Boala Paget

01-09-2014
Dr. Andrei Ioan Bogdan
Ortopedie si traumatologie, Bucharest
Dr. Andrei Ioan Bogdan
Boala Paget este o afectiune cu evolutie indelungata (cronica), care cauzeaza cresterea anormala a oaselor. In stadiile initiale ale bolii Paget, tesutul osos este distrus si absorbit mult mai rapid decat in mod normal. Pentru a compensa ritmul distructiei osoase, organismul va mari viteza procesului de reconstructie, dar acest nou tesut osos este adeseori slab si fragil, ceea ce va duce la fracturi osoase. Organismul are tendinta, de asemenea, de a produce prea mult tesut osos nou si osul va necesita un aport sangvin mai mare decat normal.

In mod obisnuit, boala Paget afecteaza oasele pelvisului, ale coloanei vertebrale, femurul, craniul, tibia si humerusul. Pot fi afectate de boala Paget, unul sau mai multe oase.

Cauzele bolii Paget nu sunt cunoscute, dar exista factori genetici si factori virali care pot juca un rol in aparitia bolii:

- factori genetici: in pana la 40% din cazuri, afectiunea este prezenta si la alti membrii ai familiei; daca parintii, fratii sau surorile au boala Paget, riscul de a dezvolta aceasta boala este de 7 ori mai mare.

- factori virali: au fost identificate virusuri la nivelul tesutului osos al pacientilor cu boala Paget. Aceste virusuri sunt cel al rujeolei si al rabiei canine, insa nu exista insa dovada ca aceste virusuri cauzeaza boala Paget.

Factorii de risc ai bolii Paget sunt:

- istoricul familial: daca parintii, fratii sau surorile au boala Paget, este mai probabila aparitia bolii decat in cazul absentei unui istoric familial

- varsta: boala Paget apare la pacienti peste 50 de ani si foarte rar la cei sub 40 de ani.
0 comentarii
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm: