Atentie, mersul la doctor constituie des un risc in sine

22-10-2009
scarface
Nu este medic/terapeut
scarface
Atentie, mersul la doctor constituie un risc in sine.
Deschideti ochii, controlati, reasigurati-va si nu credeti orbeste.

Cateva din greselile sistemului adunate de pe www.ziare.com
-

Medicii de familie comit 600 de greseli zilnic
Vineri, 12 Decembrie 2008, ora 09:48 | 4

Medicii de familie gresesc de 600 de ori pe zi atunci cand pun un diagnostic sau
cand recomanda un anumit tratament pacientilor lor.
Mai mult, dintre toti medicii, ei sunt cei care nu raporteaza cazurile grave,
atunci cand le intalnesc.
Potrivit specialistilor care au analizat activitatea medicilor de familie din
Marea Britanie, neraportarea cazurilor grave poate avea grave consecinte asupra
starii de sanatate a pacientilor, informeaza The Independent.
Inca din anul 2002, specialistii britanici au analizat activitatea medicilor de
familie, iar rezultatele au aratat ineficienta tratamentelor medicale
recomandate. Un raport al biroului de audit din Marea Britanie a aratat ca jumatate din
erorile comise in ultimii trei ani ar fi putut sa fie evitate daca se invata din
greselile anterioare. "Sanatatea si siguranta pacientilor trebuie sa fie prioritara pentru toate
cadrele medicale. Din pacate, trebuie sa mai asteptam pana cand sistemul va
functiona in totalitate, dar, daca invatam din greseli, rezultatele erau
diferite", a spus presedintele comisiei de examinare a activitatii medicilor,
Ian Kennedy.

-
Si-a omorat un pacient pentru ca era obosit Luni, 04 Mai 2009, ora 12:56

Un medic german care lucra in Marea Britanie si-a omorat un pacient dandu-i de
10 ori doza permisa de calmante.
Pacientul, David Gray, in varsta de 70 de ani, avea pietre la rinichi, iar
durerea devenise insuportabila, motiv pentru care doctorul i-a dat niste
calmante. Din pacate insa, Daniel Ubani (foto) nu a fost atent si la cantitatea
de calmante inmanate batranului, releteaza The Telegraph.
In cateva ore, pacientul si-a dat insa ultima suflare, ucis de calmante. Intr-o
scrisoare pe care medicul a trimis-o familiei indoliate, acesta s-a disculpat
spunand ca era "foarte obosit", motiv pentru care nu a sesizat ca ii daduse prea
multe medicamente.

Daniel Ubani a fost extradat, interzicandu-i-se sa mai practice medicina in
Marea Britanie. In Germania, el a primit noua luni de inchisoare cu suspendare
si o amenda de 4.450 de lire sterline. In tara sa, el continua sa practice
medicina.
-

Scandal in Germania: un medic, acuzat ca a omorat sapte oameni
Luni, 21 Aprilie 2008, ora 14:55

Seful unei clinici din Wegberg, vestul Germaniei, medicul Arnold Pier, in varsta
de 52 de ani, a fost acuzat de erori medicale asupra a 17 pacienti, dintre care
sapte au murit, a anuntat, luni, Parchetul din Monchengladbach, relateaza AFP.
Doctorul german este suspectat atat ca a efectuat operatii inutile sau
premature, cat si de conditii de igiena suspecte: potrivit marturiei unui medic
de la terapie intensiva, Pier ar fi folosit suc de lamaie, nu sterilizant,
pentru a dezinfecta plaga unei paciente de 80 de ani, pe care a operat-o la
inceputul lui 2006. Pier, acuzat mai ales pentru patru omucideri involuntare si trei cazuri de
"loviri si rani ce au provocat moartea", a fost plasat in detentie provizorie
joi, anchetatorii temandu-se ca altfel ar fugi.
In acelasi dosar, despre care der Spiegerl scrie ca "unul dintre cele mai mari
scandaluri de acest gen din Germania", sunt implicati alti opt medici, dintre
care trei lucreaza in continuare in clinia respectiva.

Potrivit cotidianului, Pier este suspectat ca incerca "sa castige multi bani
prin cele mai complicate operatii, economisind in acelasi timp cand era vorba
despre medicamentele vitale".

-
Da in judecata spitalul dupa ce a ramas cu o clema in stomac Miercuri, 02
Aprilie 2008, ora 13:13

Un barbat da in judecata un spital din Germania dupa ce medicii i-au uitat in
urma unei operatii o clema chirurgicala in stomac, anunta Ananova. Norbert Pohl
a aflat ce s-a intamplat numai dupa ce a suferit inca cinci operatii.

