Fractura de peroneu fara deplasare

13-01-2009
mozartini
Nu este medic/terapeut
mozartini
Buna ziua.

In urma cu doua saptamani, am avut un accident la glezna. Desi aveam dureri, puteam merge, asa ca am considerat ca e o entorsa si nu am fost imediat la spital. Dupa cateva zile, vazand ca glezna, in loc sa isi revina, se umfla mai tare, m-am dus (pe picioarele mele) la medic, unde mi s-a spus ca am o fractura fara deplasare de peroneu. Mi s-a pus o atela gipsata pentru trei saptamani. Dupa cateva zile, am reinceput sa merg, iar acum ma deplasez destul de bine, durerea este minima si pot lasa ocazional aproape toata greutatea corpului pe picior. Mergand atat de mult, mi s-a largit si deteriorat pansamentul si am vrut sa il inlocuiesc. Am mers la o alta clinica, mai apropiata, unde doctorii mi-au spus ca ar trebui sa stau cu piciorul imobilizat timp de 5 saptamani. Vazand ca ma pot totusi deplasa si fiind o persoana destul de activa, speram sa pot renunta la ghips chiar si mai repede de cele trei saptamani.
As vrea sa aflu si alte pareri legate de problema mea, precum si un pronostic pentru durata de pastrare a gipsului/atelei.
1 comentarii
0
13-01-2009, ora 21:53
Dr. Marius Uscatu
Ortopedie si traumatologie, Bucuresti
Dr. Marius Uscatu
Stimata Doamna/Stimate Domn,
Pentru a se putea pronunta asupra acestei probleme, orice ortoped ar avea nevoie de o radiografie, dat fiind ca exista sute de tipuri diferite de fracturi ale fibulei (sau, arhaic, peroneu).
In general, fractura clasica, fara deplasare (de tip supinatie-rotatie externa) are un tratament controversat in functie de scoala de ortopedie, unele scoli admitand mersul din prima zi cu o imobilizare relativa iar altele impunand o imobilizare gipsata si evitarea sprijinului pe membrul afectat.
Pentru a fi mai linsitita este preferabil sa consultati ortopezi din clinici diferite.
Eu va stau oricand la dispozitie.
Cu deosebita stima,
Dr. Marius Uscatu
www.chirurgiapiciorului.ro
Ortoped cu supraspecializare franceza in Chirurgia Gleznei si a Piciorului
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.