Cum s-a ajuns la sinucidere?

Buna ziua, povestea pe care v-o spun si la care vreau sa-i gasesc raspuns suna asa:fratele meu in varsta de 53 de ani a fost plecat la munca in Italia vreo 6 ani.Aici, dupa spusele sotiei cu care a si fost acolo, nu a avut probleme de sanatate pana anul trecut in iunie cand sotia s-a imbolnavit si a fost operata acolo.Atunci s-a declansat totul, i-a fost frica sa nu o piarda, s-a simtit pierdut pe pamant strain, problema e ca a avut un puseu de hipertensiune si a fost si el internat acolo.In urma investigatiilor facute(in decursul a 2 saptamani 3 RMN si 2 CT) i s-a pus diagnosticul de accident tranzitoriu ischemic, arteroscleroza sistemica avansata si anevrism despre care i s-a spus ca nu ii pune viata in pericol.De aici incepe calvarul:de la iesirea din spital comportamentul parea bizar, afirmand ca a fost iradiat la CT, ca are telefonul ascultat si este urmarit.L-am adus in tara intrucat avea o frica si o reticenta enorma fata de italieni(cauta microfoane prin casa si bombe in masina)Aici, a fost internat la neurologie unde i s-a dat trimitere la psihiatrie, urmand un tratament psihiatric la Obregia.Vreau sa spun ca in afara celor spuse, capacitatea mintala nu era afectata in nici un fel, dar starea lui era o tristete permanenta, il chinuia gandul ca nu mai este cum era inainte, un om dealtfel puternic, muncitor, cu pofta de viata, care acum obosea repede, acuza dureri in tot corpul indeosebi la gat, umeri, piept si abdomen.Familia ii spunea ca iradierea e un neadevar si ca el trebuie sa lupte sa se vindece, dar el nu putea lucrul acesta.In ultimul timp, a schimbat ideea cu iradierea spunand ca el crede ca are HIV, a fost la analize sa se convinga ca nu e adevarat, intrucat incepuse sa isi puna deoparte cana sau farfuria de unde manca, pentru a nu-i infecta pe ceilalati.Nu a vrut sa mearga iar la spital, sotia mergand cu el la Obregia, unde i s-a spus ca nu e cazul sa-l interneze din nou.Din pacate, analizele au iesit negative, dar intre timp si-a luat viata, spanzurandu-se.Noi am ramas cu intrebari fara raspunsuri, cu o durere imensa in suflet ca poate nu am facut ce trebuia pentru el, si de aceea imi permit sa intreb:cum s-a ajuns la aceasta suferinta, care a fost cauza de s-a ajuns aici.Multumesc

Posibil ca in familia dv. sa fii existat antecedente psihice, chiar daca nu cunoasteti (pina la a 7-a generatie).
Aceasta ereditate i-a creat predispozitia la boala, chiar daca boala a aparut tarziu, in urma unor traume si socuri (problemele sotiei, aparitia problemelor lui de sanatate, faptul ca se aflau intr-o tara straina etc.).

Si lui si dv. ca apartinatori, sunt 100 % convinsa ca vi s-a spus ca trebuie sa nu se lase de tratament si imediat dupa spitalizarea la Obregia sa il mai urmeze minim un an.

S-a intamplat ca a intrerupt tratamentul, iar boala s-a agravat, depresia i s-a accentuat atat pe fondul psihozei (delirurile acelea ciudate care il suparau), cat si pe fondul bolilor descoperite in Italia si a clacat. Tratamentul dat de la Obregia nu trebuia intrerupt o secunda si continuata legatura cu un medic psihiatru care sa il monitorizeze lunar si sa ii faca ajustarile necesare (in plus sau minus) pe acel tratament.

Intrebarile referitoare la cauze e adevarat ca sunt pertinente.
Problema care se pune trebuie sa fie insa constructiva. Ce se face in continuare pentru sufletul lui, ca sa ii fie bine acolo unde este acum ?

Sa il dati neaparat la o manastire sa se citeasca la Psaltire.
Interesati-va precis ca acei oameni sa citeasca Psaltirea. Plus rugaciunile familiei pentru sufletul celui decedat si iertarea lui de pacate.

