Extractul gemoterapic din muguri de coacaz negru, un cortizon natural care trateaza...

08-05-2012
Terapeut Niculae Nicuşor
Medicina naturista, complementara, alternativa
Terapeut Niculae Nicuşor
Coacăzul negru este o tufă, un arbust, care creşte spontan la margini de pădure, acolo unde are suficientă lumină; este cultivat şi în grădini, unde alcătuieşte asociaţii dense, ca un fel de gard natural. Face fructe mici, negre şi parfumate.
Extractul gemoterapic din muguri de coacăz negru (Ribes nigrum MG=D1) are organotropism/afinitate pe suprarenală, mucoase, aparat osteoarticular, căi genito-urinare şi aparat respirator.
_

Acţiune farmacologică: Este un cortison-like, stimulând secreţia hormonilor antiinflamatori, stimulator al imunităţii, drenor universal.

Extractul determină creşterea nivelului corticosteroizilor, activatori ai răspunsului endogen în procesele inflamatorii (acţiune 'cortison-like' comportându-se ca un cortizon natural, fără a avea însă toxicitatea cortizonului).

S-a constatat experimental că:
- activează şi stimulează 11-oxi-steroizii;
- inhibă procesele enzimatice implicate în sinteza prostanoizilor, inhibând astfel procesele inflamatorii;
- acţionează asupra granulocitelor eozinofile, reducând eozinofilia;
- reduce valorile VSH;
- previne sinteza şi eliberarea de histamină;
- împiedică scăderea nivelului adrenalinei;
- are acţiune antioxidantă puternică;
Efectul antiinflamator a fost demonstrat şi prin o serie de teste specifice: testul de rezistenţă la frig, testul edemului plantar la formol, testul cu introducerea unui corp străin subcutanat; testul edemului indus cu carrageen.
_

Indicaţii terapeutice: sindroame alergice acute, astm bronşic de tip alergic şi bronşite alergice, oculorinite alergice, urticarie alergică, dermatite şi dermatoze, eczemă atopică, sindroame inflamatorii la nivel local şi general, în special la nivelul mucoaselor (aparatului respirator, digestiv şi urinar) şi în toate cazurile de VSH crescut, asocieri în reumatism, artrite, artroze, fibrom uterin, chist ovarian, prostatite şi adenom de prostată, cefalee vasomotorie, astenie psiho-fizică în perioada de convalescenţă.

Mod de administrare: Câte 50 de picături, în puţină apă, de 2-3 ori pe zi; 75 de picături, în puţină apă, o dată pe zi în asocieri. În sindroame alergice, la copii cu vârste cuprinse între 2 şi 7 ani, doza recomandată este de câte 25 de picături, în puţină apă, de 2-3 ori pe zi.

Asocieri:

- în rinite şi rinofaringite recidivante, cu Extract din muguri de Brad şi Extract din mlădiţe de Măceş;
- în sinuzite, cu Extract din muguri de Arin negru şi Extract din muguri de Carpen;
- în emfizem pulmonar, cu Extract din muguri de Alun;
- în eritem solar, alergie solară, gastrite, cu Extract din muguri de Smochin;
- în bronşite cronice complicate, cu Extract din muguri de Carpen, cu Extract din muguri de Călin şi cu Extract din muguri de Nuc;
- în bronşite alergice şi astm bronşic, cu Extract din muguri de Călin;
- în maladia Dupuytren, cu Extract din mlădiţe de Viţă de vie sălbatică;
- în pancreatită cronică, cu Extract din muguri de Nuc;
- în toate formele de reumatism inflamator, cu Extract din mlădiţe de Viţă de vie sălbatică, Extract din muguri de Jneapăn şi Extract din muguri de Viţă de vie;
- în prostatite cronice, cu Extract din mlădiţe de Sequoia, cu Extract din muguri de Stejar şi Extract din muguri de Mesteacăn pufos;
- în adenom de prostată, cu Extract din mlădiţe de Sequoia;
- în chist ovarian şi fibrom uterin, cu Extract din mlădiţe de Zmeur;
- în atrofia nervului optic, cu Extract din muguri de Arţar.
_

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă ajute, dragi useri Romedic, să utilizaţi/să uzaţi informaţiile publicate în cadrul acestui posting cu precauţie, înţelepciune, discernământ şi maxim folos terapeutic.
Toate cele bune, cu iubire creştină şi respect,
Mr. Nick
9 comentarii
0
13-08-2013, ora 16:35
Chriss2008
Nu este medic/terapeut
Chriss2008
Intrebare: Daca acest extract contine cortizon sau doar il stimuleaza ?!
Multumesc!
5
20-10-2013, ora 19:58
Terapeut Niculae Nicuşor
Medicina naturista, complementara, alternativa
Terapeut Niculae Nicuşor
Bună seara!

