Intrerupere tratament Cipralex
Salut,
Am fost depistat cu atacuri de panica si anxietate acum 8-9 luni. Am luat tratamentul, 2-3 luni 1/2 cipralex, apoi 1 pastila pe zi, apoi iar jumatate. Acum de 3 sap mi s-a facut o schema de intrerupere, dupa cum urmeaza. Primele 14 zile 1/4 cipralex pe zi, apoi sa trec la 1/4 cipralex o data la 2 zile. Am respectat schema, nu am simtome ( ameteala, probleme respiratorii, ganduri aiurea sau ceva de genul ), dar obser ca incepe sa-mi apara tahicardia. Cand am fost diagnosticat, tahicardia a fost cel mai nasol simtom, printre multe altele, de ex(ameteala, nu puteam respira, fiori prin stomac, ganduri care se indreptau numai spre boala, sa nu fiu grav bolnav, s.a.m.d ). Sa fi aparut tahicardiile din cauza micsorarii dorez de cipralex sau iar am eu probleme cu 'capul ', ma gandesc numai la boala :))
Tin sa precizez ca aseara am luat tensiunea, de obicei o am 12-8, aseara o aveam 11-7, 87b/m dar simteam inima ca bate foarte puternic, o auzeam pe perna o simteam in extremitatile corpului. Am facut ekg-uri o gramada, doppler, toate in parametrii. O singura data a iesit prost, dupa un exces de cola si tigari, am avut extrasistole.
Repet, sa am probleme cu tahicardia din cauza intreruperii cipralexului, a mai avut cineva aceste probleme, adica sa apara simtomele atunci cand a intrerupt tratamentul
Va multumesc !

4 comentarii
eu iau cipralex de un an de zile, este un medicament foarte bun, pentru mine cel putin, insa aces medicament nu este ca o aspirina, il iei si iti trece durerea de cap, el isi face efectul in timp, simti efectul ameliorarii simtomelor de anxietate dupa doua luni si trebuie luat cel putin 6 luni sam mai mult in functie de cat de grava e starea.Asa ca eu cred ca inca nu te-ai vindecat, este vorba de boala in sine, nu de reducerea dozei.trebuie o reevaluare la medic unde mergi, explica i simtomele, poate este cazul sa ti modifice doza, adica nu este timpul sa reduci doza, asta se va face numai spre sfarsitul tratamentului.Mult succes.
Salut. Cat timp trebuie sa iei 1/4 cipralex la 2 zile? Intreb, pentru ca si eu vreau sa incep sa intrerup.
@MCL, Schema de reducere cel mai bine este facuta de medicul de medicul care a prescris pastila.
Buna, am luat si eu Cipralex timp de un an de zile dupa care au inceput sa reapara din nou simptomele si am trecut pe alt tratament. Se poate sa existe "in capul tau" sau sa "exagerezi"cu anumite simptome, cel putin asa mi s-a intamplat mie.
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 40pot naste un copil sanatos? un doctor se poate sa raspunda?
- 10Dependenta medicamente antidepresive
- 5Reactii adverse tratament
- 1Rispolept Consta 50 mg
- 11Episod depresiv recurent
- 5Tulburare discordanta
- 2Prozac.E bun?
- 2Problema, Ajutor. Prezint probleme de concentrare și atenție, orientare în spațiu
- 5Care e diferenta intre risperidona si paliperidona?
- 3Tratament Rispolept- Reactii adverse
- 7Crestere doza efectin
- 9Olanzapina Urgent!!
- 3Trecerea de la Xeplion la Abilify din cauza constipației
- 2Tulburarea bipolara si durerea de cap
- 4Criza olanzapina
- 4Cortizol scazut
- 5Anxietate dupa covid
- 10Minte amortita de la antipsihotic
- 3Cipralex pentru Toc
Mai multe informații despre: medicamente psihiatrice intreruperea tratamentului psihiatric
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: