Ajutor! Vorbeşte doar de suicid!

Pe B, iubitul meu, l-am cunoscut in primăvara lui 2015, cand eu aveam o legătura cu un alt bărbat (el era prietenul bărbatului cu care ma vedeam); am devenit prieteni destul de usor, pt ca simţeam amandoi o legătură puternică, pe care niciunul nu o putea explica.
Am devenit apropiaţi într-un timp relativ scurt; simţeam ca putem vorbi despre orice. Era genul ala de legătura pe care ceilalţi o percep ca fiind tensiune sexuală, sau bazată pe ceva sexual. Simţeam ca ne cunoaştem din totdeauna, ne terminam unul altuia propoziţia, ştiam dinainte ce urmează sa spunem; dar, cu toate astea, noi nu ne recunoşteam nici noua înşine ca e ceva mai puternic decat o prietenie intre noi.
Eu, veneam dupa un şir de parteneri sexuali si relaţii eşuate, el venea dupa 10 ani de relaţie stabilă, terminata in urma cu 3 ani, de comun acord.
Niciunul nu cauta o noua relaţie sau o legătura fizica in celălalt.
In vara aceluiaşi an, am rupt legătura cu bărbatul cu care ma vedeam (A) si am plecat din tara; primisem o oferta de munca in Italia si am decis ca era modul cel mai bun de a-mi petrece vara; eram departe si ma puteam detaşa si puneam si bani de-o parte pt ca doream sa ma mut din casa parinţilor mei. Singurul care stia unde voi pleca, era A. Lui B am decis ca nu ii voi spune, pt ca ştiam ca nu va fi de-acord, deşi stia de la A. L-am mintit ca nu plec, ca e prost informat. In Italia, lucrurile au fost departe de ceea ce aşteptam. S-au intamplat câteva lucruri bizare si in timpul asta nu ma puteam gândi decat la B si la faptul ca l-am mintit, asa ca am început sa vorbim prin sms, chat, etc. Ce a început ca mustrare de conştiinţa s-a transformat in dor puternic, surprinzător; era singura persoana de care imi era dor si cu care voiam sa vorbesc. Am decis sa fiu sincera, sa ii spun unde sunt, ce fac. I-am spus, in timp, cat de mult imi Lipseste si ce simt pt el. Spre surpriza mea, mi-a spus ca simte la fel... Am decis ca atunci cand ma voi întoarce, ne vom vedea si vom încerca imposibilul: sa fim impreuna. Zic imposibil pt ca era prietenul lui A si era destul de urat ceea ce urma sa se întâmple. Am devenit un cuplu chiar in seara cand m-am intors, dupa aproape o luna de vorbit prin mesaje. El îşi dorea sa fie cu mine, indiferent de ceea ce stia despre mine iar eu am perceput toata drăgălăşenia cu care ma trata ca pe ceva fals. Parea prea mult, dintr-o data; parea ceva bine gândit, parca imi spunea doar ce voiam sa aud. Parea forţat. Ca si cum avea un plan...
Cu cat încerca sa fie mai drăguţ si mai drăgăstos cu mine, cu atat imi venea sa fug mai tare. Ma temeam de o noua dezamagire. Dupa câteva saptamâni, ne-am despărţit si am ales sa il tratez execrabil; imi anulam orice posibilitate de împăcare.
Abia dupa ce m-am culcat cu altcineva am realizat ca il iubeam, ca imi era dor il vad, sa vorbesc cu el. L-am căutat iar dar i-am ascuns faptul ca m-am culcat cu altcineva. De aici, au început minciunile. El stia ce făcusem si ma tot intreba, dar nu direct. Ma consuma vina dar ştiam ca daca ii voi spune il voi pierde. Am decis sa il mint... Minteam sa ii ascund adevarul, dupa aia minteam sa justific minciuna pe care o spusesm si tot asa.
Cu cat trecea mai mult timp, cu atat întrebările lui erau mai incomode iar eu nu eram pregătită sa ii raspund la ele, asa ca il mai minteam putin... in mintea mea, il protejam. Trageam de timp, încercam sa ii schimb percepţia despre mine, încercam sa il determin sa creadă ce ma forţam eu sa cred (ca daca va trece destul timp, nu va mai conta). Inconstienta, iresponsabilitate; nu m-am gândit niciun moment cat il ranesc minciunile mele, pt ca el stia adevarul... Cu cat il minteam mai mult, cu atat cădea mai adânc in depresie, îşi pierdea încrederea in el si ii era din ce in ce mai greu sa zâmbească. Am început sa ne certam tot mai des si mai violent; mi-a spus cuvinte urate pt a scoate reacţii de la mine, pt a ma determina sa spun adevarul. M-am afundat in si mai multe minciuni, de teama ca adevarul va fi prea dificil de suportat.
Mi-a dat multe şanse de a face ce e corect si de a nu mai ascunde lucruri. De fiecare data, am ales opusul. plină de orgoliu, am fost orbita si mi-a fost imposibil sa inteleg ca doar recunoscându-mi Greşelile le voi face sa dispară. Mi-a fost frica sa risc, mi-a fost frica sa il pierd dar asta s-a intamplat oricum.
Acum, nu mai are incredere in mine, deşi i-am spus tot ce i-am ascuns; nu mai vrea sa fie cu mine si pe buna dreptate.
Relaţia noastră, in momentul de fata, se reduce la frustrări si durere, reproşuri si dorinţe sinucigaşe. Nu a mai ramas aproape nimic din omul pe care il iubesc; a devenit un învelis pt dureri, nesiguranţa, Tristeţe.
Pierderea lui e inacceptabila, mai ales ca stiu ca îşi va face rau fizic. Imi spune Ca nu mai exista speranţa pt el, ca nu vrea sa mai trăiască daca nu mai e omul care a fost si ca ar trebui sa il las sa se ducă in termenii lui si asa cum doreşte el... Si-a pierdut respectul pt propria persoana si se învinovăţeşte pt prostiile mele! Ce sa fac? Cum sa aduc inapoi ce am pierdut? Cum sa il fac sa se regăsească si sa vrea iar sa trăiască? Nu mai stiu ce sa fac, sunt disperata! Va rog, ajutaţi-ma sa il pot ajuta!

Elena, inteleg oarecum prin ce ai trecut caci si eu am trait la un moment dat ceva similar.Din ce povestesti nu prea inteleg cum de se invinovateste...Poti sa scrii mai mult despre el?Inteleg ca e dezamagit de tine, de voi...dar de el de ce?
Tu ai procedat cum ai crezut de cuviinta.La fel am facut si eu la un moment dat.E normal sa te sperii cand te trezesti cu prea mult deodata, cand totul pare gratuit si nu ai sentimentul ca ai facut ceva ca sa castigi afectiunea si atentia care ti se ofera.
Nu ai de ce sa te invinovatesti.OK, ai mintit...toata lumea minte, unii asumat, altii nu.Inchideti povestea asta si mergeti mai departe.Discuta cu el si filtrati tot ce a fost intre voi, incercati sa puneti pret doar pe lucrurile bune.
Eu am acum o relatie de prietenie cu cel cu care am trecut prin ceva similar.Si eu am mintit, si eu l-am dezamagit, si el pe mine(intr-o masura mult mai mica), dar asta e...alea erau datele pe care le aveam atunci, asa am simtit, asa am judecat si am procedat in consecinta.Trebuie sa incetezi sa te invinovatesti si sa te detasezi ca sa poti vedea lucrurile mai clar.
Barbatul despre care eu vorbesc este omul pe care il admir cel mai mult.Nu mi-a reprosat niciodata nimic, am discutat intotdeauna calm si m-a lasat sa imi analizez singura greselile si defectele comportamentale.
Nu esti tu singura vinovata pentru starea in care se afla el, as tinde sa spun ca mai degraba tristetea asta isi are izvorul in slabiciunea lui.
Va fi greu, dar accepta faptul ca ACUM nu mai are incredere in tine.Daca gestionezi matur siuatia, cu timpul si-o va recapata.

Realitatea e ca nu am stiut de la început sa Gestionez situaţia, mi-a fost frica de implicare. Ma speria cat de mult îşi dorea relaţia asta si fara sa vrea, ma făcea sa ma îndepărtez. Abia dupa ce i-am dat cu piciorul am realizat ce lucru minunat am avut. Dar in punctul ala, temperamentul meu deja o comisese, aroganta mea încerca sa repare problema iar orgoliul dirija tot! Acum, in momentul asta, stam in acelaş pat si nu ma lasa sa il ating! Abia mai vorbeşte cu mine; trece usor de la ras la plans, ma roagă sa il părăsesc ca sa se poata sinucide (cand e lucid, imi spune ca sunt singurul motiv pt care mai trăieşte) sau ma roagă sa il ucid. Ma alunga si ma vrea in acelaş timp! Dualitatea lui ma ucide, ma consuma!
Nu vrea ajutor din partea medicilor (am sugerat asta la primele semne de depresie, pt ca a mai avut o tentativa de suicid).
Imi spune ca in el s-au produs schimbări ireversibile, inca de la tentativa de suicid. Menţionez ca atunci, a luat peste 80 de tablete de feno, peste 30 de xanax si alte 30 de alte benzodiazepine, a fost gasit dupa 48 de ore si a fost in moarte clinica 2 min.
E efectiv o minune ca a supravieţuit!
Stiu ca depresia asta e defapt dintotdeauna, dar eu, prin comportamentul meu, am înrăutăţit lucrurile.

Nu sunt in masura sa iti dau vreun sfat, eu incerc sa ma feresc de oamenii slabi sau cu probleme mai mari decat ale mele:) There's just one way: Forward!
El nu se ocupa cu nimic ?
Prima data ce motive considera el ca avea sa se sinucida?Tot o gagica?

@ Elena 1988

Domnisoara,

Prietenul dv. are de dinainte sa va cunoasca o boala psihica destul de grava care se numeste depresie.
Ati afirmat ca el a vrut prima oara sa se sinucida cu niste medicamente care sunt specific psihiatrice si pe care nu le iei fara reteta de la medicul psihiatru specialist. De unde rezulta ca el candva la viata lui a facut sau a inceput un tratament pe care l-a intrerupt.
Sfat: nu va mai ganditi deloc la partea sexuala in ceea ce il priveste. Propuneti-i sa fiti cei mai bun prieteni pe termeni nelimitat.
Daca sunt bani, mergeti cu el mana de mana la psiholog. In jur de 100 lei sedinta.
Daca nu la psihiatru ca sa isi reia tratamentul. Mentionez ca depresia e o boala de lunga durata, poate pe viata, care mai are si remisii (in care pacientul nu trebuie sa ia medicamente ca e stabil).
Dupa ce incepe tratament si il puneti pe linia de plutire (ar trebui teoretic sa dureze o luna doua), daca nu doriti sa mai stati cu el, sfatuiti-l sa mearga sa locuiasca cu parintii care sa aiba grija de el. Astfel de boli necesita supraveghere permanenta a pacientului, a comportamentului lui si a monitorizarii daca isi ia sau nu tratamentul.
Daca nu, intr-un moment in care e orbit de ganduri cauzate de boala, se poate sinucide.
Nu va doresc.
Daca nu are asigurare medicala, mergeti la o policlinica de stat care are cabinet de Psihiatrie si platiti consultatia. In jur de 50 lei.
Este foarte important ca el sa accepte ca are o boala si sa accepte medicatia care il poate pune numaidecat pe linia de plutire.

Dv. ati avut mai multi parteneri sexuali. Cu sau fara prezervativ nu conteaza. Faceti Testul Papanicolau anual pentru prevenirea cancerului de col uterin.

Unicul ajutor sanatos pe care i-l poti oferi este sa-l determini sa mearga la psihiatru ! Asigura-l de tot sprijinul tau (amical) insa numai cu conditia dinainte ! Trebuie sa fii ferma in privinta asta !

Gandurile recurente despre moarte sunt urgenta medicala intocmai ca si durerile in piept pt cardiaci ! Daca a mai avut o tentativa de sinucidere cu atat mai mult ! Nu va pierdeti timpul pe la psihologi !!
Dupa ce iese din episodul depresiv major prin care trece mai vedeti ce faceti, probabil si el va gandi si va simti altfel !

PS Clara, La multi ani de ziulica ta, de pe 31 parca !! Continua cu educatia sexuala si morala pentru tineret, faci o treaba foarte buna ! :)

PPS Nici macar nu e nevoie de toate formalitatile insirate de Clara mai sus, pur si simplu intr-o seara il sui intr-un taxi si il duci la camera de garda a spitalului de psihiatrie ! Acolo intri in cabinet cu el si povestesti toate simptomele lui ! El este un bolnav cronic reacutizat exact ca un cardiac care a avut un infarct in antecedente !
Bine ar fi sa il convingi sa ramana acolo macar o saptamana internat !

Bafta !

Ei da, ca o fi nebun sa stea?Crezi ca intra in spital?O ia la sanatoasa...

