Colon iritabil

08-04-2008
marinusha
Nu este medic/terapeut
marinusha
Am fost tratata de hemoroizi interni prin legaturare in urma cu doi ani si nu reusesc sa am o defecatie moale.Am fost diagnosticata recent si de colon iritabil.Am o alimentatie bogata in fibre, consum trei litri de lichide zilnic, mananc supe dar dar am tot un scaun tare.In ultima luna am consumat pe langa celelalte alimente, recomandate in dieta de medic si 6-8 linguri de mancare de stevie. In felul acesta am avut scaun moale.Cunosc ca stevia contine acid oxalic si ma gandesc ca nu este foarte indicat sa consum pe termen lung acest aliment.De alt fel am observat ca trebuie sa maresc cantitatea de stevie consumata pentru a avea scaun moale. Constat ca aceasta alimentatie este un remediu temporar si doresc sa-mi recomandati o dieta care sa ma ajute.O defecatie mai consistenta si mai uscata imi produce usturimi si dureri pe canalul anal.Mentionez ca am facut colonoscopie totala si nu s-a evidentiat nimic.Am consultat 3 medici chirurgi pentru a-mi diagnostica suferinta pe care o am in canalul anal si nu au gasit nimic.Mi-au spus ca pentru a nu mai avea dureri anale trebuie sa am o defecatie moale pe care eu nu reusesc sa o am, decat cu aceasta stevie. Va rog a ma ajuta in rezolvarea acestor probleme! Multumesc!
1 comentarii
0
20-05-2008, ora 00:00
Dr.Madalina Ilie
Identitate neconfirmată
Dr.Madalina Ilie
Aveti si dureri abdominale sau ati scazut in greutate?
Cum sunt analizele uzuale si examenul coproparazitologic?
Ati facut vreodata irigografie sau colonoscopie?
Va voi indica un regim alimentar si in caz ca nu reusiti trebuie vazute si celelate cauze.
Crearea reflexului de scaun (defecaţie) la oră fixă (fie dimineaţa după micul dejun, fie seara după cină), evitând graba şi în condiţii de maximă concentrare, eventual recurgând la folosirea pe termen scurt a supozitoarelor cu glicerină. De multe ori apariţia scaunelor este favorizată de consumul de lichide reci, miere sau dulceaţă, dimineaţa pe nemâncate sau zeama de varza.
Activitate fizică (mişcare) zilnică, inclusiv gimnastică pentru muşchii abdomenului.
Evitarea unor medicamente care predispun la constipaţie.
Evitarea orezului şi alimentelor bogate în calciu (brânzeturile) ori tanin (afine, coacăze, vinurile roşii).
Consumul unei cantităţi suficiente de lichide (cel puţin 1, 5 l/zi): apă, sucuri, ceaiuri, supe.
Consumul de fructe (mere, pere, piersici, struguri, prune proaspete sau mai ales uscate, curmale, smochine, alune, nuci), minim 2-300 g/zi (de exemplu 2 mere zilnic).
Consumul de legume precum salata verde, sfecla roşie, varza, fasolea, mazărea, morcovii, ridichile, etc. (după caz: crude, sub formă de salată de crudităţi sau fierte), de exemplu 2 morcovi/zi.
Consumul de tărâţe de grâu înmuiate (îmbibate) în prealabil în apă, ceai, sucuri de fructe, lapte, iaurt, etc. Acestea se mai pot folosi şi amestecate cu miere sau încorporate în diverse produse de panificaţie: pâine, covrigei, pogăcele, etc.
Tratamentul se va începe cu 1-2 linguri/zi consumate la masa de seară, iar dacă scaunul nu se ameliorează (1 scaun la 1-2 zile) după 7-14 zile se trece la 3 linguri/zi şi după alte 1-2 săptămâni la 4 linguri/zi. Deoarece unele persoane nu suportă tărâţele de grâu (uneori pot provoca discomfort abdominal, balonare, etc.) acestea pot fi înlocuite cu seminţe de in (acelaşi mod de administrare) sau alte produse bogate în fibre vegetale. De regulă, eficacitatea acestor produse descreşte în următoarea ordine: seminţe de in, tărâţe de grâu, făină de grâu integrală, grâu fiert, ovăz, fulgi de porumb, soia. Toate aceste alimente vor fi folosite până la reglementarea de durată a scaunului sau pe termen nelimitat.
Se mai recomandă şi dulciurile concentrate (miere, gem, dulceaţă, lactoză), laptele bătut, chefirul, sucul de mere, zeama de varză.
Se va respecta un orar regulat al meselor.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
06-06-2023, ora 10:15
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Proctoline
HEMOROIZI? FISURI ANALE? Tratament fără operație și fără internare!
Clinicile Proctoline sunt centre medicale specializate în tratarea eficientă a hemoroizilor și a fisurilor anale. Ne găsiți în 14 orase din țară! Detalii aici