Barbatul s-a prezentat la spital pentru o simpla operatie de curatare a
intestinelor, insa s-a ales cu dureri ingrozitoare. Pohl, in varsta de 61 de
ani, s-a plans doctorului sau care a comandat o ecografie. Astfel, s-a putut
observa foarte clar cum clema era incastrata in stomacul pacientului.

"Am facut operatie dupa operatie fara vreun rezultat deoarece simteam in
continuare dureri ingrozitoare. Abia dupa cea de-a cincea operatie mi-au spus
despre clama", a declarat Pohl. "Acum trebuie sa port un corset in cazul in care
intestinele imi vor cadea la propriu deoarece peretele abdominal este distrus in
urma acestui incident", a adaugat el.

Barbatul cere despagubiri in valoare de 100.000 de lire, iar avocatul sau spune
ca Pohl are noroc ca a scapat cu viata.

-
15 la suta din medicii germani sunt alcoolici!
Duminica, 10 Februarie 2008, ora 22:08

De curand, societatea germana a aflat o veste care nu numai ca a uluit-o, dar a
si speriat-o - cresterea fara precedent a alcoolismului in randul medicilor.
Pana acum, masura in care medicii consumau alcool a fost un subiect tabu in
Germania. Valul a fost ridicat cand s-a dezvaluit ca un cunoscut chirurg ortoped
de la o prestigioasa clinica din Ulm s-a prabusit in timpul unei operatii,
pierzandu-si cunostinta.

-
"Ingerul Mortii" a ingrozit Germania Joi, 04 Iunie 2009, ora 00:01

O asistenta medicala din Germania este suspectata ca a ucis sute de pacienti.
Femeia, supranumita "Ingerul Mortii" a fost identificata de presa locala ca
fiind Helene Moser, in varsta de 47 de ani. Politistii care ancheteaza acest caz
considera ca au de-a face cu unul dintre cei mai mari criminali in serie din
istoria tarii, relateaza www.austriantimes.at.
Primul semnal de alarma a fost tras de doctori dupa ce acestia au realizat ca
femeia a fost martora la jumatate dintre decesele
-

Da in judecata sistemul medical pentru ca nu a murit in 6 luni
Joi, 16 Iulie 2009, ora 21:34

Un britanic diagnosticat cu cancer in faza terminala, in urma cu peste 2 ani,
caruia i s-au mai dat doar 6 luni de trait, da in judecata sistemul medical de
stat, cerand compensatii banesti. Lui Phil Collins, in varsta de 61 de ani, i s-a pus,
in urma cu peste doi ani, diagnosticul de cancer in faza terminala, neoperabil.
Doar ca, peste 6 luni, perioada de gratie data de medici, britanicul era inca in viata.
Un alt control, in 2009, a scos la iveala faptul ca singura neregula fusese un
abcces la ficat, relateaza The Sun.

Si-a planuit propriile funeralii

Numai ca, intre timp, barbatul si-a dat demisia, si-a planuit funeraliile punct
cu punct si a cheltuit mai bine de 18.000 de lire sterline.
Si-a indeplinit visul de o viata de a-si cumpara o motocicleta Triumph de 6.000
de lire sterline, i-a cumparat sotiei sale o masina Ford Focus de 6.000 de lire
sterline si o verigheta noua si a facut toate aranjamentele ca, dupa moartea sa,
familia sa fie asigurata din punct de vedere financiar.
Ca urmare a cocteilului de medicamnte, sanatatea sa chiar are de suferit in
prezent. Daca inainte era o persoana extrem de activa si in forma, in prezent
este o "epava", dupa cum se autocaracterizeaza.
Craciunul din 2007, anul in care a fost diagnosticat Phil, a fost petrecut in
familie, sotii, casatoriti de 44 de ani, crezand ca avea sa fie ultimul.
Abia de Paste, anul acesta, cand Phil s-a prezentat la un nou control, medicii
i-au spus ca n-ar trebui sa fie in viata.

-
Din greseala, niste medici i-au taiat unei paciente sanul sanatos
Miercuri, 25 Februarie 2009, ora 14:23 | 5

O femeie de 65 de ani din Franta, bolnava de cancer, s-a internat la spital
pentru a-i fi extirpat un san. Medicii au facut insa o greseala si i-au scos
celalalt san. "Este o greseala umana... colectiva", a spus directorul adjunct al spitalului
din Lyon, unde a avut loc incidentul, relateaza miercuri cotidianul Le Monde.