Fiinţă scumpă şi frumoasă ce eşti, Chriss2008,

NU, acest extract nu conţine cortizon, ci se comportă ca un cortizon natural, fără a avea însă toxicitatea cortizonului, şi, în plus, stimulează glandele suprarenale, prin revitalizarea lor, să producă ele însele, în mod natural, hormoni antiinflamatori de care organismul uman are nevoie.
Sper că te-am lămurit!

Toate cele bune îţi doresc!
Dumnezeu să te binecuvânteze cu tot ce ai nevoie.
Îmbrăţişează inima ta şi sărută sufletul tău (frăţeşte),
Mr. Nick
0
08-02-2014, ora 18:16
Musat_flo
Nu este medic/terapeut
Musat_flo
Me. Nick vreau sa te întreb dacă am greşit foarte tare atunci când am decis sa-i scot SIngulair-ul copilului meu de aproape 5 ani. I l-am administrat aproape 2 luni timp in care era de nerecunoscut, agitaţie, cosmaruri, neatentie. Copilul a mai luat SIngulair aproape 6 luni in primul an de viaţa. Acum e suspect de Asberger sau de o intârziere a inteligentei. Trebuie sa ma duc la un specialist sa -mi spună ce se întâmpla cu el. Ii dau extract de coacaz negru şi calin. Te rog frumos răspunde-mi si spune-mi părerea ta...
0
01-07-2015, ora 16:22
laurpatu
Nu este medic/terapeut
laurpatu
Buna ziua! Mr. Nick va rog sa-mi spuneti cam in cat timp credeti ca extractul de coacaz negru incepe sa actioneze!Eu sufar de o afectiune a plamanilor...mai exact sarcoidoza pulmonara.Va multumesc!
0
24-05-2016, ora 00:41
Mr.Bob's
Nu este medic/terapeut
Mr.Bob's
Ziua buna, produsul gemolreparat din coacăz negru si cel de Călin, are contraindicații in timpul tratamentului ? Doctorul mi-a spus sa fac tratamentul pe parcursul a 2 luni, si in tot timpul asta sa nu folosesc alimente te tip lactate, oua, zahăr si alcool pentru ca astfel nu își va mai face efectul! Este adevărat ?
1
17-10-2016, ora 13:20
cora pop
Nu este medic/terapeut
cora pop
Extractul de coacaz negru este adevarat ca este un antiinflamator natural EXCELENT.Maxim folos terapeutic.
0
21-04-2018, ora 22:38
Nicoleta027
Nu este medic/terapeut
Nicoleta027
Buna! Va rog ajutati-ma si pe mine cu un sfat. Mi-a fost gasit un chist ovarian de 7 cm in urma cu 2 luni, dupa ce aveam stari se rau, durere de ovar. Am facut analize, am consultat mai multi medici, in urma careia am ramas la un medic din.Iasi care mi-a.prescris Duphastone sa iau zilnic timp de cateva luni impreuna cu Mastodynone. La o luna jumatate am repetat ecografie si surpriza, scazusera la 5, 5 cm de la 7 cm si in interiorul celui care il aveam, aparusera inca 2-3 chisturi. A mai patit ceva cineva?. Dna doctor a zis ca nu este multumita, se astepta sa scada mai mult, dar cireasa de pe tort fusese ca mai erau niste chisturi in interior. De teama, de frica ca in 2 saptamani trebuie sa merg din.nou la control si sa ma programez pt operatie, am zis sa incerc si gemoderivatele de coacaz negru si de zmeura, cate o monodoza de fiecare dimineata si seara. Vreau sa cred ca rau nu imi fac, dar de cand am inceput sa le iau, durerea de ovar care are chistul a aparut si nu prea stiu ce sa fac. Nu le voi intrerupe, insa ma gandesc ca poate interactioneaza cu Duphastone si Mastodynone, stie cine? Deci a inceput durerea din ziua in care am inceput sa iau gemoderivatele, e de vina interactiunea intre Duphastone, Mastodynone si gemoderivate sau e posibil sa inceapa sa actioneze deja asupra chisturilor(sa dizolve, reasoarba, rupa, sparge)? Pt ca durerile sunt destul de pronuntate. Va rog... ajutati-ma.
0
23-09-2018, ora 15:08
Andreea105
Nu este medic/terapeut
Andreea105
Hey :)
Am vazut destul de tarziu intrebarea ta. In caz ca inca mai ai problema cu chisturile(sau daca pe viitor vor mai reaparea), incearca urmatorul remediu:
-dimineata extract din mladite de zmeur;
-seara extract din mladite de mur.
Le poti lua foarte usor de la plafar, si sunt destul de eficiente. Eu am avut chisturi destul de mari pe ambele ovare(dreptul:6 cm; stangul:3 cm). Tratamentele medicamentoase nu m-au ajutat mai deloc. Practic asta a fost singura salvare.
Incearca si vezi cum te simti.
Multa sanatate :)
0
20-09-2021, ora 19:57
safire
Nu este medic/terapeut
safire
Eu am avut ovare polichistice. Am luat gemoderivate de zmeur si coacaz negru (doua din fiecare pe zi, dimineata si seara inainte de masa) si chisturile mi-au disparut.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.