Dureri in timpul contactului sexual si dupa.
Buna ziua!
Am o problema si vreau sa aflu cat de grava este. Luni, 03.06.2013 am intretinut relatii sexuale cu iubitul meu, suntem de un an jumatate impreuna, dar niciodata nu mi s-a intamplat ca acum. Primul contact sexual a decurs fara probleme, nu am avut dureri absolut deloc, dupa cca jumatate de ora a avut loc al doilea contact sexual, la un moment dat, el fiind deausupra penetrarea a fost mai adanca, astfel au aparut dureri din ce in ce mai agresive, am semnalat faptul ca ma doare si ne-am oprit, insa imediat dupa ce ne-am oprit, aveam dureri insuportabile, intepaturi in vagin, dureri ovariene(cel putin asa tind sa cred), dureri de spate in zona de jos, usturimi la eliminarea urinei. Cat timp stateam intinsa in pat linisita, totul era bine, dar imediat ce ma miscam putin, aveam crampe insuportabile, marti de dimineata am luat o pastila, ibalgin, dupa cateva ore durerea s-a diminuat, dupa 6 ore am luat o a doua pastila si s-a diminuat din nou, insa nu considerabil, mentionez ca abia puteam sa merg. Este un chist ovarian, ori o inflamatie a organelor mele genitale? Cat de grav este? Daca stiti vreun remediu naturist ori medical, nu ezitati sa-mi comunicati. Va multumesc anticipat!

3 comentarii
Buna ziua, consultaţi un medic ginecolog. Dacă durerea persistă fără prezenţa unei cauze medicale, atunci adresaţi-vă unui psiholog, există tulburări sexuale ce se manifestă în acest mod.
Numai bine
Numai bine
Acum ce este drept dureri nu prea mai am, insa sunt la fel de balonata ca in prima zi. As putea face ceva in acest sens? multumesc!
poate vaginul nu a fost suficient de lubrifiat...am avut si eu astfel de dureri dupa actul sexual dar dupa o mica pauzs de cateva zile iti va trece incercati ca preludiul sa fie mai lung si incercati pozitii care sa nu te"incomodeze" sa va simtiti bine atat tu, cat si el. poti sa faci o infuzie cu ceai de cretisoara in acea zona este foarte bunaa. dar eu zic ca nu este cazul sa te panichezi deoarece cu cat ne stresam/panicam mai tare ca am avea ceva cu atat mai mult avem impresia ca noi chiar avem si ni se pare ca la orice durere am putea avea ceva. daca durerea persista dupa fiecare act sexual si in timpul lui, iei o pauza si indicat- vizitezi medicul ginecolog.
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 12Probleme sexuale: durere in timpul penetrarii
- 2In timpul actului sexual simt durere
- 3sunt frigida?
- 5sangerare insotita de dureri in timpul actului sexual
- 6dureri de bazin dupa dezvirginare
- 7am des sangerari si dureri abdominale
- 0pot ajunge la orgasmul vaginal dar am dureri
- 3dureri in timpul actului sexual
- 5dezvirginare dureroasa
- 4Durere in timpul actului sexual dupa deflorare
- 5dureri in timpul actului sexual, ce tratament as putea sa iau?
- 4Prietena mea este insarcinata?
- 0Sex
- 1Probleme genitale
- 4Durere in timpul actului sexual
- 2Ajutor! durere ovare, spate
- 4Ce înseamnă ?
- 2Prietena mea are o problema
- 0Dureri de spate după actul sexual
- 1Chist ovarian
Mai multe informații despre: durerea in timpul actului sexual durerea dupa actul sexual
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: