Colibacillinum - remediu homeopatic modern

08-06-2009
Terapeut Niculae Nicuşor
Medicina naturista, complementara, alternativa
Terapeut Niculae Nicuşor
Remediile homeopatice pot fi preparate practic din orice substanţă. Un grup aparte de remedii sunt cele preparate din culturi bacteriene, precum Streptococcinum-ul sau Staphiloccocinum-ul. Printre aceste remedii, Colibacillinum este unul din ce în ce mai frecvent folosit, ca urmare a creşterii numărului de cazuri de infecţii cu Esherichia coli, sau Colibacil. Esherichia coli este o bacterie aerobă, care se regăseşte în cantitate mică în flora intestinală normală a omului. Ocazional, în scăderi imunitare importante, devine patogenă pentru om şi poate provoca enterite, peritonite, cistite şi alte infecţii urinare. Colibaciloza ca şi boală este o reacţie a organismului la două endotoxine produse de E.coli. Una afectează intestinele, ficatul şi sistemul excretor, iar cealaltă afectează sistemul nervos, putând evoca o psihoză. Infecţiile cu E.coli sunt considerate cele mai obişnuite cauze ale diareei călătorilor.
Prezenţa în cantitate mică în intestinul oamenilor a E.coli, în echilibru cu ceilalţi germeni ai florei normale a intestinului ajută la controlul echilibrului apei în organism, precum şi la furnizarea anumitor vitamine.
Remediul homeopatic preparat din E.coli şi numit Colibacillinum este principalul remediu indicat în infecţiile cronice ale vezicii urinare, manifestate prin urinări frecvente şi uneori dureroase, prin prezenţa unei urini tulburi şi ofensive, cu sau fără stare generală de slăbiciune generală şi uneori cu tumefierea pleoapelor superioare.
Colibacillinum este indicat în prezenţa unor tulburări digestive manifestate printr-o încetinire a digestiei, o distensie a stomacului şi abdomenului după masă, cu senzaţie de greutate la acest nivel, cu agravare după consum de lapte sau produse lactate, precum şi după ouă. Persoanele care au aceste probleme au şi limba acoperită cu un depozit albicios-gălbui şi cu o dungă roşie, clară pe mijlocul limbii.
În general, persoanele predispuse la tipul de suferinţe mai sus descrise prezintă şi o stare generală mai afectată, cu oboseală, slăbiciune şi epuizare fizică. Şi în planul intelectual, există o slăbiciune a memoriei, mai ales pentru evenimente recente. Persoana nu mai poate reţine lucruri pe care le citeşte şi le aude.
În toate aceste situaţii, Colibacillinum se poate administra în diluţia CH9, 3 granule o dată pe zi, zilnic, 30 zile sau sub forma diluţiilor mai înalte, 15 sau 30 CH, o dată pe săptămână, 2-3 luni. De cele mai multe ori se asociază fie cu preparate tip extracte glicero-alcoolice (frecvent cu Extractul din mlădiţe de Merişor de munte- Vaccinium vitis idae MG=D1, principalul reglator al colibacilozei urinare şi intestinale, Extractul din mlădiţe de Afin- Vaccinium myrtillus MG=D1, un alt remediu pentru infecţii urinare sau Extractul din mlădiţe de Iarbă neagră- Calluna vulgaris MG=D1, principalul remediu pentru cistite), fie cu remedii homeopatice specifice (de constituţie sau simptomatice).

copyright - Dr. Simona Bărnuţiu (www.postamedicala.ro)
3 comentarii
0
20-03-2012, ora 09:54
ivanovsanda
Nu este medic/terapeut
ivanovsanda
Buna ziua. Am urmat un tratament pentru E coli astfel: dim zile impare colibacillinum ch 15, seara pyrogenium ch 9, dim zile pare thuya ch 9, seara sepia ch 9. Extracte de merisor si iarba neagra. Nu am baut cafea, nu am consumat ceaiuri, portocale, ciocolata si am folosit pasta de dinti fara mentol. Am urmat acest tratament o luna, iar dupa o luna, mi-a fost putin rece si s-a declansat o infectie urinara cu E coli f puternica, am urinat cu sange in prima noapte. Sunt foarte dezamagita de ceea ce s-a intamplat de aceea va rog sa ii explicati, de ce remediile nu au avut efect, sau daca tratamentul a fost gresit administrat. Multumesc
0
26-03-2012, ora 21:10
Terapeut Niculae Nicuşor
Medicina naturista, complementara, alternativa
Terapeut Niculae Nicuşor
Sărut mâna!
Stimată dnă ivanovsanda, pentru a primi una sau mai multe explicaţii cu privire la efectele tratamentului homeopatic urmat de dv., fără doar şi poate, trebuie să consultaţi un medic homeopat (pe cel care v-a prescris tratamentul, de preferat, sau pe altul).
Multă sănătate!
Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Toate cele bune, cu iubire creştină şi respect,
Mr. Nick
0
27-01-2016, ora 15:30
myhadavid
Nu este medic/terapeut
myhadavid
Buna ziua,

Ma intereseaza daca Colibacilinium CH 200 luat odata/zi, 2 zile din 7 poate afecta o sarcina. Mentionez ca am inceput tratamentul si e posibil sa fiu insarcinata, iar recomandarea este sa fac acest tratament pt 2 luni (plus ceva solutie preparata in farmacie pt candida, cred ca contine acid boric)

Multumesc frumos
Mihaela
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
06-06-2023, ora 10:15
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Proctoline
HEMOROIZI? FISURI ANALE? Tratament fără operație și fără internare!
Clinicile Proctoline sunt centre medicale specializate în tratarea eficientă a hemoroizilor și a fisurilor anale. Ne găsiți în 14 orase din țară! Detalii aici
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Homeopatie
  • Serviciile de homeopatie - decontate de stat?
  •