Medicul responsabil cu interventia chirurgicala a trebuit sa paraseasca sala de
operatie din cauza unei urgente. Ceilalti medicii au inceput interventia pe
sanul drept, inainte de venirea chirurgului. Cand aceasta s-a intors medicul
care cunostea cazul, i-au operat si sanul bolnav, asa ca femeia s-a trezit din
anestezie fara niciun san.

In comunicatul dat presei de catre spital, medicii sustin ca "inteleg furia
familiei" si au promis ca victimei acestei erori i se va reconstrui intreg
pieptul pe gratis. In plus, femeia va primi si niste bani pentru daune morale.#

-
Un medic i-a recomandat spalaturi vaginale unui barbat Joi,
06 Noiembrie 2008, ora 21:16 | 10

Un medic de la Spitalul de Recuperare din Iasi i-a recomandat unui barbat in
varsta de 41 de ani spalaturi vaginale timp de 56 de zile, "din neatentie".
Cum era de asteptat, decontarea tratamentului a fost respinsa de Casa de
Asigurari de Sanatate (CAS) Iasi, a declarat joi, in conferinta de presa,
directorul CAS Iasi, Cristian Lapusneanu.
Medicul le-a explicat inspectorilor de la CAS Iasi, care au fost au inceput o
ancheta, ca a fost neatent cand a completat formularul, informeza Cotidianul.
"Angajatii nostri de la serviciul medical nu au validat recomandarea pentru
respectivul pacient, pentru ca sunt tratamente recomandate femeilor.
Medicul a recunoscut ca este vorba despre o greseala. Deci acest lucru nu s-a
propagat in decontarea ulterioara a acestui serviciu. In mod sigur, medicul a
completat un rand mai jos decat trebuia", a adaugat Lapusneanu.
Seful Casei de Asigurari Iasi a evitat sa precizeze numele medicului iesean care
a comis aceasta eroare.

-
Avort din... greseala, din cauza unei asistente distrate
Duminica, 20 Iulie 2008, ora 08:59 | 6

O femeie insarcinata din Birmingham a facut avort din greseala, dupa ce o
asistenta in varsta de 44 de ani i-a administrat o pilula pentru intreruperea
sarcinii, scrie Daily Mirror.
Pacienta A venise la clinica pentru o consultatie, si un posibil avort.
Pentru ca era insarcinata in mai mult de 9 saptamani, medicii nu i-au permis
intreruperea de sarcina, cu ajutorul unei pilule foarte puternice.

Asistenta, pe nume Ann Downer, a administrat insa pacientei A, din neatentie,
pilula destinata unei alte paciente, insarcinata in mai putin de 9 saptamani.
Cele doua femei purtau acelasi nume.
Eroarea a fost descoperita de pacienta B, care a sosit la clinica Calthorpe, din
Birmingham, dar nu si-a mai descoperit fisa medicala.
Asistenta-sefa a declarat despre pacienta supusa avortului din eroare ca "Are
dureri si este, evident, foarte suparata".
Asistenta, o localnica din Birmingham, a admis ca a administrat tratamentul de
intrerupere a sarcinii unei alte paciente.
Initial, sora medicala a sustinut ca a avut consimtamantul pacientei pentru
administrarea pilulei. O comisie medicala intrunita insa la Londra
a stabilit ca asistenta a actionat fara consimtamantul pacientei.
Comisia a decis sa o sanctioneze pe asistenta cu 3 ani suspendare din
activitate, /b, dupa ce au ajuns la concluzia ca a fost vorba despre "un
incident izolat". Femeia a declarat ca regreta neajunsul provocat pacientei sale.
-

Medicii care au operat din greseala un copil, audiati de Colegiul Medicilor
Miercuri, 11 Iunie 2008, ora 08:08

Medicii care au operat din greseala de apendicita un copil in luna martie a
acestui an, la Spitalul Grigore Alexandrescu, vor fi audiati, miercuri, de
Colegiul Medicilor. Colegiul va incerca sa afle cum de a fost posibil sa se
intample o asemenea greseala, in conditiile in care minorul fusese internat pentru un
consult la aparatul urinar, informeaza Realitatea TV.

La sfarsitul lunii trecute, Ordinul Asistentilor Bucuresti a propus suspendarea
pentru sase luni a asistentei care a luat din salon alt copil si l-a dus in sala
de operatie.

Asistenta sefa de la chirurgie si directorul de ingrijiri au primit avertisment,
pentru lipsa de supraveghere a personalului si pentru organizare
necorespunzatoare.

-
Malpraxis: Copil operat din greseala, intr-un spital bucurestean
Vineri, 18 Aprilie 2008, ora 14:00 |

Un copil de noua ani a fost operat de apendicita, desi era internat in spital
pentru un examen cistoscopic, relateaza NewsIn. Baiatul se afla intr-un salon al
Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu din Bucuresti pentru un examen
cistoscopic, cand a fost luat de o asistenta si dus in sala de operatii.

Pe 19 martie, asistenta de anestezie Aurora Stefan trebuia sa pregateasca un
pacient programat pentru o operatie de apendicita, insa, din neatentie, a luat
un alt copil din salon si l-a dus in sala de operatii. Acolo, baiatul a fost
anesteziat, dupa care i s-a scos apendicele, interventie de care nu avea nevoie.

Purtatorul de cuvant al spitalului, Viorica Nitescu, a declarat ca acest caz
reprezinta "un act grav de malpraxis" si "o eroare de identificare a
pacientului", care ar fi putut avea consecinte grave. Ea a precizat ca medicii
si asistenta au fost sanctionati, printr-o penalizare de 10% din salariu si prin
transferarea la o alta sectie.

"Doctorii, la fel ca toti oamenii, pot sa greseasca si ei, doar ca in munca
noastra greseala inseamna altceva...", a declarat Nitescu.

Ea a admis ca anestezia poate avea consecinte grave asupra organismului, dar a
tinut sa precizeze ca si examenul de cistoscopie se face tot sub anestezie
generala in cazul copiilor, fiind vorba de o interventie invaziva.

Purtatorul de cuvant al spitalului a admis in mod repetat ca a fost vorba de "o
greseala grava", dar a incercat sa motiveze acest incident, spunand ca asistenta
...

-
O femeie din Brasov a aflat de la medic ca e moarta
Joi, 13 Martie 2008, ora 15:18 | 1

O femeie din Brasov a mers la medicul de familie, care a informat-o ca este
moarta. Din cauza unei incurcaturi in registrul de evidenta populatiei, Palfi
Emese a fost inregistrata ca decedata, informeaza Realitatea Tv.

In decembrie anul trecut, femeia a mers la medicul de familie, pentru a-si face
analizele, dar in acte aparea ca fiind decedata. Astfel brasoveanca nu a mai
beneficiat de asigurare medicala si nu a mai primit salariul de asistent
personal, pentru unul dintre copii sai, care are un handicap grav.

"Eu am o frica. Tatal copiilor este decedat, eu apar ca decedata si o sa am
probleme cu autoritatea tutelara", a declarat speriata Palfi Emese. Femeia a
mers la Casa de Asigurari de Sanatate, pentru a afla de ce a fost declarata
moarta. De aici a fost trimisa la Politie, apoi la Primarie si inapoi la CAS.

Intr-un final Palfi Emese a descoperit ca greseala apartine unei functionare de
la Evidenta Populatiei, care a transcris gresit numarul de buletin al unei
persoane decedate. Eroarea a fost corectata atat in registrele Evidentei
Populatiei, cat si in cele ale Casei de Asigurari de Sanatate, dar dupa aproape
trei luni.

Cu ocazia verificarilor s-a aflat ca si o alta brasoveanca fusese declarata
moarta, din greseala.

-
A trait 25 de ani cu un prosop in stomac
Joi, 05 Iunie 2008, ora 14:40 | 5

In loc de tumoara canceroasa, un propsop medical! Asta a gasit o echipa de
chirurgi din Tokyo in corpul unui japonez pe care, initial, l-a diagnosticat cu
tumora canceroasa!

Medicii si-au dat seama abia in timpul operatiei ca umflatura ce cauza dureri
barbatului era, de fapt, un prosop medical uitat inauntru in urma cu 25 de ani,
cand a fost operat de ulcer.

Se pare ca barbatul poarta prosopul medical in corpul sau din 1983, cand
chirurgii de la spitalul din Chiba, din apropiere de Tokyo, l-au operat de ulcer
si au uitat materialul inauntrul barbatului, a declarat purtatorul de cuvant al
spitalului pentru AFP.

