mai multe
Forum medical Regulament Colaborare - răspunsuri

Lacrimile vitei de vie, un leac naturist pentru bolile de ochi si...

16-05-2012, ora 02:17
Autor: Mr. Nick
La tăierea de primăvară a viţei, din ramurile ceva mai groase începe să curgă, picătură cu picătură, un lichid transparent cu gust dulce-sălciu. Fenomenul este numit şi `plânsul` viei, iar picăturile de sevă ce se scurg prin punctul de tăiere mai sunt numite popular şi `lacrimi`. Acestea se colectează în sticluţe, care se leagă la capătul ramurilor tăiate, şi se folosesc în scopuri terapeutice.
Seva viţei de vie este un leac tradiţional cunoscut şi aplicat de mii de ani. În medicina tradiţională românească, este numită şi `apă vie`, fiind întrebuinţată împotriva durerilor de ochi.
Dar există şi alte utilizări. Cel mai cunoscut efect terapeutic al sevei este evidenţiat în combaterea unor afecţiuni oculare, în special conjunctivite şi blefarite. Pentru aceasta, cu seva proaspăt recoltată se ung pleoapele sau se pun comprese pe ochii închişi, comprese care se păstrează 10-15 minute. De asemenea, se pun câteva picături în ochi, de 2-3 ori/zi. S-a constatat că seva are proprietăţi antiinflamatoare, antiseptice şi o enigmatică acţiune de mărire a rezistenţei la infecţii, la nivelul ochilor.

Dar acest remediu este util şi administrat intern, în cazuri de dischinezie biliară, colecistită şi litiază biliară; se iau 3-4 linguriţe de sevă, înainte de masă, cu o jumătate de oră, după care se stă culcat pe partea dreaptă, timp de 10 minute. Tratamentul se face 5 zile la rând.
Tot intern, seva ajută şi în cazul pietrelor la rinichi: se iau 8-10 linguriţe dimineaţa, pe stomacul gol, în puţină apă sau în ceaiul recomandat în tratamentul acestei afecţiuni. Cura durează o săptămână.
Cu seva de la viţa de vie pot fi vindecate şi unele leziuni ale pielii, iar în amestec cu usturoi pisat ea întăreşte rădăcina părului şi împiedică formarea cheliei.

© Cristian Ionica
5 comentarii
01-07-2012, ora 14:55
Autor: nimela
Buna.
Cum se pot (daca se pot) pastra aceste lacrimi ale vitei de vie? Sau trebuie folosite in scurt timp?
Multumesc! :)
25-10-2012, ora 23:12
Autor: Verbina
Se pot `conserva` aceste `lacrimi` ale viţei-de-vie în COLOID DE ARGINT ţinut în recipient de sticlă fumurie (sticlă de culoare întunecată). Amestecul trebuie păstrat în frigider.

Metoda lui Nick TREBUIE să fie bună (pentru îmbunătăţirea ACUITĂŢII VIZUALE). O recomanda şi cel atât de iubit de români, Părintele Arsenie Boca.

Nick,

să ştii că - uneori - mă inspir şi eu din leacurile, pe care le aminteşti postările tale.
Per ansamblu... ai dovedit ALTRUISM alocând atât de mult timp postatului pe forum.

26-10-2012, ora 13:49
Autor: nimela
Am inteles, multumesc. O sa incerc la primavara :). Iata cate lucruri din jurul nostru le trecem cu vederea, ni se par neinsemnate, dar in realitate sunt foarte folositoare.
26-11-2012, ora 02:08
Autor: Mr. Nick
Sărut mâna!

Stimată dră/dnă nimela, cum foarte bine v-a informat dra/dna Verbina, puteţi păstra lacrimile de viţă de vie, cu scopul de a le conserva proprietăţile medicinale, într-un preparat pe bază de apă cu argint coloidal de minim 10 ppm, maxim 20 ppm, cum ar fi argintul coloidal DrJuice, un preparat pe care eu mi l-am administrat pentru a-mi trata o sinuzită - un preparat care este produs în colaborare cu Institutul de Cercetări Nanotehnologice Bay din Miskolc, fiind avizat de Ministerul Sănătăţii din România.
ATENŢIE! Dacă suferiţi de hipersensibilitate, intoleranţă sau alergie la argint, NU conservaţi lacrimile în argint coloidal, ci în apă Qlarivia, o apă sărăcită în deuteriu (cumpăraţi-vă un recipient de sticlă brună de minim 50 ml şi umpleţi-l cu minim 25 ml apă Qlarivia, iar restul cu lacrimi de viţă de vie; depozitaţi recipientul la umbră, la răcoare, ferit de razele soarelui, într-un loc cu umiditate moderată, la întuneric). Apa Qlarivia, aşa numita apă imaculată, o puteţi găsi în toate farmaciile HelpNet din Bucureşti (costă aproximativ 16 RON 500 ml).
Documentaţi-vă pe net cu privire la argintul coloidal DrJuice şi apa Qlarivia!
Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Toate cele bune, cu iubire creştină, respect şi preţuire,
Mr. Nick
26-11-2012, ora 02:17
Autor: Mr. Nick
Sărut mâna!

Stimată dră/dnă Verbina, metoda prezentată mai sus, în posting-ul care a iniţiat acest topic, în niciun caz nu este a mea, ci a poporului român, căci face parte din "tezaurul terapeutic al folclorului românesc".
Mă bucur că vă inspiraţi din leacurile pe care le amintesc în postările mele; să vă fie de bine :-)
În altă ordine de idei, numai Dumnezeu ştie cu certitudine ce am dovedit eu pe acest forum, prin alocarea de mult timp în a posta, pentru că numai El cunoaşte tainele inimii mele; esenţa se ascunde de oameni, doar aparenţa stă la vedere! ;)
Mulţumesc pentru cuvintele dv. frumoase.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Toate cele bune, cu iubire creştină, respect şi preţuire,
Mr. Nick
Adaugă un comentariu / răspuns