Este posibil sa mi se fi declansat sinuzita?

14-06-2010
Elena Pasarica
Nu este medic/terapeut
Elena Pasarica
Problema mea este urmatoarea: cam de o luna de zile merg la stomatolog pentru ca am probleme cu dantura. Una din masele are o radacina in sinus, totul a decurs bine si frumos, in sensul ca nu au existat probleme la curatarea canalelor, la spalarea lor pana astazi cand, deodata, am simtit ca acea solutie se duce pe nas si apoi pe gat. M-am speriat atat eu cat si medicul deoarece nu a facut absolut nimic iesit din comun, era acelasi ritm din toate celelalte zile. Medicul mi-a spus ca este posibil sa mi se declanseze o sinuzita si ca ar fi cam grav. Intrebarea mea este: se poate declansa sinuzita dacă doar a intepat eventual acea membrana (pentru ca eu nu am simtit absolut nimic), insa, s-a lucrat in conditii de igiena maxima?
Mentionez, insa, ca eu la aceasta masea am avut o coronita urata si adaptata foarte prost de o doctorita total incompetenta. Deasemenea, mentionez că dumneaiei a fost primul medic stomatolog care a umblat la aceasta masea şi care mi-a obturat canalul cu vata pur si simplu. Cand am venit la acest medic, la care sunt acum, m-am ingrozit cand am vazut ce mizerie a putut scoate de pe canale, arata efectiv ca noroiul si mirosea la fel. Nu cred in schimb ca acel prim medic sa imi fi ajuns la sinus deoarece canalul acelei radacini nu era facut in intregime.
Va rog din tot sufletul sa imi spuneti daca se poate declansa sinuzita si cat de grava este situatia.
Va multumesc.
4 comentarii
0
14-06-2010, ora 19:23
Dr. Flueraru Valeriu
ORL - Otorinolaringologie, Pascani
Dr. Flueraru Valeriu
da sunt riscuri mari sa se declanseze sinuzita.
A inchis ascel canal?
difinitiv sau temporol ?
ai luat un antibiotic ?
0
14-06-2010, ora 19:34
Elena Pasarica
Nu este medic/terapeut
Elena Pasarica
Canalul nu este inchis definitiv, urmeaza sa il obtureze, doar ca in cazul acesta nici doamna doctor nu stie cum sa procedeze, adica sa mearga cu conurile alea exact cat este radacina sau nu, ii este teama sa nu depaseasca putin. Maine vorbesc mai multe cu dumneaiei, a ramas sa se mai intereseze pe la alti colegi medici sa vada cum procedeaza in finat. Antibiotic am luat acum o saptamana, am avut nevoie pentru o alta masea cu infectie...daca nu este nici o problema si m-ar ajuta, as mai putea lua un antibiotic, ramane sa vorbesc si cu doamna doctor.
Dar aceasta sinuzita se va declansa din cauza intepaturii sau din cauza bacteriilor care au fost adunate in timp de 3 ani? Eu nu vreau nici sa o invinuiesc pe doamna doctor, pur si simplu s-a intamplat, mi se putea intampla la orice alt medic...
0
15-06-2010, ora 08:33
Dr. Flueraru Valeriu
ORL - Otorinolaringologie, Pascani
Dr. Flueraru Valeriu
Buna ziua. Da trebuie sa obtureze exact cat este radacian.. NU mai mult.. Altfel acea substanta ajunge in sinus si provoaca sinuzita.
Cred ca ar trebui sa.ti obtureze temporar canalul.. sa facai o cura de tratament cu antibiotic.. si daca in 7-10 zile nu se intampla nimic sa.l optureze definitiv.
0
15-06-2010, ora 14:49
Elena Pasarica
Nu este medic/terapeut
Elena Pasarica
Astazi mi-a prescris doamna doctor un antibiotic, Augmentin se numeşte, cate o pastila la 12 ore timp de 5 zile; sper ca totul va fi bine. in final.
Va multumesc mult pentru sfaturile acordate.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Mă doare capul când e frig - sinuzită?
  • Durerea de cap din sinuzită (cefaleea sinusală)
  • Am sinuzită? - semne și simptome ce susțin diagnosticul
  • Plombele din amalgam/metalice trebuie schimbate?
  • Sinuzita a fost asociată cu un risc crescut de boli reumatice
  •