Nu vrea ajutor din partea nimanui, fara excepţie. Familia lui e doar mama lui, care nu are cum sa il ajute (suferă de Alzheimer), asta înseamnă ca doar pe mine ma are.
La ultima tentativa de suicid, nu a facut asta pt ca era in depresie, ci pt ca nu mai voia sa trăiască. E foarte inteligent, oarecum mnemonic si e genul de om care empatizează cu problemele celor din jur. Acumulase prea multa frustrare din jurul sau si asta l-a facut sa nu mai vrea sa trăiască. Nu imi spune ca vrea sa moara ca sa ma faca nu plec, e fix opusul! Imi spune lucruri doar ca sa ma alunge, sa se asigure ca nu mai are pt ce sa trăiască. Pur si simplu, simte ca nimic in legătura cu el nu va mai fii la fel, ca corpul ii cedează si nu vrea sa fie o povara pt mama lui sau pt mine.
Vreau doar sa il fac sa trăiască fara sa ajungem la un medic, pt ca asta e imposibil.

Ori mimezi tu o depresie ca sa nu se mai creada el one man show ori... trimite-le un mail celor de la asociatia P.A.V.E.L ca ai vrea candva intr-o zi sa te duci la sectia de oncopediatrie de la Fundeni sa le citesti copiilor bolnavi de cancer povesti sau ceva similar, sigur vor coopera si ia-l cu tine.Cand o sa-i vada pe altii mai fucked up decat el poate reevalueaza...
Oricum, mai in gluma, mai in serios, sa stai cu ochii pe el ca pe butelie nu e o solutie si nici un pret pe care sa fii nevoita sa-l platesti pentru ca ai ales prost!

Nu e nevoie sa mimez nimic; ma distruge sa il vad asa si sa nu pot face nimic pt el. E greu sa vezi cum tot ce iubesti se pierde. nu are nicio importantă cum s-a ajuns la iubire, cert e ca asta simţim. Nu am niciun dubiu ca ma iubeşte si nici el nu are dubii de genul acesta, dar nu e de ajuns... E setat ca nu mai poate sa trăiască si nimic din ce spun sau fac eu nu il determina sa îşi dorească viata.
Cand am specificat ca nu ma lasa sa il ating, era literalmente asta; nimic sexual. Acum, 7 ian 2016, la ora 18:20, nu mai vorbeşte cu mine si cu greu accepta sa fiu in preajma lui. Pur si simplu, vorbesc singura; nu raspunde la nimic din ce il intreb.
Nu imi da voie sa il ating fizic.
Sunt si zile mai bine, cand se comporta relativ normal, dar trecerea e prea brusca; cand se întâmpla asta, ma ignora pur si simplu.
Daca nu eram si eu in depresie, oricum nu as fi fost capabilă sa pretind asta; nu vreau sa il induc in eroare si sa il fac sa vada sau sa credea lucruri unde nu sunt. Din toate astea am învăţat ca adevarul e calea dreapta, indiferent cat de urat si greu de suporta e.
Imi e greu sa inteleg de ce m-ai sfătui asa ceva. Asta ar însemna sa imi bat joc de el. De ce crezi ca as vrea asta? Nu face lucrurile astea pt ca vrea atenţie. Face ce simte iar eu vreau sa nu mai simtă durerea asta, pt ca nu vreau sa il pierd fizic.
Relaţia noastră e pe ultimul loc in discuţia asta. Sănătatea lui psihică si fizica e prioritatea mea!

De asta ziceam sa fii ferma Elena, ca sa nu intri in trairile si jocurile lui psiho-patologice ! Tu trebuie doar sa-i repeti cu consecventa ca esti alaturi de el total cu conditia de a se lasa dus la medic !
Explica-i faptul ca filtrul lui rational si afectiv este stricat, denaturat, DAR ca acesta se poate repara cu atat mai bine cu cat se trateaza mai repede, deoarece creierul se degradeaza in continuu fara tratament, exact ca si la boala mamei sale pe care probabil o mosteneste dar sub alta forma !

De asemenea nu uita sa-i amintesti ca MILIOANE de oameni au trecut exact prin ce trece el, in acest sens poate viziona conferintele lui Andrew Solomon si ale altora la TED sau sa-i citeasca cartea (Demonul amiezii) !

Bafta din nou !

Boala il seteaza sa nu vrea sa mai traiasca. Boala = dereglari fizico-chimice din organism. Depresia se caracterizeaza printr-un dezechilibru al neurotransmitatorilor care nu poate fi reglat decat medicamentos.
Intreaba-l ce tratament i s-a prescris prima oara si fa-i rost de tratament. Pina nu inghite molecula de antidepresiv o sa te toace marunt ca pe patrunjel. Nu e de recomandat ca te poti imbolnavi si tu.

Sunt o gramada de boli psihice in lume. Peste 400 milioane de persoane. Ce ar fi insemnat ca copiii cu schizo care au scris pe Forum de-a lungul timpului sa refuze sa isi ia medicatia ? Si ei iau medicamente grele nu ce o sa ia el.

Pritenul dv nu accepta faptul ca e bolnav.
Mergeti pe profilul meu la subiectele pe care le-am postat. Vedeti ca trebuie sa fie unul cu Diagnosticarea depresiei conform protocoalelor Ministerului Sanatatii. Dati-i sa citeasca si sa inteleaga ca are o BOALA. Daca avem o boala trebuie sa ne ingrijim si nu sa ii terorizam pe cei din jur.

Singurul lucru care il face efectiv sa nu mai simta durerea asta e molecula, pastila ad (antidepresivul). Nu exista alta varianta sau ramura a medicinii alternative care sa il ajute in faza asta. Sunt cazuri foarte foarte grave care au ajuns la pat pentru ca nu au vrut sa se trateze. Erau atat de deprimati incat nu mai puteau ajunge la toaleta sa isi faca nevoile si faceau in pat.

Molecula face ca creierul si nervii sa produca o cantitate normala de neurotransmitatori care circula prin tot tot corpul prin nervi si face ca legaturile dintre neuroni (nervi) sa se faca corect cu ajutorul acestor neurotransmitatori. Daca se fac corect, el incepe sa gandeasca corect. Incepe sa se reabiliteze si fizic si psihic, sa fie si el om. Acum e din om neom din cauza acestor dezechilibre fizico-chimice.

Are o boala, ai inteles ? Trebuie tratat. Ii va trece. Ii spui clar sa inghita pastilele si sa nu se mai dea in spectacol facand din tantar armasar. Nu e un capat de tara. Trebuie sa fii ferma cu el.

Parerea mea e ca e bulversat si ca nu intelege ce se intampla cu el. De aici a ajuns la disperare. Daca ii explici stiintific ce e depresia si ce se intampla in corpul celor care au aceasta boala, s-ar putea sa inceapa sa percurteze.

Avem o multime de tineri pe Forum pornind de la varste fragede, 16, 17 ani care se confrunta cu depresia si fac tratament. Merg mai departe. Merg la liceu. Merg la facultate. Fac un masterat, unii chiar doctorat, care poate isi ia un serviciu. El cati ani are ? Care sunt planurile lui de viitor ? El de ce sa nu mearga mai departe ?

Intra bine in el si pune-i placa asta: "sa nu isi mai langa atat de mila si sa faca tratament ca n-are nimic". O sa vezi ca e foarte stimulanta.

I-a fost prescris rivotril; a facut tratament cu asta si probabil inca ceva (doar de asta stiu eu) dar problema e ca tentativa de suicid a fost dupa terminarea medicaţiei, cand deja era sanatos...sau parţial. A încercat sa se sinucidă cand, culmea, nu mai prezenta niciun simptom. Era perfect sanatos fizic, reluase munca, ieşea in oras cu prietenii. Efectiv, nimeni nu bănuia ce urma sa faca.
Are 30 de ani (urmează sa împlinească 31 luna viitoare), a lucrat pana in urma cu 2 luni.
Probabil ii voi administra medicaţia fara voia lui, pt ca nu mai cooperează sub nicio forma. Repet, nu mai vorbeşte cu mine si nu ma asculta.

Rivotril nu este pentru depresie, ci pentru anxietate. Medicatia nu se intrerupe decat gradual, cum iti zice medicul si sub supravegherea lui.
Faptul ca i-a fost cateva zile bine dupa Rivotril nu inseamna ca s-a vindecat. Nu se eliminase complet Rivotrilul din corp si a mai actionat cateva zile.
Bolile astea, depresia, anxietatea sunt de lunga durata, poate chiar pe viata in majoritatea cazurilor. Unii mai au remisii cateva luni, cativa ani etc. In remisii nu iau nici un fel de medicament dar cand se termina remisia si revin simptomele, reiau tratamentul.

Elena, poti sa imi explici de ce l-ai ales pe el?