Antidepresive sau doar psihoterapie

Am si eu o problema si ma intreb daca cineva care are cunostinte temeinice in domeniu sau s-a lovit de acelasi lucru ma poate ajuta. Acum 2 ani in urma unui eveniment pe care l-am perceput ca foarte traumatizant am inceput sa am atacuri de panica insotite de insomnii si de scaderi in greutate. Totodata, la un stres puternic somatizez in sensul ca am crize de bila care inrautatesc situatia si percep lucrurile traite ca mult mai traumatizante. Un domn psihiatru m-a diagnosticat la momentul respectiv cu anxietate generalizata si mi-a prescris anafranil - 45mg pe zi. Totodata bazat pe ce i-am povestit si pe istoria mea personala mi-a spus ca va trebui sa iau acest medicament foarte mult timp, chiar toata viata si ca ceea ce am eu e endogen, un fel de boala cronica. Totodata depresia mea ar fi un fel de handicap care m-ar impiedica sa fac ce vreau in viata. Si totusi am o munca solicitanta la care ma descurc foarte bine, am realizari academice si profesionale si intelectual cred ca fac fata la aproape orice. Cu partea emotionala e buba, dupa cum mi-a spus si dnul dr am niste mecanisme de aparare foarte slabe. Medicamentul l-am luat cateva luni, dar doar 25 mg seara si apoi l-am intrerupt. Anul trecut, pe fondul unui stres intens si a unei situatii pe care imi era greu sa o accept am facut iar atacuri de panica si am reinceput sa iau anafranil. De cateva luni am fost la o alt doctor care mi-a spus ca progresele mele si iesirea din situatiile de criza se datoreaza propriilor mele eforturi, ca antidepresivele se iau cateva luni, nicidecum toata viata, ca pot face orice imi propun si ca sa intrerup medicatia. Mi-a mai explicat ca la 25 mg exista pericolul subdozarii. Am intrerupt medicatia dar dupa doua luni am avut iar probleme, eram deprimata, devenisem ahedonica, slabisem mult, nu imi mai facea nimic placere si m-am intors la cele 25 mg de anafranil.
Intrebarea mea este cam cat timp ar trebui sa iau un antidepresiv, ce fel de antidepresiv si in ce doza? exista pericolul subdozarii? exista vreun pericol daca le iau si apoi le intrerup iar? ce sa fac cand am atacuri de panica puternice? Mai mentionez ca am observat ca starea psihica se inrautateste mult cand iau anticonceptionale.Va multumesc mult!

Stimate dle doctor,
Multumesc pentru raspuns- marturisesc ca este unul in genul celui pe care il asteptam. Din pacate in orasul meu nu cred ca exista un psihoterapeut care m-ar putea ajuta - dar ma bazez pe self help. Si pana la urma cred ca doar eu pot ajunge sa cunosc cu adevarat natura problemelor mele interne si sa ma ajut in acest sens.Ar exista cumva vreo carte care sa trateze acest subiect- al acumularilor emotionale neprocesate? Marturisesc ca nu sunt tocmai o incepatoare in ale psihoterapiei - am studiat formal ( in facultate) despre unele forme ale acesteia si am citit pe aceasta tema mai ales despre terapia cognitiv -comportamentala si forme ale acesteia - de ex, REBT (terapia rational- emotiva si comportamentala).
Multumesc mult!

Domnule doctor,
Imi pare rau ca va bat la cap. Stiu ca emotiile si cognitiile au locatii diferite in creier. Din ceea ce spuneti dvs nu putem modifica acumularile emotionale disfunctionale prin recurgerea la logica, dar starile de spirit depresive si anxioase nu sunt rezultatul unor moduri de gandire gresite, irationale ? Si atunci nu schimband aceste credinte schimbam si emotiile negative ? Da, intr-adevar discutia cu un preot sau un prieten cu o privire optimista asupra vietii poate fii linistitoare si consolatoare pe un anumit segment, dar o sa rezolve asta problemele specifice cu care ma confrunt? Totusi anxietatea asta ascunde o logica "sucita" din partea mea- la care nu are acces oricine ( e cladita in ani de zile si nu poate fi "sparta" asa usor :). Cred ca acolo este buba totusi, in logica..desi n-as putea sa fiu sigura. Va multumesc pentru raspunsuri si rabdare.

Bunaziua tuturor ! Am apelat la acest forum deoarece nu am reusit sa-mi raspund la anumite intrebari.Problema sta in felul urmator:de aprox 2 ani au aparut primele simptome de anxietate si oboseala extrema(dar mi s-a zis ca e lipsa de minerale).Aceastea stare s-a accentuat cu timpul, am avut si cateva atacuri de panica, urmand apoi absentele de la scoala(nu-mi pla cursurile interactive, ma intimidez repede).In ianuarie am consultat un al psihiatru care mi-a prescris antidepresive care m-au facu sa ma simt excelent 2 luni de zile (paralel cu psihoterapia), dar apoi din nou s-a inrautatitul totul.Am mai consultat o data acelasi medic, si mi-a mai prescris ceva vitamine.Dar tot fara rezultat?Ce sa mai fac?Deja mi-e si jena sa merg iara la medic sa-i zic ca iara nu e bine.E foarte neplacut deoarece tot ce fac toata ziua e sa stau in pat si sa admir plafonul, totul pare atat de greu de facut.Iar mie de ieri mi-a inceput sesiunea.Ce -si sugerati?
Multumesc mult, va urez multa sanatate !!!

Psihoterapia o mai continui si in momentul acesta, dar nu pot aplica nimic din ceea ce am invatat, e prea obositor totul, pana si sa ies la cafea cu prietenii sau sa mergem la un film.
Va multumesc inca o data !

Draga Emma cred ca trebuie sa plasezi subiectul separat, nu ca un raspuns la cel postat de mine- in felul acesta o sa fie vizibil si altora. Din experienta personala trebuie sa-ti spun ca cat timp astepti psihoterapia sau antidepresivele sa actioneze singure si nu depui nici unpic de efort, nimic n-o sa actioneze de la sine, automat. Depresia si anxietatea inseamna, in fazele acute, sa "tragi" de tine in fiecare zi, chiar daca in fiecare zi o iei de la inceput. privitul pe pereti in asteptarea unor zile mai bune nu te duce niciunde, daca nu faci un efort de vointa. Stiu din proprie experienta. Schimba-ti psihoterapeutul ( poate nu sunteti compatibili), schimba si psihiatrul, Si intradevar atacurile de panica si depresia se instaleaza si in lipsa unor vitamine, minerale, acizii omega 3 si omega 6 sunt foarte importanti. incearca sa gasesti aceasta carte: David Servan-Schreiber : Vindeca stresul, anxietatea si depresia fara medicamente si fara psihanaliza .
Mult succes si nu uita ca foarte mult depinde de tine.

Multumesc mult de sfaturi, atat pentru cele referitoare la problema mea, cat si pentru cele care se refera la postat(imi cer scuze, e prima oara cand fac asa ceva).Da, am incercat sa fac unele schimbari in viata mea si a fost bine, moment in care pot spune cu tarie ca mi-a folosit psihoterapia.Dar am anumite zile in care 'ma trezesc cu stangul' si nu pot face nimic din ceea ce faceam inainte cand totul era ok.Stiu ca trebuie sa fac sport, pot sa ma plimb in aer liber, pot iesi cu prietenii la un ceai, asta pot face si-n cazul acesta, doar ca nu-mi face placere.Am vazut ca nu prea rezolva problema, de aceea am hotarat sa ma rezum la privitul tavanului, cu alte cuvinte m-am saturat sa ma tot prefac.Momentul decsiv e dimineata:fie ma trezesc energica, cand totul e perfect, am energie si pot aplica tot ceea ce mi-am propus, fie ma trezesc obosita, parca as fi o alta persoana.Asta nu mai pot controla.adica nu stiu sa controlez.Multumesc inca o data, va doresc multa sanatate!!!

Buna ziua dragii mei. Posibile persoane afectate de aceeasi problema ca si a mea, si domnul doctor, in speranta ca imi veti putea raspunde. Sufar, de depresie, din ceea ce mi s-a spus pana acum, insa simptomele pe care le prezint eu, ma fac sa ma indoiesc de acest lucru desi, am facut o multime de analize care au aratat ca nu am nici o afectiune fizica ( respectiv, helicobacter, hepatita, endoscopie, analize detaliate la rinichi, etc).
In urma cu aproximativ 7 luni, m-am intors din Franta unde am fost plecata cu bursa, aici mentionez ca am 23 de ani si sunt studenta. La momentul intoarcerii am inceput sa manifest anumite deranjamente la nivelul digestiv, respectiv, diaree, constipatie, inapentta etc, in urma unei crize ( diaree puternica si varsaturi) am ajuns la infectioase. Acolo s-a declansat primul atac de panica, de care la momentul acela nu eram constienta. Bineinteles ca am inceput sa banuiesc ca sunt bolnava de cele mai grave boli. Aveam nenumarate atacuri de panica, dureri surde in tot organismul, nu puteam sa mananc mai nimic, slabisem foarte mult. Bun, am trecut peste vara cu toate aceste simptome fara sa stiu exact ce am. In toamna cand am inceput facultatea, dintr-o data am inceput sa am stari de voma, iar intr-o seara am inceput sa vomit, aceste srati persistand neincetat pentru cateva zile. M-am hotarat sa merg la Bucuresti sa imi fac un set de analize, complet ( ecografie renala, urografie, antihepatic, radiografie abdominala, endospocie, totul ca sa descopere sursa starilor mele de voma, si a vomelor neincetate). In cele din urma o doamna doctor generalista, de la urgente, mi-a pus urmatorul diagnositc: NEVROZA ANXIOASA. Mi-a dat un tratament pentru stomac, deoarece era foarte iritat, bila imi era data peste cap, si niste calmante, calmepam.
Am revenit la facultate, dar eram pur si simplu un zombie, numai eram constienta de ceea ce se intampla cu mine. Pentru o saptamana am facut tratamentul si m-am simtit mai bine. Apoi starile de voma s-au declansat din nou. au durat aproape 4 zile, timp in care nu am putut sa mananc nimic, vomitam tot, credeam ca am sa mor. Apoi am mers acasa in orasul natal, mi-am revenit pentru cateva zile, aproximativ 2 saptamani, desi nu am reusit sa scap deloc de starile de voma, atacurile de panica au inceput sa se diminueze si tranzitul intestinal sa revina aproape de normal. Suntem in luna decembrie la sfarsit, si din octombrie de cand s-au declansat pentru prima data starile de voma, o tin tot asa. Am mers la un psihiatru care mi-a recomandat sa incep un tratament cu seroxat, insa am vrut sa ma informez mai bine inainte cu privire la genul acesta de tratamente. Acum starea mea se prezinta in urmatorul fel: cateva zile ma simt bine, desi starile de voma nu dispar de tot le pot controla, insa sunt zile cand pur si simplu vomit, iar dupa aceasta imi este greu sa ma redresez. Mi-am schimbat obiceiurile alimentare, si stilul de viata. Mancanc mai sanatos, desi de cele mai multe ori nu am apetit, mananc fortat, incerc sa merg la sala, sunt optimista, viata mea este organizata, insa nu stiu de ce aceste stari nu dispar. Am citit tot felul de carti, care sa ma ajute sa trec peste aceasta stare, inca atunci cand apar acele stari de voma imi este aproape imposibil. As dori sa stiu daca tot cee ace am relatat sunt intradevar semne ale unei depresii, daca este si altcineva care s-a confruntat sau se confrunta cu asta, daca domnul doctor imi poate da un raspuns mai elocvent.

Draga Emeea,
Intr-adevar ce spui tu seamana cu un sindrom de anxietate generalizat cu manifestare pe partea somatica. Crize de bila am avut si eu, cand aveam probleme, ceva ce ma macina, ce nu-mi convenea, ma terminau, imi luau toata energia, nu puteam manca, dormeam prost si mai ales, foarte ciudat, imi interferau si cu gandirea- vedeam totul in negru si in termeni catastrofali ceea ce imi declansa alte atacuri de panica - era ca un cerc vicios ce se autointretinea. Am ajuns de doua ori la terapie intensiva cu perfuzii din cauza asta, am lipsit de la scoala sau de la serviciu. Acuma ce iti pot spune este ca cu timpul ( eu le am din adolescenta si acum am 30 de ani) te inveti cu ele, iti creezi anumite mecanisme de aparare - eu am facut si o facultate de psihologie ca sa ma inteleg, desi nu neaparat cunostintele teoretice te ajuta, ci cum lucrezi tu la tine ca om in fiecare zi, cum te intaresti, te inveti sa faci fata la ce nu iti place. Deci cauta in adancul tau sa vezi - ce nu iti place, ce te deranjeaza, ce iti cauzeaza atata durere sau atata distres incat si simplul gand la acel lucru iti provoaca voma. Trebuie sa iti infrunti cu curaj fricile. Sa stii ca nimic nu te poate pregati pt tot in viata - apar mereu situatii la care simti initial ca nu poti sa le faci fata. La mine treceau luni sau chiar ani in care nu aveam nimic si apoi am avut vreo 2 evenimente majore care m-au dat peste cap fara drept de apel- faceam atacuri de panica care ma intepeneau efectiv, sau alte manifestari din care in care mai ciudate si mai aiurea, incat ma miram eu de mine. Deci gandeste-te la tine, ce s-a intamplat in Bursa aceea, sau dupa aia, de te-a dat peste cap. Din moment ce nu ai nimic fizic, e o manifestare somatica - guguloiul intrapsihic cum zicea cineva.
Acuma am capatat o anumita experienta de viata - ce nu te distruge te face mai puternic si traversez o perioada care desi grea, e oarecum stabila. In plus am capatat o groaza de suport moral de la sotul meu ( uite si asta nu credeam ca o sa intalnesc pe cineva sa ma inteleaga, dar se poate) si ma echilibreaza prezenta lui sau faptul ca nu mai sunt singura si nu am timp sa ma gandesc la oarece aiureli:)
Acuma cu medicamentele e o problema - trebuie sa gasesti pe cineva sa -ti gaseasca tratamentul adecvat, doza adecvata etc, ca sa nu te transformi intr-un zombi. Nu vreau sa-ti spun cat am patimit si cat rau mi-au facut doctori nepregatiti sau prea silitori care mi-au dat prostii de m-au facut din om neom. Daca esti din regiunea Transilvania, poti sa-ti dau datele unui domn doctor din Cluj ( sper ca mai profeseaza, nu l-am mai vizitat de 2 ani si ceva) care pe mine m-a ajutat si a reparat si raul facut de doi colegi de breasla ai lui. Doamne fereste, si sora mea e doctor, si spune pe drept ca unii psihiatrii sunt cei mai prosti doctori posibili. In fine i-am iertat dar erau sa ma nenoroceasca, de nu chiar mai rau.
Acuma si antidepresivele, desi mi-a zis dnu dr ca trebuie sa le iau toata viata, ca am gena aia depresiva - pur si simplu ma decompensam cateodata fara motiv aparent, nu sunt un panaceu universal. Eu nu le mai iau si sunt foarte bine, nu le simt lipsa, n-am mai facut nici o decompensare - dar dupa cum am zis, e din cauza experientei castigate in ani si a sotului meu - iti trebuie un sistem de "sprijin social", parerea mea- desi sunt o tipa independenta si ma descurc singura in orice situatie, ai nevoie de cineva langa tine, chiar daca nu constientizezi- cineva care sa iti ofere echilibru, au fost si destui care m-au dezchilibrat mai rau si mi-au "oferit" cateva atacuri de panica.
Cu privire la atacurile de panica, exista un site si indicatiile de pe el m-au ajutat foarte mult si panicaway.com. Am invatat ca cel mai simplu fel de a face fata unui atac de panica este sa nu lupti contra lui - in felul acesta, daca opui rezistenta, doar se prelungeste. Daca il "imbratisezi" si accepti tot ce ti se intampla, ce simti, ce gandesti cu inima senina, nu mai are nici o putere asupra ta.
Totodata cineva foarte priceput care mi-a raspuns la intrebari cu promptitudine si este foarte citit in domeniu desi nu are studii, pe care l-am gasit prin intermediul acestui site este NICK( cauta posturile lui) si raspunde
Iti urez succes si mai ales curaj!

