Emotivitate excesiva

26-12-2013
alyn232
Nu este medic/terapeut
alyn232
Buna ziua! Am 17 ani si sunt foarte anxios in mai toate imprejurarile.Si cu oamenii cunoscuti, daca sunt mai multi de 2 imi tremura vocea si parca nu-mi pot folosi intreaga capacitate in a raspunde la o intrebare, cum fac online de exemplu..Transpir excesiv (culmea este ca in casa nu am nimic, dar in rest nici nu pot imbraca un tricou deschis la culoare..), ma inrosesc, si cel mai grav imi tremura mainile, capul, vocea si pur si simplu nu mai am idei.Azi de exemplu am fost la niste vecini sa trec indexul la apa.Ne-am salutat, toate bune si frumoase pana cand a trebuit sa iau pixul in mana si sa scriu.Imi tremurau mainile de parca aveam parkinson si deabia am putut scrie 3 cifre si o semnatura...Din cauza acestei anxietati imi e teama sa ma gandesc la o facultate, la cum voi sustine eu eventualele discursuri, referate.As vrea foarte mult sa fac scoala de soferi dar mi-e frica sa nu ma fac de ras cu 'parkinson-ul' meu.Va rog frumos sa imi recomandati daca se poate ceva tehnici sau poate medicatie pentru a scapa de tremuratul asta enervant macar..Sunt constient ca trebuie sa merg la un psiholog dar sunt si mai constient de faptul ca n-o sa am sprijin din partea parintilor.
7 comentarii
0
26-12-2013, ora 13:53
dr. Ciprian-Laurentiu Vlaicu
Identitate neconfirmată
dr. Ciprian-Laurentiu Vlaicu
Buna ziua!

Cred ca problema ta ar putea beneficia de tratament homeopat. Pentru prescrierea unui astfel de
tratament natural, este nevoie de o consultatie speciala din partea unui medic homeopat sau care are competenta
in homeopatie.
Cu bine!

Dr. Ciprian-Laurentiu Vlaicu
0
26-12-2013, ora 20:28
alyn232
Nu este medic/terapeut
alyn232
Dar daca iau tratament pentru un timp si apoi intrerup medicatia vor revenii simptomele?
0
26-12-2013, ora 21:53
Psiholog Cristian Andrei Nica
Psihologie, Cluj-Napoca
Psiholog Cristian Andrei Nica
Bună Alin,
Simptomele de care aminteşti fac parte din tabloul tulburărilor de anxietate. Cel mai eficient tratament în momentul de faţă constă în psihoterapia cognitivă şi comportamentală. Această terapie poate fi oferită chiar şi online. Cred că ai putea beneficia din plin. Este important să realizezi că te aflii într-o fază destul de avansată a bolii. Cu cât vei amâna mai mult cu atat îţi va fi mai dificil.

Sărbători fericite!
0
27-12-2013, ora 20:43
Ahriman
Identitate neconfirmată
Ahriman
Nu m-as arunca imediat la a spune ca este o problema psihologica la baza. Sfatul meu este sa eliminati mai intai problemele medicale posibile (hipertiroidismul dand si el aceste simptome, sau posibile tulburari ale mineralocorticoizilor... excesul de adrenalina sau noradrenalina fiind la fel de poaibil) si apoi sa va aruncati la "problema psihologica". Tulburarile hormonale sau ale neurotransmitatorilor dau des astfel de simptome care, evident, nu pot fi rezolvate doar prin metode psihologie.
Faceti analizele medicale complete si apoi luati o decizie de tratament.
0
29-12-2013, ora 16:51
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
@ alyn232

Aveti o afectiune psihica numita anxietate.
Cu trimitere de la medicul de familie, va prezentati gratuit al un medic psihiatru, sa va evalueze.
Va face un test.
Numai el decide daca aveti nevoie de medicatie sau nu. Nimeni altcineva.
Pentru ca daca e nevoie de tratament si nu il luati, boala se poate agrava.
0
26-03-2014, ora 21:32
Psiholog Ana Cristina Badita
Psihologie, Sibiu
Psiholog Ana Cristina Badita
Este bine sa se elimine, la inceput, orice cauze organice.
Apoi va recomand sa mergeti la un psiholog clinician sa va evalueze. Puteti beneficia de o prima sedinta gratuita, exista multe oferte pe piata.
Intre timp, e foarte important sa le spuneti parintilor CUM VA AFECTEAZA aceasta anxietate pe care o aveti, ca sa stie ca exista oportunitati pe care le puteti pierde, esecuri care pot fi evitate etc. daca va tratati problema. Exemplul potrivit este la facultate, dar si mai departe, cand va trebui sa va gasiti un job. Ca sa nu mai spun de initierea unor relatii, inclusiv sentimentale...

O interventie psihologica (chiar si 5-10 sedinte) poate sa duca la eliminarea simptomelor si sa previna recaderile. Psihoterapia cognitiv-comportamentala este, intr-adevar, foarte eficienta (la fel de eficienta si on-line). Din punctul meu de vedere nu va fi necesara completarea cu medicatie, dar asta va decide psihologul clinician (care v-ar trimite la psihiatru ca sa vi le prescrie, pt ca un psiholog nu are acest drept).

Toate cele bune!

Ana Badita
0
20-03-2016, ora 17:20
Lindner Ewald-Christian
Nu este medic/terapeut
Lindner Ewald-Christian
Anxietatea este o stare afectivă caracterizată printr-un sentiment de insecuritate (lipsa de siguranţă) şi tulburare (nu poţi să te mai concentrezi sau să mai gândeşti normal).
De asemenea, în viaţă, anxietatea este o reacţie normală, pe care o simţim atunci când suntem ameninţaţi sau în pericol.Trebuie să o învingem cu orice preţ şi să nu ne lăsăm stăpâniţi de ea, deoarece ne poate afecta dezvoltarea normală a psihicului.
Eu îţi recomand să stai de vorbă cu psihologul şcolii care să te sfătuiască în privinţa stărilor acuzate de tine.Dacă psihologul este depăşit de problemă, atunci trebuie să îţi facă o recomandare la medicul psihiatru, care poate va oferi un tratament, în cazul în care problema nu se rezolvă de la sine.
Oricum îţi urez mult succes în continuare.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice. Accesați site-ul
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm: