Dureri articulare puternice
De câteva luni mă chinui cu durerile articulare şi nu le mai pot suporta. Totul a început cu o durere, nu foarte intensă, a gleznei stângi, eram convinsă că am călcat strâmb sau ceva de genul. Mai apoi, după o lună aporx. s-a agravat şi să am resimţit aceeaşi durere şi în genunchi, iar în cele din urmă, şi în şold. Între timp, acelaşi lucru s-a întâmplat şi în partea dreaptă, doar că nu evoluau simultan. Durerea e foarte greu de suportat, pur şi simplu am senzaţia că cineva îmi roade oasele şi articulaţiile cu pila de unghii. La un moment dat am avut gleznele şi genunchiul stâng umflate şi mi-a trecut doar cu antiinflamatoare. Am făcut analizele şi nu era nici urmă de vreo infecţie sau reumatism. Am lipsă de calciu de când eram mică, dar în ultima vreme, după ce am luat mult timp tratament, analizele au ieşit perfecte. Durerile nu apar neapărat la mişcare, dar adesea la oboseală şi uneori fără nici un motiv. Le-am ignorat o perioadă, dar sunt deja câteva luni bune de când se întâmplă, şi acum am probleme cu articulaţia sâtngă a maxilarului. Mă doare când deschid gura, iar dimineaţa de abia îmi pot mişca gura din cauza durerii. Am adesea momente când mi se blochează articulaţiile (mâini, picioare, degete). Mama are osteoporoză, dar eu am doar 18 ani, e posibil să sufăr deja de aceeaşi boală, sau poate fi o simplă lipsă de calciu? Ţin să menţionez că sunt destul de înaltă şi că am crescut cam brusc, dar în ultimii 2 ani nu am mai crescut deloc, şi chiar în perioade asta am început să am probleme. Cam în aceeaşi perioadă mi-au apărut şi nişte pete pe pomeţi, mai ales pe cel stâng, care încă nu au trecut, ci doar se ameliorează din timp în timp, de la sine. Poate fi vorba de lupus?
Mulţumesc anticipat!
Mulţumesc anticipat!
3 comentarii
Buna ziua. Trebuie sa mergeti la un medic reumatolog, deoarece este necesar sa faceti investigatii pentru a exclude sau confirma prezenta unui lupus eritematos sistemic sau a unei poliartrite reumatoide (ASLO a iesit OK?)
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 4Dureri de oase si muschi
- 14dureri musculare si articulare cronice fara motiv
- 7durere la incheietura mainii
- 4poliartrita?
- 19durere in incheietura mainii
- 1dureri de oase
- 8Violonista cu probleme la mana stanga.
- 7Dureri de oase
- 14am dureri de oase...
- 33Dureri de articulatii
- 21Dureri articulare dupa chimioterapie
- 6am observat ca imi pocnesc si ma dor articulatiile de cateva luni
- 0dureri articulare numai noaptea
- 4dureri de oase ingrozitoare
- 4Dureri de articulatii si oase
- 8Durere os stern la miscare + tuse
- 15Dureri groaznice asupra membrelor superioare si inferioare
- 9Dor toate articulatiile. ce poate fi?
- 1De cateva luni ma dor tare rau incheieturile de la maini, coatele genunchi si degetele de la maini
- 4durere coate si antebrate simetrice
Mai multe informații despre: durerea osteoarticulara
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: