Am invins boala datorita d-nei Dr.

01-11-2009
sanda.toma20
Nu este medic/terapeut
sanda.toma20
Ma numesc Sanda si am 30 de ani. In 2007, in urma RMN-ului si a investigatiilor de specialitate, mi s-a pus diagnosticul de leuconeuraxita (aveam un mers foarte greoi si dificil, echilibru precar - puteam merge numai sprijinita, mana dreapta imi era aproape imobila, o puteam misca si folosi foarte putin, aveam o putere fizica foarte scazuta). Am urmat tratamentul specific acestei boli, cu medicatia alopata corespunzatoare (cortizon si alte derivate), in spitale de specialitate. La un moment dat, nu am mai putut suporta tratamentul, din cauza efectelor secundare. In septembrie 1996 am inceput un tratament homeopat, renuntand la cortizon. Boala a stagnat. In februarie 2008 am incercat un tratament naturist Intamplator am cunoscut-o pe doamna ing. Maria Boier. Prin intermediul ei, am aflat de aceste ciuperci, am scri9s un email d-nei dr Mirela Wagner care mi-a recomandat o schema de tratament. Am luat aceste produse timp de 10 luni, perioada in care am simtit tot timpul ca sunt pe drumul cel bun, chiar daca pentru cei din jur progresele nu erau vizibile, spectaculoase. Starea mea interioara era foarte buna, simteam ca va veni o zi in care sistemul nervos central va da si va transmite comenzi, iar mainile si picioarele mele vor raspunde comenzilor primite.

Si, intr-o buna zi de august, in 2008, fiind in vizita la parinti, la Aiud, i-am facut mamei mele surpriza: am iesit singura, neinsotita, in curtea casei, sprijinindu-ma de perete - lucru pe care nu-l puteam face decat ajutata de 1-2 persoane.Acum pot misca mana dreapta si pot face multe lucruri cu ea (mananc, ud florile din apartament, pregatesc micul dejun, imi fac singura salatele de cruditati etc.)
merg singura, mult mai usor si mai echilibrat, sprijinindu-ma de diverse obiecte.
starea mea generala este mult mai buna, am foarte multa energie. Atat tonusul meu fizic, cat si cel psihic este altul, sunt schimbata in bine, sunt mai optimista.
Am dorit sa va impartasesc si voua, dragi prieteni, bucuria mea, cu speranta ca voi, la randul vostru, veti transmite acest mesaj si veti fi de folos celor afectati de aceasta boala aparent fara sansa sansa mea poate fi si sansa lor. Dati-le-o voi! In acest sens, intentionez sa infiintez in orasul Timisoara, unde locuiesc, o fundatie a celor care sunt afectati de aceasta boala.

Dragi prieteni, in toti acesti ani nu mi-am pierdut speranta si credinta in Dumnezeu, am stiut ca totul este numai o incercare. De aceea imi incep fiecare zi rugandu-ma si multumindu-i. Mai vreau sa multumesc familiei mele, surorilor si nepotilor mei pentru iubirea si dragostea nemarginita cu care m-au inconjurat si ma inconjoara si pentru efortul material pe care l-au facut si il fac. De asemenea, ii multumesc d-nei dr MIrela Wagner din Los Angeles care, cu profesionalismul si cu omenia ei, ma ajutat, mi-au recomandat si dozat aceste suplimente alimentare. Iar voua, dragi prieteni, va multumesc ca participati la bucuria mea si duceti mai departe mesajul si zambetul meu. Va doresc multe succese si multe fapte bune!

_
5 comentarii
0
01-11-2009, ora 13:45
scarface
Nu este medic/terapeut
scarface
Buna Sanda,
ma bucur sa aud ca te-ai vindecat. Ce tratament ai folosit ?
0
02-11-2009, ora 21:54
sanda.toma20
Nu este medic/terapeut
sanda.toma20
Tratamentul pe baza de ciuperci, o schema facuta de dr Mirela Wagner.Am luat, Red Reishi, Cordyceps, Imuno-Assist, Agaricus, Vitamina C timp de 10 luni dupa care d-na dr Mirela mi-a scazut doza la ele.Acuma merg doar pe o pastila pe zi din fiecare.
0
14-02-2010, ora 12:01
lipoplast
Nu este medic/terapeut
lipoplast
eu sunt noua pe forum si as dori sa stiu cate ceva despre dna doctor heimovici precizez ca sufar de cancer
0
14-02-2010, ora 12:04
lipoplast
Nu este medic/terapeut
lipoplast
as dori de asemenea sa stiu in ce masura ar fi eficient tratamentul cu ganoderma. am fost operata de cancer mamar si am facut chimioterapie iar acum sunt sub observatie mergand la control o data la 3 luni
0
27-02-2010, ora 17:42
sanda.toma20
Nu este medic/terapeut
sanda.toma20
Intrebati pe d-na Dr.Mirela wagner, cred ca dinsa este in masura sa va raspunda.-
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.