Va multumesc enorm pentru sfaturi. Cum spuneam, sunt multe bube in trecutul meu, si ca si tine, am cautat sa ma autogestionez daca pot spune asta, am incercat sa caut o multime de resusre pentru a ma ajuta sa trec peste asta. Ca si tine am norocul de a avea o persoana cu totul deosebita alaturi de mine, care ma ajuta si face totul mult mai usor. Nu stiu ce s-a intamplat, au fost multe evenimente, incerc sa descopar care ar putea fi cel declansator, dar pana atunci incerc sa revin la viata mea dinaintea acestui eveniment. Precizez ca eram foarte activa, curajoasa, etc, insa cumva, toate aceste nenorociri m-au macinat fara sa imi dau seama. Nu concep sa traiesc toata viata asa, iar in aceasta privinta sunt dispusa sa fac orice este posibil omeneste pentru a reveni la forma dinainte. Sunt tanara, am 23 de ani, nu imi pot permite sa duc o viata izolata de acum, am atatea aspiratii, iar aceste stari de rau nu fac decat sa imi incetineasca drumul, catre obiectivele propuse. Tinem legatura, daca vrei. Multumesc!

Si eu am luat antidepresive pana m-am prins ca de la ele fac atacuri de panica, mai precis de la extraveral si xanax, da, poti face atacuri de panica de la ele si mai sunt medicamente de la care poti face atacuri de panica de exemplu unele medicamente pentru inima, sevrajul dupa terminarea tratamentului dureaza s-a semnalat uneori si 10 ani, cititi despre asta pe net, Cand terminai tratamentul cu antidepesive, si daca va este rau va doare capul si aveti stari de moleseala, frisoane stare de teama sa stiti ca este sevraj si poate dura mult, decat sa va repeziti din nou la pastile mai bine faceti o partida buna se sex, faceti-va un prieten, luati-va un catzel o pisicutza, petreceti niste ore cu o ruda sau o prietena, orice numai nu va repeziti din nou la pastile, ele functioneaza pe termen lung prin acumulare, medicii stiu asta dar intre doua rele aleg pastilele. nu va mai repeziti la pastile, treceti singuri perioada urata si a doua oara nu se va mai repeta, organismul se vindeca si invata singur cum sa se descurce.

Sevrajul nu poate dura niciodata 10 ani chiar si la heroina dureaza maxim 40 de zile, dar prostia poate dura deseori toata viata desi se poate trata foarte usor cu carti sau articole de specialitate !

Hahaha, de acord!
Totusi cred ca acel comentariu al doamnei/domnisoarei dellliadelllia, este postat la "misto" cum ar putea spune unii.