Copil maimuta

12-06-2015
soacra
Nu este medic/terapeut
soacra
Buna dimineata. Sint, sau am crezut ca pot fi, fericita bunica a unei nepotele. Nora noastra a nascut fara probleme insa fetita este acoperita complet de par. Nora nu vrea sa recunoasca nimic dar la maternitate spune ca probabil nora a luat ceva medicamente sa faca avort si atunci a crescut nu stiu ce de hormoni. Ca de aia fetita a iesit paroasa. Este adevarat? Parul este si destul de lung pe miini si picioare. Copila poate ramine nenorocita pe viata? Va rog sa ajutati o bunica disperata. Alti nepoti nu am.
4 comentarii
1
13-06-2015, ora 09:19
Dr. Albu Laura
Dermatovenerologie, Cluj-Napoca
Dr. Albu Laura
Doamna, in primul rand mi se pare putin deplasat sa va referiti in acest fel la nepoata dumneavoastra pe care spuneti ca ati dorit-o. Mama nu are nici o vina si nici nu are ce sa recunoasca. Nu mai ascultati toate povestile asistentelor, infirmierelor, femeilor de serviciu si vecinelor de salon.
Vorbiti cu medicul neonatolog, pediatru, un dermatolog si un endocrinolog care se pricep la copii. Cauze pot fi multe, nu toate adresabile. Daca nu identificati o cauza endocrinologica, care se poate trata, acest copil va avea nevoie de tot sprijinul si de toata dragostea si intelegerea dumneavoastra si a parintilor pana va ajunge la o varsta la care sa poata tolera si intelege necesitatea interventiilor estetice pentru indepartarea parului in exces. Ea va ramane nenorocita pe viata in masura in care nu va beneficia de intelegerea familiei si anturajului.
Sa va traiasca nepoata si sa va bucurati de ea!
0
13-06-2015, ora 18:56
soacra
Nu este medic/terapeut
soacra
Mi se pare ca dumneata o cunosti pe nora mea, ca tare ii iei apararea. Daca doctorul cu care a nascut nu stie, de unde stii dumneata mai bine? Ca nu tratezi decit din alea care umbla cu soferi de tir. Sau poate stii ca si nora a avut vreo boala din alea, ca doar o cunosti. Daca e asa, copila e nenorocita. Zici dumneata de indepartarea parului. Si cum sa-l indepartez de pe fata cu depilare? Si crezi dumneata ca va avea intelegerea copiior la scoala? Eu nu cred.
1
13-06-2015, ora 20:38
Dr. Albu Laura
Dermatovenerologie, Cluj-Napoca
Dr. Albu Laura
Voi ignora tonul si adresarea dumneavoastra nepoliticoasa si va voi mai raspunde o ultima data.
Doctorul cu care a nascut este un obstetrician, care nu are cum sa stie despre cauze de hipertricoza sau hirsutism la nou nascuti, de aceea v-am recomandat sa vedeti niste specialisti. Nu cred ca v-ati asteptat sa vi se puna un diagnostic pe forum. Va repet: cauzele posibile sunt multe si trebuie investigate - nu de mine, nu de dumneavoastra, nu de ginecolog.
Si o ultima lamurire: da, exista metode definitive de indepartare ale parului nedorit, altele decat lama de ras si ceara. Va las sa cautati singura pe google.
Cat despre intelegere din partea copiilor, nu ma astept la nici una, atata timp cat propria familie se refera la acest copil si la mama lui in modul acesta, in loc sa ofere suportul necesar. Dar dumneavoastra nu cautati informatii si solutii ci vreti sa aruncati vina pe cineva. Din "fericire" la acest capitol nu aveti nevoie de ajutor.

Va rog sa nu-mi raspundeti la acest mesaj si sa nu-mi mai trimiteti mesaje private.
0
14-06-2015, ora 19:45
Dr. Balcan Anisoara
Medicina de familie, Erbiceni, Iasi
Dr. Balcan Anisoara
Nora a nascut mai devreme de termenul stabilit?
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
10-10-2016, ora 10:00
Publicitate ROmedic
Administrator forum
La-Pediatru.ro
Căutați un pediatru bun?
La-Pediatru.ro este un proiect ROmedic unde găsiți cea mai completă listă de medici pediatri din România. Alegeți din peste 4000 de pediatri - cu date de contact, prezentări și recomandări de la părinți.
Cunoașteți un pediatru bun? Oferiți-i o recomandare aici! Accesați site-ul