Barbatul, acum in varsta de 49 de ani, s-a dus la spital acuzand dureri
adominale, indicatii care i-au condus pe medici la diagnosticul unei tumori
canceroase. Chirurgii si-au dat seama ca tumora era, de fapt, un prosop medical
ramas acolo de 25 de ani.

Japonezul, a carui identitate nu a fost facuta publica, nu are intentia sa dea
in judecata spitalul din Chiba. In plus, conducerea spitalului i-a cerut
barbatului scuze si i-a oferit despagubiri pentru greseala medicilor.

-
Gravidul, varianta romaneasca
Sambata, 19 Aprilie 2008, ora 08:05

Un barbat de 20 de ani din Deva si-a uimit colegii de serviciu dupa ce a adus la
firma unde lucreaza un certificat medical in care i se recomandau mai multe zile
de repaus pentru ca este insarcinat.

Aventura lui Robert Soldan a inceput dupa ce si-a rupt piciorul. Ajuns la
spital, doctorii i-au pus piciorul in ghips, iar unul dintre acestia i-a
eliberat un certificat medical. Numai ca, in loc sa completeze codul de
indemnizatie pentru fractura, a scris codul pentru sarcina si lauzie. Fara sa
banuiasca greseala, Robert a dus certificatul la locul de munca.

Afland de "boala" sa, colegii au inceput sa faca glume pe seama gravidului.

"Am crezut ca-si bat joc de mine, dar, dupa aceea, am aflat ca dr. Leonora Leahu
a gresit cand a completat codul de indemnizatie de asigurari sociale pe
certificatul medical. Desi l-a scris corect in cifre, 01 (boala obisnuita), in
litere a scris "zero opt", adica sarcina si lauzie", a povestit barbatul pentru
Cancan.

-
Medic din Galati, acuzat ca bagat o fetita de 10 ani in coma
(Video) Luni, 02 Martie 2009, ora 23:28 | 2

Mama unei paciente reclama ca fiica sa a fost tratata gresit de catre un medic
neuropsihiatru din Galati fapt ce a dus la intrarea copilului in coma timp de
opt ore.

Acuzatiile de tratament gresit se refera la indicatiile medicale oferite in
timpul unei consultatii in propriul cabinet medical. Ana Paraschiv, mama unei
fetite de 10 ani, reclama ca in urma tratamentului prescris pentru o simpla
durere de cap, fiica sa ar fi intrat in coma, transmite AmosNews.

"Fata avea dureri de cap si am fost cu ea si la Bucuresti apoi am venit la
doamna doctor Carmen Schiopu. Mi-a spus ca ii da dumneaei niste pastile de nu
mai are niciodata probleme. Numai ca apoi fata a avut stari de somnolenta apoi a
intrat in coma.

Cred ca i se trage de la Deparkin, unul dintre medicamentele prescrise, poate a
fost doza prea mare pentru un copil. Cel putin asa mi-au spus medicii de la
Spitalul de Copii, cei care au scos-o din coma", a declarat Ana Paraschiv.

Fata, pe nume Laura Cristiana Paraschiv, a stat in coma aproape opt ore.
Colegiul Medicilor Galati a inceput o ancheta in acest caz.

Medicul implicat in acest caz, Carmen Schiopu, sustine la randul sau ca nu a
facut niciun fel de eroare medicala si considera ca, fie mama i-a administrat
fetitei un dozaj prea mare, fie copila a luat accidental o doza suplimentara.

-
Romanca, moarta intr-un spital britanic din cauza incompetentei medicilor
Miercuri, 15 Octombrie 2008, ora 12:27 | 18

O femeie in varsta de 29 de ani din Romania a murit din cauza ingrijirii
necorespunzatoare primita intr-un spital din Northamptonshire.

Madalina (Mady) Benson s-a imbolnavit acum sase ani si s-a internat la Spitalul
General Keetering, unde a murit dupa trei zile.

Femeia avea febra cand a fost internata si nu vroia sa bea apa. Doctorii au
presupus ca era vorba de o infectie la plamani, insa a doua zi starea ei s-a
inrautatit. In a treia zi de la internare, femeia a murit, informeaza BBC.

Initial, medicii au sustinut ca toate procedurile au fost urmate cu strictete si
ca nu s-au facut erori in ceea ce priveste tratarea doamnei Benson.

La sase ani dupa moartea sa, un medic legist a descoperit ca tratamentul care ar
fi salvat-o i-a fost acordat cu 18 ore mai tarziu decat era necesar.

Doctorii si asistentele nu au stiut sa actioneze, moartea ei fiind cauzata de
incapacitatea personalului spitalului de a observa simptomele sale si de a le
inregistra, conform medicului care a efectuat autopsia.

"Moartea doamnei Benson a fost cauzata de incapacitatea medicilor de a actiona.
A fost voprba despre o eroare medicala", a sustinut medicul legist Tom Osbourne.

Un purtator de cuvant de la spitalul Keetering sustine ca situatia s-a
imbunatatit in ultimii ani, si ca greselile facute de medici nu se vor repeta.

Rudele si cunoscutii femeii o descriau ca fiind "o persoana vesela, un suflet
bun si deschis." Mady a fondat grupul de discutii pentru comunitatea romaneasca
...

-
Copil de trei ani, mort in urma unei injectii (Video)
Joi, 25 Septembrie 2008, ora 08:00 | 6

Medicii spitalului "Marie Curie" din Capitala sunt acuzati de malpraxis de
parintii unui copil de trei ani, care a murit, miercuri seara, in urma unei
interventii chirurgicale.

Micutul era la a treia operatie pentru refacerea buzei superioare. Parintii
acestuia sustin ca injectia aplicata de o asistenta dupa operatie a cauzat
decesul sau, informeaza Antena 3.

Medicii nu-si explica moartea copilului, intrucat avea analizele facute la zi si
nu parea sa aiba probleme.

Procurorii ancheteaza cazul si vor stabili daca este sau nu vorba de o eroare
medicala.

-

Medicii nu isi denunta colegii

2007 12 04| Un studiu realizat o echipa cercetatori la Spitalul General
Massachusetts (SUA) a scos la iveala ca aproximativ jumatate dintre medici
recunosc ca nu si-au denuntat niciodata colegii incompetenti. Studiul a luat in
calcul raspunsurile la un set intrebari la 3.000 medici americani. Aproape 90%
dintre acestia au considerat ca doctorii ar trebui intotdeauna sa raporteze
autoritatilor cazurile in care un coleg a comis o eroare medicala.


-
Medici scotieni au uitat o tija de 10 cm in capul unui pacient Miercuri, 11
Iunie 2008, ora 18:02 | 2

Un tanar de 18 ani din Scotia a trait timp de trei luni cu o tija metalica de 10
centimetri in capul sau. Aceasta tija a fost uitata de chirurgii care l-au
operat in urma unui accident rutier.

Dupa operatie, Donovan McGowan acuza dureri insuportabile la cap. Pentru ca
niciun tratament nu-si facea efectul, doctorii au decis sa-i faca acestuia un
tomograf, in urma caruia a reiesit ca baiatul are un obiect metalic in craniu.

Purtatorul de cuvant al spitalului si-a cerut scuze public petru "nefericita
eroare", anunta Zigonet.

Mc Gowan cere insa despagubiri materiale pentru trauma sa.
2 comentarii
0
22-10-2009, ora 15:50
Terapeut Niculae Nicuşor
Medicina naturista, complementara, alternativa
Terapeut Niculae Nicuşor
Doamneeee.unii "medici" sunt nişte asasini în serie!
Din fericire mai există şi somităţi medicale care pot purta titulatura de medic ;)))

Mulţumesc pentru articol!


Cu deosebit de multă plăcere şi deferenţă,
Mister NICK;)
0
06-02-2010, ora 14:47
the eye :)
Nu este medic/terapeut
the eye :)
Stimata / stimate Scarface, aveti mare dreptate. Mama mea in varsta de numai 31 ani a plecat sanatoasa de acasa si dupa ce i s/au facut 2 injectii / polidin, cred ca sunt mai mult vaccinuri, nici nu vreau sa mai aud de ele, ea nu s/a mai intors.
Dupa prima injectie, desi s/au semnalat stari de sufocare si rau general, in acelasi punct sanitar, de aceiasi angajati, i s/a mai administrat inca o injectie, ea murind in fata lor, in ora urmatoare.

A fost si a ramas cea mai cumplita tragedie a vietii mele, mai ales ca nu mai aveam alti frati sau prieteni la acea varsta de 12 ani.
Dl. Nick, de care eu m/am atasat f. mult, nu a vrut sa arunce cu piatra in personalul medical din Romania, cand l-am intrebat despre asta. Oricum noi am stiut adevarul si nu am vrut sa taram pe nimeni in judecata...ce ne/ar mai fi folosit?

Zilele noastre sunt in mana lui Dumnezeu.

Cu multa stima.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.