In ce directie ne indreptam?

Auto-determinarea se refera la dreptul persoanei de a avea putere deplina asupra propriei vieti; presupune exercitarea neingradita a drepturilor civile, politice, economice si culturale. Tratatul international de o deosebita importanta in acest domeniu este Conventia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilitati, ratificata de Romania in 2010. Printre principiile sale, se numara respectarea demnitatii persoanei si a libertatii de a face propriile alegeri, integrarea si participarea in societate, si acceptarea persoanelor cu dizabilitati ca parte a diversitatii umane si a umanitatii. Poate vi se pare irelevanta mentionarea acestui tratat, mai ales avand in vedere coruptia din Romania si nedreptatile care se produc in mod sistematic. Dar este relevant, deoarece informarea in legaturile cu drepturile care va revin este primul pas in procesul de tranzitie de la o persoana care depinde intr-o anumita masura de parinti, sot, copii poate, de medici, de ceilalti specialisti, la o persoana autonoma, independenta. Presupune nu doar capacitatea de a actiona independent (multe persoane cu probleme de sanatate mintala au un grad ridicat de independenta), ci de a formula propriile explicatii in legatura cu problemele dvs, in legatura cu problemele serviciilor de sanatate mintala si chiar ale societatii, explicatii care sa nu fie alterate de sentimentele de neajutorare si frustrare poate resimtite de familia dvs, nealterate de orientarea si formarea specialistilor care ii predispun la o anumita interpretare a 'tulburarilor psihice', sau de prejudecatile celorlalti oameni.
Este un proces de auto-definire si reorganizare de sine, care sa va permita sa mergeti mai departe cu o imagine si stima de sine pozitive. Iar informare joaca un rol important in acest proces. Nu conteaza atat de mult cum veti percepe, la sfarsitul acestui drum, problemele de sanatate mintala si daca veti considera ca medicatia sau psihoterapia, sau o alta modalitate de interventie este cea mai buna pentru dvs, ci faptul ca ati supravietuit unei perioade extraordinar de dificile din viata, si mai mult, ca sunteti mai puternic/a, mai capabil/a sa faceti fata problemelor de viata datorita acestui lucru, chiar daca uneori mai aveti dificultati.
In continuare, as vrea sa vorbesc despre auto-determinare in contextul serviciilor de sanatate mintala si in contextul societatii si culturii in care traim. In ce masura este facilitata auto-determinarea de servicii, specialisti, cultura? (Acestea sunt parerile mele, mai mult sau mai putin avizate, dvs aveti libertatea de a decide daca sunt adevarate pentru dvs sau nu.)
O prima problema in Romania este ca se pune accentul mai degraba pe stabilizarea pacientului/persoanei cu probleme de sanatate mintala, pe controlul simptomelor si atingerea unui nivel 'normal' de functionare, decat pe recuperare si crestere (adica depasirea cu succes a episodului de 'nebunie' care reprezinta atat o criza existentiala cat si o oportunitate de dezvoltare personala). Cu cat prognosticul este mai rezervat, cu atat si sansele de recuperare scad - si aici nu putem da vina pe genetica sau alte dezechilibre biochimice, ci pe lipsa de informatie si de viziune, in special din partea specialistilor. Speranta este element esential pentru sanatatea mintala si pentru recuperare, si ar trebui inclusa in orice tip de interventie, pentru ca ii da incredere persoanei in viitor si in propriile sanse de a se face bine.
Exista unele institutii care ar trebui sa promoveze recuperarea si auto-determinarea clientilor, asa-numitele centre de reabilitate neuropsihica, dar la fel ca spitalele, nu ofera mai mult decat cazare, inlaturare din societate - mai mult sau mai putin temporara - ('pentru binele pacientului'), medicatie si in unele cazuri si alte servicii (oferite de psiholog, asistent social, ergoterapeut, preot etc) dar care oricum sunt subordonate convingerii ca problemele (grave) de sanatate mintala nu pot fi depasite.
Trebuie sa intelegem recuperarea si interventia in vederea recuperarii, in sens mai larg. Psihiatria si psihologia tind sa ignore factorii sociali, culturali si politici in crearea problemelor de sanatate mintala, axandu-se doar pe 'bolnav'. Dar uneori este tocmai societatea si modul in care aceasta este organizata si in care functioneaza, care genereaza diverse probleme. Boala psihica este definita de persoane care se afla in pozitii de autoritate, si care nu s-au confruntat cu probleme de sanatate mintala (sau le este prea teama sa isi recunoasca propria vulnerabilitate), deci nici nu stiu ce inseamna aceste probleme. Ei doar reafirma parerile care exista in societate, bazate pe niste explicatii pseudo-stiintifice.
Dar dupa cum stim, de-a lungul timpului, sensul de 'boala psihica' si modalitatile de interventie au evoluat semnificativ, precum si perceptia sociala in legatura cu anumite afectiuni (depresia, anxietatea etc) in comparatie cu altele (schizofrenia, tulburarea bipolara, tulburarile de personalitate) care nu sunt inca suficient cunoscute/intelese. In consecinta, este posibil ca nici acum nu detinem toate informatiile despre ce inseamna de fapt 'boala psihica' si inca nu stim cu certitudine ce tratament/interventie functioneaza cel mai bine. Pana la urma, boala psihica si bolnavul psihic sunt 'creatii sociale', niste supra-structuri precum genul, rasa, etnia care determina relatiile dintre oameni, dar nu ofera informatii despre cine sunt acei oameni in realitate. Oamenii sunt mai mult decat un diagnostic, sau o eticheta. Experienta traumei (evenimente din viata care ne-au marcat profund in mod negativ) si toate emotiile care insotesc eticheta de boala psihica sunt cat se poate de reale, dar in acelasi timp eticheta respectiva nu reuseste sa cuprinda complexitatea umana, pe care in schimb o atribuie patologiei. Astfel, in explicarea bolii psihice, nu intra pasiunile, talentele, abilitatile - in schimb intra defectele, comportamentele riscante si periculoase, ciudateniile; pe care, sa fim seriosi, toti le avem.

Un prim pas in obtinerea unor informatii valoroase este implicarea persoanelor cu probleme de sanatate mintala in propriul tratament, in furnizarea de sprijin altor persoane cu probleme si in dezvoltarea si evaluarea serviciilor de sanatate mintala.
In ce masura v-ati simtit ascultat, cu adevarat auzit si inteles in relatia dvs cu medicii, psihologii, asistentii sociali si ceilalti specialisti? A fost parerea dvs luata in considerare atunci cand poate v-ati plans de efectele secundare ale medicamentelor, sau de procedurile birocratice pe care a trebuit sa le urmati pentru a obtine certificat de handicap si pt. a beneficia de drepturile care va revin prin lege; sau cand ati fost intr-o criza acuta si ati fost internat/a fara acordul dvs. in ce masura ati simtit atunci ca ati fi putut schimba ceva la situatia respectiva? Nu v-ati simtit mai degraba ca un obiect, decat ca o persoana care are nevoie in anumite momente de sprijin, ca noi toti de altfel?
In alte tari, exista asociatii de beneficiari/pacienti/supravietuitori care v-ar ajuta in aceste momente, fie sa accesati cu o mai mare usurinta serviciile de care aveti nevoie, sau sa contestati public, chiar si in instanta, incalcarea drepturilor dvs, si sa participati la evaluarea si dezvoltarea de servicii care sa isi propuna mai mult decat controlarea simptomelor, chiar atingerea unui nivel al calitatii vietii mai ridicat decat dinaintea aparitiei dificultatilor.
Dar in Romania, acest lucru nu se intampla, decat poate la nivel local.
De ce este auto-determinarea importanta? Pentru ca ne ofera speranta intr-o existenta care nu mai depinde in totalitate de serviciile de sanatate mintala, de 'specialisti', de medicamente, de niste rutine obositoare si uneori umilitoare. Si chiar daca acestea mai fac parte din viata noastra, noi decidem si controlam cat 'sprijin' este necesar.
Nu este suficient sa declaram, la nivel de societate, ca persoanele cu probleme de sanatate mintala sunt inteligente, dar incapabile (sa isi controleze simptomele, sa traiasca independent, sa ia propriile decizii). Fiecare persoana este valoroasa si are atat puncte slabe, cat si abilitati, capacitati, talente, potential de crestere si dezvoltare; chiar si in acele momente de criza, acele puncte tari exista si trebuie exploatate la maxim. La fel, organizarea societatii are la baza unele principii foarte bune, altele insa trebuie contestate si inlocuite pentru a evolua ca societate.
Deci, este necesar sa intervenim atat la nivel individual, cat si societal. Prejudecatile in legatura cu problemele de sanatate mintala au condus la crearea de servicii controlate de 'specialisti', desi multe studii arata ca sprijinul primit din partea altor persoane cu probleme de sanatate mintala, chiar si fara o pregatire formala in domeniu, este la fel de eficient sau si mai eficient decat ajutorul specializat. Dar totusi stigmatizarea si lipsa de incredere in competenta celor considerati 'incompetenti' fac dificila introducerea unor astfel de servicii, dupa cum putem observa si in Romania.
Voi incheia aceasta postare in mod optimist, facand referire la presiunile din ce in ce mai puternice ale organizatiilor persoanelor cu dizabilitati si cu probleme de sanatate mintala de la nivel european pentru renuntarea la reglementarile care ingradesc capacitatea legala a persoanelor. Aceasta inseamna ca nimeni nu va mai fi considerat incompetent in fata legii - un prim pas in asigurarea unor drepturi egale si in respectarea celorlalte principii ale Conventiei ONU. Trebuie sa pastram speranta ca lumea merge intr-o directie buna, ca se va schimba situatia si la noi in tara, si ca dificultatile cu care ne confruntam sunt temporare si avem capacitatea sa le depasim, cu sau fara sprijin. Putem avea o viata mai buna, iar cresterea capacitatii de auto-determinare ne va ajuta sa obtinem ce ne dorim de la viata.