Constat cu tristete ca Biserica nu a inteles nici pina in ziua de astazi ca problemele psihice sunt niste boli.
Nu aveti voie din pacate sa il treceti la Sfanta Liturghie.
Am vazut ca nici 'necasatoritii' nu au voie sa fie trecuti...
Ce poti sa mai zici ?...

Pentru pacea sufleteasca a familiei, nu mai cautati care a fost vina sau cauza.
Timpul nu poate fi dat inapoi din nefericire. Asta a fost voia lui Dumnezeu pina la urma.

Incercati sa va rugati si sa faceti cat mai multe fapte bune (milostenia nu numai cu mancare sau haine sau bani, ci si cu sfaturi sau o mangaiere sufleteasca acolo unde este nevoie) in numele fratelui dv.

Dumnezeu sa va lumineze si sa va aduca pacea in suflete.

Multumesc.Ceea ce nu am precizat este ca el a luat continuu tratamentul prescris, dar de la ultimul dat "cymbalta" se numea daca nu ma insel, s-a simtit nu tocmai in regula Medicul de acolo, dr.Manea in schimb i-a spus ca peste 2 saptamani se vor vedea rezultatele, numai ca din pacate pentru el era prea tarziu. Ce pur si simplu m-a frapat a fost faptul ca, atunci cand s-a imbolnavit, cumnata mea mi-a spus ca de 15 ani el tot spunea ca va muri la 53 ani, ca in vis i s-a aratat o batrana care i-a zis.Poate, psihic, ma gandesc, aceasta idee l-a imbolnavit.In ceea ce priveste Biserica, (fratele nu a murit in streang, ci dupa 3 zile, la spital)., avand tensiunea normala, dar din pacate creierul a cedat, ne-a dat derogare pe fondul bolii sa-l ingropam crestineste.In schimb, la o manastire, la Bucuresti nu au vrut sa primeasca pentru pomelnicele de 40 zile.

@ adylyve

Ceva nu se leaga in povestea dv.
Pacientul nu este externat din spital decat dupa ce iese din episodul psihotic.
Dv. povestiti despre o perioada de delir, dupa iesirea din spital, lucru care nu se intampla decat daca pacientul isi arunca medicatia la cos, fara ca familia sa stie.
Va rog sa detaliati daca va aduceti aminte: in ce perioada a stat la spital, cate saptamani a stat acolo, daca l-ati dus de bunavoie la spital, ce tratament i s-a administrat in spital si in ce concentratie, daca a avut vreo perioada (zile, luni) fara nici un fel de delir; cat timp nu a avut nici un delir ?, ce trament si in ce concentratie i s-a dat la iesire si de cand i s-a administrat cymbalta fata de data decesului (cu cate zile/saptamani inainte). Toate aceste detalii servesc la stabilirea cauzei prezumptive a decesului.

Il treceti la Psaltire, nu la Pomelnic (Sfanta Liturghie) la manastire.
Scrieti titlu: Psaltire, si numele lui dedesubt.

DA, asa este. Si ghicitul acelei batrane l-a imbolnavit psihic.
De acum inainte, sa invatati pe oricine ca nu e bine sa mearga la ghicit.
Acest lucru apare in fata lui Dumnezeu tot ca un act de milostenie, care are rolul de a ajuta sufletul lui in lumea de dincolo.

Din ce imi amintesc, pentru ca sotia lui stie mai bine decat mine, dar am vazut o data tratamentul avea rispen, seroquel
astea sigur, dupa care cu o saptamana inainte da se intample, i-a scazut doza la unul dintre ele si i-a bagat cymbalta.
S-a intenat in spital in iulie, dupa aprox.3 saptamani de cand l-am adus din Italia, prima data nu a vrut, apoi a mers de buna voie, a stat undeva la o luna internat, se simtea mai bine, chiar glumea, radea de ce poate sa vada acolo, se mira cum o poate lua omul razna, apoi la sfarsitul lui august i-a mai umblat la doza de medicament, in septembrie a mers iar pentru a se interna caci incepuse cu gandurile de sinucidere, nu l-a internat si i s-a spus ca pentru durerile pe care le acuza sa consulte un internist, iar in octombrie a plecat dintre noi.Nu a mers la vrajitoare, citez 'a visat o batrana'

Ideile delirante nu i-au disparut niciodata

@ adylyve

Eu incerc sa intuiesc niste intrebari pe care vi le puneti si va dau raspunsul.

Vreti sa aflati daca o persoana care se duce la spital cu ganduri de sinucidere trebuie internata.

Teoretic nu. I se da tratament cu antidepresiv (cymbalta in cazul fratelui) si este trimis sa il faca acasa.

Medicii au reactionat corect.

Daca insistati si va doreati foarte mult, la cererea expresa a pacientului si a familiei lui, da, il interneaza.

Exista 2 variante:

a. din cauza somnolentei sau a altor efecte secundare, fratele dv. sa fi renuntat complet sau sa fi redus antipsihoticul (rispen, seroquel). Aceste antipsihotice care intr-adevar sedeaza extrem mai ales in primele 3-4 luni au rolul de a-l scoate pe pacient din episod (delir, halucinatii).
Dv. afirmati ca el nu a fost scos niciodata din delir.
Intrebarea mea este: de ce l-ati luat acasa dupa prima internare daca el era in delir.
Nu pleaca bolnavul din spital cu delir. Nu e voie.
Daca a aruncat sau a redus acest antipsihotic (asta e molecula care franeaza gandurile acelea ilogice care ii veneau), si nu a luat atat cat i s-a recomandat si a luat si cymbalta (antidepresiv), si-a semnat singur condamnarea. A trecut peste prescrierea doctorului.
Nu ma convingeti ca si-a luat antipsihoticul (asta era baza tratamentului) decat daca imi spuneti ca si l-a luat sub supravegherea sotiei in fiecare seara, sau cum i s-a administrat.
In general se administreaza un antipsihotic si un stabilizator de dispozitie (valproat de sodiu - Depakine, Orfiril, Convulex sau Carbamazepina) + Diazepam. A inghitit asa ceva pe langa acele antipsihotice ?

b. Daca totusi imi spuneti ca sotia l-a supravegheat sa isi ia fiecare doza, atunci va spun eu ca prospectul de la Cymbalta (antidepresiv) trebuia citit si de catre pacient si de catre familie. Scrie pe el.
Aceste medicamente numite antidepresive pot induce in prima luna de administrare ganduri de suicid.
Familia trebuie sa monitorizeze cu atentie pacientul in aceste prime 30 de zile.

Eu raman pe varianta mea ca a redus sau renuntat la antipsihotic pt. ca il molesea si s-a speriat ( zis ca o sa ramana asa toata viata; ceea ce nu era adevarat) si a luat doar cymbalta. Daca el lua 100 % antipsihoticul in cantitatile in care i s-au prescris, antipsihoticul il molesea atat de tare incat nici nu simtea efecte de la cymbalta.
Starea de rau pe care a avut nu a fost de la cymbalta.
Ci sevrajul de la antipsihotic pt ca probabil a renuntat brusc la el.

In legatura cu visul: educatia religioasa spune asa:

Orice visezi, de bine sau de rau, ca visezi o batrana sau ca visezi pe Maica Domnului, datoria omului este sa nu analizeze nimic sau sa incerce sa interpreteze si sa considere orice simple vise de noapte.

Dumnezeu nu se supara daca procedezi asa.
Sfintii parinti recomanda ca oamenii sa nu analizeze deloc visele.
Orice sfant iti apare in vis, nu analizezi. Si te consideri tu prea mic sa iti apara tie un sfant in vis (luam atitudinea de smerenie).
De ce ?
Sfintii ne invata ca visele pot fi amagiri diavolesti prin care ti se sucesc mintile.
Dovada o cunoasteti din nefericire...

Datoria parintilor era sa ii faca o anumita educatie religioasa...

Fondul ereditar, analizarea obsesiva a acestui vis, durerile fizice pe care le simtea, problema cu sotia, toate acestea au declansat boala.

Motivul pentru care s-a sinucis insa nu il inteleg in totalitate.

Dar analizarea cauzelor care sunt atat de multe si de complexe... nu stiu la ce va ajuta.
Nu ramaneti blocata in trecut sau sa incercati sa aflati un posibil vinovat.

Pentru mine cauza principala a tentativei de suicid a fost lipsa educatiei religioase.
Cu o educatie religioasa corecta la baza, un om nu crede in vise si nu le da importanta, nu se sperie de dureri, ci isi pune nadejdea in Dumnezeu ca il ajuta sa treaca peste, considera ca orice i se intampla este de Sus si ca trebuie sa le accepte pe toate si sa isi puna nadejdea ca isi va reveni tot Sus, tot in Dumnezeu.

Mai este problema durerilor care nu stiu daca a fost corect gestionata.
S-a dus imediat la doctor dupa ce i-au inceput ?
A luat tratament pt dureri ?
Si durerile severe pot cauza ganduri de sinucidere care se accentueaza la persoanele care au dobandit o afectiune psihica.

Lipsa de informare, ideea cu 'o sa ramana leguma pe viata' si asta a contribuit.
Putea sa intre cineva din familie atunci pe Forum sa intrebe si sa se documenteze, deoarece medicii putini care au ramas in spitalele noastre sunt suprasolicitati si chiar nu au cum sa va furnizeze toate detaliile, mai ales daca nu ii intrebati.

Este deci un complex de factori.
Daca incercati cumva sa gasiti un vinovat, o sa va faceti rau dv. inseva.

Din start, vreau sa va spun ca nu vreau sa gasesc nici un vinovat, ce rost ar avea daca as gasi vreunul, si in eventualitatea ca ar fi fost cineva, cine suntem noi sa judecam, nu despre asta era vorba, ci despre faptul ca vreau sa inteleg cum s-a ajuns aici. Din spital, d-na dr.l-a externat, nu noi, pe langa medicamentele de sus, v-am spus nu am fost langa el, dar dupa ce a decedat la spital am vazut medicamentele si vizual am retinut, mai lua intradevar Carbamazepina, aspirina cardio si aspacardin.In ce priveste cat de riguros lua medicatia sotia spune ca o lua, nu stiu daca in doza prescrisa, pentru ca se plangea de moleseala., nu se mai putea odihni noaptea, fura cateva minute de somn ziua.Cand am intrat pe forum m-am gandit sa aflu daca boala care i s-a declansat (diagnosticul pus era de episod psihotic acut) ar putea avea legatura cu accidentul ischemic pe care l-a suferit in Italia, datorita privarii pentru o anumita perioada de timp si pe fondul aterosclerozei, sa-i fi fost afectate anumite zone ale creierului si sa-i fi declansat aceasta boala psihica. In ceea ce priveste impacarea cu situatia e greu, dar nu de nedepasit, eu cred ca acolo sus, fiecare dintre noi, intr-o Carte a vietii isi are scrisa soarta si rolul lui pe pamant.

@ adylyve

Daca ar fi luat medicatia prescrisa ar fi trebuit sa doarma in spital si in primele 2-3 luni de la externare toata noaptea si jumatate din zi, daca nu mai mult.
Daca nu a luat medicatia prescrisa iarasi nu avea cum sa i se termine delirurile.
Aceste medicamente nu se reduc decat cu acordul medicului.

Aici a fost marea greseala pe care nu o aveati de unde sa o cunoasteti.
Daca le lua asa cum trebuie nu se sinucidea.
Ele insele aveau rolul de a actiona pe anumiti neurotransmitatori care sa ii stopeze astfel de ganduri.

Bolile psihice se grefeaza pe un fond ereditar si apar in urma unor socuri, traume puternice care au loc in viata bolnavului.
Desigur, ca si accidentul ischiemic si starea sotiei si toti factorii stresori care au existat pentru el in acea perioada, au produs declansarea episodului psihotic. Si aterosclezoa si accidentul ischiemic cu siguranta ca au produs modificari in creier. Dar principalii factori declansatori ai psihozei sunt: componenta ereditara, traumele si socurile pe care le-a suferit de-a lungul timpului.