De ce ne e frica de medicamente?

Din mandria de a nu fi judecati de terte persoane fara cultura sau lipsa de educatie ?
Oare conteaza mai mult in viata judecata altora care nu fac si nu au facut nimic pentru noi niciodata, decat propria noastra sanatate si propriul nostru echilibru interior ?
Oare e mai bine sa ma lupt eu zilnic cu stari de anxietate sau de depresie care uneori pot fi considerate un fel de iad pe pamant ? Unde este chinul mai mare: atunci cand afli ca esti judecat de altii sau chinul la care te supune depresia sau anxietatea ?
Sa o cred eu oare pe baba Floarea din Afumati sau vreun preot fara discernamant ca creierul e un organ care nu se poate imbolnavi si sa nu fac tratament ? Ca e singurul organ care nu se poate imbolnavi din organism ? Asa este ?
Orice se poate imbolnavi in organism: si inima, si rinichii, si ficatul, si pielea, si dintii, si oasele, si splina, si orice, numai creierul, nu ? Si nu are nevoie de tratament.
Ca eu sunt mai deosebita de cei ce se interneaza la Obregia sau iau medicamente prescrise de medicul psihiatru acasa si duc o viata mai buna. Eu nu sunt domne, nebuna ! Nu iau eu medicamente. Asa este ?
Cu toate ca imi e rau in fiecare zi si viata mea sociala este distrusa, eu nu vreau sa iau medicamente psihiatrice ca eu nu am o boala psihica.
De ce ?
Din prostie, din mandrie sau incultura ?
Daca au ajuns prostia si mandria si incultura si lipsa de informatie sa primeze in fata propriei mele sanatati, pai atunci chiar ca am o problema psihica. Pentru ca e clar ca eu nu mai am discernamantul de a alege ce e bine pentru mine. Eu fac ceva impotriva sanatatii mele netratandu-ma si taraganand lucrurile. Astfel incat boala mi se va agrava. Iar eu cu buna stiinta o las sa se agraveze, cu toate ca x si y si z imi spun sa fac un tratament si sa apelez la un ajutor specializat. Eu ii fac pe ei nebuni si ca nu ma inteleg si merg mai departe considerand ca eu trebuie sa am dreptate. E bine sa procedez asa ?

Nebun inseamna sa fii in episod psihotic, inseamna sa ai halucinatii si delir.

E mai bine sa ruinez viata mea si a celor din jur cu toate manifestarile ciudate pe care le aduce cu el un astfel de episod decat sa accept ca am o afectiune psihica si sa o tratez si sa ma comport demn si onorabil in societate, fara a ma face de ras ?
Daca la ora actuala exista medicamente care ma scot din episod, din halucinatii si delir din primele zile, eu de ce sa le refuz ? Sa ii pun pe altii inaintea mea ? Sa nu ma simt eu bine si sa ma chinuiesc ca sa nu ma judece alte persoane fara pic de educatie medicala sau respect fata de problemele altcuiva ?
Pentru ce sa nu iau medicamente si sa ma simt eu bine cand cea mai importanta este persoana mea, nu persoanele 'judecatorilor intelepti care pun etichete' ?
Eu sunt persoana care conteaza. Eu trebuie sa ma simt bine.
Putin imi pasa de Baba Floarea care barfeste pe la colturi.
Daca ea barfeste, inseamna ca ea este cea care are probleme. Iar problemele ei nu mai pot fi rezolvate la varsta ei cu medicamente. Ea este cea care nu are educatie, nu eu care traiesc in secolul 21 si ma aliniez la descoperirile stiintei din secolul 21. Nu la prejudecati de secol 16.

Persoanele care nu sunt in episod psihotic, nu au deliruri si halucinatii si isi urmeaza tratamentul sunt in deplinatatea facultatilor mintale. Stiati asta ?

Eu daca vreau sa mor ca mi-e atat de rau si ca simt o tristete pina in maduva oaselor si ca nu ma mai pot concentra si ca nu mai pot fi atenta la tot ce mi se intampla, sau ca mi se pune o gheara in piept sau in spate sau ca nu mai pot respira sau ca nu mai am energie, inseamna ca am o problema, nu ? Nu mi se pare mie ca sunt trista fara motiv sau mi se pune o gheara in piept fara motiv. Ceva fiziologic e clar ca se intampla in organism. E clar ca este dereglat ceva. De ce sa nu accept ca e dereglat ceva ? De ce sa dau luni si ani din viata in care m-as putea simti normal cu tratament adecvat ? Pentru ca sunt eu prea mandra sa accept ca am o afectiune psihica ? E mai importanta mandria mea proprie decat a ma simti bine cu un tratament pe care sa mi-l dea un medic de specialitate ?

Sunt mai importante prejudecatile societatii decat sa ma simt eu bine ?

Ce bine ai scris Clara..eu inca s pe juma de anxiar, mai juma de xanax dar dupa sarbatori imi doresc sa ajung intr un spital sa mi iau AD..din lipsa lui la vreme am intrat in fibrilatie...acum e greu, stii tu Va salut pe toti.

"Sunt mai importante prejudecatile societatii decat sa ma simt eu bine " - Societatea incepe sa te judece atunci cand te imbolnavesti nu atunci cand iei pastile. Cu tratament sau fara tratament tot bolnav esti !! Tratamentul macar mascheaza in buna parte boala. Imi cer scuze... e un text atat de bine scris si cu atat de multe idei edificatoare. Merita pus la sticky !!

Clara, inteleg perfect ce spui si as vrea sa inteleaga toata lumea care sufera tulburari psihice, asa am avea toti o viata mai buna. Pe de alta parte, pot sa spun ca este, totusi, greu sa incepi un tratament psihiatric. Sa va dau exemplul meu. La inceput, nici nu luam antidepresive, ci niste medicamente foarte slabe, luam doza cea mai mica si totul parea bine. Pana peste vreo sase luni, cand ma aflam cu aceleasi simptome ca inainte de a incepe tratamentul, asa ca medicul mi-a marit doza si a adaugat si un antidepresiv. Apoi, peste un an, ma aflam din nou in starea initiala, iar medicul mi-a schimbat antidepresivul. Dar de la el m-am simtit atat de rau, incat simteam ca voi muri. Plangeam toata ziua in hohote, nu mai puteam merge la cursuri, ma certam cu toata lumea, imi era greu sa adorm si sa ma trezesc devreme. Dupa o saptamana, cand, efectiv, ma saturasem de atata plans (plangeam si pe strada, desi stiam ca ma vede lumea), am revenit la tratamentul anterior si mi-au trecut simptomele cele noi. Dar cele vechi au ramas si ar trebui sa ma tratez cu altceva probabil, insa imi este frica. Mi-a fost atat de rau, incat numai gandul ca poate voi pati la fel daca incerc alt antidepresiv ma inspaimanta.
Nu ma intelegeti gresit, nu sunt impotriva medicatiei, doar ca trebuie sa fim constienti ca pana o gasim pe cea corecta s-ar putea sa dureze in unele cazuri.
Multa sanatate!

@ DianaPetre

Sa stii ca boala se poate agrava in timp, cu medicamente sau fara medicamente.
Asta e legea firii. Inaintam in varsta.
Uneori poti avea si perioade de remisie si sa nu iei medicamente deloc.
Nu toata lumea reactioneaza ok la toate medicamentele (antidepresive, anxiolitice, antipsihotice, stabilizatori de dispozitie etc). Daca nu te simti bine cu ceva, schimbi, nu stai sa te chinuiesti.

Ma simt ca un animal pe care se fac experimente. Imi e frica sa incerc un medicament nou.

Draga mea,

Scoate-ti din cap ideea asta ca nu e adevarata.
Fiecare om reactioneaza diferit la diferite medicamente.
Fiecare om e un univers.
Eu am schimbat peste 60 de retete pina acum in 18 ani.
Mergi la un doctor bun care sa iti puna un diagnostic corect si sa iti dea un tratament corect.
O sa vezi ca vei gasi pastila care sa ti se potriveasca si o sa fie bine.

Wow Clara, 60 de retete! Mi se pare enorm. Eu ma comparam cu mama mea, care a luat o singura combinatie iar in 3 ani s-a vindecat complet de depresie si insomnie. Raportandu-ma la tine, cred ca as putea schimba si eu vreo 10 medicamente! :)) Sper sa gasesc in curand pastilele de care am nevoie si sa ma vindec, la fel ca mama.
Mersi mult pentru incurajare!