Durere puternica de stomac mai sus puţin de buric
Bună dimineaţa,
Nici nu ştiu cu ce sa încep acum câţiva ani am fost diagnosticată cu gastrita; am urmat tratamentul respectiv şi după o perioada nu am mai avut probleme.
În ianuarie 2015 în urma unui RMNu am aflat ca am hernie lombara bilaterala am făcut recuperări şi a fost puţin mai bn, dar lucrez în schimburi iar la tura de noapte mor de stomac şi mijloc.
De 2 zile fac şi diaree, mă simt foarte slăbită, îmi este fi frig şi mă doare stomacul rău.
Am uitat sa precizez ca am 30ani şi în ultimele luni am slăbit cam 4kg(acum am cam 51kg) şi 1.63m.
Nu am nici pofta de mâncare iar de curând am început sa iau vitamine.
Durerea merge de la buric spre mijloc, se poate sa aibă legătură cu hernia?
Mă calmează apa fiarta în sticla pusă la stomac.
Va mulţumesc anticipat pentru răspuns, pe care îl aştept cu nerăbdare.
Am uitat sa precize

1 comentarii
Da, durerea poate avea legatura cu hernia respectiva, dar poate avea si alte cauze. Ar fi bine sa va faceti niste investigatii (ecografie abdominala, examen coproparazitologic, teste pentru Helicobacter Pylori, analize de sange).
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 1Indigestie
- 2ulcer
- 4Dureri de stomac dupa ce mananc alimente cu multa ceapa, usturoi
- 5am o fetita de 3 ani si zilnic o doare stomacul
- 0stare voma si dureri in zona stomacului
- 0sensibilitate la stomac dupa argila
- 2dureri de stomac si voma
- 5durere de stomac de o saptamana
- 3Tantumul verde poate prevoca iritatie gastrica, dureri de stomac?
- 4Tantum poate provoca iritatie gastrica?
- 6in urma unei tentative de sinucidere am ramas cu dureri de stomac
- 5dureri stomac de cam 5 zile
- 5Antibioticele si menstruatia
- 3ciclu intirziat, slabaciuni, dureri stomac
- 2mancarime anala, dureri stomac
- 2dureri stomacale
- 5durere stomac, balonare si flatulenta
- 1Am dureri de stomac mai sun de buric
- 0Pangastrita congestiva
Mai multe informații despre: durerea de stomac
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm: